ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1587/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin dispoziția nr. 1780 din 26

iunie 2006, Primarul Municipiului Timișoara a restituit în natură cota de

½ din terenul situat în Timișoara, instituind un drept de folosință

special asupra imobilului, în favoarea notificatorului B.J.

S-a propus de asemenea acordarea de

despăgubiri, în condițiile art. 16 – Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în

favoarea aceluiași notificator pentru cota de ½ din construcțiile

situate pe terenul în legătură cu care s-a formulat notificarea și care nu pot

fi restituite în natură.

La 20 iulie 2006, B.J. și B.E. au

contestat această dispoziție solicitând instanței să oblige pârâtul a le

restitui în natură partea de teren rămasă liberă – în suprafață de 615 mp –

care nu este aferentă construcțiilor înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995.

În ceea ce privește construcțiile

înstrăinate, respectiv casă de locuit, magazie și teren aferent, a căror

suprafață s-a solicitat a fi stabilită la 302 mp, contestatorii au cerut

obligarea Primarului Municipiului Timișoara la acordarea unor bunuri – imobile

sau mobile – în compensare, corespunzător valorii de piață a imobilelor

notificate, ce nu se pot restitui în natură.

Investit în primă instanță,

Tribunalul Timiș, secția civilă, prin sentința nr. 2304/P.I din 6 noiembrie

2007, a admis contestația și a obligat Primarul Municipiului Timișoara să emită

o nouă dispoziție de retrocedare a întregului imobil situat în Timișoara, respectiv,

în natură, în limita terenului susceptibil de retrocedare (615 mp grădină) și

prin echivalent, în limita imobilului construcție și teren încorporat (de 302 mp)

înstrăinat în condițiile Legii nr. 112/1995, constatând că imobilul supus

retrocedării a fost preluat fără titlu valabil în proprietatea statului.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut în esență că în mod greșit pârâtul a dispus restituirea doar

a cotei de ½ din imobil, reținând că notificarea a fost formulată doar

de J.B. în nume propriu, nefiind făcută și în numele soției, E.B., deși

imobilul era bun comun la data preluării lui de către stat.

Or, se arată, cererea de restituire

a imobilului, formulată de un singur coindivizar are configurația juridică a

unui act de conservare, fiind admisibilă.

Cât privește art. 2 al dispoziției

atacate, s-a reținut că pentru terenul aferent construcției înstrăinată în baza

Legii nr. 112/1995 nu s-a dispus nici o măsură de restituire prin echivalent,

iar propunerea de acordare a despăgubirilor pentru construcții a vizat în mod

nelegal, tot cota de ½, deși ambii reclamanți erau îndreptățiți la

măsuri reparatorii.

Prin decizia nr. 150 din 12 iunie

2008, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul Consiliului local

al Municipiului Timișoara și Primăriei Municipiului Timișoara și Primarului

Municipiului Timișoara și a schimbat în parte sentința în sensul că a respins

acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtei Primăria Municipiului

Timișoara.

A menținut în rest sentința.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut în esență că Primăria Municipiului Timișoara

nu are calitate procesuală pasivă întrucât, în acord cu dispozițiile art. 21 alin.

(4) din lege, restituirea în natură sau prin echivalent se face prin dispoziția

motivată a primarilor.

Tot astfel, s-a mai reținut că,

potrivit dispozițiilor art. 35 C. fam., notificarea formulată de unul din soți

are natura unui act de conservare care profită și celuilalt soț, mai ales în

condițiile în care este evidentă însușirea de către B.E., reclamantă în cauză,

a demersului inițiat de soțul său.

Instanța de apel a mai reținut

totodată că nu pot fi reținute susținerile pârâților vizând lipsa dovezii

calității de cetățean român a reclamantului, câtă vreme legea prevede că foștii

proprietari deposedați abuziv, fără un titlu valabil își păstrează calitatea de

proprietar avută la data preluării.

