ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5115/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5115/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 79R din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamanții N.I. și N.C. împotriva deciziei nr. 1282/R din 19 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea. Împotriva acestei hotărâri au formulat, din nou, recurs reclamanții N.I. și N.C., care invocă dispozițiile art. 299-316 C. proc. civ., iar în fapt enumeră câteva aspecte din acțiunea cu care a investit inițial instanța cu privire la terenurile a căror restituire a solicitat-o potrivit Legii nr. 18/1991.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente: O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi, decât cele expres prevăzute de lege, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora să se realizeze în condițiile legii. În cauza de față se rețin dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că pot fi supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.
Or, în speță, reclamanții N.I. și N.C. au exercitat calea de atac a recursului a doua oară, deoarece prin decizia nr. 79R din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, a fost respins ca inadmisibil recursul acestora împotriva deciziei nr. 1282/R din 16 noiembrie 2009 a Tribunalului Vâlcea. Cu toate acestea, ultima decizie a fost la rândul ei atacată din nou cu recurs. Așa fiind, exercitarea de către reclamanți încă odată a aceleiași căi de atac a recursului împotriva deciziei pronunțată de curtea de apel ca instanță de recurs, față de dispozițiile legale menționate mai sus, se reține ca fiind inadmisibilă. Pentru considerentele expuse, recursul declarat în cauză va fi respins ca inadmisibil, pentru că, așa cum prevăd dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc.
civ. se face referire la o hotărâre judecătorească irevocabilă ce nu poate fi atacată pe această cale. De altfel, această concluzie decurge și din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac, care se epuizează chiar prin exercițiul lui, deoarece o altă soluție ar tinde la ipoteza acceptării unui „recurs la recurs”.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanții N.I. și N.C. împotriva deciziei nr. 79/R din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.