CASE OF NICOLAU v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER

La originea cauzei se află o cerere (nr. 1295/02) îndreptată împotriva României prin care un cetățean al acestui stat, Dl. Matei Nicolau (“solicitantul”), a sesizat Curtea la data de 1 septembrie 2001 în temeiul art. 34 al Convenției de protecție a Drepturilor Omului și Libertăților fundamentale (“Convenția”).

Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat de D.na B. Rămășcanu, agent al Ministerului Afacerilor Străine.

La 30 noiembrie 2004 Curtea (secția a treia) a decis să comunice Guvernului plângerea inspirată din articolul 6 § 1 al Convenției în privința duratei procedurii.

Solicitantul s-a născut în 1926 și domiciliază în București.

La 12 iulie 1969 Oficiul de Stat pentru invenții și mărci a eliberat solicitantului un brevet de invenție pentru o nouă metodă de separare a particulelor în suspensie în mediile fluide la temperaturi ridicate și pentru recuperarea căldurii fizice a acestor medii. La aceeași dată Institutul de metale rare și neferoase din Bucureși (“Institutul” a devenit titularul brevetului.

Începând din 1980 invenția brevetată a fost aplicată de societatea SC BICAPA SA (“societatea”), dar solicitantul nu a primit nici-o retribuție pentru folosirea invenției sale.

La 12 ianuarie 1995 solicitantul a intentat acțiune la Tribunalul București (“tribunalul” împotriva institutului și societatea, având drept obiect plata unei remunerații pentru folosirea respectivului brevet de invenție.

La ședința din 13 mai 1995 tribunalul a ordonat o expertiză contabilă. La 22 iunie 1995, la cererea solicitantului, a numit un expert specializat în studiul energiei. El a amânat de cinci ori procesul din cauza erorilor grefei în citarea părților și pentru a studia dosarul.

La 8 februarie 1996 tribunalul a supus dezbaterilor părților excepția prescrierii acțiunii invocate de societate și a supus cauza dezbaterii ulterior pe 15 și apoi pe 22 februarie 1996. Printr-o sentință din 22 februarie 1996 tribunalul a dat câștig de cauză excepției ridicate de societate și a respins acțiunea solicitantului.

Solicitantul a înaintat apel, menționând că articolul 66 al legii nr.64/1991 asupra brevetelor de invenție apăra pe autorii invențiilor de decăderea din acțiunea lor referitoare la drepturile lor patrimoniale rezultate din folosirea brevetelor lor.

La 25 septembrie 1996 solicitantul a depus în scris motivele sale de apel și Curtea de apel din București (“curtea de apel”) a amânat cauza pentru 13 noiembrie 1996, dată la care societatea a depus memoriul său în replică. Cauza a fost din nou amânată pentru 29 ianuarie 1997 pentru a permite solicitantului să-și pregătească apărarea.

Prin sentința din 29 ianuarie 1997 curtea de apel dat câștig de cauză apelului solicitantului și a trimis cauza în fața tribunalului pentru o examinare în fond.

Atât solicitantul cât și societatea au înaintat recurs. După ce a amânat cauza pentru 11 iunie și 17 septembrie 1997 din cauza erorilor de procedură și pentru a permite judecătorilor să delibereze, Curtea Supremă de Justiție, printr-o hotărâre din 22 noiembrie 1997, a respins cele două recursuri și a trimis cauza la tribunal.

La 20 mai 1998 tribunalul a ordonat, la cererea solicitantului, o expertiză

Printr-o sentință din 23 septembrie 1998 tribunalul a dat câștig de cauză acțiunii solicitantului și a condamnat societatea la plata către acesta a sumei de 6.185.312.470 lei românești (ROL), adică 589.920 euro (EUR) la cursul ROL/EURO din acea perioadă, reprezentând sumele datorate pentru folosirea invenției și la negocierea cu solicitantul al modului de plată a drepturilor patrimoniale rezultate din continuarea folosirii. De asemenea, tribunalul a respins cererea privind condamnarea în solidar a institutului cu societatea.

Atât solicitantul cât și societatea au înaintat apel. La 25 ianuarie și 8 martie 1999 Curtea de apel a amânat cauza datorită erorilor de procedură și din cauza stării de sănătate a solicitantului. La 10 mai 1999 societatea și-a depus concluziile.

