ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2522/2011

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1268 din 10 decembrie 2009, Tribunalul Covasna, secția civilă, a admis, în parte, acțiunea completată și precizată, formulată de reclamanții O.A. și O.I. în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Tg. Secuiesc și în consecință: A anulat dispoziția nr. 23 din 19 ianuarie 2007 cu privire la propunerea de acordare a despăgubirilor în condițiile Legii nr. 10/2001. A dispus rectificarea suprafeței de teren cuprinsă în C.F. nr. 649 (transcris în C.F. nr. 3960) Tg. Secuiesc nr. top 616/2 de la 1274 mp la 1359 mp. A dispus dezmembrarea imobilului situat în intravilanul municipiului Tg. Secuiesc înscris în C.F. 3960 sub nr. de ord.

A+16 în două imobile astfel: Imobilul nr. 1 în suprafață de 630 mp cu nr. top noi 617/2/2/1; 618/1/2/2/1; 630/2/1/3/2/1; 629/2/2/2/2/2/1; 630/2/2/2/1; 629/2/2/1/2/2/1 și Imobilul nr. 2 cu nr. top noi 617/2/2/2; 618/1/2/2/2; 630/2/1/3/2/2; 629/2/2/2/2/2/2; 630/2/2/2/2; 629/2/2/1/2/2/2 în suprafață de 3093 mp potrivit planului de amplasare și delimitare (propunere de dezmembrare-varianta II) întocmit de expert tehnic A.T., care face parte integrantă din prezenta sentință. A obligat pe pârâtul Primarul municipiului Tg. Secuiesc să pronunțe o nouă dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură, în sensul restituirii în natură în favoarea reclamanților a imobilului nr. 1 intravilan în suprafață de 630 mp, astfel cum este identificat în completarea raportului de expertiză judiciară întocmit de expert tehnic A.T.

A dispus întabularea în C.F. a dreptului de proprietate asupra imobilului nr. 1 restituit în natură în favoarea reclamanților. Pentru partea nerestituibilă din imobil, pârâtul urmează să acorde în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri după deducerea sumei de 1911 lei primită de reclamanți cu titlu de despăgubiri expropriere. A respins restul pretențiilor. A obligat pe pârât să plătească reclamanților 2.170,00 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de prevederile Legii nr. 10/2001, întrucât terenul în litigiu le-a aparținut în proprietate și a fost expropriat în vederea înființării pieței agroalimentare din Tg.

Secuiesc. După preluare, o parte din teren a rămas liberă. Ulterior apariției Legii nr. 10/2001, reclamanții au formulat notificare prin care au solicitat restituirea în natură a suprafeței de teren rămase liberă. Notificarea a fost soluționată de primar prin emiterea dispoziției nr. 23 din 19 ianuarie 2007, prin care s-a propus acordarea titlurilor de despăgubire în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu care reclamanții nu au fost de acord. Potrivit raportului de expertiză (cu completările ulterioare), s-a constatat că imobilul cuprins în C.F. (transnotat în C.F. nr. 3960) Tg. Secuiesc cu nr. top 616/2 are o suprafață de 1359 mp și nu de 1274 mp, cum în mod eronat a fost înscris în C.F., sens în care se va dispune rectificarea C.F.

De asemenea, constatându-se că o parte din acest imobil este liberă, s-a dispus dezmembrarea lui în două imobile, conform propunerii de dezmembrare - varianta II, întocmită de expert tehnic A.T. Față de cele reținute mai sus, s-a apreciat că dispoziția primarului este neîntemeiată, urmând a fi anulată, cu obligarea primarului să se pronunțe printr-o nouă dispoziție motivată de restituie parțială a imobilului notat cu nr. 1, în suprafață de 630 mp, înscris în C.F. 3960. Cât privește cererea reclamanților de a li se restitui o parte din imobilul înscris în C.F. nr. 3897 Tg. Secuiesc pentru partea nerestituibilă din imobilul litigios, s-a reținut că aceasta nu poate fi primită, având în vedere că imobilul respectiv a fost cerut a fi restituit de o terță persoană îndreptățită, D.P.N.

, a cărei notificare a fost soluționată de pârât prin propunere de acordare de despăgubiri în condițiile legii. Pentru partea nerestituibilă din teren, în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (2) și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, s-a apreciat că pârâtul urmează să stabilească măsuri reparatorii în echivalent în favoarea reclamanților, cu deducerea sumei de 1911 lei, primită de aceștia cu titlu de despăgubire cu ocazia exproprierii. Împotriva sentinței susmenționate au declarat apel reclamantul O.A. și moștenitorii defunctei O.I., respectiv O.A., O.B. și O.L.

