ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 465/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 465/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

Î

n baza lucrărilor

de la dosar, constată următoarele

:

Prin sentința penală nr.516 din 27 octombrie 2009,

pronunțată de Tribunalul Botoșani a fost respinsă cererea

de schimbare a încadrării juridice formulată inculpatul G.C. și,

în baza art. 174 raportat la art. 175 lit. c) C. pen., a fost condamnat

inculpatul G.C.

la pedeapsa de 20 de

ani

închisoare și 10 ani interzicerea exercitării drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Prin aceeași hotărâre prima

instanță, a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen.

De asemenea, a

menținut arestarea preventivă a inculpatului și a

dedus din pedeapsa principală de 20 ani

închisoare durata reținerii și arestării preventive de la 10

februarie 2009 la zi

A constatat că, în cauză, nu s-a

formulat cerere de constituire de parte civilă și a dispus

confiscarea corpurilor delicte indicate la poziția

nr. 38/2009 în registrul de corpuri delicte al Tribunalului

Botoșani.

Pentru a hotărî astfel prima

instanță a constatat că prin rechizitoriul nr. 652/P/2009, emis

la data de 3 iunie 2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani a

dispus trimiterea în judecată a inculpatului G.C., în stare de arest

preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat

prevăzută de art. 174 raportat la

art.

175 lit. c) C. pen., reținându-se că, în ziua de 7 februarie 2009, pe

fondul consumului de alcool și a unui conflict spontan, în

locuința comună din satul Epureni, inculpatul i-a aplicat fratelui

său G.S., de 64 de ani, mai multe lovituri, cu două lemne de

esență tare, de uz gospodăresc, simultan, în zona capului

și peste corp, cauzându-i leziuni traumatice

severe, care au condus la decesul victimei în ziua de 8 februarie 2009.

Inculpatul a recunoscut

că i-a aplicat mai multe lovituri fratelui său,

dar fără intenția de a-l ucide și

după ce a fost lovit cu pumnul de către acesta.

Analizând actele și lucrările

dosarului, prima instanță a reținut că inculpatul G.C.

locuia și gospodărea împreună cu fratele său, G.S., în casa

părintească din satul Epureni. Cei doi frați își asigurau

existența muncind cu ziua și erau cunoscuți drept consumatori de

băuturi alcoolice, iar pe acest fond, între ei aveau loc conflicte

repetate, cu

agresiuni verbale și

violențe fizice de intensitate redusă.

S-a mai relevat, din relatările

locuitorilor din satul Epureni, că inculpatul avea adeseori

manifestări agresive față de fratele său, profitând și

de faptul că acesta, fiind suferind de o serie de afecțiuni

reumatice, se deplasa cu dificultate.

Prima instanță a reținut

că, în după-amiaza zilei de 7 februarie

2009, inculpatul și victima au consumat împreună la domiciliu

1/2 litri de votcă, după care între cei doi a izbucnit o ceartă,

iar după un schimb de

replici jignitoare, victima l-a împins pe

inculpat, iar acesta a zgâriat-o în zona feței, după care a luat

două lemne folosite în gospodărie pentru ridicarea vaselor de pe

plită și i-a aplicat victimei mai multe lovituri în partea

dreaptă a capului, în aceeași zonă, continuând să

lovească victima chiar după ce aceasta căzuse.

De asemenea, s-a mai

menționat că inculpatul, după ce s-a întors

de la bufet

de unde a mai cumpărat încă % litri votcă din care a mai

consumat încă 100 ml alcool, l-a găsit pe fratele său căzut

în aceeași poziție în mijlocul camerei și nemișcat, a

băut restul de votcă și a adormit. După aproximativ o oră

și 30 de minute, inculpatul s-a trezit și l-a curățat pe

fratele său ( care își făcuse necesitățile) și

s-a deplasat apoi la domiciliul vecinului lor M.G., pe care l-a rugat să-l

ajute să-l așeze pe pat, evitând

să aprindă becul în încăpere, pentru ca

martorul să

nu observe leziunile de pe corpul victimei care respira greu și

horcăia.

