SECȚIUNEA ACAR ȘI ALTE C. TURCIA (Cercetarea nr. 53796/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 10 ianuarie 2006 DEFINIF 10/04/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Acar și alții c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din dnii. J.-P. Costa președinte A.B. Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze mei Mularoni, Fura-Sandström, judecători și al domnului S. Naismith, grefier adjunct al secțiunii, După ce ați deliberat în camera Consiliului la 6 decembrie 2005, Rend la hotărâre, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se găsește o cerere (n 53796/00) îndreptat împotriva Republicii Turcia, inclusiv zece resortisanți ai acestui stat, domnul Hatice Acar, Hatice Yüksel Türk, Birsen Cirito La 26 noiembrie 1999, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăilor Fundamentale ( În conformitate cu Protocolul nr. 1 și 13 la convenție, reclamanții s-au plâns în special de întârzierea administrației în plata indemnizațiilor suplimentare de expropriere, precum și de lipsa în Turcia a unui mecanism judiciar efectiv pentru soluționarea acestei situații. Cererea a fost atribuită celei de a treia secțiuni a Curții (art. 52) 1 din Regulamentul Curții. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 27 alineatul (1) din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. La 12 septembrie 2002, Curtea a decis să aducă cererea la cunoștința guvernului în măsura în care aceasta se referă la art. 1 din Protocolul nr. (1) În conformitate cu art. 29 alin. (3) din Convenție, aceasta a decis, de asemenea, că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. La 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alin. (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită celei de-a doua secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. La 22 martie 2005, reclamanții și-au prezentat cererile de satisfacție echitabilă, în afara termenului stabilit în această privință. Președintele Camerei a decis ca acestea să fie depuse la dosar în conformitate cu art. 60 alineatul (2) din Regulamentul de procedură. La 18 iulie 2005, guvernul și-a prezentat observațiile ca răspuns. a efectuat exproprieri care vizau terenuri aparținând reclamanților și care se aflau la Dinar (Afyon). Indemnizațiile stabilite de administrație au fost plătite reclamanților la datele transferului proprietăților. În dezacord cu sumele plătite de către administrație, reclamanții au introdus la tribunalul de mari instanțe din Dinar acțiuni în creștere a indemnizațiilor de expropriere. 10. Tribunalul a dat câștig de cauză reclamanților și a condamnat administrația să le plătească despăgubiri suplimentare de expropriere, însoțite de dobânzi restante simple la rata de 30 % laan de la data transferului terenurilor sau în funcție de data de la care au fost introduse acțiunile în cauză. Aceste hotărâri au fost confirmate de Curtea de Casație și au devenit definitive. 11. La 19 aprilie 1999, administrația le-a inversat reclamanților suplimentele de prelucrare în cauză. La 19 iulie 1999, Curtea de Casație a confirmat sumele corespunzătoare dobânzilor moratorii. 12. Detaliile sunt prezentate în tabelul următor de mai jos, în care se indică numele persoanelor care fac obiectul unei proceduri administrative (în cărți turce anterioare) (în cărți turce anterioare) TRL DATE DE PLĂTIRE Acar 5 838 181 28.10.1996 15. 09.1997 19. 04. 1999 19.07.1999 5 721 417 738 6 086 073 Rasim Acar 1 406 400 000). 18.12.1996, 22.10.1997 19. 04. 1999 19.07.1999 1 378 272 000 929 396 000 M. Baki Ünal 5 480 500 000 01.04.1997 22.10.1997 19. 04. 1999 19.07.1999 5 370 890 000 4 781 736 250 Turan Șevki Türk Hatice Yüksel Türk Veli Veli Atilla Cirito II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE 13. Pentru dreptul și practica internă relevante în materie de expropriere, a se vedea Hotărârea Akkuș c. Turcia (hotărârea din 9 iulie 1997, Rec., p. 1305-1306, § 13-16) și Hotărârea din 23 septembrie 1998, Aka c. Turcia (hotărârea 1998 VI, p. 2674 2676, § 17-25). PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL N14 reclamanții se plâng de o reducere a indemnizațiilor suplimentare plătite cu întârziere și de două ori de către administrația expropriantă, din cauza insuficienței dobânzilor restante în raport cu rata foarte ridicată a inflației în Turcia. Pe de altă parte, ei susțin că, în speță, statul pârât a acționat cu rea-credință pe