ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 152/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Parchetul de pe Curtea de Apel București, prin rezoluția din 11 iunie 2009 în dosarul nr. 2110/P/2007, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., văzând și dispozițiile art. 28 1 pct. 1 lit. b) din același cod, modificat prin Legea nr. 79/2007, art. 209 alin. (3) și (4) C. proc. pen., modificat prin O.U.G. nr. 60/2006 a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.G., avocat în cadrul Uniunii Naționale a Barourilor din România – Baroul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen.

Pentru a dispune astfel, procurorul, verificând aspectele sesizate de I.M.L. referitor la plângerea sa că nu a încheiat și deci nici nu a semnat ea actul adițional la contractul de asistență juridică nr. 393409 din 25 octombrie 2007 în care era consemnat la rubrica „alte clauze” mențiunea că „în cazul admiterii recursului în dosarul nr. 24039/3/2006 I.C.C.J., părțile consimt un onorariu de succes de 450.000 Euro la data pronunțării, întru-un termen de 7 zile”, de asemenea, că nu a fost niciodată în posesia exemplarului original al respectivului înscris, iar în cauză nu ar fi fost nici o motivație ca ea să consimtă la un asemenea onorariu de succes odată ce la 23 octombrie 2007, la instanța supremă procesul era rămas în pronunțare, aceasta dându-se la 30 octombrie 2007, după analizarea documentelor, audierea unor persoane din cabinetul avocatului, audierea petentei, a dispus la 14 mai 2009, efectuarea unei constatări tehnico-științifice grafice.

Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică grafică nr. 278.914 din 4 iunie 2009 întocmit de Direcția de Poliție a Municipiului București – Serviciul Criminalistică „semnătura de la rubrica „client” de pe contractul de asistență juridică nr. 393.409 din 25 octombrie 2007, în original, exemplarul 2 (tipizat format A4, ale cărui rubrici au fost completate cu scris olograf și semnături realizate prin autocopiere de pe primul exemplar), reproduce semnăturile executate în nume propriu de către numita I.M.L., motiv pentru care nu a mai fost necesară analiza grafoscopică a semnăturii în litigiu, comparativ cu semnăturile executate în nume propriu de numitul C.G. Plângerea petentei împotriva rezoluției a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția din 23 iulie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Instanța sesizată în baza dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., analizând motivele plângerii petentei, a constatat că este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 115 alin. (2) C. proc. pen., organul de urmărire penală sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părți, dacă apreciază că raportul tehnico-științific nu este complet sau concluziile acestuia nu sunt precise, dispune refacerea sau completarea constatării tehnico-științifice sau efectuarea unei expertize. În continuare, instanța a motivat că părțile procesului penal sunt definite de art. 23 și art. 24 C. proc. pen., iar numita I.M.L. nu are nici una din calitățile respective pentru că în cauză au fost efectuate numai acte premergătoare urmăririi penale, din acestea, nerezultând indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În consecință, în baza dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Curtea a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta I.M.L. Împotriva sentinței, petenta, în termen legal, a declarat recurs, motivele invocate fiind detaliate în prezenta. Recursul este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 222 alin. (1) C. proc. pen., plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracțiune. Art. 275 alin. (1) din același cod prevede că orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor sau actelor de urmărire penală, dacă prin aceasta s-a adus o vătămare intereselor sale legitime. În cauză, petenta a motivat vătămarea, în sprijinul acesteia aducând probe, care, de altfel, au fost supuse analizei organului de urmărire penală.

Potrivit art. 224 C. proc. pen., actele premergătoare se efectuează în vederea începerii urmării penale. Pentru a se putea începe urmărirea penală într-o cauză, sunt necesare două condiții: - prima, constă în existența acelui minim de date care ar permite organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit o infracțiune, caz în care el poate deține informațiile fie direct din sesizarea făcută, fie din actele desfășurate ulterior sesizării; - a doua condiție rezultă din art. 228 C. proc. pen. și constă din inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen.

În faza actelor premergătoare, acestea pot realiza următoarele obiective: - completarea informațiilor pentru a fi aduse la nivelul unor constatări care să determine începerea urmăririi penale; - verificarea informațiilor deținute, confirmând sau infirmând concordanța acestora cu realitățile faptice ale cauzei; - fundamentarea convingerii referitoare la soluție. În cauză, actele premergătoare pot fi complinite pentru ca, în adevărul judiciar, soluția procurorului să fie legală și temeinică. Procurorul, sesizat prin plângere trebuie să examineze justețea aspectelor sesizate, prin prisma elementelor probatorii, numai astfel putându-și forma o convingere fermă asupra temeiniciei acuzațiilor.

Din această perspectivă, chiar văzând reținerile procurorului care a dispus rezoluția din 11 iunie 2009 „nu a mai fost necesară analiza grafoscopică a semnăturii în litigiu…”, precum și faptul că, deși a procedat la audierea celor două persoane din cabinetul avocatului, nu a verificat eventuala concordanță a acestora și prin admiterea audierii soțului sau concubinului” (astfel declara B.E.A. – fila 50, dosar parchet) sau „ a prietenului doamnei I., C.C.” (astfel susține C.L.N. – fila 51, același dosar), se constată că soluția procurorului nu este în afară de orice dubiu, în acest sens existând și solicitarea intimatului, de această dată însă cu referire la „efectuarea unei expertize grafoscopice” (fila 30 dosar parchet).

Constatând că în conformitate cu dispozițiile art. 116 C. proc. pen., când pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, în vederea aflării adevărului, sunt necesare cunoștințele unui expert, organul de urmărire penală dispune, la cerere (aceasta există în cauză), efectuarea unei expertize. Împrejurarea că raportul de constatare tehnico-științifică (fila 41 dosar parchet) înscrie că „analiza grafoscopică a semnăturii în litigiu, comparativ cu semnăturile executate în nume propriu de C.G., nu mai este necesară”, iar în concluzie acest act menționează că „semnătura clientului de pe contractul de asistență juridică nr. 393409 din data de 25 octombrie 2007 reproduce semnăturile executate în nume propriu de către I.M.L.”, constituie premiza necesității dispunerii efectuării unei expertize grafoscopice care să stabilească dacă semnătura de pe actul menționat, a fost executată de I.M.L.

În acest sens, respectându-se legislația specială și normele procedural penale, organul de urmărire penală se va adresa institutului de specialitate de pe lângă Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești. Totodată, organul de urmărire penală va proceda la reaudierea numitelor C.L.N. și B.E.A., la confruntarea acestora cu I.M.L., dar și la audierea numitului C.C. și la confruntarea lui cu cele două persoane deja amintite pentru a reține sau nu dacă cele reclamate de petentă, că nu a semnat, sunt reale sau nu. În consecință, Curtea, constatând că există temeiuri de desființare a rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, va admite recursul declarat de petenta I.M.L. și în baza dispozițiilor art. 278 1 pct. 8 lit. b) C. proc.

pen., o va desființa, cauza trimițându-se procurorului în vederea începerii urmăririi penale, în condițiile prevăzute de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de petiționara I.M.L. împotriva sentinței penale nr. 273/F din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția II penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează sentința penală sus-menționată și rejudecând: Admite plângerea petiționarei, desființează rezoluția din 11 iunie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr. 2110/P/2007 și trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale privind pe intimatul C.G. sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 290 c. pen. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 19 ianuarie 2010.