ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3445/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3445/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Comercial Cluj,

în data de 22 ianuarie 2009, reclamanta SC F.B.R. SRL (fostă SC

V.S.T.R.C.G.E. SRL), cu sediul social în Târgu Mureș, a chemat-o în

judecată pe pârâta SC C.T.C. SRL, cu sediul social în Cluj Napoca,

solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța,

să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 870.436,9 lei,

reprezentând 850.000 lei – sumă încasată de către pârâtă

prin executarea scrisorii de garanție bancară emisă de

către U.T. Bank; 1.785 lei – contravaloarea documentației de

atribuire; 11.900 lei – contravaloarea taxei de participare la licitație;

4.618 lei – contravaloarea comisioanelor bancare pentru acordarea scrisorii de

garanție bancară, 2.133,9 lei alte cheltuieli cu participarea la

licitație. S-a solicitat totodată, obligarea pârâtei la plata

dobânzilor legale comerciale aferente debitelor menționate la petitul

principal, de la data scadenței și până la data plății

efective și integrale, precum și la plata cheltuielilor de

judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că a participat, în calitate de lider în asociere cu F.B.S.

KFT Ungaria, ca ofertant la licitația restrânsă pentru atribuirea

contractului de execuție lucrări, „Licitație Blocuri tip A –

Arhitectură + Rezistență” inițiată de societatea

pârâtă, conform anunțului publicat în ziarul F., în data de 16 mai

era indicat în anunțul de licitație ca fiind Cartierul Tineretului

Cluj-Napoca, Pășunea S., B-dul M. Reclamanta a achitat toate taxele

aferente participării la licitație, a elaborat și depus la

societatea pârâtă o ofertă completă și competitivă, în

conformitate cu documentația de atribuire a licitației și a prezentat

scrisoare de garanție bancară în cuantum de 850.000 lei – cu titlu de

garanție de participare la licitație (conform S.G.B. emisă de

către U.T. Bank în data de 30 mai 2008). În conținutul

documentației de atribuire nu se regăsește contractul de

execuție de lucrări care ar fi urmat să fie semnat ulterior de

câștigătorul licitației. Urmare a ședinței comisiei de

evaluare a ofertelor, întrunită în data de 3 iunie 2008, precum și

după soluționarea contestațiilor, reclamanta a fost

desemnată câștigătoare a licitației, oferta acesteia

întrunind punctajul maxim de 100 de puncte, fiind astfel cea mai bună

ofertă atât din punct de vedere tehnic, cât și financiar. Prin adresa

emisă de către societatea pârâtă din 12 iunie 2008, reclamanta a

fost invitată la sediul acesteia pentru „analizarea contractului de

execuției de lucrări”. Începând cu data de 17 iunie 2008 au început

discuțiile între reclamantă și pârâtă pentru negocierea

clauzelor contractului de antrepriză în construcții (proiectul

contractului fiind propus spre negociere de către societatea pârâtă,

ulterior finalizării licitației). Fiind vorba despre un contract

complex având drept obiect o lucrare de antrepriză de anvergură,

pentru o sumă considerabilă, negocierea clauzelor contractuale s-a

desfășurat pe parcursul a repetate întâlniri, care nu au putut fi finalizate

la momentul oportun datorită informațiilor /avizelor suplimentare pe

care pârâta trebuia să le solicite băncii finanțatoare, precum

și prin corespondență e-mail – pe parcursul a aproximativ

două luni. Orice întâlnire s-a solicitat a avea loc doar la sediul pârâtei

din Cluj-Napoca, reclamanta având sediul în Târgu Mureș. Cu toate acestea,

mereu, ea a fost disponibilă pentru a se întâlni și negocia clauzele

contractului de antrepriză.

De asemenea, în data de 8 iulie

2008, reclamanta a primit de la societatea pârâtă proiectul tehnic de

rezistență pentru lucrarea pe care urma să o edifice,

documentație care a completat și prelungit negocierile contractuale.

