ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1785/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1785/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 415 din 11 ianuarie 2008,

Tribunalul Botoșani, secția penală, a dispus următoarele:

A condamnat pe inculpatul P.G., în prezent deținut în

Penitenciarul Botoșani, la pedeapsa de 20 ani închisoare și 10 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pentru

săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzut de art. 174 rap. la art. 175

lit. b) și c) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, b)

C. pen.

A fost menținută arestarea preventivă a inculpatului și s-a

dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 3 noiembrie 2007 la zi.

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile B.C.

suma de 4.900 lei, cu titlul de daune materiale, suma de 1.000 lei, cu titlul

de daune morale și suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

S-a dispus confiscarea corpurilor delicte evidențiate la

poziția nr. 27/2008 în registrul de corpuri delicte al Tribunalului Botoșani.

A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de

2.500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut

următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 1140/P/2007 din 23 aprilie 2008, al

Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani a fost trimis în judecată, în stare

de arest, inculpatul P.G. pentru infracțiunea de omor calificat prevăzută de

art. 174 rap. la art. 175 lit. b) și c) C. pen., constând în aceea că, în

noaptea de 31 octombrie/1 noiembrie 2007, după miezul nopții, inculpatul, având

la bază un scop material bine definit, a ucis-o, prin sufocare cu palma și cu un

capot, în locuința comună din localitatea Călărași jud. Botoșani, pe mătușa sa,

P.P., în vârstă de 73 de ani.

În rechizitoriu este expusă următoarea situație de fapt:

Inculpatul P.G. este căsătorit cu numita P.V. și are împreună cu aceasta un

copil în vârstă de 7 ani, P.G.C. La începutul căsătoriei lor, aceștia au locuit

la niște rude, după care s-au mutat la părinții numitei P.V., în Andrieșeni,

jud. Iași, după care au revenit în localitatea Călărași, începând să locuiască

și să gospodărească cu numita P.P., mătușa inculpatului. între inculpat și

victimă a intervenit o înțelegere cu privire la întreținerea acesteia până la

deces, înțelegere consfințită într-un act notarial, contract de întreținere,

autentificat la data de 13 iulie 2003 la Notar Public M.S.D.

Prin acest contract, numita P.P. ceda inculpatului și soției

sale imobilul proprietatea sa, situat în localitatea Călărași jud. Botoșani,

suprafața de teren aferentă casei de locuit și curții, precum și suprafața

totală de 17.164 mp teren situat în extravilanul satului Ciornohal, corn.

Călărași, jud. Botoșani, prețul constând în obligația cumpărătorilor de a o

întreține pe victimă cu cele necesare traiului pe tot timpul vieții, asigurarea

unui trai decent, precum și suportarea cheltuielilor de înmormântare, toată

tranzacția fiind orientată spre suma de 30.000.000 lei ROL, inculpatul și soția

sa intrând în stăpânirea bunurilor la data autentificării contractului.

Până în luna ianuarie 2004, între inculpat și victimă nu

existat vreo stare conflictuală sau discuții în contradictoriu, însă după

plecarea numitei P.V. la lucru în Italia, și revenirea acesteia în țară, după

mai bine de 1 an și 7 luni, au apărut certuri între acesta și mătușa sa,

context în care inculpatul i se adresa cu cuvinte jignitoare, adesea vulgare,

având un comportament neadecvat situației la care se angajase față de mătușa

sa.

Acest comportament s-a accentuat, mai cu seamă că inculpatul

a început să consume frecvent băuturi alcoolice, să fie irascibil și violent

față de victimă, mai ales după luna februarie 2007, când victima, cu ajutorul

fiului ei B.C., a introdus acțiune la Judecătoria Botoșani în vederea

rezilierii contractului de întreținere. între timp victima fusese nevoită, de

mai multe ori, să locuiască la vecini (în special la familia V.), dar și la

fiul ei, în comuna Braniștea, jud. Dâmbovița.

În dosarul civil având ca obiect rezilierea contractului de

întreținere, Judecătoria Botoșani a fixat mai multe termene de judecată la care

au fost prezenți atât inculpatul, cât și victima, unul fiind stabilit la data

de 1 noiembrie 2007. Numitul B.C. a luat legătura cu B.D., socrul lui V.C.I.,

pentru ca în ziua de 31 octombrie 2007 să se deplaseze la Botoșani în vederea

prezentării la termenul fixat, alături de mama sa. Martorul B.D. i-a telefonat

ginerelui său să meargă la domiciliul victimei și al inculpatului pentru a-i

anunța să fie prezenți la Botoșani la ora 8,00. Victima și inculpatul urmau să

plece din Călărași cu autobuzul de ora 6,00, victima fiind așteptată de fiul ei

la Autogara Botoșani.

