ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2669/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 101 din 5 mai 2009 Curtea de apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul declarat de pârâta D.S. Reșița împotriva sentinței civile 429 din 19 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în contradictoriu cu reclamantul M.S.G.I. A fost schimbă în parte sentința apelată, în sensul că s-a respins cererea de obligare a pârâtei la plata de despăgubiri pentru patrimoniul firmei „I.F.M." SA și s-a menținut în rest sentința. Pentru a pronunța această decizie, Curtea a avut în vedere următoarele considerente: Prin cererea înregistrată sub nr. 1192/115/2006 la Tribunalul Caraș-Severin, reclamantul M.S.G.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta D.S.

Timișoara anularea deciziei nr. 10968 din 28 decembrie 2005 prin care pârâta a respins notificările nr. 101 din 13 februarie 2002 și 121 din 13 februarie 2002; a solicitat restituirea către reclamantă în natură sau prin echivalent, în cazul în care nu este posibilă restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. 5656 Mehadia, nr. top. % și nr. top.1636, compus din intravilan, loc de casă - în suprafață de 611 mp și intravilan izlaz - în suprafață de 316 mp; imobilului înscris în C.F. 4162 Mehadia, nr. top. %, compus din intravilan cu casa nr.196, în suprafață de 345 mp; imobilului înscris C.F. 4956 Mehadia, nr. top.172, compus din Bacsanet grădină, în suprafață de 360 mp; patrimoniului forestier al firmei „I.F.M." SA, conform inventarului și adresei înaintate Direcțiunii Generale C.F.R.

București la 10 iunie 1947; restabilirea situației anterioare C.F. și înscrierea reclamantului în C.F., în calitate de proprietar al bunurilor susmenționate. Prin sentința civilă nr. 143 din 30 ianuarie 2007 cererea de chemare în judecată a fost admisă. Prin decizia civilă nr. 315/A din 11 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost admis, cu consecința desființării hotărârii și a trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță, apreciindu-se că prin modul de soluționare nu s-a soluționat fondul cauzei. La Tribunalul Caraș-Severin cauza a fost reînregistrată sub nr. dosar 1192.1/115/2006. Prin sentința civilă nr. 429 din 19 noiembrie 2008 acțiunea civilă a fost admisă.

S-a anulat decizia nr. 10968 din 28 decembrie 2005, emisă de directorul D.S. Reșița, prin care au fost respinse notificările cu numerele 101 din 23 iulie 2001, 118 din 13 februarie 2002, 119 din 13 februarie 2002 și 121 din 13 februarie 2002, înregistrate la Biroul Executorului Judecătoresc T.V. și la Primăria Mehadia, jud. Caraș-Severin; s-a dispus restituirea către reclamant în natură a următoarelor bunuri: - imobilul înscris în C.F.. nr. 5656 Mehadia, nr. top % și nr. top 1636, compus din intravilan și loc de casă în suprafață de 611 mp și intravilan islaz - în suprafață de 316 mp.; imobilul înscris în C.F.. 4162 Mehadia, nr. top %, compus din intravilan cu casa nr.196, în suprafață de 345mp.; imobilul înscris în C.F..

4956 Mehadia, nr. top 172, compus din Bacsenet grădină, în suprafață de 360 mp; a autorizat intabularea în C.F. a dreptului de proprietate astfel obținut de reclamant; a obligat pârâta D.S. Reșița să-i plătească reclamantului M.S.G.I. suma de 1.166.007,61 RON, sumă reprezentând contravaloarea patrimoniului firmei „I.F.M." S.A. Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că reclamantul a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la restituire și a dreptului de proprietate al antecesorului său în ceea ce privește firma „I.F.M." SA. Pentru evaluarea patrimoniului societății s-a determinat activul net și contabil în data de 31 decembrie 1947, actualizat până la data efectuării expertizei ; s-a estimat valoarea patrimoniului societății în litigiu la 1.587.000 lei (RON).

Din extrasele de C.F. cu nr. 5656 Mehadia, 4162 Mehadia și 4956 Mehadia a rezultat dreptul de proprietate al societății asupra imobilelor individualizate prin acestea, imobile care există și în prezent și care pot fi restituite în natură, fiind îndeplinite condițiile legale în acest sens. Înscrisurile administrate în cauză se coroborează cu depozițiile martorilor C.V. și H.I., care confirmă și completează cele susținute de reclamant în apărare. Din expertiza topografică întocmită de experta C.E. care a identificat imobilele, a reieșit că imobilul înscris în fila C.F. nr. 5656 Mehadia, nr. top. % și nr. top. 1636 intravilan loc de casă de 611 mp și intravilan izlaz de 316 mp în prezent este ocupat de sediul O.S.

