ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1785/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 415 din 11 ianuarie 2008, Tribunalul Botoșani, secția penală, a dispus următoarele: A condamnat pe inculpatul P.G., în prezent deținut în Penitenciarul Botoșani, la pedeapsa de 20 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzut de art. 174 rap. la art. 175 lit. b) și c) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. A fost menținută arestarea preventivă a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 3 noiembrie 2007 la zi.

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile B.C. suma de 4.900 lei, cu titlul de daune materiale, suma de 1.000 lei, cu titlul de daune morale și suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare. S-a dispus confiscarea corpurilor delicte evidențiate la poziția nr. 27/2008 în registrul de corpuri delicte al Tribunalului Botoșani. A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 2.500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare. Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 1140/P/2007 din 23 aprilie 2008, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani a fost trimis în judecată, în stare de arest, inculpatul P.G. pentru infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 rap.

la art. 175 lit. b) și c) C. pen., constând în aceea că, în noaptea de 31 octombrie/1 noiembrie 2007, după miezul nopții, inculpatul, având la bază un scop material bine definit, a ucis-o, prin sufocare cu palma și cu un capot, în locuința comună din localitatea Călărași jud. Botoșani, pe mătușa sa, P.P., în vârstă de 73 de ani. În rechizitoriu este expusă următoarea situație de fapt: Inculpatul P.G. este căsătorit cu numita P.V. și are împreună cu aceasta un copil în vârstă de 7 ani, P.G.C. La începutul căsătoriei lor, aceștia au locuit la niște rude, după care s-au mutat la părinții numitei P.V., în Andrieșeni, jud. Iași, după care au revenit în localitatea Călărași, începând să locuiască și să gospodărească cu numita P.P., mătușa inculpatului.

între inculpat și victimă a intervenit o înțelegere cu privire la întreținerea acesteia până la deces, înțelegere consfințită într-un act notarial, contract de întreținere, autentificat la data de 13 iulie 2003 la Notar Public M.S.D. Prin acest contract, numita P.P. ceda inculpatului și soției sale imobilul proprietatea sa, situat în localitatea Călărași jud. Botoșani, suprafața de teren aferentă casei de locuit și curții, precum și suprafața totală de 17.164 mp teren situat în extravilanul satului Ciornohal, corn. Călărași, jud. Botoșani, prețul constând în obligația cumpărătorilor de a o întreține pe victimă cu cele necesare traiului pe tot timpul vieții, asigurarea unui trai decent, precum și suportarea cheltuielilor de înmormântare, toată tranzacția fiind orientată spre suma de 30.000.000 lei ROL, inculpatul și soția sa intrând în stăpânirea bunurilor la data autentificării contractului.

Până în luna ianuarie 2004, între inculpat și victimă nu existat vreo stare conflictuală sau discuții în contradictoriu, însă după plecarea numitei P.V. la lucru în Italia, și revenirea acesteia în țară, după mai bine de 1 an și 7 luni, au apărut certuri între acesta și mătușa sa, context în care inculpatul i se adresa cu cuvinte jignitoare, adesea vulgare, având un comportament neadecvat situației la care se angajase față de mătușa sa. Acest comportament s-a accentuat, mai cu seamă că inculpatul a început să consume frecvent băuturi alcoolice, să fie irascibil și violent față de victimă, mai ales după luna februarie 2007, când victima, cu ajutorul fiului ei B.C., a introdus acțiune la Judecătoria Botoșani în vederea rezilierii contractului de întreținere.

între timp victima fusese nevoită, de mai multe ori, să locuiască la vecini (în special la familia V.), dar și la fiul ei, în comuna Braniștea, jud. Dâmbovița. În dosarul civil având ca obiect rezilierea contractului de întreținere, Judecătoria Botoșani a fixat mai multe termene de judecată la care au fost prezenți atât inculpatul, cât și victima, unul fiind stabilit la data de 1 noiembrie 2007. Numitul B.C. a luat legătura cu B.D., socrul lui V.C.I., pentru ca în ziua de 31 octombrie 2007 să se deplaseze la Botoșani în vederea prezentării la termenul fixat, alături de mama sa. Martorul B.D. i-a telefonat ginerelui său să meargă la domiciliul victimei și al inculpatului pentru a-i anunța să fie prezenți la Botoșani la ora 8,00.