Î

n acest context, în ziua de 31 octombrie

2007, inculpatul P.G. l-a luat pe fiul său, P.G.C., și 1-a dus la fratele său P.Ș.

în localitatea Călărași pentru a rămâne pentru a doua zi, când inculpatul trebuia

să-și rezolve problemele legate de proces. Victima a fost văzută, în ziua

respectivă, la domiciliul său, întâlnindu-se cu vecina sa, A.M. În jurul orei

20,30, la locuința victimei și a inculpatului au venit nepoții acestuia, P.M.

și M.P. pentru a viziona unele emisiuni la televizor, aceștia găsindu-1 pe

unchiul lor pregătind mâncare în camera sa, iar victima în camera sa, întinsă

pe pat, cu lumina stinsă. Camerele celor doi era despărțită de o ușă cu geam

spart, în locul geamului fiind o perdeluță. Această ușă era în majoritatea

timpului încuiată și asigurată cu mai multe sisteme de închidere, comportament

al victimei ce se datora temerii pe care o avea față de comportamentul violent

al inculpatului.

Martorii P.M. și M.P. au vizionat emisiuni la

televizor până la ora 1,15, când s-au hotărât să plece acasă. Au observat că pe

la ora 1,00 victima a aprins lumina, iar când au ieșit în curte, pe geamul

camerei, au observat cum victima își așeza vesele pe plită pentru a-și pregăti

ceva de mâncare, fiind singură în cameră.

După plecarea nepoților, inculpatul a început

să discute cu victima P.P. despre procesul la care trebuiau să meargă,

servind-o pe aceasta cu lichior „Tanita" și cu o cafea, iar pe fondul

discuțiilor în contradictoriu, a revenit în camera sa. În jurul orei 1,30,

inculpatul s-a gândit să o ucidă pe victimă pentru ca aceasta să nu mai ajungă

la proces, iar ca rezultat, imobilul și terenul din contract să-i rămână în

proprietate deplină. Astfel, prin geamul fără sticlă a deblocat foraibărul de la

ușa de acces, a intrat în camera victimei, ce se afla întinsă pe pat și,

folosind un capot al acesteia, i 1-a aplicat pe nas și pe gură, iar prin

presare cu mâna i-a obturat căile respiratorii, timp de aproximativ 5 minute,

până când victima a decedat.

Apoi, inculpatul a acoperit victima cu o pătură și a lăsat-o

cu fața în sus pe pat, a blocat ușa de acces și a ieșit din camera victimei

folosind geamul ce dădea spre curte, luând cu el capotul victimei și sticla de

plastic în care a fost lichiorul „Tanita". Ajuns în camera sa, inculpatul

le-a dat foc, acestea arzând parțial, resturile fiind ridicate de organele de

poliție pentru cercetări.

După comiterea faptei inculpatul a stat în

camera sa și nu s-a mai dus în camera victimei.

Î

n dimineața de 1 noiembrie 2007, inculpatul a

plecat la Botoșani, în jurul orei 8,00 întâlnindu-se cu fiul victimei pe holul

de la parterul Judecătoriei Botoșani, apoi cu martorul B.D. La întrebarea

acestora unde este victima P.P., inculpatul a dat un răspuns ambiguu, fără

înțeles, după care a plecat în fața judecătoriei. Imediat, martorul B.D. a

plecat la domiciliul său, de unde a sunat la ginerele său, V.C.I. Acesta,

împreună cu martora A.M., s-au deplasat la locuința victimei și au constatat că

aceasta se află decedată în camera ei. în jurul prânzului a venit la domiciliu

și inculpatul, afirmând că nu cunoaște cauza decesului victimei, însă fiind

complet schimbat la față și având un comportament modificat.

Din concluziile raportului medico-legal a

rezultat că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat insuficienței

respiratorii acute ca urmare a asfixierii mecanice prin comprimare, obstrucție

oro-nazală și compresiune cervicală. Leziunile traumatice constatate la nivel

facial s-au putut produce prin compresiune cu mâna și degetele, iar între

leziunile constatate și moartea victimei există legătură cauzală directă și

necondiționată.