Deși pe timpul

nopții l-a auzit pe fratele său horcăind și a observat

că avea urme de sânge în zona capului

și ochilor, inculpatul nu a intervenit în nici un fel pentru a-l ajuta,

iar a doua zi inculpatul a plecat

de la

domiciliu în jurul orei 6,00, constatând că victima nu se mișcase în

timpul

nopții. După ce a consumat băuturi alcoolice la magazinul mixt

din sat, inculpatul a revenit la domiciliu, în jurul orei 15,00, iar în seara

aceleiași zile inculpatul a constatat că victima a decedat și

i-a spus

martorului M.G., fără

însă a anunța și preotul.

Î

n dimineața de 9 februarie, în jurul

orei 7,00, inculpatul s-a

deplasat la

domiciliul martorei B.E., căreia i-a cerut scândură

pentru confecționarea sicriului, dar aceasta

l-a îndrumat să se adreseze primarului. Inculpatul a fost ajutat

să-și înmormânteze fratele de martorii

M.G. și P.M., iar

preotul P.G. a asigurat cele necesare conform datinii, în tot acest interval de

timp inculpatul continuând să consume băuturi alcoolice, fiind

văzut numai în stare de ebrietate.

Cu ocazia oficierii ritualilor creștinești,

preotul P.G., observând pe corpul victimei multiple leziuni, s-a adresat

organelor de poliție pentru a verifica condițiile eliberării

certificatului de deces.

S-a menționat că cele două

bucăți de lemn folosite la săvârșirea faptei au fost

ridicate cu ocazia cercetărilor, acestea prezentând urme de culoare

brun-roșcată și fire de păr de culoare albă, iar din

actele medico-legale s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă

și s-a

datorat hematomului subdural

acut, consecința unui traumatism cranio-

cerebral acut deschis în

cadrul unui politraumatism, apreciindu-se că

leziunile constatate s-au putut produce prin lovire cu corp dur alungit

(cu

muchii și o lățime de 1- 1,5 cm) și corp dur

(posibil picior), constatându-se că între leziunile cranio - cerebrale

și deces a existat o legătură directă de cauzalitate

Prima instanță

a mai reținut că inculpatul a susținut că nu a urmărit

moartea

victimei, solicitând, în consecință, schimbarea încadrării

juridice

a faptei din

infracțiunea prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. c)

C. pen. în infracțiunea prevăzută

de art. 183 C. pen.

Verificând împrejurările comiterii

faptei și conduita inculpatului ulterioară lovirii, Tribunalul

Botoșani a constatat că acesta, chiar dacă nu a urmărit

decesul victimei, l-a prevăzut și a acceptat posibilitatea producerii

lui, întrucât inculpatul a aplicat victimei, în vârstă de 64 de ani

și aflată în stare de ebrietate,

numeroase lovituri cu două bucăți de lemn

în zona capului

și pe corp, chiar și după ce victima a căzut în urma

primelor lovituri aplicate, iar ulterior lovirii, inculpatul nu i-a acordat

timp de 24 de ore nici o îngrijire, deși victima nu s-a mai putut

mișca, horcăia și prezenta urme vizibile de sânge în zona

capului.

S-a apreciat de către prima

instanță că încadrarea juridică a faptei a fost corect

realizată de parchet, respingând cererea de schimbare a încadrării

juridice formulată de inculpat.

La individualizarea

judiciară a pedepsei ce s-a aplicat inculpatului,

prima instanță a avut în vedere gradul

ridicat de pericol social al infracțiunii (rezultând din

împrejurările și modalitatea săvârșirii anterior descrise),

persoana inculpatului, fără antecedente penale, dar cunoscut ca un

înrăit consumator de băuturi alcoolice, precum și atitudinea

inculpatului ulterioară săvârșirii faptei, respectiv

nepăsarea manifestată față de soarta fratelui său

și încercările de a ascunde cauza morții acestuia.