parcursul întregii proceduri, de la stabilirea despăgubirilor de expropriere inițiale până la plata despăgubirilor suplimentare, cu putere de lege care a profitat numai de el însuși. În acest sens, se referă la art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel de cuvinte Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 15. Guvernul invită Curtea, în primul rând, să respingă cererea de nerespectare a termenului de șase luni în temeiul articolului 35 din Convenție. din termenul respectiv ar fi 19 aprilie 1999, data la care despăgubirile suplimentare de expropriere au fost plătite reclamanților. Or, aceștia din urmă au sesizat Curtea la 26 noiembrie 1999, adică la mai mult de șase luni de la plata sumelor respective. 16. Reclamanții nu se pronunță. 17. În acest caz, Curtea consideră că data care trebuie reținută ca dies a quo Termenul de șase luni este cel al plății integrale a sumei datorate de către administrația expropriantă, și anume 19 iulie 1999. Prin urmare, prin solicitarea Curții la 26 noiembrie 1999, reclamanții au îndeplinit cerința de la art. 35 din convenție și, prin urmare, trebuie respinsă excepția guvernului. 18. În al doilea rând, guvernul le reproșează celor care au omis să debarce calea de atac prevăzută la art. 105 din Codul obligațiunilor. Repararea pretinselor pierderi ca urmare a întârzierii în plata unei despăgubiri suplimentare ar fi fost posibilă în temeiul acestei dispoziții, cu condiția să se stabilească existența unui prejudiciu suferit dincolo de cel care se află compensat prin dobânzi moratorii. 19. Curtea amintește că a respins o excepție similară în cauza Akac. Turcia (citată, pp. 2678-2679, §§ 34-37. Ea nu percepe niciun motiv de derogare de la concluzia sa anterioară și respinge excepția guvernului. 20. Curtea apreciază, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Akkuș , menționat anterior) și ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa, că respondența trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Ea constată într-adevăr că aceasta nu se confruntă cu nici un motiv d . . Pe fond 21. Curtea a tratat în repetate rânduri de afaceri cu chestiuni similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Akkuș , citată anterior p. 1317 punctul 31, și Aka , citată anterior, p. 2682§ 50-51). 22. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ön Õa furnizat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că întârzierea legată de plata despăgubirii suplimentare acordate de instanțele interne este imputată administrației expropriante, care le-a cauzat proprietarilor un prejudiciu distinct în ceea ce privește adăugarea la exproprierea bunurilor lor. Această întârziere, dublată de durata efectivă totală a procedurii în cauză, determină Curtea să considere că reclamanții au trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect dintre cerințele de interes general și protejarea dreptului la respectarea bunurilor. 23. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă decât imediat consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Prejudiciul și cheltuielile de judecată 25. Reclamanții susțin că trebuie să fie despăgubiți pentru un prejudiciu material pe care îl reprezintă 73 139 de mărci vechi în limba engleză ( Pe de altă parte, în formularul de cerere, aceștia solicitau, de asemenea, repararea unei daune morale pe care o evaluau la 6 000 DM, precum și rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată suportate în fața Curții, fără a le cuantifica însă pe acestea din urmă. 26. Guvernul consideră că cererea este imprecisă și nejustificată și solicită Curții să considere că, în cazul în care consideră că este necesară alocarea unei satisfacții, aceaceasta ar trebui să fie echitabilă și, în niciun caz, nu ar trebui să constituie o sursă de îmbogățire fără cauză. 27. În ceea ce privește prejudiciul material, pornind de la metoda de calcul adoptată în Hotărârea Akkuș (citată, p. 1311, § 35-36 și 39) și având în vedere datele economice relevante, Curtea acordă părților interesate următoarele sume 11 501 EUR domnului Hatice Acar; 3 462 EUR domnului Rasim Acar; 6 755 EUR domnului Mehmet Baki Ünal; și 449 EUR împreună cu domnul Mes. Hatice Yüksel Türk, Birsen Cirito În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, Curtea amintește că, în temeiul articolului 41 din convenție, aceasta rambursează numai cheltuielile de care este stabilit că au fost suportate efectiv și obligatoriu și sunt de o sumă rezonabilă (a se vedea, printre multe altele, Nikolova c. Bulgaria [GC], nr 31195/96, § 79, CEDH 1999-II). Cu toate că cererea reclamanților nu este nici criptată, nici documentată, Curtea este totuși de acord că reclamanții au suportat în mod necesar anumite cheltuieli în scopul reprezentării lor în fața Curții. Prin urmare, în temeiul articolului 60 din Regulamentul său de procedură, Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamanților 1 000 EUR, indiferent de costuri. Interese moratoriu 30. