ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4267/2010

Deliberând, în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 283 din 05 mai

2009 Tribunalul Cluj a admis acțiunea reclamanților P.I. și P.R.M. în

contradictoriu cu pârâții Municipiul Dej și Comisia Locală Dej de aplicare a

Legii nr. 18/1991 și, în consecință, a dispus obligarea pârâților în solidar să

identifice și să transmită în favoarea reclamanților dreptul de proprietate

asupra unei suprafețe de teren în intravilanul municipiului Dej, echivalentă

valoric cu terenul în suprafață de 2000 mp înscris în C.F. 14773 Dej, în caz de

refuz pârâții fiind obligați la plata unei despăgubiri corespunzătoare valorii

de circulație a terenului menționat, de 1.437.500 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța a reținut că reclamanții sunt proprietari tabulari ai imobilului

înscris în C.F. 14773 Dej, pe care l-au dobândit în temeiul sentinței 1189/1997

a Judecătoriei Dej. Sentința a constatat dreptul de proprietate al numitului

D.G., precum și transferul acestui drept către reclamanți. Probele administrate

în cauză au condus la concluzia că din acest teren au fost ocupate două

suprafețe de 768 mp și respectiv 287 mp prin construirea unor locuințe, în baza

autorizațiilor de construire emise de Primarul municipiului Dej. Din terenul

proprietatea reclamanților a rămas liberă o parcelă de 995 mp, cu front la

stradă de 9,8 metri, improprie pentru construcții. Prin expertiză s-a stabilit

o valoare de circulație a terenului de 1.437.500 lei. In raport de dispozițiile

art. 998, art. 999 și art. 1000 alin. (3) C. civ., instanța de fond a hotărât

admiterea acțiunii.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel, în termen legal, Comisia Locală Dej de aplicare a Legii 18/1991

solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței atacate și, pe fond,

respingerea acțiunii.

In motivarea apelului a argumentat că în

tot cursul procesului apelanta a identificat mai multe parcele de teren

echivalente valoric cu terenul reclamanților, dar aceștia au refuzat ofertele.

A criticat sentința și din perspectiva stabilirii valorii terenului, valoare pe

care a apreciat-o ca exagerată față de valoarea de circulație a terenurilor din

zonă. A susținut că reclamanții au dat dovadă de rea credință, în sensul că

deși locuiesc la 200 metri de terenul în litigiu și aveau cunoștință despre

faptul edificării construcțiilor au stat în pasivitate. De asemenea, a susținut

că titlul de proprietate pe care l-a eliberat nu s-a suprapus peste numerele

topografice deținute de reclamanți, iar greșeala s-a produs ca urmare a

întocmirii documentației cadastrale pentru înscrierea în cartea funciară a

amplasamentului acestora.

Prin decizia civilă nr. 287/A din 5

noiembrie 2009 Curtea de Apel Cluj a admis apelul, a schimbat sentința nr. 283

din 5 mai 2009 a Tribunalului Cluj, în sensul că a respins acțiunea și a

obligat intimații-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată în apel, în

sumă de 8755, 8 lei.

Pentru a decide astfel instanța a reținut

că reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998-999 și art.

1000 alin. (3) C. civ., afirmând ca pârâta Comisia Locală Dej ar fi ținută să

răspundă pe acest temei, întrucât după data de 15 iunie 1995 nu mai avea

dreptul sa facă acte de punere în posesie ori să elibereze acte de proprietate

cu privire la terenul din titlul de proprietate nr. 25894/1650 din 15 iunie

1995, care constituia deja proprietate privată, iar pârâtul Municipiul Dej ar

fi ținut să răspundă pentru fapta prepusului său, Comisia Locală Dej de

aplicare a Legii nr. 18/1991.

