ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3360/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 148 din 21 mai 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 3622/2/2009, s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a plângerii formulate de petiționarul P.G. împotriva ordonanței din 22 septembrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în dosarul nr.1455/P/2007. A obligat petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în fapt, următoarele: Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a efectuat cercetări în dosarul nr. 1455/P/2007, apreciind ca fiind necesară audierea, în calitate de martor, a petiționarului P.G.

Dat fiind faptul că acesta nu s-a prezentat la audiere, procurorul a dispus, prin ordonanța atacată, amendarea acestuia, conform art. 198 alin. (2) C. proc. pen., cu amendă judiciară în sumă de 4.000 lei. Instanța reține că, potrivit art. 199 alin. (2) C. proc. pen., persoana amendată poate cere scutirea de amendă sau reducerea amenzii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, dacă persoana amendată justifică de ce nu a putut îndeplini obligația sa, organul de urmărire penală poate dispune scutirea sau reducerea amenzii. Petiționarul a formulat cerere pentru scutire de la plata amenzii, aceasta fiind însă respinsă de procuror prin rezoluția nr. 1455/P/2007 dată la 13 februarie 2009. În atare condiții, instanța a constatat că plângerea nu se circumscrie dispozițiilor art. 278 1 C. proc.

pen., care reglementează plângerea împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată adoptate de procuror. Împotriva sentinței pronunțate de instanță, petiționarul a declarat recurs solicitând casarea acesteia și, în cadrul rejudecării, se constate că plângerea sa este admisibilă atât prin prisma dispozițiilor cuprinse în legea internă, dar și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul prin prisma criticilor invocate, în conformitate cu prevederile art. 385 14 C. proc. pen., raportat la art. 385 9 alin.3 ( )C. proc. pen., constată următoarele: Investirea organelor judiciare – organele de urmărire penală sau instanța de judecată – se poate realiza numai printr-o sesizare legală, aceasta constituind actul procedural prin care persoana vătămată se adresează organului judiciar competent pentru a dispune efectuarea activităților conferite de lege.

Pentru determinarea organelor judiciare competente să efectueze urmărirea penală ori judecata, Codul de procedură penală cuprinde dispoziții exprese privitoare la competența acestora de a efectua acte valabile, făcându-se distincție între competența după materie ( ratione materie ), competența după calitatea persoanei (ratione peronae ), competența teritorială ( ratione loci ). Dispozițiile art. 28 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. stabilesc competența curților de apel în primă instanță, iar în art. 29 alin. (2) lit. a) teza I C. proc. pen., se arată că Înalta Curte de Casație și Justiție, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale, pronunțate în primă instanță, de curțile de apel. În cauza dedusă judecății, petiționarul nu avea calitatea cerută de lege care să atragă – în raport de competența după calitatea persoanei – competența curții de apel în primă instanță și mai apoi competența Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru judecarea recursului.

Petiționarului i s-au aplicat de către procuror, prin ordonanța atacată, o amendă judiciară, dat fiind faptul că nu a dat curs solicitării de a se prezenta la parchet în vederea audierii sale în calitate de martor. În aceste condiții, admisibilitatea sau inadmisibilitatea plângerii formulate urmează a fi examinată de instanța competentă – stabilit în raport de dispozițiile art. 25 C. proc. pen. – respectiv, Judecătoria Sectorului 3 București. Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de petiționarul P.G., va casa sentința penală nr. 148 din 21 mai 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, și va trimite cauza, spre competentă soluționare, la Judecătoria Sectorului 3 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de petiționarul P.G., împotriva sentinței penale nr. 148 din 21 mai 2009 a Curții de Apel București, secția I-a penală. Casează sentința penală recurată și dispune trimiterea cauzei la Judecătoria Sectorului 3 București, spre competentă soluționare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2009.