ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1378/2008

Asupra recursului de

față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1627 pronunțată de Tribunalul Caras Severin la 3

iulie 2007 s-a respins

ca prematur introdusă cererea de chemare în judecată

formulată de reclamanta

Direcția Apelor Banat în contradictor cu pârâta

Primăria Orașului Oravița având

ca obiect obligarea acesteia la plata sumei

totale de 275.863,21 lei cu

titlu de preț și penalități de întârziere în plata

prețului, fiind respinsă și

excepția lipsei calității procesuale pasive invocată

de pârâtă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta nu a

făcut dovada

îndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 720

1

C. proc.

civ.

întrucât, deși în cuprinsul cererii de chemare în judecată

face referire la

cererea emisă în 11 iunie 2006 către pârâtă în scopul

concilierii și la adresa

pârâtei din 21 iulie 2006 în care aceasta și-a exprimat

punctul de vedere, înscrisurile

menționate nu au fost depuse la dosar.

Cum dovada realizării procedurii prealabile

constituie un fine de neprimire, tribunalul a respins ca prematur introdusă

cererea de chemare în

judecată în

considerarea dispozițiilor art. 720

1

C. proc. civ.

În contra

sentinței a declarat apel reclamanta, critica acesteia privind greșita aplicare

de către instanța de fond a prevederilor art. 720

1

C. proc. civ.

întrucât din înscrisurile de la dosar rezultă că procedura concilierii s-a

realizat, chiar adresa emisă de pârâtă la 21 iulie 2006 confirmând această

situație.

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin decizia nr. 225 din

23

octombrie

2007 a admis apelul declarat de reclamantă, a desființat sentința atacată

și a trimis cauza spre rejudecare primei

instanțe.

În

considerentele deciziei s-a reținut greșita aplicare de către instanța de fond

a prevederilor art. 720

1

C. proc. civ. în condițiile în care din

chiar cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă realizarea procedurii

concilierii, apelanta atașând în apel înscrisurile la care a făcut referire.

Excepția

prematurității prin raportare la dispozițiile art. 720

1

C. proc.

civ. a fost invocată din oficiu de instanță, pârâta neinvocând și nedovedind

vreo vătămare și chiar dacă la dosar nu s-a depus dovada că de la data primirii

convocării au trecut 30 zile, aceasta nu poate avea ca rezultat anularea

procedurii ca atare.

În contra deciziei a declarat recurs pârâta, solicitând desființarea

deciziei

atacate și menținerea

sentinței tribunalului.

Recurenta

deși nu indică niciunul din motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc.

civ., dezvoltarea criticilor formulate permite încadrarea lor în motivul

prevăzut de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., acestea fiind:

-

inconsecvența în motivare, cât privește

dovada realizării procedurii prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ.

fără a se lua în considerare susținerile cu privire la lipsa calității

procesual pasive;

- interpretarea

greșită a art. 720

1

C. proc. civ. în sensul că nerespectarea unora

dintre prevederile sale nu ar atrage automat nulitatea concilierii ci numai

dacă s-ar dovedi o vătămare;

-

neluarea în considerare a susținerilor cu

privire la lipsa calității procesual pasive.

Opinia intimatei

exprimată în întâmpinarea depusă la dosar este în sensul respingerii recursului

declarat și menținerii deciziei atacate, răspunsul dat de pârâtă prin adresa

nr. 877 din 21 iulie 2006 acoperind deplin

procedura

concilierii și confirmând că pârâta nu dorește achitarea sumei datorate.

Opinia

Înaltei Curți

neîndeplinirii procedurii prealabile reglementată de art. 720

1

C.

proc. civ. a fost invocată, nu de către pârâtă ci din oficiu de instanța de

fond, acțiunea fiind respinsă ca prematur introdusă cu motivarea că reclamanta

nu a depus înscrisurile de care face vorbire în cuprinsul cererii de chemare în

judecată cu privire la realizarea procedurii prealabile, lipsa dovezii în acest

sens fiind un fine de neprimire.

Lipsa dovezii

la momentul sesizării instanței și care potrivit aceluiași text de lege se

anexează la cererea de chemare în judecată reprezintă, într-adevăr, un fine de

neprimire, dar în cauza de față cererea a fost primită și înregistrată cu

ignorarea prevederilor art. 114 C. proc. civ., situație în care sancțiunea

prematurității aplicată de judecătorul fondului, fără minime verificări față de

conținutul cererii de chemare în judecată în care se afirmă realizarea

procedurii, este contrară prevederilor art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ.

