ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2794/2009

Asupra cererii de recurs de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată că prin cererea introdusă la data de 16.februarie 2006, D.J.T.

Brașov, în calitate de succesoare a A.T.T.T.Ș. Brașov, a chemat în judecată E.,

solicitând constatarea nulității absolute a Contractului de colaborare.

În susținerea cererii,

intimata-reclamantă a invocat faptul că baza materială a taberelor reprezintă

proprietate publică a statului, drept pentru care s-au încălcat dispozițiile

legale și constituționale privind regimul juridic al bunurilor proprietate

publică, respectiv art. 136 alin. (4) din Constituție și art. 11 din Legea nr. 213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia („Legea nr. 213/1998”).

E. a formulat întâmpinare

prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a D.J.T. Brașov,

pe motiv că aceasta este doar administrator al bunurilor ce fac obiectul

Contractului de colaborare, care este un act de dispoziție, fapt pentru care în

litigiu poate sta doar A.N.T., organ ierarhic superior reclamantei. Totodată,

pârâta a invocat și excepția prematuritații acțiunii, pe motiv că reclamanta nu

făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr.

554/2004 privind contenciosul administrativ, în condițiile în care Contractul

de colaborare este un act administrativ.

Odată cu întâmpinarea, E. a

formulat și cerere de chemare în garanție a A.N.T. și cerere reconvențională

prin care a solicitat obligarea în solidar a chematei în garanție și

reclamantei a sumei de 200.000 Ron cu titlu de despăgubiri pentru investițiile

făcute de pârâtă în baza Contractului și beneficiu nerealizat.

Prin sentința civila nr. 493/C,

Tribunalul Brașov a respins excepțiile invocate de pârâtă, a admis acțiunea și

a anulat ca insuficient timbrată cererea reconvențională și cererea de chemare

în garanție.

Împotriva acestei hotărâri, E.

a declarat apel, solicitând schimbarea în tot a sentinței civile apelate și

respingerea acțiunii formulată de reclamantă.

Curtea de Apel Brașov, prin

decizia nr. 216/ Ap 129 noiembrie 2007, a respins apelul formulat de E. În esență,

instanța de apel a reținut, cu privire la excepția prematurității, că în speță

nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 554/2004, litigiul având o natură

comercială; referitor la excepția lipsei calității procesuale active, s-a reținut

că reclamanta este succesoare în drepturi a uneia din părțile contractante,

respectiv A.T.T.T.Ș. Brașov și, deci, justifica dreptul de a solicita

constatarea nulității contractului, deci calitatea procesuală activă; pe fondul

cauzei, acțiunea reclamantei este întemeiată, întrucât în extrasul privind

inventarul bunurilor ce fac parte din domeniul public al statului, întocmit în

condițiile art. 20 din Legea nr. 213/1998, se regăsesc și bunurile ce fac obiectul

Contractului de colaborare.

Împotriva deciziei nr. 216/ Ap

din 29 noiembrie 2007, E. a formulat recurs, solicitând casarea hotărârii

atacate, iar în subsidiar, modificarea acesteia. Recurenta a invocat, în esență,

că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a

schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic

(art. 304 pct. 8 C. proc. civ.); hotărârea a fost dată cu încălcarea

competenței altei instanțe (art. 304 pct. 3 C. proc. civ.).

Prin motivele de recurs

invocate, recurenta a susținut că contractul cu privire la care s-a solicitat

constatarea nulității absolute, este un contract administrativ în înțelesul

Legii nr. 554/2004, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. c), întrucât

este un act încheiat de autoritățile publice care au ca obiect executarea lucrărilor

de interes public. Prin urmare, litigiul are natura unei acțiuni în contencios

administrativ, hotărârea fiind pronunțată de o instanță necompetentă

funcțional; excepția prematurității a fost respinsă fără temei de către

instanța de fond și de apel, având în vedere ca în speță nu s-a efectuat

procedura prealabila impusă de dispozițiile art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004;

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei trebuia admisă de către

instanța de fond și apel, pe motiv că bunurile ce fac obiectul contractului de

colaborare sunt bunuri ce au fost date de către A.N.T.T. școlar în

administrarea intimatei reclamante, fapt pentru care doar A.N.T.T. școlar poate

solicita nulitatea Contractului de colaborare; din probatoriul administrat,

rezultă că bunurile ce fac obiectul Contractului de colaborare fac parte din

domeniul privat și nu din domeniul public al statului.

