ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5520/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 26 din 5 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. 5520/101/2007 s-a respins contestația formulată de contestatorul B.G. domiciliat în Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin, având ca obiect Legea 10/2001. 1. Pentru a se pronunța astfel tribunalul a avut în vedere că la data de 25 mai 2007, contestatorul B.G., în contradictoriu cu Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin a solicitat anularea dispoziției 1847 din 09 mai 2007 a Primăriei Drobeta Turnu Severin, prin care i s-a respins cererea de restituire, în natură a imobilului situat în Drobeta Turnu Severin, imobil ce i-a fost preluat de stat în temeiul Decretului de expropriere nr. 67/1985.

Prin dispoziția nr. 1847 din 09 mai 2007, Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin a respins cererea de restituire în natură a imobilului și a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, motivând că imobilul este afectat de utilități publice. A mai arătat că această susținere nu corespunde realității deoarece terenul este neîmprejmuit și fără construcții, la aproximativ 2 m de teren situându-se conductele subterane ale blocurilor din apropiere, însă acestea nu pot afecta terenul, nefiind amplasate sub acesta. S-au depus la dosar de contestator dispoziția nr. 1847 din 09 mai 2007, și schiță a terenului în litigiu.

Prin adresa nr. 19711 din 09 noiembrie 2007 Primăria Drobeta Turnu Severin a înaintat actele care au stat la baza soluționării notificării nr. 59/E/2001, respectiv dispoziția ce face obiectul contestației, notificarea înaintată de contestator în baza Legea nr. 10/2001, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 960 din 18 mai 1968, adresa S.C.M. nr. 2149 din 18 aprilie 2006, adresa SC T.A. SRL nr. 49 15 din 23 noiembrie 2006, adresa SC S.C.M. SA nr. 8236 din 24 noiembrie 2006. Pentru soluționarea contestației s-a încuviințat efectuarea unei expertize tehnice de specialitate care să identifice terenul solicitat în raport de actele de proprietate, să stabilească dacă terenul este afectat de utilități publice și dacă este posibilă restituirea în natură a acestuia.

Pentru efectuarea expertizei a fost desemnat expert C.V.M. Tribunalul a avut în vedere și că B.G. a fost proprietarul imobilului situat în Drobeta Turnu Severin, compus din teren în suprafață de 225 mp și clădiri în suprafață de 104,10 mp, pe care l-a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 960 din 18 mai 1968. Acest imobil a făcut obiectul exproprierii fiind preluat în temeiul Decretului de expropriere nr. 67/1985 iar, conform adresei SC S.C.M. SA nr. 2149 din 18 aprilie 2006, acesta a primit despăgubiri pentru imobilul expropriat în sumă de 61.658 lei. După expropriere, clădirile au fost demolate iar în prezent potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză terenul este afectat de utilități publice, fiind în totalitate betonat și utilizat ca parcare și drum de acces pentru cele 10 garaje private și pentru cele 4 intrări secundare din bloc.

Din același raport de expertiză s-a mai reținut că pe latura estică a terenului solicitat au fost identificate cămine de vizitare pentru rețelele de apă și canalizare ce deservesc blocurile din zonă, fiind posibilă existența unor ramificații de rețele apă, canal și sub platforma de beton existentă pe terenul revendicat. Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești, reclamantul a declarat apel, iar prin decizia civilă nr. 306 din 16 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova s-a respins apelul reținându-se următoarele considerente: Achiesarea reprezintă un act procesual de dispoziție al părților alături de desistare (renunțare) și tranzacția judiciară pentru stingerea procesului civil, acte ce trebuie făcute personal sau prin mandatar cu procura specială. Condițiile acestui act de dispoziție nu diferă esențialmente de cele ale renunțării la drept. Achiesarea poate fi totală sau parțială, după cum pârâtul recunoaște în întregime sau numai în parte pretențiile adversarului. În ambele cazuri recunoașterea trebuie să fie pură și simplă, adică necondiționată.

O mărturisire calificată sau complexă nu constituie o achiesare. Recunoașterea pretențiilor părții adverse se obține cel mai adesea pe calea interogatoriului. Recunoașterea totală a pretențiilor conduce la finalizarea activității judiciare în cauza supusă instanței spre soluționare. Dar, achiesarea poate fi și parțială, caz în care instanța poate pronunța o hotărâre în acest sens. Astfel, potrivit art. 170 C. proc. civ.: „Dacă pârâtul recunoaște o parte din pretențiile reclamantului, instanța la cererea acestuia, va da o hotărâre parțială în măsura recunoașterii”. Din textul citat rezultă că achiesarea la pretenții este condiționată și de acordul reclamantului, în sensul că numai în atare condiții se poate pronunța o hotărâre parțiala.

Pentru a constitui temei al unei hotărâri fie și parțiale recunoașterea paratului trebuie sa fie dată în forma unei mărturisiri judiciare exprese. Mărturisirea extrajudiciară nu poate determina pronunțarea unei hotărâri parțiale. De asemenea, hotărârea parțială nu poate fi pronunțată pe temeiul unei prezumții de recunoaștere dedusă din refuzul pârtii de a răspunde la interogatoriu sau de a se înfățișa pentru a răspunde la interogatoriul propus. Cu atât mai puțin, neformularea întâmpinării de către pârât, în raport cu disp. art. 118 C. proc. civ., nu echivalează cu o achiesare totală sau parțială la pretențiile reclamantului.

