ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 416/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 416/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanții

M.M., S.M., L.R., S.I., M.G., M.S.V., M.F. au chemat în judecată pe pârâții

Primăria Șintereag – prin primar, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud – Comisia

Județeană de aplicare a Legii nr. 10/2001, SC R. SA Bistrița, A.V.A.S.

București prin reprezentanții săi legali, solicitând instanței ca prin sentința

ce o va pronunța să fie obligată Primăria, în calitate de unitate deținătoare a

imobilelor înscrise în C.F. 1045 nr. top 644 Șintereag, să procedeze la

emiterea unei decizii motivate prin care să li se restituie în natură imobilele

solicitate în conformitate cu art. I, art. 9-10 din Legea nr. 10/2001.

În situația în care pârâta va face

dovada că imobilele în litigiu a fost vândute, dezmembrate sau sunt degradate, aflându-se

în una din situațiile prevăzute de art. 10-11, valoarea imobilelor ce nu pot fi

restituite în natură să fie stabilită conform art. 10 alin. (6) din Legea nr.

10/2001, sens în care Consiliul județean să fie obligat a emite decizia motivată

privind măsurile reparatorii în echivalent în conformitate cu art. 33 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, pentru ipoteza

în care se va face dovada

că imobilele din litigiu au fost înstrăinate prin privatizare, să fie obligată A.V.A.S.

să emită decizia motivată cu privire la valoarea ce urmează a li se remite și măsurile

reparatorii cuvenite.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au depus în termen

notificare cu privire la imobilele moară, casă de locuit și teren situat în

localitatea Șintereag, preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 – 22

decembrie 1989; inițial, au depus notificare la Primăria comunei Șintereag care

a redirecționat-o către pârâta SC R. SA Bistrița, la data de 20 noiembrie 2002.

Totodată, s-au

adresat cu notificare și Prefecturii județului Bistrița Năsăud, prin care au solicitat

plata despăgubirilor bănești pentru imobilele preluate abuziv de stat dar

această instituție le-a comunicat că unitatea deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001

este A.P.A.P.S. București; s-au adresat apoi acestei unități cu adresa nr. 150/2003

și, datorită faptului că nu au primit niciun răspuns, s-au adresat A.V.A.S.,

care prin adresa nr. 3167 din 9 februarie 2005 le-a comunicat decizia nr. 70

din 7 februarie 2005 conform căreia a fost respinsă notificarea cu motivarea că

nu au depus acte justificative ale dreptului de proprietate.

Prin sentința civilă nr. 703 din 18

mai 2007 a Tribunalului Bistrița București, secția a V-a civilă

, a fost respinsă excepția

lipsei calității procesuale active ca neîntemeiată și în fond, respinsă

acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel reclamanții, iar prin decizia civilă nr. 633A din 11 octombrie 2007

a Curții de Apel București, secția a III-a civilă

, a fost desființată sentința și

trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța această decizie

curtea de apel a reținut că tribunalul, considerându-se învestit doar cu

verificarea legalității deciziei nr. 70/2005 emisă de pârâta A.V.A.S., nu a

procedat și la analizarea cererii precizatoare formulată de către reclamanți la

data de 19 mai 2005, cu privire la valabilitatea normelor de privatizare. De

asemenea, se impunea clarificarea de către instanța de fond a cadrului

procesual de învestire sub toate aspectele – părți, obiect, temei juridic.

În rejudecare, a fost pronunțată sentința civilă nr. 1813

din 16 decembrie 2008 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, prin

care a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut că imobilul a aparținut defunctului M.G., așa cum a rezultat

din contractul de vânzare-cumpărare depus prin care acesta a cumpărat 55% din

moara țărănească de foc cu două pietre din comuna Șintireag Someș înscrisă în C.F.

nr. 201 a comunei Șintireag nr. topo 644 ulterior cumpărând și restul de 45%

din moara țărănească. În tabelul nominal cu privire la recensământul efectuat

în anul 1948 de către Primăria comunei Șintireag, numitul M.G. figurează cu

moara în proprietate.

Prin decizia nr. 115/1963 a

Comitetului Executiv al Sfatului Popular al raionului Bistrița Năsăud și în

baza Decretului nr. 409/1955 s-a dispus transferul morii din proprietatea

Sfatului Popular în proprietatea societății I.C.F.

Întrucât imobilul moară se afla în patrimoniul unei alte persoane

juridice de drept privat, restituirea în natură nemaifiind posibilă, instanța a

constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001, cu privire la moara și casa de locuit și având în vedere

adresa emisă de către Primăria Șintereag din care reiese că bucătăria și

grajdul au fost demolate, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta A.V.A.S.

să emită o decizie pentru propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în

echivalent în favoarea reclamanților M.M. și M.L.V. Având în vedere că ceilalți

reclamanți sunt moștenitori ai renunțătorilor și renunțători la moștenirea lui M.G.,

au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile formulate de aceștia, întrucât nu

au calitate de persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii, în

sensul Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel A.V.A.S.,

care

a criticat hotărârea arătând că instanța de fond a făcut o greșită

interpretare și aplicare a legii.