Mehadia, respectiv înscris în C.F. ca „Intravilan cu casa nr. 437 cu teren de 928 mp”, proprietar pe teren Statul Român și proprietar pe construcții O.S. Mehadia. Acest imobil corespunde în cererea de retrocedare cu casa directorului compusă din subsol, parter și etaj. Imobilul înscris în fila de C.F. nr. 4162 Mehadia, nr. nr. top. % - intravilan cu casa nr. 196 în suprafață de 345 mp, este folosit de O.S. Mehadia ca sală de ședințe și locuință de serviciu. Acest imobil corespunde în cererea de retrocedare cu imobilul cu folosința de birouri, magazie și grajd. Imobilul înscris în fila de C.F. nr. 4956 Mehadia, nr. top. 172- Bacsenet grădină de 360 mp, în prezent este locuință de serviciu, respectiv în fila de C.F.

este înscris ca „Bacsenet cu canton silvic Mehadia" în suprafață de 360 mp, proprietar asupra terenului fiind Statul Român și asupra construcțiilor O.S. Mehadia. Acest imobil corespunde în cererea de retrocedare cu imobilul ce a avut folosința de locuința contabilului. Având în vedere că restituirea în natură a imobilelor individualizate prin C.F.-urile mai sus menționate este posibilă, tribunalul a apreciat că se poate face aplicarea dispozițiilor art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, întrucât acționarii au fost membrii ai aceleiași familii M., fapt care rezultă din lista acționarilor și actele de stare civilă depuse la dosar, în speță fiind îndeplinite condițiile art. 18 lit. a), corob. cu art. 3 lit. b) și art. 4 din Legea nr. 10/2001, raportat la principiul restituirii în natură care guvernează Legea nr. 10/2001 modific, prin Legea nr. 247/2005.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâta, care a criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând schimbarea ei în sensul respingerii acțiunii. În motivare s-a invocat că, prin prisma dispozițiilor H.G. nr. 498/2003, în cauză nu s-a făcut dovada nevalabilității titlului în baza căruia imobilul a fost preluat de stat. S-a mai invocat că, din coroborarea dispozițiilor art. 3, art. 4 și art. 31 din Legea nr. 10/2001 rezultă că reclamantul nu este îndreptățit la restituirea în natură a imobilelor, ci doar la despăgubiri care, oricum, se acordă nu de pârâta ci de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. S-a invocat faptul că la data naționalizării patrimoniul firmei era înstrăinat, astfel cum rezultă din actele contabile depuse de reclamant.

Este nelegală obligare la plata de despăgubiri pentru patrimoniul societății, Legea nr. 10/2001 având ca obiect de reglementare imobile, cu destinația de la art. 6 alin. (2). S-a criticat trimiterea instanței la disp. art. 32 alin. (3), (4) din Legea nr. 10/2001 câta vreme art. 32 din Legea nr. 10/2001 republicată are doar două alineate. Examinând apelul prin prisma criticilor formulate, în baza art. 295 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel a reținut următoarele: Invocând calitatea sa de moștenitor al acționarului majoritar al societății „I.F.M." SA, reclamantul a solicitat anularea deciziei prin care notificarea sa formulată în baza Legii nr. 10/2001 a fost respinsă și, pe cale de consecință, restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor mai sus identificate și a patrimoniului forestier al societății conform inventarului și adresei înaintate Direcției Generale C.F.R București.

Din examinarea înscrisurilor de la dosar rezultă că societatea a făcut obiect al naționalizării în baza Legii nr. 119/1948. Legea 10/2001 în forma în vigoare la data înregistrării cererii califică imobilele astfel naționalizate ca fiind abuziv preluate [art. 2 alin. (1) lit. a)]. Cum legea reglementează regimul juridic al imobilelor preluate abuziv și dispune că aceste imobile se restituie, de regulă, în natură [art. 1 alin. (1) din lege] este nerelevantă valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului, astfel ca susținerile apelantei cu privire la omisiunea primei instanțe de a se raporta la dispozițiile H.G. nr. 498/2003 nu se constituie în temeiuri de schimbare a sentinței atacate. Se constată că potrivit evidențelor existente la data naționalizării (actul comunicat de Ministerul Finanțelor Publice - fila 212 dosar 1192/115/2006 al Tribunalului Caraș-Severin - nefiind contestat) acționarii societății erau M.G.

