ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 263/2011

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanții I.D.D. și I.F. au solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Craiova și Primăria municipiului Craiova, reprezentați prin primar, să se constate că sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul situat Craiova, compus din construcție cu 3 camere, dependințe și teren în suprafață de 4.000 m.p., cu restituirea în natură a terenului liber. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că imobilul a aparținut autorilor lor, fiind expropriat prin Decretul nr. 246/1979; că, la apariția Legii nr. 10/2001 au formulat notificare prin care au solicitat despăgubiri pentru o parte din imobilul deținut, precum și restituirea unei alte părți a imobilului, ce constituie teren liber, fără ca până în prezent să fi primit răspuns la această notificare.

După efectuarea expertizei dispuse în cauză, reclamanții și-au precizat acțiunea cu privire la natura măsurilor reparatorii ce se cuvin a le fi acordate, solicitând restituirea în natură a patru suprafețe aflate în incinta Liceului A.S. (cu dimensiunile de 1.300,9 m.p., 1.089 m.p., 176 m.p. și 53 m.p.), iar pentru diferența de 1.247,2 m.p. acordarea despăgubirilor bănești. De asemenea, a fost formulată cerere de intervenție în interes propriu de către C.D., S.S.M., D.G., P.I. și P.A., care au solicitat să se constate că au calitate procesuală alături de ceilalți doi reclamanți, întrucât sunt moștenitoare legale ale autorilor I.D.D. și I.M. Instanța a încuviințat în principiu cererea intervenție formulată de S.S.M.

și a respins cererea de intervenție față de numitele C.D., P.I. și D.G., reținând că acestea nu justifică un interes în cauză, în condițiile în care nu au urmat procedura Legii nr. 10/2001. Cadrul procesual subiectiv a fost modificat, ca urmare a decesului reclamantei I.F. (moștenită de către reclamantul I.D.D., intervenienta S.S.M., precum si C.D., a cărei introducere în cauză s-a dispus). De asemenea, a decedat și intervenineta S.S.M., cererea de intervenție fiind însușită și continuată de moștenitoarele legale ale acesteia, M.E.M. și M.A.M. Prin sentința civilă nr. 266 din 6 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a respins cererea de intervenție formulată de P.A., P.I., D.G. și S.S.M.

- continuată de moștenitoarele acesteia, M.E.M. și M.A.M., s-a admis în parte cererea formulată de către reclamanții I.D.D. și I.F. (decedată - continuată de moștenitoarea C.D.), s-a dispus restituirea în natură către reclamanți a suprafeței de 1.300,9 mp. și a celei de 176 mp., suprafețe identificate conform raportului de expertiză și s-a stabilit dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru diferența de 1347,4 mp. și construcții demolate. Față de probele administrate în cauză, instanța a reținut că s-a făcut dovada calității de persoane îndreptățite a părților la beneficiul măsurilor reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001. Astfel, o suprafață de 1.130 mp.

(aparținând lui I.D.D.) și casa de pe aceasta au fost expropriate în baza Decretului nr. 624/1965, iar diferența de 845 mp. a fost expropriată în baza Decretului 246/1979; din partea de imobil ce i-a revenit autoarei I.M., o suprafață de 580 mp. a fost expropriată în baza Decretului 624/1965, suprafața de 190 mp. a fost expropriată în baza Decretului 246/1979, iar suprafața de 205 mp. a fost donată statului prin contractul de donație autentic din 1977. S-a mai reținut că reclamanților nu li se cuvin măsuri reparatorii pentru suprafața de 205 mp. teren, donată statului, întrucât nu intră în categoria celor preluate abuziv conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea 10/2001 și nu s-a făcut dovada anulării actului de donație.

