ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 263/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 263/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Constată că prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Dolj, reclamanții I.D.D. și I.F. au solicitat

instanței ca prin sentința ce se va pronunța, în contradictoriu

cu pârâții Municipiul Craiova și Primăria municipiului Craiova,

reprezentați prin primar, să se constate că sunt

îndreptățiți la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001

pentru imobilul situat Craiova, compus din construcție cu 3 camere,

dependințe și teren în suprafață de 4.000 m.p., cu restituirea

în natură a terenului liber.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că imobilul a aparținut autorilor

lor, fiind expropriat prin Decretul nr. 246/1979; că, la apariția

Legii nr. 10/2001 au formulat notificare prin care au solicitat

despăgubiri pentru o parte din imobilul deținut, precum și

restituirea unei alte părți a imobilului, ce constituie teren liber,

fără ca până în prezent să fi primit răspuns la

această notificare.

După efectuarea expertizei

dispuse în cauză, reclamanții și-au precizat acțiunea cu

privire la natura măsurilor reparatorii ce se cuvin a le fi acordate,

solicitând restituirea în natură a patru suprafețe aflate în incinta

Liceului A.S. (cu dimensiunile de 1.300,9 m.p., 1.089 m.p., 176 m.p. și 53

m.p.), iar pentru diferența de 1.247,2 m.p. acordarea despăgubirilor

bănești.

De asemenea, a fost formulată

cerere de intervenție în interes propriu de către C.D., S.S.M., D.G.,

P.I. și P.A., care au solicitat să se constate că au calitate

procesuală alături de ceilalți doi reclamanți, întrucât

sunt moștenitoare legale ale autorilor I.D.D. și I.M.

Instanța a încuviințat în

principiu cererea intervenție formulată de S.S.M. și a respins

cererea de intervenție față de numitele C.D., P.I. și D.G.,

reținând că acestea nu justifică un interes în cauză, în

condițiile în care nu au urmat procedura Legii nr. 10/2001.

Cadrul procesual subiectiv a fost

modificat, ca urmare a decesului reclamantei I.F. (moștenită de

către reclamantul I.D.D., intervenienta S.S.M., precum si C.D., a

cărei introducere în cauză s-a dispus). De asemenea, a decedat

și intervenineta S.S.M., cererea de intervenție fiind

însușită și continuată de moștenitoarele legale ale

acesteia, M.E.M. și M.A.M.

Prin sentința civilă nr. 266

din 6 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a respins cererea

de intervenție formulată de P.A., P.I., D.G. și S.S.M. -

continuată de moștenitoarele acesteia, M.E.M. și M.A.M., s-a

admis în parte cererea formulată de către reclamanții I.D.D.

și I.F. (decedată - continuată de moștenitoarea C.D.), s-a

dispus restituirea în natură către reclamanți a suprafeței

de 1.300,9 mp. și a celei de 176 mp., suprafețe identificate conform

raportului de expertiză și s-a stabilit dreptul la măsuri

reparatorii prin echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005

pentru diferența de 1347,4 mp. și construcții demolate.

Față de probele

administrate în cauză, instanța a reținut că s-a făcut

dovada calității de persoane îndreptățite a

părților la beneficiul măsurilor reparatorii reglementate de

Legea nr. 10/2001. Astfel, o suprafață de 1.130 mp. (aparținând

lui I.D.D.) și casa de pe aceasta au fost expropriate în baza Decretului nr.

624/1965, iar diferența de 845 mp. a fost expropriată în baza

Decretului 246/1979; din partea de imobil ce i-a revenit autoarei I.M., o

suprafață de 580 mp. a fost expropriată în baza Decretului

624/1965, suprafața de 190 mp. a fost expropriată în baza Decretului

246/1979, iar suprafața de 205 mp. a fost donată statului prin

contractul de donație autentic din 1977.

S-a mai reținut că

reclamanților nu li se cuvin măsuri reparatorii pentru suprafața

de 205 mp. teren, donată statului, întrucât nu intră în categoria

celor preluate abuziv conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea 10/2001

și nu s-a făcut dovada anulării actului de donație.

Sub aspectul naturii măsurilor

reparatorii, instanța a ținut seama de dispozițiile art. 11 alin.