Victima și inculpatul urmau să plece din Călărași cu autobuzul de ora 6,00, victima fiind așteptată de fiul ei la Autogara Botoșani. Î n acest context, în ziua de 31 octombrie 2007, inculpatul P.G. l-a luat pe fiul său, P.G.C., și 1-a dus la fratele său P.Ș. în localitatea Călărași pentru a rămâne pentru a doua zi, când inculpatul trebuia să-și rezolve problemele legate de proces. Victima a fost văzută, în ziua respectivă, la domiciliul său, întâlnindu-se cu vecina sa, A.M. În jurul orei 20,30, la locuința victimei și a inculpatului au venit nepoții acestuia, P.M. și M.P. pentru a viziona unele emisiuni la televizor, aceștia găsindu-1 pe unchiul lor pregătind mâncare în camera sa, iar victima în camera sa, întinsă pe pat, cu lumina stinsă.

Camerele celor doi era despărțită de o ușă cu geam spart, în locul geamului fiind o perdeluță. Această ușă era în majoritatea timpului încuiată și asigurată cu mai multe sisteme de închidere, comportament al victimei ce se datora temerii pe care o avea față de comportamentul violent al inculpatului. Martorii P.M. și M.P. au vizionat emisiuni la televizor până la ora 1,15, când s-au hotărât să plece acasă. Au observat că pe la ora 1,00 victima a aprins lumina, iar când au ieșit în curte, pe geamul camerei, au observat cum victima își așeza vesele pe plită pentru a-și pregăti ceva de mâncare, fiind singură în cameră. După plecarea nepoților, inculpatul a început să discute cu victima P.P. despre procesul la care trebuiau să meargă, servind-o pe aceasta cu lichior „Tanita" și cu o cafea, iar pe fondul discuțiilor în contradictoriu, a revenit în camera sa.

În jurul orei 1,30, inculpatul s-a gândit să o ucidă pe victimă pentru ca aceasta să nu mai ajungă la proces, iar ca rezultat, imobilul și terenul din contract să-i rămână în proprietate deplină. Astfel, prin geamul fără sticlă a deblocat foraibărul de la ușa de acces, a intrat în camera victimei, ce se afla întinsă pe pat și, folosind un capot al acesteia, i 1-a aplicat pe nas și pe gură, iar prin presare cu mâna i-a obturat căile respiratorii, timp de aproximativ 5 minute, până când victima a decedat. Apoi, inculpatul a acoperit victima cu o pătură și a lăsat-o cu fața în sus pe pat, a blocat ușa de acces și a ieșit din camera victimei folosind geamul ce dădea spre curte, luând cu el capotul victimei și sticla de plastic în care a fost lichiorul „Tanita". Ajuns în camera sa, inculpatul le-a dat foc, acestea arzând parțial, resturile fiind ridicate de organele de poliție pentru cercetări.

După comiterea faptei inculpatul a stat în camera sa și nu s-a mai dus în camera victimei. Î n dimineața de 1 noiembrie 2007, inculpatul a plecat la Botoșani, în jurul orei 8,00 întâlnindu-se cu fiul victimei pe holul de la parterul Judecătoriei Botoșani, apoi cu martorul B.D. La întrebarea acestora unde este victima P.P., inculpatul a dat un răspuns ambiguu, fără înțeles, după care a plecat în fața judecătoriei. Imediat, martorul B.D. a plecat la domiciliul său, de unde a sunat la ginerele său, V.C.I. Acesta, împreună cu martora A.M., s-au deplasat la locuința victimei și au constatat că aceasta se află decedată în camera ei. în jurul prânzului a venit la domiciliu și inculpatul, afirmând că nu cunoaște cauza decesului victimei, însă fiind complet schimbat la față și având un comportament modificat.

