ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2669/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2669/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 101 din 5 mai 2009 Curtea

de apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul declarat de pârâta D.S. Reșița

împotriva sentinței civile 429 din 19 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul

Caraș-Severin în contradictoriu cu reclamantul M.S.G.I.

A fost schimbă în parte sentința

apelată, în sensul că s-a respins cererea de obligare a pârâtei la plata de

despăgubiri pentru patrimoniul firmei „I.F.M." SA și s-a menținut în rest

sentința.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea a avut

în vedere următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată sub nr.

1192/115/2006 la Tribunalul Caraș-Severin, reclamantul M.S.G.I. a solicitat în

contradictoriu cu pârâta D.S. Timișoara anularea deciziei nr. 10968 din 28

decembrie 2005 prin care pârâta a respins notificările nr. 101 din 13 februarie

2002 și 121 din 13 februarie 2002; a solicitat restituirea către reclamantă în

natură sau prin echivalent, în cazul în care nu este posibilă restituirea în

natură a imobilului înscris în C.F. 5656 Mehadia, nr. top. % și nr. top.1636, compus

din intravilan, loc de casă - în suprafață de 611 mp și intravilan izlaz - în

suprafață de 316 mp; imobilului înscris în C.F. 4162 Mehadia, nr. top. %,

compus din intravilan cu casa nr.196, în suprafață de 345 mp; imobilului

înscris C.F. 4956 Mehadia, nr. top.172, compus din Bacsanet grădină, în

suprafață de 360 mp; patrimoniului forestier al firmei „I.F.M." SA,

conform inventarului și adresei înaintate Direcțiunii Generale C.F.R. București

la 10 iunie 1947; restabilirea situației anterioare C.F. și înscrierea

reclamantului în C.F., în calitate de proprietar al bunurilor susmenționate.

Prin sentința civilă nr. 143 din 30

ianuarie 2007 cererea de chemare în judecată a fost admisă.

Prin decizia civilă nr. 315/A din 11

iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara apelul declarat de pârâtă

împotriva acestei sentințe a fost admis, cu consecința desființării hotărârii

și a trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță, apreciindu-se că prin

modul de soluționare nu s-a soluționat fondul cauzei.

La Tribunalul Caraș-Severin

cauza a fost reînregistrată sub nr.

dosar 1192.1/115/2006.

Prin sentința civilă nr. 429 din 19

noiembrie 2008 acțiunea civilă a fost admisă. S-a anulat decizia nr. 10968 din 28

decembrie 2005, emisă de directorul D.S. Reșița, prin care au fost respinse

notificările cu numerele 101 din 23 iulie 2001, 118 din 13 februarie 2002, 119

din 13 februarie 2002 și 121 din 13 februarie 2002, înregistrate la Biroul Executorului Judecătoresc T.V. și la Primăria Mehadia, jud. Caraș-Severin; s-a dispus restituirea către reclamant în natură a  următoarelor bunuri: - imobilul

înscris în C.F.. nr. 5656 Mehadia, nr. top % și nr. top 1636, compus din

intravilan și loc de casă în suprafață de 611 mp  și intravilan islaz - în

suprafață de 316 mp.; imobilul înscris în C.F.. 4162 Mehadia, nr. top %, compus

din intravilan cu casa nr.196, în suprafață de 345mp.; imobilul înscris în C.F..

4956 Mehadia, nr. top 172, compus din Bacsenet grădină, în suprafață de 360 mp;

a autorizat intabularea în C.F. a dreptului de proprietate astfel obținut de

reclamant; a obligat pârâta D.S. Reșița să-i plătească reclamantului M.S.G.I.

suma de 1.166.007,61 RON, sumă reprezentând contravaloarea patrimoniului firmei

„I.F.M." S.A.

Pentru a dispune astfel, instanța a

avut în vedere că reclamantul a făcut dovada calității de persoană îndreptățită

la restituire și a dreptului de proprietate al antecesorului său în ceea ce

privește firma „I.F.M." SA.

