ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 465/2010

Asupra recursurilor de față; Î n baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele : Prin sentința penală nr.516 din 27 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată inculpatul G.C. și, în baza art. 174 raportat la art. 175 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.C. la pedeapsa de 20 de ani închisoare și 10 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Prin aceeași hotărâre prima instanță, a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

De asemenea, a menținut arestarea preventivă a inculpatului și a dedus din pedeapsa principală de 20 ani închisoare durata reținerii și arestării preventive de la 10 februarie 2009 la zi A constatat că, în cauză, nu s-a formulat cerere de constituire de parte civilă și a dispus confiscarea corpurilor delicte indicate la poziția nr. 38/2009 în registrul de corpuri delicte al Tribunalului Botoșani.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a constatat că prin rechizitoriul nr. 652/P/2009, emis la data de 3 iunie 2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G.C., în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) C. pen., reținându-se că, în ziua de 7 februarie 2009, pe fondul consumului de alcool și a unui conflict spontan, în locuința comună din satul Epureni, inculpatul i-a aplicat fratelui său G.S., de 64 de ani, mai multe lovituri, cu două lemne de esență tare, de uz gospodăresc, simultan, în zona capului și peste corp, cauzându-i leziuni traumatice severe, care au condus la decesul victimei în ziua de 8 februarie 2009. Inculpatul a recunoscut că i-a aplicat mai multe lovituri fratelui său, dar fără intenția de a-l ucide și după ce a fost lovit cu pumnul de către acesta.

Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut că inculpatul G.C. locuia și gospodărea împreună cu fratele său, G.S., în casa părintească din satul Epureni. Cei doi frați își asigurau existența muncind cu ziua și erau cunoscuți drept consumatori de băuturi alcoolice, iar pe acest fond, între ei aveau loc conflicte repetate, cu agresiuni verbale și violențe fizice de intensitate redusă. S-a mai relevat, din relatările locuitorilor din satul Epureni, că inculpatul avea adeseori manifestări agresive față de fratele său, profitând și de faptul că acesta, fiind suferind de o serie de afecțiuni reumatice, se deplasa cu dificultate.

Prima instanță a reținut că, în după-amiaza zilei de 7 februarie 2009, inculpatul și victima au consumat împreună la domiciliu 1/2 litri de votcă, după care între cei doi a izbucnit o ceartă, iar după un schimb de replici jignitoare, victima l-a împins pe inculpat, iar acesta a zgâriat-o în zona feței, după care a luat două lemne folosite în gospodărie pentru ridicarea vaselor de pe plită și i-a aplicat victimei mai multe lovituri în partea dreaptă a capului, în aceeași zonă, continuând să lovească victima chiar după ce aceasta căzuse. De asemenea, s-a mai menționat că inculpatul, după ce s-a întors de la bufet de unde a mai cumpărat încă % litri votcă din care a mai consumat încă 100 ml alcool, l-a găsit pe fratele său căzut în aceeași poziție în mijlocul camerei și nemișcat, a băut restul de votcă și a adormit.

După aproximativ o oră și 30 de minute, inculpatul s-a trezit și l-a curățat pe fratele său ( care își făcuse necesitățile) și s-a deplasat apoi la domiciliul vecinului lor M.G., pe care l-a rugat să-l ajute să-l așeze pe pat, evitând să aprindă becul în încăpere, pentru ca martorul să nu observe leziunile de pe corpul victimei care respira greu și horcăia. Deși pe timpul nopții l-a auzit pe fratele său horcăind și a observat că avea urme de sânge în zona capului și ochilor, inculpatul nu a intervenit în nici un fel pentru a-l ajuta, iar a doua zi inculpatul a plecat de la domiciliu în jurul orei 6,00, constatând că victima nu se mișcase în timpul nopții. După ce a consumat băuturi alcoolice la magazinul mixt din sat, inculpatul a revenit la domiciliu, în jurul orei 15,00, iar în seara aceleiași zile inculpatul a constatat că victima a decedat și i-a spus martorului M.G., fără însă a anunța și preotul.