Din concluziile raportului medico-legal a rezultat că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat insuficienței respiratorii acute ca urmare a asfixierii mecanice prin comprimare, obstrucție oro-nazală și compresiune cervicală. Leziunile traumatice constatate la nivel facial s-au putut produce prin compresiune cu mâna și degetele, iar între leziunile constatate și moartea victimei există legătură cauzală directă și necondiționată. Instanța de fond a reținut că, deși inculpatul nu a recunoscut decât în declarațiile sale inițiale săvârșirea faptei, ansamblul probatoriului administrat confirmă situația de fapt descrisă în rechizitoriu. Martorii V.C.I., A.M., B.D. și P.M. au relatat despre comportamentul necorespunzător al inculpatului față de victimă după neînțelegerile ce au dus la promovarea acțiunii pentru rezilierea contractului de întreținere.

Constatările medico-legale atestă producerea morții violente ca urmare a asfixierii mecanice, iar obiectul folosit la asfixiere (capotul victimei) a fost găsit parțial distrus prin ardere. În intervalul în care s-a produs moartea victimei nu s-a aflat și o altă persoană decât inculpatul la domiciliul acesteia. Comportamentul modificat al inculpatului din ziua de 1 noiembrie 2007 a fost observat de martorii care îl cunoșteau și se află în legătură directă cu moartea victimei, aspect demonstrat de reacția sa. Reacții specifice comportamentului simulat au fost evidențiate și cu ocazia testării poligraf. în legătură cu aceste rezultate s-a făcut precizarea (necesară și întemeiată) că nu servesc prin ele însele la formarea unei concluzii, ci doar coroborate cu celelalte probe administrate.

La reținerea situației de fapt descrise a contribuit și declarația inițială dată de inculpat în fața procurorului, precum și cea dată în fața instanței cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă. Prima declarație cuprinde descrierea amănunțită a modului de săvârșire a faptei, descriere ale cărei elemente se află în legătură logică și nu contrazic restul probelor administrate, în condițiile în care, la acea dată, inculpatul nu cunoștea vreun rezultat al cercetărilor în măsură să-i influențeze poziția procesuală. Susținerile ulterioare ale inculpatului, cum că fapta ar fi fost săvârșită de către numita C.P. sau de numita C.A., nu au nicio susținere probatorie, neexistând nici măcar indicii în acest sens.

De altfel niciuna din cele două nu avea vreun mobil pentru săvârșirea unei asemenea fapte, mobil care a existat în ce-1 privește pe inculpat și a constatat în interesul material urmărit. Au fost reținute și declarațiile martorului P.M., care infirmă că inculpatul nu ar fi fost prezent în acea noapte la locuința sa. Același martor declară că numita P.V., soția inculpatului, a încercat să-1 influențeze în sensul de a declara că autoarea omorului este C.P. La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere limitele prevăzute de lege, gradul concret ridicat de pericol social al infracțiunii, rezultând din împrejurările și modul săvârșirii, precum și persoana inculpatului care, deși nu prezintă antecedente penale, a încercat să ascundă urmele infracțiunii și a avut o atitudine procesuală oscilantă și nesinceră.

Cu privire la latura civilă, s-a reținut că s-a constituit parte civilă numitul B.C. (fiul victimei), acesta solicitând suma de 5.000 lei reprezentând cheltuieli de înmormântare și praznic, precum și suma de 1.000 lei cu titlu de daune morale pentru trauma morală cauzată prin uciderea mamei sale. A reținut, în final, prima instanță că probatoriul administrat în soluționarea acțiunii civile (declarațiile martorilor B.R., B.D. și C.C.) a demonstrat că partea civilă a cheltuit pentru înmormântarea victimei și pentru praznicele ce au urmat, suma de 4.900 lei. Diferența până la 5.000 lei constă în costul sicriului și crucii confecționate de numitul C.C., cost care nu a fost suportat de partea civilă.

în ce privește declarația martorului R.D. (propus de inculpat), aceasta urmează a fi înlăturată ca nesinceră deoarece nu se coroborează cu restul probatoriului. Î n opinia instanței, în mod evident decesul victimei într-un asemenea mod a fost de natură să cauzeze părții civile o puternică suferință psihică, astfel încât se justifică acordarea daunelor morale în cuantumul solicitat. Așa fiind, în temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părții civile suma de 4.900 lei cu titlul de daune materiale și suma de 1.000 lei cu titlu de daune morale. Î n temeiul art. 193 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat să plătească părții civile și suma de 500 lei cheltuieli judiciare, reprezentând onorariul apărătorului angajat.

