ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 416/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanții M.M., S.M., L.R., S.I., M.G., M.S.V., M.F. au chemat în judecată pe pârâții Primăria Șintereag – prin primar, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud – Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 10/2001, SC R. SA Bistrița, A.V.A.S. București prin reprezentanții săi legali, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată Primăria, în calitate de unitate deținătoare a imobilelor înscrise în C.F. 1045 nr. top 644 Șintereag, să procedeze la emiterea unei decizii motivate prin care să li se restituie în natură imobilele solicitate în conformitate cu art. I, art. 9-10 din Legea nr. 10/2001.

În situația în care pârâta va face dovada că imobilele în litigiu a fost vândute, dezmembrate sau sunt degradate, aflându-se în una din situațiile prevăzute de art. 10-11, valoarea imobilelor ce nu pot fi restituite în natură să fie stabilită conform art. 10 alin. (6) din Legea nr. 10/2001, sens în care Consiliul județean să fie obligat a emite decizia motivată privind măsurile reparatorii în echivalent în conformitate cu art. 33 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. De asemenea, pentru ipoteza în care se va face dovada că imobilele din litigiu au fost înstrăinate prin privatizare, să fie obligată A.V.A.S. să emită decizia motivată cu privire la valoarea ce urmează a li se remite și măsurile reparatorii cuvenite.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au depus în termen notificare cu privire la imobilele moară, casă de locuit și teren situat în localitatea Șintereag, preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989; inițial, au depus notificare la Primăria comunei Șintereag care a redirecționat-o către pârâta SC R. SA Bistrița, la data de 20 noiembrie 2002. Totodată, s-au adresat cu notificare și Prefecturii județului Bistrița Năsăud, prin care au solicitat plata despăgubirilor bănești pentru imobilele preluate abuziv de stat dar această instituție le-a comunicat că unitatea deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001 este A.P.A.P.S.

București; s-au adresat apoi acestei unități cu adresa nr. 150/2003 și, datorită faptului că nu au primit niciun răspuns, s-au adresat A.V.A.S., care prin adresa nr. 3167 din 9 februarie 2005 le-a comunicat decizia nr. 70 din 7 februarie 2005 conform căreia a fost respinsă notificarea cu motivarea că nu au depus acte justificative ale dreptului de proprietate. Prin sentința civilă nr. 703 din 18 mai 2007 a Tribunalului Bistrița București, secția a V-a civilă , a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active ca neîntemeiată și în fond, respinsă acțiunea ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, iar prin decizia civilă nr. 633A din 11 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă , a fost desființată sentința și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța această decizie curtea de apel a reținut că tribunalul, considerându-se învestit doar cu verificarea legalității deciziei nr. 70/2005 emisă de pârâta A.V.A.S., nu a procedat și la analizarea cererii precizatoare formulată de către reclamanți la data de 19 mai 2005, cu privire la valabilitatea normelor de privatizare. De asemenea, se impunea clarificarea de către instanța de fond a cadrului procesual de învestire sub toate aspectele – părți, obiect, temei juridic. În rejudecare, a fost pronunțată sentința civilă nr. 1813 din 16 decembrie 2008 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, prin care a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că imobilul a aparținut defunctului M.G., așa cum a rezultat din contractul de vânzare-cumpărare depus prin care acesta a cumpărat 55% din moara țărănească de foc cu două pietre din comuna Șintireag Someș înscrisă în C.F.

nr. 201 a comunei Șintireag nr. topo 644 ulterior cumpărând și restul de 45% din moara țărănească. În tabelul nominal cu privire la recensământul efectuat în anul 1948 de către Primăria comunei Șintireag, numitul M.G. figurează cu moara în proprietate. Prin decizia nr. 115/1963 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al raionului Bistrița Năsăud și în baza Decretului nr. 409/1955 s-a dispus transferul morii din proprietatea Sfatului Popular în proprietatea societății I.C.F. Întrucât imobilul moară se afla în patrimoniul unei alte persoane juridice de drept privat, restituirea în natură nemaifiind posibilă, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cu privire la moara și casa de locuit și având în vedere adresa emisă de către Primăria Șintereag din care reiese că bucătăria și grajdul au fost demolate, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta A.V.A.S.

să emită o decizie pentru propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent în favoarea reclamanților M.M. și M.L.V. Având în vedere că ceilalți reclamanți sunt moștenitori ai renunțătorilor și renunțători la moștenirea lui M.G., au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile formulate de aceștia, întrucât nu au calitate de persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii, în sensul Legii nr. 10/2001. Împotriva acestei sentințe a declarat apel A.V.A.S., care a criticat hotărârea arătând că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii.