Pentru evaluarea patrimoniului

societății s-a determinat activul net și contabil în data de 31 decembrie 1947,

actualizat până la data efectuării expertizei ; s-a estimat valoarea

patrimoniului societății în litigiu la 1.587.000 lei (RON).

Din extrasele de C.F. cu nr. 5656

Mehadia, 4162 Mehadia și 4956 Mehadia a rezultat dreptul de proprietate al

societății asupra imobilelor individualizate prin acestea, imobile care există

și în prezent și care pot fi restituite în natură, fiind îndeplinite condițiile

legale în acest sens. Înscrisurile administrate în cauză se coroborează cu

depozițiile martorilor C.V. și H.I., care confirmă și completează cele

susținute de reclamant în apărare.

Din expertiza topografică întocmită

de experta C.E. care a identificat imobilele, a reieșit că imobilul înscris în

fila C.F. nr. 5656 Mehadia, nr. top. % și nr. top. 1636 intravilan loc de casă

de 611 mp și intravilan izlaz de 316 mp în prezent este ocupat de sediul O.S.

Mehadia, respectiv înscris în C.F. ca „Intravilan cu casa nr. 437 cu teren de

928 mp”, proprietar pe teren Statul Român și proprietar pe construcții O.S. Mehadia.

Acest imobil corespunde în cererea

de retrocedare cu casa directorului compusă din subsol, parter și etaj.

Imobilul înscris în fila de C.F. nr.

4162 Mehadia, nr. nr. top. % - intravilan cu casa nr. 196 în suprafață de 345

mp, este folosit de O.S. Mehadia ca sală de ședințe și locuință de serviciu.

Acest imobil corespunde în cererea

de retrocedare cu imobilul cu folosința de birouri, magazie și grajd.

Imobilul înscris în fila de C.F. nr.

4956 Mehadia, nr. top. 172- Bacsenet grădină de 360 mp, în prezent este

locuință de serviciu, respectiv în fila de C.F. este înscris ca „Bacsenet cu

canton silvic Mehadia" în suprafață de 360 mp, proprietar asupra terenului

fiind Statul Român și asupra construcțiilor O.S. Mehadia.

Acest imobil corespunde în cererea

de retrocedare cu imobilul ce a avut folosința de locuința contabilului.

Având în vedere că restituirea în

natură a imobilelor individualizate prin C.F.-urile mai sus menționate este

posibilă, tribunalul a apreciat că se poate face aplicarea dispozițiilor art.

18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, întrucât acționarii au fost membrii ai

aceleiași familii M., fapt care rezultă din lista acționarilor și actele de

stare civilă depuse la dosar, în speță fiind îndeplinite condițiile art. 18

lit. a), corob. cu art. 3 lit. b) și art. 4 din Legea nr. 10/2001, raportat la

principiul restituirii în natură care guvernează Legea nr. 10/2001 modific,

prin Legea nr. 247/2005.

Împotriva sentinței a declarat apel

pârâta, care a criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând

schimbarea ei în sensul respingerii acțiunii.

În motivare s-a invocat că, prin

prisma dispozițiilor H.G.  nr. 498/2003, în cauză nu s-a făcut dovada

nevalabilității titlului în baza căruia imobilul a fost preluat de stat.

S-a mai invocat că, din coroborarea dispozițiilor

art. 3, art. 4 și art. 31 din Legea nr. 10/2001 rezultă că reclamantul nu este

îndreptățit la restituirea în natură a imobilelor, ci doar la despăgubiri care,

oricum, se acordă nu de pârâta ci de Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

S-a invocat faptul că la data

naționalizării patrimoniul firmei era înstrăinat, astfel cum rezultă din actele

contabile depuse de reclamant.

Este nelegală obligare la plata de despăgubiri pentru

patrimoniul societății, Legea nr. 10/2001 având ca obiect de reglementare

imobile, cu destinația de la art. 6 alin. (2).