Prin decizia civilă nr. 38/Ap din 07 aprilie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis, în parte, apelul și a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că: A anulat, în parte, dispoziția nr. 23 din 19 ianuarie 2007, cu privire la propunerea de acordare a despăgubirilor în condițiile Legii nr. 10/2001. A dispus restituirea în natură, în favoarea reclamanților, a imobilului intravilan în suprafață de 630 mp, astfel cum a fost identificat în completarea raportului de expertiză judiciară întocmit de expert A.T. A înlăturat din dispozitivul sentinței mențiunea cu privire la obligarea pârâtul Primarul municipiului Tg Secuiesc să pronunțe o nouă dispoziție.

A păstrat măsura din dispoziția nr. 23 din 19 ianuarie 2007 cu privire la acordarea despăgubirilor în condițiile legii speciale pentru diferența de teren de 729 mp, astfel cum a fost rectificată prin completarea la raportul de expertiză A.T., ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței atacate, cu privire la rectificarea terenului înscris în C.F. nr. 649 Tg. Secuiesc, dezmembrarea imobilului și întabularea în C.F. a dreptului de proprietate asupra imobilului nr. 1 restituit în natură. În motivarea soluției, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Critica referitoare la contradicția dintre dispoziția privind obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziții și întabularea dreptului de proprietate asupra unei parcele din imobilul naționalizat este întemeiată.

Aceasta deoarece, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție, instanța de judecată poate să dispună, ea însăși, în cadrul controlului de legalitate a deciziei/dispoziției de soluționare a notificării, restituirea în natură a parcelei în suprafață de 630 mp din imobilul litigios. Concluzia se impune și în virtutea faptului că obligația prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu este una potestativă, lăsată de legiuitor la latitudinea arbitrară, discreționară a entității notificate. Numai în condițiile restituirii imobilului solicitat se poate dispune întabularea în C.F. 3690 a dreptului de proprietate, în conformitate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 7/1996. În ceea ce privește acordarea în compensare a lotului solicitat din terenul învecinat, critica este neîntemeiată.

Terenul înscris în C.F. nr. 3897 Tg. Secuiesc, care este solicitat în compensare, constituie proprietatea publică a Municipiului Tg. Secuiesc, aparținând pieții agroalimentare a municipiului. Pentru această suprafață de teren s-a întocmit studiu de fezabilitate (fila 239 dosar fond), pentru care s-a aprobat bugetul de investiții aferent anului 2009, astfel cum rezultă din Hotărârea Consiliului Local nr. 35/2009. Pe de altă parte, ar fi inechitabil față de cealaltă persoană care a solicitat o parte din acest teren, însă cererea a fost soluționată prin propunere de acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin teren liber se înțelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică sau cel care nu face obiectul unor acte juridice de înstrăinare.

În raport cu înscrisurile depuse în probațiune la dosarul cauzei, se constată că situația de fapt, în funcție de care se poate verifica legalitatea soluției de restituire în natură a terenului prin compensare, este stabilită. Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, entitatea învestită cu soluționarea notificării este obligată să acorde persoanei îndreptățite bunuri sau servicii ori să propună despăgubiri în situația în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de către persoana îndreptățită. Sub acest aspect, prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale menționate, constatând că în patrimoniul primăriei nu există terenuri libere. Relativ la cheltuielile de judecată, este de observat că neacordarea integrală a acestora nu este consecința reducerii lor, ci a faptului că pretențiile reclamanților au fost admise numai în parte.

În atare situație, instanța a acordat celui care a câștigat procesul numai cheltuielile de judecată corespunzătoare pretențiilor admise. Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către reclamanți, care au formulat următoarele critici: 1. În mod nelegal, instanța de apel nu a acordat în compensare lotul solicitat din terenul învecinat. Terenul are aceleași trăsături, este limitrof celui preluat de stat de la reclamanți, este liber și neafectat de sarcini, deci este posibilă acordarea lui în compensare. Contrar apărărilor pârâtului, în cauză nu s-a făcut dovada că terenul solicitat în compensare este proprietatea publică a municipiului Tg. Secuiesc și că ar fi fost solicitat de o altă persoană în cadrul Legii nr. 10/2001, practic că nu ar fi liber în sens juridic și fizic.

