ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1105/2010

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ.

asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1268 din 8

septembrie 2008 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, s-a respins

acțiunea reclamanților T.S.C. și T.A.V. împotriva Statului Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, reținându-se excepția inadmisibilității

acțiunii.

Astfel s-a reținut că reclamanții au

indicat ca temei juridic al acțiunii pe care au promovat-o atât textul

corespunzător din Codul de procedură penală, ce dă posibilitatea acționării în

justiție a Statului Român pentru repararea pagubelor rezultate din erori

judiciare cât și prevederile din Codul civil ce reglementează răspunderea

civilă delictuală respectiv art. 998 și urm.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel T.S.C. și T.A.V. iar prin decizia civilă nr. 152 din 9 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, s-a admis apelul, s-a desființat hotărârea

instanței de fond cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această hotărâre

s-a reținut că nici o dispoziție legală nu interzice formularea acțiunii în

pretenții îndreptate împotriva Statului Român, întemeiate pe faptul lipsirii

nelegale de libertate a unuia din reclamanți, cu care celălalt se află într-o

legătură judiciară.

Împrejurarea invocată de prima

instanță în argumentarea soluției formulate nu conduce în realitate la

aplicarea vreunei sancțiuni. Raportat la conținutul art. 112 pct. 4 C. proc.

civ., nu este necesar ca reclamantul să indice chiar texte de lege pe care se

întemeiază cererea de chemare în judecată, deoarece judecătorul poate face

încadrarea juridică în raport de obiectul cererii și de starea de fapt

invocată.

De altfel se reține că reclamantul T.S.C.

a făcut precizarea că acțiunea sa se întemeiază pe dispozițiile art. 504 C.

proc. pen. iar cererea formulată de T.A.V. este întemeiată pe prevederile art.

998 și urm. C. civ., astfel că motivul reținut de prima instanță nu mai

subzistă.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând

modificarea ei în sensul respingerii apelului.

Criticile aduse hotărârii instanței

de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte.

Se susține că instanța de apel a

făcut o greșită interpretare și aplicare a legii față de obiectul dedus

judecății, în condițiile în care nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru

existența unei erori judiciare care să antreneze răspunderea juridică a

statului.

Or nefiind întrunite cerințele art.

504 alin. (1)-(4) C. proc. civ., și nici ale art. 998-999 C. civ., acțiunea

este inadmisibilă.

În drept au fost invocate dispozițiile

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Examinând hotărârea atacată prin

prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat.

Cererea de chemare în judecată,

precum și cea pentru exercitarea căilor de atac sunt considerate valabile chiar

dacă ele au fost greșit intitulate (art. 84 C. proc. civ.).

Aceasta întrucât în funcție de

obiect, instanța va da calificarea necesară cererii, desigur după punerea ei în

discuție în virtutea dreptului de apărare și al principiului

contradictorialității.

Pentru a caracteriza acțiunea

introdusă, instanța nu trebuie să se orienteze după sensul literal al

termenilor folosiți ci după cel pe care reclamantul a înțeles să-l atribuie

acelor termeni pentru determinarea naturii dreptului și a scopului urmărit prin

exercitarea acțiunii.

Astfel instanța în baza rolului

activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ. are obligația de a stărui prin

mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în

cauză.

De altfel, alin. (4) al textului

legal citat prevede: „cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe

care părțile le invocă în susținerea pretențiilor, și apărărilor lor,

judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau

în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de

drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere.

Or prin prisma celor expuse, a

faptului că instanța de fond nu a dat eficiență dispozițiilor art. 129 C. proc.

civ., precum și faptului că excepția inadmisibilității acțiunii nu este

incidentă în cauză, instanța de apel a făcut o legală interpretare și aplicare

a legii.

De altfel este de observat că

instanța de fond a ridicat excepția inadmisibilității acțiunii la 1 septembrie

2008, când reclamanții nu au fost prezenți la dezbateri și nu li s-a acordat

nici posibilitatea de a se putea pronunța cu privire la aceeași excepție,

încălcându-se astfel și principiul dreptului la apărare al

contradictorialității și al dreptului la un proces echitabil astfel cum este

prevăzut și de art. 6 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului.

În procesul civil părțile au

posibilitatea legală de a participa în mod activ la desfășurarea judecății,

atât prin susținerea și dovedirea drepturilor proprii cât și prin dreptul de a

combate susținerile părții potrivnice și de a-și exprima poziția față de măsurile

pe care instanța le poate dispune.

Or, noțiunea de proces echitabil

presupune respectarea și aplicarea principiului contradictorialității și al

dreptului la apărare.

Din perspectiva celor expuse și a

faptului că în cauză nu este incidentă excepția inadmisibilității acțiunii,

instanța de apel a făcut o legală interpretare și aplicare a legii nefiind

astfel prezente nici unul din motivele invocate de recurent și nici

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând astfel a se respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul

Statul Român, Ministerul Finanțelor Publice, împotriva deciziei nr. 152/A din 9

martie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22

februarie 2010.