ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 472/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 472/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ

și fiscal, reclamantul D.G. a chemat în judecată pe pârâții

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, R.N.P.

R., F.G., T.G., M.S., M.A., C.C., P.G., E.M.P., D.V. și I.I. solicitând

instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză

să dispună obligarea pârâților:

- Ministerul Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale, F.G. și T.G. la plata de

despăgubiri materiale în sumă de 10.000 lei, reprezentând cheltuieli

medicale și de transport și la 30.000 lei, cu titlu de daune morale,

pentru suferința, tracasarea și prejudicierea imaginii publice;

- R.N.P. R., M.S., M.A., C.C., P.G.,

E.M.P., D.V. și I.I. la plata de despăgubiri materiale în sumă

de 20.000 lei, reprezentând cheltuieli medicale și de transport și la

30.000 lei, cu titlu de daune morale.

În motivarea acțiunii,

reclamantul susține că a fost eliberat din funcția de director

al D.S. Vrancea pe motive disciplinare, măsură care a fost

anulată de instanța de contencios administrativ.

Reclamantul precizează că

a efectuat cheltuieli pentru deplasarea la diferite instanțe sau

unități medicale.

În cauză a fost

administrată proba cu înscrisuri și proba cu expertiză

medico-legală.

Pârâții persoane fizice au

formulat întâmpinări în cauză în care au invocat:

- excepția lipsei

calității procesuale pasive, cu motivarea că nu sunt

responsabili pentru eliberarea reclamantului din funcția publică;

- excepția

tardivității acțiunii, întrucât aceasta trebuia introdusă

în anul 2005, când reclamantul a avut cunoștință de

existența prejudiciului și de persoanele care l-au cauzat.

Pe fondul cauzei, pârâții au

solicitat respingerea acțiunii, pe considerentul că reclamantul nu a

făcut dovada că ar exista o legătură de cauzalitate între

măsura eliberării din funcție și bolile de care

suferă.

Curtea de Apel Galați, secția

de contencios          administrativ și fiscal, prin sentința nr. 14

din 27 ianuarie 2009, a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâților F.G., T.G., M.S., M.A., C.C., P.G., E.M.P., D.V.

și I.I. și a respins acțiunea față de aceștia, a

admis în parte acțiunea și a obligat pârâții Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și R.N.P. R.

să plătească reclamantului suma de câte 10.000 lei fiecare, cu

titlu de despăgubiri civile și câte 300.000 lei fiecare, cu titlu de

daune morale.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâților persoane fizice este

fondată, întrucât raportul juridic obligațional invocat de reclamant

are drept subiecte pasive autoritățile publice care au dispus

măsurile anulate de instanțe; în plus, pârâții persoane fizice,

chiar dacă au deținut funcții de conducere în cadrul celor

două autorități publice pârâte, nu pot fi făcuți

răspunzători în lipsa dovedirii unei atitudini vădit culpabile.

Excepția tardivității

acțiunii este nefondată, întrucât aceasta a fost depusă în

termenul legal de un an, prevăzut de art. 19 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, modificată.

Pe fondul cauzei, prima

instanță a reținut că, în urma măsurilor abuzive pe

care le-au dispus, autoritățile pârâte au cauzat reclamantului un

prejudiciu moral, prin afectarea gravă a onoarei și demnității

sale.

Totodată, instanța de fond

a menționat faptul că aceeași situație i-a afectat

reclamantului și starea de sănătate, după cum rezultă

din raportul de expertiză dispus în cauză.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale și R.N.P. R..

1) Pârâtul Ministerul Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale a solicitat, admiterea

recursului, în principal, casarea sentinței atacate și trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe iar, în subsidiar,

modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca fiind

formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă.

În dezvoltarea căii de atac,

încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 9 și art. 304

1

C. proc. civ., recurentul a formulat următoarele critici de nelegalitate:

a) Raportul de expertiză

medico-legală este lovit de nulitate, deoarece nu le-a fost comunicat

și, pe cale de consecință, nu a putut face obiecțiuni la

acesta;

b) Instanța de fond a omis

să se pronunțe asupra excepției lipsei calității

procesuale pasive a ministerului în cauză;

c) Intimatul-reclamant nu a

administrat în speță probe prin care să dovedească

temeinicia pretențiilor sale;

d) Soluția pronunțată

cu privire la excepția tardivității acțiunii este greșită,

deoarece reclamantul a luat cunoștință de existența

prejudiciului la data de 31 octombrie 2006, dată la care a fost

pronunțată sentința nr. 129 de către Curtea de Apel

Galați;

1) Pârâta R.N.P. R. a solicitat

admiterea recursului, în principal, casarea sentinței atacate și

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe iar, în

subsidiar, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca

fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă.