S-a susținut că decizia nr. 70 din 7 februarie 2005 este temeinică și legală, întrucât din actele doveditoare depuse de reclamanți la dosar și din analiza împrejurărilor de fapt și de drept ale situației invocate în notificare, a rezultat că terenul a fost restituit în natură de Primăria Șintereag, iar imobilele solicitate sunt construcții demolate, așa cum rezultă și din dispozitivul sentinței atacate. De asemenea, nu s-a făcut dovada existenței acestor construcții în patrimoniul SC R. SA cum s-a susținut. Mai mult, din analiza probelor dosarului, respectiv susținerile intimaților-reclamanți a rezultat că în patrimoniul SC R. SA nu mai există niciunul din bunurile revendicate, acestea fiind casate.

Din probele administrate nu a rezultat dacă imobilul exista fizic la momentul notificării iar, potrivit art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001: „În situația imobilelor-construcții demolate, notificarea formulată de persoana îndreptățită se soluționează potrivit art. 10 sau art. 11 din dispoziția motivată a primarului unității administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a aflat imobilul, respectiv a primarului general al municipiului București”. De asemenea, A.V.A.S. are competența de a propune măsuri reparatorii pentru imobile evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate de instituția apelantei până la data de 14 februarie 2001, în condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, or, în speță, imobilul revendicat nu se afla în proprietatea SC R. SA la data intrării în vigoare a acestei legi.

Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 302 din 28 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă . În considerentele deciziei s-a reținut că în mod corect prima instanță a stabilit calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților M.M. și M.L., ca moștenitori ai lui M.G., deposedat abuziv de imobil și de asemenea, acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent s-a realizat corespunzător, față de faptul că restituirea în natură nu mai era posibilă în condițiile în care imobilul se află în patrimoniul unei persoane juridice de drept privat. Criticile apelantei în sensul că nu s-a făcut dovada existenței imobilului în patrimoniul SC R. SA au fost apreciate nefondate, deoarece, așa cum a rezultat din conținutul înscrisurilor depuse de către Primăria comunei Șintereag, pe terenul situat în intravilanul localității Șintereag, județul Bristrița Năsăud, înscris în extrasul de C.F.

nr. 1045 comuna Șintereag nr. top 644, există edificat imobilul moară și casa de locuit a morarului compusă din două camere, (atașându-se schița imobilului și extrasul de carte funciară emis pentru construcții și teren). Astfel, s-a apreciat că rezultă cu evidență că aceste construcții nu sunt demolate, imobilul existând fizic atât la momentul notificării cât și la momentul pronunțării sentinței apelate. La data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, imobilele revendicate nu se aflau în evidența celor deținute de Primăria comunei Șintereag, la proprietar fiind menționat, conform evidențelor de c.f., Statul Român și fiind date în administrarea Întreprinderii Județene de Industrie Locală (ulterior, acestea au devenind proprietatea SC R. SA Bistrița, ca urmare a procesului de privatizare).

În privința calității procesuale pasive a A.V.A.S., Curtea a apreciat caracterul nefondat al criticilor, deoarece această instituție a emis decizia nr. 70 din 7 februarie 2005, prin care s-au stabilit despăgubiri pentru imobil, decizie contestată de către reclamanți. Mai mult decât atât, A.P.A.P.S., Sucursala Regională Nord-Vest, a comunicat lui M.M. că, potrivit art. 27 din Legea nr. 10/2001, pentru imobilele evidențiate în patrimoniul societății comerciale privatizate, notificarea prin care se solicită măsuri reparatorii se adresează instituției publice implicate care a efectuat privatizarea, notificarea fiind trimisă spre analiză și decizie la A.P.A.P.S. București.

Deși s-a susținut că SC R. SA Bistrița este o societate cu capital integral privat, iar imobilele nu se mai află în patrimoniul acestora fiind înstrăinate, în cauză nu s-a făcut nici o dovadă în acest sens și conform art. 29 și art. 31 din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent aferente imobilelor preluate abuziv și care sunt evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, se vor propune prin decizie motivată a instituției publice implicate în privatizarea societății comerciale care a preluat respectivul patrimoniu. Împotriva deciziei a declarat recurs apelanta-pârâtă A.V.A.S., care a invocat incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susținând următoarele aspecte de nelegalitate: - Măsura administrativă pe care a luat-o A.V.A.S., de înaintare a dosarului către Primăria Cluj, în vederea soluționării notificării reclamanților, este legală, având în vedere că din analiza împrejurărilor de fapt rezultă că terenul a fost restituit petenților de către Primărie, iar în privința construcțiilor demolate, competența de soluționare aparține tot primăriei. În acest sens, trebuia să se constate că decizia nr. 70 din 7 februarie 2005 emisă de A.V.A.S. este corectă, deoarece din coroborarea împrejurărilor de fapt rezultă, așa cum s-a menționat, demolarea construcțiilor, precum și faptul că nu s-a făcut dovada existenței acestora în patrimoniul SC R. SA.