(3) din Legea 10/2001 și de raportul de expertiză care a stabilit

că este posibilă restituirea în natură doar a suprafeței de

1.300,9 mp. (ocupată parțial de o platformă betonată)

și a celei de 176 mp. ocupată de un chioșc comercial ( întrucât

pentru platforma betonată nu s-a prezentat autorizație de

construcție și nici nu s-a indicat utilitatea și destinația

sa în cadrul unității de învățământ iar chioșcul

comercial amplasat pe suprafața de 176 mp. constituie o construcție

ușoară ce poate fi demontată). S-a apreciat că nu este

posibilă restituirea în natură a celorlalte suprafețe de teren

ocupate de în clădirea liceului A.S., pentru care se cuvin măsuri

reparatorii în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Cererea de intervenție

formulată de S.S.M. a fost respinsă, motivat de faptul că

aceasta nu mai poate beneficia a doua oară de măsuri reparatorii în

condițiile Legii 10/2001 pentru imobilul situat în Craiova, din moment ce

și-a valorificat deja drepturile decurgând din legea specială și

i s-a recunoscut îndreptățirea la măsuri reparatorii sub forma

despăgubirilor bănești printr-o altă dispoziție a

Primăriei Craiova.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel M.E.M și M.A.M. - moștenitoarele intervenientei S.S.M.

și primarul municipiului Craiova.

Apelantele interveniente au criticat

soluția de respingere a cererii de intervenție formulate de autoarea

lor S.S.M. -considerând că prin hotărârea pronunțată

autoarea lor este practic exheredată ceea ce constituie un motiv de

nelegalitate a hotărârii.

Primarul municipiului Craiova

și Consiliul local al municipiului Craiova în reprezentarea Municipiului

Craiova au criticat sentința sub aspectul stabilirii măsurilor

reparatorii, susținând că nu era posibilă restituirea în

natură a vreunei suprafețe de teren; că, pe de o parte nu s-a

ținut cont de cota cuvenită autoarei intervenientelor, S.S.M. iar pe

de altă parte, terenul în litigiu este afectat în totalitate

investițiilor realizate, astfel că în speță sunt aplicabile

dispozițiile art. 11 alin. (4) coroborate cu prevederile art. 10 pct. 2

din Legea nr. 10/2001, republicată, și ale art. 10 din H.G. nr. 250/2007

- prin care se definește sintagma „amenajări de utilitate

publică”.

Prin decizia civilă nr. 345 din

16 decembrie 2009 Curtea de Apel Craiova a respins apelul declarat de primarul municipiului

Craiova și Consiliul local al municipiului Craiova. A admis apelul

intervenientelor și a schimbat în parte sentința, în sensul admiterii

cererii de intervenție și stabilirii că restituirea în

natură a terenului, precum și măsurile reparatorii în echivalent

se dispun către reclamanți și intervenientele moștenitoare.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a decide astfel,

instanța a reținut, cu referire la apelul intervenientelor, că

autoarea (decedată pe parcursul procesului) acestora a solicitat anterior

măsuri reparatorii pentru același imobil, dar în calitate de

moștenitoare testamentară a mătușii sale I.F., pentru ca

ulterior, în cadrul prezentei proceduri, să se prevaleze de calitatea sa

de moștenitoare legală a defunctului I.D.D., tatăl său, cel

care împreună cu reclamanta I.F. au formulat notificare în privința

aceluiași imobil.

Prin urmare, soluția primei

instanțe de respingere a cererii de intervenție, este eronată,

neținând seama de faptul că a fost invocată, în valorificarea

drepturilor asupra imobilului, pe de o parte calitatea de moștenitoare

testamentară de pe urma mătușii intervenientei iar pe de

altă parte, calitatea de moștenitoare legală a părinților

acesteia.

În același sens, s-a

reținut caracterul greșit al considerentelor vizând o dublă

reparație pe care ar obține-o intervenienta, în condițiile în

care dispoziția anterioară emisă de primar (și prin care

s-a înaintat Prefecturii județului Dolj notificarea) nu a fost urmată

de o aprobare a ofertei de acordare a despăgubirilor și nici de o

executare efectivă a măsurilor reparatorii.

Ca atare, cererea de

intervenție se impune a fi admisă și cum restituirea în

natură respectiv, măsurile reparatorii în echivalent au fost

solicitate de mai multe persoane îndreptățite (succesoare ale

titularului inițial), urmează ca stabilirea cotelor acestora,

cuvenite în calitate de moștenitori legali și testamentari, să

se determine potrivit dreptului comun aplicabil moștenirii.

Apelul pârâților a fost

apreciat ca nefondat, considerându-se că soluția de restituire în

natură a celor două suprafețe de teren este corectă,

câtă vreme nu s-a demonstrat că lucrările pentru care s-a dispus

exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, spre a fi

incidente dispoz. art. 11 alin. (4) și nu ale art. 11 alin. (3) din Legea nr.

10/2001.

Apartenența terenului la

domeniul public nu constituie un impediment la restituirea în natură a

unor imobile preluate abuziv, Legea nr. 10/2001 nu cuprinde asemenea

excepții de la regula restituirii în natură instituită prin

acest act normativ.

