- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 22 iunie 2010
Decizia nr. 3274/2010 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 3238/2009 a Curții de Apel București
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A.T.P.P. – S.A.F.P.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.S.S.P.P., anularea deciziei de sancționare nr. 67 din 22 ianuarie 2009 emisă de aceasta. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că decizia atacată este nelegală și abuzivă, întrucât potrivit art. 80 din Legea nr. 411/2004 și art. 12 din Legea nr. 204/2006, modificarea conținutului documentelor care au stat la baza autorizației de administrare trebuie aprobată în prealabil de Comisie, cu excepția cazului în care modificarea excede controlului administratorului, în situația de față obligația de a schimba denumirea fiind una legală, prevăzută într-o dispoziție imperativă a legii.
S-a mai arătat că, prin adresa nr. 15370 din 25 noiembrie 2008, C.S.S.P.P. a atras atenția cu privire la obligativitatea schimbării denumirii societății, în conformitate cu noile acte normative, solicitând totodată ca în termen de 30 de zile să se depună toate documentele care emană de la societate. A apreciat reclamanta că modificarea tuturor documentelor nu se putea face fără ca schimbarea denumirii societății să fie înregistrată la O.R.C., această operațiune efectuându-se sub control judecătoresc. Prin Sentința Civilă nr. 3238 din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost admisă, instanța dispunând anularea deciziei de sancționare nr. 67 din 22 ianuarie 2009, emisă de pârâta C.S.S.P.P.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că autoritatea pârâtă a încadrat fapta reținută în sarcina reclamantei la art. 141 alin. (l) lit. g) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 411/2004 și art. 121 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 204/2006, care prevăd contravenția ca fiind o nerespectare a celorlalte obligații prevăzute în cuprinsul legilor, în normele emise în aplicarea acestora, precum și în actele adoptate de Comisie.
A apreciat instanța fondului că legea nu califică în mod expres fapta reținută ca fiind contravenție, cum este cazul celor prevăzute la lit. a) – f) ale art. 141 din Legea nr. 411/2004 sau în cazul celor prevăzute la art. 121 lit. a) – j) din Legea nr. 204/2006, rămânând așadar de stabilit dacă fapta reținută de autoritatea pârâtă reprezintă o nerespectare a obligației prevăzute la art. 80 Legea nr. 411/2004 și art. 12 din Legea nr. 204/2006 de natură a fi calificată drept contravenție și sancționată potrivit dispozițiilor din decizia atacată. S-a reținut că, în contextul în care schimbarea denumiri societății a devenit obligatorie, nefiind o decizie a administratorului, autoritatea pârâtă nu a făcut prin corespondența purtată vreo precizare în legătură cu procedura de modificare, respectiv dacă mai este necesară sau nu aprobarea procedurii de modificare, în prealabil, sau se aplică situația de excepție.
De asemenea, s-a mai reținut, pârâta nu a adoptat reglementări clare în ceea ce privește procedura de urmat, momentul la care autorizarea schimbării denumirii trebuia solicitată și care erau pașii de urmat în privința acestei proceduri. S-a mai constatat că între reclamantă și autoritatea pârâtă s-a purtat o corespondență bogată, reclamanta dovedind bună credință, iar prin nerespectarea pașilor procedurii de avizare a modificării actului constitutiv nu s-a creat nici un prejudiciu participanților asigurați în sistem. Față de toate cele reținute, judecătorul fondului a apreciat că fapta a fost calificată în mod greșit ca fiind contravenție, neavând pericolul social specific faptelor contravenționale.
Împotriva acestei hotărârea declarat recurs C.S.S.P.P., solicitând modificarea ei în tot, iar pe fond, respingerea contestației formulate, cu menținerea dispozițiilor deciziei atacate, ca fiind temeinice și legale. A fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia recurenta a susținut, în esență, următoarele:
Instanța de judecată nu a avut în vedere, în aprecierile sale, întreg ansamblul de prevederi legale care a constituit temeiul emiterii deciziei de sancționare, respectiv art. 16 alin. (1), art. 21, 22, 23 lit. c) și m) din O.U.G. nr. 50/2005, potrivit cărora C.S.S.P.P. are anumite competențe, inclusiv de sancționare a abaterilor legale;
Buna credință a reclamantei și faptul că a depus cererea de aprobare a schimbării denumirii în ziua emiterii deciziei de sancționare nu puteau conduce la adoptarea soluției de anulare a acesteia, având în vedere faptul că, în adoptarea ei, s-a ținut cont de toate circumstanțele atenuate și a fost aplicată cea mai ușoară sancțiune, cu caracter preponderent moral și de atenționare.