În data de 8 august 2008, în mijlocul procedurilor de negociere, pârâta a

întrerupt brusc și unilateral procedurile de negociere a clauzelor

contractului, somând-o pe reclamantă să accepte și să

semneze contractul de antrepriză în forma existentă la acea

dată, fără a se accepta orice continuare a negocierilor, sub

amenințarea executării scrisorii de garanție bancară

emisă de către U.T. Bank în data de 30 mai 2008 în valoare de 850.000

lei. Văzând atitudinea refracturată a pârâtei, care în loc să

încerce o reală negociere a clauzelor contractuale, a somat-o pe

reclamantă să semneze contractul, sub sancțiunea încasării

scrisorii de garanție bancară, aceasta a solicitat pârâtei să

probeze că deține resursele financiare necesare realizării

investiției. Cu toate încercările reclamantei de a ajunge la un acord

privind clauzele contractuale și de a obține o reală negociere a

contractului de antrepriză, care să profite ambelor părți

contractante, aceasta nu a găsit înțelegere la pârâtă. Având în

vedere faptul că reclamanta a obținut emiterea scrisorii de garanție

bancară în valoare de aproape 1 miliard de lei vechi cu concursul

partenerului acesteia – F.B.S. KFT Ungaria – persoană juridică

maghiară care a garantat achitarea acestei sume, iar spre sfârșitul

verii 2008 în Comunitatea Europeană (respectiv Ungaria) era deja

declanșată criza financiară care a atins România abia în toamna

aceluiași an, reclamanta a fost îndrumată de către partenerul

acesteia să solicite pârâtei garantarea executării contractului de

antrepriză. Dat fiind faptul că întreaga procedură de licitație

organizată de către pârâtă a fost copiată după modelul

procedurii de licitație în cadrul achizițiilor publice, reclamanta a

făcut trimitere la același act normativ și a solicitat pârâtei

să facă dovada resurselor financiare necesare plății prețului

contractului. Cu toate acestea, societatea pârâtă a procedat la

sfârșitul lunii august 2008 la executarea S.G.B. și la încasarea

contravalorii acesteia, prevalându-se în mod injust de ipoteza refuzului

societății antreprenor de a semna contractul de execuție de

lucrări în perioada de valabilitate a ofertei. În susținerea

relei-credințe a societății pârâte, reclamanta a arătat

prelungirea valabilității acesteia, cum ar fi făcut orice

beneficiar care ar fi fost real interesat în a duce la bun sfârșit investiția

demarată și a finaliza orice demers care era necesar executării

contractului de antrepriză, ci a ales calea cea mai facilă, aceea a

încasării unei sume considerabile, care nu îi aparținea. Reclamanta

nu a refuzat semnarea contractului, astfel că societatea pârâtă nu

era îndreptățită să execute scrisoarea de garanție

bancară, nefiind incidente prevederile literei C din conținutul

scrisorii de garanție, de care pârâta s-a prevalat.

Tribunalul Comercial Cluj, prin

sentința nr. 1334 din 6 aprilie 2009, a respins acțiunea ca

neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a fost investită cu problema ridicată între

părți, respectiv în ce măsură pârâta avea dreptul să

încaseze scrisoarea de garanție bancară și cui îi este imputabilă

nefinalizarea convenției încheiate prin semnarea contractului de execuție.

De asemenea trebuia lămurit

și temeiul juridic al răspunderii pârâtei, reclamanta susținând

că ar fi vorba de o răspundere civilă delictuală, între

părți neîncheindu-se un contract propriu-zis, pârâta învederând

că nu poate fi vorba de o răspundere civilă delictuală

rezultată în urma licitației organizată.

Este evident că între actele

constituind documentația licitației existau și unele criterii

esențiale ale contractului ce urma să fie încheiat ulterior, semnat

și eventual completat, dar bineînțeles că în condițiile

și având la bază clauzele pe care pârâta a dorit să le

stabilească deja. Nimeni nu a obligat-o pe reclamantă să se

angajeze într-o licitație dacă ea ar fi considerat că ceva nu este

în regulă. De asemenea, anterior licitației, reclamanta nu a cerut

lămuriri sau clarificări organizatorului ei, acest lucru nefiindu-i

interzis.