În cauză, au declarat recurs în

termen legal Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul local al Municipiului

Timișoara care, invocând temeiurile prev. de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

critică hotărârile pronunțate în cauză pe considerentul că măsurile reparatorii

cuprinse în dispoziția atacată sunt corecte, în condițiile în care notificarea

a fost formulată doar în numele lui B.J. iar notificatorul nu a făcut dovada,

prin actele depuse la dosar, a deținerii cetățeniei române, situație în care în

acord cu prevederile legii speciale, s-a dispus acordarea unui drept de

folosință special asupra cotei de ½ din terenul notificat precum și

acordarea despăgubirilor, în aceeași cotă, pentru construcțiile ce nu se pot

restitui în natură.

Mai mult, se arată, instanța nu se

poate substitui Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 obligând Primarul

Municipiului Timișoara la emiterea unei noi dispoziții de restituire, în

limitele indicate prin hotărârea atacată.

Recursul se privește ca nefondat,

urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.

Este de netăgăduit că imobilul în

litigiu a aparținut soților B.I. și B.E., fiind dobândit de aceștia prin

contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 11283 din 10 iulie 1974 și

având natura juridică de bun comun.

Chiar dacă notificarea a fost

formulată doar în numele reclamantului B.J., în cuprinsul actului se face

referire expresă la apartenența imobilului, patrimoniului comun, al celor doi

soți iar însușirea de către E.B. a demersului inițiat de către soțul său (în

sensul declanșării procedurii administrative vizând restituirea imobilului)

este confirmată prin însăși formularea și de către aceasta, în nume propriu, a

cererii introductive.

În acest context, în mod corect

instanțele [făcând trimitere și la dispozițiile art. 35 alin. (2) C. fam.,

vizând mandatul tacit reciproc al soților atunci când oricare din aceștia face

un act de administrare sau conservare a unui bun aparținând patrimoniului

comun] au statuat asupra îndreptățirii ambilor reclamanți la măsurile

reparatorii prevăzute de lege.

Nu poate fi primită nici critica

vizând greșita restituire în natură, către reclamanți, a terenului în suprafață

de 615 mp, din C.F. 17631 Timișoara, pe considerentul că aceștia nu au făcut

dovada păstrării cetățeniei române.

Astfel, potrivit dispozițiilor art.

6 alin. (1) din Legea nr. 312 din 10 noiembrie 2005, coroborat cu art. 9 din

același act normativ, de la data aderării României la Uniunea Europeană,

cetățenii străini, apatrizii și persoanele juridice aparținând statelor terțe,

pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor, în condițiile

reglementate prin tratatele naționale, pe bază de reciprocitate.

Or, cerința impusă de textul mai sus

citat a fost îndeplinită, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană,

respectiv la 1 ianuarie 2007, anterior hotărârii pronunțată în primă instanță,

hotărâre ce a fost menținută prin decizia atacată sub aspectul fondului

dreptului recunoscut în favoarea celor doi reclamanți.

Tot astfel, în condițiile în care

constată că dispoziția atacată a fost emisă cu încălcarea prevederilor legale

în materie, instanța în funcție de probele administrate poate soluționa ea

însăși cererile formulate pe calea notificării în sensul obligării persoanei

deținătoare fie la restituirea în natură, fie la plata măsurilor reparatorii

prin echivalent, fie la emiterea unei noi dispoziții care să constate aceste

drepturi, întrucât nu există nici un text de lege care să interzică aceasta, o

atare soluție neputând fi interpretată ca o „substituire” în atribuțiile

entității investite cu soluționarea notificării.

Așa fiind, în considerarea celor ce

preced, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul

declarat

de pârâții Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului

Timișoara împotriva deciziei nr. 150 din 12 iunie 2008 a Curții de Apel

Timișoara, secția civilă.

Obligă pe recurenți la plata sumei

de 2.600 lei, cheltuieli de judecată către intimații

B.J. și B.E.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2010.