Aprecierile instanței de fond referitoare la faptul că pârâta nu a adoptat reglementări clare în ceea ce privește procedura de urmat în cazul modificării art. 14 din Legea nr. 204/2006, sau că în corespondența purtată nu s-a făcut vreo precizare în legătură cu procedura de modificare, sunt infirmate atât de „bogata” corespondență purtată cu intimata, recunoscută chiar și de instanță, din care reies termenele clare date de autoritate, cât și de conduita celorlalte societăți care s-au aflat în aceeași situație cu reclamanta. Prin adresele transmise intimatei - reclamante a fost comunicată nu numai intenția de monitorizare și verificare a modului în care prevederile legale vor fi aduse la îndeplinire, ci și precizarea, fără echivoc, referitoare la faptul că modificarea denumirii societății se face numai sub condiția transmiterii în prealabil C.S.S.P.P. a solicitării de aprobare a acestei modificări, aspect ce nu a fost reținut de către instanța de judecată.
La data de 11 decembrie 2008, ca urmare a solicitării expres a recurentei, acționarii societății au adoptat Hotărârea nr. 6 cu privire la schimbarea denumirii societății, însă nu au solicitat autorizarea acestei modificări, așa cum li s-a comunicat. Contrar celor reținute de instanță, această hotărâre nu este atestată de avocat, iar pentru a fi opozabile terților, hotărârile adunării generale vor fi depuse la oficiul registrului comerțului, în termen de 15 zile, spre a fi menționate în registru și a fi publicate în M. Of., Partea a IV-a. Or, tocmai în această etapă intervine rolul C.S.S.P.P. de autorizare prealabilă a modificărilor actului constitutiv, conform art. 80, coroborat cu art. 75 lit. f) din Legea nr. 411/2004.
Societatea avea obligația să cunoască această procedură, fiind prevăzută de legislația primară în domeniu și, mai mult, chiar urmată de aceasta în perioada anterioară. Instanța de fond nu a reținut cazuistica înregistrată la C.S.S.P.P., conform căreia alte entități au procedat conform prevederilor legale, solicitând în prealabil Comisiei aprobarea pentru modificările aduse actului constitutiv privind denumirea societății, deși în probatoriul administrat au fost depuse documentele care relevă aceste aspecte.
Aprecierea instanței de fond privind lipsa pericolului social în speța dată este eronată, întrucât gradul de pericol social al unei fapte este determinat de importanța și rolul relațiilor sociale care au fost prejudiciate, trebuind să fie apreciat într-un context dat de mai mulți factori, inclusiv a celor prin care se aduce atingere ordinii de drept. Monitorizarea prudențială se realizează de către C.S.S.P.P. sau oricare dintre autoritățile de supraveghere în domeniile specifice, prin măsuri și decizii ferme, astfel încât valorile sociale de interes public major pe care le apără să nu fie prejudiciate. Or, în pofida cerințelor clare și a solicitărilor imperative transmise reclamantei, aceasta și-a arogat dreptul de a transmite documentele după propria voință, fără a ține cont de actele Comisiei, ceea ce denotă un comportament neconform, în care este vădită intenția de încălcare a respectivelor acte. Examinând actele dosarului, hotărârea atacată și motivul de nelegalitate invocat, prin prisma prevederilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte reține că recursul nu este fondat, în considerarea argumentelor ce succed. Prin hotărârea atacată nu au fost contestate competențele C.S.S.P.P. de a sancționa abaterile de la prevederile legale aplicabile în domeniul său de activitate, concluzionându-se însă, în mod corect, pe baza probatoriului administrat în cauză și în raport cu prevederile legale incidente în materie, că societatea nu putea fi sancționată contravențional, întrucât nu au fost încălcate prevederile legale indicate în decizia contestată. Astfel, prin decizia nr. 67 din 22 ianuarie 2009, emisă în temeiul art. 141 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 204/2006, Comisia a decis sancționarea societății reclamante cu avertisment scris pentru nerespectarea prevederilor art. 80 din Legea nr. 411/2004, privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 