ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 318/2011

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 289 din 4

martie 2009, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis acțiunea

precizată, formulată de reclamanta F.E. în contradictoriu cu pârâta R.A.A.P.P.S.

RA; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.385.500 lei cu titlu de

despăgubiri reprezentând contravaloarea etajului și părților comune din

imobilul situat în București, strada Pictor Negulici, nerestituite în natură; a

respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în

contradictoriu cu chemata în garanție P.M.B.; a obligat pârâta să îi plătească

reclamantei suma de 21.036,52 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că, prin notificarea nr. 3109 din 27 aprilie 2001 adresată pârâtei R.A.A.P.P.S.

RA, reclamanta F.E. a solicitat restituirea în natură a imobilului construcție

și teren în suprafață de 337,5 m.p., situat în București, strada Pictor

Negulici (fostă Parcul Janu).

Prin decizia nr. 308 din 30

septembrie 2003 emisă de pârâtă a fost respinsă notificarea formulată de

reclamantă cu motivarea că imobilul solicitat nu face obiectul Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii,

reclamanta a formulat contestație, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001 care a fost admisă prin sentința civilă nr. 137 din 11

februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă,

dispunându-se desființarea deciziei nr. 308 din 30 septembrie 2003 emisă de

pârâtă și obligarea acesteia să emită decizie de restituire în natură a

imobilului situat în București strada Pictor Negulici.

Această sentință a rămas definitivă

prin decizia civilă nr. 379/A/2004 a Curții de Apel București, secția a VII-a

civilă și litigii de muncă și irevocabilă, prin decizia nr. 3676/2005 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția civilă si de proprietate intelectuală.

În aplicarea acestor hotărâri

judecătorești, pârâta a emis decizia nr. 396 din 26 octombrie 2005 prin care

s-a dispus restituirea în natură către reclamantă a imobilului construcție,

garaj și teren în suprafață de 337,5 m.p., situat în București, strada Pictor

Negulici.

Conform procesului – verbal nr. 11435

din 24 noiembrie 2005, reclamanta a fost pusă în posesie asupra imobilului din

litigiu, mai puțin asupra unui apartament cu privire la care s-a făcut mențiunea

că a fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995 către numiții C.R. și C.S. prin

contractul de vânzare-cumpărare nr. 4940 din 21 iulie 1997.

A mai reținut instanța de fond că,

deși pârâta a emis în mod formal decizia de restituire în natură a întregului

imobil, nu a putut să aplice întocmai această decizie, astfel încât potrivit art.

1073 C. civ., creditorul are dreptul de a obține îndeplinirea exactă a

obligației și în caz contrar are dreptul la dezdăunare, iar potrivit art. 1084 C.

civ., daunele interese cuvenite creditorului cuprind pierderea ce a suferit și

beneficiul de care a fost lipsit.

În ceea ce privește cererea de

chemare în garanție formulată de pârâta R.A.A.P.P.S. RA în contradictoriu cu

chemata în garanție P.M.B. tribunalul a considerat că aceasta nu este

întemeiată, întrucât din înscrisurile aflate la dosar rezultă că pârâta avea

cunoștință, la data judecării procesului având ca obiect contestație împotriva

deciziei prin care s-a soluționat notificarea reclamantei de faptul că

apartamentul nr. 2 din imobil fusese înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995 dar

nu a adus acest lucru la cunoștința instanței, fapt care ar fi determinat

acordarea de măsuri reparatorii reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel R.A.A.P.P.S. RA, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru

următoarele motive:

În primul rând, a susținut că, nu

are nici un fel de culpă în nerestituirea întregului imobil către reclamantă

întrucât, a transmis către aceasta toate drepturile pe care le avea în

patrimoniu.

Neexistând o hotărâre judecătorească

pronunțată împotriva R.A.A.P.P.S. RA apartamentul în litigiu nu a ieșit din

patrimoniul acesteia, până la data la care a fost emisă decizia nr. 396 din 26

octombrie 2005, așa încât a fost respectat dispozitivul sentinței civile nr. 137

din 10 februarie 2004.

În ceea ce privește dreptul de

proprietate, câtă vreme imobilul în litigiu, bun aflat în proprietatea privată

a statului, a intrat în administrarea apelantei în baza unei hotărâri de

guvern, regia nu a putut opera scoaterea sa din patrimoniu și scăderea din

contabilitate atâta vreme cât vânzarea imobilului a fost făcută de P.M.B.,

neproprietar la acea vreme, astfel încât soluția de respingere a cererii de

chemare în garanție este greșită.

