ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3468/2009

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 128 din 21 octombrie 2008, Tribunalul Călărași a respins cererile de achitare formulate de inculpatul S.M., în temeiul art. 10 lit. a) și c) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen. și, respectiv, art. 20 raportat la art. 174 C. pen. În baza art. 20 raportat la art. 174 C. pen., inculpatul S.M. (fiul lui I. și A.) a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 2 ani. În baza art. 192 alin. (2) C. pen., același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. b) C. pen. În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinței și până la terminarea executării pedepsei. S-a respins cererea formulată de partea civilă F.I. privind obligarea inculpatului la plata de despăgubiri morale către aceasta. A fost admisă cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență B.A. București și a obligat inculpatul către această parte civilă la plata sumei de 293,10 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare.

În baza art. 118 alin. (4) C. pen. s-a dispus confiscarea specială în folosul statului a sumei de 10 lei reprezentând contravaloarea cuțitului folosit la săvârșirea infracțiunii și care nu a mai fost găsit. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut, în esență, următoarea situație de fapt: În timpul iernii 2005-2006, partea vătămată F.I. și martorul T.A. au consumat băuturi alcoolice, pe datorie, la barul inculpatului, convenind ca pentru suma datorată de 800.000 lei să lucreze în primăvară în gospodăria acestuia. În primăvara anului 2006, cei doi au lucrat pentru inculpat timp de 4 zile, considerând, astfel, datoria stinsă. Deși inculpatul le-a cerut să mai lucreze, F.I. și T.A.

au refuzat, ceea ce a generat reacții de amenințare la adresa lor din partea lui S.M. În ziua de 7 iunie 2006, în timp ce se afla în curtea locuinței sale, partea vătămată F.I. a fost lovită de inculpat de mai multe ori cu pumnii, fiind trântită la pământ. Victima s-a ridicat, intenționând să se îndepărteze, dar a fost lovită de inculpat cu briceagul în zona abdominală. Inculpatul a ascuns briceagul și a pătruns în locuință unde l-a amenințat pe martorul T.A., după care a plecat. În timp ce victima se deplasa spre cabinetul medical, martorul D.G., prieten al inculpatului, a însoțit-o, transportând-o cu mașina, timp în care i-a sugerat să spună că a căzut în sapă. Deși martorul a susținut această versiune și în fața medicului, acesta, bănuind că este vorba de o plagă penetrantă, i-a îndrumat la spital, poziție pe care și-a menținut-o apoi și în fața intervenției inculpatului.

În aceste împrejurări, victima a fost lăsată de inculpat să se ducă acasă pe jos, cerându-i-se doar să-l anunțe în cazul în care se va simți rău. La insistențele martorilor B.A. și I.C., victima a fost transportată la Spitalul Oltenița, dar a refuzat să se interneze. A doua zi, întrucât se simțea tot mai rău, victima a apelat la ajutorul inculpatului care a transportat-o la spital, unde a și fost operată de urgență. Raportul de constatare medico-legală din 20 iulie 2006 întocmit de Serviciul medicină legală Călărași pe baza foii de observație a Spitalului B.A. București, a concluzionat că victima a suferit leziuni traumatice produse cu un corp tăietor-înțepător, posibil cuțit, care au necesitat 40-45 zile de îngrijiri medicale și i-au pus viața în primejdie, intervenția chirurgicală promptă înlăturând pericolul vital.

Inculpatul a negat săvârșirea infracțiunii, susținând că în perioada 5-8 iunie 2006 a fost plecat în București, iar ajutorul pe care i l-a dat victimei s-a datorat faptului că aceasta s-a accidentat, căzând și lovindu-se în cuțit în timp ce lucra în via sa. Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de sesizare din oficiu, proces-verbal de ridicare a obiectelor de îmbrăcăminte ale victimei, proces-verbal de cercetare la fața locului, planșe fotografice, acte medicale și medico-legale, declarațiile martorilor T.A., M.S., A.J., I.C., D.P., T.C., S.A., D.G., D.F. Declarațiile părții vătămate și ale inculpatului, adresa din 5 martie 2007 emisă de V.R.

