ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4267/2010

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 283 din 05 mai 2009 Tribunalul Cluj a admis acțiunea reclamanților P.I. și P.R.M. în contradictoriu cu pârâții Municipiul Dej și Comisia Locală Dej de aplicare a Legii nr. 18/1991 și, în consecință, a dispus obligarea pârâților în solidar să identifice și să transmită în favoarea reclamanților dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren în intravilanul municipiului Dej, echivalentă valoric cu terenul în suprafață de 2000 mp înscris în C.F. 14773 Dej, în caz de refuz pârâții fiind obligați la plata unei despăgubiri corespunzătoare valorii de circulație a terenului menționat, de 1.437.500 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că reclamanții sunt proprietari tabulari ai imobilului înscris în C.F. 14773 Dej, pe care l-au dobândit în temeiul sentinței 1189/1997 a Judecătoriei Dej. Sentința a constatat dreptul de proprietate al numitului D.G., precum și transferul acestui drept către reclamanți. Probele administrate în cauză au condus la concluzia că din acest teren au fost ocupate două suprafețe de 768 mp și respectiv 287 mp prin construirea unor locuințe, în baza autorizațiilor de construire emise de Primarul municipiului Dej. Din terenul proprietatea reclamanților a rămas liberă o parcelă de 995 mp, cu front la stradă de 9,8 metri, improprie pentru construcții.

Prin expertiză s-a stabilit o valoare de circulație a terenului de 1.437.500 lei. In raport de dispozițiile art. 998, art. 999 și art. 1000 alin. (3) C. civ., instanța de fond a hotărât admiterea acțiunii. Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, Comisia Locală Dej de aplicare a Legii 18/1991 solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea acțiunii. In motivarea apelului a argumentat că în tot cursul procesului apelanta a identificat mai multe parcele de teren echivalente valoric cu terenul reclamanților, dar aceștia au refuzat ofertele. A criticat sentința și din perspectiva stabilirii valorii terenului, valoare pe care a apreciat-o ca exagerată față de valoarea de circulație a terenurilor din zonă.

A susținut că reclamanții au dat dovadă de rea credință, în sensul că deși locuiesc la 200 metri de terenul în litigiu și aveau cunoștință despre faptul edificării construcțiilor au stat în pasivitate. De asemenea, a susținut că titlul de proprietate pe care l-a eliberat nu s-a suprapus peste numerele topografice deținute de reclamanți, iar greșeala s-a produs ca urmare a întocmirii documentației cadastrale pentru înscrierea în cartea funciară a amplasamentului acestora. Prin decizia civilă nr. 287/A din 5 noiembrie 2009 Curtea de Apel Cluj a admis apelul, a schimbat sentința nr. 283 din 5 mai 2009 a Tribunalului Cluj, în sensul că a respins acțiunea și a obligat intimații-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată în apel, în sumă de 8755, 8 lei.

Pentru a decide astfel instanța a reținut că reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998-999 și art. 1000 alin. (3) C. civ., afirmând ca pârâta Comisia Locală Dej ar fi ținută să răspundă pe acest temei, întrucât după data de 15 iunie 1995 nu mai avea dreptul sa facă acte de punere în posesie ori să elibereze acte de proprietate cu privire la terenul din titlul de proprietate nr. 25894/1650 din 15 iunie 1995, care constituia deja proprietate privată, iar pârâtul Municipiul Dej ar fi ținut să răspundă pentru fapta prepusului său, Comisia Locală Dej de aplicare a Legii nr. 18/1991. Analizând condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, precum și ale răspunderii comitentului pentru fapta prepusului său, instanța de apel a constatat că aceste condiții nu sunt îndeplinite.

Astfel, a reținut că prejudiciul produs reclamanților prin faptul edificării unor construcții de către terțe persoane pe terenul lor a fost generat de aceste persoane, iar nu prin conduita celor doi pârâți. Pe de altă parte, a stabilit că ridurile de proprietate și procesele-verbale de punere în posesie deținute de reclamanți și de terți se referă la terenuri diferite, cu vecinătăți diferite. In același timp, nu a putut reține nici culpa pârâtului Municipiul Dej în emiterea autorizațiilor de construire, care au fost eliberate pentru alte numere top decât cele din cartea funciară care atestă dreptul de proprietate al reclamanților. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanții P.I.

și P.R.M., solicitând modificarea în tot a deciziei atacate, respingerea apelului pârâtei și menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond. Au invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul greșitei interpretări a dispozițiilor art. 998-999 C. civ. In motivarea recursului au argumentat că raportat la starea de fapt reținută în speță, respectiv la faptul ocupării terenului, generat de punerile în posesie efectuate de pârâta Comisia Locală Dej de aplicare a Legii nr. 18/1991, concluzia firească este aceea a reținerii culpei acestei pârâte. Din simplul fapt că în actele de proprietate sunt trecute alte vecinătăți nu se poate susține că nu există suprapuneri între cele două terenuri, atâta timp cât expertiza efectuată în cauză constată contrariul.

Stabilirea corespondenței dintre realitatea faptică și cea scriptică la punerea în posesie este obligația legală a Comisiei Locale de fond funciar Dej. Și în ce privește eliberarea autorizațiilor de construcție există o culpă similară ca natură juridică din partea pârâtei. Din probele administrate în cauza rezultă și legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și faptele culpabile ale pârâților. Analizând recursul în limita criticilor formulate, ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-1 respinge pentru considerentele ce succed: Pentru ca o obligație delictuală să ia naștere este necesar să existe o faptă ilicită, un prejudiciu, un raport de cauzalitate între fapta păgubitoare și prejudiciu, precum și culpa autorului faptei ilicite și prejudiciabile.

