ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2522/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2522/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei civile de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1268 din 10 decembrie 2009, Tribunalul

Covasna, secția civilă, a admis, în

parte, acțiunea

completată și precizată, formulată de reclamanții O.A. și O.I.

în contradictoriu cu

pârâtul Primarul municipiului Tg. Secuiesc și în consecință:

A

anulat dispoziția nr. 23 din 19 ianuarie 2007 cu privire la propunerea de

acordare a despăgubirilor în condițiile Legii nr. 10/2001.

A

dispus rectificarea suprafeței de teren cuprinsă în C.F. nr. 649 (transcris în C.F.

nr. 3960) Tg. Secuiesc nr. top 616/2 de la 1274 mp la 1359 mp.

A

dispus dezmembrarea imobilului situat în intravilanul municipiului Tg. Secuiesc

înscris în C.F. 3960 sub nr. de ord. A+16 în două imobile astfel:

Imobilul

nr. 1 în suprafață de 630 mp cu nr. top noi 617/2/2/1; 618/1/2/2/1;

630/2/1/3/2/1; 629/2/2/2/2/2/1; 630/2/2/2/1; 629/2/2/1/2/2/1 și

Imobilul

nr. 2 cu nr. top noi 617/2/2/2; 618/1/2/2/2; 630/2/1/3/2/2; 629/2/2/2/2/2/2;

630/2/2/2/2; 629/2/2/1/2/2/2 în suprafață de 3093 mp potrivit planului de

amplasare și

delimitare (propunere de dezmembrare-varianta

II)

întocmit de expert tehnic A.T.,

care face parte integrantă din

prezenta sentință.

A

obligat pe pârâtul Primarul municipiului Tg. Secuiesc să pronunțe o nouă

dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură, în sensul restituirii

în natură în favoarea reclamanților a imobilului nr. 1 intravilan în suprafață

de 630 mp,

astfel cum este identificat în

completarea raportului de expertiză judiciară întocmit de expert

tehnic A.T.

A

dispus întabularea în C.F. a dreptului de proprietate asupra imobilului nr. 1

restituit în natură în favoarea reclamanților.

Pentru

partea nerestituibilă din imobil, pârâtul urmează să acorde în compensare alte

bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri după deducerea

sumei de 1911 lei primită de reclamanți cu titlu de despăgubiri expropriere.

A respins restul pretențiilor.

A

obligat pe pârât să plătească reclamanților 2.170,00 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru

a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanții sunt

îndreptățiți să beneficieze de prevederile Legii nr. 10/2001, întrucât terenul

în litigiu le-a aparținut în proprietate și a fost expropriat în vederea

înființării pieței agroalimentare din Tg. Secuiesc.

După preluare, o parte din teren a rămas liberă.

Ulterior

apariției Legii nr. 10/2001, reclamanții au formulat notificare prin care au

solicitat restituirea în natură a suprafeței de teren rămase liberă.

Notificarea a fost soluționată de primar prin emiterea dispoziției

nr. 23 din

19

ianuarie 2007, prin care s-a propus acordarea titlurilor de despăgubire în

condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu care reclamanții nu au fost

de acord.

Potrivit

raportului de expertiză (cu completările ulterioare), s-a constatat că imobilul

cuprins în C.F. (transnotat în C.F. nr. 3960) Tg. Secuiesc cu nr. top 616/2 are

o suprafață de 1359 mp și nu de 1274 mp, cum în mod eronat a fost înscris în C.F.,

sens în care se va dispune rectificarea C.F.

De

asemenea, constatându-se că o parte din acest imobil este liberă, s-a dispus

dezmembrarea lui în două imobile, conform

propunerii

de dezmembrare - varianta II, întocmită de expert tehnic A.T.

Față

de cele reținute mai sus, s-a apreciat că dispoziția primarului este neîntemeiată,

urmând a fi anulată, cu obligarea primarului să se pronunțe printr-o nouă

dispoziție motivată de restituie parțială a imobilului notat cu nr. 1, în

suprafață de 630 mp, înscris în C.F. 3960.

