ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7139/2007

Asupra recursului civil de față: Reclamanții D.S.V., D.R.A. și M.A.N. au chemat în judecată pe pârâții Municipiul București prin Primarul General, Ministerul Finanțelor Publice, B.S., F.M.G. , P.I., P.V., C.N. și au solicitat să se constate că imobilul situat în București, sector 1 a fost deținut de stat fără titlu valabil, să se constate nulitatea absolută a actelor de dispoziție cu privire la acest imobil și să fie obligați pârâții să le lase în deplina proprietate și liniștită posesie acest imobil. în subsidiar, în situația în care s-ar constata valabilitatea titlurilor pârâților persoane fizice, reclamanții au solicitat să fie obligați pârâții persoane juridice să-i despăgubească cu titluri de valoare pentru întregul imobil sau pentru partea care nu poate fi restituită în natură.

Î n drept, au fost invocate dispozițiile art. 480 C. civ. și ale Legii nr. 10/2001. Reclamanții au arătat că imobilul în litigiu a aparținut părinților lor, respectiv R.N.D. și N.S.D., fiind compus din teren în suprafață de 400 mp, cumpărat în anul 1927 și o casă cu subsol, parter, etaj, garaj cu cameră pentru șofer. Acest imobil a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950 pe numele R.D., respectiv alt nume decât cel al proprietarilor. Apartamentele de la parter au fost înstrăinate către pârâții B.S. și F.M.G., apartamentul nr. 1 de la etaj către pârâții P.I. și P.V., iar apartamentul nr. 2 de la etaj către pârâtul C.N., toți având calitatea de chiriași, înstrăinarea fiind făcută în baza Legii nr. 112/1995.

Au mai arătat reclamanții că au formulat cererea de restituire în natură, în temeiul Legii nr. 112/1995, dar și notificare în același sens, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, cereri la care nu au primit răspuns. De asemenea, s-a reținut că reclamanții nu au făcut dovada că autorii lor erau exceptați de la naționalizare. Referitor la cererea subsidiară, instanța a constatat în primul rând că reclamanții nu au formulat critici sub acest aspect, iar în al doilea rând s-a arătat că rezolvarea acestei cereri este de competența Primarului General conform art. 33 din lege, fiind aplicabile dispozițiile art. 24, art. 27 și art. 35. S-a reținut că, acțiunea reclamanților este neîntemeiată, întrucât în listele anexe ale Decretului nr. 52/1950 este menționat numele lui R.D.

în loc de R.D. și că prin aceasta nu se creează o eroare asupra identității persoanei adevăratului proprietar. Pe de altă parte, reclamanții nu au făcut dovada că autorul lor (N.D.) era exceptat de la naționalizare. Invocându-se dispozițiile art. 480 C. civ., s-a arătat că proprietatea este dreptul „ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut", însă în limitele determinate de lege, iar potrivit art. 481 C. civ. „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire". Cu ocazia rejudecării, recurenții nu au dovedit exceptarea de la naționalizare a autorului lor și au depus numai înscrisuri care dovedesc ocupația autoarei R.D.

S-a reținut că din titlul de proprietate anexat la dosarul de fond, rezultă că asupra imobilului au fost doi coproprietari, respectiv R.D. și N.D. Î n ceea ce privește cererea principală s-a reținut că nu sunt incidente dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 modificată, întrucât nu există eroare asuprea identității persoanei adevăratului proprietar. Cu privire la petitul subsidiar, de acordare a unor măsuri reparatorii prin echivalent, s-a reținut că această solicitare nu poate face obiectul discuției, atâta timp cât în cauză nu a fost identificat proprietarul imobilului, neexistând o eroare asupra identității acestuia. Mai mult decât atât, nu s-a făcut dovada exceptării de la naționalizare a celui de al doilea coproprietar.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs reclamanții, care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susțin nelegalitatea deciziei pronunțate de instanța de apel, pentru că nu s-a conformat dispozițiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție din decizia civilă nr. 7360 din 29 septembrie 2005. Astfel, recurenții susțin nelegalitatea deciziei prin încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 11/1997 potrivit cărora, preluarea imobilului de către stat s-ar fi făcut cu titlu, numai dacă s-ar fi respectat art. 1 pct. 1-5 și art. II din Decretul nr. 92/1950 și dacă ar fi existat identitate între persoana menționată ca proprietar în anexa la decret și adevăratul proprietar.

Or, în speță, imobilul apare ca naționalizat pe numele R.D., în condițiile în care adevărații proprietari erau soții D.R. și D.N., ambii exceptați de la naționalizare. Mai arată recurenții că, instanța de apel soluționând cauza prin respingerea primului capăt de cerere ce a constituit și motiv de apel nu s-a conformat dispozițiilor deciziei instanței supreme, conform art. 315 C. proc. civ., în sensul că nu a examinat și nu s-a pronunțat asupra cererii de constatare a nulității actelor de înstrăinare în temeiul Legii nr. 112/1995 a imobilului către persoanele ce îl ocupau în calitate de chiriași, persoane pârâte în cauză. În același sens arată că statul, neposedând bunul cu titlu valabil nu-l putea înstrăina chiriașilor, iar chiriașii nu puteau dobândi un drept asupra imobilului, întrucât potrivit art. 50 din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost modificată, erau valabile numai actele de înstrăinare încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării.