Î n dimineața de 9 februarie, în jurul orei 7,00, inculpatul s-a deplasat la domiciliul martorei B.E., căreia i-a cerut scândură pentru confecționarea sicriului, dar aceasta l-a îndrumat să se adreseze primarului. Inculpatul a fost ajutat să-și înmormânteze fratele de martorii M.G. și P.M., iar preotul P.G. a asigurat cele necesare conform datinii, în tot acest interval de timp inculpatul continuând să consume băuturi alcoolice, fiind văzut numai în stare de ebrietate. Cu ocazia oficierii ritualilor creștinești, preotul P.G., observând pe corpul victimei multiple leziuni, s-a adresat organelor de poliție pentru a verifica condițiile eliberării certificatului de deces.

S-a menționat că cele două bucăți de lemn folosite la săvârșirea faptei au fost ridicate cu ocazia cercetărilor, acestea prezentând urme de culoare brun-roșcată și fire de păr de culoare albă, iar din actele medico-legale s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat hematomului subdural acut, consecința unui traumatism cranio- cerebral acut deschis în cadrul unui politraumatism, apreciindu-se că leziunile constatate s-au putut produce prin lovire cu corp dur alungit (cu muchii și o lățime de 1- 1,5 cm) și corp dur (posibil picior), constatându-se că între leziunile cranio - cerebrale și deces a existat o legătură directă de cauzalitate Prima instanță a mai reținut că inculpatul a susținut că nu a urmărit moartea victimei, solicitând, în consecință, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) C. pen.

în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. Verificând împrejurările comiterii faptei și conduita inculpatului ulterioară lovirii, Tribunalul Botoșani a constatat că acesta, chiar dacă nu a urmărit decesul victimei, l-a prevăzut și a acceptat posibilitatea producerii lui, întrucât inculpatul a aplicat victimei, în vârstă de 64 de ani și aflată în stare de ebrietate, numeroase lovituri cu două bucăți de lemn în zona capului și pe corp, chiar și după ce victima a căzut în urma primelor lovituri aplicate, iar ulterior lovirii, inculpatul nu i-a acordat timp de 24 de ore nici o îngrijire, deși victima nu s-a mai putut mișca, horcăia și prezenta urme vizibile de sânge în zona capului. S-a apreciat de către prima instanță că încadrarea juridică a faptei a fost corect realizată de parchet, respingând cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, prima instanță a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al infracțiunii (rezultând din împrejurările și modalitatea săvârșirii anterior descrise), persoana inculpatului, fără antecedente penale, dar cunoscut ca un înrăit consumator de băuturi alcoolice, precum și atitudinea inculpatului ulterioară săvârșirii faptei, respectiv nepăsarea manifestată față de soarta fratelui său și încercările de a ascunde cauza morții acestuia. Față de aceste criterii, instanța de fond a considerat că este justificată condamnarea inculpatului la pedeapsa de 20 ani închisoare și 10 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

De asemenea, s-a mai reținut că prin încheierea din data de 11 februarie 2009, prima instanță a dispus arestarea preventivă a inculpatului, constatându-se incidența cazului prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., ulterior, măsura preventivă fiind menținută și prelungită, succesiv. Ținând seama de specificul infracțiunii pentru săvârșirea căreia a fost condamnat inculpatul, Tribunalul Botoșani a constatat că temeiurile avute inițial în vedere nu s-au modificat, nici măcar în sensul depășirii duratei rezonabile a măsurii preventive, considerente pentru care, în temeiul art. 350 C. proc. pen., tribunalul a menținut arestarea preventivă a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa principală durata prevenției la zi.

Î mpotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând că nu a avut intenția de a ucide victima. Î n susținerea motivelor de apel, inculpatul a arătat că, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de băuturi alcoolice, s-a iscat o ceartă între el și fratele său, împrejurare în care a aplicat loviturile care au condus la decesul victimei. A mai precizat că nu a avut intenția de a-și ucide fratele, faptul care a reieșit și din modalitatea în care a comis fapta, acționând sub impulsul unei stări de provocare din partea victimei. Apelantul a solicitat admiterea apelului și, în rejudecare, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea pentru care a fost dedus judecății în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., iar în subsidiar, reducerea cuantumului pedepsei aplicată de prima instanță.