Î mpotriva sentinței, în termen legal, a declarat apel inculpatul P.G., care a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa. A menționat că organele de urmărire penală au fost cele care l-au acuzat pe nedrept, l-au forțat și indus în eroare să dea declarații în defavoarea sa. A mai arătat că nu el este autorul infracțiunii pentru care a fost condamnat, iar la dosarul cauzei nu există probe certe și relevante din care să rezulte vinovăția sa. în final, a solicitat achitarea sa întrucât fapta a fost săvârșită de către o altă persoană, respectiv de către numita C.P. Prin decizia penală nr. 11 din 2 martie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția penală, a respins ca nefondat apelul inculpatului, a menținut starea de arest și a dedus durata măsurilor preventive privative de libertate.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Astfel, din amplul probatoriu administrat în faza de urmărire penală și cercetare judecătorească, respectiv plângerea și denunțul formulat de partea civilă B.C., procesele verbale întocmite de către organele de urmărire penală cu ocazia efectuării urmăririi penale, raportul de constatare medico-legală de necropsie nr. 106/17 din 14 februarie 2008 întocmit de SML Botoșani și planșele fotografice anexă, raportul de expertiză psihiatrică nr. A 1/13446 din 14 decembrie 2007 întocmit de INML Mina Minovici București pentru inculpat, înscrisurile depuse la dosar, reprezentând contract de întreținere și adresele Judecătoriei Botoșani cu privire la litigiile dintre inculpat și victima P.P., declarațiile martorilor P.M., B.D., P.Ș., V.C.I., A.M., P.V.

și C.I., procesul verbal de confruntare dintre inculpat și martorul V.C.I., declarația părții civile B.C. și declarațiile inculpatului prin care recunoaște, în faza de urmărire penală, săvârșirea infracțiunii, rezultă cu certitudine că în noaptea de 31 octombrie/ 1 noiembrie 2007, după miezul nopții, în urma unor discuții și pe fondul unui litigiu pe care îl avea cu victima P.P., inculpatul P.G., în dorința de a intra în posesia bunurilor victimei, prin presare cu mâna și folosind un capot al victimei, i-a obturat acesteia căile respiratorii pe o durată de aproximativ 5 minute, până când victima a decedat. Din concluziile raportului de necropsie nr. 106 A din 14 februarie 2008 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Botoșani, filele 67-69 dosar urmărire penală, rezultă că moartea victimei P.P.

a fost violentă și s-a datorat insuficienței respiratorii acute ca urmare a asfixiei mecanice prin comprimare, obstrucție oro-vasculară și compresiune cervicală, leziuni traumatice ce s-ar putut produce prin comprimare cu mâna și degetele, între leziunile constatate și moartea victimei existând legătură cauzală directă necondițională. A mai reținut instanța de apel că pe parcursul procesului penal, inculpatul P.G. a adoptat o atitudine oscilantă, recunoscând inițial săvârșirea infracțiunii atât în fața organelor de urmărire penală, cât și în fața instanței investită cu soluționarea cererii de luare a măsurii arestului preventiv împotriva acestuia, după care - tot în fața organelor de urmărire penală, cât și în fața instanței de fond - a negat săvârșirea infracțiunii.

Î ntrucât vinovăția inculpatului a fost pe deplin dovedită pe baza probatoriului administrat în cele două faze ale procesului penal, urmărirea penală și cercetarea judecătorească, s-a apreciat că susținerile inculpatului conform cărora fapta ar fi fost săvârșită de către o altă persoană, respectiv de numitele C.P. sau C.A. sunt nefondate și nu au suport probator. Î n fața instanței de apel, inculpatul - în declarația dată la fila 59-60 dosar - a arătat că organele de urmărire penală l-au amenințat să recunoască săvârșirea faptei, fiind constrâns pentru a da declarații de recunoaștere. A mai arătat că în noaptea de 31 octombrie - 1 noiembrie 2007, în jurul orelor 1,30 după ce în prealabil a stat la locuința sa împreună cu nepoții săi, respectiv M.P.