Între 6 septembrie și 8 noiembrie 1999, Curtea de apel a amânat cauza pentru a permite părților să negocieze o înțelegere amiabilă, dar negocierile nu au condus la nici-un acord.

Prin sentința din 21 februarie 2000 Curtea de apel a respins apelul solicitantului și a admis în parte apelul societății, în privința condamnării sale la deschiderea negocierilor pentru viitoarele plăți.

Societatea a înaintat recurs, susținând că acțiunea solicitantului era prematură, pe motiv că nu a demarat negocieri prealabile directe cu ea. Printr-o hotărâre din 14 martie 2001, Curtea Supremă de Justiție a dat câștig de cauză recursului societății, a casat hotărârile anterioare și a retrimis cauza în fața tribunalului.

La 28 decembrie 2001 solicitantul a formulat un recurs în anulare împotriva sentinței din 14 martie 2001. La 21 februarie 2002 tribunalul a transmis din nou dosarul la Curtea Supremă. Printr-o hotărâre din 12 iunie 2002, aceasta din urmă a respins recursul solicitantului și dosarul a fost trimis la tribunal.

În privința fondului, la ședința din 12 noiembrie 2001, tribunalul a amânat cauza pentri 10 decembrie 2001 pentru a permite societății să angajeze un avocat și, la această ultimă dată a amânat din nou pentru 4 februarie 2002 pentru a permite solicitantului să-și pregătească apărarea.

La 4 februarie 2002 tribunalul a ordonat din oficiu o nouă expertiză pentru a reevalua sumele cerute de solicitant și la 17 octombrie 2002 raportul a fost depus.

La ședința din 18 noiembrie 2002 societatea a sesizat tribunalul cu o cerere de recuzare a expertului. Printr-o hotărâre premergătoare din 13 ianuarie 2003 tribunalul a respins-o ca fiind tardivă.

La 10 februarie 2003 tribunalul a supus dezbaterii părților excepția ridicată de societate privind lipsa negocierilor directe dintre părți.

Prin sentința din 17 februarie 2003 tribunalul a admis excepția și a respins acțiunea solicitantului ca fiind prematură.

La 13 martie 2003 solicitantul a intentat apel împotriva acestei sentințe. Printr-o hotărâre din 15 septembrie 2003 Curtea de apel a confirmat sentința.

Solicitantul a înaintat recurs și cauza a fost transmisă la Înalta Curte de casație și justièie (fosta Curte Supremă de Justiție). Printr-o hotărâre din 17 iunie 2004 Înalta Curte a casat hotărârea Curții de apel și i-a trimis înapoi cauza pe motiv că nu a răspuns

La 10 ianuarie 2005 dosarul a fost înregistrat pe rolul secției de proprietate intelectuală a Curții de apel. Printr-o hotărâre premergătoare din 19 aprilie 2005 această instanță a ordonat o expertiză suplimentară. Solicitantul a înaintat recurs împotriva acestei hotărâri care este în prezent în curs la Înalta Curte de casație și justiție.

În privința fondului, cauza este în prezent în curs la Curtea de apel, un nou termen fiind fixat la 15 decembrie 2005.

Solicitantul invocă faptul că durata procedurii a încălcat principiul “termenului rezonabil” așa cum este prevăzut de articolul 6 § 1 al Convenției, care se citește astfel:

Curtea constată că această plângere nu este nefondată în sensul articolului 35 § 3 al Convenției. Ea relevă de asemenea că nu se confruntă cu nici-un motiv de inadmisibilitate.

Guvernul se opune argumentului solicitantului și consideră că durata

Perioada de luat în calcul a debutat la 12 ianuarie 2001 și încă nu s-a încheiat în ziua adoptării prezentei hotărâri. Ea avea la această ultimă dată deja o durată de 10 ani și 11 luni pentru trei instanțe. Procedura este tot în curs în apel.

