ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2186/2010

Deliberând asupra recursurilor de față; Prin acțiunea formulată la 2 decembrie 2004, Municipiul Sibiu, prin Primar, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta SC I. SA – să stabilească linia de hotar între imobilul proprietatea sa (teren în suprafață de 27.997 mp, înscris în C.F. Sibiu 48346, nr. top 4252/1/1/1/1/3, amplasat în Municipiul Sibiu, zona Târgul de Vite) și terenul de 40.905 mp înscris în C.F. Sibiu nr. 15765, nr. top 4252/2, ca fiind proprietatea pârâtei. Totodată, reclamanta a solicitat și rectificarea suprafeței înscrisă în C.F. 15765 Sibiu, nr. top 4252/2, de la 40.905 mp, la suprafața de 17.200 mp, cât a avut acest nr. top, de la constituirea lui și până în prezent, urmând a se constata și nulitatea parțială a încheierii de intabulare nr. 2885/1998, cu privire la suprafața reală a terenului înscris în C.F.

Printr-un ultim petit al cererii introductive, s-a solicitat ca pârâta să fie obligată a restitui, toată suprafața de teren „uzurpată” din proprietatea reclamantei, cu nr. top 4252/1/1/1/1/3 și de a se abține de la orice tulburare a acesteia, pentru viitor. Prin cererea formulată la 2 februarie 2005, pârâta SC I. SA, a chemat în garanție Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, A.V.A.S. și Ministerul Economiei și Comerțului, solicitând instanței ca, în cazul admiterii acțiunii, aceștia să fie obligați în solidar la plata sumei de 3.692.698.313 ROL, reprezentând valoarea estimată a suprafeței de 23.705 mp în litigiu.

Investită în primă instanță, Judecătoria Sibiu, prin sentința civilă nr. 4787 din 31 octombrie 2006, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de chematul în garanție Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și a declinat competența soluționării cauzei, în favoarea Tribunalului Sibiu, reținând că valoarea de circulație a terenului în litigiu este de 40.247.680.000 lei vechi, ROL. Prin sentința nr. 596 din 12 aprilie 2007, Tribunalul Sibiu, secția civilă, a respins acțiunea, precum și excepțiile ridicate de către pârâtă. A respins totodată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC I. SA. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că terenul în litigiu, revendicat de către reclamant – în suprafață reală de 22.868 mp – figurează în prezent, conform identificării din expertizele topografice efectuate în cauză, atât în proprietatea reclamantului, cât și în proprietatea pârâtei, sub numere topografice diferite.

Ca atare, se mai arată, util cauzei este a se analiza care din înscrierile din cartea funciară este preferabilă și constituie dovada dreptului de proprietate. Cum pârâta a dobândit imobilul de la Statul Român, prin intermediul Ministerului Industriei și Comerțului, în baza Legii nr. 115/1990 și a H.G. nr. 834/1991, fiind emis în acest sens certificatul nr. 3810 cu seria M 03, iar dreptul său a fost înscris în cartea funciară, prin dezmembrarea parcelei de 23075 mp (proprietatea Statul Român) și alipirea ei, la parcela de 17.200 mp, titlul astfel obținut, nefiind atacat, acesta este preferabil, conchide instanța fondului, titlului reclamantei. S-a apreciat că rectificarea suprafeței ce figurează la nr. top.

4252/2, în proprietatea pârâtei nu este posibilă, întrucât dobândirea acestui drept s-a făcut în baza unui titlu valabil și opozabil reclamantei, neexistând motive de rectificare, câtă vreme actul în baza căruia s-a făcut înscrierea, nu a fost anulat. Ca o consecință a respingerii cererii de rectificare, s-a respins și cererea de anulare a încheierii de intabulare, concluzionându-se că dintre cele două înscrieri în cartea funciară, numai cea a pârâtei poate prezenta eficiență juridică. Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, care, prin decizia nr. 87/A din 24 aprilie 2009 a respins apelurile declarate de reclamantul Municipiul Sibiu, prin Primar și de pârâta SC I. SA Sibiu.

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că, în mod judicios tribunalul a procedat la compararea de titluri și a dat preferință titlului pârâtei. Astfel, constatându-se că ambele părți au dobândit dreptul de proprietate de la Statul Român, proprietar tabular, întietate are cel care a fost mai întâi înscris în cartea funciară, respectiv pârâta, al cărei drept de proprietate este opozabil reclamantului. Cum, se mai arată, excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei – invocată în cursul judecării apelului – a fost respinsă irevocabil, hotărârile pronunțate în contenciosul administrativ, vin să întărească soluția primei instanțe, care a dat preferință titlului pârâtei, iar nu celui al reclamantului, cu consecința lipsirii de eficiență juridică a dezmembrărilor ulterioare și a înscrierii dreptului de proprietate al reclamantului.