Între părți s-a purtat o

bogată corespondență referitoare la unele clauze ale

contractului ce i-a fost trimis, pârâta dorind eliminarea sau schimbarea unor

condiții ce se presupune totuși că au fost acceptate prin

participarea la licitație. Văzând că nu poate obține un

contract mai favorabil ei decât cel propus de către pârâtă,

reclamanta a formulat ea pretenții față de SC C.T.C. SRL, uitând

că ea este cea care s-a angajat în licitație, în condițiile

stabilite de către organizatorul licitației, solicitând ca aceasta

să facă dovada asigurării fondurilor necesare plății

lucrărilor, pretinzând și majorarea cu 5% a prețurilor

materialelor. Este foarte probabil că dacă pârâta ar fi știut de

la bun început pretențiile reclamantei nu ar mai fi declarat-o

câștigătoare a licitației, atribuind contractul unui alt

executant. Practic, reclamanta acționat cu o totală

rea-credință, oferind inițial o ofertă ce nu a putut fi

refuzată de către pârâtă, fiind cea mai bună dintre cele

care au participat la licitație, ulterior urmărind

„îmbunătățirea” ei, dar în favoarea sa.

Astfel, pârâta pe bună dreptate

a trecut la încasarea garanției bancare, termenul de trei luni de zile

pentru realizarea acestei operațiuni apropiindu-se de final, dând

dovadă de bună credință din moment ce a așteptat un

timp suficient de mare pentru ca totuși, reclamanta să

binevoiască să semneze contractul, așa cum s-a obligat. Prin

multitudinea observațiilor făcute, reclamantei este evident că

nu i-a mai convenit finalizarea convenției încheiată în urma

câștigării licitației, prin semnarea însuși a contractului

de realizare de lucrări, trăgând de timp pentru ca termenul pentru

care a fost constituită scrisoarea de garanție bancară să

ajungă la final, ea să-și recupereze banii și să se

retragă din afacere, fără nici o pierdere însemnată. Se

poate susține că reaua-credință a pârâtei a existat de la

bun început, înainte de a participa la licitație ea constituindu-și

un mod de operare prin care să obțină foloase ulterioare și

neoferite inițial de către organizatorul licitației.

Chiar dacă se poate

susține că obligația născută în urma licitației

nu este una de rezultat, care în mod automat să constea în semnarea

contractului, s-a dovedit reaua credință a reclamantei în negocierile

purtate, ea neavând nici un motiv plauzibil să refuze semnarea actului.

Exista și posibilitatea ca pârâta să fie cea care să schimbe

condițiile cerute inițial în oferta pe care chiar ea a întocmit-o,

fiind evident că atunci refuzul reclamantei de semnare a contractului ar

fi fost justificat și din punct de vedere legal.

Împotriva soluției

instanței de fond, a formulat apel reclamanta, în dezvoltarea motivelor

învederându-se că prima instanță tranșează

contradicția dintre părțile litigante cu privire la temeiul

răspunderii incidente în speță, fără a arăta care

sunt motivele pentru care nu se poate antrena răspunderea delictuală,

respectiv care sunt motivele pentru care se antrenează răspunderea

contractuală.

Raportul juridic dedus

judecății derivă din faza pre-contractuală, de negocieri

și tratative.

Intimata a lansat o ofertă -

adică un act juridic unilateral - asumându-și obligația de a

încheia un contract de antrepriză în construcții, împrejurare dovedită

prin înaintarea unui proiect de contract spre analizare către apelanta

câștigătoarea licitației.

Apelanta a răspuns la

această ofertă printr-o contraofertă, asumându-și

fără dubiu obligația de a încheia un contract de

antrepriză, ca rezultat al negocierilor.

În speță nu s-a propus în

documentația licitației un contract standard sau clauze contractuale

care să țină de esența contractului de antrepriză. De

aici și necesitatea evidentă a negocierii acestor clauze cu privire

la părțile care trebuiau să ajungă la un acord, acord în

lipsa căruia contractul nu se putea semna, el neexistând.

Însăși dovada

existenței negocierilor dintre părți reprezintă dovada

absenței culpei apelantei și a relei intenții a intimatei în

executarea scrisorii de garanție bancară.