Examinând apelul prin prisma motivelor invocate, precum și sub toate aspectele cauza, în conformitate cu dispozițiile art. 371 și art. 378 C. proc. pen., Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a constatat că acesta este întemeiat, și prin decizia penală nr. 62 din 3 noiembrie 2009, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul G.C. împotriva sentinței penale nr. 516 din data de 27 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosar nr. 2913/40/2009, pe care a desființat-o, în parte, și, în rejudecare, i-a redus pedeapsa principală de la 20 de ani la 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 177 raportat la art. 175 lit. c) C. pen., precum și pedeapsa complementară de la 10 ani la 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Prin aceeași decizie, instanța de prim control judiciar a menținut celelalte dispoziții ale sentinței care nu erau contrare prezentei decizii și, în temeiul art. 381 alin. (1) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus în continuare, din pedeapsa de executat, durata prevenției de la data 27 octombrie 2009 la zi. În temeiul art. 383 alin. (1) 1 raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut starea de arest preventiv a inculpatului G.C. De asemenea, în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., instanța de prim control judiciar, a stabilit să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare din apel, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu pentru inculpat, a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Suceava.

Pentru a decide astfel, instanța de prim control judiciar a constatat că prima instanță a reținut, în mod corect, situația de fapt și încadrarea juridică dată faptei dedusă judecății, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză, reținându-se că la data de 7 februarie 2009, pe fondul consumului de alcool și în condițiile unui conflict spontan, în locuința comună din localitate Epureni, inculpatul a aplicat fratelui său multiple lovituri, cu două lemne de esență tare, de uz gospodăresc, în zona capului și peste corp. Din concluziile raportului de necropsie (filele 140-142 d.u.p.) s-a reținut că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat hematomului subdural acut, consecința unui TCC acut deschis în cadrul unui politraumatism, iar leziunile constatate s-au putut produce prin lovire cu corp alungit și dur.

De asemenea, s-a mai relevat în considerente că, deși inculpatul a solicitat, atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de apel, raportat la întreaga înșiruire a evenimentelor din care rezultă că nu a avut intenția de a ucide, schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiunea prevăzută de art. 174, art. 175 lit. c) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., această cerere nu a fost primită, fiind respinsă ca neîntemeiată. Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a constatat că determinarea intenției cu care a acționat inculpatul se face printr-o amplă analiză a tuturor împrejurărilor de fapt, reținând că zona vizată de inculpat era una vitală, obiectul vulnerant folosit fiind apt să producă moartea victimei, iar intensitatea loviturilor a fost puternică, ele fiind aplicate de la o distanță foarte mică.

Toate aceste aspecte s-a apreciat că se impun a fi examinate și din perspectiva faptului că ulterior lovirii, inculpatul nu a acordat victimei îngrijiri, deși în timpul nopții a auzit-o gemând și a observat că sângera abundent în zona capului, considerându-se că a fost îndreptățită concluzia că inculpatul, chiar dacă nu a urmărit rezultatul faptei, a prevăzut și a acceptat posibilitatea producerii lui, în cauză fiind îndeplinite cerințele art. 19 alin. (2) pct.1 lit. b) C. pen., astfel încât a remarcat că încadrarea juridică dată faptei reținută de prima instanță a fost corectă. De asemenea, instanța de prim control judiciar a înlăturat și susținerea apelantului inculpatului, în sensul că a săvârșit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări, determinată de o provocare din partea victimei, întrucât a constatat că însuși inculpatul a recunoscut că a fost vorba de un conflict spontan.

Cât privește pedeapsa aplicată, la individualizarea judiciară a acesteia s-a constatat că au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., apreciindu-se că reeducarea inculpatului s-ar putea realiza prin aplicarea unei pedepse mai mică de 20 de ani închisoare. Având în vedere toate împrejurările comiterii faptei, vârsta inculpatului, dar și starea avansată de beție voluntară în care se afla, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a apreciat că se justifică reducerea pedepsei principale până la minimul special prevăzut de lege pentru fapta comisă, respectiv 15 ani închisoare (în loc de 20 ani închisoare), aceleași considerente, fiind reținute și atunci când a aplicat inculpatului ca pedeapsă complementară cea prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani (în loc de 10 ani).

