ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9869/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9869/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând asupra recursurilor

de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea formulată pe

data de 14 noiembrie 2001 și adresată Tribunalului Botoșani, reclamantul C.Ș. a

solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâta P.M. Botoșani,

S.R. prin ministerul Finanțelor Publice și A.V.A.S., să se dispună anularea

dispoziției nr. 192 din 9 octombrie 2001 emisă de P.O. Darabani – județul

Botoșani, cu consecința restituirii în natură a terenului intravilan în

suprafață de 500 m

2

situat în str. Pieței, oraș Darabani precum și

măsuri reparatorii în echivalent pentru casa de locuit și anexele gospodărești

ce au fost demolate.

Ulterior, pe calea unei

acțiuni separate, reclamantul s-a îndreptat împotriva acelorași pârâte,

solicitând să se anuleze dispoziția nr. 196 din 11 octombrie 2001 emisă de

Primarul orașului Darabani și să i se restituie în natură terenul intravilan în

suprafață de 319 m

2

situat în str. Ștefan Luchian sau un alt teren

intravilan precum și despăgubiri pentru case de locuit și anexele gospodărești

ce au fost demolate.

Prin încheierea din 26

februarie 2003 s-a dispus conexarea celor două cereri.

Prin sentința nr. 833 din 4

mai 2005, Tribunalul Botoșani a admis acțiunea formulată de reclamantul C.Ș. în

contradictoriu cu pârâții P.O. Darabani, S.R. prin Ministerul Finanțelor

Publice și A.V.A.S. București.

S-a dispus anularea

dispozițiilor nr. 192 din 9 octombrie 2001; nr. 196 din 11 octombrie 2001; nr. 1192

din 14 noiembrie 2002 și nr. 1127 din 14 noiembrie 2002 emise de P.O. Darabani

– județul Botoșani.

A fost obligat pârâtul S.R.

prin Ministerul Finanțelor Publice să acorde despăgubiri în echivalent

reclamantului, constând în despăgubiri bănești în sumă totală de 222.552.157

lei pentru imobilele preluate abuziv și care nu mai există și care nu pot fi

restituite în cauză.

A fost obligat același pârât

să acorde despăgubiri în echivalent reclamantului, constând în titluri de

valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, în valoare

totală de 7.321.867.371 lei, pentru terenurile preluate abuziv și care nu mai

pot fi restituite în natură.

S-a respins acțiunea față de

pârâta A.V.A.S. București și P.O. Darabani – județul Botoșani.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a avut în vedere prevederile art. 1 alin. (2), art. 10 alin. (6) și (7),

art. 11 alin. (4) și (8) și art. 36 din Legea nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 260

din 23 octombrie 2006, Curtea de Apel Suceava, secția civilă, a respins, ca

nefondate, apelurile declarate de pârâtul S.R. prin Ministerul Finanțelor

Publice și reclamantul C.Ș.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut în ceea ce privește apelul declarat de către

reclamant că este nefondat, întrucât în mod corect s-a stabilit faptul că

terenurile solicitate nu mai sunt libere, neputând fi restituite în natură, ci

numai prin echivalent.

Apelul declarat de pârâtul S.R.

nu a fost analizat deloc în considerentele deciziei, fiind respins doar prin

dispozitiv.

Prin decizia civilă nr. 177

din 16 ianuarie 2008 pronunțată în dosarul nr. 6909/39/2005, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis

recursurile declarate de reclamant și pârâtul S.R., a casat decizia civilă nr. 260

din 23 octombrie 2006 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, a dispus

trimiterea cauzei la aceeași instanță, în vederea rejudecării apelurilor.

S-a reținut prin

considerentele deciziei de casare că decizia instanței de apel este lovită de

nulitate în condițiile în care, apelurile au fost soluționate cu încălcarea

prevederilor art. 107 și 108 C. proc. civ., cauza rămânând în pronunțare fără

ca apelantul – pârât S.R. să fi fost legal citat, procedura fiind îndeplinită

cu D.G.F.P. a Județului Botoșani, care nu are legitimare procesuală pasivă,

acesta primind doar mandat și delegație din partea Ministerului Finanțelor

Publice pentru a-l reprezenta.

În același timp s-a arătat

că apelul pârâtului nu a fost analizat, instanța de control judiciar având

această obligație în conformitate cu prevederile art. 292 alin. (2) C. proc.

civ.

În privința recursului

declarat de către reclamant s-a arătat că acesteia i s-a refuzat restituirea

terenului liber de 119,20 m

2

motivându-se că deservește accesul la

un loc public, fără ca instanța să se preocupe de stabilirea regimului juridic

al acestui teren iar pe de altă parte nu s-a clarificat dacă suprafețele pentru

care reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza legii

fondului funciar sunt incluse în acelea pentru care reclamantul a solicitat

măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001 ori se adaugă acestor suprafețe,

iar experții nu au evidențiat poziționarea terenurilor reconstituite.