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L că prezenta hotărâre constituie prin sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral A spus că statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, sumele următoare plus orice sumă care poate fi datorată pentru taxele exigibile în momentul plății, care trebuie convertite în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului pentru daune materiale, - 11 501 EUR (unsprezece mii cinci sute unu euro) la domnul Hatice Acar - 3 462 EUR (trei mii patru sute șaizeci și doi EUR) la domnul Rasim Acar - 6 755 EUR (șase mii șapte sute cincizeci și cinci de euro) către domnul Mehmet Baki Ünal - 6 449 EUR (șase mii patru sute patruzeci și nouă de euro) împreună cu domnul meu Hatice Yüksel Türk, Birsen Cirito euro) împreună cu respondenții care, începând de la expirarea termenului respectiv și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 10 ianuarie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Naismith J.-P. Costa Modululr Adjunct Președinte
DEUXIÈME SECTION
ACAR ET AUTRES c. TURQUIE
(Requête n
o
53796/00)
ARRÊT
10 janvier 2006
10/04/2006
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Acar et autres c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
J.-P.
Costa
,
président
,
A.B.
Baka
,
R.
Türmen
,
K.
Jungwiert
,
M.
Ugrekhelidze
,
M
mes
A.
Mularoni,
E.
Fura-Sandström,
juges
,
et de M. S.
Naismith,
greffier adjoint de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 6 décembre 2005,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
53796/00) dirigée contre la République de Turquie et dont dix ressortissants de cet Etat, M
mes
Hatice Acar, Hatice Yüksel Türk, Birsen Ciritoğlu (Sarıoğlu), Hanım
Ciritoğlu, Dudu Selma Akyol, Saadet Güler Tezcan et MM.
Rasim
Acar, Mehmet Baki Ünal, Turan Șevki Türk et Veli
Atilla
Ciritoğlu («
les requérants
»), ont saisi la Cour le 26 novembre 1999 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Les requérants sont représentés par M
e
Halil Kılınç, avocat à Afyon. Dans la présente affaire, le Gouvernement turc («
le Gouvernement
») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour.
3.
Invoquant les articles 1
du Protocole n
o
1 et 13 de la Convention, les requérants se plaignaient notamment du retard de l’administration dans le paiement des indemnités complémentaires d’expropriation ainsi que de l’absence en Turquie d’un mécanisme judiciaire effectif pour pallier cette situation.
4.
La requête a été attribuée à la troisième section de la Cour (article 52
§
1 du règlement de la Cour). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article
26 § 1 du règlement.
5.
Le 12 septembre 2002, la Cour a décidé de porter la requête à la connaissance du Gouvernement en tant que celle-ci portait sur l’article 1 du Protocole n
o
1.Se prévalant de l’article 29 § 3 de la Convention, elle a également décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond de l’affaire.
6.
Le 1
er
novembre 2004, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la deuxième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
7.
Le 22 mars 2005, les requérants ont présenté leurs demandes de satisfaction équitable, en dehors du délai imparti à cet égard. Le Président de la Chambre a décidé que celles-ci soient versées au dossier en application de l’article 60 § 2 du règlement. Le 18 juillet 2005, le Gouvernement a présenté ses observations en réponse.
I.
8.
En 1996, l’administration
procéda à des expropriations visant des terrains appartenant aux requérants et sis à Dinar (Afyon). Les indemnités fixées par l’administration
furent versées aux requérants aux dates de transfert des propriétés.
9.
En désaccord avec les montants payés par l’administration, les requérants introduisirent auprès du tribunal de grande instance de Dinar des actions en augmentation des indemnités d’expropriation.
10.