S-a criticat trimiterea instanței la

disp. art. 32 alin. (3), (4) din Legea nr. 10/2001 câta vreme art. 32 din Legea

nr.  10/2001 republicată are doar două alineate.

Examinând apelul prin prisma

criticilor formulate, în baza art. 295 alin. (1) C. proc. civ., instanța de

apel a reținut următoarele:

Invocând calitatea sa de moștenitor

al acționarului majoritar al societății „I.F.M." SA, reclamantul a

solicitat anularea deciziei prin care notificarea sa formulată în baza Legii

nr.  10/2001 a fost respinsă și, pe cale de consecință, restituirea în natură

sau prin echivalent a imobilelor mai sus identificate și a patrimoniului

forestier al societății conform inventarului și adresei înaintate Direcției

Generale C.F.R București.

Din examinarea înscrisurilor de la

dosar rezultă că societatea a făcut obiect al naționalizării în baza Legii nr. 119/1948.

Legea 10/2001 în forma în vigoare la

data înregistrării cererii califică imobilele astfel naționalizate ca fiind

abuziv preluate [art. 2 alin. (1) lit. a)]. Cum legea reglementează regimul

juridic al imobilelor preluate abuziv și dispune că aceste imobile se restituie,

de regulă, în natură [art. 1 alin. (1) din lege] este nerelevantă valabilitatea

sau nevalabilitatea titlului statului, astfel ca susținerile apelantei cu

privire la omisiunea primei instanțe de a se raporta la dispozițiile H.G. nr. 498/2003

nu se constituie în temeiuri de schimbare a sentinței atacate.

Se constată că potrivit evidențelor

existente la data naționalizării (actul comunicat de Ministerul Finanțelor

Publice - fila 212 dosar 1192/115/2006 al Tribunalului Caraș-Severin - nefiind

contestat) acționarii societății erau M.G. (1400 acțiuni), dr. M.V. (1400

acțiuni), M.D. (1400 acțiuni), dr. M.A. (1800 acțiuni) și M.P.G. - antecesorul

reclamantului (6000 acțiuni).

Reclamantul este fiul moștenitor al

defunctului M.G.C.P. acționarul majoritar al societății (f. 54 dosar

1192/115/2006 al Tribunalului Caraș-Severin) și, din coroborarea probelor

administrate în cauză, respectiv acte de stare civilă (filele 11, 12, 13, 259 -

277 dosar 1192/115/2006), proces verbal (fila 14 dosar), declarații

testimoniale (filele 232, 233 dosar) rezultă că asociații erau membri ai

aceleiași familii.

Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la data formulării cererii,

sunt îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau,

după caz, prin echivalent, persoanele fizice asociați ai persoanelor juridice

care dețin imobile și alte active în proprietate la data preluării acestora în

mod abuziv, calitatea de persoane îndreptățite fiind recunoscută și

moștenitorilor asociaților [art. 4 alin. (2) din lege].

De menționat că, potrivit dispozițiilor

art. 32 din H.G. nr. 498/2003 (în vigoare la data formulării cererii), sintagma

de asociați are semnificația și de acționari ai persoanei juridice.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor

art. 18 alin. (1) lit. a) din lege, măsurile reparatorii se stabilesc numai

prin echivalent dacă persoana îndreptățită era asociat la persoana juridică

proprietară a imobilelor și activelor abuziv preluate, cu excepția situației în

care persoana îndreptățită era unic asociat sau persoanele îndreptățite

asociate erau membri ai aceleiași familii.

Din interpretarea acestei norme,

rezultă cu evidență că persoanele îndreptățite și asociate, membre ale

aceleiași familii, sunt îndreptățite la restituirea în natură a imobilelor

abuziv preluate.

Coroborând aceste dispoziții legale

și raportându-le la situația de față, s-a constatat că în mod corect a făcut

prima instanță aplicarea dispozițiilor legale și a recunoscut reclamantului

calitatea de persoană îndreptățită la restituirea în natură a imobilelor abuziv

preluate în baza Legii nr. 119/1948.