În motivarea recursului, întemeiat

pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susține că

sentința atacată este nelegală, întrucât despăgubirile

materiale și morale au fost acordate în condițiile în care

intimatul-reclamant nu a putut proba existența legăturii de cauzalitate

între măsura eliberării din funcția publică și

deteriorarea stării sale de sănătate.

Intimații M.A., M.S., F.G., D.V.

și I.I. au formulat întâmpinări în cauză în care au solicitat

să se constate că nu au calitate procesuală pasivă și

să se respingă acțiunea reclamantului, în principal, ca fiind

prescrisă iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Analizând sentința

atacată, în raport de motivele de recurs formulate, cât și din

oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază

că recursurile sunt fondate, pentru considerentele care vor fi expuse în

continuare.

Astfel, prin hotărârea nr. 1

din 29 martie 2005, consiliul de disciplină a propus directorului general

al R.N.P. R. aplicarea măsurii aprobate de Ministerul Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale, prin nota nr. 43094 din 7

februarie 2005, respectiv desfacerea disciplinară a contractului

individual de muncă al intimatului-reclamant D.G., în temeiul art. 48 alin.

(2) lit. g) din O.U.G. nr. 59/2000, modificat.

Prin hotărârea nr. 5 din 23 mai

2005, consiliul de administrație al R.N.P. R. a respins contestația

administrativă formulată de intimatul-reclamant împotriva primei

hotărâri (fila 231, vol. II, dosar fond).

Prin decizia nr. 432 din 10 iunie 2005,

R.N.P.R. a procedat la desfacerea disciplinară a contractului individual

de muncă al intimatului-reclamant (filele 232-233, vol. II, dosar fond).

Curtea de Apel Galați, secția

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 125 din 18

noiembrie 2005, a admis acțiunea reclamantului D.G. și a anulat

decizia nr. 432 din 10 iunie 2005 ca tardiv emisă (filele 229-230, vol.

II, dosar fond).

Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin decizia nr. 2963 din 19 septembrie 2006, a respins ca

nefondat recursul declarat de R.N.P.R. împotriva sentinței anterior

individualizate (filele 147-151, vol. II, dosar fond).

Curtea de Apel Galați, secția

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 129 din 31

octombrie 2006, a admis acțiunea reclamantului D.G. și a anulat

hotărârea nr. 1 din 29 martie 2005 a consiliului de disciplină din

cadrul R.N.P. R., precum și hotărârea nr. 5 din 23 mai 2005 a

consiliului de administrație al aceleași autorități

publice.

apreciază că este fondat motivul de recurs încadrat în prevederile

art. 304 pct. 6 C. proc. civ., respectiv că judecătorul fondului a

omis să analizeze și să se pronunțe asupra excepției

lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale, excepție invocată în

întâmpinarea formulată în cauză de această autoritate

publică centrală (a se vedea filele 252-257, vol. I dosar fond).

Analizând excepția aflată

în discuție, Înalta Curte consideră că este fondată, pentru

următoarele argumente:

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, modificată, orice persoană care se consideră

vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim,

de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin

nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa

instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului,

recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și

repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Ca atare, calitatea procesuală

pasivă presupune existența unei identități între persoana

despre care se pretinde că este obligată în raportul juridic dedus

judecății și cea care are calitatea de pârât.

În spețele anterior

nominalizate, în care s-a dispus anularea măsurilor administrative de

sancționare a intimatului-reclamant, calitate procesuală pasivă

a avut doar R.N.P.R., întrucât partea reclamantă nu a contestat și

nota nr. 43094 din 7 februarie 2005 întocmită de Corpul de control al

Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

Prin urmare, Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nu are calitate

procesuală pasivă în prezenta cauză în care se solicită

acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul material și moral cauzat

în urma adoptării măsurilor de sancționare disciplinară a

intimatului-reclamant.

soluția pronunțată de prima instanță cu privire la

excepția tardivității acțiunii este corectă, întrucât

intimatul-reclamant a formulat acțiunea de contencios administrativ cu

respectarea termenului impus de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

modificată.

Acest termen nu se poate calcula de

la momentul pronunțării sentinței nr. 129 din 31 octombrie 2006

de către Curtea de Apel Galați, ci de la o dată ulterioară,

când această hotărâre judecătorească a rămas

definitivă, dată la care intimatul-reclamant a putut să evalueze

prejudiciul pe care pretinde că i-a fost cauzat de către pârâții

din cauză.

