ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5520/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5520/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 26 din 5 februarie 2008

pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. 5520/101/2007 s-a respins

contestația formulată de contestatorul B.G. domiciliat în Drobeta Turnu Severin,

județul Mehedinți, în contradictoriu cu pârâta Primăria

Municipiului Drobeta Turnu Severin, având ca obiect Legea 10/2001.

tribunalul a avut în vedere că la data de 25 mai 2007, contestatorul B.G., în contradictoriu

cu Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin a solicitat anularea dispoziției

1847 din 09 mai 2007 a Primăriei Drobeta Turnu Severin, prin care i s-a respins

cererea de restituire, în natură a imobilului situat în Drobeta Turnu Severin,

imobil ce i-a fost preluat de stat în

temeiul

Decretului de expropriere nr. 67/1985.

Prin dispoziția nr. 1847 din 09 mai 2007,

Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin a respins cererea de restituire în

natură a imobilului și a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent,

motivând că imobilul este afectat

de

utilități publice.

A mai arătat că această susținere nu

corespunde realității deoarece terenul este neîmprejmuit și fără construcții,

la aproximativ 2 m de teren situându-se conductele subterane ale blocurilor din

apropiere, însă acestea nu

pot afecta

terenul, nefiind amplasate sub acesta.

S-au depus la dosar de contestator

dispoziția nr. 1847 din 09 mai 2007, și

schiță

a terenului în litigiu.

Prin adresa nr. 19711 din 09

noiembrie 2007 Primăria Drobeta Turnu Severin a înaintat actele care au stat la

baza soluționării notificării nr. 59/E/2001, respectiv dispoziția ce face

obiectul contestației, notificarea înaintată de contestator în

baza Legea nr. 10/2001, contractul de vânzare

cumpărare autentificat sub nr. 960 din 18 mai

1968, adresa S.C.M. nr.

2149 din 18 aprilie 2006, adresa SC T.A. SRL nr. 49

15 din 23 noiembrie 2006, adresa SC S.C.M. SA nr. 8236 din 24 noiembrie

2006.

Pentru soluționarea contestației s-a

încuviințat efectuarea unei expertize    tehnice de specialitate care să

identifice terenul solicitat în raport de actele de proprietate, să stabilească

dacă terenul este afectat de utilități publice și dacă este posibilă

restituirea în natură a acestuia.

Pentru efectuarea expertizei a fost

desemnat expert C.V.M.

Tribunalul a avut în vedere și că B.G.

a fost proprietarul imobilului situat în Drobeta Turnu Severin, compus din

teren în suprafață de 225 mp și clădiri în suprafață de 104,10 mp, pe care l-a

dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 960 din 18

mai 1968.

Acest imobil a făcut obiectul

exproprierii fiind preluat în temeiul Decretului de expropriere nr. 67/1985 iar,

conform adresei SC S.C.M. SA nr. 2149 din 18 aprilie 2006, acesta a primit

despăgubiri pentru imobilul expropriat în sumă de 61.658 lei.

După expropriere, clădirile au fost

demolate iar în prezent potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză

terenul este afectat de utilități publice, fiind în totalitate betonat și

utilizat ca parcare și drum de acces pentru cele 10 garaje private și pentru

cele 4 intrări secundare din bloc. Din același raport de expertiză s-a mai

reținut că pe latura estică a terenului solicitat au fost identificate cămine

de vizitare pentru rețelele de apă și canalizare ce deservesc blocurile din

zonă, fiind posibilă existența unor ramificații de rețele apă, canal și sub platforma

de beton existentă pe terenul revendicat.

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.

247/2005, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor

stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Împotriva acestei hotărâri

judecătorești, reclamantul a declarat apel, iar prin decizia civilă nr. 306 din

16 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova s-a respins apelul reținându-se

următoarele considerente:

Achiesarea reprezintă un act

procesual de dispoziție al părților alături de desistare (renunțare) și

tranzacția judiciară pentru stingerea procesului civil, acte ce trebuie făcute

personal sau prin mandatar cu procura specială. Condițiile acestui act de

dispoziție nu diferă esențialmente de cele ale renunțării la drept. Achiesarea

poate fi totală sau parțială, după cum pârâtul recunoaște în întregime sau

numai în parte pretențiile adversarului. În ambele cazuri recunoașterea trebuie

să fie pură și simplă, adică necondiționată. O mărturisire calificată sau

complexă nu constituie o achiesare.