Art. 6 din lege definește noțiunea

de imobile ca fiind terenuri, construcții, imobile prin incorporare,  utilaje

și instalații preluate odată cu imobilul, cu precizarea pentru acestea din urmă

referitoare la existența lor fizică.

În ceea ce privește imobilele -

terenuri cu construcții înscrise în C.F. 5656 Mehadia, C.F. 4162 Mehadia și C.F.

4956 Mehadia, acestea au fost identificate prin raportul de expertiză efectuat

în cauză (filele 93-96 dosar fond), concluziile raportului nefiind contestate

sub aspectul existenței, al destinației și al faptului că pârâta este

deținătoarea lor în sensul legii.

Cum aceste imobile există în natură

și pârâta, deși le-a dat destinații necesare desfășurării propriei activități,

respectiv sediul O.S. Mehadia, sală de ședințe și locuință de serviciu, nu a

invocat cauze care să conducă  la imposibilitatea restituirii în natură, în mod

corect a dispus prima instanță - față de disp. art. 1, art. 2, art. 7 alin. (1),

art. 18 alin. (1) lit. b) - restituirea lor în natură.

Conform extraselor de carte funciară

depuse în cauză (filele 30, 32 dosar 1192/115/2006) imobilele au fost preluate

de stat de la proprietarul tabular F.I.D. S.A.R. Mehadia. În ceea ce privește

imobilul evidențiat în C.F. 4162 Mehadia, preluarea nu a mai fost înscrisă în

cartea funciară (fila 31 dosar) însă trecerea la stat și faptul că pârâta are

calitatea de persoană deținătoare a imobilului nu au fost contestate, după cum

s-a arătat mai sus.

Având în vedere înscrierile de carte

funciară și dispozițiile art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938, susținerile

pârâtei potrivit cu care la data naționalizării imobilele fuseseră înstrăinate

de societate către C.F.R sunt neîntemeiate.

Neîncheierea vreunui contract de

vânzare-cumpărare cu privire la imobile rezultă și din faptul că oferta de

vânzare era valabilă până la 30 iunie 1947 (fila 16 dosar 1192/115/2006) iar

aprobarea cumpărării de către C.F.R este ulterioară acestei date (9 iulie 1947)

și a fost comunicată la 5 august 1947 (fila 53 dosar), fără ca dovada unor

negocieri ulterioare să fie făcută.

Cu privire la această dispoziție a

primei instanțe este de observat că, deși în considerentele hotărârii se

dispune restituirea în natură sau prin echivalent în cazul în care nu este

posibilă restituirea în natură (conform cererii de chemare în judecată) - fila

121 dosar fond, dispozitivul dispune exclusiv restituirea în natură a

imobilelor.

Acest aspect nu a fost, însă, evocat

de apelantă și nici instanța nu o poate face din oficiu, date fiind limitele

caracterului devolutiv al apelului.

Sentința atacată nu poate fi, însă,

menținută în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata de despăgubiri

reprezentând contravaloarea firmei (societății) naționalizate.

Dincolo de faptul că reclamantul a

solicitat prin cererea de chemare în judecată restituirea în natură sau prin

echivalent a patrimoniului forestier al societății astfel cum rezultă din

inventarul și adresa înaintată Direcției Generale C.F.R București la 10 iunie 1947

(filele 1, 2, 15-18 dosar 1192/115/2006) iar instanța a obligat pârâta la plata

de despăgubiri rezultate din actualizarea activului net contabil al societății,

prin prisma dispozițiilor art. 6 din Legea 10/2001 mai sus arătate, o asemenea

măsură de reparare a prejudiciului nu poate fi dispusă.