(1400 acțiuni), dr. M.V. (1400 acțiuni), M.D. (1400 acțiuni), dr. M.A. (1800 acțiuni) și M.P.G. - antecesorul reclamantului (6000 acțiuni). Reclamantul este fiul moștenitor al defunctului M.G.C.P. acționarul majoritar al societății (f. 54 dosar 1192/115/2006 al Tribunalului Caraș-Severin) și, din coroborarea probelor administrate în cauză, respectiv acte de stare civilă (filele 11, 12, 13, 259 - 277 dosar 1192/115/2006), proces verbal (fila 14 dosar), declarații testimoniale (filele 232, 233 dosar) rezultă că asociații erau membri ai aceleiași familii.

Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la data formulării cererii, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice asociați ai persoanelor juridice care dețin imobile și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv, calitatea de persoane îndreptățite fiind recunoscută și moștenitorilor asociaților [art. 4 alin. (2) din lege]. De menționat că, potrivit dispozițiilor art. 32 din H.G. nr. 498/2003 (în vigoare la data formulării cererii), sintagma de asociați are semnificația și de acționari ai persoanei juridice.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (1) lit. a) din lege, măsurile reparatorii se stabilesc numai prin echivalent dacă persoana îndreptățită era asociat la persoana juridică proprietară a imobilelor și activelor abuziv preluate, cu excepția situației în care persoana îndreptățită era unic asociat sau persoanele îndreptățite asociate erau membri ai aceleiași familii. Din interpretarea acestei norme, rezultă cu evidență că persoanele îndreptățite și asociate, membre ale aceleiași familii, sunt îndreptățite la restituirea în natură a imobilelor abuziv preluate. Coroborând aceste dispoziții legale și raportându-le la situația de față, s-a constatat că în mod corect a făcut prima instanță aplicarea dispozițiilor legale și a recunoscut reclamantului calitatea de persoană îndreptățită la restituirea în natură a imobilelor abuziv preluate în baza Legii nr. 119/1948.

Art. 6 din lege definește noțiunea de imobile ca fiind terenuri, construcții, imobile prin incorporare, utilaje și instalații preluate odată cu imobilul, cu precizarea pentru acestea din urmă referitoare la existența lor fizică. În ceea ce privește imobilele - terenuri cu construcții înscrise în C.F. 5656 Mehadia, C.F. 4162 Mehadia și C.F. 4956 Mehadia, acestea au fost identificate prin raportul de expertiză efectuat în cauză (filele 93-96 dosar fond), concluziile raportului nefiind contestate sub aspectul existenței, al destinației și al faptului că pârâta este deținătoarea lor în sensul legii. Cum aceste imobile există în natură și pârâta, deși le-a dat destinații necesare desfășurării propriei activități, respectiv sediul O.S.

Mehadia, sală de ședințe și locuință de serviciu, nu a invocat cauze care să conducă la imposibilitatea restituirii în natură, în mod corect a dispus prima instanță - față de disp. art. 1, art. 2, art. 7 alin. (1), art. 18 alin. (1) lit. b) - restituirea lor în natură. Conform extraselor de carte funciară depuse în cauză (filele 30, 32 dosar 1192/115/2006) imobilele au fost preluate de stat de la proprietarul tabular F.I.D. S.A.R. Mehadia. În ceea ce privește imobilul evidențiat în C.F. 4162 Mehadia, preluarea nu a mai fost înscrisă în cartea funciară (fila 31 dosar) însă trecerea la stat și faptul că pârâta are calitatea de persoană deținătoare a imobilului nu au fost contestate, după cum s-a arătat mai sus.