Sub aspectul naturii măsurilor reparatorii, instanța a ținut seama de dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea 10/2001 și de raportul de expertiză care a stabilit că este posibilă restituirea în natură doar a suprafeței de 1.300,9 mp. (ocupată parțial de o platformă betonată) și a celei de 176 mp. ocupată de un chioșc comercial ( întrucât pentru platforma betonată nu s-a prezentat autorizație de construcție și nici nu s-a indicat utilitatea și destinația sa în cadrul unității de învățământ iar chioșcul comercial amplasat pe suprafața de 176 mp. constituie o construcție ușoară ce poate fi demontată). S-a apreciat că nu este posibilă restituirea în natură a celorlalte suprafețe de teren ocupate de în clădirea liceului A.S., pentru care se cuvin măsuri reparatorii în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Cererea de intervenție formulată de S.S.M. a fost respinsă, motivat de faptul că aceasta nu mai poate beneficia a doua oară de măsuri reparatorii în condițiile Legii 10/2001 pentru imobilul situat în Craiova, din moment ce și-a valorificat deja drepturile decurgând din legea specială și i s-a recunoscut îndreptățirea la măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești printr-o altă dispoziție a Primăriei Craiova. Împotriva acestei sentințe au declarat apel M.E.M și M.A.M. - moștenitoarele intervenientei S.S.M. și primarul municipiului Craiova. Apelantele interveniente au criticat soluția de respingere a cererii de intervenție formulate de autoarea lor S.S.M. -considerând că prin hotărârea pronunțată autoarea lor este practic exheredată ceea ce constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii.

Primarul municipiului Craiova și Consiliul local al municipiului Craiova în reprezentarea Municipiului Craiova au criticat sentința sub aspectul stabilirii măsurilor reparatorii, susținând că nu era posibilă restituirea în natură a vreunei suprafețe de teren; că, pe de o parte nu s-a ținut cont de cota cuvenită autoarei intervenientelor, S.S.M. iar pe de altă parte, terenul în litigiu este afectat în totalitate investițiilor realizate, astfel că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (4) coroborate cu prevederile art. 10 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, republicată, și ale art. 10 din H.G. nr. 250/2007 - prin care se definește sintagma „amenajări de utilitate publică”. Prin decizia civilă nr. 345 din 16 decembrie 2009 Curtea de Apel Craiova a respins apelul declarat de primarul municipiului Craiova și Consiliul local al municipiului Craiova.

A admis apelul intervenientelor și a schimbat în parte sentința, în sensul admiterii cererii de intervenție și stabilirii că restituirea în natură a terenului, precum și măsurile reparatorii în echivalent se dispun către reclamanți și intervenientele moștenitoare. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a decide astfel, instanța a reținut, cu referire la apelul intervenientelor, că autoarea (decedată pe parcursul procesului) acestora a solicitat anterior măsuri reparatorii pentru același imobil, dar în calitate de moștenitoare testamentară a mătușii sale I.F., pentru ca ulterior, în cadrul prezentei proceduri, să se prevaleze de calitatea sa de moștenitoare legală a defunctului I.D.D., tatăl său, cel care împreună cu reclamanta I.F.

au formulat notificare în privința aceluiași imobil. Prin urmare, soluția primei instanțe de respingere a cererii de intervenție, este eronată, neținând seama de faptul că a fost invocată, în valorificarea drepturilor asupra imobilului, pe de o parte calitatea de moștenitoare testamentară de pe urma mătușii intervenientei iar pe de altă parte, calitatea de moștenitoare legală a părinților acesteia. În același sens, s-a reținut caracterul greșit al considerentelor vizând o dublă reparație pe care ar obține-o intervenienta, în condițiile în care dispoziția anterioară emisă de primar (și prin care s-a înaintat Prefecturii județului Dolj notificarea) nu a fost urmată de o aprobare a ofertei de acordare a despăgubirilor și nici de o executare efectivă a măsurilor reparatorii.