Mai mult, din analiza probelor dosarului reiese că în patrimoniul SC R. SA nu mai există niciunul din bunurile revendicate, acestea fiind casate. În același sens, din actele dosarului nu rezultă dacă imobilul exista fizic la momentul notificării, distincție care este importantă întrucât dacă acesta nu mai exista din punct de vedere material, atunci competența de soluționare a notificării ar fi revenit primăriei și nu A.V.A.S., prin aplicarea dispoz. art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. De asemenea, potrivit art. 29 din Legea nr. 10/2001, A.V.A.S. are competența de a propune măsuri reparatorii pentru imobile evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate de aceasta până la 14 februarie 2001, or, în speță, imobilul revendicat nu se afla în patrimoniul SC R. SA la data intrării în vigoare a legii.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Criticile recurentei referitoare la modalitatea în care instanța de apel, în cadrul devoluțiunii specifice acestei căi de atac, a apreciat materialul probator și a stabilit elementele de fapt ale pricinii nu sunt încadrabile în motivul de recurs invocat (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) și nici în alte motive din cele reglementate de art. 304 C. proc. civ. întrucât nu vizează aspecte de nelegalitate, ci aprecieri ale situației de fapt care sunt în căderea exclusivă a instanțelor fondului. Prin maniera de formulare a majorității criticilor, pretinzând o nouă analiză a mijloacelor de probă, recurenta este în eroare asupra obiectului judecății în recurs, unde se cenzurează doar legalitatea hotărârii, nu și temeinicia acesteia.

Așadar, la situația de fapt determinată de instanțele fondului, urmează să se stabilească dacă a avut loc o corectă aplicare a dispozițiilor art. 32 alin. (1) și art. 29 din Legea nr. 10/2001, a căror nesocotire a fost invocată de către recurentă. Potrivit art. 32 alin. (1), în situația imobilelor – construcții demolate, notificarea se soluționează potrivit art. 10 sau art. 11 prin dispoziția motivată a primarului unității administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a aflat imobilul, respectiv a primarului general al municipiului București. În speță, pe de o parte s-a stabilit că imobilele n-au fost demolate, chiar în conținutul deciziei emise de A.V.A.S. făcându-se mențiune că acestea sunt evidențiate în patrimoniul SC R. SA și că reprezintă motivul pentru care măsurile reparatorii nu pot fi acordate în natură, ci doar prin echivalent.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 32 care stabilesc în sarcina primăriei obligația de a soluționa notificări având ca obiect imobile demolate au în vedere situația în care unitatea administrativ-teritorială însăși a fost deținătoarea bunului. În acest sens, art. 32 alin. (2) face trimitere la aplicarea, în mod corespunzător, a dispozițiilor art. 22-28 din lege, care reglementează procedura de transmitere și de soluționare a notificării de către persoana juridică deținătoare. Or, în speță, a rezultat că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, imobilele revendicate nu se aflau în evidența celor deținute de Primăria comunei Șintereag, conform evidențelor de carte funciară, la proprietar fiind menționat Statul Român și date în administrarea Întreprinderii Județene de Industrie Locală (devenind ulterior proprietatea SC R. SA, ca urmare a procesului de privatizare).

În aceste condiții, în mod corect și în aplicarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 s-a constatat că A.V.A.S., ca instituție implicată în privatizarea societății deținătoare a imobilului este cea care trebuie să emită decizie cu propunere de măsuri reparatorii. Susținerea din recurs, potrivit căreia art. 29 din Legea nr. 10/2001 nu ar fi incident deoarece nu s-a dovedit că la data intrării în vigoare a actului normativ imobilul s-ar fi aflat în patrimoniul SC R. SA, vine să contrazică însăși poziția recurentei care, emițând decizia (nr. 70 din 7 februarie 2005) de răspuns la notificare, a reținut în conținutul ei că „imobilul este evidențiat în patrimoniul SC R. SA Bistrița. În consecință, se va constata că instanța a făcut o corectă aplicare în cauză a dispozițiilor legale incidente situației de fapt, astfel încât criticile formulate sunt nefondate și recursul va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr.302 din 28 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2010.