Le tribunal donna gain de cause aux requérants et condamna l’administration à leur verser des indemnités d’expropriation complémentaires, assorties d’intérêts moratoires simples au taux de 30
% l’an à compter de la date du transfert des terrains ou selon le cas de la date d’introduction des actions en question. Ces jugements furent confirmés par la Cour de cassation et devinrent définitifs.
11.
Le 19 avril 1999, l’administration versa aux requérants les compléments d’indemnité en question. Le 19 juillet 1999, elle s’acquitta des montants correspondant aux intérêts moratoires.
12.
Les détails figurent dans le tableau suivant
:
MONTANT DE L’INDEMNITÉ COMPLÉMENTAIRE (en anciennes livres turques «
TRL
»)
Hatice Acar
5 838 181
365
28.10.1996
et
19.07.1999
5 721 417 738
et
6 086 304 073
Rasim Acar
1 406 400
000
18.12.1996
22.10.1997
et
19.07.1999
1 378 272 000
et
929 396 000
5 480 500
000
01.04.1997
22.10.1997
et
19.07.1999
5 370 890 000
et
4 781 736 250
Turan Șevki Türk
Hatice Yüksel Türk
Veli Atilla Ciritoğlu
Birsen Ciritoğlu
Hanım Ciritoglu
Dudu Selma Akyol
Saadet Güler Tezcan
5 076 653
500
01.04.1997
et
19.04.1997
22.10.1997
19.04.1999
et
19.07.1999
4 975 120 430
et
4 365 922 010
II.
13.
Pour le droit et la pratique internes pertinents en matière d’expropriation, voir les arrêts
Akkuș c.
Turquie
(arrêt du 9 juillet 1997,
Recueil des arrêts et décisions
1997-IV, pp.
1305-1306, §§ 13-16) et
Aka c.
Turquie
(arrêt du 23 septembre 1998,
Recueil
1998
‑
VI, pp. 2674
‑
2676, §§
17-25).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
1
14.
Les requérants se plaignent d’une dépréciation des indemnités complémentaires versées avec retard et en deux fois par l’administration expropriante, en raison de l’insuffisance des intérêts moratoires par rapport au taux d’inflation très élevé en Turquie. Par ailleurs, ils soutiennent qu’en l’espèce l’Etat défendeur a agi de mauvaise foi durant toute la procédure, depuis la fixation des indemnités d’expropriation initiales jusqu’au paiement des indemnités complémentaires, fort d’une législation qui ne profitait qu’à lui-même. Ils invoquent à cet égard l’article 1 du Protocole n
o
1, ainsi libellé
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.
»
A.
Sur la recevabilité
15.
Le Gouvernement invite la Cour, en premier lieu, à rejeter la requête pour inobservation du délai de six mois en vertu de l’article 35 de la Convention. Le
dies a quo
dudit délai serait le 19 avril 1999, date à laquelle les indemnités complémentaires d’expropriation furent payées aux requérants. Or, ces derniers ont saisi la Cour le 26 novembre 1999, soit plus de six mois après les paiements desdites sommes.
16.
Les requérants ne se prononcent pas.
17.
En l’espèce, la Cour considère que la date à retenir comme le
dies a quo
du délai de six mois est celle du paiement entier de la somme due par l’administration expropriante, à savoir le 19 juillet 1999. Il s’ensuit qu’en saisissant la Cour le 26 novembre 1999, les requérants ont satisfait à l’exigence de l’article 35 de la Convention.
Il convient donc de rejeter l’exception du Gouvernement.
18.
En deuxième lieu, le Gouvernement reproche aux requérants d’avoir omis d’épuiser la voie de recours offerte par l’article 105 du code des obligations. La réparation des prétendues pertes du fait du retard dans le paiement de l’indemnité complémentaire aurait été possible au titre de cette disposition, à condition d’établir l’existence d’un dommage subi au-delà de celui qui se trouve compensé par les intérêts moratoires.
19.
La Cour rappelle qu’elle a rejeté une exception semblable dans l’affaire
Aka c. Turquie
(précitée, pp.
2678-2679, §§ 34-37). Elle n’aperçoit aucun motif de déroger à sa précédente conclusion et rejette l’exception du Gouvernement.
20.
La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir notamment
Akkuș
, précité) et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que la requête doit faire l’objet d’un examen au fond. Elle constate en effet que celle-ci ne se heurte à aucun motif d’irrecevabilité.