Față de aceste criterii,

instanța de fond a considerat că este

justificată condamnarea inculpatului la pedeapsa de 20 ani

închisoare și

10 ani interzicerea exercitării drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

De asemenea, s-a mai reținut că

prin încheierea din data de 11

februarie 2009,

prima instanță a dispus arestarea preventivă a

inculpatului,

constatându-se incidența cazului prevăzut de art. 148 lit. f) C.

proc. pen., ulterior, măsura preventivă fiind menținută

și prelungită, succesiv. Ținând seama de specificul

infracțiunii pentru săvârșirea căreia a fost condamnat

inculpatul, Tribunalul Botoșani a constatat că temeiurile avute

inițial în vedere nu s-au modificat, nici măcar în sensul

depășirii duratei rezonabile a măsurii preventive, considerente

pentru care, în temeiul art. 350 C. proc. pen., tribunalul a menținut

arestarea preventivă a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen. a

dedus din pedeapsa principală durata prevenției la zi.

Î

mpotriva acestei sentințe, în termen

legal, a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie și susținând că nu a avut intenția de a ucide

victima.

Î

n susținerea motivelor de apel,

inculpatul a arătat că, pe fondul unui conflict spontan și al consumului

de băuturi alcoolice, s-a iscat o ceartă între el și fratele

său, împrejurare în care a aplicat loviturile care au condus la decesul

victimei. A mai precizat că nu a avut intenția de a-și ucide

fratele, faptul care a reieșit și din modalitatea în care a comis

fapta, acționând sub impulsul unei

stări de provocare din partea victimei.

Apelantul a solicitat admiterea apelului

și, în rejudecare, schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea pentru care a fost dedus judecății în

infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., iar în subsidiar,

reducerea cuantumului pedepsei aplicată de prima instanță.

Examinând apelul prin prisma motivelor

invocate, precum și sub toate aspectele cauza, în conformitate cu

dispozițiile art. 371 și art. 378 C. proc. pen., Curtea de Apel

Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a constatat

că acesta este întemeiat, și prin decizia penală nr. 62 din 3

noiembrie 2009, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul

declarat de inculpatul G.C. împotriva sentinței penale nr. 516 din data de

27 octombrie 2009, pronunțată de

Tribunalul Botoșani în dosar nr. 2913/40/2009,

pe care a

desființat-o, în parte, și, în rejudecare, i-a redus pedeapsa

principală de la 20 de ani la 15 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută

de art. 177 raportat la art. 175 lit. c) C. pen., precum și pedeapsa

complementară de la 10 ani la 5 ani interzicerea exercitării

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen.

Prin aceeași decizie, instanța de

prim control judiciar a menținut

celelalte

dispoziții ale sentinței care nu erau contrare prezentei decizii

și, în temeiul art. 381 alin. (1) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc.

pen.,

a dedus în continuare, din pedeapsa de executat, durata

prevenției de la data 27 octombrie 2009 la zi.

În temeiul art. 383 alin. (1)

1

raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut starea de arest

preventiv a inculpatului G.C.

De asemenea, în baza art. 192 alin. (3) C.

proc. pen., instanța de prim control judiciar, a stabilit să

rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare din apel, din care

suma de 200 lei, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu pentru

inculpat, a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiției

către Baroul Suceava.

Pentru a decide astfel,

instanța de prim control judiciar a constatat

că prima instanță a reținut, în

mod corect, situația de fapt și încadrarea juridică dată

faptei dedusă judecății, dând o justă interpretare

probatoriului administrat în cauză, reținându-se că la data de 7

februarie 2009, pe fondul consumului de alcool și în condițiile unui

conflict spontan, în locuința comună

din localitate Epureni, inculpatul a aplicat fratelui său multiple

lovituri, cu două lemne de esență

tare, de uz gospodăresc,

în zona capului și peste corp.

Din concluziile raportului de necropsie

(filele 140-142 d.u.p.) s-a reținut că moartea victimei a fost

violentă și s-a datorat hematomului subdural acut, consecința

unui TCC acut deschis în cadrul unui

politraumatism,

iar leziunile constatate s-au putut produce prin lovire cu

corp alungit

și dur.

De asemenea, s-a mai

relevat în considerente că, deși inculpatul a

solicitat, atât în fața primei instanțe,

cât și în fața instanței de apel, raportat la întreaga

înșiruire a evenimentelor din care rezultă că nu a avut

intenția de a ucide, schimbarea încadrării juridice dată faptei

din infracțiunea prevăzută de art. 174, art. 175 lit. c) C. pen.

în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., această

cerere nu a fost primită, fiind respinsă ca neîntemeiată.