Instanța de fond a reținut că, deși

inculpatul nu a recunoscut decât în declarațiile sale inițiale săvârșirea

faptei, ansamblul probatoriului administrat confirmă situația de fapt descrisă

în rechizitoriu. Martorii V.C.I., A.M., B.D. și P.M. au relatat despre

comportamentul necorespunzător al inculpatului față de victimă după

neînțelegerile ce au dus la promovarea acțiunii pentru rezilierea contractului

de întreținere. Constatările medico-legale atestă producerea morții violente ca

urmare a asfixierii mecanice, iar obiectul folosit la asfixiere (capotul

victimei) a fost găsit parțial distrus prin ardere. În intervalul în care s-a

produs moartea victimei nu s-a aflat și o altă persoană decât inculpatul la

domiciliul acesteia. Comportamentul modificat al inculpatului din ziua de 1

noiembrie 2007 a fost observat de martorii care îl cunoșteau și se află în

legătură directă cu moartea victimei, aspect demonstrat de reacția sa. Reacții

specifice comportamentului simulat au fost evidențiate și cu ocazia testării

poligraf. în legătură cu aceste rezultate s-a făcut precizarea (necesară și

întemeiată) că nu servesc prin ele însele la formarea unei concluzii, ci doar

coroborate cu celelalte probe administrate.

La reținerea situației de fapt descrise a

contribuit și declarația inițială dată de inculpat în fața procurorului, precum

și cea dată în fața instanței cu ocazia soluționării propunerii de arestare

preventivă. Prima declarație cuprinde descrierea amănunțită a modului de

săvârșire a faptei, descriere ale cărei elemente se află în legătură logică și

nu contrazic restul probelor administrate, în condițiile în care, la acea dată,

inculpatul nu cunoștea vreun rezultat al cercetărilor în măsură să-i

influențeze poziția procesuală.

Susținerile ulterioare ale inculpatului, cum

că fapta ar fi fost săvârșită de către numita C.P. sau de numita C.A., nu au

nicio susținere probatorie, neexistând nici măcar indicii în acest sens. De

altfel niciuna din cele două nu avea vreun mobil pentru săvârșirea unei

asemenea fapte, mobil care a existat în ce-1 privește pe inculpat și a

constatat în interesul material urmărit. Au fost reținute și declarațiile

martorului P.M., care infirmă că inculpatul nu ar fi fost prezent în acea

noapte la locuința sa. Același martor declară că numita P.V., soția

inculpatului, a încercat să-1 influențeze în sensul de a declara că autoarea

omorului este C.P.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în

vedere limitele prevăzute de lege, gradul concret ridicat de pericol social al

infracțiunii, rezultând din împrejurările și modul săvârșirii, precum și

persoana inculpatului care, deși nu prezintă antecedente penale, a încercat să

ascundă urmele infracțiunii și a avut o atitudine procesuală oscilantă și

nesinceră.

Cu privire la latura civilă, s-a reținut că

s-a constituit parte civilă numitul B.C. (fiul victimei), acesta solicitând

suma de 5.000 lei reprezentând cheltuieli de înmormântare și praznic, precum și

suma de 1.000 lei cu titlu de daune morale pentru trauma morală cauzată prin

uciderea mamei sale.

A reținut, în final, prima instanță că probatoriul

administrat în soluționarea acțiunii civile (declarațiile martorilor B.R., B.D.

și C.C.) a demonstrat că partea civilă a cheltuit pentru înmormântarea victimei

și pentru praznicele ce au urmat, suma de 4.900 lei. Diferența până la 5.000

lei constă în costul sicriului și crucii confecționate de numitul C.C., cost

care nu a fost suportat de partea civilă. în ce privește declarația martorului R.D.

(propus de inculpat), aceasta urmează a fi înlăturată ca nesinceră deoarece nu

se coroborează cu restul probatoriului.

Î

n opinia instanței, în mod evident decesul

victimei într-un asemenea mod a fost de natură să cauzeze părții civile o

puternică suferință psihică, astfel încât se justifică acordarea daunelor

morale în cuantumul solicitat. Așa fiind, în temeiul art. 14, art. 346 C. proc.

pen. rap. la art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părții

civile suma de 4.900 lei cu titlul de daune materiale și suma de 1.000 lei cu

titlu de daune morale.

Î

n temeiul art. 193 alin. (1) C. proc. pen.

inculpatul a fost obligat să plătească părții civile și suma de 500 lei

cheltuieli judiciare, reprezentând onorariul apărătorului angajat.

Î

mpotriva sentinței, în termen legal, a

declarat apel inculpatul P.G., care a arătat că nu se face vinovat de

săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa.

