ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3293/2010

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin deciziei nr. 3.994 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul declarat de pârâții P.O. și P.M.O., împotriva sentinței nr. 909 din 9 martie 2009 a Tribunalului Mehedinți, a fost modificată sentința atacată, pe fondul cauzei respingându-se acțiunea formulată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanță a reținut că cele două componente constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate succesiv, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a O.G. nr. 6/2007. S-a mai reținut că modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul general stabilit de statut, Legea nr. 188/1999 neprevăzând criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate.

Instanța de recurs a apreciat că reclamantul este în imposibilitate de a realiza o creanță al cărui cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, iar recunoașterea vocației la acordarea drepturilor în speță ar lipsi hotărârea judecătorească de scopul său final, punerea în executare. Totodată, o eventuală cuantificare de către instanță, în raport cu diferite criterii, ar reprezenta o nesocotire a dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituția României. Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire E.C.G., întemeiată pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., acesta susținând, în esență, că aceleași drepturi salariale au fost solicitate și de colegii săi, funcționari publici din cadrul P.M.O., cererile de chemare în judecată fiind admise de către Curtea de Apel Craiova, situație care a condus la existența unor hotărâri potrivnice date de aceeași instanță.

În sensul celor susținute revizuentul a invocat decizia nr. 3.170 din 25 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, solicitând anularea hotărârii atacate și rejudecarea recursului. Prin decizia nr. 86 din 18 ianuarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de E.C.G. în contradictoriu cu intimații P.O. și P.M.O. în favoarea Înaltei Curți de Casației și Justiție, reținând incidența art. 323 alin. (2) C. proc. civ. și împrejurarea că prin cererea de revizuire s-a invocat contrarietatea a două hotărâri pronunțate de Curtea de Apel Craiova. Analizând cererea de revizuire, astfel cum aceasta a fost formulată, Înalta Curte o va respinge, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Revizuentul E.C.G.

și-a întemeiat cererea de revizuire pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. , conform căruia: „Art. 322. - Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: […] 7. dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs. În cazul când una dintre instanțe este Curtea Supremă de Justiție, cererea de revizuire se va judeca de această instanță” În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., în jurisprudență și doctrină s-a reținut că pentru a fi aplicabil acest motiv de revizuire, „este necesar ca hotărârile să conțină elemente caracteristice pentru existența lucrului judecat. Revizuirea nu poate fi admisă atunci când între decizia instanței de recurs și celelalte hotărâri invocate de revizuentă nu există contrarietate, întrucât acestea nu conțin elementele caracteristice pentru existența lucrului judecat”. Se constată că, într-adevăr, ambele dosare în care au fost pronunțate cele două hotărâri judecătorești au ca obiect acordarea în favoarea reclamanților, funcționari public, a drepturilor salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în temeiul art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, republicată.

Înalta Curte constată însă că părțile din dosarul în care a fost pronunțată decizia nr. 3.170 din 25 iunie 2009 nu sunt aceleași cu părțile din dosarul în care a fost pronunțată decizia nr. 3.994 din 14 octombrie 2009, a cărei revizuire se cere. Astfel fiind, nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a revizuirii referitoare la identitatea de părți din dosarele în care au fost pronunțate hotărârile criticate pentru contrarietate, urmând ca cererea de revizuire să fie respinsă în consecință. Independent de aceste aspecte, Înalta Curte constată că soluțiile diferite pronunțate de aceeași instanță în cauze având obiect identic și care comportă soluții unitare reprezintă o situație de practică contradictorie la nivelul instanței respective necesar a fi reglată prin mecanismele procedurale existente, situație care însă nu poate fi rezolvată pe calea revizuirii.

Pentru considerentele expuse, având în vedere dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de E.C.G., împotriva deciziei nr. 3.994 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iunie 2010.