ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9869/2009

Deliberând asupra recursurilor de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: Prin cererea formulată pe data de 14 noiembrie 2001 și adresată Tribunalului Botoșani, reclamantul C.Ș. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâta P.M. Botoșani, S.R. prin ministerul Finanțelor Publice și A.V.A.S., să se dispună anularea dispoziției nr. 192 din 9 octombrie 2001 emisă de P.O. Darabani – județul Botoșani, cu consecința restituirii în natură a terenului intravilan în suprafață de 500 m 2 situat în str. Pieței, oraș Darabani precum și măsuri reparatorii în echivalent pentru casa de locuit și anexele gospodărești ce au fost demolate.

Ulterior, pe calea unei acțiuni separate, reclamantul s-a îndreptat împotriva acelorași pârâte, solicitând să se anuleze dispoziția nr. 196 din 11 octombrie 2001 emisă de Primarul orașului Darabani și să i se restituie în natură terenul intravilan în suprafață de 319 m 2 situat în str. Ștefan Luchian sau un alt teren intravilan precum și despăgubiri pentru case de locuit și anexele gospodărești ce au fost demolate. Prin încheierea din 26 februarie 2003 s-a dispus conexarea celor două cereri. Prin sentința nr. 833 din 4 mai 2005, Tribunalul Botoșani a admis acțiunea formulată de reclamantul C.Ș. în contradictoriu cu pârâții P.O. Darabani, S.R. prin Ministerul Finanțelor Publice și A.V.A.S. București.

S-a dispus anularea dispozițiilor nr. 192 din 9 octombrie 2001; nr. 196 din 11 octombrie 2001; nr. 1192 din 14 noiembrie 2002 și nr. 1127 din 14 noiembrie 2002 emise de P.O. Darabani – județul Botoșani. A fost obligat pârâtul S.R. prin Ministerul Finanțelor Publice să acorde despăgubiri în echivalent reclamantului, constând în despăgubiri bănești în sumă totală de 222.552.157 lei pentru imobilele preluate abuziv și care nu mai există și care nu pot fi restituite în cauză. A fost obligat același pârât să acorde despăgubiri în echivalent reclamantului, constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, în valoare totală de 7.321.867.371 lei, pentru terenurile preluate abuziv și care nu mai pot fi restituite în natură.

S-a respins acțiunea față de pârâta A.V.A.S. București și P.O. Darabani – județul Botoșani. Pentru a se pronunța astfel, instanța a avut în vedere prevederile art. 1 alin. (2), art. 10 alin. (6) și (7), art. 11 alin. (4) și (8) și art. 36 din Legea nr. 10/2001. Prin decizia civilă nr. 260 din 23 octombrie 2006, Curtea de Apel Suceava, secția civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâtul S.R. prin Ministerul Finanțelor Publice și reclamantul C.Ș. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut în ceea ce privește apelul declarat de către reclamant că este nefondat, întrucât în mod corect s-a stabilit faptul că terenurile solicitate nu mai sunt libere, neputând fi restituite în natură, ci numai prin echivalent.

Apelul declarat de pârâtul S.R. nu a fost analizat deloc în considerentele deciziei, fiind respins doar prin dispozitiv. Prin decizia civilă nr. 177 din 16 ianuarie 2008 pronunțată în dosarul nr. 6909/39/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursurile declarate de reclamant și pârâtul S.R., a casat decizia civilă nr. 260 din 23 octombrie 2006 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, a dispus trimiterea cauzei la aceeași instanță, în vederea rejudecării apelurilor. S-a reținut prin considerentele deciziei de casare că decizia instanței de apel este lovită de nulitate în condițiile în care, apelurile au fost soluționate cu încălcarea prevederilor art. 107 și 108 C. proc.

civ., cauza rămânând în pronunțare fără ca apelantul – pârât S.R. să fi fost legal citat, procedura fiind îndeplinită cu D.G.F.P. a Județului Botoșani, care nu are legitimare procesuală pasivă, acesta primind doar mandat și delegație din partea Ministerului Finanțelor Publice pentru a-l reprezenta. În același timp s-a arătat că apelul pârâtului nu a fost analizat, instanța de control judiciar având această obligație în conformitate cu prevederile art. 292 alin. (2) C. proc. civ.

