Nicolau împotriva României

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA NICOLAU c. ROMÂNIA Cerere nr. 1295/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 12 ianuarie 2006 DEFINITIVF 03/07/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Nicolau c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din dnii B.M.

Zupančič președintele Hedigan Caflisch Biersan Zagrebelsky Myjer, David Thór Björgvinsson, judecători și al domnului Villiger, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 8 decembrie 2005, Renunță la hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 1295/02) îndreptată împotriva României, inclusiv un resortisant al acestui stat, dl Matei La 1 septembrie 2001, Nicolau a sesizat Curtea în conformitate cu art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind Convenția privind drepturile omului). Guvernul român este reprezentat de agentul său, B. Rămașcanu, de la Ministerul Afacerilor Externe.

La 30 noiembrie 2004, Curtea (secțiunea a treia) a decis să comunice guvernului motivul întemeiat pe art. 6 alineatul (1) din Convenție cu privire la durata procedurii. În temeiul articolului 3 din Convenție, Curtea a decis să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și fond. La 12 iulie 1969, Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci i-a eliberat reclamantului un brevet de invenție pentru o nouă metodă de separare a particulelor în suspensie în mediile fluide la temperaturi ridicate și pentru recuperarea căldurii fizice din aceste medii. La aceeași dată, Institutul pentru metale rare și neferoase din București ( Începând din 1980, invenția patentată a fost aplicată de către societatea S.C.

BICAPA S.A. (inclusiv societatea mai mică), dar reclamantul nu a primit nici o remunerație pentru exploatarea invenției sale. La 12 ianuarie 1995, reclamantul a înaintat o acțiune în fața tribunalului județ din București (judecata instanței de judecată din București) (d) împotriva institutului și societății, care au ca obiect plata unei remunerații pentru exploatarea brevetului de invenție menționat anterior. La ședința din 13 mai 1995, tribunalul a dispus o expertiză contabilă. La 22 iunie 1995, la cererea reclamantului, a numit un expert specializat în studiul energiei. El a amânat cazul de cinci ori din cauza erorilor de grefă în citatul părților și pentru a examina dosarul.

La 8 februarie 1996, Tribunalul a supus dezbaterilor părților excepția de la prescrierea acțiunii invocate de societate și a pronunțat cazul în deliberare succesivă la 15 și 22 februarie 1996. Prin hotărârea din 22 februarie 1996, instanța a admis excepția ridicată de societate și a respins acțiunea reclamantului. 10. Reclamantul a formulat apel, susținând că art. 66 din Legea 64/1991 privind brevetele de invenție se refereau la autorii invențiilor de obligație a acțiunii lor privind drepturile patrimoniale care rezultă din exploatarea brevetelor lor. 11. La 25 septembrie 1996, reclamantul și-a prezentat în scris motivele de apel și Curtea de Apel de la București ( noiembrie 1996, data la care societatea și-a depus memoriul în replică.

Cazul a fost amânat din nou la 29 ianuarie 1997 pentru a permite reclamantului să-și pregătească apărarea. 12. printr-o hotărâre din 29 ianuarie 1997, Curtea de Apel a primit apelul reclamantului și a trimis cazul în fața instanței pentru o examinare pe fond. 13. Atât reclamantul, cât și societatea au formulat o acțiune. După amânarea cazului la 11 iunie și 17 septembrie 1997, din cauza unor erori de procedură și pentru a permite judecătorilor să delibereze, Curtea Supremă de Justiție printr-o hotărâre din 22 noiembrie 1997, a respins cele două acțiuni și a trimis cauza în fața instanței. 14. La 20 mai 1998, Tribunalul a dispus, la cererea reclamantului, o expertiză suplimentară pentru a reevalua valoarea cererilor sale patrimoniale.

La 17 iunie și 16 septembrie 1998, Tribunalul a amânat cazul pentru erori de procedură. 15. Prin hotărârea din 23 septembrie 1998, Tribunalul a primit acțiunea reclamantului și a condamnat societatea să-i plătească 6 185 312 470 lei românești (ROL), adică 589 920 EUR (EUR) paritatea ROL/EUR la momentul respectiv, reprezentând drepturile datorate pentru exploatarea invenției și pentru negocierea cu reclamantul a modului de plată a drepturilor patrimoniale care rezultă din continuarea exploatării. În plus, Tribunalul a respins cererea de condamnare solidară a Institutului cu societatea. 16. La 25 ianuarie și 8 martie 1999, Curtea de Apel a amânat cazul pentru erori de procedură și din cauza stării de sănătate a reclamantului.