Ca atare, cererea de intervenție se impune a fi admisă și cum restituirea în natură respectiv, măsurile reparatorii în echivalent au fost solicitate de mai multe persoane îndreptățite (succesoare ale titularului inițial), urmează ca stabilirea cotelor acestora, cuvenite în calitate de moștenitori legali și testamentari, să se determine potrivit dreptului comun aplicabil moștenirii. Apelul pârâților a fost apreciat ca nefondat, considerându-se că soluția de restituire în natură a celor două suprafețe de teren este corectă, câtă vreme nu s-a demonstrat că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, spre a fi incidente dispoz. art. 11 alin. (4) și nu ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Apartenența terenului la domeniul public nu constituie un impediment la restituirea în natură a unor imobile preluate abuziv, Legea nr. 10/2001 nu cuprinde asemenea excepții de la regula restituirii în natură instituită prin acest act normativ. Situația măsurilor reparatorii pentru imobilele expropriate este reglementată prin art. 11 din Legea nr. 10/2001, care prevede și posibilitatea restituirii în natură a suprafețelor de teren rămase libere, care nu sunt necesare funcționării unității deținătoare. Decizia a fost atacată cu recurs de către pârâți, care au invocat dispoz. art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., în susținerea cărora au dezvoltat următoarele aspecte de nelegalitate: - Instanța a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, atunci când a recunoscut îndreptățirea la măsuri reparatorii și în privința intervenientei S.S.M., fără să țină seama de împrejurarea că printr-o dispoziție anterioară a primarului (din 7 martie 2003) acesteia îi fusese soluționată o notificare vizând același imobil, făcându-se propunere de măsuri reparatorii în echivalent sub forma despăgubirilor bănești, ceea ce ar avea drept consecință obținerea unei duble reparații în temeiul aceleiași legi speciale. - Instanța de apel, printr-o greșită aplicare a legii, a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 1.300,9 mp, respectiv, a celui în suprafață de 176 mp, fără să aibă în vedere apartenența acestuia la domeniul public, conform H.G.

nr. 965/2002. - De asemenea, s-au aplicat greșit prevederile art. 10 alin. (1) și (2), coroborate cu cele ale art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 și ale art. 10.1, art. 10.2, art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 prin care se definește sintagma „amenajări de utilitate publică” și potrivit cărora în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întreg imobilul. Or, suprafețele așa-zise libere nu pot fi dislocate din ansamblul edilitar, fiind afectate unei utilități publice, iar faptul că o porțiune din terenul expropriat este liberă nu duce în mod automat la concluzia că poate fi restituit în natură, ignorându-se în realitate amplasamentul și destinația acestuia, terenul fiind necesar bunei funcționări a unității de învățământ.

Intimatele M.E. și M.A. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, arătând că atât reclamanții cât și intervenientele au în cauză calitatea de persoane îndreptățite, ca moștenitori ai autorilor I.D.D. și I.F. iar pe de altă parte, restituirea în natură a celor două suprafețe de teren este corectă, întrucât nu sunt afectate de utilități publice. Examinând criticile deduse judecății, Înalta Curte constată următoarele: - Susținerea conform căreia prin admiterea cererii de intervenție, instanța ar fi aplicat eronat dispoziții ale Legii nr. 10/2001, ajungându-se la realizarea unei duble reparații în favoarea aceleiași părți pe temeiul aceluiași act normativ, este eronată.

Deși anterior intervenienta S.S.M. a mai transmis notificare în privința aceluiași imobil (soluționată conform dispoziției nr. 4416 din 7 martie 2003 a primarului municipiului Craiova, prin care s-a făcut propunere de măsuri reparatorii în echivalent și înaintarea acesteia la prefectură), cu acea ocazie partea s-a prevalat de calitatea sa de moștenitor testamentar de pe urma altui autor (mătușa acesteia, I.S.). Or, în prezentul litigiu s-a tins la valorificarea drepturilor având o altă natură și de pe urma altor autori – respectiv, acelea de moștenitoare legală a numiților I.D.D și I.F. Ca atare, nefiind vorba de același drept, ci de drepturi subiective distincte, având temeiuri diferite, nu se poate susține că intervenienta în proces (și în continuare, succesorii acesteia care i-au preluat poziția procesuală) ar fi obținut o dublă reparație în satisfacerea aceleiași pretenții.

Sub acest aspect, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispoz. art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 („de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite”), stabilind totodată, că desocotirea între moștenitori se va realiza potrivit dreptului comun [ art. 4 alin. (1)]. - Are însă caracter fondat critica din recurs vizând greșita restituire în natură a celor două suprafețe de teren (de 1.300,9 mp și respectiv, 176 mp), soluția fiind contrară dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 și aptă să atragă incidența motivului prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, nu sunt supuse restituirii în natură, iar măsurile reparatorii se acordă în echivalent în situația în care „lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat” [ art. 11 alin. (4) Legea nr. 10/2001].