Cât

privește cererea reclamanților de a li se restitui o parte din imobilul înscris

în C.F. nr. 3897 Tg. Secuiesc pentru partea nerestituibilă din imobilul

litigios, s-a reținut că aceasta nu poate fi primită, având în vedere că

imobilul respectiv a fost cerut a fi restituit de o terță persoană îndreptățită,

D.P.N.

, a cărei notificare a fost

soluționată de pârât prin propunere de acordare de despăgubiri

în

condițiile legii.

Pentru

partea nerestituibilă din teren, în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (2) și

art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, s-a apreciat că pârâtul

urmează să stabilească măsuri reparatorii în echivalent în favoarea

reclamanților, cu deducerea sumei de 1911 lei, primită de aceștia cu titlu de

despăgubire cu ocazia exproprierii.

Împotriva

sentinței susmenționate au declarat apel reclamantul O.A. și moștenitorii

defunctei O.I., respectiv O.A., O.B. și O.L.

Prin

decizia civilă nr. 38/Ap din 07 aprilie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și

asigurări sociale, a admis, în parte, apelul și a schimbat, în parte, sentința

apelată, în sensul că:

A

anulat, în parte, dispoziția nr. 23 din 19 ianuarie 2007, cu privire la

propunerea de acordare a despăgubirilor în condițiile Legii nr. 10/2001.

A

dispus restituirea în natură, în favoarea reclamanților, a imobilului

intravilan în suprafață de 630 mp, astfel cum a fost identificat în completarea

raportului de expertiză judiciară întocmit de expert A.T.

A

înlăturat din dispozitivul sentinței mențiunea cu privire la obligarea pârâtul

Primarul municipiului Tg Secuiesc să pronunțe o nouă dispoziție.

A

păstrat măsura din dispoziția nr. 23 din 19 ianuarie 2007 cu privire la

acordarea despăgubirilor în condițiile legii speciale pentru diferența de teren

de 729 mp, astfel cum a fost rectificată prin completarea la raportul de

expertiză A.T., ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

A

păstrat celelalte dispoziții ale sentinței atacate, cu privire la rectificarea

terenului înscris în C.F. nr. 649 Tg. Secuiesc, dezmembrarea imobilului și întabularea

în C.F. a dreptului de proprietate asupra imobilului nr. 1 restituit în natură.

În

motivarea soluției, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Critica

referitoare la contradicția dintre dispoziția privind obligarea pârâtului la emiterea

unei noi dispoziții și întabularea dreptului de proprietate asupra unei parcele

din imobilul naționalizat este întemeiată.

Aceasta

deoarece, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție, instanța de

judecată poate să dispună, ea însăși, în cadrul controlului de legalitate a

deciziei/dispoziției de soluționare a notificării, restituirea în natură a

parcelei în suprafață de 630 mp din imobilul litigios. Concluzia se impune și în

virtutea faptului că obligația prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

nu este una potestativă, lăsată de legiuitor la latitudinea arbitrară,

discreționară a entității notificate.

Numai

în condițiile restituirii imobilului solicitat se poate dispune întabularea în C.F.

3690 a dreptului de proprietate, în conformitate cu art. 20 alin. (3) din Legea

nr. 7/1996.

În

ceea ce privește acordarea în compensare a lotului solicitat din terenul

învecinat, critica este neîntemeiată.

Terenul

înscris în C.F. nr. 3897 Tg. Secuiesc, care este solicitat în compensare, constituie

proprietatea publică a Municipiului Tg. Secuiesc, aparținând pieții agroalimentare

a municipiului. Pentru această suprafață de teren s-a întocmit studiu de

fezabilitate (fila 239 dosar fond), pentru care s-a aprobat bugetul de

investiții aferent anului 2009, astfel cum rezultă din Hotărârea Consiliului

Local nr. 35/2009.

