ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4303/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 376 din 26

februarie 2009, Tribunalul Harghita a admis acțiunea formulată de reclamanții L.A.M.

și B.G.B., născută A.K.M.N.E.J. prin moștenitorii B.K.M.I., B.G.H., B.R.D.B., B.A.J.

și în consecință a dispus anularea Dispozițiilor nr. 138/2005 și 139/2005 emise

de pârâtul Primarul comunei Lăzarea, a dispus restituirea în natură a

imobilului, conform cotelor părți de 13/24 pentru reclamantul L.A.M. și

respectiv de 9/24 pentru reclamanta B.G.B. născută A.K.M.N.E.J. prin

moștenitorii B.K.M.I., B.G.H., B.R.D.B., B.S.J., a respins cererile de

intervenție formulate în favoarea pârâtului de Z.L. și Consiliul Județean

Harghita și a obligat pârâtul să plătească reclamanților 2.000 lei cheltuieli

de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel pârâtul Primarul comunei Lăzarea, intervenientul Consiliul

Județean Harghita și reclamanții L.A.M., B.C.M.I., B.G.H., B.E.D.B. și B.S.J.

iar prin decizia civilă nr. 125 din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș s-au respins ca nefondate apelurile reținându-se următoarele

considerente:

Pârâtul-apelant Primarul comunei Lăzarea

a criticat hotărârea primei instanțe, întrucât nu a fost dovedită cu acte

legale calitatea de persoană îndreptățită la cota de 2/24 din imobilul în

litigiu a reclamantului L.A.M. Critica este nefondată. Trebuie mai întâi

menționat că o astfel de critica nu a fost ridicată de pârâtul-apelant nici la

momentul emiterii dispoziției atacate, nici în fața primei instanțe.

Prin Dispoziția nr. 138/2005 emisă de

pârât s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului în litigiu

pentru că imobilul este ocupat de un așezământ social-cultural, a fost

transformat astfel încât a devenit un imobil nou în raport cu cel preluat și

este de utilitate publică. S-a stabilit ca valoare echivalentă a imobilului

imposibil de restituit în natură și cuvenită notificatorului suma de

1.623.109.000 lei. S-a stabilit ca valoare echivalentă a imobilului imposibil

de restituit în natură și cuvenită notificatorului suma de 1.623.109.000 lei.

S-a menționat că „în calitate de persoană îndreptățită" reclamantul L.A.M.

poate opta pentru acordarea de despăgubiri bănești. Contestația introdusă la Tribunalul Harghita a vizat doar aspectul restituirii în natură a imobilului. Câtă vreme nici

cu ocazia analizării documentației în baza căreia s-a emis dispoziția

contestată și nici cu ocazia judecății de fond pârâtul-intimat nu a sesizat că reclamantul

nu ar avea calitatea de persoană îndreptățită de a beneficia de măsurile

reparatorii ale Legii nr. 10/2001, în faza apelului este tardiv a invoca un

astfel de aspect, necontestat până la acest ciclu procesual, fără a sări peste

două etape esențiale - etapa emiterii dispoziției de către unitatea deținătoare

și etapa contestației la instanța de judecată competentă. Cu toate acestea,

întrucât intervenientul Consiliul județean Harghita a invocat acest aspect cu

ocazia depunerii unor „precizări” la cererea de intervenție în dosarul de fond

și a constituit și motiv de apel al apelului declarat de acest intervenient,

Curtea va analiza acest motiv, constatând că în mod just prima instanță a

reținut că din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamanții sunt

moștenitorii legali ai proprietarilor de carte funciară ai imobilului în

litigiu. Astfel, nu s-a contestat că reclamantul L.A.M. este strănepot de frate

al unuia dintre proprietarii tabulari ai imobilului, numita L.M., conform

arborelui genealogic, certificatului de moștenitor nr. 01311/1/167/2003

eliberat de un notar public din Ungaria și contractului de donație încheiat în

Ungaria la data de 13 iulie 2000. Aceste înscrisuri nu au fost atacate separat

la instanțele competente, fiind în circuitul civil și producând efecte

juridice. În lipsa unei acțiuni în constatarea nulității acestor înscrisuri,

instanța de apel nu poate analiza valabilitatea sau nevalabilitatea acestora,

nefiind sesizată cu o astfel de cerere.