Analizând condițiile răspunderii civile

delictuale pentru fapta proprie, precum și ale răspunderii comitentului pentru

fapta prepusului său, instanța de apel a constatat că aceste condiții nu sunt

îndeplinite. Astfel, a reținut că prejudiciul produs reclamanților prin faptul

edificării unor construcții de către terțe persoane pe terenul lor a fost

generat de aceste persoane, iar nu prin conduita celor doi pârâți. Pe de altă

parte, a stabilit că ridurile de proprietate și procesele-verbale de punere în

posesie deținute de reclamanți și de terți se referă la terenuri diferite, cu

vecinătăți diferite. In același timp, nu a putut reține nici culpa pârâtului

Municipiul Dej în emiterea autorizațiilor de construire, care au fost eliberate

pentru alte numere top decât cele din cartea funciară care atestă dreptul de

proprietate al reclamanților.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, au declarat recurs reclamanții P.I. și P.R.M., solicitând modificarea în

tot a deciziei atacate, respingerea apelului pârâtei și menținerea ca temeinică

și legală a sentinței instanței de fond. Au invocat motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul greșitei interpretări a

dispozițiilor art. 998-999 C. civ.

In motivarea recursului au argumentat că

raportat la starea de fapt reținută în speță, respectiv la faptul ocupării

terenului, generat de punerile în posesie efectuate de pârâta Comisia Locală

Dej de aplicare a Legii nr. 18/1991, concluzia firească este aceea a reținerii

culpei acestei pârâte. Din simplul fapt că în actele de proprietate sunt

trecute alte vecinătăți nu se poate susține că nu există suprapuneri între cele

două terenuri, atâta timp cât expertiza efectuată în cauză constată contrariul.

Stabilirea corespondenței dintre realitatea faptică și cea scriptică la punerea

în posesie este obligația legală a Comisiei Locale de fond funciar Dej. Și în

ce privește eliberarea autorizațiilor de construcție există o culpă similară ca

natură juridică din partea pârâtei. Din probele administrate în cauza rezultă

și legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și faptele culpabile ale pârâților.

Analizând recursul

în limita criticilor formulate, ce pot fi încadrate în

dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte constată că acesta

este nefondat, urmând a-1 respinge pentru

considerentele ce succed:

Pentru ca o obligație delictuală să ia

naștere este necesar să existe o faptă ilicită, un prejudiciu, un raport de

cauzalitate între fapta păgubitoare și prejudiciu, precum și culpa autorului

faptei ilicite și prejudiciabile.

Prin urmare, analiza interpretării date

de instanța de apel dispozițiilor art. 998-999 C. civ. trebuie să poarte asupra

existenței elementelor menționate.

Expertiza efectuată în cauză de expert

A.G. (filele 48-54 dosar fond) a identificat terenul proprietatea reclamanților

ca fiind situat în municipiul Dej, fără număr, înscris în C.F. nr. 14773 Dej,

cu număr topo 1944/1/5 pentru suprafața de 1271 mp și număr topo 1944/1/3

pentru suprafața de 729 mp. Totodată, a concluzionat că o suprafață de 1005 mp

a fost ocupată de două construcții cu caracter definitiv, realizate din zidărie

portantă de cărămidă cu beton armat, fundații din beton, șarpantă din lemn și

învelitoare din țiglă, pe suprafețe de 768 mp, respectiv 237 mp, iar terenul

neocupat a devenit impropriu construcțiilor și nu mai poate fi utilizat de

reclamanți.

Așadar, în patrimoniul

recurenților-reclamanți s-a produs un prejudiciu constând în imposibilitatea

exercitării dreptului de folosință asupra unei părți a imobilului.

Pentru ca dreptul la reparație să ia

naștere este necesar a fi stabilită o legătură de cauzalitate între fapta

ilicită și prejudiciu, în sensul cauzării prejudiciului prin fapta culpabilă.

Recurenții-reclamanți au susținut în mod

constant că prejudiciul a fost produs de pârâta Comisia locală Dej de aplicare

a Legii 18/1991, care a efectuat punerea în posesie a unor terți pe terenul

proprietatea lor, deși anterior aceeași pârâtă pusese în posesie pe autorul

D.G., de la care recurenții au cumpărat imobilul în litigiu.

Verificând actele dosarului înalta Curte

constată că recurenții-reclamanți au dobândit dreptul de proprietate asupra

terenului în suprafață de 2000 mp (dezmembrat în două parcele de 1271 mp și

respectiv 729 mp, cu numerele top 1944/1/5 și 1941/1/3) prin cumpărare de la

D.G. Dreptul acestora a fost consfințit de sentința civilă nr. 1189/97 din 14

mai 1997 a Judecătoriei Dej (filele 4-5 dosar fond).

