ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7950/2009

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin dispoziția nr. 14900 din 13 octombrie 2006, Primarul Municipiului Craiova, a respins notificarea prin care P.E. și R.D. au solicitat, în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului – teren intravilan în suprafață de 1600 m.p. – situat în Craiova, jud. Dolj, pe considerentul că cei în cauză nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite, ci doar de moștenitori ai autorului L.M. La 13 noiembrie 2006, notificatorii au contestat această dispoziție, solicitând instanței să dispună restituirea în natură a imobilului în legătură cu care s-a formulat notificarea, în considerarea faptului că, prin actele atașate acesteia, au reușit să facă dovada atât a calității lor de persoane îndreptățite cât și a împrejurării preluării abuzive a nemișcătorului, de către stat.

La 8 septembrie 2009, în cauză, a formulat cerere de intervenție în interes propriu, R.L.M., care a solicitat admiterea cererii formulată de contestatori, alături de care se bucură, urmare descendenței sale, de aceleași drepturi, în legătură cu imobilul în litigiu. Investit în primă instanță, Tribunalul Dolj, secția civilă, prin sentința nr. 288 din 10 octombrie 2008, a respins contestația și cererea de intervenție, reținând în esență că, prin certificat de moștenitor, petenții au dovedit calitatea de succesori ai defunctului L.M.

însă urmare nedepunerii actului de preluare și conținutului celor două adrese emise în cauză de Arhivele Statului (potrivit cărora, în schimbul terenului expropriat s-au atribuit foștilor proprietari, în proprietate și cu caracter de despăgubire, terenuri corespunzătoare aflate în rezerva de stat a comunei Ghercești Vechi, raionul Craiova), concluzia ce se impune este aceea că cei în cauză nu au făcut dovada preluării abuzive a terenului, din patrimoniul autorului lor. Apelul reclamanților a fost admis de Curtea de Apel Craiova, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie care, prin Decizia nr. 90 din 17 martie 2009 a schimbat în tot sentința, în sensul că a admis contestația și a constatat nulitatea absolută a dispoziției nr. 14900 din 13 octombrie 2006, emisă de Primăria Municipiului Craiova.

A respins totodată apelul declarat de intervenienta R.L.M. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că Municipiul Craiova, prin Primar, neavând calitate de unitate deținătoare, nu are nici competența legală de soluționare a notificării formulată în baza Legii nr. 10/2001, situație în care, dispoziția emanată de la o persoană juridică necompetentă, nu poate fi privită decât, ca fiind nulă absolut. În consecință, se mai arată, urmare constatării nulității, actul atacat se desființează, părțile fiind repuse în situația anterioară emiterii lui, ceea ce echivalează cu o notificare adresată unui organ necompetent, care se găsește în situația de a nu fi fost soluționată.

Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs atât Primarul Municipiului Craiova cât și intervenienta R.L.M. În recursul său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., Primarul Municipiului Craiova critică hotărârea dată în apel, pe considerentul greșitei constatări a nulității absolute a dispoziției, în condițiile în care notificatorii nu au făcut dovada dreptului de proprietate pentru terenul solicitat a fi restituit în natură, în suprafață de 16.000 m.p., situat în Craiova. Astfel, se arată, la dosarul cauzei a fost depus doar actul de vânzare-cumpărare încheiat la 5 ianuarie 1927, care atestă achiziționarea, de către autorul celor în cauză a suprafeței de un hectar și douăzeci și cinci de ari, teren situat la o altă adresă decât cel în legătură cu care s-a formulat notificarea.