De asemenea, s-a învederat

și faptul că nu au verificat susținerile recurentului – reclamant privind

amplasamentul terenurilor în litigiu, care a fost identificat eronat de către

experți, ajungând ca acestea să fie suprapuse peste terenurile aparținând altor

persoane, ceea ce a dus la concluzia imposibilității restituirii în natură a

acestora în sensul art. 7 din Legea nr. 10/2001.

În urma rejudecării după

casare, Curtea de Apel Suceava, secția civilă, a respins, ca nefondate,

apelurile declarate de reclamant și pârâtul S.R. prin Ministerul Finanțelor

Publice București, prin decizia civilă nr. 139 din 11 decembrie 2008.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut, în ceea ce privește apelul declarat de pârât, care deși

nemotivat a fost analizat prin prisma dispozițiilor art. 292 alin. (1) C. proc.

civ., că este neîntemeiat, întrucât nu poate fi vorba de prematuritatea cererii,

cât timp primăria orașului Darabani nu a soluționat notificările reclamantului

privind construcțiile demolate, iar instanțele judecătorești sunt competente să

soluționeze, pe fond, cererile de restituire, chiar dacă nu s-a emis în mod

expres o decizie de respingere.

De asemenea, s-a reținut că

evaluarea bunurilor solicitate de reclamant s-a realizat în conformitate cu

prevederile art. 4 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în sensul în care

prin expertizele efectuate s-a urmărit stabilirea valorii de circulație a

imobilelor, teren și construcții.

În ceea ce privește apelul

declarat de către reclamant instanța a reținut că în urma rejudecării nu au

putut fi efectuate verificări concludente în ceea ce privește amplasamentul

terenurilor în litigiu, datorită conduitei acestuia și a apărătorului ales care

nu au depus precizări suplimentare cu privire la solicitările acestora de

completare a probatoriului administrat, neputându-se dispune efectuarea unei

noi expertize tehnice.

În privința terenurile

solicitate în baza Legii nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000, instanța a reținut că

reclamantului nu i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru terenurile

solicitate în prezenta cauză, prin procedura legilor fondului funciar, câtă

vreme din analizarea dosarelor nr. 192/2003 și nr. 372/2002 ale Judecătoriei

Darabani și cu nr. 7174/c/2002 și nr. 6469/40/2005 ale Tribunalului Botoșani,

s-a constatat faptul că, aceleași suprafețe de teren au făcut obiectul

solicitărilor formulate în temeiul Legii nr. 18/1991, cu modificările și

completările ulterioare, judecata fiind însă suspendată în cadrul dosarului nr.

6469/40/2005 al Tribunalului Botoșani la data de 2 iulie 2007, în baza art. 244

pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea cererii întemeiate pe Legea nr. 10/2001.

S-a reținut și faptul că

prejudiciul cauzat reclamantului prin preluarea abuzivă a imobilelor ce nu mai

pot fi restituite în natură, urmează a fi reparat în condițiile prevăzute de

Titlul VII din Legea nr. 247 F/2005, prin acordarea de titluri de despăgubire [(art.

16 alin. (7) din aceeași lege)], valorile stabilite prin expertizele judiciare

efectuate în primă instanță, urmând a fi valorificate în conformitate cu art. 16

alin. (9) care dispune că „titlul de despăgubire să se emită până la concurența

sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor propuse, actualizate cu indicele de

inflație”.

Împotriva deciziei respective,

în termen legal, la data de 13 februarie 2009 și respectiv 9 februarie 2009 au

declarat recurs, atât pârâtul S.R. prin Ministerul Finanțelor Publice, prin

mandatar D.G.F.P.J. Botoșani, cât și reclamantul C.Ș., criticând-o ca fiind

nelegală.

Pârâtul S.R., prin motivele

de recurs depuse odată cu cererea, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9

C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate

în sensul admiterii apelului declarat împotriva hotărârii Tribunalului Botoșani

și schimbarea în parte a acesteia, în sensul respingerii acțiunii față de el.

În dezvoltarea motivelor de

recurs s-a susținut faptul că, în mod greșit s-a menținut hotărârea primei

instanțe prin care a fost obligat S.R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata

unor despăgubiri bănești pentru imobilele construcții și la plata titlurilor de

valoare nominală pentru imobilele terenuri, în condițiile modificărilor aduse

Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005.

În acest sens s-a arătat că

Ministerul Finanțelor nu mai este abilitat prin instituțiile subordonate să

acorde despăgubiri sau să emită titluri de valoare nominală, iar cele emise

până în prezent se convertesc în titluri de despăgubire, prin depunerea acestora

de către titulari la A.N.R.P., în subordinea căreia funcționează C.C.S.D., care

are competența de a analiza dosarele, de a stabili cuantumul despăgubirilor și

de a emite titluri de despăgubire ca măsuri reparatorii.