Având în vedere înscrierile de carte funciară și dispozițiile art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938, susținerile pârâtei potrivit cu care la data naționalizării imobilele fuseseră înstrăinate de societate către C.F.R sunt neîntemeiate. Neîncheierea vreunui contract de vânzare-cumpărare cu privire la imobile rezultă și din faptul că oferta de vânzare era valabilă până la 30 iunie 1947 (fila 16 dosar 1192/115/2006) iar aprobarea cumpărării de către C.F.R este ulterioară acestei date (9 iulie 1947) și a fost comunicată la 5 august 1947 (fila 53 dosar), fără ca dovada unor negocieri ulterioare să fie făcută. Cu privire la această dispoziție a primei instanțe este de observat că, deși în considerentele hotărârii se dispune restituirea în natură sau prin echivalent în cazul în care nu este posibilă restituirea în natură (conform cererii de chemare în judecată) - fila 121 dosar fond, dispozitivul dispune exclusiv restituirea în natură a imobilelor.

Acest aspect nu a fost, însă, evocat de apelantă și nici instanța nu o poate face din oficiu, date fiind limitele caracterului devolutiv al apelului. Sentința atacată nu poate fi, însă, menținută în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea firmei (societății) naționalizate. Dincolo de faptul că reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată restituirea în natură sau prin echivalent a patrimoniului forestier al societății astfel cum rezultă din inventarul și adresa înaintată Direcției Generale C.F.R București la 10 iunie 1947 (filele 1, 2, 15-18 dosar 1192/115/2006) iar instanța a obligat pârâta la plata de despăgubiri rezultate din actualizarea activului net contabil al societății, prin prisma dispozițiilor art. 6 din Legea 10/2001 mai sus arătate, o asemenea măsură de reparare a prejudiciului nu poate fi dispusă.

Astfel, restituirea în natură are în vedere imobilele arătate în acest text de lege. Or, după cum rezultă din declarațiile martorilor propuși de reclamantă (filele 232, 233 dosar 1192/115/2006), în prezent nu se mai regăsesc fizic decât imobilele identificate în conținutul expertizei topografice, nemaiexistând instalații sau utilaje și nici alte imobile sau construcții. Acest aspect a fost confirmat, de altfel, și de apărătorul reclamantului. Art. 32 din Legea 10/2001 (art. 31 după renumerotare) nu reglementează situația din speță ci situația acționarilor care nu pot solicita restituirea în natură a imobilelor abuziv preluate, astfel că aceste dispoziții nu se pot cumula, ele reglementând situații distincte.

Împotriva deciziei de apel au formulat cereri de recurs ambele părți. 1.Reclamantul a criticat decizia de apel sub aspectul respingerii cererii privind contravaloarea patrimoniului firmei I.F.M. D.A. - S-a încălcat principiul reparației integrale statuat prin Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, potrivit căruia se restituie tot ce partea dovedește că a existat la data naționalizării. Se face o detaliere a probelor prin care se susține existența patrimoniului la data naționalizării, cu referire și la raportul de expertiză efectuat în cauză, prin care s-a stabilit că bilanțul pentru exercițiul financiar al anului 1947 este legal întocmit, fiind actualizat net. - Sunt incidente în cauză dispozițiile art. 32 (31 după renumerotare) alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001, care se referă la imobile și alte active.

2. Pârâta D.S. Caraș-Severin a formulat următoarele critici: - Potrivit pct. 2.1. din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003, preluările de imobile în baza Legii nr. 119/1948 sunt prezumate ca fiind făcute cu titlu valabil, iar prin probele administrate nu a fost răsturnată această prezumție. Este greșită astfel concluzia instanței de apel în sensul că este nerelevantă valabilitatea titlului statului. - Persoanele care au calitatea de persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001 sunt arătate în art. 3 din lege. Art. 31 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 dispune că persoanele arătate la art. 3 alin. (1) lit. b) au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale.

Legea nu consacră astfel posibilitatea restituirii în natură pentru această categorie de persoane. Această apărare nu a fost analizată de instanța de apel. În egală măsură, în speță nu sunt întrunite în cauză nici condițiile art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 - solicitarea nu este făcută de persoana juridică, nu s-a făcut dovada interzicerii/întreruperii/reluării activității și, respectiv, a constatării faptului că este vorba de aceeași persoană juridică. - Fosta I.F.M. a înstrăinat patrimoniul în condițiile art. 1295 C. civ., după cum rezultă din adresa nr. 188306/DG/1947 din 5 august 1947 prin care D.G.C.F.R. a comunicat aprobarea vânzării, prețul fiind de 75.000.000.000 lei.

