ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1242/2012

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față:

Prin cererea formulată

la data de 9 aprilie 2010, reclamanta O.Ș. a chemat în judecată pârâtul Statul

Român prin M.F.P. solicitând obligarea sa la plata sumei de 200.000 lei cu

titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă, datorită

măsurilor cu caracter administrativ luate pe temei politic.

Tribunalul București,

secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 1790 din 23 noiembrie 2010, a

respins acțiunea ca neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente:

Prin decizia nr.

1358/2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010,

Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat

că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate

acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu

modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.

De asemenea, a

constatat că, deși, dispozițiile art. 5 alin. (11) din Legea nr. 221/2009,

introduse prin art. 1 pct. 2 din O.U.G. nr. 62/2010, fac trimitere în mod

expres la prevederile alin. (1) din același articol, trimiterile la lit. a) a

alin. (1) al art. 5 din lege rămân fără obiect, prin declararea art. 5 alin.

(1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 ca fiind neconstituțional.

Acțiunea reclamantei

privește acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ca urmare a unor

măsuri administrative cu caracter politic, încadrându-se așadar în prevederile

legale declarate ca fiind neconstituționale și care nu mai pot fi aplicate; de

asemenea, constatarea caracterului politic al acestor măsuri este strâns legată

de capătul de cerere privind despăgubirile, ne mai prezentând relevanță

practică în contextul netemeiniciei acestuia. Totodată, s-a apreciat că decizia

Curții Constituționale are efect imediat, inclusiv asupra acțiunilor deja

introduse, în caz contrar, ajungându-se la crearea unor situații

discriminatorii între reclamanți în raport de data formulării cererilor de

chemare în judecată, iar pentru toate aceste considerente, acțiunea a fost

respinsă ca neîntemeiată, inclusiv capătul accesoriu privind cheltuielile de

judecată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta O.Ș.

Prin decizia civilă

nr. 267/ A din 14 martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă, în dosarul nr. 17491/3/2010, s-a admis apelul, s-a desființat

sentința atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceiași instanță.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Curtea de apel a admis apelul, având în vedere următoarele

considerente:

Prin decizia nr.

1358/2010 a Curții Constituționale s-au declarat neconstituționale dispozițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. Celelalte dispoziții ale

acestei legi sunt în vigoare și ca atare aplicabile, producându-și efectele în

continuare.

Tribunalul a analizat

cauza, în exclusivitate, doar sub aspectul aplicabilității dispozițiilor art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 deși, astfel cum rezultă din motivarea

acțiunii și din indicarea temeiului de drept.

Aceste norme legale

sunt în vigoare, motiv pentru care se impunea cercetarea cererii de chemare în

judecată și sub acest aspect.

Soluționând cauza

numai prin raportare la art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, prima

instanță a încălcat principiul disponibilității procesului civil și cel al unui

proces echitabil, fiind încălcate prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

Astfel fiind, în

temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a admis apelul declarat de reclamantă

și, desființând sentința atacată, a trimis cauza spre rejudecare la aceiași

instanță.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Statul Român prin M.F.P.,

reprezentat de D.G.F.P. a Municipiului București.

Criticile formulate

prin motivele de recurs vizează, în esență, următoarele aspecte:

Hotărârea pronunțată

de Curtea de Apel este netemeinică și nelegală (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.),

în mod corect instanța de fond respingând acțiunea reclamantei ca neîntemeiată,

având în vedere că textul de lege în baza căruia se putea dispune obligarea

Statului Roman prin M.F.P. la plata de despăgubiri morale către reclamantă era

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Or, prin Decizia nr.

1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale a fost admisă excepția de

neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din

Legea nr. 221/2009, iar prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010 au fost

declarate neconstituționale prevederile art. I pct. 1 și art. II din O.U.G. nr.

62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009.

Prin urmare, ca o

consecință a caracterului obligatoriu erga ommnes al deciziilor Curții

Constituționale, s-a constatat că prevederea normativă a cărei

neconstituționalitate a fost constatată nu mai poate fi aplicată de nici un

subiect de drept încetându-și de drept efectul, pentru viitor.