Pa parcursul negocierilor clauzelor

contractuale, pârâta intimată a modificat inclusiv tipul și

cantitatea aferentă unora dintre lucrările de executat, aspect ce a

condus la solicitarea apelantei la renegociere a unora dintre tarifele și

lucrările ofertate.

Din înscrisurile dosarului reiese cu

evidență și necontestat de nici o parte litigantă că

între părți nu a existat un contract, prin urmare nu se poate vorbi

de existența unei răspunderi contractuale.

Întreruperea tratativelor a creat

apelantei un prejudiciu, reprezentat de pierderea patrimonială efectiv

suferită echivalentă cu sumele avansate în valoare de 870.436,9 lei,

la care se adaugă dobânzile legale comerciale - de la data scadenței

și până la data plății efective și integrale.

Existența unui raport de

cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, este atestată de

împrejurarea conform căreia întreruperea unilaterală de către

pârâtă a tratativelor privind încheierea contractului de antrepriză a

condus la pierderile în patrimoniul apelantei menționate anterior.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 203

din 14 decembrie 2009 a respins apelul ca nefondat.

În fundamentarea soluției,

instanța de control judiciar a reținut ca urmare a licitației

organizate de către pârâta SC C.T.C. SRL, reclamantei i-a fost atribuit

contractul de execuție de lucrări al ansamblului imobiliar „Cartierul

Tineretului” din Cluj-Napoca.

Pentru a putea participa la

licitația organizată, reclamanta a achiziționat

documentația aferentă, a completat formularele impuse și a depus

o scrisoare de garanție bancară emisă de U.T. Bank SA pentru

suma de 850.000 lei.

Conform prevederilor art. F.3 din

Cap. I din documentația de licitație, contractul de execuție a

lucrărilor trebuia semnat de reclamanta SC F.B.R. SRL –

câștigătoare a licitației - în termen de 5 zile de la data

transmiterii comunicării privind rezultatul aplicării procedurii.

Această dată a fost data de 12 iunie 2008, când a fost transmisă

apelantei adresa din 12 iunie 2008 privind înștiințarea că

oferta SC V.S.T.R.R.C.G.E. SRL, antecesoarea reclamantei, a fost declarată

câștigătoare a licitației.

Probele administrate în cauză

relevă împrejurarea că reclamanta a achiziționat

documentația de licitație pusă la dispoziție de

organizatoarea licitației, nu a formulat obiecțiuni și nici nu a

solicitat clarificări la conținutul caietului de sarcini. De asemenea,

reclamanta a depus oferta sa pentru lucrările care au făcut obiectul

licitației fără a formula rezerve și fără a

solicita modificarea termenului privind încheierea contractului de

execuție după desemnarea ofertei câștigătoare, deși

contractul de lucrări a fost comunicat reclamantei prin chiar

documentația achiziționată în vederea participării la

licitație.

Corespondența comercială

derulată între părți atestă împrejurarea că ulterior

momentului comunicării privind oferta declarată

câștigătoare, reclamanta a dorit renegocierea unor clauze

contractuale care vizau elemente esențiale ale contractului și care

nu au fost contestate anterior și întrucât aceste renegocieri s-au derulat

pe parcursul mai multor zile, nesocotindu-se termenul menționat în

contractul comunicat, pârâta a procedat la încasarea garanției bancare,

apreciind că reclamanta se face vinovată de neîncheierea

convenției în forma stabilită de părți.

În speță, după cum

corect a reținut instanța de fond, nu ne aflăm pe tărâmul

răspunderii civile delictuale întrucât prejudiciul ce se solicită a

fi reparat prin obligarea pârâtei la plata sumei solicitate nu rezultă

dintr-o faptă ilicită extracontractuală ci din neexecutarea lato

sensu a obligațiilor născute din convenția părților.

Astfel, în perioada ulterioară

declarării ca fiind câștigătoare a ofertei reclamantei, aceasta

și-a asumat obligația de a încheia contractul de lucrări astfel

cum i-a fost comunicat prin documentația achiziționată, acest contract

având stabilite toate elementele esențiale necesare pentru ca un contract

să fie valabil. Așadar, din acest moment se poate susține cu

temei că între părți a intervenit o promisiune bilaterală

de a încheia contractul de lucrări în termenul stabilit și care nu a

fost modificat prin negocierea părților.