Recunoașterea pretențiilor părții

adverse se obține cel mai adesea pe calea interogatoriului. Recunoașterea

totală a pretențiilor conduce la finalizarea activității judiciare în cauza

supusă instanței spre soluționare. Dar, achiesarea poate fi și parțială, caz în

care instanța poate pronunța o hotărâre în acest sens. Astfel, potrivit art. 170 C. proc. civ.: „Dacă pârâtul recunoaște o parte din pretențiile reclamantului, instanța la

cererea acestuia, va da o hotărâre parțială în măsura recunoașterii”.

Din textul citat rezultă că

achiesarea la pretenții este condiționată și de acordul reclamantului, în

sensul că numai în atare condiții se poate pronunța o hotărâre parțiala. Pentru

a constitui temei al unei hotărâri fie și parțiale recunoașterea paratului

trebuie sa fie dată în forma unei mărturisiri judiciare exprese. Mărturisirea

extrajudiciară nu poate determina pronunțarea unei hotărâri parțiale. De

asemenea, hotărârea parțială nu poate fi pronunțată pe

temeiul unei prezumții de recunoaștere dedusă din refuzul pârtii de a

răspunde la

interogatoriu sau de a se înfățișa pentru a răspunde la

interogatoriul propus.

Cu atât mai puțin, neformularea

întâmpinării de către pârât, în raport cu disp. art. 118 C. proc. civ., nu

echivalează cu o achiesare totală sau parțială la pretențiile reclamantului.

În procedura judecării contestației

formulate împotriva dispoziției/deciziei unității deținătoare sau entității

investite cu soluționarea notificării, ce presupune parcurgerea unei etape

prealabile declanșate prin formularea acesteia, instanța civilă verifică

legalitatea și temeinicia actului emis, în raport cu documentația atașată

notificării, a celorlalte probe administrate în fața sa și cu dispozițiile

legale aplicabile prevăzute în legea specială.

Prin urmare, instanța de apel a

reținut că în lipsa întâmpinării ca act procedural al pârâtului emitent, nu va

admite automat contestația titularului notificării, fiind ținută să verifice

legalitatea și temeinicia dispoziției contestate în raport cu documentația

prealabilă emiterii actului, cu dispozițiile legale aplicabile și în baza

rolului activ, prevăzut de art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ. – va pune în

dezbaterea părților orice împrejurări de fapt și de drept, chiar dacă nu sunt

menționate în cerere sau în întâmpinare (deci și în lipsa întâmpinării), sau va

putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă

părțile se împotrivesc.

Instanța de apel, având în vedere

parcurgerea unei proceduri prealabile, dar și existența unei documentații care

a stat la baza emiterii Dispoziției, a reținut că nu operează

-

vreo

decădere pentru pârât din dreptul de a se apăra în sensul art. 115 și art. 118 alin.

(3) C. proc. civ., căci toate aceste elemente au valoarea procedurală și în mod

suficient, eficiența și finalitatea unei întâmpinări , ce s-ar formula într-o

cauză obișnuită, în care pretențiile titularului sunt cunoscute de către pârât

după primirea cererii de chemare în judecată, iar nu printr-o notificare

anterioară.

În cauză, sunt suficiente elemente

probatorii pentru a concluziona în sensul că a fost corect identificat de către

expert amplasamentul terenului în litigiu. Astfel, reclamantul a dobândit în

proprietate acest teren de la numitul G.G., care i-a înstrăinat acestuia

jumătate din suprafața deținută, respectiv 225 mp, prin actul autentic nr. 960

din 18 mai 1968, vânzătorul fiind ulterior expropriat, ca și reclamantul prin

Decret 67/1985. Or, terenul este situat în str. C. nr. 46, fiind învecinat

celui în

litigiu

(46A) și restituit

numitului G.G. prin hotărâre judecătorească s.c. definitivă și irevocabilă nr.

