ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7950/2009

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin dispoziția nr. 14900

din 13 octombrie 2006, Primarul Municipiului Craiova, a respins notificarea

prin care P.E. și R.D. au solicitat, în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001,

restituirea în natură a imobilului – teren intravilan în suprafață de 1600 m.p.

– situat în Craiova, jud. Dolj, pe considerentul că cei în cauză nu au făcut

dovada calității de persoane îndreptățite, ci doar de moștenitori ai autorului

L.M.

La 13 noiembrie 2006,

notificatorii au contestat această dispoziție, solicitând instanței să dispună

restituirea în natură a imobilului în legătură cu care s-a formulat

notificarea, în considerarea faptului că, prin actele atașate acesteia, au

reușit să facă dovada atât a calității lor de persoane îndreptățite cât și a

împrejurării preluării abuzive a nemișcătorului, de către stat.

La 8 septembrie 2009, în

cauză, a formulat cerere de intervenție în interes propriu, R.L.M., care a

solicitat admiterea cererii formulată de contestatori, alături de care se

bucură, urmare descendenței sale, de aceleași drepturi, în legătură cu imobilul

în litigiu.

Investit în primă instanță,

Tribunalul Dolj, secția civilă, prin sentința nr. 288 din 10 octombrie 2008, a

respins contestația și cererea de intervenție, reținând în esență că, prin

certificat de moștenitor, petenții au dovedit calitatea de succesori ai

defunctului L.M. însă urmare nedepunerii actului de preluare și conținutului

celor două adrese emise în cauză de Arhivele Statului (potrivit cărora, în

schimbul terenului expropriat s-au atribuit foștilor proprietari, în

proprietate și cu caracter de despăgubire, terenuri corespunzătoare aflate în

rezerva de stat a comunei Ghercești Vechi, raionul Craiova), concluzia ce se

impune este aceea că cei în cauză nu au făcut dovada preluării abuzive a

terenului, din patrimoniul autorului lor.

Apelul reclamanților a fost

admis de Curtea de Apel Craiova, secția civilă și pentru cauze cu minori și de

familie care, prin Decizia nr. 90 din 17 martie 2009 a schimbat în tot

sentința, în sensul că a admis contestația și a constatat nulitatea absolută a

dispoziției nr. 14900 din 13 octombrie 2006, emisă de Primăria Municipiului

Craiova.

A respins totodată apelul

declarat de intervenienta R.L.M.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut în esență că Municipiul Craiova, prin

Primar, neavând calitate de unitate deținătoare, nu are nici competența legală

de soluționare a notificării formulată în baza Legii nr. 10/2001, situație în

care, dispoziția emanată de la o persoană juridică necompetentă, nu poate fi

privită decât, ca fiind nulă absolut.

În consecință, se mai arată,

urmare constatării nulității, actul atacat se desființează, părțile fiind

repuse în situația anterioară emiterii lui, ceea ce echivalează cu o notificare

adresată unui organ necompetent, care se găsește în situația de a nu fi fost

soluționată.

Împotriva acestei ultime

hotărâri au declarat recurs atât Primarul Municipiului Craiova cât și

intervenienta R.L.M.

În recursul său, întemeiat

pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., Primarul Municipiului

Craiova critică hotărârea dată în apel, pe considerentul greșitei constatări a

nulității absolute a dispoziției, în condițiile în care notificatorii nu au

făcut dovada dreptului de proprietate pentru terenul solicitat a fi restituit

în natură, în suprafață de 16.000 m.p., situat în Craiova.

Astfel, se arată, la dosarul

cauzei a fost depus doar actul de vânzare-cumpărare încheiat la 5 ianuarie

1927, care atestă achiziționarea, de către autorul celor în cauză a suprafeței

de un hectar și douăzeci și cinci de ari, teren situat la o altă adresă decât

cel în legătură cu care s-a formulat notificarea.

Tot astfel, se mai arată că,

instanța de control judiciar a ignorat prevederile Cap. I pct. 1 lit. d) din

H.G. nr. 250/2007, potrivit cărora entitatea investită cu soluționarea

notificării, este cea competentă în emiterea unei decizii/dispoziții motivate,

și a constatat nulitatea actului atacat fără a face trimitere la fondul cauzei,

respectiv la calitatea contestatorilor de persoane îndreptățite și respectiv,

preluarea abuzivă a bunului imobil.