Pe de altă parte, certificatul de

moștenitor sus­menționat îl arată pe reclamant ca moștenitor legal al defunctei

L.M., în calitate de strănepot, alături de L.B., nepot al defunctei, ambii în

cote egale. S-a menționat în acest certificat că a fost eliberat pentru a fi

folosit în străinătate și că nu atestă masa succesorală, valoarea acestuia, nu

dovedește dobândirea bunului și nu împuternicește persoana din certificat la

administrarea moștenirii. Această îngrădire se referă la bunurile care intră în

masa succesorală și nu la calitatea de moștenitor a persoanelor atestate ca

având o astfel de calitate. Acest certificat este similar certificatului de

moștenitor de calitate care se eliberează pe teritoriul României. Doar acest

înscris este suficient pentru a atesta calitatea de moștenitor a reclamantului

- și implicit de persoană îndreptățită - fără a mai analiza și conținutul

contractului de donație.

Nu în ultimul rând, fiind strănepot

de frate, reclamantul face parte din clasa colateralilor privilegiați care vin

la moștenirea legală. Conform literaturii de specialitate, în categoria

colateralilor privilegiați intră frații și surorile defunctului, precum și

descendenții acestora până la gradul patru de rudenie cu defunctul, inclusiv

nepoții și strănepoții de frate sau soră (art. 672-674 C. civ.) - a se vedea

„Dan Chirică - Drept civil - Succesiuni, pag. 50, ed. Lumina Lex București

1996.

În ceea ce privește apelul

intervenientului Consiliul Județean Harghita, primul motiv de apel a fost

detailat mai sus, fiind identic cu cel invocat de pârâtul Primarul comunei

Lăzarea.

Al doilea motiv de apel privește

cota de 2/24 parte din imobilul în litigiu, atribuită în natură numitului V.I. prin

decizia nr. 1385 din 29 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

București.

Instanța de apel a constatat că prin sentința atacată s-a

restituit în natură imobilul, conform cotelor-părți, respectiv de 13/24 pentru

reclamantul L.A.M. și 9/24 pentru ceilalți reclamanți, în total 22/24. Prin

această atribuire nu s-a adus atingere cotei de 2/24, care aparține numitului V.I.

În ceea ce privește motivul de apel

privind valabilitatea titlului juridic prin care a fost trecut imobilul în

proprietatea statului, s-a reținut că prima instanță a făcut o corectă aplicare

a prevederilor legale în domeniu, când a constatat că imobilul a ajuns în

proprietatea statului prin aplicarea Decretului nr. 111/1951 de

către instanța de judecată, prin

sentința civilă nr. 1010/1965 al Tribunalului Popular al raionului Gheorgheni.

Art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 10/2001 arată că prin imobile preluate

în mod abuziv se înțelege inclusiv imobilele preluate în baza Decretului nr.

111/1951. Astfel, măsura preluării abuzive este definită prin însăși legea

specială. Instanța este chemată să aplice aceste prevederi legislative, fără a

mai putea aprecia dacă măsura preluării imobilului a fost sau nu abuzivă,

pentru că într-o astfel de situație ar încălca legea.

De asemenea, s-a făcut corecta

aplicare și a prevederilor art. 7 alin. (1) și art. 9 din aceeași lege, atunci

când s-a dispus restituirea în natură a imobilului. Prima instanță nu a fost

sesizată să analizeze dacă naționalizarea a fost sau nu abuzivă iar temeiul

legal al contestației nu l-a constituit art. 6 din Legea nr. 213/1998.

Prima instanță a tranșat foarte clar

și dreptul de folosință mobilului, atunci când a reținut prevederile art. 16

din lege, care obligă proprietarii să păstreze destinația imobilului timp de 5

ani. Este o prevedere imperativă a legii, pe care reclamanții s-au obligat în

fața instanței să o respecte.

Apelul reclamanților privind

neacordarea integrală a cheltuielilor de judecată de către prima instanță este

nefondat. La dosarul de fond s-a depus un extras bancar pentru a se dovedi suma

de 800 Euro, echivalentul a 3.400 lei, cu titlu de onorariu avocațial.

Înscrisul nu este concludent pentru a se proba că suma virată de unul dintre

reclamanți în contul cabinetului de avocatură a fost destinată acestui scop,

câtă vreme nu s-a depus o chitanță sau o factură fiscală prin care să se

probeze că suma reprezintă onorariu avocațial la contractul de asistența

juridică încheiat cu referire la prezentul dosar, dedus judecății.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs Comuna Lăzarea prin Primar și intervenientul Consiliul Județean

Harghita.

Solicitând modificarea hotărârii

instanței de apel și a instanței de fond în sensul de a admite cererea de

intervenție, de a se menține afectațiunea imobilului din litigiu pe o perioadă

de 5 ani.