Situația măsurilor

reparatorii pentru imobilele expropriate este reglementată prin art. 11

din Legea nr. 10/2001, care prevede și posibilitatea restituirii în

natură a suprafețelor de teren rămase libere, care nu sunt

necesare funcționării unității deținătoare.

Decizia a fost atacată cu

recurs de către pârâți, care au invocat dispoz. art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ., în susținerea cărora au dezvoltat

următoarele aspecte de nelegalitate:

- Instanța a făcut o

aplicare greșită a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, atunci când

a recunoscut îndreptățirea la măsuri reparatorii și în

privința intervenientei S.S.M., fără să țină

seama de împrejurarea că printr-o dispoziție anterioară a

primarului (din 7 martie 2003) acesteia îi fusese soluționată o

notificare vizând același imobil, făcându-se propunere de măsuri

reparatorii în echivalent sub forma despăgubirilor bănești, ceea

ce ar avea drept consecință obținerea unei duble reparații

în temeiul aceleiași legi speciale.

- Instanța de apel, printr-o

greșită aplicare a legii, a dispus restituirea în natură a

terenului în suprafață de 1.300,9 mp, respectiv, a celui în

suprafață de 176 mp, fără să aibă în vedere

apartenența acestuia la domeniul public, conform H.G. nr. 965/2002.

- De asemenea, s-au aplicat

greșit prevederile art. 10 alin. (1) și (2), coroborate cu cele ale art.

11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 și ale art. 10.1, art. 10.2, art. 10.3

din H.G. nr. 250/2007 prin care se definește sintagma „amenajări de

utilitate publică” și potrivit cărora în cazul în care

lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional

întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent

pentru întreg imobilul.

Or, suprafețele așa-zise

libere nu pot fi dislocate din ansamblul edilitar, fiind afectate unei

utilități publice, iar faptul că o porțiune din terenul

expropriat este liberă nu duce în mod automat la concluzia că poate

fi restituit în natură, ignorându-se în realitate amplasamentul și

destinația acestuia, terenul fiind necesar bunei funcționări a

unității de învățământ.

Intimatele M.E. și M.A. au

formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului,

arătând că atât reclamanții cât și intervenientele au în

cauză calitatea de persoane îndreptățite, ca moștenitori ai

autorilor I.D.D. și I.F. iar pe de altă parte, restituirea în

natură a celor două suprafețe de teren este corectă,

întrucât nu sunt afectate de utilități publice.

Examinând criticile deduse

judecății, Înalta Curte constată următoarele:

- Susținerea conform

căreia prin admiterea cererii de intervenție, instanța ar fi

aplicat eronat dispoziții ale Legii nr. 10/2001, ajungându-se la

realizarea unei duble reparații în favoarea aceleiași părți

pe temeiul aceluiași act normativ, este eronată.

Deși anterior intervenienta S.S.M.

a mai transmis notificare în privința aceluiași imobil

(soluționată conform dispoziției nr. 4416 din 7 martie 2003 a

primarului municipiului Craiova, prin care s-a făcut propunere de

măsuri reparatorii în echivalent și înaintarea acesteia la

prefectură), cu acea ocazie partea s-a prevalat de calitatea sa de

moștenitor testamentar de pe urma altui autor (mătușa acesteia, I.S.).

Or, în prezentul litigiu s-a tins la

valorificarea drepturilor având o altă natură și de pe urma

altor autori – respectiv, acelea de moștenitoare legală a

numiților I.D.D și I.F.

Ca atare, nefiind vorba de

același drept, ci de drepturi subiective distincte, având temeiuri

diferite, nu se poate susține că intervenienta în proces (și în

continuare, succesorii acesteia care i-au preluat poziția procesuală)

ar fi obținut o dublă reparație în satisfacerea aceleiași

pretenții.

Sub acest aspect, instanța de

apel a făcut o corectă aplicare a dispoz. art. 4 alin. (2) din Legea nr.

10/2001 („de prevederile prezentei legi beneficiază și

moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice

îndreptățite”), stabilind totodată, că desocotirea între

moștenitori se va realiza potrivit dreptului comun

[

art. 4 alin. (1)].

- Are însă caracter fondat

critica din recurs vizând greșita restituire în natură a celor

două suprafețe de teren (de 1.300,9 mp și respectiv, 176 mp),

soluția fiind contrară dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Legea

nr. 10/2001 și aptă să atragă incidența motivului

prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, nu sunt supuse restituirii

în natură, iar măsurile reparatorii se acordă în echivalent în

situația în care „lucrările pentru care s-a dispus exproprierea

ocupă funcțional întregul teren afectat”

[

art. 11 alin. (4) Legea nr. 10/2001].