Așa fiind, instanța de prim control judiciar, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de inculpat, a desființat în parte sentința penală atacată, iar în rejudecare a procedat în sensul celor mai sus arătate. Î mpotriva deciziei penale mai sus-menționată, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și de inculpatul G.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii. Astfel, în esență, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, a solicitat, în temeiul cazului de casare circumscris dispozițiilor art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., admiterea recursului, casarea deciziei atacate și, pe fond, în rejudecare, menținerea ca fiind legală și temeinică a hotărârii Tribunalului Botoșani sub aspectul individualizării pedepsei, considerând că pedeapsa aplicată de instanța de prim control judiciar nu reflectă gradul de pericol social concret al acestuia, dar nici gravitatea faptei reținută în sarcina inculpatului, raportat și la conduita nepăsătoare adoptată de inculpat, ulterioară comiterii faptei. Apărătorul recurentului inculpat a precizat că dacă se va aprecia recursul formulat de inculpat ca introdus în termenul prevăzut de lege, urmează ca instanța de ultim control judiciar să constate că invocă drept caz de casare dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale recurate și, pe fond, în principal reducerea cuantumului pedepsei sub limita anterior stabilită sau, în subsidiar, menținerea ca fiind legală și temeinică a hotărârii instanței de prim control judiciar, în ceea ce individualizarea pedepsei aplicată acestuia, funcție de circumstanțele personale ale acestuia și față de poziția procesuală a inculpatului. Cauza s-a înregistrat pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 2913/40/2009, fixându-se termen intermediar pentru verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării inculpatului la 25 ianuarie 2010 și prim termen de judecată la 8 februarie 2010. La termenul fixat pentru soluționarea cauzei în recurs, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuția părților, în baza art. 385 15 alin. (1) pct.1 lit. a) teza I C. proc.

pen., excepția introducerii în termen a recursului declarat de inculpat, față de conținutul referatului existent de la fila 18 dosar recurs. Astfel, conform referatului mai sus menționat, întocmit de magistratul asistent rezultă că, inculpatului G.C., aflat în stare de arest preventiv, i-a fost comunicată, la penitenciar, copia deciziei penale nr. 62 din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, s ecția penală și pentru cauze cu minori, la 4 decembrie 2009, iar acesta a formulat recurs abia la data de 25 ianuarie 2010, așa cum rezultă din cuprinsul înscrisului olograf existent la fila 11 dosar recurs. Așadar, conform prevederilor art. 385 3 C. proc. pen. raportat la art. 363-365 C. proc.

pen., termenul de declarare a căii de atac, pentru inculpatul deținut este de 10 zile de la data comunicării copiei de pe dispozitiv, în speță termenul începând să curgă de la 4 decembrie 2009 și împlinindu-se la 14 decembrie 2009. Or, în cauza supusă analizei, inculpatul a formulat recurs la 25 ianuarie 2010, cu depășirea termenului prevăzut de lege pentru exercitarea acestei căi ordinare de atac. Fată de cele mai sus relevate, Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că recursul formulat de inculpat G.C. este tardiv introdus și, în baza dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., îl va respinge ca atare.

De asemenea, Înalta Curte constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, privind pe același inculpat, împotriva deciziei penale nr. 62 din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel Suceava este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, pentru următoarele considerente: Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen. , constată că ambele instanțe au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpatului G.C.

pe baza unei juste evaluări a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comisă de acesta încadrarea juridică corespunzătoare, instanța de prim control judiciar procedând la o justă individualizare a pedepsei aplicate, funcție de criteriile prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen. atunci când a redus cuantumul pedepsei aplicată inculpatului de la 20 ani închisoare la 15 ani închisoare. Astfel, potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate in partea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Î n speța dedusă judecății, Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, constată că instanța de prim control judiciar a procedat corect atunci când a aplicat o pedeapsă redusă de la 20 ani la 15 ani închisoare, apreciind-o ca fiind suficientă și corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., întrucât aceasta, atât sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare, este aptă să atingă scopul preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., raportându-se la faptul că inculpatul se afla la primul conflict cu legea penală, avea o vârstă înaintată, dar și la împrejurarea că acesta, la momentul comiterii faptei se afla sub influența băuturilor alcoolice, chiar dacă gravitatea și urmarea nefastă a faptei comise reținută în sarcină, erau tot atâtea aspecte care puteau conduce și la o altfel de soluție.