Se poate observa astfel că

între reclamantă și pârâtă a fost încheiat un acord de

voințe urmare a licitației organizate de intimată, rezultând un

raport contractual bilateral, obligația contractuală asumată

fiind aceea de a se încheia contractul de execuție pentru lucrările

care au făcut obiectul licitației; obligația asumată este

una de rezultat iar dovada îndeplinirii obligației poate fi

făcută doar prin semnarea contractului de execuție în termenul stabilit

prin caietul de sarcini al licitației.

Întrucât în speță nu

există dovada îndeplinirii obligației asumate se poate susține

cu temei că ne aflăm în prezența unei neexecutări lato

sensu a obligației asumate iar solicitarea de despăgubiri a reclamantei

se poate discuta doar pe tărâmul răspunderii civile contractuale

și nu pe cel delictual care presupune o obligație

extracontractuală.

Împotriva acestei soluții a

declarat recurs, în termen și legal timbrat reclamanta, criticile vizând

aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8

și 9 C. proc. civ.

Astfel se susține că

hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii sau

străine de natura pricinii, în sensul că în contra voinței

părților aceasta a reținut că documentația de licitație

echivalează cu contractul părților, și că cea care a

inițiat renegocierea unor clauze contractuale a fost recurenta și

că între părți a intervenit un acord de voință, rezultând

un contract bilateral.

De asemenea se critică modul de

interpretare a probatoriilor fapt ce a condus la interpretarea

greșită a actului juridic dedus judecății.

Raportul juridic al

părților se circumscriu unui raport juridic delictual și nu

contractual, părțile litigante fiind în faza unei contraoferte –

fază precontractuală de negocieri și tratative, prealabilă realizării

acordului de voință.

Recurenta consideră că

instanța de apel a aplicat greșit legea la situația de fapt,

respectiv a apreciat incidente în speță normele răspunderii

civile contractuale, când incidentă era de fapt răspunderea civilă

delictuală.

Intimata a depus întâmpinare prin

care solicită respingerea recursului motivat de faptul că raporturile

dintre părți sunt generate de un raport contractual în cadrul

căruia părțile au avut obligații corelative, iar acceptarea

prelungirii termenului pentru semnarea contractului de execuție nu poate

fi în nici un caz asimilată cu o renunțare la dreptul de a încheia

contractul de execuție.

Recursul este fondat.

Literatura juridică de

specialitate este unanimă în a recunoaște că răspunderea

civilă delictuală este o formă a răspunderii civile care

intervine printr-o faptă prejudiciabilă se încalcă o

obligație instituită de lege și se impune pentru repararea

pagubelor cauzate prin fapte ilicite extracontractuale.

Principiile și regulile

răspunderii civile delictuale sunt aplicabile în toate situațiile în

care unei persoane i s-a cauzat un prejudiciu printr-o faptă ilicită

extracontractuală adică prin acea conduită prin care se

încalcă obligația generală prevăzută de lege de a nu

aduce atingere drepturilor și intereselor legitime ale celorlalte persoane

sau prin neexecutarea lato sensu a obligațiilor născute dintr-o

faptă ilicită și dintr-un act juridic unilateral.

Criticile formulate de

recurentă chiar dacă fac referire la aspecte de netemeinicie cu

referire la pct. 7 și 8 al art. 304 C. proc. civ. se circumscriu motivelor

de nelegalitate.

Astfel, făcând referire la

interpretarea greșită a actului dedus judecății care

conduce la schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și

vădit neîndoielnic al acestuia instanța poate casa hotărârea

judecătorească.

În speță raportul juridic

dintre părțile litigante se circumscrie unui raport juridic delictual

și nu contractual – părțile fiind în faza unei contraoferte –

fază pre-contractuală, de negocieri și tratative,

prealabilă realizării acordului de voințe, după cum

urmează:

Pârâta intimată a lansat o

ofertă – adică un act juridic unilateral – asumându-și

obligația de a încheia un contract de antrepriză în construcții,

împrejurare dovedită prin înaintarea unui proiect de contract spre analizare

către subscrisa recurentă câștigătoare a licitației.

