ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 685/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Din examinarea lucrărilor din

dosar constată următoarele:

Prin cererea de chemare în

judecată înregistrată la data de 11 septembrie 2008 la Tribunalul București, secția

a

IV

a civilă, reclamantul L.M.M. a chemat în judecată pe

pârâta A.V.A.S., contestând decizia nr. 257 din 2 septembrie 2008, prin care

pârâta și-a decimat competența de soluționare a notificărilor sale nr. 724/2001

și 725/2001 în favoarea Primăriei Târgu Jiu și solicitând

obligarea

pârâtei la emiterea unei noi decizii motivate cu privire la terenurile sale din

intravilanul municipiului Tg Jiu în suprafață totală de 10.000 mp.

Î

n drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001, respectiv art. 26

alin. (1), art. 29 alin. (1)-(3), Titlul VII din Legea nr. 247/2005 completat

și modificat prin O.G. nr. 81/2007.

Î

n motivare a arătat că A.V.A.S. a interpretat greșit prevederile art. 8 alin.

(1) din Legea nr. 102001, că din înscrisurile doveditoare rezultă că terenurile

sunt situate în intravilanul municipiului Tg Jiu și aceste înscrisuri au fost

atașate notificărilor încă din anul 2002, iar A.V.A.S. nu a respectat termenul

de 60 de zile și nu a răspuns notificărilor. S-a mai susținut ca A.V.A.S. are

calitate procesuală pasivă în conformitate cu prevederile art. 29, alin. (3)

din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia în situația imobilelor prevăzute la alin.

(1) și (2) imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale

privatizate, chiar în situația în care au fost înstrăinate, măsurile

reparatorii în echivalent se propun de instituția publică care a efectuat privatizarea,

terenul fund deținut de SC C. SA Tg Jiu și SC E.T. SA Tg Jiu.

Prin sentința nr.1680 din 11 noiembrie 2008 Tribunalul București, secția

a

IV-

a civilă, a admis acțiunea, a anulat Decizia nr. 257

din 2 septembrie 2008 și a obligat pe pârâtă să propună acordarea de măsuri reparatorii

în echivalent pentru terenurile în suprafață de 5000 mp și 10000 mp situate în

intravilanul municipiului Tg. Jiu și deținute de SC C. SA Tg. Jiu, respectiv SC

E.T. SA Tg. Jiu.

A obligat pe pârâtă și la plata

sumei de 136,40 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut că imobilele

solicitate au făcut parte dintr-un lot mai mare, care a fost proprietatea

tatălui reclamantului, care a donat în baza Decretului nr. 115/1959 o suprafață

de 6,80 ha, din care 3,80 ha teren arabil. S-a mai reținut că la data

notificărilor terenurile se aflau în intravilanul municipiului Târgu Jiu, iar

Primăria municipiului Târgu Jiu a precizat că acestea se află în patrimoniul SC

C. SA Târgu Jiu și, respectiv, SC E.T. SA Târgu Jiu, societăți comerciale

privatizate de A.V.A.S.

Reclamantul a făcut dovada calității de persoană îndreptățită pentru a

solicita măsuri reparatorii conform art. 3 din Legea nr. 10/2001, în sensul că

este moștenitorul defunctului L.M., iar prin notificările formulate s-a

f

ăcut

dovada acceptării succesiunii, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

In concluzie instanța a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 29 alin. (1),

(2) si (3) din Legea nr. 10/2001, care prevăd că pentru imobilele evidențiate

în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, persoanele îndreptățite

au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale, iar măsurile

reparatorii în echivalent se propun de instituția publică care a efectuat

privatizarea în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Î

mpotriva acestei hotărâri pârâta a declarat apel, arătând că instanța a

interpretat si aplicat eronat dispozițiile Legii nr. 10/2001 în raport de

situația de fapt. Se susține că terenul preluat de la antecesorul reclamantului

era agricol la data preluării de către stat, ceea ce atrage incidența

dispozițiilor art.8 din Legea nr. 10/2001. Schimbarea ulterioară a situației

juridice a terenului nu înlătură incidența art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Pârâta mai susține că în mod nelegal a fost obligată la plata

cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 378 A din 11 iunie 2009 Curtea de Apel București, secția

a III-a civilă, a respins apelul declarat de pârâtă.

Pentru a decide astfel a reținut următoarele: față de primul motiv de

apel, în sensul că nu apelanta era cea chemată să soluționeze notificarea, ci

Primăria Tg.Jiu, s-a reținut că în mod corect, față de probele de la dosar ,

imobilele în litigiu se află în patrimoniul unor societăți comerciale, ca atare

A.V.A.S. este entitatea competentă a soluționa notificarea și nu primăria.

Referitor la cel de-al doilea motiv de apel, constând în împrejurarea că

apelanta este în culpă procesuală,

s-a

reținut că în mod corect prima instanță a obligat-o la plata cheltuielilor de

judecată.

Î

mpotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantul, cât si

pârâta.

1.

Reclamantul L.M.M. susține că instanța de apel nu a acordat cheltuielile

de judecată în totalitate, care, în afară de suma de 136,40 lei se compun și din

alte cheltuieli (zi muncă retribuție, transport CFR), ajungând la un total de

747,70 lei.

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține că dispozițiile Legii nr. 10/2001 au fost aplicate greșit,

deoarece din probatoriul administrat rezultă că terenul de 6,80 ha era agricol la

data preluării, fiind incidente dispozițiile art. 8 din Legea

nr. 10/2001, care statuează că nu intră sub incidența acestei legi

terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive.

Aplicarea acestor dispoziții legale se impune și în situația schimbării

ulterioare a regimului juridic al terenului.

Referitor la obligarea A.V.A.S. la plata cheltuielilor de judecată,

pârâta arată că nu se poate reține din partea sa o conduită procesuală

caracterizată de rea credință si că acțiunea nu a fost inițiată de A.V.A.S., așa

încât, concluzionează pârâta, greșit a fost obligată la plata cheltuielilor de

judecată.

cauzei, Înalta Curte constată că:

Critica referitoare la

inaplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 a fost formulată de pârâtă si

în apel, dar nu a fost analizată de instanță.

Astfel, curtea de apel s-a limitat a arăta cine deține actualmente

terenurile în litigiu și nu a stabilit pe bază de probe care este regimul

juridic al acestora la data formulării notificărilor și dacă, în raport de

dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la aceeași dată,

reclamantul era sau nu îndreptățit la măsuri reparatorii în temeiul acestei

legi.

Cum sub acest aspect situația de fapt nu a fost lămurită, Înalta Curte

urmează ca, în baza art. 304 pct. 7 și art. 314 C. proc. civ. să admită

recursul pârâtei, să caseze decizia și să trimită cauza spre rejudecare la

aceeași curte de apel.

reclamantului, deoarece problema îndreptățirii sale la plata cheltuielilor de

judecată în apel se va soluționa în funcție de felul cum va avea sau nu câștig

de cauză, conform art. 274 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse,

recursurile vor fi admise, cauza fiind trimisă la instanța de apel spre

rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamantul L.M.M. și pârâta A.V.A.S.

împotriva deciziei nr. 378 A din 11 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția

a III-a civilă.

Casează decizia.

Trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 5 februarie 2010.