S-a susținut că decizia nr. 70 din 7

februarie 2005 este temeinică și legală, întrucât din actele doveditoare depuse

de reclamanți la dosar și din analiza împrejurărilor de fapt și de drept ale

situației invocate în notificare, a rezultat că terenul a fost restituit în

natură de Primăria Șintereag, iar imobilele solicitate sunt construcții

demolate, așa cum rezultă și din dispozitivul sentinței atacate. De asemenea,

nu s-a făcut dovada existenței acestor construcții în patrimoniul SC R. SA cum

s-a susținut. Mai mult, din analiza probelor dosarului, respectiv susținerile

intimaților-reclamanți a rezultat că în patrimoniul SC R. SA nu mai există

niciunul din bunurile revendicate, acestea fiind casate.

Din probele administrate nu a

rezultat dacă imobilul exista fizic la momentul notificării iar, potrivit art.

32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001: „În situația imobilelor-construcții

demolate, notificarea formulată de persoana îndreptățită se soluționează

potrivit art. 10 sau art. 11 din dispoziția motivată a primarului unității

administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a aflat imobilul, respectiv a

primarului general al municipiului București”.

De asemenea, A.V.A.S. are competența

de a propune măsuri reparatorii pentru imobile evidențiate în patrimoniul unei

societăți comerciale privatizate de instituția apelantei până la data de 14

februarie 2001, în condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, or, în speță,

imobilul revendicat nu se afla în proprietatea SC R. SA la data intrării în

vigoare a acestei legi.

Apelul

a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 302 din 28 aprilie 2009 a Curții de

Apel București, secția a IV-a civilă

.

În

considerentele deciziei s-a reținut că în mod corect prima instanță a stabilit

calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților M.M. și M.L., ca moștenitori

ai lui M.G., deposedat abuziv de imobil și de asemenea, acordarea măsurilor

reparatorii prin echivalent s-a realizat corespunzător, față de faptul că

restituirea în natură nu mai era posibilă în condițiile în care imobilul se

află în patrimoniul unei persoane juridice de drept privat.

Criticile apelantei în sensul că nu

s-a făcut dovada existenței imobilului în patrimoniul SC R. SA au fost

apreciate nefondate, deoarece, așa cum a rezultat din conținutul înscrisurilor

depuse de către Primăria comunei Șintereag, pe terenul situat în intravilanul

localității Șintereag, județul Bristrița Năsăud, înscris în extrasul de C.F.

nr. 1045 comuna Șintereag nr. top 644, există edificat imobilul moară și casa

de locuit a morarului compusă din două camere, (atașându-se schița imobilului

și extrasul de carte funciară emis pentru construcții și teren). Astfel, s-a

apreciat că rezultă cu evidență că aceste construcții nu sunt demolate,

imobilul existând fizic atât la momentul notificării cât și la momentul

pronunțării sentinței apelate.

La data intrării în vigoare a Legii

nr. 10/2001, imobilele revendicate nu se aflau în evidența celor deținute de

Primăria comunei Șintereag, la proprietar fiind menționat, conform evidențelor

de c.f., Statul Român și fiind date în administrarea Întreprinderii Județene de

Industrie Locală (ulterior, acestea au devenind proprietatea SC R. SA Bistrița,

ca urmare a procesului de privatizare).

În privința calității procesuale

pasive a A.V.A.S., Curtea a apreciat caracterul nefondat al criticilor,

deoarece această instituție a emis decizia nr. 70 din 7 februarie 2005, prin

care s-au stabilit despăgubiri pentru imobil, decizie contestată de către

reclamanți.

Mai

mult decât atât, A.P.A.P.S., Sucursala Regională Nord-Vest, a comunicat lui M.M.

că, potrivit art. 27 din Legea nr. 10/2001, pentru imobilele evidențiate în

patrimoniul societății comerciale privatizate, notificarea prin care se

solicită măsuri reparatorii se adresează instituției publice implicate care a

efectuat privatizarea, notificarea fiind trimisă spre analiză și decizie la A.P.A.P.S.

București.

Deși

s-a susținut că SC R. SA Bistrița este o societate cu capital integral privat,

iar imobilele nu se mai află în patrimoniul acestora fiind înstrăinate, în

cauză nu s-a făcut nici o dovadă în acest sens și conform art. 29 și art. 31

din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent aferente imobilelor

preluate abuziv și care sunt evidențiate în patrimoniul unei societăți

comerciale privatizate, se vor propune prin decizie motivată a instituției

publice implicate în privatizarea societății comerciale care a preluat

respectivul patrimoniu.

Împotriva deciziei a declarat recurs apelanta-pârâtă A.V.A.S.,

care a invocat incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

susținând următoarele aspecte de nelegalitate:

-

Măsura administrativă pe care a luat-o A.V.A.S., de înaintare a dosarului către

Primăria Cluj, în vederea soluționării notificării reclamanților, este legală,

având în vedere că din analiza împrejurărilor de fapt rezultă că terenul a fost

restituit petenților de către Primărie, iar în privința construcțiilor

demolate, competența de soluționare aparține tot primăriei.