În recursul intervenientei R.L.M.,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se critică hotărârea

din apel, pe considerentul greșitei rețineri a lipsei calității sale procesuale

active, motivat de faptul că, chiar dacă nu a făcut dovada acceptării

succesiunii, însăși notificarea – formulată de ceilalți moștenitori – îi conferă

calitatea de persoană îndreptățită a sta în proces, în condițiile în care nu a

făcut nici o cerere de renunțare expresă la moștenirea autorului comun.

Ca atare, se mai arată, și

intervenienta se bucură de dispozițiile de favoare instituite prin art. 4 din

lege, în sensul repunerii sale în termenul de acceptare a succesiunii; fiind

suficient ca cel puțin una din persoanele îndreptățite să formuleze notificare

în baza Legii nr. 10/2001, cerere ce profită tuturor moștenitorilor.

Recursurile formulate în

cauză, se privesc ca nefondate, urmând a fi respinse în considerarea

argumentelor ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 22

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, persoana îndreptățită, în înțelesul

acestui act normativ – la restituirea în natură a imobilului preluat în mod

abuziv, va notifica, în termen de 6 luni, de la intrarea în vigoare a legii,

persoana juridică deținătoare, sintagma făcând o trimitere fără echivoc la

entitatea care se află în posesia bunului, sau numai a unei părți din acesta,

caz în care, potrivit art. 27 alin. (1) din lege, va emite decizie numai pentru

partea din imobil pe care o deține.

În speță, din actele

dosarului rezultă că suprafața în litigiu este deținută de mai multe societăți

comerciale, terți în cauza de față, expertul desemnat de instanța fondului

nefiind în măsură să stabilească titlul în baza căruia acești terți dețin

imobilul, în condițiile în care nu există temei juridic pentru examinarea

actelor de proprietate ale acestora. (a se vedea: f. 158 – Dos. 2630/63/2006 al

Trib. Dolj, secția civilă).

Or, notificarea a fost

îndreptată către primăria în raza căreia se află nemișcătorul tocmai în

considerarea faptului că persoanele îndreptățite nu cunoșteau deținătorul

bunului solicitat, situație în care pârâtei îi incumbă obligația stipulată în art.

28 alin. (2) din lege de a stabili care este unitatea deținătoare și de a

comunica celor în cauză elementele de identificare ale acesteia.

Ca atare, recurenta nu poate

îndeplini calitatea de deținător în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001

pentru că neavând drept de dispoziție asupra imobilului, nici nu ar putea

dispune valabil asupra cererii persoanelor îndreptățite privind restituirea în

natură sau acordarea altor măsuri reparatorii.

În consecință, toate

aspectele ce țin de „fondul” soluționării notificării, respectiv preluarea

abuzivă a bunului solicitat și calitatea de persoane îndreptățite a

notificatorilor, intră în atribuțiile deținătorului imobilului.

Nefondat este și recursul

formulat de intervenienta R.L.M., în considerarea următoarelor argumente.

Astfel, este adevărat că art.

4 alin. (3) din lege, dispune că succesibilii care, după data de 6 martie 1945,

nu au acceptat moștenirea, sunt repuși de drept în termenul de acceptare a

succesiunii, pentru bunurile care fac obiectul legii.

Ceea ce dă însă valoare de

acceptare a succesiunii este doar cererea de restituire a unuia din bunurile ce

fac obiectul de aplicare al legii, formulată în nume propriu de cel ce se

consideră persoană îndreptățită.

Că aceasta a fost intenția

legiuitorului rezultă cu atât mai pregnant din dispozițiile alin. (4) ale

aceluiași articol, potrivit căruia, de cotele moștenitorilor legali sau

testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la Capitolul III al legii,

profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen

cererea de restituire.

Ca atare, în mod corect s-a

pronunțat instanța de control judiciar asupra lipsei calității procesuale

active a intervenientei în cauza având ca obiect contestația formulată

împotriva unei dispoziții emise în soluționarea unei notificări, formulată în

temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001, de către alte persoane.

Așa fiind, avându-se în

vedere cele ce preced, recursurile urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de pârâții Primarul Municipiului Craiova și Primăria

Municipiului Craiova și de intervenienta R.L.M. împotriva Deciziei nr. 90 din

17 martie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori

și de familie.

Obligă pe recurenți la 1190

lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant P.E.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 octombrie 2009.