și P.M. și numita C.P. a plecat împreună cu copilul P.C. la fratele său, P.Ș., unde a stat până a doua zi dimineață, când a plecat la Botoșani la proces. Concluzionează instanța de apel că susținerile inculpatului nu au suport probator și nu se coroborează cu probele administrate în cauză, motiv pentru care le-a apreciat ca nesincere și făcute doar în scopul înlăturării sau diminuării răspunderii sale penale. De altfel, în ceea ce privește susținerile prezentate de inculpat - prin care arată că a fost forțat de organele de urmărire penală să recunoască fapta - acestea nu au fost dovedite în cauză și, mai mult de atât, sunt neverosimile susținerile prin care a arătat că a fost forțat de organele de urmărire penală să recunoască fapta în fața instanței de fond atunci când a fost prezentat în vederea luării împotriva sa a măsurii arestului preventiv.

Referitor la situația de fapt prezentată de inculpat în fața instanței de apel, s-a apreciat că aceasta nu are suport probator și nu a fost dovedită în cauză. Astfel, conform declarației martorului P.Ș., audiat la filele 124-125 dosar urmărire penală, rezultă că inculpatul P.G. a fost la domiciliul acestuia în dimineața zilei de 31 octombrie 2007, când l-a lăsat pe fiul său P.C., ci nu în noaptea de 31 octombrie /1 noiembrie 2007 cum susține inculpatul în fața instanței de apel. De asemenea, martorul arată că inculpatul nu a dormit în noaptea zilei de 31 octombrie /1 noiembrie 2007 la domiciliul său, ci s-a întors la locuința sa unde se afla și victima P.P.

Martorul P.M., audiat în fața organelor de urmărire penală, arată conform declarației de la filele 113-115 dosar urmărire penală, că într-adevăr în ziua de 31 octombrie 2007 a fost împreună cu fratele său la domiciliul inculpatului, unde acesta locuia împreună cu victima P.P., însă nu confirmă prezența numitei C.P., așa cum susține inculpatul în fața instanței de apel.

Atât probatoriul testimonial administrat în cauză, respectiv declarațiile părții civile B.C., filele 59-64 dosar urmărire penală și fila 227 dosar fond, a martorului P.M., fila 113-115 dosar urmărire penală, V.C.I., filele 118-122 dosar urmărire penală și A.M., filele 127-129 dosar urmărire penală, cât și înscrisurile depuse la filele 172-182 dosar urmărire penală, au dovedit faptul că inculpatul avea un comportament necorespunzător față de victimă, iar neînțelegerile dintre aceștia au dus la promovarea de către victimă a unei acțiuni pentru rezilierea contractului de întreținere pe care îl încheiase cu inculpatul.

Ca urmare a declarațiilor de recunoaștere a faptei de către inculpat, conform declarațiilor de la filele 108-112 dosar urmărire penală și filei 5 din dosar nr. 5241/40/2007 al Tribunalului Botoșani, prin care a arătat modul de săvârșire a faptei, concludente în dovedirea vinovăției acestuia sunt și constatările făcute cu ocazia cercetării la fața locului și planșele foto anexe, din care rezultă că, într-adevăr, la domiciliul inculpatului au fost găsite în plita sobei mai multe recipiente de material plastic, parțial arse, precum și material textil ars și carbonizat care păstrează țesătura materialului. Potrivit declarațiilor inculpatului, materialul textil parțial ars găsit de organele de urmărire penală în plita sobei îl reprezintă capotul victimei pe care 1-a luat din camera acesteia, și pe care l-a folosit pentru asfixierea mecanică a victimei, după care 1-a aruncat în plită și a încercat să îl ardă.

De asemenea, inculpatul a arătat că recipientul din plastic este o sticlă goală de lichior Tanita pe care a consumat-o în seara zilei de 31 octombrie 2007, și din care a servit-o cu un pahar și pe victima P.P. S-a mai apreciat că în sprijinul vinovăției inculpatului este și comportamentul adoptat de acesta ulterior, în data de 1 noiembrie 2007, care - conform declarațiilor părții civile și a martorilor audiați - a adoptat o atitudine specifică stării de teamă atunci când a fost întrebat despre victima P.P., sau când i s-a spus că aceasta a fost găsită decedată și se efectuează cercetări cu privire la stabilirea împrejurărilor morții acesteia. Reacții specifice comportamentului simulat au fost evidențiate la inculpat și cu ocazia efectuării testului poligraf a acestuia.