Pe cale de consecință, s-a apreciat că fiind vorba despre un singur imobil – numai sub aspect scriptic apărând două corpuri funciare – în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 584 C. civ., privind grănițuirea. Cât privește apelul pârâtei, s-a reținut că în mod corect prima instanță a obligat reclamantul să plătească pârâtei numai cheltuielile de judecată ocazionate de promovarea acțiunii principale, în condițiile în care nu se poate reține vreo culpă procesuală în sarcina acestuia, în ce privește cererea de chemare în garanție, deoarece raportul juridic procesual în această cerere s-a „legat” între pârâtă și chemații în garanție. De altfel, formularea unei asemenea cereri este facultativă, pentru cel ce o promovează existând riscul de a nu-și recupera cheltuielile, în situația respingerii ei.

În cauză, au declarat recurs atât Municipiul Sibiu, prin Primar cât și pârâta, SC I. SA. Recursul pârâtei, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizează greșita respingere a cererii având ca obiect acordarea tuturor cheltuielilor, ocazionate de judecata în fond și apel, în condițiile în care, se arată, reclamanta – care a declanșat prezentul litigiu – a căzut în pretenții, încercând să evingă pârâta printr-o acțiune în revendicare și una în grănițuire, ceea ce a determinat și formularea cererii de chemare în garanție. În recursul său, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul Municipiul Sibiu, prin Primar, critică hotărârile date în cauză, după cum urmează: - în mod greșit, instanțele au dat eficiență titlului pârâtei, nesocotind dispozițiile legale ce vizează întietatea dobândirii dreptului de proprietate.

Astfel, probele administrate atestă că terenul în litigiu a fost intabulat în favoarea reclamantei, încă din anul 1937, prin încheierea nr. 9342/1937 și înscris pe numele acesteia, în C.F. 9811, sub B + 1. - prin dezmembrări succesive, Statul Român a dobândit, la nivelul anului 1969, dreptul de proprietate doar asupra imobilului cu nr. top. 4252/2, pentru terenul nr. top 4252/1 situația juridică rămânând aceeași în sensul că nu s-a transferat dreptul de proprietate, de la Municipiul Sibiu, în favoarea unei terțe persoane, fizică sau juridică. - prin încheierea nr. 2885/din 5 martie 2008, s-au executat o serie de operațiuni nelegale, în sensul de a se unifica două suprafețe de teren aparținând unor proprietari diferiți, fără ca această alipire să fie operată în „foaia mamă”, respectiv în C.F.

9811 Sibiu. - în timp ce titlul reclamantului a fost obținut nemijlocit, în condițiile legii, titlul pârâtei a fost dobândit prin fraudă la lege, cu încălcarea H.G. nr. 834/1991 și Legii nr. 15/1990, în certificatul de atestare a dreptului de proprietate fiind înscris și un teren ce nu era proprietatea Statului Român. - instanțele au ignorat probele care atestă că aceeași suprafață de teren, în mod nelegal inclusă în certificatul de atestare al dreptului de proprietate emis în favoarea pârâtei, apare ca fiind trecut în domeniul public al Municipiului Sibiu, prin H.G. nr. 978/2002, publicat în M.Of., partea I-a nr. 689 bis din 19 septembrie 2002. Examinând cererile de recurs, prin prisma dispozițiilor art. 301 C. proc.

civ., se constată că recursul pârâtei SC I. SA a fost formulat cu depășirea termenului prevăzut de lege. Astfel, potrivit textului de lege mai sus citat, termenul de recurs, este de 15 zile și curge de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., constituie deci în afara unor excepții expres prevăzute de lege, termenul de drept comun, în materia recursului. În speță, decizia pronunțată în apel a fost comunicată pârâtei la 25 mai 2009, astfel cum rezultă din dovada de primire și procesul verbal de predare – f. 129, dosar nr. 28/306/2004 al Curții de Apel Alba Iulia – iar recursul a fost depus, prin poștă, la 11 iunie 2009, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de lege.

(a se vedea și f. 25 – dosar nr. 28/306/2004 al Î.C.C.J., secția civilă). Pe cale de consecință, cum recursul pârâtei a fost formulat cu neobservarea susmenționatei dispoziții legale, acesta urmează a fi respins, ca tardiv. Cât privește recursul declarat, în termen legal, de reclamantul Municipiul Sibiu, prin Primar, acesta se privește ca fondat, urmând a fi admis, în considerarea argumentelor ce succed. Particularitatea litigiului de față este dată de împrejurarea că terenul în suprafață de 27.997 mp ce face obiectul demersului judiciar inițiat de reclamant, este întabulat, în două cărți funciare diferite, atât în favoarea reclamantului (C.F. nr. 48346 Sibiu, nr. top 4252/1/1/1/1/3 cât și în favoarea pârâtei (C.F.