Tot astfel, se mai arată că, instanța de control judiciar a ignorat prevederile Cap. I pct. 1 lit. d) din H.G. nr. 250/2007, potrivit cărora entitatea investită cu soluționarea notificării, este cea competentă în emiterea unei decizii/dispoziții motivate, și a constatat nulitatea actului atacat fără a face trimitere la fondul cauzei, respectiv la calitatea contestatorilor de persoane îndreptățite și respectiv, preluarea abuzivă a bunului imobil. În recursul intervenientei R.L.M., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se critică hotărârea din apel, pe considerentul greșitei rețineri a lipsei calității sale procesuale active, motivat de faptul că, chiar dacă nu a făcut dovada acceptării succesiunii, însăși notificarea – formulată de ceilalți moștenitori – îi conferă calitatea de persoană îndreptățită a sta în proces, în condițiile în care nu a făcut nici o cerere de renunțare expresă la moștenirea autorului comun.

Ca atare, se mai arată, și intervenienta se bucură de dispozițiile de favoare instituite prin art. 4 din lege, în sensul repunerii sale în termenul de acceptare a succesiunii; fiind suficient ca cel puțin una din persoanele îndreptățite să formuleze notificare în baza Legii nr. 10/2001, cerere ce profită tuturor moștenitorilor. Recursurile formulate în cauză, se privesc ca nefondate, urmând a fi respinse în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, persoana îndreptățită, în înțelesul acestui act normativ – la restituirea în natură a imobilului preluat în mod abuziv, va notifica, în termen de 6 luni, de la intrarea în vigoare a legii, persoana juridică deținătoare, sintagma făcând o trimitere fără echivoc la entitatea care se află în posesia bunului, sau numai a unei părți din acesta, caz în care, potrivit art. 27 alin. (1) din lege, va emite decizie numai pentru partea din imobil pe care o deține. În speță, din actele dosarului rezultă că suprafața în litigiu este deținută de mai multe societăți comerciale, terți în cauza de față, expertul desemnat de instanța fondului nefiind în măsură să stabilească titlul în baza căruia acești terți dețin imobilul, în condițiile în care nu există temei juridic pentru examinarea actelor de proprietate ale acestora.

(a se vedea: f. 158 – Dos. 2630/63/2006 al Trib. Dolj, secția civilă). Or, notificarea a fost îndreptată către primăria în raza căreia se află nemișcătorul tocmai în considerarea faptului că persoanele îndreptățite nu cunoșteau deținătorul bunului solicitat, situație în care pârâtei îi incumbă obligația stipulată în art. 28 alin. (2) din lege de a stabili care este unitatea deținătoare și de a comunica celor în cauză elementele de identificare ale acesteia. Ca atare, recurenta nu poate îndeplini calitatea de deținător în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 pentru că neavând drept de dispoziție asupra imobilului, nici nu ar putea dispune valabil asupra cererii persoanelor îndreptățite privind restituirea în natură sau acordarea altor măsuri reparatorii.

În consecință, toate aspectele ce țin de „fondul” soluționării notificării, respectiv preluarea abuzivă a bunului solicitat și calitatea de persoane îndreptățite a notificatorilor, intră în atribuțiile deținătorului imobilului. Nefondat este și recursul formulat de intervenienta R.L.M., în considerarea următoarelor argumente. Astfel, este adevărat că art. 4 alin. (3) din lege, dispune că succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea, sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii, pentru bunurile care fac obiectul legii. Ceea ce dă însă valoare de acceptare a succesiunii este doar cererea de restituire a unuia din bunurile ce fac obiectul de aplicare al legii, formulată în nume propriu de cel ce se consideră persoană îndreptățită.

Că aceasta a fost intenția legiuitorului rezultă cu atât mai pregnant din dispozițiile alin. (4) ale aceluiași articol, potrivit căruia, de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la Capitolul III al legii, profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire. Ca atare, în mod corect s-a pronunțat instanța de control judiciar asupra lipsei calității procesuale active a intervenientei în cauza având ca obiect contestația formulată împotriva unei dispoziții emise în soluționarea unei notificări, formulată în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001, de către alte persoane. Așa fiind, avându-se în vedere cele ce preced, recursurile urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Primarul Municipiului Craiova și Primăria Municipiului Craiova și de intervenienta R.L.M. împotriva Deciziei nr. 90 din 17 martie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă pe recurenți la 1190 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant P.E. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2009.