Cu privire la declarația martorului M.P., audiat în fața instanței de apel, filele 36-37 dosar, la solicitarea inculpatului, curtea de apel a constatat că susținerile acestuia, prin care arată că numita C.P. i-a relatat telefonic că ea este cea care a ucis-o pe victimă în seara zilei de 31 octombrie /1 noiembrie 2007, nu sunt dovedite în cauză. Astfel, martorul P.M., audiat la filele 113-115 dosar urmărire penală, care arată că în ziua de 31 octombrie 2007 a fost împreună cu martorul M.P. la domiciliul inculpatului, declară că în acea zi sau seara nu a văzut-o pe numita C.P. la domiciliul inculpatului. De asemenea, acest martor arată, conform declarației sale, că soția inculpatului, martora P.V., i-a solicitat să declare în fața organelor de urmărire penală că autoarea infracțiunii este numita C.P., iar nu inculpatul.

Din oficiu, instanța de apel a dispus citarea numitei C.P., însă potrivit procesului verbal de la fila 57 dosar, organele de executare a mandatului de aducere au fost în imposibilitate obiectivă de a executa mandatul întrucât aceasta este plecată de la domiciliu, fără a i se cunoaște noua adresă. Î mpotriva deciziei, inculpatul a declarat prezentul recurs, motivele expuse cu ocazia dezbaterilor fiind menționate în partea introductivă a hotărârii. Prealabil examinării recursului, Înalta Curte reține următoarele: - cu acordul său, inculpatul a fost ascultat de instanța de fond (fil. 226) și de cea de apel (fil. 59), precum și de instanța de recurs (fil. 19); - în recurs, inculpatul a depus un memoriu în care, în sinteză, susține, pe de o parte, că nu el, ci numita C.P.

este autoarea omorului, iar pe de altă parte, că recunoașterea faptei de către el a fost consecința presiunilor psihice ale organelor judiciare (fil. 18); - în cursul urmării penale, în prezența apărătorului, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei în fața procurorului (fil. 108-109); de asemenea, inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii și în declarația olografă, asistat fiind de apărător (fil.110-112); - aceeași poziție de recunoaștere a faptei a avut-o inculpatul, în prezența apărătorului, și cu ocazia ascultării de către judecătorul care a luat măsura arestării (fil. 5 din dosarul nr. 5241/40/2007); - ulterior, în cursul urmăririi penale, al judecății la fond, apel și recurs, inculpatul a revenit asupra declarațiilor de recunoaștere a săvârșirii faptei; Recursul inculpatului va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

- asupra cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen. S-a susținut că instanțele nu au audiat martorul P.M. și pe numita C.P., ceea ce justifică, în opinia inculpatului, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare. Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele: Martorul P.M. (nepotul inculpatului) a fost audiat în cursul urmăririi penale (fil. 113-115). Cu privire la numita C.P. (neaudiată în cursul urmăririi penale), martorul C.I. (tatăl acesteia) menționează că de 5 ani nu mai cunoaște nimic în legătură cu ea (fil. 132 verso). Instanța de fond, la cererea apărării, a făcut numeroase demersuri pentru localizarea și aducerea martorului P.M. în vederea audierii, emițând citații și mandate de aducere (fil.

247, 255, 260, 263, 273, 278, 279, 284, 296, 312, 316, 325, 327, 328, 330, 335, 337, 352, 353, 358), toate acestea rămânând însă fără rezultatul urmărit. De asemenea, instanța de apel a dispus măsuri rezonabile și efective pentru localizarea și aducerea martorului P.M., precum și pentru localizarea și aducerea numitei C.P., ambii în vederea audierii, emițând citații și mandate de aducere (fil. 20, 28, 31, 33, 38, 39, 45, 46, 47-48, 50, 52, 55, 56, 57), toate acestea rămânând însă fără rezultatul urmărit. La termenul când au avut loc dezbaterile în apel, inculpatul și apărătorul, în final, față de imposibilitatea localizării celor 2 persoane, nu au mai insistat în administrarea probei, inculpatul solicitând însă să fie reaudiat, cerere admisă de instanța de apel (pag.