Recurenta-reclamantă a

răspuns la această ofertă printr-o contraofertă,

asumându-și fără dubiu obligația de a încheia un contract

de antrepriză, ca rezultat al negocierilor.

Din înscrisurile dosarului reiese cu

evidență și necontestat că între părți nu a

existat un contract (nici măcar în raportul juridic guvernat de procedura

licitației), prin urmare nu se poate vorbi de existența unei

răspunderi contractuale.

Instanța de apel a aplicat

greșit legea la situația de fapt, respectiv a apreciat incidente în

speță normale răspunderii civile contractuale, când

incidentă era de fapt răspunderea civilă delictuală.

În speță nu a existat un

raport contractual între părți, nici în raportul juridic guvernat de

procedura licitației, cât nici în raportul juridic care ar fi fost

guvernat de contractul de execuție a lucrărilor – întrucât:

– raportul juridic guvernat de

procedura licitației este un raport delictual, guvernat de o fază

pre-contractuală, a negocierilor și a tratativelor; în

speță nu a operat niciodată acordul de voință al

părților cu privire la toate clauzele contractuale care ar fi trebuit

să guverneze raporturile părților – deoarece documentația

de atribuire nu conține clauzele viitorului contract (clauze necesare

potrivit legislației în vigoare) și nici nu poate fi asimilată

unui contract.

- raportul juridic care ar fi fost

guvernat de contractul de execuție a lucrărilor nu a început.

Raportul juridic în temeiul

căruia pârâta intimată a încasat scrisoarea de garanție

bancară antrenează răspunderea sa delictuală, fiind un

raport premergător realizării acordului de voințe al

părților – fază pre-contractuală, de negocieri și

tratative. Faptul că recurenta a participat la procedura licitației

și a fost declarată câștigătoare nu înseamnă că

în speță a operat un acord de voințe care a dat naștere

unui contract. Contractul de antrepriză în construcții presupune în

primul rând (ca orice contract) reunirea pe deplin concordantă a

voinței părților asupra tuturor clauzelor contractuale, iar sub

aspectul formei, în mod deosebit, voința părților trebuie

să îmbrace forma unui înscris material, a cărui încheiere scrisă

este cerută de lege ad probationem, înscris care în speță nu a

fost însușit prin semnătură de părți.

În conținutul

documentației de atribuire nu se regăsește contractul de

execuție de lucrări care ar fi urmat să fie semnat ulterior de

câștigătorul licitației, iar astfel investitorul și-a

asumat negocierea tuturor clauzelor unui contract ulterior licitației;

acest lucru este confirmat chiar de atitudinea pârâtei, respectiv de

negocierile care au urmat momentului în care proiectul de contract a fost

comunicat prin corespondență electronică subscrisei

societăți câștigătoare a licitației; arătăm

că documentația de selecție a candidaților conține

exclusiv date care privesc obligațiile antreprenorului, în nici un caz

clauze privind scadența plăților ce vor fi efectuate de

investitor (pârât) penalități percepute, răspunderea

părților contractuale etc. Toate aceste din urmă aspecte au fost

reglementate unilateral de către pârâtă prin propunerea sa de

contract.

Discuțiile cu privire la

clauzele contractuale, care au avut loc pe parcursul aproape 2 luni între

societatea recurentă (viitor antreprenor) și societatea pârâtă

(viitor beneficiar) au din punct de vedere juridic valoarea unor oferte

cărora li s-a răspuns cu contraoferte, deoarece acceptarea

condiționată sau limitată a ofertei ori propunerea de

modificări a clauzelor esențiale ale viitorului contract este echivalentă

cu refuzarea ofertei, iar acceptarea are valoarea unei contraoferte.

Mai mult, pe parcursul negocierilor

clauzelor contractuale, pârâta intimată a modificat inclusiv tipul și

cantitatea aferentă unora dintre lucrările de executat (fapt probat

cu extrasele din corespondența părților), aspect ce a condus la

solicitarea recurentei de renegociere a unora dintre tarifele și

lucrările ofertate.