În

acest sens, trebuia să se constate că decizia nr. 70 din 7 februarie 2005 emisă

de A.V.A.S. este corectă, deoarece din coroborarea împrejurărilor de fapt

rezultă, așa cum s-a menționat, demolarea construcțiilor, precum și faptul că

nu s-a făcut dovada existenței acestora în patrimoniul SC R. SA.

Mai

mult, din analiza probelor dosarului reiese că în patrimoniul SC R. SA nu mai

există niciunul din bunurile revendicate, acestea fiind casate.

În

același sens, din actele dosarului nu rezultă dacă imobilul exista fizic la

momentul notificării, distincție care este importantă întrucât dacă acesta nu

mai exista din punct de vedere material, atunci competența de soluționare a

notificării ar fi revenit primăriei și nu A.V.A.S., prin aplicarea dispoz. art.

32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

De

asemenea, potrivit art. 29 din Legea nr. 10/2001, A.V.A.S. are competența de a

propune măsuri reparatorii pentru imobile evidențiate în patrimoniul unei

societăți comerciale privatizate de aceasta până la 14 februarie 2001, or, în

speță, imobilul revendicat nu se afla în patrimoniul SC R. SA la data intrării

în vigoare a legii.

Recursul

este nefondat pentru următoarele considerente:

Criticile

recurentei referitoare la modalitatea în care instanța de apel, în cadrul

devoluțiunii specifice acestei căi de atac, a apreciat materialul probator și a

stabilit elementele de fapt ale pricinii nu sunt încadrabile în motivul de

recurs invocat (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) și nici în alte motive din cele

reglementate de art. 304 C. proc. civ. întrucât nu vizează aspecte de

nelegalitate, ci aprecieri ale situației de fapt care sunt în căderea exclusivă

a instanțelor fondului.

Prin

maniera de formulare a majorității criticilor, pretinzând o nouă analiză a

mijloacelor de probă, recurenta este în eroare asupra obiectului judecății în

recurs, unde se cenzurează doar legalitatea hotărârii, nu și temeinicia

acesteia.

Așadar,

la situația de fapt determinată de instanțele fondului, urmează să se

stabilească dacă a avut loc o corectă aplicare a dispozițiilor art. 32 alin.

(1) și art. 29 din Legea nr. 10/2001, a căror nesocotire a fost invocată de

către recurentă.

Potrivit

art. 32 alin. (1), în situația imobilelor – construcții demolate, notificarea

se soluționează potrivit art. 10 sau art. 11 prin dispoziția motivată a

primarului unității administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a aflat

imobilul, respectiv a primarului general al municipiului București.

În

speță, pe de o parte s-a stabilit că imobilele n-au fost demolate, chiar în

conținutul deciziei emise de A.V.A.S. făcându-se mențiune că acestea sunt

evidențiate în patrimoniul SC R. SA și că reprezintă motivul pentru care

măsurile reparatorii nu pot fi acordate în natură, ci doar prin echivalent.

Pe

de altă parte, dispozițiile art. 32 care stabilesc în sarcina primăriei

obligația de a soluționa notificări având ca obiect imobile demolate au în

vedere situația în care unitatea administrativ-teritorială însăși a fost

deținătoarea bunului.

În

acest sens, art. 32 alin. (2) face trimitere la aplicarea, în mod

corespunzător, a dispozițiilor art. 22-28 din lege, care reglementează

procedura de transmitere și de soluționare a notificării de către persoana

juridică deținătoare.

Or,

în speță, a rezultat că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001,

imobilele revendicate nu se aflau în evidența celor deținute de Primăria

comunei Șintereag, conform evidențelor de carte funciară, la proprietar fiind

menționat Statul Român și date în administrarea Întreprinderii Județene de

Industrie Locală (devenind ulterior proprietatea SC R. SA, ca urmare a

procesului de privatizare).

În

aceste condiții, în mod corect și în aplicarea dispozițiilor art. 29 din Legea

nr. 10/2001 s-a constatat că A.V.A.S., ca instituție implicată în privatizarea

societății deținătoare a imobilului este cea care trebuie să emită decizie cu

propunere de măsuri reparatorii.

Susținerea

din recurs, potrivit căreia art. 29 din Legea nr. 10/2001 nu ar fi incident

deoarece nu s-a dovedit că la data intrării în vigoare a actului normativ

imobilul s-ar fi aflat în patrimoniul SC R. SA, vine să contrazică însăși

poziția recurentei care, emițând decizia (nr. 70 din 7 februarie 2005) de

răspuns la notificare, a reținut în conținutul ei că „imobilul este evidențiat

în patrimoniul SC R. SA Bistrița.

În

consecință, se va constata că instanța a făcut o corectă aplicare în cauză a

dispozițiilor legale incidente situației de fapt, astfel încât criticile

formulate sunt nefondate și recursul va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta

A.V.A.S. împotriva deciziei nr.302 din 28 aprilie 2009 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie

2010.