În privința recursului declarat de către reclamant s-a arătat că acesteia i s-a refuzat restituirea terenului liber de 119,20 m 2 motivându-se că deservește accesul la un loc public, fără ca instanța să se preocupe de stabilirea regimului juridic al acestui teren iar pe de altă parte nu s-a clarificat dacă suprafețele pentru care reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza legii fondului funciar sunt incluse în acelea pentru care reclamantul a solicitat măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001 ori se adaugă acestor suprafețe, iar experții nu au evidențiat poziționarea terenurilor reconstituite.

De asemenea, s-a învederat și faptul că nu au verificat susținerile recurentului – reclamant privind amplasamentul terenurilor în litigiu, care a fost identificat eronat de către experți, ajungând ca acestea să fie suprapuse peste terenurile aparținând altor persoane, ceea ce a dus la concluzia imposibilității restituirii în natură a acestora în sensul art. 7 din Legea nr. 10/2001. În urma rejudecării după casare, Curtea de Apel Suceava, secția civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamant și pârâtul S.R. prin Ministerul Finanțelor Publice București, prin decizia civilă nr. 139 din 11 decembrie 2008. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în ceea ce privește apelul declarat de pârât, care deși nemotivat a fost analizat prin prisma dispozițiilor art. 292 alin. (1) C. proc.

civ., că este neîntemeiat, întrucât nu poate fi vorba de prematuritatea cererii, cât timp primăria orașului Darabani nu a soluționat notificările reclamantului privind construcțiile demolate, iar instanțele judecătorești sunt competente să soluționeze, pe fond, cererile de restituire, chiar dacă nu s-a emis în mod expres o decizie de respingere. De asemenea, s-a reținut că evaluarea bunurilor solicitate de reclamant s-a realizat în conformitate cu prevederile art. 4 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în sensul în care prin expertizele efectuate s-a urmărit stabilirea valorii de circulație a imobilelor, teren și construcții.

În ceea ce privește apelul declarat de către reclamant instanța a reținut că în urma rejudecării nu au putut fi efectuate verificări concludente în ceea ce privește amplasamentul terenurilor în litigiu, datorită conduitei acestuia și a apărătorului ales care nu au depus precizări suplimentare cu privire la solicitările acestora de completare a probatoriului administrat, neputându-se dispune efectuarea unei noi expertize tehnice.

În privința terenurile solicitate în baza Legii nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000, instanța a reținut că reclamantului nu i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru terenurile solicitate în prezenta cauză, prin procedura legilor fondului funciar, câtă vreme din analizarea dosarelor nr. 192/2003 și nr. 372/2002 ale Judecătoriei Darabani și cu nr. 7174/c/2002 și nr. 6469/40/2005 ale Tribunalului Botoșani, s-a constatat faptul că, aceleași suprafețe de teren au făcut obiectul solicitărilor formulate în temeiul Legii nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, judecata fiind însă suspendată în cadrul dosarului nr. 6469/40/2005 al Tribunalului Botoșani la data de 2 iulie 2007, în baza art. 244 pct. 1 C. proc.

civ., până la soluționarea cererii întemeiate pe Legea nr. 10/2001. S-a reținut și faptul că prejudiciul cauzat reclamantului prin preluarea abuzivă a imobilelor ce nu mai pot fi restituite în natură, urmează a fi reparat în condițiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247 F/2005, prin acordarea de titluri de despăgubire [(art. 16 alin. (7) din aceeași lege)], valorile stabilite prin expertizele judiciare efectuate în primă instanță, urmând a fi valorificate în conformitate cu art. 16 alin. (9) care dispune că „titlul de despăgubire să se emită până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor propuse, actualizate cu indicele de inflație”. Împotriva deciziei respective, în termen legal, la data de 13 februarie 2009 și respectiv 9 februarie 2009 au declarat recurs, atât pârâtul S.R.

prin Ministerul Finanțelor Publice, prin mandatar D.G.F.P.J. Botoșani, cât și reclamantul C.Ș., criticând-o ca fiind nelegală. Pârâtul S.R., prin motivele de recurs depuse odată cu cererea, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului declarat împotriva hotărârii Tribunalului Botoșani și schimbarea în parte a acesteia, în sensul respingerii acțiunii față de el. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susținut faptul că, în mod greșit s-a menținut hotărârea primei instanțe prin care a fost obligat S.R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata unor despăgubiri bănești pentru imobilele construcții și la plata titlurilor de valoare nominală pentru imobilele terenuri, în condițiile modificărilor aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005.