1 a deciziei) după care, nefiind formulate alte cereri, s-a dispus trecerea la dezbateri (judecarea pe fond a apelului inculpatului). Așa cum s-a menționat, în pofida demersurilor juridice ale instanțelor („eforturi rezonabile"), nu a fost posibilă localizarea și aducerea la sediul instanței în vederea audierii a celor 2 persoane (martorul P.M. și numita C.P.). În consecință, criticile recurentului-inculpat, sub acest aspect, sunt neîntemeiate deoarece, pe de o parte, imposibilitatea obiectivă de aducere a unor martorilor în instanță, spre a fi audiați, nu este sancționată cu nulitatea declarațiilor date, de aceeași martori, în cursul urmăririi penale, și nici cu înlăturarea acestora din ansamblul probator al cauzei, iar pe de altă parte, declarațiile martorului P.M.

nu numai că nu sunt singurele probe în acuzare, dar nici nu au avut o valoare probatorie determinantă în pronunțarea hotărârii de condamnare. Se mai reține că dispozițiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen. au fost supuse examinării Curții Constituționale a României, în ultimii 6 ani fiind publicate peste 16 decizii din care rezultă că acestea nu sunt neconstituționale (nr. 151/2002, 275/2003, 415/2004, 224/2005, 404/2006, 704/2007, 334/2008 etc). Posibilitatea folosirii declarațiilor date în cursul urmăririi penale de către unii martori, în situația în care s-au făcut eforturi rezonabile de către instanță pentru a-i aduce în fața sa, în vederea ascultării contradictorii, eforturi cu rezultat negativ, nu este exclusă, „de plano", nici de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Reiner și alții împotriva României).

Asupra cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. Conform art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă trebuie să fie constatată din compararea faptelor reținute cu probele administrate. Sub acest aspect, Înalta Curte reține următoarele: Primo, potrivit art. 62 și art. 65 C. proc. pen., pentru aflarea adevărului în cauzele penale, organele judiciare sunt obligate să administreze probe. Corelativ, conform art. 66 C. proc. pen., inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăție.

însă, în cazul când există probe de vinovăție, inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie. Printre probele (mijloacele de probă) prevăzute de lege pentru aflarea adevărului (art. 63 combinat cu art. 64 C. pen.), sunt și declarațiile inculpatului, acestea putând servi la aflarea adevărului în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Secundo, în considerarea valorii probatorii a declarațiilor inculpatului, precum și pentru respectarea principiilor generale ale neincriminării și loialității administrării probelor, în art. 70 C. proc. pen. sunt instituite obligații ale organelor judiciare prealabil luării declarațiilor acuzatului (învinuit sau inculpat).

Printre alte obligații (referitoare la identificarea acuzatului și stabilirea datelor personale, la aducerea la cunoștință a faptei și încadrării juridice, la dreptul de a avea un apărător), legea a stabilit și obligația prealabilă a informării cu privire la „dreptul la tăcere" (dreptul de a nu da nici-o declarație), precum și la obligația informării prealabile a acuzatului că, în cazul în care este de acord să dea declarații, tot ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa (organul judiciar atrăgându-i atenția în acest sens). Așa cum s-a menționat, în cursul urmării penale, în prezența apărătorului, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei în fața procurorului (fil. 108-109, dosar urmărire penală); de asemenea, inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii și în declarația olografă, asistat fiind de apărător (fil.

110-112, dosar urmărire penală). Aceeași poziție de recunoaștere a faptei a avut-o inculpatul, în prezența apărătorului, și cu ocazia ascultării de către judecătorul care a luat măsura arestării (fil. 5 din dosarul nr. 5241/40/2007). Înalta Curte constată că, în cursul urmăririi penale, după respectarea obligațiilor prevăzute de art. 70 C. proc. pen. de către procuror și, respectiv, de către judecător (cu ocazia examinării propunerii de arestare), inculpatul a fost de acord să dea declarații, fiind amplu audiat de către aceste organe judiciare. Nu în ultimul rând, se constată că inculpatul a fost de acord să dea și o declarație olografă amplă în cursul urmăririi penale. La toate cele 3 declarații, inculpatul a beneficiat de asistența juridică a unui avocat.