10561/1996 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr.Severin. Acesta este terenul

învecinat celui în litigiu și identificat prin raportul de expertiză, pe care

s-au edificat cele 18 garaje autorizate, terenul fiind concesionat de Primărie

celor 18 persoane, anterior restituirii către G.G. Or,

odată identificat terenul de la nr. 46 pe care se află cele 18 garaje,

este fără dubiu

că terenul în litigiu anterior exproprierii parte din

corpul de proprietate al numitului G.G., se află în prezent în continuarea

acestuia, așa cum a fost corect evidențiat în schița la raport. S-a mai reținut

că

prin contestația formulată asupra

Dispoziției 1847/2007,

reclamantul nu contestă amplasamentul terenului

în litigiu, așa cum a fost stabilit de către emitentul actului, ci pornind de

la acei parametrii, înțelege să

combată

punctul de vedere al primăriei și să invoce faptul că terenul este gol,

neîmprejmuit

și că nu este un impediment la restituire, învecinarea acestuia la cca. 2 m de conductele de apă-canal subterane ale blocurilor.

În aceste condiții, în mod corect -

câtă vreme problema litigioasă nu se dezlega obligatoriu prin măsurători

topometrice, instanța a dispus realizarea

lucrării

de un expert în specialitatea construcții.

Instanța de

apel a mai reținut că nu s-a

identificat existența unor contradicții între documentația ce a stat la

baza emiterii actului și Dispoziția contestată, sau a unor contradicții în

cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză, care să fi reclamat

lămuriri suplimentare și la reformarea soluției.

Potrivit dispozițiilor Legii nr.

10/2001, prin teren liber, restituibil în natură, se înțelege terenul

neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile

de acces - existența pe terenul respectiv a unor străzi, parcări, trotuare, - existența

sau utilizarea unor amenajări subterane - conducte de alimentare cu apă, gaze,

petrol, electricitate de mare calibru.

Dispozițiile art. 10 și art. 11 din

Legea nr. 10/2001 și art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.

10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007, trebuie interpretate în sensul că

sintagma „amenajări de utilitate publică” are în vedere, acele suprafețe de

teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafața de teren supusă unor

amenajări destinate a servi nevoile comunității, căi de comunicație, dotări

tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi, parcuri și grădini

publice, piețe pietonale și altele. Individualizarea acestor suprafețe, în

cadrul procedurilor administrative de soluționare a notificărilor, este

atributul entității învestite cu soluționarea notificărilor.

Trotuarele și

carosabilul constituie amenajări de utilitate publică, în sensul

dispozițiilor legale, ele fiind

destinate accesului spre locuințe, folosinței normale a acestora, astfel că în

cauză, suprafața de teren solicitată a fi restituită în natură,

nu poate fi restituită parțial sau total,

cuvenindu-se doar măsuri reparatorii în

echivalent.

Prima instanța a procedat la o

corectă interpretare și aplicare a prevederilor acestei dispoziții legale în

raport cu starea de fapt clar stabilită, considerând că terenul în

litigiu

suprafață de 225 mp, nu constituie

teren „liber de construcții și detalii de sistematizare", nefiind

restituibil în natură, fiind în prezent o platformă betonată cu destinație de

drum de acces la zona de parcare și la cele 4 intrări secundare la Blocul K 1.

Împrejurarea că aceeași suprafață de

teren învecinată și aflată la limita terenului proprietate privată a numitului G.G.,

este folosită și pentru accesul la garajele edificate pe acest teren, nu

reprezintă un motiv suficient pentru restituirea terenului în litigiu, întrucât

destinația sa principală este cea arătată mai sus în raport cu blocurile

edificate în urma exproprierii, făcând parte dintr-un ansamblu urbanistic

funcțional, păstrându-și această destinație indiferent de existența, durata sau

inexistența, ori numărul de garaje edificate pe terenul învecinat - proprietate

privată.

Prin urmare, o restituire parțială a

terenului nu este posibilă față de dimensiunile (mai ales lățimea), ale

terenului în litigiu, iar o restituire totală ar bloca efectiv drumul de acces

din str. C. (actual S.) spre zona de parcare și intrările secundare la Blocul

K 1,

concepute odată cu edificarea

ansamblului de blocuri.

Într-adevăr, în ceea ce privește

rețeaua de canalizare și alimentare cu apă ce deservește blocurile din zonă,

față de căminele de vizitare existente suprateran la est de terenul în litigiu,

pentru asigurarea zonei de protecție și de luciu în caz de avarie (adresa SC S.C.M.