A menționat că organele de urmărire penală au

fost cele care l-au acuzat pe nedrept, l-au forțat și indus în eroare să dea

declarații în defavoarea sa. A mai arătat că nu el este autorul infracțiunii

pentru care a fost condamnat, iar la dosarul cauzei nu există probe certe și

relevante din care să rezulte vinovăția sa. în final, a solicitat achitarea sa

întrucât fapta a fost săvârșită de către o altă persoană, respectiv de către

numita C.P.

Prin decizia penală nr. 11 din 2 martie 2009, Curtea de Apel

Suceava, secția penală, a respins ca nefondat apelul inculpatului, a menținut

starea de arest și a dedus durata măsurilor preventive privative de libertate.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de

apel a avut în vedere următoarele considerente:

Astfel, din amplul probatoriu administrat în

faza de urmărire penală și cercetare judecătorească, respectiv plângerea și

denunțul formulat de partea civilă B.C., procesele verbale întocmite de către

organele de urmărire penală cu ocazia efectuării urmăririi penale, raportul de constatare

medico-legală de necropsie nr. 106/17 din 14 februarie 2008 întocmit de SML Botoșani

și planșele fotografice anexă, raportul de expertiză psihiatrică nr. A 1/13446

din 14 decembrie 2007 întocmit de INML Mina Minovici București pentru inculpat,

înscrisurile depuse la dosar, reprezentând contract de întreținere și adresele

Judecătoriei Botoșani cu privire la litigiile dintre inculpat și victima P.P.,

declarațiile martorilor P.M., B.D., P.Ș., V.C.I., A.M., P.V. și C.I., procesul

verbal de confruntare dintre inculpat și martorul V.C.I., declarația părții

civile B.C. și declarațiile inculpatului prin care recunoaște, în faza de

urmărire penală, săvârșirea infracțiunii, rezultă cu certitudine că în noaptea

de 31 octombrie/ 1 noiembrie 2007, după miezul nopții, în urma unor discuții și

pe fondul unui litigiu pe care îl avea cu victima P.P., inculpatul P.G., în

dorința de a intra în posesia bunurilor victimei, prin presare cu mâna și

folosind un capot al victimei, i-a obturat acesteia căile respiratorii pe o

durată de aproximativ 5 minute, până când victima a decedat. Din concluziile

raportului de necropsie nr. 106 A din 14 februarie 2008 întocmit de Serviciul

de Medicină Legală Botoșani, filele 67-69 dosar urmărire penală, rezultă că

moartea victimei P.P. a fost violentă și s-a datorat insuficienței respiratorii

acute ca urmare a asfixiei mecanice prin comprimare, obstrucție oro-vasculară

și compresiune cervicală, leziuni traumatice ce s-ar putut produce prin

comprimare cu mâna și degetele, între leziunile constatate și moartea victimei

existând legătură cauzală directă necondițională.

A mai reținut instanța de apel că pe

parcursul procesului penal, inculpatul P.G. a adoptat o atitudine oscilantă,

recunoscând inițial săvârșirea infracțiunii atât în fața organelor de urmărire

penală, cât și în fața instanței investită cu soluționarea cererii de luare a

măsurii arestului preventiv împotriva acestuia, după care - tot în fața

organelor de urmărire penală, cât și în fața instanței de fond - a negat

săvârșirea infracțiunii.

Î

ntrucât vinovăția inculpatului a fost pe

deplin dovedită pe baza probatoriului administrat în cele două faze ale

procesului penal, urmărirea penală și cercetarea judecătorească, s-a apreciat

că susținerile inculpatului conform cărora fapta ar fi fost săvârșită de către

o altă persoană, respectiv de numitele C.P. sau C.A. sunt nefondate și nu au

suport probator.

Î

n fața instanței de apel, inculpatul - în

declarația dată la fila 59-60 dosar - a arătat că organele de urmărire penală

l-au amenințat să recunoască săvârșirea faptei, fiind constrâns pentru a da

declarații de recunoaștere. A mai arătat că în noaptea de 31 octombrie - 1

noiembrie 2007, în jurul orelor 1,30 după ce în prealabil a stat la locuința sa

împreună cu nepoții săi, respectiv M.P. și P.M. și numita C.P. a plecat împreună

cu copilul P.C. la fratele său, P.Ș., unde a stat până a doua zi dimineață,

când a plecat la Botoșani la proces.