Curtea de Apel Suceava, secția penală

și pentru cauze cu

minori, a constatat

că determinarea intenției cu care a acționat inculpatul

se

face printr-o amplă analiză a tuturor împrejurărilor de fapt,

reținând că zona vizată de inculpat era una vitală,

obiectul vulnerant folosit fiind apt să producă moartea victimei, iar

intensitatea loviturilor a fost

puternică,

ele fiind aplicate de la o distanță foarte mică.

Toate aceste aspecte s-a apreciat că se

impun a fi examinate și

din

perspectiva faptului că ulterior lovirii, inculpatul nu a acordat victimei

îngrijiri, deși în timpul nopții a auzit-o gemând și a

observat că sângera abundent în zona capului, considerându-se că a

fost îndreptățită concluzia că inculpatul, chiar dacă

nu a urmărit rezultatul faptei, a prevăzut și a acceptat

posibilitatea producerii lui, în cauză fiind îndeplinite cerințele

art. 19 alin. (2) pct.1 lit. b) C. pen., astfel încât a remarcat că

încadrarea juridică dată faptei reținută de prima

instanță a fost corectă.

De asemenea, instanța de prim control judiciar a

înlăturat și susținerea apelantului inculpatului, în sensul

că a săvârșit fapta sub stăpânirea unei puternice

tulburări, determinată de o provocare din partea victimei, întrucât a

constatat că însuși inculpatul a recunoscut că a fost vorba de

un conflict spontan.

Cât privește pedeapsa aplicată, la

individualizarea judiciară a acesteia s-a constatat că au fost avute

în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., apreciindu-se

că reeducarea inculpatului s-ar putea realiza prin aplicarea unei pedepse

mai mică de 20 de ani închisoare. Având în vedere toate împrejurările

comiterii faptei, vârsta inculpatului, dar și starea avansată de

beție voluntară în care se afla, Curtea de Apel Suceava, secția penală

și pentru cauze cu minori, a apreciat că se justifică reducerea

pedepsei principale până la minimul special prevăzut de lege pentru

fapta comisă, respectiv 15 ani închisoare (în loc de 20 ani închisoare),

aceleași considerente, fiind reținute și atunci când a aplicat

inculpatului ca pedeapsă complementară cea prevăzută de

art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani

(în loc de 10 ani).

Așa fiind, instanța de prim control

judiciar, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul

declarat de inculpat, a desființat în parte sentința penală

atacată, iar în rejudecare a procedat în sensul celor mai sus arătate.

Î

mpotriva deciziei

penale mai sus-menționată, în termen legal, au

declarat recurs

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și de inculpatul G.C.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivele detaliate

în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Astfel, în esență, Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Suceava,

a

solicitat, în temeiul cazului de casare circumscris dispozițiilor art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., admiterea recursului, casarea deciziei

atacate și, pe fond, în rejudecare,

menținerea ca fiind legală și temeinică

a

hotărârii Tribunalului Botoșani sub aspectul individualizării

pedepsei,

considerând că pedeapsa

aplicată de instanța de prim control judiciar nu

reflectă

gradul de pericol social concret al acestuia, dar nici gravitatea faptei

reținută în sarcina inculpatului, raportat și la conduita

nepăsătoare adoptată de inculpat, ulterioară comiterii

faptei.

Apărătorul recurentului inculpat a

precizat că dacă se va aprecia recursul formulat de inculpat ca

introdus în termenul prevăzut de lege,

urmează

ca instanța de ultim control judiciar să constate că invocă

drept

caz de casare dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale

recurate și, pe fond, în principal reducerea cuantumului pedepsei sub

limita anterior stabilită sau, în subsidiar, menținerea ca fiind

legală și temeinică a hotărârii instanței de prim

control judiciar, în ceea ce individualizarea pedepsei aplicată acestuia,

funcție de circumstanțele

personale

ale acestuia și față de poziția procesuală a

inculpatului.

Cauza s-a înregistrat pe rolul Secției

Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr.

2913/40/2009, fixându-se termen intermediar pentru verificarea

legalității și temeiniciei măsurii arestării

inculpatului la 25 ianuarie 2010 și prim termen de judecată la 8

februarie 2010.