Recurenta nu a refuzat semnarea

contractului – astfel încât în speță nu sunt incidente prevederile art.

C.9.5 lit. c) din Cap.I „Informații generale privind procedura” din

Documentația de atribuire care prevăd că” beneficiarul are

dreptul de a vira garanția pentru participare în bugetul propriu,

ofertantul pierzând suma constituită, atunci când aceasta din urmă se

află în oricare din următoarele situații: [..] c) oferta sa

fiind stabilită câștigătoare, refuză să semneze

contractul de execuție de lucrări în perioada de valabilitate a

ofertei”.

Singurele dovezi existente sunt cu

privire la insistența de a negocia toate clauzele care țin de

esența unui contract de antrepriză. Nimic din economia dosarului nu

probează existența vreunuia dintre cazurile care ar fi legitimat

intimata la executarea scrisorii de garanție bancară.

Analizând formularul scrisorii de

garanție bancară care a fost inclus în documentația de atribuire

– se observă care sunt cele trei situații limitative care confereau

titularului scrisorii dreptul de a încasa contravaloarea acesteia:

- ofertantul și-a retras oferta

în perioada de valabilitate a acesteia;

- oferta sa fiind stabilită

câștigătoare, ofertantul nu a constituit garanția de

bună-execuție în perioada de valabilitate a ofertei;

- oferta sa fiind stabilită

câștigătoare, ofertantul a refuzat să semneze contractul de

execuție de lucrări în perioada de valabilitate a ofertei.

Instanța a ignorat faptul

că scrisoarea de garanție bancară a fost încasată în mod

ilicit de către societatea intimată, în argumentarea acesteia, tocmai

ca urmare a pretinsului fapt că recurenta a refuzat încheierea contractului

de execuție de lucrări – prin urmare, însăși intimata

recunoaște faptul că nu s-a ajuns la un acord de voințe al

părților referitor la contractul de execuție de lucrări.

Intimata a întrerupt unilateral

tratativele privind încheierea contractului, ceea ce reprezintă un fapt

ilicit;

Întreruperea tratativelor ne-a creat

un prejudiciu – reprezentat de pierderea patrimonială efectiv

suferită echivalentă cu sumele avansate în valoare de 870.436,9 lei.

Existența unui raport de

cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu – atestată de

împrejurarea conform căreia întreruperea unilaterală de către

pârâtă a tratativelor privind încheierea contractului de antrepriză a

condus la pierderile în patrimoniul subscrisei menționate anterior

(și îmbogățirea proporțională a pârâtei intimate,

fără un temei juridic);

Existența vinovăției

pârâtei intimate în întreruperea negocierilor contractuale. Considerăm că

fapta pârâtei a fost săvârșită cu intenție, aceasta

arătând în cadrul procedurii concilierii directe că a încasat scrisoarea

de garanție bancară pentru că nu voia să expire

valabilitatea acesteia – fiind mai interesată a-și apropia suma de

850.000 ron, decât a încerca în vreun mod continuarea negocierilor cu subscrisa

în vederea încheierii contractului.

În aceste condiții văzând

dispozițiile art. 312 C. proc. civ., coroborat cu art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta CRH S.C. SRL, județul Prahova (fosta SC F.B.R. SRL Târgu

Mureș) împotriva deciziei nr. 203 din 14 decembrie 2009 a Curții de

Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și

fiscal, pe care o modifică în sensul că admite apelul aceleiași

părți.

Schimbă în parte sentința

comercială nr. 1334 din 6 aprilie 2009 a Tribunalului Comercial Cluj, în

sensul că admite în parte acțiunea reclamantei și obligă

pârâta SC C.T.C. SRL Cluj Napoca la plata sumei de 850.000 lei, sumă

încasată de pârâtă prin executarea scrisorii de garanție

bancară emisă de U.T. Bank.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Obligă intimata SC C.T.C. SRL

Cluj la 31.600 lei cheltuieli de judecată către reclamanta CRH S.C.

SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 21 octombrie 2010.