Analizând decizia prin

prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul pentru

considerentele următoare:

În mod corect, instanța de

fond și de apel a reținut caracterul comercial al contractului de colaborare și

inaplicabilitatea legii privind contenciosul administrativ precum și principiul

neretroactivității legii noi.

În opinia recurentei,

Contractul de colaborare este un act administrativ, întrucât art. 2 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 554/2004, prevede că: „sunt asimilate actelor administrative

și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în

valoare a bunurilor proprietate publică”.

Dispozițiile art. 2 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 554/2004 sunt inaplicabile, în speță, întrucât noțiunea

de contract administrativ a fost reglementată în momentul intrării în vigoare a

Legii nr. 554/2004, respectiv la data de 7 ianuarie 2005. Or, Contractul de

colaborare a fost încheiat la data de 12 august 2004.

Principiul retroactivității

legii civile este regula juridică potrivit căreia o lege civilă se aplică numai

situațiilor ce se ivesc în practica după adoptarea ei, iar nu și situațiilor

anterioare, trecute. Legislativ, acest principiu este consacrat expres chiar în

art. 1 C. civ., „Legea dispune numai pentru viitor, ea n-are putere retroactivă”.

Aplicarea legii civile noi la situații juridice anterioare adoptării ei are loc

numai când este consacrată expres în legea nouă, deoarece excepțiile nu se

prezumă, ele fiind de strictă interpretare și aplicare.

Or, o situație juridică produce

acele efecte care nu sunt prevăzute de legea civilă la data producerii ei,

regula cristalizată în adagiul „tempus regit actum”.

Pe de altă parte, art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 reglementează noțiunea de „contract

administrativ”, deci, o normă juridică de drept material, astfel încât este

exclus a se presupune că am fi în prezența unei norme de procedură care ar fi

guvernată de principiul aplicării imediate a normei procedurale.

Așadar, Contractul de

colaborare nu intra sub incidența Legii nr. 554/2004, ci sub incidența legii

comerciale, neputând retroactiva, pentru condițiile expuse mai sus.

Înalta Curte reține aplicabilitatea

art. 4 și 893 C. com., recurenta este o societate comercială și are calitatea

de comerciant, în sarcina ei fiind instituită prezumția de comercialitate, prevăzută

de art. 4 C. com.: „se socotesc afară de acestea, ca fapte de comerț celelalte

contracte și obligațiuni ale unui comerciant”. Pe lângă faptele de comerț

obiective, a căror comercialitate este independent de calitatea persoanei care

le săvârșește, Codul comercial reglementează și fapte de comerț subiective,

care dobândesc caracter comercial datorită calității de comerciant al persoanei

care le săvârșește. Potrivit art. 893 C. com., „chiar când actul este comercial

numai pentru una din părți, acțiunile ce derivă dintr-însul sunt de competența

instanței comerciale”.

În mod corect, instanța de

apel a respins excepția prematurității acțiunii. Chiar dacă, ad absurdum, am

considera că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile legii contenciosului

administrativ, procedura prealabilă invocată de recurentă ar presupune ca M.T.S.

să adreseze plângerea prealabilă unei autorități publice. Or, calitatea de

parată în acest litigiu o deține o societate comercială, drept pentru care

procedura prealabilă impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu poate fi

aplicabilă situației în care o persoană să fie vătămată într-un drept al său de

către o societate comercială. Potrivit art. 1 din actul normativ indicat,

calitatea de pârât în litigiile de contencios administrativ revine unei autorități

publice, și nu unei societăți comerciale.

Potrivit art. 1 alin. (1) din

H.G. nr. 753/2005 privind organizarea și funcționarea direcțiilor pentru

tineret județene, respectiv a municipiului București, D.T.J. .. se organizează

și funcționează ca instituții publice cu personalitate juridică în subordinea A.N.T.

Alin. (2) al aceluiași text de lege, arată că „D.T.J. preiau activitatea,

patrimoniul și bugetul agențiilor teritoriale ale taberelor turismului școlar”.