Înscrisurile

care, în opinia instanței de fond ar fi făcut dovada îndeplinirii procedurii

prealabile au fost depuse în apel, adresa de răspuns a pârâtei făcând trimitere

expres la cererea de conciliere directă asupra debitului de 275.863,21 RON și cum

de la data acestei adrese: 21 iulie 2006 la data sesizării instanței 1

noiembrie 2006 a trecut cu mult peste termenul de 30 de zile, dovada la care

face trimitere art. 720

1

alin. (5) C. proc. civ. s-a realizat în

aceste condiții.

Instanța de

apel, în mod corect, a reținut, așadar, ca realizată procedura concilierii

prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ., pe care nici recurenta nu o

contestă sub aspectul convocării și comunicării pretențiilor, stingerea

litigiului pe cale amiabilă fiind și ea manifestă, critica recurentei vizând,

de fapt, numai anumite inconsecvențe în motivarea deciziei prin raportare

calitatea sa procesual pasivă care însă din perspectiva art. 304 alin. (7) C.

proc. civ. nu poate fi primită.

Referirea

instanței de apel la neinvocarea de către pârâtă a unei vătămări față de lipsa

confirmării de primire a convocării, dar care nu se contestă a fi primită, are,

evident, un caracter tangențial și numai lipsa procedurii prealabile, ceea ce

nu este cazul în speță, ar fi pus problema incidenței art. 105 alin. (2) C.

proc. civ. cu privire la neprezumarea vătămării, față de faptul că textul art.

720

1

C. proc. civ. nu prevede o nulitate expusă.

privește critica neanalizării excepției lipsei calității procesual pasive, nici

aceasta nu poate fi primită, instanța de apel procedând corect în

raport de prevederile art. 137 C. proc. civ. și analizând în

ordinea de prioritatea excepția cu privire la

regularitatea sesizării instanței.

Față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca

nefondat, menținând ca legală decizia

atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Cu opinie majoritară:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria Orașului

Oravița împotriva deciziei nr. 225 din 23 octombrie 2007 a Curții de Apel

Timișoara, secția comercială.

Cu opinia

separată a d-nei judecător

Admite

recursul declarat de pârâta Primăria Orașului Oravița împotriva deciziei nr.

225 din 23 octombrie 2007 a Curții de Apel

Timișoara,

secția comercială, modifică decizia atacată în sensul că respinge

apelul

reclamantei, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2008.

Motivarea Opiniei Separate

Având în

vedere că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recursul declarat de intimata pârâtă împotriva deciziei civile nr. 225,

pronunțată la data de 23 octombrie 2007 de Secția comercială a Curții de Apel

Timișoara trebuia admis, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., cu

consecința modificării acestei hotărâri, în sensul respingerii apelului

formulat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului, pentru următoarele

considerente:

Astfel, față

de caracterul prealabil și obligatoriu al concilierii directe, așa cum rezultă

din prevederile art. 720

1

alin. (1), alin. (5) C. proc. civ.,

coroborate cu cele ale art. 109 alin. (2) C. proc. civ., în mod corect,

instanța de fond a apreciat că nerealizarea acestei proceduri constituie un

fine de neprimire a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă,

considerată prematură.

Este de

observat că dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ. sunt de ordine

publică în ce privește obligativitatea parcurgerii procedurii pe care o prevăd,

față de scopul urmărit de legiuitor la edictarea lor, vizând interesul general:

acela de a degrava activitatea instanțelor de judecată prin soluționarea

amiabilă a litigiilor comerciale și de a asigura celeritatea în judecarea

acestora.

Așa fiind,

rezultă că, în mod greșit, instanța de control judiciar a infirmat soluția

instanței de fond, în considerarea înscrisurilor depuse în apel, deși, în

considerentele deciziei atacate, a reținut că acestea nu fac dovada respectării

cerințelor alin. (2) și alin.(4) din precizatul articol, în lipsa dovezii că

pârâtei i-a fost comunicată convocarea și actele doveditoare și în lipsa datei

la care aceasta este invitată la conciliere, deci dovada realizării efective și

nu formale a concilierii directe în scopul urmărit de legiuitor, apreciind,

printr-o greșită interpretare dată prevederilor art. 720

1

C. proc.

civ., că este necesară dovada vătămării pârâtei prin nerealizarea acestor

cerințe ale procedurii de conciliere directă, în cauză, contrar evocatei voințe

a legiuitorului, care a statuat, imperativ, obligația respectării parcursului

acestei proceduri.