În acest sens s-a arătat că Ministerul Finanțelor nu mai este abilitat prin instituțiile subordonate să acorde despăgubiri sau să emită titluri de valoare nominală, iar cele emise până în prezent se convertesc în titluri de despăgubire, prin depunerea acestora de către titulari la A.N.R.P., în subordinea căreia funcționează C.C.S.D., care are competența de a analiza dosarele, de a stabili cuantumul despăgubirilor și de a emite titluri de despăgubire ca măsuri reparatorii. Reclamantul C.Ș. prin motivele de recurs depuse odată cu cererea a susținut, în principal admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe, cu consecința restituirii în natură a celor două terenuri solicitate.

În subsidiar a solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei în vederea rejudecării apelurilor la Curtea de Apel Suceava, întrucât această instanță nu s-a conformat considerentelor deciziei de casare, pronunțată anterior în cauză de către Înalta Curte de Casație și Justiție, neadministrând probe suplimentare, în special o nouă expertiză tehnică, necesare soluționării fondului. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susținut faptul că se putea restitui în natură cele două terenuri solicitate care au fost identificate de către expert; iar o suprafață din cele două este ocupată în mod abuziv de numitul T.V., neexistând niciun act de ieșire din domeniul public a terenurilor preluate de către stat de la bunicul său.

În teza subsidiară a susținut faptul că judecata în apel, s-a realizat în lipsa apărătorului ales care a fost bolnav în tot cursul lunii decembrie a anului 2008, fiind prejudiciat, prin încălcarea dreptului său la apărare, fiind nereale considerentele reținute de instanță că nu a fost de acord să se completeze cercetarea judecătorească, arătându-și disponibilitatea de a solicita toate probele necesare soluționării fondului, în cazul în care se va dispune casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare. Recursurile declarate de către reclamant și pârât sunt întemeiate și se vor admite, avându-se în vedere următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., instanța de trimitere trebuie să se conformeze prevederilor instanței de recurs privind necesitatea administrării probelor precum și a dezlegării date problemelor de drept.

Astfel, reclamantul prin motivele de recurs a invocat, în subsidiar, încălcarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., de către instanța de trimitere, întrucât aceasta nu s-a conformat dispozițiilor date prin decizia civilă nr. 177 din 16 ianuarie 2008, pronunțată în recurs de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, respectiv de a completa probatoriul administrat în cauză prin efectuarea unei noi expertize tehnice care să stabilească amplasamentul terenurilor în litigiu, în condițiile în care expertiza efectuată în cadrul Tribunalului Botoșani l-a identificat în mod eronat, ajungându-se la situația ca terenurile solicitate să se suprapună peste terenurile aparținând altor persoane, ceea ce a dus la confuzia imposibilității restituirii în natură.

De asemenea, instanța de casare a dispus să se verifice dacă suprafețele pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate al reclamantului pentru câte o porțiune din cele două terenuri, în temeiul Legii nr. 169/1997 și a Legii nr. 1/2000, lucru recunoscut prin întâmpinare de către primăria orașului Darabani și cu unele rezerve de către reclamant, sunt incluse în suprafețele pentru care reclamantul a solicitat măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 precum și faptul că i s-a refuzat restituirea unui teren liber de 149,20 m 2 , motivându-se că deservește accesul către un alt teren, fără ca instanța să se preocupe să stabilească regimul juridic al acestui teren.

Toate aceste considerente, obligatorii pentru instanța de trimitere, nu au fost respectate de către Curtea de Apel Suceava, care în urma rejudecării a pronunțat aceeași soluție, cu ignorarea problemelor de drept dezlegate prin decizia de casare, considerând că ansamblul probator administrat în cauză, deși insuficient, poate duce la pronunțarea unei soluții legale și temeinice. Prin urmare, instanța de trimitere trebuia să se conformeze dispozițiilor instanței de recurs privind necesitatea administrării probelor, necesitatea efectuării unei noi expertize tehnice fiind cerută în mod imperativ prin decizia de casare.

În acest sens, instanța de apel a motivat că nu au putut fi respectate considerentele deciziei de casare, datorită conduitei reclamantului – apelant și a apărătorului acestuia care nu au formulat cereri având drept obiect suplimentarea probatoriului administrat, neputându-se administra proba constând în efectuarea unei noi expertize tehnice, prin încălcarea principiului disponibilității părților. Considerentele reținute de primă instanță sunt eronate, cauza fiind instrumentată greșit de către instanța de apel în urma rejudecării și în raport de îndrumările date prin decizia de casare, Curtea de Apel Suceava încălcând formele de procedură, cu trimitere la actele de procedură (dispozițiile art. 105 C. proc.

civ.) precum și principiul rolului activ al judecătorului consacrat prin art. 129 alin. (5) C. proc. civ., care arată că judecătorii vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc precum și faptul că actele de procedură îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cauză, aceste dispoziții legale precum și cele care reglementează procedura administrării probei expertizei, au fost nesocotite de instanța de apel.