SA. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin Decizia penală nr. 121/ A din 6 mai 2009, a respins ca nefondat apelul inculpatului, dispunând obligarea acestuia la 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei decizii penale, în termen legal a declarat recurs inculpatul S.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul inculpat a susținut că nu a săvârșit niciuna din faptele pentru care a fost trimis în judecată, iar în cauză nu s-a făcut dovada indubitabilă că ar fi agresat-o pe partea vătămată, motiv pentru care a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. Printr-un al doilea motiv de recurs, s-a susținut că, sub aspectul laturii subiective, inculpatul nu a avut reprezentarea că a pătruns fără drept în locuința părții vătămate, astfel că a solicitate achitarea potrivit dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc.

pen. Al treilea motiv de recurs invocat critică greșita încadrare juridică a infracțiunii de violare de domiciliu, prin reținerea circumstanței agravante din conținutul alin. (2) al art. 192 C. pen. referitor la săvârșirea faptei de către o persoană înarmată, deși, la momentul pătrunderii în locuință, inculpatul nu a avut vreo armă în mână și nici nu a făcut vreun alt gest prin care să creeze părții vătămate temerea că este înarmat. În consecință, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în art. 192 alin. (1) C. pen. și încetarea procesului penal pentru această faptă, în temeiul art. 10 lit. f) C. proc. pen. Prin al patrulea motiv de recurs s-a criticat greșita încadrare juridică dată infracțiunii de tentativă de omor.

S-a susținut că în cauză nu există nici o dovadă din care să rezulte intenția inculpatului de a suprima viața părții vătămate. Inculpatul a aplicat o singură lovitură, de dimensiuni și profunzime reduse și care nu a afectat nici un organ vital. În ceea ce privește pretinsul obiect folosit de către inculpat, acesta este - potrivit raportului de expertiză și declarațiile părții vătămate - un briceag ale cărui dimensiuni nu pot fi presupuse având în vedere că nu a fost găsit și nici suficient descris de victimă, astfel că probatoriile arătate trebuie avute în vedere în favoarea inculpatului, respectiv că s-a folosit un obiect de dimensiuni reduse și care nu putea fi apt să suprime viața victimei.

Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere comportamentul părții vătămate care, timp de 28 de ore de la săvârșirea faptei, a refuzat internarea într-o unitate medicală, periclitându-și viața. Pentru aceste considerente s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) din C. pen. și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru refacerea raportului de expertiză medico-legală, concluziile acestuia fiind eronate. În subsidiar, s-a solicitat condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen., la o pedeapsă orientată către minimul special prevăzut de lege și a cărei executare să fie suspendată în condițiile art. 81 sau art. 86 1 C. pen.

Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385 9 pct. 17 și 18 C. proc. pen. Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu este fondat din următoarele considerente: Din analiza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanțele au reținut în mod corect și complet situația de fapt și vinovăția inculpatului și au dat încadrarea juridică legală și temeinică infracțiunilor săvârșite de acesta. Este dovedit faptul că între inculpatul S.M., pe de-o parte, și victima F.I. și martorul T.A., pe de altă parte, exista o stare conflictuală întreținută de nemulțumirea primului cu privire la neachitarea completă a datoriei pe care o aveau cei doi la el și de refuzul categoric al acestora de a o plăti prin prestarea de munci fizice în gospodăria sa.

Faptul că inculpatul nutrea resentimente pentru cei doi și plănuia să se răzbune este dovedit cu incidentul petrecut la sfârșitul lunii mai 2006 când, văzându-l pe T.A. săpând șanțul unui consătean, S.M. l-a lovit cu grebla peste picior, amenințându-l că într-o zi „o să-i coacă el pe ei”. La numai o săptămână de la acest incident, inculpatul și-a materializat amenințările și, văzând că victima este singură în curte și ocupată cu efectuarea unor reparații, a intrat în curtea acesteia și a lovit-o mai întâi cu pumnii, apoi cu cuțitul. Inculpatul și-a surprins victima și a profitat de împrejurarea că era singură și absorbită de activitatea pe care o desfășura. Pătrunderea în domiciliul victimei s-a făcut în mod deliberat fără cunoștința și acordul acesteia, tocmai pentru a putea fi luată prin surprindere.