Mai mult, art. 1 alin. (7)

din H.G. nr. 384/2005 (modificată și completată prin H.G. nr. 29712006) privind

organizarea și funcționarea A.N.T., „D.J.T. se înființează prin reorganizarea

și preluarea activității personalului și a bugetului agențiilor teritoriale a

taberelor și turismului școlar .. care se desființează”. În cazul persoanelor

juridice, transmiterea calității procesuale active are loc pe calea reorganizării

sau transformării persoanei juridice care este parte în proces. Așadar, D.J.T. Brașov,

preluând activitatea, personalul, patrimoniul și bugetul A.T.T.T.Ș. Brașov a

dobândit, prin reorganizarea acesteia din urmă, și calitate procesuală activă.

Constatarea nulității

absolute poate fi solicitată de orice persoană interesată. Dincolo de

argumentele prezentate mai sus, atâta vreme cat prezentul litigiu are ca obiect

„constatarea nulității absolute a Contractului de colaborare”, orice persoană

interesată poate sta ca reclamantă în proces, deci justifică calitatea

procesuală activă.

Bunurile ce fac obiectul

contractului de colaborare aparțin domeniului public al statului. Conform art. 3

alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul

juridic al acesteia, „domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art.

136 alin. u) din Constituție, din cele stabilite în anexa care face parte

integrantă din prezenta lege și din orice alte bunuri care, potrivit legii” sau

„prin natura lor, sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite de stat

sau de unitățile administrative teritoriale prin modurile prevăzute de lege.”

Anexa 1 la Legea nr. 213/1998 cuprinde, printre altele, și bunurile care fac obiectul Contractului de

colaborare. Astfel, conform alin. (1), pct. 29 „terenurile și clădirile în care

își desfășoară activitatea Parlamentul, Președinția, Guvernul, ministerele și

celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale (A.N.T.)

și instituțiile publice subordonate acestora (D.J.T. Brașov)”.

Mai mult, alin. (2) pct. 2

din aceeași anexă, prevede că „domeniul public județean este alcătuit din următoarele

bunuri: terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea consiliul

județean și aparatul propriu al acestuia, precum și instituțiile publice de

interes județean cum sunt: biblioteci, muzee, spitale județene și alte asemenea

bunuri”.

Or, D.T.J. se organizează și

funcționează ca instituții publice. Prin urmare, D.J.T. Brașov este instituție

publică de interes județean, iar clădirile în care își desfășoară activitatea

sunt de interes public.

De asemenea, potrivit art. 136

alin (6) din Constituție, „bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În

condițiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome

ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate de asemenea,

ele pot fi date in folosința gratuită instituțiilor de utilitate publică.”

Așadar, bunurile ce fac

obiectul Contractului de colaborare nu puteau fi date în administrare către SC E.

SRL, prin contractul ce face obiectul litigiului așa cum în mod eronat susține

recurenta, întrucât s-ar încălca dispozițiile constituționale.

În mod legal, instanța de

apel și de fond a apreciat că contractul de colaborare este lovit de nulitate

absolută. Așa cum s-a reținut, potrivit art. 136 alin (6) din Constituție, se

consacra expres caracterul inalienabil al bunurilor proprietate publică.

Legiuitorul a stabilit limitativ cazurile în care se poate exercita dreptul de

proprietate publică, respectiv: administrare, concesionare, închiriere și dare

în folosință gratuită instituțiilor publice. Per a contrario, orice alt act

juridic (în speță, contractul de colaborare), excede cadrului constituțional

care reglementează dreptul de proprietate publică.

De asemenea, potrivit art. 11

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/1998, „bunurile din domeniul public sunt

inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, după cum urmează:

a) nu pot fi înstrăinate; ele

pot fi date numai în administrare, concesionate sau închiriate, în condițiile

legii

b) nu pot fi supuse executării

silite și asupra lor nu se pot constitui garanții reale;

c) nu pot fi dobândite de către

alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de bună-credință asupra

bunurilor mobile.

(2) Actele juridice încheiate

cu încălcarea prevederilor alin. 1 privind regimul juridic al bunurilor din

domeniul public sunt lovite de nulitate absolută”.

Față de dispozițiile legale

sus-menționate, rezultă clar că un contract nenumit, care excede caracterului

limitativ prevăzut de lege, este sancționat în mod expres cu nulitatea absolută.

În consecință, conform art. 312

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta

SC. E. SRV SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 216/ Ap din 29 noiembrie 2007

pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC. E. SRV SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 216/ Ap din 29

noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 10 noiembrie 2009.