În acest sens în cadrul rejudecării, instanța de apel prin încheierea din 4 noiembrie 2008, raportându-se la decizia de casare, în prezența apărătorului reclamantului nu a pus în discuție necesitatea administrării unei noi expertize tehnice care să lămurească în mod clar amplasamentul terenurilor în litigiu prin individualizarea corectă a acestora, rezumându-se să pună în vedere mandatarului reclamantului să comunice instanței dacă a fost restituit în natură, fie și parțial, terenul ce face obiectul cauzei, precum și precizarea faptului dacă își menține obiecțiunile la expertiza efectuată în cauză cu privire la identificarea terenurilor în litigiu. Ulterior, la termenul din 18 noiembrie 2008, s-a reținut lipsa de procedură cu pârâta A.V.A.S.

București, iar la termenul din 2 decembrie 2008, cauza a fost luată în pronunțare. Reiese așadar faptul că nerespectarea considerentelor deciziei de casare s-a datorat, nu conduitei culpabile a reclamantului, ci a instanței de rejudecare, care nu a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice și neobservând că obiecțiunile formulate în primă instanță la raportul de expertiză tehnică topografică, de către reclamant, au fost soluționate de către expert care a răspuns la ele. Aceasta cu atât mai mult cu cât prin certificatul medical depus la dosar, recurentul reclamant a dovedit faptul că apărătorul ales a fost în concediu medical în tot cursul lunii decembrie a anului 2008, absența sa din pretoriul instanței fiind justificată.

Sub acest aspect, instanța de apel trebuia să pună în discuția părților, din oficiu, necesitatea administrării acestei probe, nu să aștepte ca această solicitare să vină din partea reclamantului, să dispună administrarea acesteia, prin încuviințare, să stabilească obiectivele, onorariul și partea plătitoare, urmând ca ulterior în funcție de conduita reclamantului, să-l decadă pe acesta, din proba încuviințată, ca o ultimă măsură. Procedând astfel, instanța de trimitere, nu s-a conformat dezlegării date problemelor de drept de către instanța de recurs și nu a administrat probele apreciate ca fiind obligatorii, ceea ce atrage casarea hotărârii recurate pronunțată în asemenea condiții pentru încălcarea prevederilor art. 315 C. proc.

civ. Pentru aceleași considerente și pentru a se asigura o judecare unitară a pricinii, măsurile reparatorii în echivalent contestate de către pârât și care fac obiectul recursului declarat de către S.R., constituind o alternativă la măsura restituirii în natură a terenurilor solicitate, nefiind clarificat acest aspect al posibilității restituirii în natură, misiune ce revine instanței de rejudecare, se impune și admiterea recursului declarat de acest pârât și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În urma rejudecării se va administra proba unei noi expertize tehnice, precum și orice alte probatorii considerate necesare în vederea lămuririi situației de fapt și de drept, în vederea respectării deciziei de casare anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu nr. 177 din 16 ianuarie 2008. De asemenea, se va avea în vedere faptul că aplicarea sau nu a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 a fost lămurită de asemenea, prin decizia de casare, precum și faptul că, prin modificarea Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, Ministerul Finanțelor Publice nu mai este abilitat prin instituțiile sale să acorde despăgubiri sau să emită titluri de valoare nominală, iar cele emise până în prezent se convertesc în titluri de despăgubire prin depunerea acestora de către titulari la A.N.R.P., în prezent procedura acordării măsurilor reparatorii aparținând numai entităților notificate și A.N.R.P., prin C.C.S.D., singura competentă să analizeze dosarele, să stabilească cuantumul despăgubirilor și emiterea titlurilor de despăgubire ca măsuri reparatorii.

Față de cele arătate, Înalta Curte, în baza despăgubirilor art. 312 C. proc. civ., va admite recursurile declarate de către reclamant și pârât, va casa decizia recurată, și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel Suceava, cu ocazia rejudecării urmând a fi administrat probatoriul necesar stabilirii situației de fapt.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamantul C.Ș. și pârâtul S.R. prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 139 din 11 decembrie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 decembrie 2009.