Acest lucru rezultă și din documentele transmise de Ministerul Finanțelor Publice, în care se arată că valoarea clădirilor, construcțiilor și căilor de comunicații aflate în patrimoniul întreprinderii este 0 (zero) lei conform bilanțului la 11 iunie 1948, valoare evidențiată în contul 001 (fila nr.219 ds.fond). Este adevărat că există diferențe între data ofertei și data acceptării, precum și că nu s-a operat în cartea funciară transferul de proprietate, însă singura concluzie este în sensul perfectării vânzării, întrucât imobilele nu apar în balanța de la 31 decembrie 1947 și bilanțul din 11 iunie 2008. Recurenta-pârâtă a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamant, reiterând apărările formulate prin propriul recurs.

Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate. 1. Recursul declarat de reclamant, care se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - Într-adevăr, Legea nr. 10/2001 consacră principiul restituirii în natură cu prioritate, însă, în egală măsură cuprinde și dispoziții de excepție de la această regulă. O asemenea excepție este reglementată de art. 6 din Legea nr. 10/2001 aplicat în speță, cu privire la care nu s-au formulat critici în recurs. - Articolul 31 din Legea nr. 10/2001 face referire la persoanele arătate la art. 3 alin. (1) lit. b). Acest din urmă text legal le califică drept persoane îndreptățite pe persoanele fizice, asociați ai persoanelor juridice care dețineau imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora.

Art. 31 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001 prevede că măsurile reparatorii prin echivalent se propun după stabilirea valorii recalculate a acțiunilor, arătând și criteriile de recalculare a valorii acțiunilor. Recurentul s-a limitat să reia textul legal care face referire la active, cu sublinierea acestui termen, deși art. 31 are în vedere acțiunile, fără a arăta care elemente din fostul patrimoniu – active sunt cuantificate sub forma acțiunilor; mai mult, din activul vizat fac parte și imobilele care au fost restituite în natură, iar pentru o parte s-a reținut aplicarea art. 6 din lege. 2.Recursul declarat de pârâtă, care se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

- În mod corect s-a apreciat că nu prezintă relevanță pentru soluționarea cauzei stabilirea valabilității titlului statului cu privire la preluarea operată prin Legea nr. 119/1948, catalogată prin lege ca fiind abuzivă; cu privire la măsurile reparatorii care se pot dispune pentru situația în speță nefăcându-se nicio distincție în acest sens – diferit de alte situații, în care legiuitorul a făcut această distincție. - Cea de-a doua critică de recurs, respectiv aspectul invocat, se regăsește motivat în considerentele deciziei de apel. Instanța de apel a făcut referire la dispozițiile art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001 care prevede că măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent pentru persoana îndreptățită asociat la persoana juridică proprietară a imobilelor și a activelor la data preluării acestora în mod abuziv, cu excepția cazului în care persoana îndreptățită era unic asociat sau persoanele îndreptățite asociate erau membri ai aceleiași familii.

Făcând o analiză a actelor dosarului referitoare la structura acționariatului fostei întreprinderi, instanța de apel a concluzionat că asociații erau membri ai aceleiași familii - situație de fapt ce nu mai poate fi reapreciată, făcând astfel aplicarea normei legale sus-menționate. Totodată, cererea nu a fost formulată în condițiile art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 ci ale art. 3 lit. b) - instanțele verificând condițiile impuse de această normă legală. - În cadrul ultimei critici se susține că fostul proprietar ar fi înstrăinat patrimoniul, făcându-se trimitere la dispozițiile art .1295 C. civ.

Fără a se intra în analiza condițiilor necesare acestei înstrăinări, este suficient elementul redat de instanța de apel, necontestat de altfel de pârâtă, în sensul că aprobarea ofertei de vânzare și comunicarea acesteia au intervenit după expirarea valabilității ofertei – neavând astfel elemente în sensul întâlnirii ofertei și acceptării acesteia - condiție esențială în realizarea unui acord. Aceasta cu atât mai mult cu cât o asemenea operațiune nu se reflectă și în evidențele de carte funciară, date fiind efectele constitutive ale înscrierilor în regimul Decretului-lege nr. 115/1938. Celelalte aspecte invocate în cadrul criticii nu sunt în măsură să confirme înstrăinarea susținută de către pârâtă, față de cele reținute mai sus.

În egală măsură, reaprecierea probelor administrate nu se circumscrie dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. Constatând, prin urmare, că nu sunt fondate criticile formulate, Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și să dispună în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate recursurile declarate de reclamantul M.S.G.I. și de pârâta D.S. Reșița împotriva deciziei nr. 101 din 5 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 aprilie 2010.