Reclamantul C.Ș. prin

motivele de recurs depuse odată cu cererea a susținut, în principal admiterea

recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului

declarat împotriva hotărârii primei instanțe, cu consecința restituirii în

natură a celor două terenuri solicitate. În subsidiar a solicitat casarea

deciziei recurate și trimiterea cauzei în vederea rejudecării apelurilor la

Curtea de Apel Suceava, întrucât această instanță nu s-a conformat

considerentelor deciziei de casare, pronunțată anterior în cauză de către

Înalta Curte de Casație și Justiție, neadministrând probe suplimentare, în

special o nouă expertiză tehnică, necesare soluționării fondului.

În dezvoltarea motivelor de

recurs s-a susținut faptul că se putea restitui în natură cele două terenuri

solicitate care au fost identificate de către expert; iar o suprafață din cele

două este ocupată în mod abuziv de numitul T.V., neexistând niciun act de ieșire

din domeniul public a terenurilor preluate de către stat de la bunicul său.

În teza subsidiară a

susținut faptul că judecata în apel, s-a realizat în lipsa apărătorului ales

care a fost bolnav în tot cursul lunii decembrie a anului 2008, fiind

prejudiciat, prin încălcarea dreptului său la apărare, fiind nereale

considerentele reținute de instanță că nu a fost de acord să se completeze

cercetarea judecătorească, arătându-și disponibilitatea de a solicita toate

probele necesare soluționării fondului, în cazul în care se va dispune casarea

și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recursurile declarate de

către reclamant și pârât sunt întemeiate și se vor admite, avându-se în vedere

următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 315

C. proc. civ., instanța de trimitere trebuie să se conformeze prevederilor

instanței de recurs privind necesitatea administrării probelor precum și a

dezlegării date problemelor de drept.

Astfel, reclamantul prin

motivele de recurs a invocat, în subsidiar, încălcarea dispozițiilor art. 315

alin. (1) C. proc. civ., de către instanța de trimitere, întrucât aceasta nu

s-a conformat dispozițiilor date prin decizia civilă nr. 177 din 16 ianuarie

2008, pronunțată în recurs de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, respectiv de a completa probatoriul

administrat în cauză prin efectuarea unei noi expertize tehnice care să

stabilească amplasamentul terenurilor în litigiu, în condițiile în care

expertiza efectuată în cadrul Tribunalului Botoșani l-a identificat în mod

eronat, ajungându-se la situația ca terenurile solicitate să se suprapună peste

terenurile aparținând altor persoane, ceea ce a dus la confuzia imposibilității

restituirii în natură.

De asemenea, instanța de

casare a dispus să se verifice dacă suprafețele pentru care s-a reconstituit

dreptul de proprietate al reclamantului pentru câte o porțiune din cele două

terenuri, în temeiul Legii nr. 169/1997 și a Legii nr. 1/2000, lucru recunoscut

prin întâmpinare de către primăria orașului Darabani și cu unele rezerve de

către reclamant, sunt incluse în suprafețele pentru care reclamantul a

solicitat măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 precum și faptul că i

s-a refuzat restituirea unui teren liber de 149,20 m

2

, motivându-se

că deservește accesul către un alt teren, fără ca instanța să se preocupe să

stabilească regimul juridic al acestui teren.

Toate aceste considerente,

obligatorii pentru instanța de trimitere, nu au fost respectate de către Curtea

de Apel Suceava, care în urma rejudecării a pronunțat aceeași soluție, cu

ignorarea problemelor de drept dezlegate prin decizia de casare, considerând că

ansamblul probator administrat în cauză, deși insuficient, poate duce la

pronunțarea unei soluții legale și temeinice.

Prin urmare, instanța de

trimitere trebuia să se conformeze dispozițiilor instanței de recurs privind

necesitatea administrării probelor, necesitatea efectuării unei noi expertize

tehnice fiind cerută în mod imperativ prin decizia de casare.

În acest sens, instanța de

apel a motivat că nu au putut fi respectate considerentele deciziei de casare,

datorită conduitei reclamantului – apelant și a apărătorului acestuia care nu

au formulat cereri având drept obiect suplimentarea probatoriului administrat,

neputându-se administra proba constând în efectuarea unei noi expertize

tehnice, prin încălcarea principiului disponibilității părților.

Considerentele reținute de

primă instanță sunt eronate, cauza fiind instrumentată greșit de către instanța

de apel în urma rejudecării și în raport de îndrumările date prin decizia de

casare, Curtea de Apel Suceava încălcând formele de procedură, cu trimitere la

actele de procedură (dispozițiile art. 105 C. proc. civ.) precum și principiul

rolului activ al judecătorului consacrat prin art. 129 alin. (5) C. proc. civ.,

care arată că judecătorii vor putea ordona administrarea probelor pe care le

consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc precum și faptul că

actele de procedură îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara

nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate

înlătura decât prin anularea lor.

