ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 559/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 33 din 20

februarie 2002, Tribunalul Suceava i-a condamnat pe inculpații:

- Șt.I. zis V.

- în baza art. 20 raportat la art. 211

alin. (2) lit. a), d) și h) C. pen., la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 C.

pen.

- M.G. zis T.

- în baza art. 20 raportat la art. 211

alin. (2) lit. a), d) și h) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 4

ani și 6 luni închisoare.

Conform art. 39 alin. (2) C. pen., art.

34 și art. 35 C. pen., contopește restul de 1936 zile rămas neexecutat din

pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 11/1998 a

Tribunalului Timiș, cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentință și dispune ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1936 zile închisoare.

Constată că inculpatul a executat

pedeapsa închisorii în perioada 2 iulie 1992 – 26 martie 1998, 8 februarie 1999

– 20 august 1999 și menține liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă.

Conform art. 188 din Legea nr. 3/1978

obligă inculpații în solidar să plătească părții civile Spitalul Clinic nr. 2

Iași suma de 38.867.335 lei cheltuieli de spitalizare cu dobânda legală.

Respinge pretențiile privind

cheltuielile de înmormântare formulate de părțile civile M.E. și M.I.

Inculpații au mai fost obligați la

câte 3.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care câte 50.000 lei onorarii

apărători oficiu vor fi avansați din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut în fapt că, în noaptea de 6 mai 1997, în timp ce părțile

vătămate M.T. și M.I., tată și fiu, asigurau paza materialului lemnos de la

locuința numitului P.E.G. din comuna Valea Moldovei, jud. Suceava, au fost

atacați de inculpații M.G. zis T. și Șt.I. zis V. în scopul sustragerii unor

grinzi.

Fapta nu a fost consumată întrucât

fiind alertați vecinii de către partea vătămată M.I., inculpații, de teama de a

fi surprinși, au părăsit zona.

În prealabil agresiunii, inculpații

au fost surprinși de către partea vătămată M.T. având faetonul încărcat cu

grinzi. La cererea acestuia, inculpații au descărcat faetonul (vehicul hipo),

plecând.

Partea vătămată M.T., după circa o

oră, a mers acasă pentru a-și lua fiul, M.I., și împreună au ajuns la locul

descărcării faetonului, constatând că inculpații au dat jos din vehicul 8

grinzi.

În acel moment cele două părți

vătămate au fost atacate de acești inculpați cu câte un par cu care se leagă

lanțul la căruță. Partea vătămată M.I. a reușit să fugă, alertând vecinii.

Realizând că pot fi surprinși de

săteni, inculpații au părăsit locul faptei.

Din certificatul medico-legal și

Raportul de expertiză medico-legală al Laboratorului Exterior de Medicină

Legală Iași, rezultă că partea vătămată M.T. a suferit un traumatism abdominal

cu contuzie renală stg., hematom retroperitoneal și contuzie splenică ce a

necesitat splenectomie. Leziunile s-au putut produce prin lovire activă cu corpuri

contondente, necesită 59-60 zile îngrijiri medicale pentru vindecare și au pus

în primejdie viața victimei.

Partea vătămată M.T. a decedat la 18

august 1998, însă, așa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală sus-menționat,

moartea acesteia s-a datorat unei cauze patologice, insuficiență

cardio-respiratorie acută consecutivă unui infarct intestinomezenteric,

neexistând legătură de cauzalitate între leziunile produse în noaptea de 6 mai

1997 și deces.

Partea vătămată M.I. a suferit

leziuni ce au necesitat 8-9 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

Inculpații nu au recunoscut

săvârșirea faptei.

Hotărârea instanței a fost atacată

de către inculpați cu apel, solicitând, în principal, achitarea întrucât nu

sunt autorii faptei, iar în subsidiar, reducerea pedepselor.

Prin decizia penală nr. 239 din 24

iunie 2002, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondat apelul inculpatului Șt.I.

și ca tardiv apelul inculpatului M.G.

În privința inculpatului Șt.I. s-a constatat

că vinovăția acestuia este susținută de mijloacele de probă administrate,

într-o încadrare juridică susceptibilă de critici care, însă, în calea sa de

atac nu ar putea fi amendată fără încălcarea dispozițiilor art. 372 C. proc.

pen.

Asemenea, s-a constatat că pedeapsa

a fost corect individualizată.

Decizia instanței de apel a fost

atacată cu recurs de către inculpatul Șt.I. solicitând, scris și oral:

- să se constate că, potrivit art. 1

din Legea nr. 543/2002, pedeapsa aplicată este grațiată, aceasta rămânând definitivă

la data de 24 iunie 2002, când Curtea de Apel Suceava a respins apelul

inculpatului ca nefondat;

- să se constate că nu au fost

respectate dispozițiile legale privind dreptul la apărare în cursul urmăririi

penale, inculpatul neavând asistență juridică în această fază a procesului

penal;

- nu a participat la săvârșirea

infracțiunii și de urmare se impune achitarea;

- greșit a fost reținută agravanta

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. h) C. pen., nefiind autorul loviturilor

care au pus în primejdie viața părții vătămate;

- aplicarea prevederilor art. 81 C.

pen.;

- reducerea pedepsei aplicate.

Verificând hotărârea atacată pe baza

lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, Curtea constată că motivul

invocat se întemeiază pe dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 6, 14,

15, 17 C. proc. pen., însă nu sunt fondate.

Situația de fapt a fost bine

stabilită și aceasta rezultă neîndoielnic din mijloacele de probă administrate.

Osebit de declarațiile constante ale

părților vătămate, M.T. și M.I. cu privire la identitatea autorilor, susținute

și de procesul verbal de recunoaștere din grup a inculpaților de către partea

vătămată M.I., relevante sunt și declarațiile martorilor M.R., M.E., P.N. și P.V.,

care imediat după faptă au fost alertați de părțile vătămate, precizându-le că

au fost bătuți de „T.” și „V.”, poreclele notorii ale celor doi inculpați.

Susținerea inculpatului Șt.I. zis V.,

în sensul că în noaptea de 6 mai 1997 ar fi transportat material lemnos,

cumpărat de la M.V., cu autocamionul condus de C.N. la gaterul numitului M.T.,

este infirmată în totalitate de martorii sus-numiți.

Încadrarea juridică, inclusiv

reținerea agravantei prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. h) C. pen., este

corectă, fiind bine stabilit că ambii inculpați au aplicat lovituri cu parul

asupra corpului părții vătămate.

Acțiunea concomitentă a

inculpaților, folosind în agresiune același gen de obiecte pentru atac, denotă

omogenitate și în plan subiectiv sub forma praeterintenției, fiind imputabil

acestora în egală măsură urmările.

Pedeapsa aplicată inculpatului Șt.I.,

orientată în imediata apropiere a limitei minime speciale prevăzută de lege,

semnifică relevanța dată de instanță împrejurărilor care caracterizează pozitiv

persoana acestuia, lipsa antecedentelor penale, vârsta de 26 ani la data

comiterii faptei, situația familială, având 2 copii minori, în concurs cu

celelalte criterii prevăzute de art. 72 C. pen.

În raport de modul și împrejurările

săvârșirii infracțiunii, de conduita inculpatului în cursul procesului penal,

pedeapsa, astfel cum a fost individualizată, este necesară pentru prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni, nejustificându-se reducerea acesteia.

Nici critica privind neasigurarea

asistenței juridice inculpatului în cursul urmăririi penale nu este fondată.

Potrivit art. 171 C. proc. pen., în

cauză, asistența juridică nu este obligatorie în cursul urmăririi penale.

Din dispozițiile art. 6 C. proc.

pen., rezultă obligația organelor judiciare de a încunoștiința pe învinuit sau

inculpat, înainte de a i se lua prima declarație, despre dreptul de a fi

asistat de apărător, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de ascultare.

Așa cum rezultă din preambulul

declarațiilor inculpaților Șt.I. și M.G., organul de cercetare penală le-a adus

la cunoștință dreptul de a fi asistați de apărător, precizând că nu doresc să

beneficieze de asistență juridică.

Nu se constată, astfel, că în cursul

urmăririi penale s-ar fi adus vreo încălcare dispozițiilor legale care

garantează dreptul la apărare.

Nu poate fi primită nici solicitarea

de constatare a incidenței dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002 privind

grațierea unor pedepse și înlăturarea unor măsuri sau sancțiuni, pe temeiul

neexceptării de la grațiere a tentativei la infracțiunea de tâlhărie.

Potrivit art. 144 C. pen., prin

„săvârșirea unei infracțiuni” sau „comiterea unei infracțiuni” se înțelege

săvârșirea oricărora dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune

consumată sau ca tentativă.

Prin art. 4 din Legea nr. 543/2002

sunt exceptate de la grațiere cei cărora li s-au aplicat pedepse, printre

altele, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 C. pen.

Sintagma „săvârșirea unei

infracțiuni” ori cuvântul „infracțiune” implicând și forma imperfectă a

tentativei atunci când legea o pedepsește rezultă că nu sunt incidente

dispozițiile art. 1 din legea privind grațierea unor pedepse în cazul

săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, fie că este vorba de fapt consumat, fie de

tentativă.

În sfârșit, Curtea va constata că și

solicitarea de aplicare a dispozițiilor legale privind suspendarea condiționată

a executării pedepsei este nefondată, întrucât, în raport cu prevederile art. 81

alin. (3) C. pen., aceasta nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor

intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani.

Neconstatând, nici din examinarea

din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., existența

vreunui caz de casare a hotărârii atacate, Curtea va respinge recursul

inculpatului Șt.I. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul Șt.I. împotriva deciziei penale nr. 239 din 24 iunie

2002 a Curții de Apel Suceava.

Obligă pe recurent să plătească

statului 800.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

februarie 2003.