În opinia Înaltei Curți, în

speța de față, intimatul-reclamant nu a administrat probe prin

care să dovedească temeinicia pretențiilor sale.

Potrivit dispozițiilor art. 1169 C. civ., sarcina probei în cererea privind acordarea daunelor materiale și morale

aparține reclamantului, conform principiului actori

incumbit omnus

probandi

.

Cu alte cuvinte, potrivit dreptului

comun, reclamantul are obligația de a face dovada existenței

prejudiciului material și moral încercat, a caracterului ilicit a faptei

pârâtului, a săvârșirii faptei ilicite cu vinovăție și

a raportului de cauzalitate între prejudiciul suferit de reclamant și

fapta pârâtului.

În literatura de specialitate,

daunele morale sunt apreciate, în general, ca reprezentând o atingere

adusă integrității fizice a persoanei,

sănătății, cinstei, demnității, onoarei sau

prestigiului profesional.

Așadar, daunele morale nu se

acordă în mod automat, ca efect al admiterii cererii de anulare a unui act

administrativ, ci trebuie administrate probe care să justifice producerea

unor suferințe morale.

În speța de față,

recurentul-reclamant nu a probat faptul că a suferit un prejudiciu

material și moral.

Astfel, în referatul nr. 8146 din 27

august 2007 întocmit de medicul de familie al intimatului-reclamant se

menționează faptul că acesta se află în evidență

din anul 2005, cu următoarele afecțiuni: hipertensiune

arterială, dislipidemie, hepatită cronică, discopatie

lombosacrată cu discartroză L4-L5, litiază renală cu

infecții urinare recurente, sindrom anxiosodepresiv și zona zoster (a

se vedea filele 11-12, vol. I dosar fond).

În raportul de expertiză

medico-legală (aflat la filele 154-155, vol. II dosar fond), precum

și în răspunsul la obiecțiuni (aflat la filele 298-299, vol. II

dosar fond) se concluzionează în sensul că doar o parte din afecțiunile

medicale de care suferă intimatul-reclamant ar putea fi determinate sau

favorizate de stresul psihic cauzat de respectivele litigii, fără a

preciza cu siguranță și fără dubii că ar exista o

astfel de legătură.

În plus, trebuie arătat că

intimatul-reclamant a recunoscut la interogatoriul luat de către

instanță că a avut în viața personală o serie de

evenimente cu impact negativ asupra sufletului și psihicului uman (a se

vedea filele 316-321, vol. II, dosar fond).

Instanța de control judiciar

apreciază că este nefondată susținerea intimatului-reclamant

în sensul că măsurile adoptate de autoritatea recurentă i-au

produs un prejudiciu moral, respectiv că i-au afectat grav onoarea și

demnitatea, în condițiile în care acesta a arătat faptul că, după

ce a fost eliberat din funcția de director al D.S. Vrancea, a fost numit

în funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii.

În altă ordine de idei, Înalta

Curte constată că intimatul-reclamant nu a depus la dosarul cauzei

acte din care să rezulte exact cuantumul cheltuielilor medicale și de

transport pe care le-a solicitat în cauză.

De asemenea, în răspunsul la

întrebarea nr. 6 din interogatoriu, intimatul-reclamant a recunoscut faptul

că i-au fost plătite cheltuielile de judecată solicitate și

dovedite în litigiile generate de contestarea actelor administrative de

sancționare disciplinară.

Pe de altă parte, trebuie

menționat faptul că, în jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului (a se vedea cauza Mazăre contra României) se

consideră că emiterea actului solicitat de reclamant poate constitui

în sine o reparație echitabilă suficientă pentru repararea

oricărui prejudiciu moral suferit de acesta.

În același sens s-a

pronunțat și Curtea de Justiție a Comunităților

Europene (a se vedea hotărârea nr. 17 decembrie 2009 în cauza C-197/09

RX-II, Mc/Agenției Europene pentru Medicamente – EMEA), arătând

că anularea unui act poate constitui în sine repararea adecvată a

prejudiciului moral menționat de reclamant.

Pentru considerentele arătate,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., coroborat cu

art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite

recursurile, va modifica sentința atacată, în sensul că va

respinge acțiunea reclamantului față de pârâtul Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale ca fiind

formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă și va respinge acțiunea reclamantului față de

ceilalți pârâți ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și

R.N.P. R. împotriva sentinței nr. 14 din 27 ianuarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că: respinge acțiunea reclamantului față de Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale ca fiind

formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual

pasivă.

Respinge acțiunea reclamantului

formulată în contradictoriu cu R.N.P. R., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 29 ianuarie 2010.