Criticile aduse hotărârii instanței

de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:

Se susține că instanța de apel a

făcut o greșită interpretare și aplicare a legii în ce privește vocația succesorală

a reclamanților față de fostul coproprietar L.M. și în ce privește

incertitudinea stabilirii condițiilor exercitării dreptului de folosință a

imobilului de către C.C.C.A. Lăzarea, instituție culturală înființată de

Consiliul județean Harghita.

Recurenții susțin astfel că nu

există niciun act doveditor în baza căruia ar avea dreptul de a moșteni pe

defuncta L.M. fost proprietar al cotei de 2/24 parte din imobilul din litigiu.

Recurenții solicită a se verifica și

stabili dacă titlul juridic prin care imobilul a trecut în proprietatea

Statului a fost valabil.

Se mai susține că sunt incidente

dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, că la imobilul din litigiu au fost

efectuat investiții de peste 336.009 lei, constând în lucrări de alimentare cu

apă potabilă, canalizare, lucrări de reparații și refacere a acoperișului, a

rețelei de alimentare cu energie electrică a sistemului de iluminat și crearea

parcului medieval în interiorul castelului.

O altă critică vizează situația

contractului de donație încheiat între L.B. și reclamantul L.A.M., din 13 iulie

2000, ce nu a fost încheiat în fața notarului public și ca atare nu

îndeplinește formele legale.

Examinând hotărârea atacată prin

prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este fondat doar în ce privește

incidența dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care

nici contractul de donație și nici certificatul de moștenitor nu au fost

atacate separat în justiție, ele producându-și efectele juridice, cu atât mai

mult cu cât instanțele nu au fost învestite cu vreun petit de examinare a

valabilității sau nevalabilității lor, iar potrivit art. 129 pct. 6 C. proc.

civ., judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Potrivit art. 16 din Legea nr.

10/2001 republicată, în situația imobilelor având destinațiile arătate în anexa

nr. 1 lit. a) care face parte integrantă din prezenta hotărâre necesare și

afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de învățământ,

sănătate, ori social-culturale, foștilor proprietari sau după caz,

moștenitorilor acestora, li se restituie imobilul în proprietate cu obligația

de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de până la 3 ani pentru cele arătate

la pct. 3 și 4 din anexa 2 lit. a) sau, după caz, de până la cinci ani de la

data emiterii deciziei sau dispoziției, pentru cele arătat la pct. 1 și 2 anexa

nr. 2 lit. a).

Prin urmare obligația de menținere,

păstrare a afectațiunii imobilelor ce au destinația arătată în anexa nr. 2 lit.

a), este stabilită de lege în sarcina proprietarilor cărora li se restituie

imobilul.

Cum imobilul din litigiu face parte

din categoria imobilelor ce se încadrează în prevederile anexei nr. 2 la art.

16 pct. 3 din Legea nr. 10/2001 (aspect de altfel reținut chiar de instanța de

apel) obligația de menținere și păstrare a afectațiunii imobilului trebuia

dispusă în sarcina reclamanților.

Din perspectiva dispozițiilor legale

sus evocate, incidente în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. urmează a se admite recursul pârâtului Primarul comunei Lăzarea și a

intervenientului Consiliul Județean Harghita, a se modifica hotărârea instanței

de apel în sensul admiterii apelului pârâtului Primarul comunei Lăzarea și a intervenientului

Consiliul județean Harghita împotriva sentinței civile nr. 376 din 26 februarie

2009 a Tribunalului Harghita și pe cale de consecință a se schimba în parte

hotărârea instanței de fond în sensul admiterii și a cererii de intervenție

formulată de Consiliul Județean Harghita.

Astfel în temeiul art. 16 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001 anexa 2 lit. a) urmează a fi obligați reclamanții la

menținerea afectațiunii imobilului din litigiu pe o perioadă de trei ani de la

data pronunțării prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de comuna Lăzărea

prin Primar și de intervenientul Consiliul județean Harghita împotriva deciziei

nr. 125 A din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, precum și pentru cauzele privind

conflictele de muncă și asigurări sociale pe care o modifică în sensul

admiterii apelurilor pârâtului Primarul comunei Lăzarea și intervenientului

Consiliul Județean Harghita împotriva sentinței nr. 376 din 26 februarie 2009 a Tribunalului Harghita, secția civilă, pe care o schimbă în parte în sensul că admite cererea

de intervenție formulată de intevenientul Consiliul Județean Harghita și obligă

reclamanții B.A.J., B.C.M.I., B.E.D.S., B.G.H. și L.A.M. să mențină

afectațiunea imobilului pe o perioadă de trei ani de la data pronunțării

prezentei decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 septembrie 2010.