Concluzionează instanța de apel că

susținerile inculpatului nu au suport probator și nu se coroborează cu probele

administrate în cauză, motiv pentru care le-a apreciat ca nesincere și făcute

doar în scopul înlăturării sau diminuării răspunderii sale penale. De altfel,

în ceea ce privește susținerile prezentate de inculpat - prin care arată că a

fost forțat de organele de urmărire penală să recunoască fapta - acestea nu au

fost dovedite în cauză și, mai mult de atât, sunt neverosimile susținerile prin

care a arătat că a fost forțat de organele de urmărire penală să recunoască

fapta în fața instanței de fond atunci când a fost prezentat în vederea luării

împotriva sa a măsurii arestului preventiv.

Referitor la situația de fapt prezentată de

inculpat în fața instanței de apel, s-a apreciat că aceasta nu are suport

probator și nu a fost dovedită în cauză. Astfel, conform declarației martorului

P.Ș., audiat la filele 124-125 dosar urmărire penală, rezultă că inculpatul P.G.

a fost la domiciliul acestuia în dimineața zilei de 31 octombrie 2007, când l-a

lăsat pe fiul său P.C., ci nu în noaptea de 31 octombrie /1 noiembrie 2007 cum

susține inculpatul în fața instanței de apel. De asemenea, martorul arată că

inculpatul nu a dormit în noaptea zilei de 31 octombrie /1 noiembrie 2007 la

domiciliul său, ci s-a întors la locuința sa unde se afla și victima P.P.

Martorul P.M., audiat în fața organelor de urmărire penală,

arată conform declarației de la filele 113-115 dosar urmărire penală, că

într-adevăr în ziua de 31 octombrie 2007 a fost împreună cu fratele său la

domiciliul inculpatului, unde acesta locuia împreună cu victima P.P., însă nu

confirmă prezența numitei C.P., așa cum susține inculpatul în fața instanței de

apel.

Atât probatoriul testimonial administrat în cauză, respectiv

declarațiile părții civile B.C., filele 59-64 dosar urmărire penală și fila 227

dosar fond, a martorului P.M., fila 113-115 dosar urmărire penală, V.C.I.,

filele 118-122 dosar urmărire penală și A.M., filele 127-129 dosar urmărire

penală, cât și înscrisurile depuse la filele 172-182 dosar urmărire penală, au

dovedit faptul că inculpatul avea un comportament necorespunzător față de

victimă, iar neînțelegerile dintre aceștia au dus la promovarea de către

victimă a unei acțiuni pentru rezilierea contractului de întreținere pe care îl

încheiase cu inculpatul.

Ca urmare a declarațiilor de recunoaștere a faptei

de către inculpat, conform declarațiilor de la filele 108-112 dosar urmărire

penală și filei 5 din dosar nr. 5241/40/2007 al Tribunalului Botoșani, prin

care a arătat modul de săvârșire a faptei, concludente în dovedirea vinovăției

acestuia sunt și constatările făcute cu ocazia cercetării la fața locului și

planșele foto anexe, din care rezultă că, într-adevăr, la domiciliul

inculpatului au fost găsite în plita sobei mai multe recipiente de material

plastic, parțial arse, precum și material textil ars și carbonizat care

păstrează țesătura materialului.

Potrivit declarațiilor inculpatului,

materialul textil parțial ars găsit de organele de urmărire penală în plita

sobei îl reprezintă capotul victimei pe care 1-a luat din camera acesteia, și

pe care l-a folosit pentru asfixierea mecanică a victimei, după care 1-a

aruncat în plită și a încercat să îl ardă.

De asemenea, inculpatul a arătat că

recipientul din plastic este o sticlă goală de lichior Tanita pe care a

consumat-o în seara zilei de 31 octombrie 2007, și din care a servit-o cu un

pahar și pe victima P.P.

S-a mai apreciat că în sprijinul vinovăției

inculpatului este și comportamentul adoptat de acesta ulterior, în data de 1

noiembrie 2007, care - conform declarațiilor părții civile și a martorilor

audiați - a adoptat o atitudine specifică stării de teamă atunci când a fost

întrebat despre victima P.P., sau când i s-a spus că aceasta a fost găsită decedată

și se efectuează cercetări cu privire la stabilirea împrejurărilor morții acesteia.

Reacții specifice comportamentului simulat au fost evidențiate

la inculpat și cu ocazia efectuării testului poligraf a acestuia.

Cu privire la declarația martorului M.P.,

audiat în fața instanței de apel, filele 36-37 dosar, la solicitarea inculpatului,

curtea de apel a constatat că susținerile acestuia, prin care arată că numita C.P.

i-a relatat telefonic că ea este cea care a ucis-o pe victimă în seara zilei de

31 octombrie /1 noiembrie 2007, nu sunt dovedite în cauză.