15765 Sibiu, nr. top 4252/2) ca efect al emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate Seria M 03 nr. 3810 din 26 noiembrie 1997. Procedând la compararea titlurilor exhibate de părți, instanțele au pornit de la premise greșite, omițând totodată a lua în discuție aspecte care sunt de esența litigiului. Astfel, contrar probelor administrate, instanța fondului reține că titlul pârâtei a fost înscris în cartea funciară înainte ca Municipiul Sibiu să devină proprietar, situație în care îi este opozabil acestuia din urmă, fiind preferabil. Or, din actele cauzei rezultă că terenul în litigiu a fost întabulat în favoarea Municipiului Sibiu prin încheierea 9342/1937, înscrisă în C.F.

9811, sub B + 1 (a se vedea f. 209 și 249 dosar nr. 11303/2004 al Judecătoriei Sibiu – expertizele B. și B.). Ulterior, asupra imobilului s-au operat dezmembrări succesive, prima, în anul 1969 (a se vedea încheierea nr. 1430/1969) care desparte nemișcătorul în două corpuri funciare, unul din acestea revenind în proprietatea Statului Român, care l-a înscris sub nr. top 4252/2, dreptul de administrare fiind transferat apoi în favoarea fostei U.I. Sibiu. Actele cauzei nu atestă că și imobilul cu nr. top. 4252/1/1/1/1/3 ar fi intrat în proprietatea Statului Român, pentru ca ulterior acesta să-l fi putut transmite pârâtei, în procesul privatizării. Din această perspectivă, pe parcursul soluționării apelului, reclamantul a invocat – în contradictoriu cu pârâta SC I. SA Sibiu, A.V.A.S.

și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice – excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria M 03 emis de Ministerul Industriei și Comerțului sub nr. 3810 din 26 noiembrie 2007, excepție respinsă prin sentința civilă nr. 109/F/CA din 10 iunie 2008 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, hotărâre rămasă irevocabilă prin decizia nr. 4328 din 26 noiembrie 2008 a Î.C.C.J., secția de contencios administrativ și fiscal. Pe aceste hotărâri date în contencios administrativ, instanța de control judiciar și-a fundamentat soluția respingerii apelului formulat de reclamant, reținând că ele vin să întărească hotărârea primei instanțe care a dat preferință titlului pârâtei și nu celui al reclamantului.

Or, din cuprinsul celor două hotărâri pronunțate în soluționarea cererii formulată potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, rezultă că instanțele nu au examinat, excepția pe fond, soluția vizând imposibilitatea cenzurării, fără limită în timp, a actelor administrative cu caracter individual, emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reținându-se că aceste dispoziții (care au fost înlăturate) contravin unor principii convenționale și comunitare a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului. În acest context, revine instanței civile obligația de a asigura verificarea efectivă a mijlocului de apărare constând în invocarea ilegalității actului administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în situația în care (cazul în speță) jurisdicția administrativă nu a rezolvat chestiunea prejudicială, pe fond.

Astfel, în lipsa unei soluționări, pe fond, a excepției de nelegalitate, nu se poate vorbi de autoritatea hotărârii instanței de contencios administrativ în fața jurisdicției civile care, poate analiza actul administrativ pe care una din părți și-a întemeiat pretențiile căci, în atare situație, judecătorul acțiunii este și judecătorul excepției, potrivit principiului qui potest majus potest et minus . Chiar dacă excepția de nelegalitate astfel analizată, nu poate conduce la desființarea actului administrativ, ea este un mijloc de apărare ce are ca scop legitim cenzurarea acestui act chiar de către instanța în fața căreia excepția s-a invocat și declararea lui, ca inoperant în cauză și cu privire la o anumită parte.

Cu prilejul rejudecării, instanța fondului va analiza și incidența H.G. nr. 978/2002 care, în anexa nr. 2, la poziția nr. 130, evidențiază terenul în litigiu ca făcând parte din domeniul public al Municipiului Sibiu, apartenență stabilită în procedura Legii nr. 213/1998, privind proprietatea publică. Așa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul reclamantului urmează a se admite, cu consecința casării ambelor hotărâri și a trimiterii cauzei spre rejudecare, primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâta SC I. SA împotriva deciziei nr. 87/A din 24 aprilie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Admite recursul declarat de reclamantul Municipiul Sibiu prin Primar împotriva aceleiași decizii. Casează decizia precum și sentința nr. 596 din 12 aprilie 2007 a Tribunalului Sibiu, secția civilă, și trimite cauza spre rejudecare, la același tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2010.