Astfel în cauza supusă analizei, se constată că inculpatul a recunoscut și regretat constant, încă din faza de urmărire penală, fapta săvârșită, încercând să-și motiveze acțiunea violentă prin atitudinea comportamentală deviantă a victimei, cauzată de consumul excesiv și repetat de alcool. De altfel poziția de recunoaștere și regret al faptei pentru care inculpatul a fost cercetat și dedus judecății a reieșit din declarațiile acestuia, care s-au coroborat cu probatoriul administrat în cauză, relevându-se, în mod justificat, că fapta inculpatul G.C. astfel cum au fost descrisă în actul de inculpare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) C. pen.

și nu cea prevăzută de art. 183 C. pen., așa cum acesta a susținut în fata instanțelor anterioare. De asemenea, se constată că instanța de prim control judiciar, chiar dacă a constatat că inculpatul s-a aflat la primul conflict cu legea penală, fiind infractor primar, iar fapta pentru care a fost dedus judecății afectează grav valori sociale ocrotite de legea penală, precum viața persoanei, a ținut cont și de toate celelalte împrejurări ce constituie circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, de faptul că anterior incidentului nefericit consumase alcool împreună cu fratele său, că în mod frecvent izbucneau conflicte spontane, dar minore, între cei doi, pe fondul consumului exagerat de alcool.

De altfel, împrejurarea că inculpatul nu a acordat primele îngrijiri fratelui său aflat în agonie, (aspect invocat de parchet în susținerea recursului formulat, pentru majorarea pedepsei aplicată de instanța de prim control judiciar până la limita celei aplicată de prima instanță), a fost generată, în mod evident, tot de consumul exagerat de alcool, întrucât inculpatul se afla în stare de ebrietate avansată, după ce îngurgitase 1 litru votcă, situație care, în mod cert, i-a afectat capacitatea de reacție.

De asemenea, față de atitudinea procesuală sinceră și cooperantă a inculpatului pe parcursul procesului penal, care a recunoscut constant săvârșirea faptei, astfel cum au rezultat din întregul probatoriu administrat, se constată că instanța de prim control judiciar este cea care a procedat la o justă individualizarea a pedepsei aplicată inculpatului, apreciind, justificat, că pedeapsa în cuantum redus de la 20 de ani la 15 ani închisoare, este îndestulătoare și de natură să servească scopului prevăzut de dispozițiile art. 52 C. pen.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că în cauză, în raport cu natura și gravitatea faptei reținută în sarcina acestuia, cu ansamblul tuturor împrejurărilor cauzei și cu datele ce caracterizează persoana inculpatului, nu se justifică majorarea cuantumului pedepsei aplicată de instanța de prim control judiciar până la nivelul celei aplicată de prima instanță, așa cum neîntemeiat, a solicitat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze. Față de toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată de instanța de apel, pentru infracțiunea săvârșită, a fost just individualizată și este conformă scopului acesteia prevăzut de art. 52 C. pen., așa încât, nu se impune reindividualizarea pedepsei aplicată inculpatului, în sensul majorării cuantumului acesteia.

Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, urmează a constata că recursul declarat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava împotriva deciziei penale nr. 62 din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul G.C., este nefondat, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va respinge ca atare. De asemenea, pentru considerentele anterior menționate, Înalta Curte, urmează a constata că recursul declarat de inculpatul G.C. împotriva aceleiași decizii, este tardiv, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., îl va respinge ca atare.

Î n baza art. 385 17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului G.C., durata reținerii și arestării preventive de la 10 februarie 2009 la 8 februarie 2010. Î n baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE R espinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava împotriva deciziei penale nr. 62 din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul G.C. Respinge, ca tardiv introdus, recursul declarat de inculpatul G.C. împotriva aceleiași decizii. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 10 februarie 2009 la 8 februarie 2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 februarie 2010.