Terenul în discuție nu figurează în evidențele de carte funciară pe numele municipiului Tg. Secuiesc, ci al Statului Român, în administrarea directă a Biroului Executiv al Consiliului popular al orașului Tg. Secuiesc, iar din această înscriere nu se poate susține că terenul ar fi proprietate publică a municipiului. El nu poate fi considerat ca proprietate publică nici pe considerentul că este în zona pieții, întrucât nu este un teren aparținător pieții, ci este un teren intravilan liber aflat în vecinătatea pieții. Această situație rezultă atât din expertiză și din completările sale, cât și din constatările instanței de fond de la fața locului.

Intimatul nu a depus nicio dovadă că terenul în cauză ar fi fost solicitat spre restituire de o altă persoană, iar prin adresa de la fila 239, prin care se comunică instanței de fond acest lucru, la nivel de afirmație generală, se menționează și faptul că cererea respectivei persoane a fost rezolvată, fără să fi fost contestată de beneficiar, așa că terenul este liber și poate fi acordat în compensare. În lipsa unor probe concludente, trebuia să se rețină că terenul solicitat în compensare nu a fost notificat de nimeni, deoarece problema proprietății s-a rezolvat prin schimb, prin acordarea unui alt teren fostului proprietar, situație care este în consens și cu cele afirmate de reprezentanții intimatului la cercetarea la fața locului, în procesul-verbal întocmit cu acea ocazie fiind descrise detaliat elementele schimbului intervenit.

Nici studiul de fezabilitate din 1995, depus de partea adversă la dosar, rămas în fază de proiect, nu poate constitui un motiv de refuz pentru acordarea terenului liber în compensare, după cum nici hotărârea nr. 35/2009 a Consiliului Local Tg. Secuiesc, nepusă în aplicare nici până în prezent, nu poate constitui obstacol în acordarea în compensare a terenului care este liber atât fizic, cât și juridic, nefiind afectat de sarcini sau utilități publice. 2. În mod nelegal, instanța de apel a confirmat soluția fondului de acordare numai în parte a cheltuielilor de judecata. Chitanțele de la filele 5 și 36 din volumul II și de la filele 10, 163, 201, 202 și 227 dovedesc cheltuieli totale de 5.338 RON, care sunt justificate de purtarea procesului, așa încât trebuiau acordate integral.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: În ce privește încadrarea în drept a recursului, este de observat că dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. au fost invocate numai formal, deoarece nu a fost dezvoltată nicio critică care să se subsumeze ipotezelor pe care acest caz de modificare le reglementează – nemotivarea hotărârii atacate, motivarea contradictorie sau străină de natura pricinii. Cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat, de asemenea, prin cererea de recurs, este aplicabil numai în ipoteza în care hotărârea atacată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În consecință, vor fi analizate din perspectiva acestui caz de modificare numai criticile care vizează pronunțarea hotărârii atacate cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale în materia acordării de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma compensării cu alte bunuri, respectiv în materia acordării cheltuielilor de judecată. 1. Recurenții critica soluția de neacordare, în compensare, a terenului solicitat de ei, susținând că această măsură este posibilă, deoarece terenul cerut în compensare este liber. În acest sens, recurenții arată că instanța de apel a stabilit, în mod greșit, în raport de probele administrate, că terenul cerut în compensare face parte din domeniul public al municipiului Tg.

Secuiesc și că a fost notificat de către o altă persoană. Rezultă că, recurenții contestă modul de stabilire, pe baza probelor administrate, a situației de fapt referitoare la regimul juridic al terenului solicitat în compensare, or o atare critică nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de modificare sau casare prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar în recurs. Modul în care instanța de apel, în urma evaluării probatoriului administrat, a reținut o anumită situație de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ. pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a greșelilor grave de fapt, consecutive greșitei apreciere a probelor, a fost abrogat la data de 02 mai 2001, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G.

nr. 138/2000, deci cu mult înainte de pronunțarea deciziei atacate, care a avut loc la data de 07 aprilie 2010. Prin urmare, reevaluarea de către instanța de recurs a situației de fapt pe aspectele invocate de recurenți nu este posibilă, criticile formulate în acest sens neputându-se încadra în nici unul dintre cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. În actuala reglementare, art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, așa cum urmăresc în realitate recurenții, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.