Curtea amintește că acest caracter rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul solicitantului și cel al autorităților competente precum și de miza litigiului pentru interesați (a se vedea, printre mulți alții

Curtea subscrie argumentelor Guvernului conform cărora cauza prezintă o anumită complexitate din cauza obiectului său foarte tehnic. Cu toate acestea, ea notează că, dacă unele întârzieri pot fi atribuite solicitantului, acestea nu sunt semnificative; nici cererile sale de amânare, din cauza condițiilor sale de sănătate sau pentru a-și pregăti apărarea, nici tentativa de soluționare pe cale amiabilă nu au contribuit la încetinirea procedurii. În orice caz, nu i s-ar putea reproșa solicitantului că a folosit diferite căi de atac interne pentru a-și apăra drepturile (a se vedea în special

Curtea consideră că prelungirea proceduri dincolo de un termen rezonabil

Curtea relevă apoi că peste trei ani s-au scurs între 12 ianuarie 1995, data introducerii acțiunii de către solicitant la tribunalul Bucureși și 23 septembrie 1998, data primei judecăți asupra fondului. Între altele, dezbaterile privesc în prezent caracterul prematur al acțiunii solicitantului (paragraful 25 de mai sus). Ori statelor contractante le revine sarcina de a-și organiza sistemul judiciar astfel încât instanțele lor să poată garanta fiecăruia dreptul de a obține o sentință definitivă asupra contestațiilor referitoare la drepturile sale și la obligațiile cu caracter civil într-un termen rezonabil (

Curtea constată, în fine, că această cauză a fost trimisă de trei ori la tribunal și că și astăzi este în curs în faza de apel (paragrafele 12, 19 și 28 de mai sus). Ori nu este irațional să crezi că aceste casații și trimiteri succesive, care erau datorate, așa cum reiese din faptele în speță, erorilor comise de instanțele inferioare, au cauzat întârzieri care nu ar putea fi atribuite solicitantului (a se vedea, mutatis mutandis,

În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că nu se va putea considera drept “rezonabilă” o durată totală de peste 10 ani pentru o cauză care, în plus, este încă în curs la Curtea de apel care decide în calitate de a doua instanță.

Prin urmare, s-a încălcat articolul 6 § 1 al Convenției.

Invocând articolul 6 al Convenției, solicitantul se plânge de inechitatea procedurii civile litigioase și de o atingere adusă dreptului său la respectarea bunurilor. El se consideră de asemenea privat de drepturile sale patrimoniale la care ar avea dreptul din cauza folosirii invenției sale de către institut și societate, cu încălcarea articolului 1 al Protocolului nr.1.

Curtea relevă că procedura civilă inițiată de solicitant este în prezent în curs la instanțele naționale și că acordarea solicitantului a drepturilor patrimoniale rezultate din folosirea invenției sale depinde de rezultatul ei. Ea consideră că este necesar să se ia în considerare pe ansamblu pentru a se decide asupra conformității ei cu prevederile articolului 6 § 1 al Convenției și să se examineze dacă se pune sau nu vreo problemă în privința articolului 1 al Protocolului nr.1 la Convenție. Rezultă că în stadiul actual al procedurii în fața instanțelor naționale aceste plângeri sunt premature (a se vedea, între altele,

Rezultă că aceste plângeri trebuie să fie respinse datorită neepuizării căilor de atac interne, cu aplicarea articolului 35 §§ 1 și 4 al Convenției.

În temeiul articolului 41 al Convenției,

Solicitantul cere 700.558,85 miliarde de lei românești (ROL) cu titlu de prejudiciu material și jumătate din această sumă cu titlul de prejudiciu moral pe care l-ar fi suferit.

Guvernul contestă aceste pretenții.

Curtea nu observă legătura de cauzalitate dintre încălcarea constatată și paguba materială invocată și respinge cererea. În schimb, ea consideră că solicitantul a suferit o pagubă morală sigură din cauza duratei excesive a procedurii. Hotărând echitabil, îi acordă 2.000 euro cu acest titlu.

Solicitantul nu cere rambursarea cheltuielilor și taxelor plătite la instanțele interne și la Curte.

În lipsa cererii solicitantului, Curtea decide să nu-i aloce nici-o sumă asupra acestui punct.

Curtea consideră adecvat să bazeze rata dobânzilor moratorii pe baza ratei dobânzii facilității de împrumut marginal a Băncii centrale europene majorată cu un procent de trei puncte.

Declară, în unanimitate, cererea admisibilă în privința plângerii asupra duratei procedurii și inadmisibilă pentru surplus;

Decide, cu șase voturi la unu că s-a încălcat articolul 6 § 1 al Convenției;

Decide, cu șase voturi la unu,

Respinge, în unanimitate, cererea de reparație echitabilă pentru surplus.