Pe

de altă parte, ar fi inechitabil față de cealaltă persoană care a solicitat o

parte din acest teren, însă cererea a fost soluționată prin propunere de

acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale.

Potrivit

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin teren liber se înțelege terenul

neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică sau cel care nu

face obiectul unor acte juridice de înstrăinare.

În

raport cu înscrisurile depuse în probațiune la dosarul cauzei, se constată că

situația de fapt, în funcție de care se poate verifica legalitatea soluției de

restituire în natură a terenului prin compensare, este stabilită.

Potrivit

art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, entitatea învestită cu soluționarea

notificării este obligată să acorde persoanei îndreptățite bunuri sau servicii

ori să propună despăgubiri în situația în care măsura compensării nu este

posibilă sau aceasta nu este acceptată de către persoana îndreptățită.

Sub

acest aspect, prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale

menționate, constatând că în patrimoniul primăriei nu există terenuri libere.

Relativ

la cheltuielile de judecată, este de observat că neacordarea integrală a acestora

nu este consecința reducerii lor, ci a faptului că pretențiile reclamanților au

fost admise numai în parte. În atare situație, instanța a acordat celui care a

câștigat procesul numai cheltuielile de judecată corespunzătoare pretențiilor

admise.

Decizia

curții de apel a fost atacată cu recurs de către reclamanți, care au formulat

următoarele critici:

1.

În mod nelegal, instanța de apel nu a acordat în compensare lotul solicitat din

terenul învecinat.

Terenul

are aceleași trăsături, este limitrof celui preluat de stat de la reclamanți,

este liber și neafectat de sarcini, deci este posibilă acordarea lui în

compensare.

Contrar

apărărilor pârâtului, în cauză nu s-a făcut dovada că terenul solicitat în

compensare este proprietatea publică a municipiului Tg. Secuiesc și că ar fi

fost solicitat de o altă persoană în cadrul Legii nr. 10/2001, practic că nu ar

fi liber în sens juridic și fizic.

Terenul

în discuție nu figurează în evidențele de carte funciară pe numele municipiului

Tg. Secuiesc, ci al Statului Român, în administrarea directă a Biroului

Executiv al Consiliului popular al orașului Tg. Secuiesc, iar din această

înscriere nu se poate susține că terenul ar fi proprietate publică a

municipiului. El nu poate fi considerat ca proprietate publică nici pe

considerentul că este în zona pieții, întrucât nu este un teren aparținător pieții,

ci este un teren intravilan liber aflat în vecinătatea pieții. Această situație

rezultă atât din expertiză și din completările sale, cât și din constatările

instanței de fond de la fața locului.

Intimatul

nu a depus nicio dovadă că terenul în cauză ar fi fost solicitat spre

restituire de o altă persoană, iar prin adresa de la fila 239, prin care se

comunică instanței de fond acest lucru, la nivel de afirmație generală, se

menționează și faptul că cererea respectivei persoane a fost rezolvată, fără să

fi fost contestată de beneficiar, așa că terenul este liber și poate fi acordat

în compensare. În lipsa unor probe concludente, trebuia să se rețină că terenul

solicitat în compensare nu a fost notificat de nimeni, deoarece problema

proprietății s-a rezolvat prin schimb, prin acordarea unui alt teren fostului

proprietar, situație care este în consens și cu cele afirmate de reprezentanții

intimatului la cercetarea la fața locului, în procesul-verbal întocmit cu acea

ocazie fiind descrise detaliat elementele schimbului intervenit.

Nici

studiul de fezabilitate din 1995, depus de partea adversă la dosar, rămas în

fază de proiect, nu poate constitui un motiv de refuz pentru acordarea terenului

liber în compensare, după cum nici hotărârea nr. 35/2009 a Consiliului Local Tg.

Secuiesc, nepusă în aplicare nici până în prezent, nu poate constitui obstacol

în acordarea în compensare a terenului care este liber atât fizic, cât și

juridic, nefiind afectat de sarcini sau utilități publice.

2.

