ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4639/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4639/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 212 din 18 martie 2002 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins contestația formulată de reclamantele D.T. și D.L.L.E. împotriva dispoziției nr. 9867 din 11 noiembrie 2001 emisă de pârâtul Ministerul Apărării Naționale privind retrocedarea imobilului din București, sector 1. In considerentele sentinței s-a reținut că imobilul în litigiu a fost donat statului, iar acțiunea în anularea donației este prescrisă, astfel cum s-a statuat irevocabil prin decizia 3246/1999 a Curții de Apel București. Împotriva sentinței au declarat apel reclamantele L.I.S., moștenitoarea reclamantei D.T. și D.L.L.E. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 419 din 4 noiembrie 2002 a respins apelul reclamantelor, menținând sentința.
Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamantele. In motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., reclamantele au susținut că acțiunea privind anularea donației nu a fost soluționată irevocabil, astfel cu greșit s-a reținut în motivarea ambelor hotărâri. Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la termenul de la 22 februarie 2006 judecarea recursului a fost suspendată conform prevederilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a acțiunii privind nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1/2000 prin care pârâtul a înstrăinat imobilul în litigiu. Ulterior, cauza a fost repusă pe rol din oficiu, fixându-se termen pentru astăzi 22 septembrie 2010. Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc.
civ. cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ. perimarea se poate constata și din oficiu. Altfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă. Aceasta este și situația în speță, unde, după suspendarea judecării recursului , în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 22 februarie 2006, părțile au lăsat să treacă un interval de timp peste cel prevăzut de lege, de un an, fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecării căii de atac.
Mai mult, la dosarul cauzei a fost depusă decizia nr. 1857 din 6 noiembrie 2007 a Curții de Apel București prin care s-a soluționat irevocabil acțiunea în anularea contractului de vânzare cumpărare. Cum dosarul a fost lăsat în nelucrare mai mult de un an din culpa părților, conform art. 248 alin. (1) și art. 252 alin. (1) C. proc. civ. urmează a se constata perimarea cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamantele L.I.S. și D.L.L.E. împotriva deciziei nr. 419 din 4 decembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.