De aceea, criticile formulate pe aspectul situației de fapt nu pot face obiect de analiză în calea de atac a recursului, ridicând o problemă legată de temeinicia, iar nu de legalitatea hotărârii atacate. Ceea ce are competența să verifice instanța de recurs este dacă, prin raportare la situația de fapt definitiv stabilită de instanța de apel, legea a fost aplicată corect. În speță, ca situație de fapt, instanța de apel a reținut, în urma analizei probelor administrate, că terenul pe care reclamanții l-au cerut în compensare este proprietatea publică a municipiului Tg. Secuiesc, aparținând pieții agroalimentare a municipiului și că, pentru el, s-a întocmit studiu de fezabilitate și s-a aprobat bugetul de investiții aferent anului 2009 prin Hotărâre a Consiliului Local.

De asemenea, terenul în discuție a fost solicitat în procedura Legii nr. 10/2001 de către persoana îndreptățită, iar cererea acesteia a fost soluționată prin propunere de acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale. Raportat la această situație de fapt, care nu poate fi reevaluată în recurs, hotărârea atacată, prin care s-a stabilit că măsura compensării nu este posibilă, deoarece terenul solicitat în acest scop de către reclamanți nu este liber, apare ca fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, respectiv pct. 1.7 din Normele metodologice de aplicare unitară a acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, care vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale. În explicitarea dispozițiilor legale menționate, Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 prevăd, la pct. 1.7, că măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent permite entității obligate la restituire să ofere persoanei îndreptățite, prin compensare în echivalent, orice bunuri sau servicii disponibile, pe care le deține și care sunt acceptate de persoana îndreptățită.

În acest sens, entitatea învestită cu soluționarea cererii de restituire poate propune persoanei îndreptățite, ca măsură reparatorie alternativă, acordarea de bunuri: terenuri, construcții aflate pe alte amplasamente sau bunuri mobile, aflate în circuitul civil, care sunt deținute de acestea.

În cazul instituțiilor publice care au în administrare imobile disponibile, aflate în proprietatea publică a statului sau a unității administrativ-teritoriale, și se apreciază că acestea pot face obiectul compensării cu un alt imobil a cărui restituire în natură nu este posibilă potrivit legii, bunurile disponibile cu regim de proprietate publică se pot dezafecta și trece în proprietatea privată a statului sau, după caz, a unității administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare, urmând ca, odată intrat în circuitul civil, imobilul respectiv să fie atribuit prin compensare ca măsură reparatorie persoanei îndreptățite la restituire.

Rezultă că, bunurile cu regim de proprietate publică nu pot face obiectul compensării, ci numai cele dezafectate și trecute în proprietatea privată a statului sau, după caz, a unității administrativ-teritoriale. Cum, în speță, este stabilit că terenul solicitat de reclamanți în compensare este proprietatea publică a municipiului Tg. Secuiesc, în mod legal nu s-a dispus acordarea lui în compensare. Pe de altă parte, fiind, de asemenea, stabilit că terenul în discuție a fost notificat în procedura Legii nr. 10/2001 de către persoana îndreptățită, el nu poate fi considerat bun disponibil, așa încât, și din acest punct de vedere, cererea reclamanților de a le fi atribuit în compensare nu putea fi primită.

În consecință, motivul de recurs relativ la acordarea de teren în compensare nu este fondat, hotărârea atacată fiind dată, pe acest aspect, cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale în materie, situație în care devine inoperant cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 2. Motivul de recurs prin care se contesta neacordarea integrala a cheltuielilor de judecata este, de asemenea, nefondat. Contrar susținerilor recurenților, prin confirmarea sentinței fondului în partea referitoare la acordarea parțială a cheltuielilor de judecată, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 276 C. proc. civ., ceea ce face inoperant cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În speță, acțiunea reclamanților a fost admisă numai în parte, nefiind primită cererea de acordare de teren în compensare. Or, față de această situație, în mod legal, curtea de apel a păstrat soluția fondului de obligare a pârâtului la plata parțială a cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanți, proporțional cu pretențiile admise acestora. Soluția se justifică în raport de dispozițiile art. 276 C. proc. civ., potrivit cărora, atunci când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor. Față de considerentele prezentate, Înalta Curte constată că recursul reclamanților este nefondat și îl va respinge ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții O.A., O.B. și O.L. împotriva deciziei nr. 38/Ap din 7 aprilie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2011.