Or, în speță, conform situației juridice a terenului de 4.000 mp care a făcut obiectul notificării, așa cum a fost ea determinată de probele administrate, a rezultat că suprafața de 1.247 mp este ocupată de clădirea liceului A.S.; suprafața de 1.300,9 mp este ocupată de platforma betonată a liceului; suprafața de 1.089 mp reprezintă spațiul verde al liceului, iar suprafața de 176 mp este ocupată de un chioșc comercial. Deși rețin acest regim juridic al terenului, instanțele fondului, bazându-se pe o preluare necritică a concluziilor expertului (care nu se poate substitui însă instanței în aprecierea situației juridice, rolul expertizei fiind doar de constatare a elementelor de fapt) stabilesc greșit că terenul este restituibil în natură întrucât „nu este afectat bunei funcționări a unității de învățământ”.

În sensul Legii nr. 10/2001, prin sintagma „teren liber” se înțelege nu doar terenul neconstruit, ci și terenul care nu poate fi astfel considerat, încât să facă posibilă restituirea în natură, deoarece este afectat unei destinații de utilitate publică [ art. 10.3 și art. 11.6 din H.G. 250/2007, coroborat cu art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001]. Împrejurarea că doar parte din teren este ocupată de clădirea unui liceu, iar cealaltă parte, situată în incinta aceleiași instituții, este ocupată de platformă betonată și de spațiu verde nu poate duce la consecința considerării acestuia din urmă ca fiind liber. Astfel de suprafețe nu pot fi extrase ansamblului edilitar din care fac parte, amplasamentul și destinația lor făcându-le necesare bunei funcționări a unității de învățământ.

Așadar, nu simpla apartenență la domeniul public – cum greșit se reține în considerentele deciziei – este cea care constituie impediment la restituirea în natură, ci în mod concret, afectațiunea imobilului. La fel, este eronat considerentul instanței de apel conform căruia, nedovedindu-se că „platforma betonată și amplasarea unui chioșc au fost prevăzute în planurile de expropriere” înseamnă că terenul este supus restituirii în natură. Pe de o parte, întrucât este negată unitatea funcțională a terenului, destinat instituției de învățământ nu doar în măsura în care este ocupat de clădirea liceului (Grupul Școlar A.S.) ci și în măsura în care este necesar pentru utilizarea în bune condiții de către destinatarii procesului educațional (orice unitate școlară dispunând și de o incintă pentru uzul elevilor).

Pe de altă parte, chiar dacă în anexa decretului de expropriere nu s-ar fi menționat că va exista o incintă a liceului și că se va construi în cadrul acesteia o platformă betonată, nu înseamnă că poate fi ignorată situația actuală a terenului, care îl face impropriu la restituirea în natură. Reținându-se așadar, raportat la regimul juridic al imobilului, că utilizarea normală a grupului școlar presupune nu doar indisponibilizarea terenului de sub clădirea instituției, ci și a aceluia care în mod necesar se constituie în incinta unității de învățământ, rezultă că instanțele fondului au realizat o greșită aplicare a dispoz. art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 atunci când au dispus restituirea în natură a bunului.

În consecință, în temeiul art. 304 pct. 9 și văzând dispozițiile de drept material menționate, coroborate cu cele ale art. 1 alin. (2) și ale art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, recursul va fi admis și modificată, în parte, decizia. Rejudecându-se cauza în apel va fi admis și apelul pârâților, schimbându-se în consecință sentința de primă instanță, în sensul că măsurile reparatorii prin echivalent (potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005) vor fi stabilite și pentru suprafața de 1.476,9 mp. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei (vizând admiterea apelului intervenientelor), precum și ale sentinței (referitoare la măsurile reparatorii în echivalent pentru terenul de 1.347,4 mp și construcțiile demolate).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâții Primarul Municipiului Craiova și Consiliul Local al Municipiului Craiova împotriva deciziei nr. 345 din 16 decembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Modifică în parte decizia, în sensul că admite și apelul declarat de Primarul municipiului Craiova și Consiliul local al municipiului Craiova împotriva sentinței nr. 266 din 6 iulie 2009, a Tribunalului Dolj, secția civilă. Schimbă în parte sentința și stabilește dreptul reclamanților la măsuri reparatorii în echivalent și pentru suprafața de 1.476,9 mp2 teren. Menține celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2011.