In apel au fost depuse procesele-verbale

de punere în posesie întocmite de Comisia locală Dej. Astfel, la fila 25 se

află procesul-verbal nr. 25895/1650 din 27 martie 1995 referitor la punerea în

posesie a numitului D.V.G., din care rezultă vecinătățile terenului în

suprafață de 0,49 mp, situat în tarlaua 50, parcela 8 și anume: la nord - S.E.,

la est - str. C., la sud și vest - teren IAS.

Constructorii pe terenul reclamanților,

numiții S.C. și A.E., au dobândit terenul prin cumpărare de la vânzătorii D.

care, la rândul lor, au cumpărat de la F.G. Procesul-verbal de punere în

posesie a proprietarului inițial - F.G. - aflat la fila 26 dosar apel,

evidențiază faptul că terenul acestuia se află în tarlaua 50, parcela 51, fiind

compus din două porțiuni de câte 1500 mp fiecare, cu învecinările O.I., str.

C., drum, respectiv drum, F.G., F.Z., R.M. și T.A.

In raport de aceste înscrisuri,

necontestate de recurenții-reclamanți, concluzia instanței de apel în sensul că

amplasamentul terenurilor din cele două titluri de proprietate, respectiv din

cele două procese-verbale de punere în posesie este diferit, apare ca firească.

Pe cale de consecință, întocmind

procese-verbale de punere în posesie asupra unor terenuri situate în tarlale

diferite și cu învecinări diferite, pârâta Comisia locală Dej de aplicare a

Legii 18/1991 a acționat într-o modalitate care exclude culpa.

Susținerea recurenților-pârâți în sensul

existenței culpei în aceste condiții, ca urmare a faptului că expertiza

topografică a constatat suprapuneri ale terenurilor, nu poate fi primită. Ocuparea

de către terți a unei suprafețe totale de 1005 mp din terenul

recurenților-reclamanți a avut loc tară a se putea reține săvârșirea vreunui

fapt prejudiciabil de către intimata-pârâtă.

Or, absența faptei ilicite și a

vinovăției, din care rezultă în mod necesar și lipsa legăturii de cauzalitate

cerută de dispozițiile art. 998-999 C. civ. exclud antrenarea răspunderii

civile delictuale a Comisiei locale Dej.

Pe de altă parte, nici critica

referitoare la culpa pârâtului Municipiul Dej în eliberarea autorizațiilor de

construcție nu poate fi primită.

Verificând autorizațiile de construire

eliberate constructorilor S. și D., Înalta Curte constată că acestea au fost

emise în vederea construirii unor locuințe în parcelele cu număr top 1941/1/2

și 1944/1/4 din C.F. 14775 Dej, respectiv 1944/1/6/6/1 și 1941/1/4/6 din C.F.

15482 Dej, deci pentru alte numere topografice decât cele ce individualizează

terenurile proprietatea recurenților-reclamanți. Pe cale de consecință, nici în

sarcina acestui pârât nu se poate reține o faptă ilicită săvârșită cu

vinovăție, ca element al răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.

Susținerea reclamanților că Municipiul

Dej răspunde delictual pentru fapta prepusului său, Comisia locală Dej, în

temeiul art. 1000 alin. (3) C. civ. necesită, în principiu și analiza

condițiilor speciale prevăzute de lege referitoare la antrenarea răspunderii

pentru fapta altuia.

Pe lângă condițiile generale menționate,

un asemenea gen de răspundere are ca premisă existența raportului de prepușenie

între prepus și comitent, urmat de săvârșirea faptei ilicite și prejudiciabile

de către prepus în cadrul funcțiilor încredințate de comitent.

Or, absența faptei ilicite face de prisos

cercetarea raportului de prepușenie dintre cei doi pârâți.

Pentru toate aceste considerente, în

raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca

nefondat recursul reclamanților, cu consecința menținerii ca legală a deciziei

curții de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanții P.R.M. și P.I. împotriva deciziei civile nr. 287/A din 5 noiembrie

2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7

septembrie 2010.