- fila 44 dosar fond), apare imposibilă restituirea fie și parțială (eventual

prin diminuarea inacceptabilă a lățimii), a terenului în litigiu aflat la numai

1,5 m de rețea. Având în vedere existența acestei rețele și argumentele expuse

în precedent, este nerelevantă împrejurarea că terenul nu este traversat de o

rețea de termoficare (adresa SC T.A. SRL - fila 42 dosar fond).

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamantul B.G., solicitând în temeiul art. 304 pct. 7 - 9 C.

proc. civ. modificarea ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost

formulat.

Criticile aduse hotărârii instanței

de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:

Astfel recurentul a învederat că

înțelege să mențină în totul fără a mai reproduce textul, toate motivele de

apel întrucât instanța de apel nu le-a examinat și nu a motivat pentru ce s-au

înlăturat susținerile lui.

Se susține că instanța de apel a

făcut o greșită interpretare și aplicare a legii iar în considerente se

regăsesc motive contradictorii dar și străine de cauză, motiv pentru care în

principal solicită modificarea hotărârii în sensul admiterii apelului iar în

subsidiar casarea hotărârii cu trimiterea ei spre rejudecare instanței de apel

sau la o altă instanță egală în grad cu Curtea de Apel Craiova în vederea unei

bune administrări a justiției.

Recurentul susține că terenul este

liber de orice construcții, și nu este afectat de nici o parcare și nici cale

de acces către intrările secundare ale blocului ori către altă parcare,

destinația și folosința actuală fiind numai cea de acces la o baterie de garaje

edificate în 1996 proprietate personală a unei persoane fizice.

Ca atare, susține recurentul,

terenul poate fi restituit, restituirea fiind posibilă și această măsură are

prioritate, față de măsura despăgubirilor.

Examinând hotărârea atacată prin

prisma motivelor de recurs a dispozițiilor art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., Înalta

Curte reține următoarele:

Instanța de apel a examinat cauza

prin prisma principiului

quantum apelatum, tantum devolutum

, și raportat

la situația faptică și juridică a terenului solicitat de reclamant.

Susținerile reclamantului legate de

o motivare incompletă, cu elemente contradictorii și străine de cauză sunt

nefondate, motivarea unei hotărâri este o problemă de conținut și nu de volum.

Condițiile procedurale privind

motivarea hotărârii sunt îndeplinite chiar dacă nu s-a răspuns expres fiecărui

argument invocat de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte

că s-a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raționamente

logico-juridice.

Din perspectiva celor expuse,

instanța de apel a dat astfel eficiență dispozițiilor art. 261 C. proc. civ.

Terenul din litigiu de 225 mp a fost

identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză, care a concluzionat

că pe el se află o platformă betonată cu destinația de drum și de acces la zona

de parcare și cele patru intrări secundare la blocul K 1, fiind evidențiată și

existența unei rețele de canalizare și alimentare cu apă ce deservește

blocurile din zonă.

Or, din perspectiva acestei situații

faptice, terenul solicitat nu se circumscrie în motivarea de teren liber

susceptibil de restituire în natură.

Dispozițiile Legii nr. 10/2001

vizează terenul liber neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate

publică, și care nu afectează căile de acces.

De altfel dispozițiile art. 10 și art.

11 din Legea nr. 10/2001 și art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a

Legii nr. 10/2001 trebuie interpretate în sensul că sintagma „amenajări de utilitate

publică” are în vedere acele suprafețe de teren afectate de utilități publice,

respectiv suprafața de teren supusă unor amenajări destinate a servi nevoile

comunității, dotări tehnico-utilitare subterane, amenajări de spații verzi,

parcuri, piețe pietonale.

Din perspectiva celor expuse si a

faptului ca terenul solicitat , nu se circumscrie in noțiunea de teren liber,

astfel cum este reglementata de dispozițiile Legii nr. 10/2001, motivele de

recurs invocate sunt nefondate si nefiind prezente dispozițiile art. 304 pct.

7-9 C. proc. civ., recursul reclamanților urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul B.G. împotriva deciziei civile nr. 306 din 16 noiembrie

2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de

familie

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25

octombrie 2010.