La termenul fixat pentru soluționarea

cauzei în recurs, Înalta

Curte, din oficiu,

a pus în discuția părților, în baza art. 385

15

alin.

(1) pct.1

lit. a) teza

I

C. proc. pen., excepția introducerii în

termen a recursului declarat de inculpat, față de conținutul

referatului existent de la fila 18 dosar recurs.

Astfel, conform referatului mai sus

menționat, întocmit de magistratul asistent rezultă că,

inculpatului G.C., aflat în stare de arest preventiv, i-a fost comunicată,

la penitenciar, copia deciziei penale nr. 62 din 30 noiembrie 2009 a

Curții de Apel Suceava, s

ecția penală

și pentru cauze cu minori, la 4 decembrie 2009, iar acesta

a

formulat recurs abia la data de 25 ianuarie 2010, așa cum rezultă din

cuprinsul înscrisului olograf existent la

fila 11 dosar recurs.

Așadar, conform prevederilor art. 385

3

C. proc. pen. raportat la art. 363-365 C. proc. pen., termenul de declarare a

căii de atac, pentru inculpatul deținut este de 10 zile de la data

comunicării copiei de pe dispozitiv, în speță termenul începând

să

curgă de la 4 decembrie 2009

și împlinindu-se la 14 decembrie 2009.

Or, în cauza supusă analizei, inculpatul

a formulat recurs la 25 ianuarie 2010, cu depășirea termenului

prevăzut de lege pentru exercitarea acestei căi ordinare de atac.

Fată de cele mai sus relevate,

Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și

Justiție constată că recursul formulat de inculpat G.C. este

tardiv introdus și, în baza dispozițiilor art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. a) teza

I

C. proc. pen., îl va respinge ca atare.

De asemenea, Înalta Curte constată

că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava,

privind pe același inculpat, împotriva deciziei penale nr. 62 din 30

noiembrie 2009 a Curții de Apel Suceava este nefondat, urmând a-l respinge

ca atare, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte de Casație și

Justiție, examinând motivele de recurs invocate Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Suceava, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform

prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen.

, constată că ambele instanțe au

reținut în mod corect

situația de fapt și au stabilit

vinovăția inculpatului G.C.

pe

baza unei juste evaluări a ansamblului probator administrat în cauză,

dând faptei comisă de acesta încadrarea juridică

corespunzătoare, instanța de prim control judiciar procedând la o

justă individualizare a

pedepsei

aplicate, funcție de criteriile prevăzute de dispozițiile art.

72 C. pen.

atunci când a redus cuantumul pedepsei aplicată

inculpatului de la 20 ani închisoare la 15 ani

închisoare.

Astfel, potrivit art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile

părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate in

partea specială, de gradul de pericol social al faptelor

săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările

care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen.

prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un

mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni.

Î

n speța dedusă judecății,

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, constată

că instanța de prim control judiciar a

procedat corect atunci când a aplicat o pedeapsă redusă de la

20 ani la

15 ani închisoare, apreciind-o ca fiind suficientă

și corespunzătoare

criteriilor

prevăzute de art. 72 C. pen., întrucât aceasta, atât sub aspectul

cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare, este

aptă

să atingă scopul preventiv și de reeducare al pedepsei,

consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., raportându-se la faptul

că inculpatul se afla la primul conflict cu legea penală, avea o

vârstă înaintată, dar și la împrejurarea că acesta, la

momentul comiterii faptei se afla sub influența băuturilor alcoolice,

chiar dacă gravitatea și urmarea nefastă a faptei comise

reținută în sarcină, erau tot atâtea aspecte care puteau conduce

și la o altfel de soluție.

Astfel în cauza supusă analizei, se

constată că inculpatul a recunoscut și regretat constant,

încă din faza de urmărire penală, fapta

săvârșită, încercând să-și motiveze acțiunea

violentă prin atitudinea comportamentală deviantă a victimei,

cauzată de consumul excesiv și repetat de alcool.