A admite acțiunea formulată de reclamantă

fără a admite și cererea de chemare în garanție, ar conduce la situația în care

R.A.A.P.P.S. RA, ar fi obligată de două ori, în ambele cazuri neîntemeiat.

A mai susținut apelanta că, în mod

greșit prima instanță a apreciat că s-ar fi putut pronunța o hotărâre privind

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, câtă vreme apartamentul în

litigiu era scriptic în administrarea regiei, iar acțiunea în constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare cu pârâții C. a fost

finalizată în mod definitiv și irevocabil abia la data de 11 iunie 2009.

Un alt argument al admiterii cererii

de chemare în garanție a P.M.B. este reprezentat și de principiul îmbogățirii

fără justă cauză.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul declarat

de apelanta - pârâtă R.A.A.P.P.S. RA împotriva sentinței civile nr. 289 din 4

martie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, pentru

următoarele considerente.

Prin sentința civilă nr. 137 din 10

februarie 2004 a Tribunalului București, irevocabilă, apelanta a fost obligată

să restituie în natură reclamantei imobilul din strada Pictor Negulici, imobil

format din două apartamente. Prin decizia nr. 396 din 16 octombrie 2005 pârâta

R.A.A.P.P.S. RA i-a restituit în natură imobilul, dar punerea în posesie nu s-a

putut realiza pentru apartamentul situat la etajul imobilului întrucât a fost

înstrăinat de către P.M.B. către chiriașul C.R.

Imposibilitatea restituirii în natură

determină transformarea acesteia într-o obligație de dezdăunare, respectiv în

restituirea contravalorii acestei părți din imobil.

Prin urmare, nu prezintă nicio

relevanță necontestarea de către intimata – reclamantă a dispoziției nr. 396/2005,

dispoziție pe care nu avea nici un interes să o conteste întrucât s-a dispus

restituirea întregului imobil către aceasta.

Transformarea obligației de

restituire în natură în cea de dezdăunare este independentă de orice culpă a

apelantei, întrucât aceasta nu și-a putut respecta obligația impusă prin

hotărâre irevocabilă datorită înstrăinării imobilului către o terță persoană.

O eventuală culpă a apelantei putea

fi reținută raportat la modul de soluționare a contestației formulată de

intimată la Legea nr. 10/2001 ocazie cu care nu a arătat nici un moment că este

contestat dreptul său de administrare asupra etajului, litigiul privind

nulitatea contractului de vânzare-cumpărare fiind deja pe rol, această

chestiune nu mai poate fi pusă în discuție.

Nici critica vizând neadmiterea

cererii de chemare în garanție a P.M.B. nu a fost primită.

Potrivit art. 60 C. proc. civ.,

partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să

se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau

în despăgubire.

Or, se constată că, în cazul de față

apelanta nu se poate îndrepta împotriva P.M.B. cu o cerere în despăgubire,

întrucât o atare acțiune a fost respinsă.

Astfel, la data de 8 octombrie 2001,

apelanta din prezentul litigiu a solicitat constatarea nulității contractului

de vânzare-cumpărare încheiat între P.M.B. și C.R. având ca obiect tocmai

etajul imobilului în litigiu, motivat de faptul că vânzătoarea nu putea

înstrăina un bun ce nu-i aparținea în proprietate.

Prin decizia nr. 2125 din 3 octombrie

2002, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins, ca nefondată,

acțiunea.

În aceste condiții, în mod corect

prima instanță a apreciat că cererea de chemare în garanție este nefondată.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

a declarat recurs pârâta R.A.A.P.P.S. RA fără a arăta motivele de nelegalitate

pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor rezumându-se la redarea în

tot a motivelor de apel.

La termenul de judecată în recurs,

din data de 20 ianuarie 2011, intimații au invocat excepția nulității

recursului declarat de R.A.A.P.P.S. RA.

Recursul este nul pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 302

1

alin. (1)

lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității,

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar

potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de

recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă

încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În speță, recurenta nu s-a conformat

cerințelor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neformulând critici,

care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare sau

modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs

deduse judecății nu se regăsesc critici la adresa deciziei din apel, ci

recurentul a reluat practic motivele din apel fără a arăta în ce constă

greșeala instanței de apel a cărei hotărâre a atacat-o.

Având în vedere că recursul nu poate

fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ., Înalta

Curte va constata nulitatea recursului conform art. 302

1

alin. (1) lit.

c) C. proc. civ., coroborat cu art. 306 alin. (3) din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de

pârâta R.A.A.P.P.S. împotriva deciziei civile nr. 174/ A din 10 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 ianuarie 2011