Astfel, restituirea în natură are în

vedere imobilele arătate în acest text de lege. Or, după cum rezultă din

declarațiile martorilor propuși de reclamantă (filele 232, 233 dosar

1192/115/2006), în prezent nu se mai regăsesc fizic decât imobilele

identificate în conținutul expertizei topografice, nemaiexistând instalații sau

utilaje și nici alte imobile sau construcții.

Acest aspect a fost confirmat, de

altfel, și de apărătorul reclamantului.

Art. 32 din Legea 10/2001 (art. 31

după renumerotare) nu reglementează situația din speță ci situația acționarilor

care nu pot solicita restituirea în natură a imobilelor abuziv preluate, astfel

că aceste dispoziții nu se pot cumula, ele reglementând situații distincte.

Împotriva deciziei de apel au

formulat cereri de recurs ambele părți.

1.Reclamantul a criticat decizia de

apel sub aspectul respingerii cererii privind contravaloarea patrimoniului

firmei I.F.M. D.A.

- S-a încălcat principiul reparației

integrale statuat prin Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005,

potrivit căruia se restituie tot ce partea dovedește că a existat la data

naționalizării.

Se face o detaliere a probelor prin

care se susține existența patrimoniului la data naționalizării, cu referire și

la raportul de expertiză efectuat în cauză, prin care s-a stabilit că bilanțul

pentru exercițiul financiar al anului 1947 este legal întocmit, fiind

actualizat net.

- Sunt incidente în cauză

dispozițiile art. 32 (31 după renumerotare) alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001,

care se referă la imobile și alte active.

formulat următoarele critici:

- Potrivit pct. 2.1. din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003,

preluările de imobile în baza Legii nr. 119/1948 sunt prezumate ca fiind făcute

cu titlu valabil, iar prin probele administrate nu a fost răsturnată această

prezumție.

Este greșită astfel concluzia

instanței de apel în sensul că este nerelevantă valabilitatea titlului

statului.

- Persoanele care au calitatea de

persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001 sunt arătate în art. 3 din

lege.

Art. 31 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

dispune că persoanele arătate la art. 3 alin. (1) lit. b) au dreptul la

despăgubiri în condițiile legii speciale. Legea nu consacră astfel posibilitatea

restituirii în natură pentru această categorie de persoane. Această apărare nu

a fost analizată de instanța de apel.

În egală măsură, în speță nu sunt

întrunite în cauză nici condițiile art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 -

solicitarea nu este făcută de persoana juridică, nu s-a făcut dovada

interzicerii/întreruperii/reluării activității și, respectiv, a constatării

faptului că este vorba de aceeași persoană juridică.

- Fosta I.F.M. a înstrăinat

patrimoniul în condițiile art. 1295 C. civ., după cum rezultă din adresa nr. 188306/DG/1947

din 5 august 1947 prin care D.G.C.F.R. a comunicat aprobarea vânzării, prețul

fiind de 75.000.000.000 lei.

Acest lucru rezultă și din

documentele transmise de Ministerul Finanțelor Publice, în care se arată că

valoarea clădirilor, construcțiilor și căilor de comunicații aflate în

patrimoniul întreprinderii  este 0 (zero) lei conform bilanțului la 11 iunie 1948,

valoare evidențiată în contul 001 (fila nr.219 ds.fond).

Este adevărat că există diferențe

între data ofertei și data acceptării, precum și că nu s-a operat în cartea

funciară transferul de proprietate, însă singura concluzie este în sensul

perfectării vânzării, întrucât imobilele nu apar în balanța de la 31 decembrie 1947

și bilanțul din 11 iunie 2008.

Recurenta-pârâtă a formulat

întâmpinare la recursul declarat de reclamant, reiterând apărările formulate

prin propriul recurs.

Analizând decizia de apel în raport

de criticile formulate, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt

nefondate.

care se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

- Într-adevăr, Legea nr. 10/2001

consacră principiul restituirii în natură cu prioritate, însă, în egală măsură

cuprinde și dispoziții de excepție de la această regulă.

O asemenea excepție este

reglementată de art. 6 din Legea nr. 10/2001 aplicat în speță, cu privire la

care nu s-au formulat critici în recurs.

