ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1105/2010

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1268 din 8 septembrie 2008 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, s-a respins acțiunea reclamanților T.S.C. și T.A.V. împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reținându-se excepția inadmisibilității acțiunii. Astfel s-a reținut că reclamanții au indicat ca temei juridic al acțiunii pe care au promovat-o atât textul corespunzător din Codul de procedură penală, ce dă posibilitatea acționării în justiție a Statului Român pentru repararea pagubelor rezultate din erori judiciare cât și prevederile din Codul civil ce reglementează răspunderea civilă delictuală respectiv art. 998 și urm. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel T.S.C.

și T.A.V. iar prin decizia civilă nr. 152 din 9 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, s-a admis apelul, s-a desființat hotărârea instanței de fond cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că nici o dispoziție legală nu interzice formularea acțiunii în pretenții îndreptate împotriva Statului Român, întemeiate pe faptul lipsirii nelegale de libertate a unuia din reclamanți, cu care celălalt se află într-o legătură judiciară. Împrejurarea invocată de prima instanță în argumentarea soluției formulate nu conduce în realitate la aplicarea vreunei sancțiuni. Raportat la conținutul art. 112 pct. 4 C. proc. civ., nu este necesar ca reclamantul să indice chiar texte de lege pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată, deoarece judecătorul poate face încadrarea juridică în raport de obiectul cererii și de starea de fapt invocată.

De altfel se reține că reclamantul T.S.C. a făcut precizarea că acțiunea sa se întemeiază pe dispozițiile art. 504 C. proc. pen. iar cererea formulată de T.A.V. este întemeiată pe prevederile art. 998 și urm. C. civ., astfel că motivul reținut de prima instanță nu mai subzistă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte. Se susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii față de obiectul dedus judecății, în condițiile în care nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru existența unei erori judiciare care să antreneze răspunderea juridică a statului.

Or nefiind întrunite cerințele art. 504 alin. (1)-(4) C. proc. civ., și nici ale art. 998-999 C. civ., acțiunea este inadmisibilă. În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat. Cererea de chemare în judecată, precum și cea pentru exercitarea căilor de atac sunt considerate valabile chiar dacă ele au fost greșit intitulate (art. 84 C. proc. civ.). Aceasta întrucât în funcție de obiect, instanța va da calificarea necesară cererii, desigur după punerea ei în discuție în virtutea dreptului de apărare și al principiului contradictorialității.

Pentru a caracteriza acțiunea introdusă, instanța nu trebuie să se orienteze după sensul literal al termenilor folosiți ci după cel pe care reclamantul a înțeles să-l atribuie acelor termeni pentru determinarea naturii dreptului și a scopului urmărit prin exercitarea acțiunii. Astfel instanța în baza rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ. are obligația de a stărui prin mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză. De altfel, alin. (4) al textului legal citat prevede: „cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor, și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere.

Or prin prisma celor expuse, a faptului că instanța de fond nu a dat eficiență dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., precum și faptului că excepția inadmisibilității acțiunii nu este incidentă în cauză, instanța de apel a făcut o legală interpretare și aplicare a legii. De altfel este de observat că instanța de fond a ridicat excepția inadmisibilității acțiunii la 1 septembrie 2008, când reclamanții nu au fost prezenți la dezbateri și nu li s-a acordat nici posibilitatea de a se putea pronunța cu privire la aceeași excepție, încălcându-se astfel și principiul dreptului la apărare al contradictorialității și al dreptului la un proces echitabil astfel cum este prevăzut și de art. 6 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului.

În procesul civil părțile au posibilitatea legală de a participa în mod activ la desfășurarea judecății, atât prin susținerea și dovedirea drepturilor proprii cât și prin dreptul de a combate susținerile părții potrivnice și de a-și exprima poziția față de măsurile pe care instanța le poate dispune. Or, noțiunea de proces echitabil presupune respectarea și aplicarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare. Din perspectiva celor expuse și a faptului că în cauză nu este incidentă excepția inadmisibilității acțiunii, instanța de apel a făcut o legală interpretare și aplicare a legii nefiind astfel prezente nici unul din motivele invocate de recurent și nici dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., urmând astfel a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, Ministerul Finanțelor Publice, împotriva deciziei nr. 152/A din 9 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2010.