Așadar, având în

vedere că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost

declarate neconstituționale trimiterile la acesta normă au rămas fără obiect.

Concluzia celor

arătate este aceea că, în speță, se aplică legea în forma dobândită după

declararea neconstituționalității, chiar dacă această declarare s-a petrecut în

cursul procesului.

Având în vedere că

actualul cadru legal nu mai permite acordarea despăgubirilor morale, în

condițiile fostei litere a) de la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, nici

pentru condamnări politice nici pentru măsuri administrative cu caracter

politic, iar capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al

măsurilor administrative luate față de reclamantă este strâns legat de capătul

de cerere privind despăgubirile, concluzia care se impune este aceea că

instanța investită cu soluționarea unei acțiuni are obligația să nu aplice în

acea cauză dispozițiile legale constatate neconstituționale prin decizia Curții

Constituționale.

Examinând recursul

prin prisma criticilor invocate, ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondat, urmând să îl

respingă, pentru considerentele ce succed:

Curtea de apel,

soluționând apelul declarat de reclamantă, a desființat sentința atacată și a

trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, reținând că a încălcat principiul

disponibilității în procesul civil și cel al unui proces echitabil, în raport

de prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

În speță, tribunalul

a analizat cauza, în exclusivitate, doar sub aspectul aplicabilității dispozițiilor

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, care au fost declarate

neconstituționale în cursul procesului pendinte, deși, astfel cum rezultă din

motivarea acțiunii și din indicarea temeiului de drept al acesteia, instanța a

fost investită și cu o cerere de constatare a caracterului politic al măsurilor

administrative, prin care reclamanta a fost exclusă de 2 ori din învățământul

superior, respectiv în anul 1950 și apoi în 1960.

Soluționând cauza

numai prin raportare la art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, prima

instanță a lăsat nesoluționată cererea întemeiată pe dispozițiile art. 4 alin.

(2) din Legea nr. 221/2009, deși avea obligația de a examina și de a se

pronunța asupra tuturor aspectelor care formează obiectul pricinii supuse

judecății.

Principiul

disponibilității în procesul civil presupune că, instanța nu are dreptul să

schimbe obiectul acțiunii, nu are dreptul să depășească obiectul acțiunii, că

trebuie să rezolve toate capetele de cerere, obiectul pricinii asupra căruia

trebuie să se pronunțe fiind cel stabilit prin cererea de chemare în judecată.

Este încălcat

principiul disponibilității, iar hotărârea astfel pronunțată este lovită de

nulitate, atunci când instanța nu se pronunță asupra tuturor aspectelor care

formează obiectul pricinii supuse judecății.

În speță, nu se poate

reține că solicitarea reclamantei de constatare a caracterului politic al

măsurilor administrative, prin care aceasta a fost exclusă de 2 ori din

învățământul superior, În anul 1950 și apoi în anul 1960, este strâns legată de

capătul de cerere privind despăgubirile, așa încât nu ar fi trebuit tratate

distinct, astfel cum în mod eronat susține recurentul pârât prin motivele de

recurs.

Așa cum în mod

judicios a reținut și instanța de apel în cauză, tribunalul a fost investit și

cu o cerere de constatare a caracterului politic al măsurilor administrative,

luate față de reclamantă, ce se întemeiază pe dispozițiile art. 4 alin. (2) din

Legea nr. 221/2009 (în vigoare) care prevede că persoanele care au făcut

obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot

de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al

acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

Lăsând nesoluționată

această cerere, prima instanță a încălcat principiul disponibilității părților

în procesul civil, precum și dreptul părții la un proces echitabil, hotărârea

astfel pronunțată fiind lovită de nulitate, așa încât, în mod corect făcând

aplicarea art. 297 alin. (1) C. proc. civ., Curtea de apel a admis apelul

declarat de reclamantă și, desființând sentința atacată, a trimis cauza spre

rejudecare la aceiași instanță de fond.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte reține că s-a făcut o corectă interpretare și aplicare

a dispozițiilor legale în cauză, nefiind incident motivul de nelegalitate

reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, în raport de

dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul

declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. a Municipiului

București împotriva deciziei nr. 267/ A din 14 martie 2011 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 februarie 2012.