În mod nelegal, instanța de apel a confirmat soluția fondului de acordare numai

în parte a cheltuielilor de judecata.

Chitanțele

de la filele 5 și 36 din volumul II și de la filele 10, 163, 201, 202 și 227 dovedesc

cheltuieli totale de 5.338 RON, care sunt justificate de purtarea procesului,

așa încât trebuiau acordate integral.

În

drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Examinând

decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține

următoarele:

În

ce privește încadrarea în drept a recursului, este de observat că dispozițiile

art. 304 pct. 7 C. proc. civ. au fost invocate numai formal, deoarece nu a fost

dezvoltată nicio critică care să se subsumeze ipotezelor pe care acest caz de

modificare le reglementează – nemotivarea hotărârii atacate, motivarea

contradictorie sau străină de natura pricinii.

Cazul

de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat, de asemenea,

prin cererea de recurs, este aplicabil numai în ipoteza în care hotărârea

atacată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea

greșită a legii. În consecință, vor fi analizate din perspectiva acestui caz de

modificare numai criticile care vizează pronunțarea hotărârii atacate cu

aplicarea greșită a dispozițiilor legale în materia acordării de măsuri

reparatorii prin echivalent sub forma compensării cu alte bunuri, respectiv în

materia acordării cheltuielilor de judecată.

1.

Recurenții critica soluția de neacordare, în compensare, a terenului solicitat

de ei, susținând că această măsură este posibilă, deoarece terenul cerut în

compensare este liber. În acest sens, recurenții arată că instanța de apel a stabilit,

în mod greșit, în raport de probele administrate, că terenul cerut în

compensare face parte din domeniul public al municipiului Tg. Secuiesc și că a

fost notificat de către o altă persoană.

Rezultă

că, recurenții contestă modul de stabilire, pe baza probelor administrate, a

situației de fapt referitoare la regimul juridic al terenului solicitat în

compensare, or o atare critică nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de

modificare sau casare prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ.

pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.

Modul

în care instanța de apel, în urma evaluării probatoriului administrat, a

reținut o anumită situație de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala

reglementare a art. 304 C. proc. civ. pct. 11 al art. 304 C. proc. civ.,

singurul care permitea cenzurarea în recurs a greșelilor grave de fapt,

consecutive greșitei apreciere a probelor, a fost abrogat la data de 02 mai 2001,

odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000, deci cu mult înainte de

pronunțarea deciziei atacate, care a avut loc la data de 07 aprilie 2010.

Prin

urmare, reevaluarea de către instanța de recurs a situației de fapt pe

aspectele invocate de recurenți nu este posibilă, criticile formulate în acest

sens neputându-se încadra în nici unul dintre cazurile de casare sau modificare

prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În

actuala reglementare, art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri

în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că

instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt

stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, așa

cum urmăresc în realitate recurenții, ci doar de a verifica legalitatea

hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.

De

aceea, criticile formulate pe aspectul situației de fapt nu pot face obiect de

analiză în calea de atac a recursului, ridicând o problemă legată de

temeinicia, iar nu de legalitatea hotărârii atacate.

Ceea

ce are competența să verifice instanța de recurs este dacă, prin raportare la

situația de fapt definitiv stabilită de instanța de apel, legea a fost aplicată

corect.

În

speță, ca situație de fapt, instanța de apel a reținut, în urma analizei

probelor administrate, că terenul pe care reclamanții l-au cerut în compensare

este proprietatea publică a municipiului Tg. Secuiesc, aparținând pieții

agroalimentare a municipiului și că, pentru el, s-a întocmit studiu de

fezabilitate și s-a aprobat bugetul de investiții aferent anului 2009 prin

Hotărâre a Consiliului Local. De asemenea, terenul în discuție a fost solicitat

în procedura Legii nr. 10/2001 de către persoana îndreptățită, iar cererea

acesteia a fost soluționată prin propunere de acordare de despăgubiri în

condițiile legii speciale.