La 10 mai 1999, societatea și-a prezentat concluziile. 17. În perioada 6 septembrie - 8 noiembrie 1999, Curtea de Apel a anulat cazul pentru a permite părților să negocieze o soluționare amiabilă, însă negocierile nu au ajuns la niciun acord. 18. Prin hotărârea din 21 februarie 2000, Curtea de Apel a respins apelul reclamantului și a primit parțial apelul societății, în ceea ce privește condamnarea sa la deschiderea negocierilor pentru plățile viitoare 19. Societatea a formulat o acțiune, susținând că acțiunea reclamantului era prematură, pe motiv că nu inițiase negocieri prealabile directe cu aceasta. Prin hotărârea din 14 martie 2001, Curtea Supremă de Justiție a acceptat recursul societății, a clasat hotărârile anterioare și a trimis cauza în fața instanței.

20. La 28 decembrie 2001, reclamantul a formulat o contestație în anulare împotriva hotărârii din 14 martie 2001. La 21 februarie 2002, instanța a transmis din nou cazul Curții Supreme. Printr-o hotărâre din 12 iunie 2002, aceasta din urmă a respins contestația reclamantului și dosarul a fost retrimis Tribunalului. 21. decembrie 2001 pentru a permite societății să angajeze un avocat și, la această ultimă dată, l-a amânat din nou la 4 februarie 2002 pentru a permite reclamantului să-și pregătească apărarea. 22. La 4 februarie 2002, instanța a ordonat din oficiu o nouă expertiză pentru a reevalua sumele solicitate de solicitant și, la 17 octombrie 2002, raportul a fost depus. 23. În ședința din 18 noiembrie 2002, societatea sesizează tribunalul cu privire la o cerere de recuzare a expertului și, printr-o hotărâre înainte de a pronunța legea din 13 ianuarie 2003, Tribunalul a respins-o ca fiind tardivă.

24. La 10 februarie 2003, tribunalul a supus dezbaterii părților excepția ridicată de societate având în vedere lipsa unor negocieri prealabile directe între părți 25. Prin hotărârea din 17 februarie 2003, Tribunalul a primit excepția și a respins acțiunea reclamantului ca fiind prematură. 26. La 13 martie 2003, reclamantul a ridicat apel împotriva acestei hotărâri. Prin hotărârea din 15 septembrie 2003, Curtea de Apel a confirmat hotărârea. 27. Reclamantul a formulat o acțiune și cauza a fost transmisă Înaltei Curți de Casație și Justiție (fosta Curte Supremă de Justiție). Prin hotărârea din 17 iunie 2004, Înalta Curte a clasat hotărârea Curții de Apel și i-a trimis cauza din cauza faptului că nu răspundea tuturor motivelor de apel invocate de solicitant și că nu căutase dacă obligația de negociere era necesară ca condiție necesară pentru introducerea unei acțiuni în justiție.

28. La 10 ianuarie 2005, dosarul a fost înregistrat în rolul Secțiunii de Proprietate Intelectuală a Curții de Apel. Printr-o hotărâre înainte de a pronunța legislația din 19 aprilie 2005, această instanță a dispus o expertiză suplimentară. Reclamantul a formulat o acțiune împotriva acestei hotărâri, care se află în prezent în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție. 29. În ceea ce privește fondul, cauza este în prezent în curs de desfășurare în fața Curții de Apel, întrucât a fost stabilită o nouă dată de ședință la 15 decembrie 2005. ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIE 30. Reclamantul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat.

Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) cu privire la admisibilitatea 31. Curtea constată că acest motiv nu este în mod evident nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Pe fond 32, guvernul se opune tezei reclamantului și consideră că durata procedurii nu este disproporționată. Subliniind complexitatea cauzei, Comitetul consideră că durata procedurii a fost legată de dificultatea de a determina rolul institutului în procedură și de interpretarea controversată a dreptului intern aplicabil în speță.

Acesta subliniază, de asemenea, că nu au existat perioade lungi de inactivitate a autorităților judiciare în timpul procedurii și consideră că reclamantul a contribuit la prelungirea duratei procedurii. 33. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 12 ianuarie 2001 și nu s-a încheiat încă în ziua adoptării prezentei hotărâri. La această ultimă dată a durat deja 10 ani și 11 luni, pentru trei instanțe. Procedura este în continuare pendinte. 34. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII).