Or, din aceste 3 declarații rezultă, pe de o parte, că inculpatul a recunoscut săvârșirea omorului, iar pe de altă parte, că detaliile oferite organelor judiciare au relevat modul concret în care a fost concepută și executată fapta de omor, detalii care corespund întocmai cu cele relevate de probatoriul administrat (inclusiv actele medico-legale, mijloacele materiale de probă ridicate cu ocazia cercetării la fața locului și declarațiile martorilor, astfel cum s-a menționat anterior). Din expertiza medico-legală psihiatrică rezultă că au fost negate internări în spitale de psihiatrie anterior arestării și că inculpatul „nu prezintă tulburări psihice de natură a-i afecta capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor sale.

Are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat" (fil. 186-188, dosar urmărire penală). Revenirea inculpatului asupra recunoașterii faptei, motivată fie prin pretinse presiuni psihice ale organelor judiciare asupra sa, fie prin invocarea ca autor al omorului a numitei C.P. (nepoata sa), nu a depășit limitele unor alegații, sub acest ultim aspect neexistând o susținere rezonabilă în declarațiile martorilor audiați.

De asemenea, așa cum au constatat și cele 2 instanțe, inculpatul nu a fost în măsură să ofere explicații rezonabile pentru detaliile referitoare la modul de concepere și de săvârșire a faptei, inclusiv la modul de părăsire a încăperii în care a rămas victima, detalii relatate organelor judiciare - și menționate în cele 3 declarații inițiale - și care nu puteau fi cunoscute decât de făptuitor, mai ales în condițiile în care acestea se coroborează cu probele materiale ridicate cu ocazia cercetării la fața locului, cu aspectele rezultate din actele medico-legale, dar și cu probatoriul testimonial administrat. Înalta Curte constată că inculpatul nu a arătat în ce constă eroarea gravă de fapt, și nici ce probă este în contradicție cu situația de fapt reținută de prima instanță și, respectiv, confirmată de instanța de apel.

Susținerile inculpatului - nu există probe directe care să îl incrimineze, o altă persoană ar fi autorul infracțiunii, recunoașterea inițială a omorului a fost consecința unei presiuni psihice a organelor judiciare - reprezintă apărări care au fost examinate de către ambele instanțe, motivat înlăturate, și care exced cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. În consecință, cazul de casare menționat nu este incident în cauză, susținerile inculpatului nerelevând, în concret, existența unei erori grave în stabilirea situației de fapt, respectiv o gravă neconcordanță între faptele reținute de instanțe și probatoriul administrat. - asupra cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. Î n conformitate cu dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Potrivit art. 72 C. pen., care reglementează criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. b) și c) C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat, este pedepsită cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

Pedeapsa aplicată inculpatului, de 20 de ani închisoare, este orientată către media limitelor textului incriminator al faptei și răspunde atât scopului definit de art. 52 C. pen., cât și criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. Astfel, ambele instanțe au avut în vedere primul criteriu general de individualizare prevăzut de art. 72 C. pen., „gradul de pericol social al faptei săvârșite", acesta decurgând din incidența celor 2 circumstanțe agravante a omorului: interesul material și, respectiv, calitatea subiectului pasiv al infracțiunii (mătușa inculpatului). Gradul de pericol social al faptei săvârșite este relevat și de modul de concepere și executare a activității infracționale, astfel cum a fost expus anterior.

De asemenea, ambele instanțe au avut în vedere și cel de-al doilea criteriu general de individualizare dintre cele enumerate în ordine de art. 72 C. pen., „persoana infractorului", reținându-se că inculpatul, în loc de a manifesta gratitudine și respect pentru ruda sa - care acceptase primirea acestuia în gospodăria sa - pe fondul nemulțumirilor de ordin material a suprimat viața victimei, după săvârșirea faptei a adoptat față de celelalte persoane un comportament de natură a induce în eroare cu privire la moartea victimei, și - nu în ultimul rând - a manifestat un comportament oscilant în fața organelor judiciare de natură a releva neînțelegerea gravității faptei și neasumarea răspunderii pentru consecințele acesteia.

Față de cele reținute, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul inculpatului. Potrivit art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 3 noiembrie 2007 la 14 mai 2009. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.G. împotriva deciziei penale nr. 11 din 2 martie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală. Deduce din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 3 noiembrie 2007 la 14 mai 2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 mai 2009.