De altfel poziția de recunoaștere

și regret al faptei pentru care inculpatul a fost cercetat și dedus

judecății a reieșit din declarațiile acestuia, care s-au

coroborat cu probatoriul administrat în cauză,

relevându-se, în mod justificat, că fapta inculpatul G.C.

astfel

cum au fost descrisă în actul de inculpare, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 174 raportat la

art. 175 lit. c) C. pen. și nu cea prevăzută de art. 183 C. pen.,

așa cum acesta a susținut în fata instanțelor anterioare.

De asemenea, se constată că instanța de prim

control judiciar, chiar dacă a constatat că inculpatul s-a aflat la

primul conflict cu legea

penală, fiind

infractor primar, iar fapta pentru care a fost dedus judecății

afectează

grav valori sociale ocrotite de legea penală, precum viața persoanei,

a ținut cont și de toate celelalte împrejurări ce constituie

circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, de faptul că

anterior incidentului nefericit consumase alcool împreună cu fratele

său, că în mod frecvent izbucneau conflicte spontane, dar minore, între

cei doi, pe fondul consumului exagerat de alcool.

De altfel, împrejurarea că inculpatul nu

a acordat primele îngrijiri fratelui său aflat în agonie, (aspect invocat

de parchet în susținerea recursului formulat, pentru majorarea pedepsei

aplicată de instanța de prim control judiciar până la limita

celei aplicată de prima instanță), a fost generată, în mod

evident, tot de consumul exagerat de alcool, întrucât inculpatul se afla în

stare de ebrietate avansată, după ce îngurgitase 1 litru votcă,

situație care, în mod cert, i-a afectat capacitatea de reacție.

De asemenea, față de atitudinea procesuală

sinceră și cooperantă a inculpatului pe parcursul procesului

penal, care a

recunoscut constant

săvârșirea faptei, astfel cum au rezultat din întregul

probatoriu

administrat, se constată că instanța de prim control judiciar

este cea care a procedat la o justă individualizarea a pedepsei

aplicată inculpatului, apreciind, justificat, că pedeapsa în cuantum

redus de la 20 de ani la 15 ani închisoare, este îndestulătoare și de

natură să servească scopului prevăzut de dispozițiile

art. 52 C. pen.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte constată că în cauză, în raport cu

natura și gravitatea faptei reținută în sarcina acestuia, cu

ansamblul tuturor împrejurărilor cauzei și cu datele ce

caracterizează persoana inculpatului, nu se justifică majorarea

cuantumului pedepsei aplicată de instanța de prim control judiciar

până la nivelul celei aplicată de prima instanță, așa

cum neîntemeiat, a solicitat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava,

secția penală și pentru cauze.

Față de toate

aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că pedeapsa

aplicată de instanța de apel,

pentru infracțiunea săvârșită, a fost just

individualizată și este conformă scopului acesteia prevăzut

de art. 52

C. pen., așa încât, nu se

impune reindividualizarea pedepsei aplicată inculpatului, în sensul

majorării cuantumului acesteia.

Față de cele

menționate mai sus, Înalta Curte, urmează a constata

că recursul declarat Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Suceava împotriva deciziei penale nr. 62 din 30

noiembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și

pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul G.C., este nefondat, astfel

că, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1

lit. b) C. proc. pen., îl va respinge ca atare.

De asemenea, pentru considerentele anterior menționate,

Înalta

Curte, urmează a constata

că recursul declarat de inculpatul G.C.

împotriva aceleiași

decizii, este tardiv, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza

I

C. proc. pen., îl va respinge ca atare.

Î

n baza art. 385

17

alin. (4)

raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen. va

deduce din pedeapsa aplicată inculpatului G.C., durata reținerii

și arestării preventive de la 10 februarie 2009 la 8 februarie 2010.

Î

n baza art. 192 alin. (2)

C. proc. pen. va obliga recurentul

inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției și Libertăților

Cetățenești, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

R

espinge, ca nefondat, recursul declarat de

Parchetul de pe lângă

Curtea

de Apel Suceava împotriva deciziei penale nr. 62 din 30 noiembrie 2009 a

Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru

cauze cu minori, privind pe inculpatul G.C.

Respinge, ca tardiv introdus, recursul declarat de inculpatul G.C.

împotriva aceleiași decizii.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata reținerii și

arestării

preventive de la 10 februarie 2009 la 8 februarie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și

Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 8 februarie 2010.