În cauză, aceste dispoziții

legale precum și cele care reglementează procedura administrării probei

expertizei, au fost nesocotite de instanța de apel.

În acest sens în cadrul

rejudecării, instanța de apel prin încheierea din 4 noiembrie 2008,

raportându-se la decizia de casare, în prezența apărătorului reclamantului nu a

pus în discuție necesitatea administrării unei noi expertize tehnice care să

lămurească în mod clar amplasamentul terenurilor în litigiu prin

individualizarea corectă a acestora, rezumându-se să pună în vedere

mandatarului reclamantului să comunice instanței dacă a fost restituit în

natură, fie și parțial, terenul ce face obiectul cauzei, precum și precizarea

faptului dacă își menține obiecțiunile la expertiza efectuată în cauză cu

privire la identificarea terenurilor în litigiu. Ulterior, la termenul din 18

noiembrie 2008, s-a reținut lipsa de procedură cu pârâta A.V.A.S. București,

iar la termenul din 2 decembrie 2008, cauza a fost luată în pronunțare.

Reiese așadar faptul că nerespectarea

considerentelor deciziei de casare s-a datorat, nu conduitei culpabile a

reclamantului, ci a instanței de rejudecare, care nu a dispus efectuarea unei

noi expertize tehnice și neobservând că obiecțiunile formulate în primă

instanță la raportul de expertiză tehnică topografică, de către reclamant, au

fost soluționate de către expert care a răspuns la ele.

Aceasta cu atât mai mult cu

cât prin certificatul medical depus la dosar, recurentul reclamant a dovedit

faptul că apărătorul ales a fost în concediu medical în tot cursul lunii

decembrie a anului 2008, absența sa din pretoriul instanței fiind justificată.

Sub acest aspect, instanța

de apel trebuia să pună în discuția părților, din oficiu, necesitatea

administrării acestei probe, nu să aștepte ca această solicitare să vină din

partea reclamantului, să dispună administrarea acesteia, prin încuviințare, să

stabilească obiectivele, onorariul și partea plătitoare, urmând ca ulterior în

funcție de conduita reclamantului, să-l decadă pe acesta, din proba

încuviințată, ca o ultimă măsură.

Procedând astfel, instanța

de trimitere, nu s-a conformat dezlegării date problemelor de drept de către

instanța de recurs și nu a administrat probele apreciate ca fiind obligatorii,

ceea ce atrage casarea hotărârii recurate pronunțată în asemenea condiții

pentru încălcarea prevederilor art. 315 C. proc. civ.

Pentru aceleași considerente

și pentru a se asigura o judecare unitară a pricinii, măsurile reparatorii în

echivalent contestate de către pârât și care fac obiectul recursului declarat

de către S.R., constituind o alternativă la măsura restituirii în natură a

terenurilor solicitate, nefiind clarificat acest aspect al posibilității

restituirii în natură, misiune ce revine instanței de rejudecare, se impune și

admiterea recursului declarat de acest pârât și trimiterea cauzei spre

rejudecare.

În urma rejudecării se va

administra proba unei noi expertize tehnice, precum și orice alte probatorii

considerate necesare în vederea lămuririi situației de fapt și de drept, în

vederea respectării deciziei de casare anterioare a Înaltei Curți de Casație și

Justiție cu nr. 177 din 16 ianuarie 2008.

De asemenea, se va avea în

vedere faptul că aplicarea sau nu a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001

a fost lămurită de asemenea, prin decizia de casare, precum și faptul că, prin

modificarea Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, Ministerul Finanțelor

Publice nu mai este abilitat prin instituțiile sale să acorde despăgubiri sau

să emită titluri de valoare nominală, iar cele emise până în prezent se

convertesc în titluri de despăgubire prin depunerea acestora de către titulari

la A.N.R.P., în prezent procedura acordării măsurilor reparatorii aparținând

numai entităților notificate și A.N.R.P., prin C.C.S.D., singura competentă să

analizeze dosarele, să stabilească cuantumul despăgubirilor și emiterea

titlurilor de despăgubire ca măsuri reparatorii.

Față de cele arătate, Înalta

Curte, în baza despăgubirilor art. 312 C. proc. civ., va admite recursurile

declarate de către reclamant și pârât, va casa decizia recurată, și va dispune

trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel Suceava,

cu ocazia rejudecării urmând a fi administrat probatoriul necesar stabilirii

situației de fapt.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de reclamantul C.Ș. și pârâtul S.R. prin Ministerul Finanțelor Publice

împotriva deciziei nr. 139 din 11 decembrie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția

civilă.

Casează decizia atacată și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 decembrie 2009.