În procedura judecării contestației formulate împotriva dispoziției/deciziei unității deținătoare sau entității investite cu soluționarea notificării, ce presupune parcurgerea unei etape prealabile declanșate prin formularea acesteia, instanța civilă verifică legalitatea și temeinicia actului emis, în raport cu documentația atașată notificării, a celorlalte probe administrate în fața sa și cu dispozițiile legale aplicabile prevăzute în legea specială. Prin urmare, instanța de apel a reținut că în lipsa întâmpinării ca act procedural al pârâtului emitent, nu va admite automat contestația titularului notificării, fiind ținută să verifice legalitatea și temeinicia dispoziției contestate în raport cu documentația prealabilă emiterii actului, cu dispozițiile legale aplicabile și în baza rolului activ, prevăzut de art. 129 alin. (4) și (5) C. proc.

civ. – va pune în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt și de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare (deci și în lipsa întâmpinării), sau va putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc. Instanța de apel, având în vedere parcurgerea unei proceduri prealabile, dar și existența unei documentații care a stat la baza emiterii Dispoziției, a reținut că nu operează - vreo decădere pentru pârât din dreptul de a se apăra în sensul art. 115 și art. 118 alin. (3) C. proc. civ., căci toate aceste elemente au valoarea procedurală și în mod suficient, eficiența și finalitatea unei întâmpinări , ce s-ar formula într-o cauză obișnuită, în care pretențiile titularului sunt cunoscute de către pârât după primirea cererii de chemare în judecată, iar nu printr-o notificare anterioară.

În cauză, sunt suficiente elemente probatorii pentru a concluziona în sensul că a fost corect identificat de către expert amplasamentul terenului în litigiu. Astfel, reclamantul a dobândit în proprietate acest teren de la numitul G.G., care i-a înstrăinat acestuia jumătate din suprafața deținută, respectiv 225 mp, prin actul autentic nr. 960 din 18 mai 1968, vânzătorul fiind ulterior expropriat, ca și reclamantul prin Decret 67/1985. Or, terenul este situat în str. C. nr. 46, fiind învecinat celui în litigiu (46A) și restituit numitului G.G. prin hotărâre judecătorească s.c. definitivă și irevocabilă nr. 10561/1996 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr.Severin. Acesta este terenul învecinat celui în litigiu și identificat prin raportul de expertiză, pe care s-au edificat cele 18 garaje autorizate, terenul fiind concesionat de Primărie celor 18 persoane, anterior restituirii către G.G.

Or, odată identificat terenul de la nr. 46 pe care se află cele 18 garaje, este fără dubiu că terenul în litigiu anterior exproprierii parte din corpul de proprietate al numitului G.G., se află în prezent în continuarea acestuia, așa cum a fost corect evidențiat în schița la raport. S-a mai reținut că prin contestația formulată asupra Dispoziției 1847/2007, reclamantul nu contestă amplasamentul terenului în litigiu, așa cum a fost stabilit de către emitentul actului, ci pornind de la acei parametrii, înțelege să combată punctul de vedere al primăriei și să invoce faptul că terenul este gol, neîmprejmuit și că nu este un impediment la restituire, învecinarea acestuia la cca. 2 m de conductele de apă-canal subterane ale blocurilor.

În aceste condiții, în mod corect - câtă vreme problema litigioasă nu se dezlega obligatoriu prin măsurători topometrice, instanța a dispus realizarea lucrării de un expert în specialitatea construcții. Instanța de apel a mai reținut că nu s-a identificat existența unor contradicții între documentația ce a stat la baza emiterii actului și Dispoziția contestată, sau a unor contradicții în cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză, care să fi reclamat lămuriri suplimentare și la reformarea soluției. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin teren liber, restituibil în natură, se înțelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces - existența pe terenul respectiv a unor străzi, parcări, trotuare, - existența sau utilizarea unor amenajări subterane - conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru.

Dispozițiile art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001 și art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007, trebuie interpretate în sensul că sintagma „amenajări de utilitate publică” are în vedere, acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafața de teren supusă unor amenajări destinate a servi nevoile comunității, căi de comunicație, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele. Individualizarea acestor suprafețe, în cadrul procedurilor administrative de soluționare a notificărilor, este atributul entității învestite cu soluționarea notificărilor.

Trotuarele și carosabilul constituie amenajări de utilitate publică, în sensul dispozițiilor legale, ele fiind destinate accesului spre locuințe, folosinței normale a acestora, astfel că în cauză, suprafața de teren solicitată a fi restituită în natură, nu poate fi restituită parțial sau total, cuvenindu-se doar măsuri reparatorii în echivalent.

