Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.06.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3476/2010

HOTĂRÂRE
29.06.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3476/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Satu Mare, la data de 3 august 2009, creditoarea C.N.A.D.N.R. S.A. prin D.R.D.P. Cluj, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să emită o ordonanță de plată împotriva debitoarei SC I. SA, prin care sa dispună obligarea debitoarei la plata echivalentului în lei a sumei de 28,13 EURO, plătibil la cursul de schimb B.N.R. valabil pentru ultima zi a lunii anterioare scadenței ratei, reprezentând penalități de întârziere calculate pentru neplata la termenele și în cuantumul stabilit a ratelor eșalonate până la data achitării acestora inclusiv și a cheltuielilor de judecata reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.

Pârâta-debitoare a încheiat contractul nr. 2343 din 05 mai 2006 având ca obiect eliberarea rovinietelor pentru autovehiculul cu număr de înmatriculare X. Cuantumul rovinietelor a fost de 1500,00 Euro, cu obligația achitării în 4 rate. Ratele a 2-a, a 3-a și a 4-a nu au fost achitate la datele scadente (05 august 2006, 05 noiembrie 2006 și 05 februarie 2007) fiind achitate cu întârziere la data de 16 august 2006, 15 noiembrie 2006 și 06 martie 2007, pentru care au fost calculate penalități de întârziere: - rata a 2-a - 11 zile de întârziere - suma de 6,19 Euro, - rata a 3-a -10 zile de întârziere - suma de 5,63 Euro, - rata a 4-a - 29 zile de întârziere - suma de 16,31 Euro, rezultând un debit total de 28,13 Euro.

Conform art. 3 alin. (1) din contract, pentru neachitarea la termen a sumelor reprezentând rate eșalonate ale tarifelor de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, beneficiarul datorează majorări de întârziere calculate prin aplicarea cotei de 0,15 % pe zi de întârziere asupra taxei totale datorate. Penalitățile pentru întârziere in decontare pot depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate. Judecătoria Satu Mare, prin sentința civilă nr. 5305 din 21 octombrie 2009, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea, reținându-se că potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, contractele care stau la baza cererilor de chemare în judecata formulate de C.N.A.D.N.R.

SA sunt asimilate actelor administrative, iar potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din aceeași lege, activitatea de soluționare a acestor cereri constituie contencios administrativ. Conform art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative-inclusiv contractele asimilate actelor administrative-emise sau încheiate de autoritățile publice centrale sau de persoanele juridice de drept privat asimilate autorităților publice centrale, se soluționează în fond (în prima instanța) de ­secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

La rândul său, Curtea de Apel Oradea, prin sentința civilă nr. 68 din 15 februarie 2010, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare, reținând următoarele: Contractul privind eliberarea rovinietei pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale are natura unui contract comercial, încheiat între o autoritate publică și societate comercială, prin care autoritatea percepe societății comerciale o taxă de utilizare a rețelei de drumuri naționale. Constatând existența conflictului negativ de competență, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a sesizat î nalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării acestuia, potrivit art. 22 C. proc.

civ. Verificând cauza, Curtea constată că, în raport cu obiectul litigiului și având în vedere dispozițiile legale incidente în cauză, competența materială revine Judecătoriei Satu Mare, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Astfel, așa cum rezultă din chiar conținutul cererii de chemare în judecată, obiectul acesteia îl constituie emiterea unei ordonanțe de plată, în condițiile O.U.G. nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale. Conform art. 10 alin. (1) din actul normativ susmenționat, „În cazul în care, ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declarațiilor părților, precum și a celorlalte probe administrate, constată că cererea este întemeiată, instanța emite o ordonanță de plată, în care se precizează suma și termenul de plată”.

De asemenea, potrivit art. 5 alin. (l) din același act normativ, „Cererea privind creanța de plată a prețului se depune la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță”. În speță, obiectul cererii îl formează obligații contractuale neonorate de debitoare, potrivit Contractului încheiat în temeiul art. 4 din O.G. nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier, care prevede posibilitatea achitării în 4 rate trimestriale a tarifului de utilizare. Din conținutul clauzelor contractului și din prevederile O.G. nr. 15/2002 rezultă că un asemenea contract se încheie pentru eșalonarea tarifului de utilizare și condiționarea eliberării rovinietelor de plata ratelor trimestriale a tarifului de utilizare pentru autovehiculele deținute.

În cauză, deci, nu ne aflăm în prezența unui contract administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, din moment ce asemenea contracte, la care se referă art. 4 din O.G. nr. 15/2002, în vigoare la data respectivă, nu au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, ci eșalonarea plății în 4 rate trimestriale a tarifului de utilizare a infrastructurii de transport rutier. De altfel, chiar O.U.G. nr. 119/2007, invocată în mod expres ca temei al cererii de chemare în judecată, vizează în mod explicit contractele comerciale, având ca obiect de reglementare măsuri de combatere a întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din astfel de contracte.

Față de cele arătate, cum în cauză este vorba de un contract de natură comercială, având în vedere valoarea obiectului și ținând seama de dispozițiile art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2007, raportat la cele ale art. 1 pct. 1 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe C.N.A.D.N.R. – D.R.D.P. Cluj și SC I. SRL Satu Mare în favoarea Judecătoriei Satu Mare Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-06-29
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3479/2010
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Satu Mare, la data de 26 noiembrie 2009, creditoarea C.N.A.D.N.R. SA prin D.R.D.P. Cluj,
ÎCCJ 2010-08-19
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3630/2010
Asupra conflictului de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare la data de 27 octombrie 2009, creditoarea CN A.D.R. SA, prin D.R.D.P. Cluj, a so
ÎCCJ 2010-08-19
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3628/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătorie Satu Mare creditoarea C.N.A.D.N.R. SA prin D.R.D.P. Cluj, a formulat cerere pentru emiterea SOMAȚIE DE PLAT
ÎCCJ 2010-08-19
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3635/2010
Asupra conflictului de competență de față: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare, la data de 26 octombrie 2009, creditoarea C.N.A.D.N.R SA prin D.R.D.P. Cluj a solicitat, în cadrul procedurii ordonanței de plată, obligar
ÎCCJ 2010-08-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3634/2010
Asupra conflictului de competență de față: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare, la data de 26 octombrie 2009, creditoarea C.N.A.D.R SA prin D.R.D.P. Cluj a solicitat, in cadrul procedurii ordonanței de plată, obligarea
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă