ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 429/2010

Asupra recursului penal de față; Prin încheierea din 11 ianuarie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în dosar nr. 9718/118/2009,în baza art. 160/b alin. (3) C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului S.C. S-a respins totodată cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de același inculpat. S-a reținut în esență că inculpatul a fost inițial arestat, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune. Ulterior, această măsură a fost menținută pe baza probelor de vinovăție, a gravității infracțiunii generate de natura acesteia și a reacției publicului față de acestea, a evitării riscului exercitării de presiuni de către inculpat asupra părții vătămate și a martorilor.

Pronunțând condamnarea la pedeapsa închisorii, chiar dacă sentința nu este definitivă, dar cu o anumită valoare asupra vinovăției și responsabilității inculpatului, față de probele aflate la dosar până la acest moment(cauza A vs. Austria), de starea de insecuritate care s-ar crea în comunitate în cazul în care inculpatul, bănuit a fi comis o infracțiune cu un grad ridicat de pericol social, ar fi judecat în stare de libertate, pentru a proteja ordinea publică, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării nu au încetat și impun în continuare privarea sa de libertate.

Măsura arestării se justifică, fără a încălca prezumția de nevinovăție, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile în sensul comiterii unei infracțiuni, confirmată la instanța de fond și nu tinde a reprezenta o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind la acest moment procesual caracterul rezonabil, de la data arestării trecând 1 an și 4 luni, timp în care cauza a parcurs primul ciclu procesual. Cum în intervalul scurs de la pronunțarea sentinței de condamnare nu au apărut date noi care să justifice revocarea sau înlocuirea cu o măsură mai puțin restrictivă de libertate, instanța de apel a menținut starea de aresta inculpatului. Pentru aceleași considerente, instanța a respins și cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpat.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul S.C., solicitând revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi țara, motivând că este arestat de un an și jumătate și se consideră nevinovat. Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art. 385/6alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul este cercetat în stare de arest pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, înșelăciune, fals privind identitatea, fals material în înscrisuri oficiale, constând în aceea că a lipsit de libertate trei părți vătămate.

În scopul obligării acestora să încheie acte notariale în beneficiul său și al coinculpatei M.L. , determinându-o prin constrângere pe una dintre acestea să se prezinte sub identitate falsă și să falsifice acte notariale prin contrafacerea scrierii și subscrierii. Pentru infracțiunile cu care instanța de fond a fost sesizată, inculpatul a fost condamnat de către aceasta la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare, sentință atacată de inculpat cu apel. Curtea reține că potrivit art. 160/b alin. (3) C. proc. pen. când în cursul judecății se constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, instanța dispune prin încheiere motivată menținerea stării de arest a inculpatului.

Cum temeiurile susmenționate sunt tocmai cele prevăzute de art. 143 și art. 148 C. proc. pen. rezultă că pentru menținerea stării de arest în cursul judecății este suficient ca din datele existente să rezulte presupunerea rezonabilă, în sensul că inculpatul a săvârșit fapta prevăzută de legea penală pentru care a fost trimis în judecată. Din actele și lucrările dosarului rezultă că în cauză există mai mult decât indicii temeinice în sensul săvârșirii de către inculpat a infracțiunilor ce i se rețin în sarcină (în condițiile în care împotriva sa a fost pronunțată o hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă), fapte cu un grad ridicat de pericol social, săvârșite împotriva libertății și patrimoniului unor persoane în vârstă(două dintre părțile vătămate având peste 80 de ani), împrejurări care justifică aprecierea că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, fiind de natură a afecta buna desfășurare în continuare a procesului penal.

Pentru aceste considerente, Curtea constată că instanța de apel a apreciat în mod corect că în cauză se mențin temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și nu se justifică cercetarea inculpatului în stare de libertate, sens în care recursul acestuia este nefondat și urmează a fi respins conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S.C. împotriva încheierii din 11 ianuarie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în dosar nr. 9718/118/2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 februarie 2010.