Raportat

la această situație de fapt, care nu poate fi reevaluată în recurs, hotărârea

atacată, prin care s-a stabilit că măsura compensării nu este posibilă,

deoarece terenul solicitat în acest scop de către reclamanți nu este liber, apare

ca fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, respectiv pct. 1.7 din Normele metodologice de aplicare unitară a

acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

Potrivit

dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazurile în care

restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent,

care vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent

de către entitatea învestită cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei

îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale.

În

explicitarea dispozițiilor legale menționate, Normele metodologice de aplicare

unitară a Legii nr. 10/2001 prevăd, la pct. 1.7, că măsura reparatorie

referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent

permite entității obligate la restituire să ofere persoanei îndreptățite, prin

compensare în echivalent, orice bunuri sau servicii disponibile, pe care le

deține și care sunt acceptate de persoana îndreptățită. În acest sens,

entitatea învestită cu soluționarea cererii de restituire poate propune persoanei

îndreptățite, ca măsură reparatorie alternativă, acordarea de bunuri: terenuri,

construcții aflate pe alte amplasamente sau bunuri mobile, aflate în circuitul

civil, care sunt deținute de acestea. În cazul instituțiilor publice care au în

administrare imobile disponibile, aflate în proprietatea publică a statului sau

a unității administrativ-teritoriale, și se apreciază că acestea pot face

obiectul compensării cu un alt imobil a cărui restituire în natură nu este

posibilă potrivit legii, bunurile disponibile cu regim de proprietate publică

se pot dezafecta și trece în proprietatea privată a statului sau, după caz, a

unității administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998,

cu modificările și completările ulterioare, urmând ca, odată intrat în

circuitul civil, imobilul respectiv să fie atribuit prin compensare ca măsură

reparatorie persoanei îndreptățite la restituire.

Rezultă că, bunurile

cu regim de proprietate publică nu pot face obiectul compensării, ci numai cele

dezafectate și trecute în proprietatea privată a statului sau, după caz, a

unității administrativ-teritoriale.

Cum, în speță, este

stabilit că terenul solicitat de reclamanți în compensare este proprietatea

publică a municipiului Tg. Secuiesc, în mod legal nu s-a dispus acordarea lui

în compensare.

Pe de altă parte,

fiind, de asemenea, stabilit că terenul în discuție a fost notificat în

procedura Legii nr. 10/2001 de către persoana îndreptățită, el nu poate fi

considerat bun disponibil, așa încât, și din acest punct de vedere, cererea

reclamanților de a le fi atribuit în compensare nu putea fi primită.

În consecință,

motivul de recurs relativ la acordarea de teren în compensare nu este fondat,

hotărârea atacată fiind dată, pe acest aspect, cu aplicarea corectă a dispozițiilor

legale în materie, situație în care devine inoperant cazul de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

prin care se contesta neacordarea integrala a cheltuielilor de judecata este,

de asemenea, nefondat.

Contrar susținerilor

recurenților, prin confirmarea sentinței fondului în partea referitoare la

acordarea parțială a cheltuielilor de judecată, instanța de apel a pronunțat o

hotărâre cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 276 C. proc. civ., ceea ce

face inoperant cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În speță, acțiunea

reclamanților a fost admisă numai în parte, nefiind primită cererea de acordare

de teren în compensare.

Or, față de această

situație, în mod legal, curtea de apel a păstrat soluția fondului de obligare a

pârâtului la plata parțială a cheltuielilor de judecată efectuate de

reclamanți, proporțional cu pretențiile admise acestora. Soluția se justifică

în raport de dispozițiile art. 276 C. proc. civ., potrivit cărora, atunci când pretențiile

fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce

măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată,

putând face compensarea lor.

Față de

considerentele prezentate, Înalta Curte constată că recursul reclamanților este

nefondat și îl va respinge ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții O.A., O.B. și O.L. împotriva

deciziei nr. 38/Ap din 7 aprilie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 martie 2011.