Astfel, martorul P.M., audiat la filele 113-115

dosar urmărire penală, care arată că în ziua de 31 octombrie 2007 a fost

împreună cu martorul M.P. la domiciliul inculpatului, declară că în acea zi sau

seara nu a văzut-o pe numita C.P. la domiciliul inculpatului.

De asemenea, acest martor arată, conform

declarației sale, că soția inculpatului, martora P.V., i-a solicitat să declare

în fața organelor de urmărire penală că autoarea infracțiunii este numita C.P.,

iar nu inculpatul. Din oficiu, instanța de apel a dispus citarea numitei C.P.,

însă potrivit procesului verbal de la fila 57 dosar, organele de executare a

mandatului de aducere au fost în imposibilitate obiectivă de a executa mandatul

întrucât aceasta este plecată de la domiciliu, fără a i se cunoaște noua

adresă.

Î

mpotriva deciziei, inculpatul a declarat

prezentul recurs, motivele expuse cu ocazia dezbaterilor fiind menționate în

partea introductivă a hotărârii.

Prealabil examinării recursului, Înalta Curte

reține următoarele:

-

cu acordul său,

inculpatul a fost ascultat de instanța de fond (fil. 226) și de cea de apel

(fil. 59), precum și de instanța de recurs (fil. 19);

-

în recurs, inculpatul a

depus un memoriu în care, în sinteză, susține, pe de o parte, că nu el, ci

numita C.P. este autoarea omorului, iar pe de altă parte, că recunoașterea

faptei de către el a fost consecința presiunilor psihice ale organelor

judiciare (fil. 18);

-

în cursul urmării penale,

în prezența apărătorului, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei în fața

procurorului (fil. 108-109); de asemenea, inculpatul a recunoscut săvârșirea

infracțiunii și în declarația olografă, asistat fiind de apărător

(fil.110-112);

-

aceeași poziție de recunoaștere

a faptei a avut-o inculpatul, în prezența apărătorului, și cu ocazia ascultării

de către judecătorul care a luat măsura arestării (fil. 5 din dosarul nr. 5241/40/2007);

- ulterior, în cursul

urmăririi penale, al judecății la fond, apel și recurs, inculpatul a revenit

asupra declarațiilor de recunoaștere a săvârșirii faptei;

Recursul inculpatului

va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

-     asupra cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen.

S-a susținut că

instanțele nu au audiat martorul P.M. și pe numita C.P., ceea ce justifică, în

opinia inculpatului, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Din actele și lucrările dosarului rezultă

următoarele:

Martorul P.M.

(nepotul inculpatului) a fost audiat în cursul urmăririi penale (fil. 113-115).

Cu privire la numita C.P. (neaudiată în cursul urmăririi penale), martorul C.I.

(tatăl acesteia) menționează că de 5 ani nu mai cunoaște nimic în legătură cu

ea (fil. 132 verso).

Instanța de

fond, la cererea apărării, a făcut numeroase demersuri pentru localizarea și

aducerea martorului P.M. în vederea audierii, emițând citații și mandate de

aducere (fil. 247, 255, 260, 263, 273, 278, 279, 284, 296, 312, 316, 325, 327,

328, 330, 335, 337, 352, 353, 358), toate acestea rămânând însă fără rezultatul

urmărit.

De asemenea,

instanța de apel a dispus măsuri rezonabile și efective pentru localizarea și aducerea

martorului P.M., precum și pentru localizarea și aducerea numitei C.P., ambii

în vederea audierii, emițând citații și mandate de aducere (fil. 20, 28, 31,

33, 38, 39, 45, 46, 47-48, 50, 52, 55, 56, 57), toate acestea rămânând însă

fără rezultatul urmărit. La termenul când au avut loc dezbaterile în apel,

inculpatul și apărătorul, în final, față de imposibilitatea localizării celor 2

persoane, nu au mai insistat în administrarea probei, inculpatul solicitând

însă să fie reaudiat, cerere admisă de instanța de apel (pag. 1 a deciziei)

după care, nefiind formulate alte cereri, s-a dispus trecerea la dezbateri

(judecarea pe fond a apelului inculpatului).

Așa cum s-a

menționat, în pofida demersurilor juridice ale instanțelor („eforturi

rezonabile"), nu a fost posibilă localizarea și aducerea la sediul

instanței în vederea audierii a celor 2 persoane (martorul P.M. și numita C.P.).