Prin urmare, analiza interpretării date de instanța de apel dispozițiilor art. 998-999 C. civ. trebuie să poarte asupra existenței elementelor menționate. Expertiza efectuată în cauză de expert A.G. (filele 48-54 dosar fond) a identificat terenul proprietatea reclamanților ca fiind situat în municipiul Dej, fără număr, înscris în C.F. nr. 14773 Dej, cu număr topo 1944/1/5 pentru suprafața de 1271 mp și număr topo 1944/1/3 pentru suprafața de 729 mp. Totodată, a concluzionat că o suprafață de 1005 mp a fost ocupată de două construcții cu caracter definitiv, realizate din zidărie portantă de cărămidă cu beton armat, fundații din beton, șarpantă din lemn și învelitoare din țiglă, pe suprafețe de 768 mp, respectiv 237 mp, iar terenul neocupat a devenit impropriu construcțiilor și nu mai poate fi utilizat de reclamanți.

Așadar, în patrimoniul recurenților-reclamanți s-a produs un prejudiciu constând în imposibilitatea exercitării dreptului de folosință asupra unei părți a imobilului. Pentru ca dreptul la reparație să ia naștere este necesar a fi stabilită o legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, în sensul cauzării prejudiciului prin fapta culpabilă. Recurenții-reclamanți au susținut în mod constant că prejudiciul a fost produs de pârâta Comisia locală Dej de aplicare a Legii 18/1991, care a efectuat punerea în posesie a unor terți pe terenul proprietatea lor, deși anterior aceeași pârâtă pusese în posesie pe autorul D.G., de la care recurenții au cumpărat imobilul în litigiu. Verificând actele dosarului înalta Curte constată că recurenții-reclamanți au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 2000 mp (dezmembrat în două parcele de 1271 mp și respectiv 729 mp, cu numerele top 1944/1/5 și 1941/1/3) prin cumpărare de la D.G.

Dreptul acestora a fost consfințit de sentința civilă nr. 1189/97 din 14 mai 1997 a Judecătoriei Dej (filele 4-5 dosar fond). In apel au fost depuse procesele-verbale de punere în posesie întocmite de Comisia locală Dej. Astfel, la fila 25 se află procesul-verbal nr. 25895/1650 din 27 martie 1995 referitor la punerea în posesie a numitului D.V.G., din care rezultă vecinătățile terenului în suprafață de 0,49 mp, situat în tarlaua 50, parcela 8 și anume: la nord - S.E., la est - str. C., la sud și vest - teren IAS. Constructorii pe terenul reclamanților, numiții S.C. și A.E., au dobândit terenul prin cumpărare de la vânzătorii D. care, la rândul lor, au cumpărat de la F.G. Procesul-verbal de punere în posesie a proprietarului inițial - F.G.

- aflat la fila 26 dosar apel, evidențiază faptul că terenul acestuia se află în tarlaua 50, parcela 51, fiind compus din două porțiuni de câte 1500 mp fiecare, cu învecinările O.I., str. C., drum, respectiv drum, F.G., F.Z., R.M. și T.A. In raport de aceste înscrisuri, necontestate de recurenții-reclamanți, concluzia instanței de apel în sensul că amplasamentul terenurilor din cele două titluri de proprietate, respectiv din cele două procese-verbale de punere în posesie este diferit, apare ca firească. Pe cale de consecință, întocmind procese-verbale de punere în posesie asupra unor terenuri situate în tarlale diferite și cu învecinări diferite, pârâta Comisia locală Dej de aplicare a Legii 18/1991 a acționat într-o modalitate care exclude culpa.

Susținerea recurenților-pârâți în sensul existenței culpei în aceste condiții, ca urmare a faptului că expertiza topografică a constatat suprapuneri ale terenurilor, nu poate fi primită. Ocuparea de către terți a unei suprafețe totale de 1005 mp din terenul recurenților-reclamanți a avut loc tară a se putea reține săvârșirea vreunui fapt prejudiciabil de către intimata-pârâtă. Or, absența faptei ilicite și a vinovăției, din care rezultă în mod necesar și lipsa legăturii de cauzalitate cerută de dispozițiile art. 998-999 C. civ. exclud antrenarea răspunderii civile delictuale a Comisiei locale Dej. Pe de altă parte, nici critica referitoare la culpa pârâtului Municipiul Dej în eliberarea autorizațiilor de construcție nu poate fi primită.

Verificând autorizațiile de construire eliberate constructorilor S. și D., Înalta Curte constată că acestea au fost emise în vederea construirii unor locuințe în parcelele cu număr top 1941/1/2 și 1944/1/4 din C.F. 14775 Dej, respectiv 1944/1/6/6/1 și 1941/1/4/6 din C.F. 15482 Dej, deci pentru alte numere topografice decât cele ce individualizează terenurile proprietatea recurenților-reclamanți. Pe cale de consecință, nici în sarcina acestui pârât nu se poate reține o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție, ca element al răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie. Susținerea reclamanților că Municipiul Dej răspunde delictual pentru fapta prepusului său, Comisia locală Dej, în temeiul art. 1000 alin. (3) C. civ.

necesită, în principiu și analiza condițiilor speciale prevăzute de lege referitoare la antrenarea răspunderii pentru fapta altuia. Pe lângă condițiile generale menționate, un asemenea gen de răspundere are ca premisă existența raportului de prepușenie între prepus și comitent, urmat de săvârșirea faptei ilicite și prejudiciabile de către prepus în cadrul funcțiilor încredințate de comitent. Or, absența faptei ilicite face de prisos cercetarea raportului de prepușenie dintre cei doi pârâți. Pentru toate aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamanților, cu consecința menținerii ca legală a deciziei curții de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții P.R.M. și P.I. împotriva deciziei civile nr. 287/A din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 septembrie 2010.