ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 429/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 429/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului penal de față;
Prin încheierea din 11 ianuarie 2010 a
Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de
familie, pronunțată în dosar nr. 9718/118/2009,în baza art. 160/b alin. (3) C.
proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului S.C.
S-a
respins totodată cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de
același inculpat.
S-a
reținut în esență că inculpatul a fost inițial arestat, existând motive
verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune. Ulterior, această măsură a
fost menținută pe baza probelor de vinovăție, a gravității infracțiunii generate
de natura acesteia și a reacției publicului față de acestea, a evitării
riscului
exercitării de presiuni de către
inculpat asupra părții vătămate și a
martorilor.
Pronunțând
condamnarea la pedeapsa închisorii, chiar dacă sentința nu este definitivă, dar
cu o anumită valoare asupra vinovăției și responsabilității inculpatului, față
de probele aflate la dosar până la acest moment(cauza A vs. Austria), de starea
de insecuritate care s-ar crea în comunitate în cazul în care inculpatul, bănuit
a fi comis o infracțiune cu un grad ridicat de pericol social, ar fi judecat în
stare de libertate, pentru a proteja ordinea publică, temeiurile care au stat
la baza luării măsurii arestării nu au încetat și impun în continuare privarea
sa de libertate.
Măsura
arestării se justifică, fără a încălca prezumția de nevinovăție, deoarece a
fost luată pe baza presupunerii rezonabile în sensul comiterii unei
infracțiuni, confirmată la instanța de fond și nu tinde a reprezenta o
executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind la acest moment procesual
caracterul rezonabil, de la data arestării trecând 1 an și 4 luni, timp în care
cauza a parcurs primul ciclu procesual.
Cum în
intervalul scurs de la pronunțarea sentinței de
condamnare nu au apărut date noi care să justifice revocarea sau
înlocuirea cu o măsură mai puțin restrictivă de
libertate, instanța de
apel a menținut starea de aresta inculpatului.
Pentru aceleași considerente, instanța a respins
și cererea de
liberare provizorie pe
cauțiune formulată de inculpat.
Împotriva
acestei încheieri a declarat recurs inculpatul S.C., solicitând revocarea
măsurii arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a
nu părăsi țara, motivând că este arestat de un an și jumătate și se consideră
nevinovat.
Examinând
încheierea atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art. 385/6alin.
(3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Din
actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul este cercetat în stare de
arest pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, înșelăciune,
fals privind identitatea, fals material în înscrisuri oficiale, constând în
aceea că a lipsit de libertate trei părți vătămate. În scopul obligării
acestora să încheie acte notariale în beneficiul său și al coinculpatei M.L.
, determinându-o prin constrângere pe una dintre
acestea să
se prezinte sub identitate falsă și să falsifice acte
notariale prin contrafacerea scrierii și subscrierii.
Pentru
infracțiunile cu care instanța de fond a fost sesizată, inculpatul a fost
condamnat de către aceasta la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare, sentință
atacată de inculpat cu apel.
Curtea
reține că potrivit art. 160/b alin. (3) C. proc. pen. când în cursul judecății
se constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare
privarea de libertate, instanța dispune prin încheiere motivată menținerea
stării de arest a inculpatului.
Cum temeiurile susmenționate sunt tocmai cele
prevăzute de
art. 143 și art. 148 C.
proc. pen. rezultă că pentru menținerea
stării de arest în cursul
judecății este suficient ca din datele existente să rezulte presupunerea
rezonabilă, în sensul că
inculpatul a
săvârșit fapta prevăzută de legea penală pentru care a
fost trimis în
judecată.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că în
cauză există mai
mult decât indicii temeinice în sensul săvârșirii de
către inculpat a infracțiunilor ce i se rețin în sarcină (în condițiile în care
împotriva
sa a fost pronunțată o hotărâre
de condamnare, chiar nedefinitivă),
fapte cu un grad ridicat de pericol
social, săvârșite împotriva
libertății și
patrimoniului unor persoane în vârstă(două dintre părțile
vătămate având
peste 80 de ani), împrejurări care justifică aprecierea că lăsarea sa în
libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, fiind de natură a
afecta buna desfășurare în continuare a procesului penal.
Pentru
aceste considerente, Curtea constată că instanța de apel a apreciat în mod
corect că în cauză se mențin temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la
luarea măsurii arestării preventive și nu se justifică cercetarea inculpatului
în stare de libertate, sens în care recursul acestuia este nefondat și urmează
a fi respins conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea sa
la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc.
pen.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S.C.
împotriva încheierii din 11 ianuarie 2010 a Curții de Apel
Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de
familie, pronunțată în dosar nr. 9718/118/2009.
Obligă recurentul
inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de
cheltuieli judiciare către stat, din care suma de
100 lei reprezentând
onorariul
apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul
Ministerului
Justiției și Libertăților Cetățenești.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 4 februarie
2010.