ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 16/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 45/ CA din 19 ianuarie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și

fiscal, a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul C.L.T. în

contradictoriu cu pârâta A.P.D.R.P., acțiune având ca obiect anularea Deciziei nr.

212 din 25 ianuarie 2008 emisă de pârâtă privind soluționarea contestației nr. 184

din 18 decembrie 2007 și, pe cale de consecință, a procesului verbal de control

DCA nr. 189/22671 din 19 noiembrie 2007 întocmit de echipa de control din

cadrul A.P.D.R.P., precum și suspendarea actelor administrative atacate.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a

reținut că potrivit probatoriului administrat în cauză, lucrările efectuate în

baza contractului de finanțare din 29 martie 2004, respectiv lucrările

privitoare la adaosul de piatră spartă la drumurile amenajate prin proiect și

decontarea lor la capitolul “Diverse și neprevăzute” nu au fost reale,

prevederile contractuale nefiind respectate, iar suma de 48.242,42 lei nu se

regăsește materializată în conținutul acestora, astfel că aceasta nu este

eligibilă, așa cum corect au constatat organele de control.

S-a mai reținut că la data de 15 septembrie 2005,

când a fost emisă DȘ nr. 4, prin care s-a hotărât reconstituirea stratului de

piatră spartă și anume suplimentarea cantităților de piatră spartă cu 1363,03

mc, aferentă străzilor nr. 1, 3, 5, 8, 16 și 17 din localitatea Topalu, iar

cheltuielile corespunzătoare să fie suportate din Cap. “Diverse și

Neprevăzute”, lucrările pentru străzile respective erau deja realizate, astfel

că în atare condiții nu ar fi fost imposibil din punct de vedere tehnic să se

aducă un aport suplimentar de piatră spartă la penultimul strat, fără

distrugerea ultimului strat ce a fost finalizat anterior datei la care pretinde

contestatoarea că a efectuat lucrarea a cărei plată o solicită nejustificat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.L.T.,

criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, prin motivele

invocate susținându-se că prima instanță nu a manifestat un rol activ în

soluționarea cauzei, respingând în mod nejustificat solicitarea de administrare

a probei cu expertiză tehnică de specialitate, probă care ar fi putut lămuri

aspectul legat de efectuarea unor lucrări suplimentare al căror deviz a

constituit obiect al constatărilor organelor de control.

A mai opinat recurentul că solicitarea unei atare

probe a fost determinată de împrejurarea că organele de control nu puteau, în

lipsa unei pregătiri de specialitate, să constate că o serie de lucrări nu au

fost executate în realitate, deși au fost plătite de beneficiar, tot prin

intermediul unei expertize fiind posibilă stabilirea necesității executării

unor lucrări suplimentare.

S-a mai susținut că instanța fondului a apreciat în

mod greșit că în speță nu se regăsește niciuna din situațiile limitativ

prevăzute de art. 8 pct. 5.3 din H.G. nr. 119/2002 ce enumeră categoriile de

cheltuieli care se pot acoperii din capitolul “Cheltuieli diverse și

neprevăzute”.

Totodată, instanța nu a analizat întregul material

probator aflat la dosarul cauzei, reținând că suplimentarea stratului de piatră

spartă, ca operațiune premergătoare aplicării stratului de macadam, nu s-a

realizat în fapt.

Apreciază recurentul că edificatoare în acest sens

sunt Nota de Constatare încheiată la data de 1 februarie 2005 de SC A. SRL,

proiectantul lucrării, D.Ș. nr. 4 din 15 septembrie 2005, Procesul Verbal

încheiat la 30 iulie 2007 cu prilejul verificării structurii drumurilor ce au

făcut obiectul contractului, precum și constatările din Procesul Verbal de

control al calității lucrărilor încheiat la 29 septembrie 2005 de I.C.J.C.

Sesizată astfel cu soluționarea unui recurs împotriva

unei Hotărâri pronunțată de o instanță de contencios administrativ, Înalta

Curte, examinând actele dosarului, în raport cu prevederea art. 306 alin. (2) C.

proc. civ., constată incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3

din același act normativ, urmare a încălcării normelor imperative ce

reglementează competența materială a instanțelor, pentru considerentele ce vor

fi expuse în continuare.

Astfel, prin Procesul Verbal de control încheiat la

data de 5 noiembrie 2007, menținut prin decizia atacată, pârâta a dispus, în

baza prevederilor O.G. nr. 79/2003, privind controlul și recuperarea fondurilor

comunitare și de cofinanțare utilizate necorespunzător, restituirea de către

reclamant a sumei de 48.242,34 lei.

Întrucât acest act normativ nu conține norme de

competență materială speciale, competența de soluționare a litigiilor privind

obligațiile financiare stabilite de A.P.D.R.

p

.

este cea reglementată de art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004.

În cauză nu sunt incidente prevederile tezei a II-a a

textului ce stabilesc competența curților de apel pentru soluționarea

litigiilor privind actele administrative emise de autoritățile publice

centrale.

În raport de dispozițiile art. 3 alin. (2) și (6) din

O.G. nr. 79/2003, actele de constatare, stabilire și individualizare a

obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum

și accesoriile acestora și costurile bancare sunt titluri de creanță ce pot fi

contestate în condițiile și termenele prevăzute de C. proc. fisc.

Astfel fiind, întrucât au ca obiect creanțe bugetare,

asemenea acte se înscriu în categoria actelor administrative ce privesc

contribuții bugetare, fiind aplicabile în materie de competență prevederile art.

10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004.

În consecință, acțiunea având ca obiect anularea unei

decizii emisă de pârâtă în procedura reglementată de O.G. nr. 79/2003 este de

competența instanței de contencios administrativ determinate de valoarea

creanței bugetare.

Întrucât în cauză, valoarea debitului este sub 500.000

lei, competența de soluționare în fond a litigiului aparține

t

ribunalului Constanța.

Ca urmare, Curtea, admițând recursul, va casa

sentința ce a fost pronunțată de o instanță necompetentă material și va trimite

cauza spre competentă soluționare secției de contencios administrativ a

Tribunalului Constanța.

În raport de soluția dată cauzei, Curtea nu va

analiza și motivele de recurs invocate de reclamantă, ce privesc fondul

pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de C.L.T., împotriva sentinței

nr. 45/ CA din 19 ianuarie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre

competentă soluționare la Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie

2010.