35. Curtea subscrie argumentelor guvernului potrivit cărora cauza prezenta o anumită complexitate din cauza obiectului său foarte tehnic. Cu toate acestea, Curtea constată că, deși anumite întârzieri pot fi imputate reclamantului, acestea nu sunt semnificative. : nici cererile sale de amânare din cauza condițiilor sale de sănătate sau pentru pregătirea apărării sau a tentativei de soluționare amiabilă nu au contribuit la întârzierea procedurii. În orice caz, nu se poate reproșa reclamantului că a recurs la diverse acțiuni interne pentru apărarea drepturilor sale (a se vedea în special Erkner și Hofauer c. Austria, Hotărârea din 23 aprilie 1987, seria A n 117, p. 63, alineatul 68). 36. Curtea consideră că prelungirea procedurii dincolo de un termen rezonabil decurge în principal din deficiențele autorităților implicate în procedură.

În primul rând, trebuie să se constate că intervalele dintre ședințe au atins uneori mai multe luni și că acestea nu se justificau prea puțin în raport cu actele de procedură pe care părțile trebuiau să le execute. 37. Curtea arată apoi că au trecut mai mult de trei ani între 12 ianuarie 1995, data introducerii acțiunii de către reclamant în fața tribunalului departamental din București și 23 septembrie 1998, data primei hotărâri privind fondul. În plus, dezbaterile se referă acum la caracterul prematur al acțiunii reclamantului (punctul 25 litera (c). Or, statele contractante au responsabilitatea de a-și organiza sistemul judiciar astfel încât instanțele lor să poată garanta tuturor dreptul de a obține o decizie definitivă cu privire la contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile într-un termen rezonabil (Zwierzynski c. Polonia, n 34049/96, § 55, CEDO 2001 VI).

38. Curtea constată, în cele din urmă, că cauza a fost trimisă de trei ori în fața tribunalului departamental și că până în prezent este pendinte în apel (puncte 12, 19 și 28 de mai sus). Cu toate acestea, nu este rezonabil să se considere că aceste încălcări și trimiteri succesive, care se datorau, după cum reiese din faptele speței, erorilor săvârșite de instanțele inferioare, au cauzat întârzieri care nu pot fi imputate reclamantului (a se vedea mutatis mutandis Wierciszewska c. Polonia, n 4131/98, § 46, 25 noiembrie 2003). 39. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că nu se poate considera că o durată globală de mai mult de 10 ani este considerată ca fiind rezonabilă, pentru o cauză care, în plus, este încă în curs de desfășurare în fața Curții de Apel care acționează ca instanță de gradul doi.

40. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 41. Invocând art. 6 din convenție, reclamantul se plânge că procedura civilă contestată a fost încălcată și că dreptul său la respectarea bunurilor a fost încălcat și de drepturile patrimoniale la care ar fi avut dreptul din cauza exploatării invenției sale de către institut și societate, încălcând art. 1 din Protocolul nr. 42. Curtea arată că procedura civilă inițiată de solicitant este încă în curs de desfășurare în fața instanțelor naționale și că acordarea drepturilor patrimoniale care rezultă din exploatarea invenției sale depinde de rezultatul acesteia.

Comisia consideră că este necesar să se ia în considerare întreaga convenție pentru a se lua o decizie cu privire la conformitatea acesteia cu dispozițiile articolului 6 alineatul (1) din convenție și pentru a se examina dacă apare sau nu o problemă în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție. Prin urmare, în stadiul actual al procedurii în fața instanțelor naționale, aceste obiecțiuni par premature (a se vedea, printre altele, Schmidtová c. Republica Cehă (dec.), nr. 48568/99, 5 martie 2002). 43. Prin urmare, aceste obiecțiuni trebuie respinse pentru neobosirea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 1 și 4 din Convenția III.

PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 44. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită 700 558,85 miliarde de lei românești (ROL) pentru prejudiciul material și jumătate din această sumă pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 46. Guvernul contestă aceste pretenții. 47. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere.

În schimb, Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert din cauza duratei excesive a procedurii. Reclamantul nu solicită rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată efectuate în fața instanțelor interne și a Curții. 49. În lipsa unei cereri din partea reclamantului, Curtea decide să nu îi aloce nicio sumă din acest șef. Interese moratoriu 50. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.

PE CES MOTIVE, CURȚII, Declară, în unanimitate, cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe durata procedurii și inadmisibilă pentru surplusul menționat , cu șase voturi împotrivă, că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție, Cu șase voturi împotrivă, pe care statul pârât trebuie să le plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 2000 (două mii) EUR pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit că, de la expirarea termenului menționat și până la plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge, în unanimitate, cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.