Prima instanța a procedat la o corectă interpretare și aplicare a prevederilor acestei dispoziții legale în raport cu starea de fapt clar stabilită, considerând că terenul în litigiu suprafață de 225 mp, nu constituie teren „liber de construcții și detalii de sistematizare", nefiind restituibil în natură, fiind în prezent o platformă betonată cu destinație de drum de acces la zona de parcare și la cele 4 intrări secundare la Blocul K 1. Împrejurarea că aceeași suprafață de teren învecinată și aflată la limita terenului proprietate privată a numitului G.G., este folosită și pentru accesul la garajele edificate pe acest teren, nu reprezintă un motiv suficient pentru restituirea terenului în litigiu, întrucât destinația sa principală este cea arătată mai sus în raport cu blocurile edificate în urma exproprierii, făcând parte dintr-un ansamblu urbanistic funcțional, păstrându-și această destinație indiferent de existența, durata sau inexistența, ori numărul de garaje edificate pe terenul învecinat - proprietate privată.

Prin urmare, o restituire parțială a terenului nu este posibilă față de dimensiunile (mai ales lățimea), ale terenului în litigiu, iar o restituire totală ar bloca efectiv drumul de acces din str. C. (actual S.) spre zona de parcare și intrările secundare la Blocul K 1, concepute odată cu edificarea ansamblului de blocuri. Într-adevăr, în ceea ce privește rețeaua de canalizare și alimentare cu apă ce deservește blocurile din zonă, față de căminele de vizitare existente suprateran la est de terenul în litigiu, pentru asigurarea zonei de protecție și de luciu în caz de avarie (adresa SC S.C.M. - fila 44 dosar fond), apare imposibilă restituirea fie și parțială (eventual prin diminuarea inacceptabilă a lățimii), a terenului în litigiu aflat la numai 1,5 m de rețea.

Având în vedere existența acestei rețele și argumentele expuse în precedent, este nerelevantă împrejurarea că terenul nu este traversat de o rețea de termoficare (adresa SC T.A. SRL - fila 42 dosar fond). Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul B.G., solicitând în temeiul art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ. modificarea ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte: Astfel recurentul a învederat că înțelege să mențină în totul fără a mai reproduce textul, toate motivele de apel întrucât instanța de apel nu le-a examinat și nu a motivat pentru ce s-au înlăturat susținerile lui.

Se susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii iar în considerente se regăsesc motive contradictorii dar și străine de cauză, motiv pentru care în principal solicită modificarea hotărârii în sensul admiterii apelului iar în subsidiar casarea hotărârii cu trimiterea ei spre rejudecare instanței de apel sau la o altă instanță egală în grad cu Curtea de Apel Craiova în vederea unei bune administrări a justiției. Recurentul susține că terenul este liber de orice construcții, și nu este afectat de nici o parcare și nici cale de acces către intrările secundare ale blocului ori către altă parcare, destinația și folosința actuală fiind numai cea de acces la o baterie de garaje edificate în 1996 proprietate personală a unei persoane fizice.

Ca atare, susține recurentul, terenul poate fi restituit, restituirea fiind posibilă și această măsură are prioritate, față de măsura despăgubirilor. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs a dispozițiilor art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Instanța de apel a examinat cauza prin prisma principiului quantum apelatum, tantum devolutum , și raportat la situația faptică și juridică a terenului solicitat de reclamant. Susținerile reclamantului legate de o motivare incompletă, cu elemente contradictorii și străine de cauză sunt nefondate, motivarea unei hotărâri este o problemă de conținut și nu de volum. Condițiile procedurale privind motivarea hotărârii sunt îndeplinite chiar dacă nu s-a răspuns expres fiecărui argument invocat de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că s-a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raționamente logico-juridice.

Din perspectiva celor expuse, instanța de apel a dat astfel eficiență dispozițiilor art. 261 C. proc. civ. Terenul din litigiu de 225 mp a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză, care a concluzionat că pe el se află o platformă betonată cu destinația de drum și de acces la zona de parcare și cele patru intrări secundare la blocul K 1, fiind evidențiată și existența unei rețele de canalizare și alimentare cu apă ce deservește blocurile din zonă. Or, din perspectiva acestei situații faptice, terenul solicitat nu se circumscrie în motivarea de teren liber susceptibil de restituire în natură. Dispozițiile Legii nr. 10/2001 vizează terenul liber neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, și care nu afectează căile de acces.

De altfel dispozițiile art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001 și art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 trebuie interpretate în sensul că sintagma „amenajări de utilitate publică” are în vedere acele suprafețe de teren afectate de utilități publice, respectiv suprafața de teren supusă unor amenajări destinate a servi nevoile comunității, dotări tehnico-utilitare subterane, amenajări de spații verzi, parcuri, piețe pietonale. Din perspectiva celor expuse si a faptului ca terenul solicitat , nu se circumscrie in noțiunea de teren liber, astfel cum este reglementata de dispozițiile Legii nr. 10/2001, motivele de recurs invocate sunt nefondate si nefiind prezente dispozițiile art. 304 pct. 7-9 C. proc.

civ., recursul reclamanților urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.G. împotriva deciziei civile nr. 306 din 16 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2010.