ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8302/2009

Deliberând asupra recursului civil de față: Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Reclamantul M.R., prin mandatar S.I., a declarat în termen legal apel împotriva sentinței civile nr. 1126 din 15 octombrie 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul 6979/2001, în contradictoriu cu intimații pârâți Prefectura municipiului București și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. În motivarea apelului, apelantul reclamant a arătat, în esență, că, chiar dacă s-a solicitat judecata în lipsă, instanța de fond s-a pronunțat de la primul termen de judecată, neacordând, astfel, părților posibilitatea de a-și proba susținerile.

Referitor la cuantumul despăgubirilor solicitate pentru imobilul, dobândit conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 3172 din 23 mai 1973, apelantul reclamant a solicitat 1.000.000 Euro pentru teren, 400.000 Euro pentru imobilul demolat și 700.000 Euro daune materiale. A mai solicitat și suma de 1.000.000 Euro cu titlu de daune morale. Prin sentința civilă nr. 1126 din 15 octombrie 2001, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul M.R., prin mandatar. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, iar prin decizia nr. 216/A din 8 mai 2002, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondat, apelul.

Prin decizia nr. 1186 din 21 februarie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamantul M.R., a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel București, secția civilă. Prin decizia nr. 892/A din 11 decembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de apelantul reclamant, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, reținând că „prima instanță nu a soluționat fondul cauzei”, devenind astfel incidente în speță dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. În dezvoltarea criticilor formulate, se arată că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină în sensul art. 261 alin. (5) C. proc. civ., respectiv cu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. În considerente nu se găsește nici un motiv care să justifice soluția pronunțată, respectiv în ce mod și-a depășit prima instanță atribuțiile pentru care a fost investită. Se mai arată, că prin considerentele deciziei de casare s-a sugerat ce soluție ar fi trebuit să fie pronunțată de către instanța de apel, respectiv aceea de a obliga pârâta să soluționeze notificarea.

Instanța de apel, ca urmare a respectării deciziei de casare, a trecut peste voința reclamantului, în sensul că înțelege să renunțe la notificarea adresată Prefecturii municipiului București, urmând să soluționeze cererea de acordare a despăgubirilor, pronunțându-se astfel, asupra unei cereri cu care nu a fost investită. De asemenea, s-a arătat, că nu s-a prezentat în considerentele hotărârii nici un argument pentru care Ministerul Finanțelor Publice ar avea calitate procesuală, față de dispozițiile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, poate fi chemat în judecată în cazul în care unitatea deținătoare nu a fost identificată. Or, în speță, deținătorul bunului revendicat este cunoscut, astfel că nu sunt întrunite condițiile cerute de lege privind chemarea în judecată a Statului Român.

Concluzionând, recurentul pârât a arătat că „în mod greșit instanța a admis apelul, apreciind că prima instanță nu a soluționat fondul litigiului”. Examinând decizia recurată în limita motivelor de recurs ce fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ., instanța constată următoarele: Critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., este întemeiată pentru cele ce succed: Potrivit art. 297 alin. (1) C. proc. civ. „în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe”.

În speță, prima instanță, Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 1126 din 15 octombrie 2001, s-a pronunțat asupra fondului litigiului, reținând că „reclamantul nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului și nici dovada că acesta a fost demolat pentru a verifica dacă este aplicabilă Legea nr. 10/2001 și respectiv sunt aplicabile dispozițiile privitoare la măsurile reparatorii prin echivalent” și că „reclamantul era chemat să dovedească și faptul că notificarea a fost comunicată destinatarului, respectiv Prefecturii municipiului București”. Prin urmare, față de cele expuse soluția instanței de apel apare ca nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc.

civ. Pe de altă parte, decizia recurată este dată cu încălcarea și a art. 315 C. proc. civ. Astfel, prin decizia pronunțată în recurs, nr. 1186 din 21 februarie 2008, în primul ciclu procesual, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamantul M.R., a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare curții de apel pentru soluționarea pe fond a solicitării reclamantului, întrucât în mod greșit aceasta a reținut că reclamantul s-a adresat prematur instanței, înaintea definitivării procedurii administrative. Hotărând astfel, instanța de recurs a stabilit, implicit, că prima instanță a soluționat pricina în fond și numai instanța de apel a soluționat greșit apelul declarat de reclamant, pe excepția prematurității acțiunii, dezlegare de drept obligatorie pentru instanța de trimitere potrivit dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit căruia „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”. Critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, este nefondată, întrucât hotărârea ce face obiectul prezentului recurs cuprinde motivele de fapt și de drept pe care instanța și-a întemeiat soluția pronunțată, ceea ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac a recursului. Pentru considerentele expuse, constatând că decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 297 alin. (1) și art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., instanța, în baza art. 312 (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, va casa decizia recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe, spre rejudecarea apelului declarat de reclamantul M.R.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 892 A din 11 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o casează. Trimite cauza aceleiași instanțe, spre rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2009.