12 din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, reținând că aceasta nu a solicitat aprobarea schimbării denumirii societății, conform prevederilor Legii nr. 208, obstrucționând posibilitatea de verificare în prealabil de către C.S.S.P.P. a respectării de către entitate a prevederilor art. 75 lit. f) din Legea nr. 411/2004 și ale art. 7 lit. e) din Legea nr. 204/2006, fiind nerespectate totodată și dispozițiile date prin actele Comisiei. În conformitate cu prevederile art. 80 alin. (1) din Legea nr. 411/2004, modificarea conținutului documentelor care au stat la baza autorizației de administrare trebuie aprobată prealabil de Comisie cu excepția cazului în care o astfel de modificare este în afara controlului administratorului. Comisia analizează modificările în conformitate cu prevederile art. 75 și aprobă sau respinge cererea, așa cum dispune același text de lege prin alin. (2). Pentru aprobarea cererii de autorizare a de constituire, legiuitorul a impus, prin art. 75 lit. f), condiția ca denumirea administratorului să nu fie de natură să inducă în eroare participanții, potențialii participanți sau alte persoane. Dispoziții similare conțin și art. 12 și 7 lit. e) din Legea nr. 204/2006, pretins încălcate de reclamantă. Rezultă din aceste prevederi legale, pe de o parte, că a fost instituită o excepție de la obligația de aprobare prealabilă a conținutului documentelor care au stat la baza autorizației de administrare, iar pe de altă parte, faptul că, în privința denumirii administratorului, Comisia este abilitată să analizeze doar dacă acesta este sau nu de natură să inducă în eroare participanții, potențialii participanți sau alte persoane. Cadrul legal special în materie a fost modificat și completat prin O.U.G. nr. 112/2007, aprobată la rândul său, cu modificări și completări prin Legea nr. 201/2008 (M. Of., nr. 728/28.10.2008), în urma acestor modificări art. 14 din Legea nr. 204/2006 având următorul cuprins: „(1) Denumirea societății de pensii care obține autorizație de administrare, în conformitate cu prevederile prezentei legi și cu cele ale Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, va conține sintagma societate de administrare a fondurilor de pensii private; (2) Sintagma prevăzută la alin. (1) se utilizează numai în denumirea administratorilor care dețin o autorizație de administrare în conformitate cu prevederile prezentei legi și/sau cu cele ale Legii nr. 411/20004”. În aceste condiții, este evident că pentru modificarea denumirii astfel încât aceasta să conțină sintagma impusă de legiuitor, societatea reclamantă s-a aflat în situația de excepție reglementată prin art. 80 alin. (1) din Legea nr. 411/2004 și art. 12 din Legea nr. 204/2006, astfel încât nu era obligatorie aprobarea prealabilă a respectivei modificări de către Comisie. În situația dată, schimbarea denumirii a constituit o obligație legală, prevăzută într-o dispoziție imperativă a legii, pentru a cărei îndeplinire nu era admisibilă impunerea condiției aprobării prealabile, cu nesocotirea acestor prevederi legale. Ca atare, emiterea de către Comisie a unor dispoziții prin care se adaugă la lege, prin invocarea atribuțiilor de supraveghere prudențială a sistemului de pensii private, nu putea constitui temeiul legal al stabilirii răspunderii contravenționale în sarcina societății reclamante. În considerarea caracterului decisiv al acestor aspecte pentru corecta soluționare a cauzei, analiza detaliată a celorlalte susțineri ale recurentei este superfluă. Față de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, obligând recurenta, parte căzută în pretenții în sensul art. 274 C. proc. civ., să-i plătească intimatei suma de 4998 lei, reprezentând cheltuielile de judecată suportate în această etapă procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de C.S.S.P.P. împotriva Sentinței Civile nr. 3238 din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Obligă recurenta - pârâtă C.S.S.P.P. la plata sumei de 4998 lei cheltuieli de judecată către intimata - reclamantă SC A.T.P.P. – S.A.F.P.P. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2010.