Or, în speță, conform

situației juridice a terenului de 4.000 mp care a făcut obiectul

notificării, așa cum a fost ea determinată de probele

administrate, a rezultat că suprafața de 1.247 mp este ocupată

de clădirea liceului A.S.; suprafața de 1.300,9 mp este ocupată

de platforma betonată a liceului; suprafața de 1.089 mp

reprezintă spațiul verde al liceului, iar suprafața de 176 mp

este ocupată de un chioșc comercial.

Deși rețin acest regim

juridic al terenului, instanțele fondului, bazându-se pe o preluare

necritică a concluziilor expertului (care nu se poate substitui însă

instanței în aprecierea situației juridice, rolul expertizei fiind

doar de constatare a elementelor de fapt) stabilesc greșit că terenul

este restituibil în natură întrucât „nu este afectat bunei

funcționări a unității de învățământ”.

În sensul Legii nr. 10/2001, prin

sintagma „teren liber” se înțelege nu doar terenul neconstruit, ci și

terenul care nu poate fi astfel considerat, încât să facă

posibilă restituirea în natură, deoarece este afectat unei

destinații de utilitate publică

[

art. 10.3 și art. 11.6 din H.G. 250/2007, coroborat cu art.

11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001].

Împrejurarea că doar parte din

teren este ocupată de clădirea unui liceu, iar cealaltă parte,

situată în incinta aceleiași instituții, este ocupată de

platformă betonată și de spațiu verde nu poate duce la

consecința considerării acestuia din urmă ca fiind liber.

Astfel de suprafețe nu pot fi

extrase ansamblului edilitar din care fac parte, amplasamentul și destinația

lor făcându-le necesare bunei funcționări a unității

de învățământ.

Așadar, nu simpla

apartenență la domeniul public – cum greșit se reține în

considerentele deciziei – este cea care constituie impediment la restituirea în

natură, ci în mod concret, afectațiunea imobilului.

La fel, este eronat considerentul

instanței de apel conform căruia, nedovedindu-se că „platforma

betonată și amplasarea unui chioșc au fost prevăzute în

planurile de expropriere” înseamnă că terenul este supus restituirii

în natură.

Pe de o parte, întrucât este

negată unitatea funcțională a terenului, destinat

instituției de învățământ nu doar în măsura în care

este ocupat de clădirea liceului (Grupul Școlar A.S.) ci și în

măsura în care este necesar pentru utilizarea în bune condiții de

către destinatarii procesului educațional (orice unitate

școlară dispunând și de o incintă pentru uzul elevilor).

Pe de altă parte, chiar

dacă în anexa decretului de expropriere nu s-ar fi menționat că

va exista o incintă a liceului și că se va construi în cadrul

acesteia o platformă betonată, nu înseamnă că poate fi

ignorată situația actuală a terenului, care îl face impropriu la

restituirea în natură.

Reținându-se așadar,

raportat la regimul juridic al imobilului, că utilizarea normală a

grupului școlar presupune nu doar indisponibilizarea terenului de sub

clădirea instituției, ci și a aceluia care în mod necesar se

constituie în incinta unității de învățământ,

rezultă că instanțele fondului au realizat o greșită

aplicare a dispoz. art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 atunci când au

dispus restituirea în natură a bunului.

În consecință, în temeiul art.

304 pct. 9 și văzând dispozițiile de drept material

menționate, coroborate cu cele ale art. 1 alin. (2) și ale art. 26 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, recursul va fi admis și modificată, în

parte, decizia.

Rejudecându-se cauza în apel va fi

admis și apelul pârâților, schimbându-se în consecință

sentința de primă instanță, în sensul că măsurile

reparatorii prin echivalent (potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005) vor

fi stabilite și pentru suprafața de 1.476,9 mp.

Vor fi menținute celelalte

dispoziții ale deciziei (vizând admiterea apelului intervenientelor),

precum și ale sentinței (referitoare la măsurile reparatorii în

echivalent pentru terenul de 1.347,4 mp și construcțiile demolate).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâții Primarul Municipiului Craiova și Consiliul Local al

Municipiului Craiova împotriva deciziei nr. 345 din 16 decembrie 2009, pronunțată

de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Modifică în parte decizia, în

sensul că admite și apelul declarat de Primarul municipiului Craiova

și Consiliul local al municipiului Craiova împotriva sentinței nr. 266

din 6 iulie 2009, a Tribunalului Dolj, secția civilă.

Schimbă în parte sentința

și stabilește dreptul reclamanților la măsuri reparatorii

în echivalent și pentru suprafața de 1.476,9 mp2 teren.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei și sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2011.