Adoptată în limba franceză, apoi comunicat în scris la 12 ianuarie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Mark Villiger Boštjan M. Zupan ČiČ Modulul adjunct Președinte Prezenta hotărâre se anexează, în conformitate cu art. 45 alineatul (2) din Convenție și cu art. 74 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, la expunerea opiniei dizidente a lui Myjer. B.M.Z. M.V. OPINION DISȘIDENTE a dlui Le JUGE MYJER (Traducere) În cazul de față, nu sunt de acord cu colegii mei în ceea ce privește constatarea încălcării duratei rezonabile a procedurii; prezenta cauză prezintă o puternică similitudine cu cauza Farcaș, România 67020/01, 10 noiembrie 2005), în care Curtea a considerat că nu a existat nicio încălcare a articolului 6 alineatul (1) în ceea ce privește durata procedurii.

Ambele cauze se refereau la durata excesivă a procedurilor civile care aveau același obiect și care aveau un caracter complex. În ambele cazuri, a fost necesară realizarea de rapoarte de expertiză. Reclamantul și cealaltă parte au utilizat toate căile de atac interne disponibile pentru a contesta deciziile pe care le considerau nefavorabile. Unele dintre aceste acțiuni au fost primite cu succes de instanțele naționale și, prin urmare, cauza a făcut, de mai multe ori, obiectul unei proceduri judiciare de ping-pong între instanță, Curtea de Apel și Curtea Supremă de Justiție. Având în vedere timpul scurs între diferitele hotărâri, consider că instanțele naționale au reușit să respecte termenele procedurii, deși colegii mei deputați au decis, în acest caz, să acorde reclamantului o sumă mai mică decât cea acordată în mod normal, am votat împotriva acordării oricărei despăgubiri, deoarece, în opinia mea, nimic nu poate fi reprovocat autorităților naționale.

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE NICOLAU c. ROUMANIE ( Requête n o 1295/02) ARRÊT STRASBOURG 12 janvier 2006 DÉFINITIF 03/07/2006 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l'affaire Nicolau c. Roumanie, La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : MM. B.M. Zupančič , président , J. Hedigan , L. Caflisch , C. Bîrsan , V. Zagrebelsky , E. Myjer, David Thór Björgvinsson, juges , et de M. M. Villiger, greffier adjoint de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 8 décembre 2005, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

30. Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » A. Sur la recevabilité

SUR LES AUTRES VIOLATIONS ALLÉGUÉES

41. Invoquant l'article 6 de la Convention, le requérant se plaint de l'iniquité de la procédure civile litigieuse et d'une atteinte à son droit au respect des biens. Il s'estime également privé des droits patrimoniaux auxquels il aurait droit en raison de l'exploitation de son invention par l'institut et la société, en violation de l'article 1 du Protocole n o 1.

SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

44. Aux termes de l ' article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage

OPINION DISSIDENTE DE M. LE JUGE MYJER

(Traduction) Dans la présente affaire, je ne partage pas l'avis de mes collègues s'agissant du constat de violation quant à la durée raisonnable de la procédure. La présente affaire présente une forte similitude avec l'affaire Farcaș et autres c. Roumanie (n o 67020/01, 10 novembre 2005), dans laquelle la Cour a jugé qu'il n'y avait pas eu violation de l'article 6 § 1 quant à la durée de la procédure. Les deux affaires portaient sur la durée déraisonnable de procédures civiles qui avaient le même objet et présentaient un caractère complexe. La réalisation de rapports d'expertise a été nécessaire dans les deux cas. Le requérant et la partie adverse ont utilisé toutes les voies de recours internes disponibles pour contester les décisions qu'ils estimaient défavorables.

Certains de ces recours ont été accueillis avec succès par les juridictions nationales et par conséquent, l'affaire a fait l'objet, à plusieurs reprises, d'un « ping-pong » judiciaire entre le tribunal, la cour d'appel et la Cour suprême de Justice. Au regard du temps écoulé entre les différents jugements, j'estime que les juridictions nationales ont réussi à respecter les délais de la procédure. Bien que mes collègues aient décidé, en l'espèce, d'octroyer au requérant un montant inférieur à celui normalement accordé, j'ai voté contre l'octroi de toute réparation puisque, à mon sens, rien ne saurait être reproché aux autorités nationales.