ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8299/2009

Asupra recursului civil

de față;

Din examinarea actelor

și lucrărilor cauzei constată

următoarele:

Prin sentința nr. 1398

din 2 octombrie 2008, Tribunalul

București, secția a III a civilă, a

admis în parte cererea

formulată de

reclamantele M.V. și M.A.

în contradictoriu cu pârâtul Municipiul

București, prin primar general.

A obligat pârâtul să

emită dispoziție cu propunere de

acordare

de despăgubiri către reclamantă pentru imobilul

teren, situat în București, sector 6,

în suprafață de 200 mp, ce vor fi stabilite conform art. 16

Titlul

VII din Legea nr. 247/2005.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că

reclamantele au dovedit că sunt moștenitoarele

autorului lor

și că preluarea imobilului de către Statul Român a fost

abuzivă.

Chiar dacă preluarea s-a

realizat în temeiul Legii nr.

58/1974, reclamantele nu se pot prevala de

dispozițiile legilor fondului funciar, deoarece construcția a fost

demolată, situație în care sunt aplicabile

măsurile reparatorii

reglementate de Legea nr. 10/2001.

Tribunalul a mai reținut că pe terenul în litigiu este

ocupat de C.C. (38,79 mp), un trotuar (35,84 mp) și P.C. (125,37 mp), ceea ce

face ca restituirea în natură să nu fie posibilă.

A mai reținut

tribunalul, că după intrarea în vigoare a

Legii nr. 247/2005, cuantumul despăgubirilor se stabilește de

Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, decizia

acesteia fiind supusă cenzurii instanței de contencios

administrativ.

Prin decizia nr. 174 A

din 18 martie 2009, Curtea de

Apel București, secția a III a civilă și

pentru cauze cu minori și familie, a admis apelul declarat de reclamante

împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în

parte, în sensul

că a constatat că

reclamantele sunt îndreptățite la acordarea

despăgubirilor pentru

imobilul în litigiu.

A respins ca nefondat

apelul declarat de Municipiul

București,

prin primar general, împotriva aceleiași sentințe.

Instanța de apel a

constatat că terenul în litigiu nu poate

fi restituit în natură.

Î

mprejurarea că nu

există edificate construcții și că

restituirea în natură nu ar afecta

circulația auto nu poate

justifica

restituirea în natură, deoarece terenul este amplasat

în interiorul unui parc, fiind amenajat parțial

ca spațiu verde.

Instanța de apel a

constatat, însă, că este fondată critica

reclamantelor referitoare la necesitatea soluționării pe fond

de către instanță a notificării, față de

împrejurarea că cererea

de restituire nu a fost soluționată nici până în

prezent și având în vedere Decizia nr. XX din 9 martie 2007,

pronunțată în interesul legii de Secțiile Unite

ale Înaltei Curți

de Casație și Justiție.

In ceea ce privește apelul declarat de Municipiul

București, prin primar general, instanța de apel

a constatat că reclamantele nu au primit nici un răspuns la notificare.

Indiferent de natura

termenului de 60 de zile impus de

lege unității deținătoare pentru a

răspunde la notificare, timpul trecut de la data notificării probează refuzul

nejustificat de a răspunde solicitării de

acordare de măsuri

reparatorii.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, au declarat

recurs reclamantele.

Invocând dispozițiile

art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.

,

recurentele au arătat că decizia instanței de

apel este nelegală.

Astfel, instanța de apel a dat ceea ce nu s-a cerut,

deoarece, prin cererea de chemare în judecată nu

s-a solicitat obligarea paratului să emită decizie de restituire în natură sau

prin

echivalent.

Recurentele au arătat

că instanța de apel, deși le-a admis

apelul,

în realitate nu a schimbat nimic din soluția pronunțată de tribunal, deși art.

2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și Decizia

nr. XX din 19 martie 2007 dată în interesul legii de instanța

supremă prevăd posibilitatea soluționării

notificărilor prin

hotărâre judecătorească de restituire.

Cu privire la fondul

cererii de chemare în judecată, recurentele au arătat că restituirea în natură este

posibilă în

parte, pentru terenul liber de construcții, în suprafață de

125,37 mp.

Terenul în discuție,

conform înscrisurilor de la dosar, se

află

în continuare în domeniul privat al statului și nu poate fi considerat parte

din domeniul public al localității, trecerea în

domeniul public neputându-se face decât prin hotărâre a

Consiliului

local al Municipiului București.

Criticile formulate

permit încadrarea recursului în

dispozițiile

art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.,

dar nu sunt fondate, pentru cele ce

se vor arăta în continuare.

Este nereală susținerea

recurentelor că instanța de apel

nu

a schimbat cu nimic soluția primei instanțe, deși a admis

apelul declarat de reclamante și a acordat,

astfel, ceea ce nu

s-a cerut.

Soluția instanței de

apel este diferită de cea pronunțată

de

tribunal, deoarece acesta a obligat pârâtul să emită o nouă

dispoziție,

în timp ce curtea de apel a constatat că

reclamantele

sunt îndreptățite la acordarea despăgubirilor

pentru imobilul în

litigiu.

În acest mod, instanța de apel a înlăturat reluarea

procedurii administrative în fața unității deținătoare și a

statuat pe fondul cererii, constatând ea însăși că

reclamantele

au dreptul la

despăgubiri în condițiile legii speciale.

De altfel, motivarea instanței de apel este amplă cu

privire la acest aspect, așa cum s-a prezentat

mai sus.

Nefondate sunt și

criticile referitoare la faptul că partea

din suprafața de teren solicitată, neocupată de construcții,

poate

fi restituită în natură pentru că nu face parte din domeniul public.

Legea nr. 10/2001

reglementează strict situațiile în care

restituirea în natură nu este posibilă și nici una dintre cazurile

care

împiedică restituirea nu se referă la apartenența imobilului la domeniul

public.

Î

n cauză, este de

necontestat că imobilul a trecut în

proprietatea

statului în baza Legii nr. 58/1974.

Față de modalitatea de preluare, regimul juridic al

terenului este reglementat de dispozițiile art. 10

din Legea nr.

10/2001, care în alin.

(2) prevede că, în cazul în care pe

terenurile pe care s-au aflat

construcții preluate în mod

abuziv s-au

edificat noi construcții, autorizate, persoana

îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren

rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de

construcții noi,

cea afectată

servitutilor legale și altor amenajări de utilitate

publică ale localităților urbane și rurale,

măsurile reparatorii

se stabilesc prin echivalent.

Prin urmare, nu pot fi restituite terenurile pe care se

află amenajări de utilitate publică ale

localităților, indiferent

dacă

acestea fac parte din domeniul public sau privat al

localității.

Or, exact aceasta este

situația terenului solicitat, care se

află în interiorul P.C., amenajat

în scop de

utilitate publică, și care nu

poate fi restituit în natură.

Față de cele expuse, recursul

declarat de reclamante se

va

privi ca nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

, se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamantele M.V.

și M.A. împotriva deciziei nr. 174 A din

18 martie 2009 a Curții de Apel București, secția

a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2009.