B.
Sur le fond
21.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 1
du Protocole n
o
1 (voir
Akkuș
, précité
,
p. 1317, § 31, et
Aka
, précité, p.
2682, §§ 50-51).
22.
La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate que le retard pris dans le paiement de l’indemnité complémentaire accordée par les juridictions internes est imputable à l’administration expropriante, qui a fait subir aux propriétaires un préjudice distinct s’ajoutant à l’expropriation de leurs biens. C’est ce retard, doublé de la durée effective totale de la procédure en question, qui amène la Cour à considérer que les requérants ont eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l’intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.
23.
Par conséquent, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n
o
1.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
24.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommages et frais et dépens
25.
Les requérants affirment devoir être dédommagés pour un préjudice matériel qu’ils évaluent à 73 139 anciens marks allemands («
DM
») au total, somme équivalant à environ 37 395 euros («
EUR
»).
Ils ne se prononcent pas quant au dommage moral et frais et dépens.
En revanche, dans le formulaire de requête, ils réclamaient en outre la réparation d’un dommage moral qu’ils évaluaient à 6 000 DM ainsi que le remboursement des frais et dépens encourus devant la Cour, sans pour autant chiffrer ces derniers.
26.
Le Gouvernement estime que la demande est imprécise et non justifiée. Par ailleurs, il prie la Cour de considérer que, si elle estimait devoir allouer une satisfaction, celle-ci devrait être équitable et ne devrait, en aucun cas, constituer une source d’enrichissement sans cause.
27.
S’agissant du dommage matériel, à partir du mode de calcul adopté dans l’arrêt
Akkuș
(précité, p.
1311, §§ 35-36 et 39) et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde aux intéressés les sommes suivantes
:
–
11 501 EUR à M
me
Hatice Acar ;
–
3 462 EUR à M. Rasim Acar ;
–
6 755 EUR à M. Mehmet Baki Ünal
; et
–
6
449 EUR conjointement à M
mes
Hatice Yüksel Türk, Birsen Ciritoğlu (Sarıoğlu), Hanım Ciritoğlu, Dudu Selma Akyol, Saadet Güler Tezcan et MM. Turan Șevki Türk et Veli Atilla Ciritoğlu.
28.
Quant au préjudice moral, la Cour estime qu’en l’espèce le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante.
29.
Pour ce qui est des frais et dépens, la Cour rappelle qu’au titre de l’article 41 de la Convention, elle rembourse uniquement les frais dont il est établi qu’ils ont été réellement et nécessairement exposés et sont d’un montant raisonnable (voir, parmi beaucoup d’autres,
Nikolova c. Bulgarie
[GC], n
o
Bien que la demande des requérants ne soit ni chiffrée ni documentée, force est néanmoins d’accepter que les requérants ont nécessairement encouru certains frais aux fins de leur représentation devant la Cour.
Partant, en vertu des dispositions de l’article 60 de son règlement, la Cour estime qu’il convient d’accorder aux requérants 1 000 EUR, tous frais confondus.
B.
Intérêts moratoires
30.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n
o
1
;
3.
Dit
que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral
;
4.
Dit
a)
que l
’
Etat défendeur doit verser aux requérants, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes plus tout montant pouvant être dû au titre des taxes exigibles au moment du versement, à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du règlement
:
i.
pour dommage matériel,
- 11 501 EUR (onze mille cinq cent un euros) à M
me
Hatice Acar
;
- 3 462 EUR (trois mille quatre cent soixante-deux euros) à M.
Rasim Acar
;
- 6 755 EUR (six mille sept cent cinquante-cinq euros) à M.
Mehmet Baki Ünal
;
- 6
449 EUR (six mille quatre cent quarante-neuf euros) conjointement à M
mes
Hatice Yüksel Türk, Birsen Ciritoğlu (Sarıoğlu), Hanım Ciritoğlu, Dudu Selma Akyol, Saadet Güler Tezcan et MM. Turan Șevki Türk et Veli Atilla Ciritoğlu ;
ii. pour frais et dépens, une somme globale de 1 000 EUR (mille
euros) conjointement aux requérants
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
5.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 10 janvier 2006 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
S.
Naismith
J.-P.
Costa
Greffier adjoint
Président