În același sens, învederează recurenții că la data înstrăinării imobilului, art. 1 din Legea nr. 112/1995 delimita aria de aplicare a actului normativ numai la imobilele preluate de stat cu titlu valabil, situație nedovedită în cauză. Recursul este fondat pentru considerentele ce succed: Reclamanții prin acțiunea înregistrată la 22 ianuarie 2002 la Tribunalul București au arătat că imobilul în litigiu a aparținut părinților lor, R.N.D. și N.S.D., imobil naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950 pe numele de R.D., respectiv alt nume decât cel al proprietarilor. Apartamentele din imobil au fost înstrăinate pârâților persoane fizice în cauză ce aveau calitatea de chiriași, înstrăinare ce s-a realizat în baza Legii nr. 112/1995.

Față de temeiurile de drept invocate inițial, art. 480 C. civ. și dispozițiile Legii nr. 10/2001, s-a reținut prin încheierea din 29 aprilie 2002, că reclamanții au înțeles să-și revendice imobilul prin procedura notificării, conform Legii nr. 10/2001. În aceste condiții, reclamanții au formulat și un capăt de cerere întemeiat pe art. 46 din Legea nr. 10/2001, cu un subsidiar prin care au solicitat despăgubiri prin echivalent, în cazul constatării validității actelor de înstrăinare. Așa cum rezultă din actele dosarului, după un prim ciclu procesual, în urma admiterii recursului reclamanților, cauza a fost trimisă spre rejudecarea apelului, cu îndrumarea de a se clarifica primul capăt de cerere cu privire la modul în care imobilul a fost deținut de stat.

In aceste condiții, instanța avea obligația să verifice dacă proprietarii imobilului se încadrau în categoria persoanelor exceptate de la naționalizare și în raport de această situație să se stabilească dacă trecerea în proprietatea statului s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Decretului nr. 92/1950. De asemenea, se impune a fi avut în vedere art. 5 din același decret, potrivit căruia „imobilul proprietatea soțului, soției sau a copiilor minori se consideră ca aparținând unui singur proprietar în ceea ce privește aplicarea decretului''. Este de netăgăduit faptul că înscrierea în anexa decretului pentru naționalizare a fost făcută numai pe numele unuia dintre proprietari, respectiv D.R., fără menționarea celui de al doilea proprietar D.(D.)N., soțul acesteia, care beneficia, conform art. 5, de aceeași prevedere de exceptare de la naționalizare.

Numai clarificând aceste aspecte, instanța putea aprecia dacă preluarea a fost sau nu abuzivă și fără titlu iar, pe cale de consecință, și împrejurarea dacă putea să fie vândut chiriașilor în anul 1997, deși era revendicat de către proprietari încă din anul 1996. De asemenea, față de data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, instanța avea obligația să administreze toate probele care să clarifice împrejurarea dacă la acea dată cumpărătorii aveau cunoștință despre revendicarea imobilului și dacă au depus toate diligentele necesare aflării situației juridice a acestuia, în condițiile în care era în vigoare și H.G. nr. 20/1996. Trebuie observat că, deși prin decizia de casare s-a reținut omisiunea examinării cererii subsidiare și s-a dispus ca instanța reinvestită cu judecarea apelului să examineze și acest aspect, cererea a rămas nesoluționată.

Așa cum s-a mai arătat, cererea subsidiară era strâns legată de cea principală privind preluarea imobilului cu sau fără titlu valabil, în condițiile art. 46 din lege în forma inițială. Este de necontestat că nici această cerere nu a fost examinată, deși la dosar s-au administrat probe în sensul că reclamanții au cerut restituirea imobilului, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995. Omisiunea soluționării acestor cereri, cât și neclarificarea celorlalte aspecte arătate justifică admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare. Cu ocazia rejudecării, instanța va examina și pronunța asupra hotărârii privind exceptarea autorilor reclamanților de la naționalizare și se va pronunța cu privire la toate capetele de cerere.

Numai după clarificarea aspectelor de fapt și de drept prin administrarea tuturor probelor necesare, în raport de criticile formulate în recurs și de cererea de investire a instanței, aceasta se va pronunța printr-o hotărâre legală și temeinică. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1), (2), (3) și (5) și art. 313 C. proc. civ., instanța va admite recursul, va casa decizia recurată și cauza va fi trimisă aceleași instanțe pentru rejudecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții D.S.V., D.R.A. și M.A.N. împotriva deciziei nr. 61 IA din 2 noiembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2007.