- Articolul 31 din Legea nr. 10/2001

face referire la persoanele arătate la art. 3 alin. (1) lit. b).

Acest din urmă text legal le

califică drept persoane îndreptățite pe persoanele fizice, asociați ai

persoanelor juridice care dețineau imobilele și alte active în proprietate la

data preluării acestora.

Art. 31 alin. (3) și (4) din Legea

nr. 10/2001 prevede că măsurile reparatorii prin echivalent se propun după

stabilirea valorii recalculate a acțiunilor, arătând și criteriile de

recalculare a valorii acțiunilor.

Recurentul s-a limitat să reia

textul legal care face referire la active, cu sublinierea acestui termen, deși

art. 31 are în vedere acțiunile, fără a arăta care elemente din fostul

patrimoniu – active sunt cuantificate sub forma acțiunilor; mai mult, din

activul vizat fac parte și imobilele care au fost restituite în natură, iar

pentru o parte s-a reținut aplicarea art. 6 din lege.

2.Recursul declarat de pârâtă, care

se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

- În mod corect s-a apreciat că nu

prezintă relevanță pentru soluționarea cauzei stabilirea valabilității titlului

statului cu privire la preluarea operată prin Legea nr. 119/1948, catalogată

prin lege ca fiind abuzivă; cu privire la măsurile reparatorii care se pot dispune

pentru situația în speță nefăcându-se nicio distincție în acest sens – diferit

de alte situații, în care legiuitorul a făcut această distincție.

- Cea de-a doua critică de recurs,

respectiv aspectul invocat, se regăsește motivat în considerentele deciziei de

apel.

Instanța de apel a făcut referire la

dispozițiile art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001 care prevede că măsurile reparatorii

se stabilesc numai în echivalent pentru persoana îndreptățită asociat la

persoana juridică proprietară a imobilelor și a activelor la data preluării

acestora în mod abuziv, cu excepția cazului în care persoana îndreptățită era

unic asociat sau persoanele îndreptățite asociate erau membri ai aceleiași

familii.

Făcând o analiză a actelor dosarului

referitoare la structura acționariatului fostei întreprinderi, instanța de apel

a concluzionat că asociații erau membri ai aceleiași familii - situație de fapt

ce nu mai poate fi reapreciată, făcând astfel aplicarea normei legale

sus-menționate.

Totodată, cererea nu a fost

formulată în condițiile art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 ci ale art. 3 lit.

b) - instanțele verificând condițiile impuse de această normă legală.

- În cadrul ultimei critici se

susține că fostul proprietar ar fi înstrăinat patrimoniul, făcându-se trimitere

la dispozițiile art .1295 C. civ.

Fără a se intra în analiza

condițiilor necesare acestei înstrăinări, este suficient elementul redat de

instanța de apel, necontestat de altfel de pârâtă, în sensul că aprobarea

ofertei de vânzare și comunicarea acesteia au intervenit după expirarea

valabilității ofertei – neavând astfel elemente în sensul întâlnirii ofertei și

acceptării acesteia - condiție esențială în realizarea unui acord. Aceasta cu

atât mai mult cu cât o asemenea operațiune nu se reflectă și în evidențele de

carte funciară, date fiind efectele constitutive ale înscrierilor în regimul

Decretului-lege nr. 115/1938.

Celelalte aspecte invocate în cadrul

criticii nu sunt în măsură să confirme înstrăinarea susținută de către pârâtă,

față de cele reținute mai sus. În egală măsură, reaprecierea probelor

administrate nu se circumscrie dispozițiilor art. 304 C. proc. civ.

Constatând, prin urmare, că nu sunt

fondate criticile formulate, Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 312

alin. (1) C. proc. civ. și să dispună în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate

recursurile declarate de reclamantul M.S.G.I. și de pârâta D.S. Reșița

împotriva deciziei nr. 101 din 5 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 aprilie

2010.