Nu se poate pune problema unui accept tacit, implicit și perpetuu al victimei care să-i fi permis inculpatului să pătrundă oricând și oricum în domiciliul acesteia și, întrucât F.I. nu și-a exprimat nici expres, nici indirect, consimțământul pentru ca inculpatul să intre în curtea sa în ziua de 7 iunie 2006, în mod corect instanțele au reținut în sarcina acestuia săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu. Încadrarea juridică dată acestei fapte este corectă, inculpatul pătrunzând în domiciliul victimei înarmat cu briceagul cu care a și lovit-o. Faptul că victima nu a văzut arma asupra inculpatului este irelevantă atâta timp cât i-a simțit efectele, în urma loviturii care i-a fost aplicată.

Prezența armei la vedere nu constituie o cerință a textului de lege, ci reprezintă numai o modalitate de acționare prin care se urmărește intimidarea victimei. Încadrarea juridică agravată are în vedere încadrarea pe care autorul infracțiunii de violare de domiciliu o capătă în sine însuși și în reușita acțiunii sale atunci când este înarmat, temeritatea și pericolul sporit pe care prezența unei arme i-o insuflă făptuitorului, așa încât, nu este necesar ca acesta să afișeze arma decât dacă urmărește paralizarea reacției victimei din primul moment. Ascunderea armei este mai insidioasă și mai periculoasă întrucât victima nici măcar nu este pusă în gardă cu privire la pericolul ce se poate abate asupra sa.

Așa fiind, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt temeiuri de achitare sau de schimbare a încadrării juridice cu privire la infracțiunea de violare de domiciliu și nici de restituire a cauzei în vederea completării probatoriului administrat care este suficient și face pe deplin dovada vinovăției inculpatului. Aceeași concluzie se impune și în cazul condamnării inculpatului S.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. Prezența inculpatului în localitate și participarea sa în calitate de autor la săvârșirea agresiunii fizice asupra victimei F.I. sunt dovedite prin declarațiile martorilor T.A., A.J., D.P., S.A., precum și prin localizarea inculpatului prin intermediul apelurilor telefonice efectuate de pe telefonul său mobil.

Aceste probe, coroborate și cu declarațiile părții vătămate F.I., înlătură categoric apărarea pe care inculpatul și-a construit-o precum că nu ar fi el autorul infracțiunii. Sub aspectul încadrării juridice, fapta săvârșită de inculpat constituie tentativă la infracțiunea de omor, cum în mod corect s-a reținut de instanțele de judecată. Lovirea victimei cu un cuțit, în abdomen, în condițiile în care între părți există o situație conflictuală a cărei rezolvare a fost concepută de inculpat în sensul pedepsirii părții vătămate prin mijloace violent-letale, conduce la constatarea justă a intenției cu care inculpatul a acționat, aceea de a-și ucide victima, consecință acceptată în ceea ce privește rezultatul său.

Lovitura a fost aplicată cu putere, plaga produsă fiind perforantă la nivelul abdomenului (plagă gastrică). Împrejurarea că victima a tergiversat momentul intervenției chirurgicale, refuzând inițial internarea într-o unitate medicală, nu reprezintă un factor de influențare nici a consecințelor agresiunii (punerea în primejdie a vieții) și nici a încadrării juridice. Această împrejurare nu are efect cauzal asupra urmărilor acțiunii de lovire, ci reprezintă numai o împrejurare colaterală care nu întrerupe legătura de cauzalitate dintre faptă și consecințele ei. Actul medico-legal emis în cauză este foarte explicit sub acest aspect, arătând că leziunile sunt cele care au pus în primejdie viața victimei (iar nu alte împrejurări).

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatului, dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul M.J.L.C. Văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.M. împotriva Deciziei penale nr. 121 din 6 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 octombrie 2009.