În consecință,

criticile recurentului-inculpat, sub acest aspect, sunt neîntemeiate deoarece, pe

de o parte, imposibilitatea obiectivă de aducere a unor martorilor în instanță,

spre a fi audiați, nu este sancționată cu nulitatea declarațiilor date, de

aceeași martori, în cursul urmăririi penale, și nici cu înlăturarea acestora

din ansamblul probator al cauzei, iar pe de altă parte, declarațiile martorului

P.M. nu numai că nu sunt singurele probe în acuzare, dar nici nu au avut o

valoare probatorie determinantă în pronunțarea hotărârii de condamnare.

Se mai reține

că dispozițiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen. au fost supuse examinării

Curții Constituționale a României, în ultimii 6 ani fiind publicate peste 16

decizii din care rezultă că acestea nu sunt neconstituționale (nr. 151/2002,

275/2003, 415/2004, 224/2005, 404/2006, 704/2007, 334/2008 etc). Posibilitatea

folosirii declarațiilor date în cursul urmăririi penale de către unii martori,

în situația în care s-au făcut eforturi rezonabile de către instanță pentru a-i

aduce în fața sa, în vederea ascultării contradictorii, eforturi cu rezultat

negativ, nu este exclusă, „de plano", nici de jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului (cauza Reiner și alții împotriva României).

Asupra cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Conform art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare

gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de

achitare sau de condamnare. Eroarea gravă trebuie să fie constatată din

compararea faptelor reținute cu probele administrate.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține următoarele:

Primo, potrivit art. 62

și art. 65 C. proc. pen., pentru aflarea adevărului în cauzele penale, organele

judiciare sunt obligate să administreze probe. Corelativ, conform art. 66 C.

proc. pen., inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este

obligat să-și dovedească nevinovăție. însă, în cazul când există probe de

vinovăție, inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie. Printre

probele (mijloacele de probă) prevăzute de lege pentru aflarea adevărului (art.

63 combinat cu art. 64 C. pen.), sunt și declarațiile inculpatului, acestea

putând servi la aflarea adevărului în măsura în care sunt coroborate cu fapte

și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Secundo, în

considerarea valorii probatorii a declarațiilor inculpatului, precum și pentru

respectarea principiilor generale ale neincriminării și loialității

administrării probelor, în art. 70 C. proc. pen. sunt instituite obligații ale

organelor judiciare prealabil luării declarațiilor acuzatului (învinuit sau

inculpat). Printre alte obligații (referitoare la identificarea acuzatului și

stabilirea datelor personale, la aducerea la cunoștință a faptei și încadrării

juridice, la dreptul de a avea un apărător), legea a stabilit și obligația

prealabilă a informării cu privire la „dreptul la tăcere" (dreptul de a nu

da nici-o declarație), precum și la obligația informării prealabile a

acuzatului că, în cazul în care este de acord să dea declarații, tot ceea ce

declară poate fi folosit și împotriva sa (organul judiciar atrăgându-i atenția

în acest sens).

Așa cum s-a

menționat, în cursul urmării penale, în prezența apărătorului, inculpatul a

recunoscut săvârșirea faptei în fața procurorului (fil. 108-109, dosar urmărire

penală); de asemenea, inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii și în

declarația olografă, asistat fiind de apărător (fil. 110-112, dosar urmărire

penală). Aceeași poziție de recunoaștere a faptei a avut-o inculpatul, în

prezența apărătorului, și cu ocazia ascultării de către judecătorul care a luat

măsura arestării (fil. 5 din dosarul nr. 5241/40/2007).

Înalta Curte

constată că, în cursul urmăririi penale, după respectarea obligațiilor

prevăzute de art. 70 C. proc. pen. de către procuror și, respectiv, de către

judecător (cu ocazia examinării propunerii de arestare), inculpatul a fost de

acord să dea declarații, fiind amplu audiat de către aceste organe judiciare.

Nu în ultimul rând, se constată că inculpatul a fost de acord să dea și o

declarație olografă amplă în cursul urmăririi penale. La toate cele 3

declarații, inculpatul a beneficiat de asistența juridică a unui avocat.

Or, din aceste 3

declarații rezultă, pe de o parte, că inculpatul a recunoscut săvârșirea

omorului, iar pe de altă parte, că detaliile oferite organelor judiciare au

relevat modul concret în care a fost concepută și executată fapta de omor,

detalii care corespund întocmai cu cele relevate de probatoriul administrat

(inclusiv actele medico-legale, mijloacele materiale de probă ridicate cu

ocazia cercetării la fața locului și declarațiile martorilor, astfel cum s-a

menționat anterior).

Din expertiza

medico-legală psihiatrică rezultă că au fost negate internări în spitale de

psihiatrie anterior arestării și că inculpatul „nu prezintă tulburări psihice

de natură a-i afecta capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și

consecințelor faptelor sale. Are discernământul păstrat în raport cu fapta

pentru care este cercetat" (fil. 186-188, dosar urmărire penală).

Revenirea

inculpatului asupra recunoașterii faptei, motivată fie prin pretinse presiuni

psihice ale organelor judiciare asupra sa, fie prin invocarea ca autor al

omorului a numitei C.P. (nepoata sa), nu a depășit limitele unor alegații, sub

acest ultim aspect neexistând o susținere rezonabilă în declarațiile martorilor

audiați. De asemenea, așa cum au constatat și cele 2 instanțe, inculpatul nu a

fost în măsură să ofere explicații rezonabile pentru detaliile referitoare la

modul de concepere și de săvârșire a faptei, inclusiv la modul de părăsire a

încăperii în care a rămas victima, detalii relatate organelor judiciare - și

menționate în cele 3 declarații inițiale - și care nu puteau fi cunoscute decât

de făptuitor, mai ales în condițiile în care acestea se coroborează cu probele

materiale ridicate cu ocazia cercetării la fața locului, cu aspectele rezultate

din actele medico-legale, dar și cu probatoriul testimonial administrat.

Înalta Curte

constată că inculpatul nu a arătat în ce constă eroarea gravă de fapt, și nici

ce probă este în contradicție cu situația de fapt reținută de prima instanță

și, respectiv, confirmată de instanța de apel. Susținerile inculpatului - nu

există probe directe care să îl incrimineze, o altă persoană ar fi autorul

infracțiunii, recunoașterea inițială a omorului a fost consecința unei presiuni

psihice a organelor judiciare - reprezintă apărări care au fost examinate de

către ambele instanțe, motivat înlăturate, și care exced cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

În

consecință, cazul de casare menționat nu este incident în cauză, susținerile

inculpatului nerelevând, în concret, existența unei erori grave în stabilirea

situației de fapt, respectiv o gravă neconcordanță între faptele reținute de

instanțe și probatoriul administrat.

-

asupra cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Î

n conformitate cu dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit

individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite

decât cele prevăzute de lege. Potrivit art. 72 C. pen., care reglementează

criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor

se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de

pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei

săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau

agravează răspunderea penală.

Infracțiunea

de omor calificat, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. b) și c) C. pen.,

pentru care inculpatul a fost condamnat, este pedepsită cu închisoare de la 15

la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

Pedeapsa

aplicată inculpatului, de 20 de ani închisoare, este orientată către media

limitelor textului incriminator al faptei și răspunde atât scopului definit de

art. 52 C. pen., cât și criteriilor generale de individualizare prevăzute de

art. 72 C. pen.

Astfel, ambele

instanțe au avut în vedere primul criteriu general de individualizare prevăzut

de art. 72 C. pen., „gradul de pericol social al faptei săvârșite", acesta

decurgând din incidența celor 2 circumstanțe agravante a omorului: interesul

material și, respectiv, calitatea subiectului pasiv al infracțiunii (mătușa

inculpatului).

Gradul de

pericol social al faptei săvârșite este relevat și de modul de concepere și executare

a activității infracționale, astfel cum a fost expus anterior.

De asemenea,

ambele instanțe au avut în vedere și cel de-al doilea criteriu general de

individualizare dintre cele enumerate în ordine de art. 72 C. pen., „persoana

infractorului", reținându-se că inculpatul, în loc de a manifesta

gratitudine și respect pentru ruda sa - care acceptase primirea acestuia în

gospodăria sa - pe fondul nemulțumirilor de ordin material a suprimat viața

victimei, după săvârșirea faptei a adoptat față de celelalte persoane un

comportament de natură a induce în eroare cu privire la moartea victimei, și -

nu în ultimul rând - a manifestat un comportament oscilant în fața organelor

judiciare de natură a releva neînțelegerea gravității faptei și neasumarea

răspunderii pentru consecințele acesteia.

Față de cele

reținute, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Potrivit art. 88

C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării

preventive de la 3 noiembrie 2007 la 14 mai 2009.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a

cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.G. împotriva

deciziei penale nr. 11 din 2 martie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive

de la 3 noiembrie 2007 la 14 mai 2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 mai 2009.