ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3274/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3274/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanta SC A.T.P.P. – S.A.F.P.P. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâta C.S.S.P.P., anularea deciziei de sancționare nr.

67 din 22 ianuarie 2009 emisă de aceasta.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că decizia atacată este nelegală

și abuzivă, întrucât potrivit art. 80 din Legea nr. 411/2004 și art.

12 din Legea nr. 204/2006, modificarea conținutului documentelor care au

stat la baza autorizației de administrare trebuie aprobată în

prealabil de Comisie, cu excepția cazului în care modificarea excede

controlului administratorului, în situația de față

obligația de a schimba denumirea fiind una legală,

prevăzută într-o dispoziție imperativă a legii.

S-a mai arătat că, prin

adresa nr. 15370 din 25 noiembrie 2008, C.S.S.P.P. a atras atenția cu

privire la obligativitatea schimbării denumirii societății, în

conformitate cu noile acte normative, solicitând totodată ca în termen de

30 de zile să se depună toate documentele care emană de la

societate.

A apreciat reclamanta că

modificarea tuturor documentelor nu se putea face fără ca schimbarea

denumirii societății să fie înregistrată la O.R.C.,

această operațiune efectuându-se sub control judecătoresc.

Prin Sentința Civilă nr. 3238

din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost

admisă, instanța dispunând anularea deciziei de sancționare nr. 67

din 22 ianuarie 2009, emisă de pârâta C.S.S.P.P.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut, în esență,

că autoritatea pârâtă a încadrat fapta reținută în sarcina

reclamantei la art. 141 alin. (l) lit. g) și alin. (2) lit. a) din Legea nr.

411/2004 și art. 121 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 204/2006, care

prevăd contravenția ca fiind o nerespectare a celorlalte

obligații prevăzute în cuprinsul legilor, în normele emise în

aplicarea acestora, precum și în actele adoptate de Comisie.

A apreciat instanța fondului

că legea nu califică în mod expres fapta reținută ca fiind

contravenție, cum este cazul celor prevăzute la lit. a) – f) ale art.

141 din Legea nr. 411/2004 sau în cazul celor prevăzute la art. 121 lit. a)

– j) din Legea nr. 204/2006, rămânând așadar de stabilit dacă

fapta reținută de autoritatea pârâtă reprezintă o

nerespectare a obligației prevăzute la art. 80 Legea nr. 411/2004

și art. 12 din Legea nr. 204/2006 de natură a fi calificată

drept contravenție și sancționată potrivit

dispozițiilor din decizia atacată.

S-a reținut că, în

contextul în care schimbarea denumiri societății a devenit

obligatorie, nefiind o decizie a administratorului, autoritatea pârâtă nu

a făcut prin corespondența purtată vreo precizare în

legătură cu procedura de modificare, respectiv dacă mai este

necesară sau nu aprobarea procedurii de modificare, în prealabil, sau se

aplică situația de excepție.

De asemenea, s-a mai reținut,

pârâta nu a adoptat reglementări clare în ceea ce privește procedura

de urmat, momentul la care autorizarea schimbării denumirii trebuia

solicitată și care erau pașii de urmat în privința acestei

proceduri.

S-a mai constatat că între

reclamantă și autoritatea pârâtă s-a purtat o

corespondență bogată, reclamanta dovedind bună

credință, iar prin nerespectarea pașilor procedurii de avizare a

modificării actului constitutiv nu s-a creat nici un prejudiciu participanților

asigurați în sistem.

Față de toate cele

reținute, judecătorul fondului a apreciat că fapta a fost

calificată în mod greșit ca fiind contravenție, neavând

pericolul social specific faptelor contravenționale.

Împotriva acestei hotărârea

declarat recurs C.S.S.P.P., solicitând modificarea ei în tot, iar pe fond,

respingerea contestației formulate, cu menținerea dispozițiilor deciziei

atacate, ca fiind temeinice și legale.

A fost invocat motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia

recurenta a susținut, în esență, următoarele:

a avut în vedere, în aprecierile sale, întreg ansamblul de prevederi legale

care a constituit temeiul emiterii deciziei de sancționare, respectiv art.

16 alin. (1), art. 21, 22, 23 lit. c) și m) din O.U.G. nr. 50/2005, potrivit

cărora C.S.S.P.P. are anumite competențe, inclusiv de

sancționare a abaterilor legale;

reclamantei și faptul că a depus cererea de aprobare a

schimbării denumirii în ziua emiterii deciziei de sancționare nu

puteau conduce la adoptarea soluției de anulare a acesteia, având în

vedere faptul că, în adoptarea ei, s-a ținut cont de toate

circumstanțele atenuate și a fost aplicată cea mai

ușoară sancțiune, cu caracter preponderent moral și de

atenționare.

fond referitoare la faptul că pârâta nu a adoptat reglementări clare

în ceea ce privește procedura de urmat în cazul modificării art. 14

din Legea nr. 204/2006, sau că în corespondența purtată nu s-a

făcut vreo precizare în legătură cu procedura de modificare,

sunt infirmate atât de „bogata” corespondență purtată cu

intimata, recunoscută chiar și de instanță, din care reies

termenele clare date de autoritate, cât și de conduita celorlalte societăți

care s-au aflat în aceeași situație cu reclamanta.

Prin adresele transmise intimatei - reclamante

a fost comunicată nu numai intenția de monitorizare și

verificare a modului în care prevederile legale vor fi aduse la îndeplinire, ci

și precizarea, fără echivoc, referitoare la faptul că

modificarea denumirii societății se face numai sub condiția transmiterii

în prealabil C.S.S.P.P. a solicitării de aprobare a acestei modificări,

aspect ce nu a fost reținut de către instanța de judecată.

urmare a solicitării expres a recurentei, acționarii societății

au adoptat Hotărârea nr. 6 cu privire la schimbarea denumirii

societății, însă nu au solicitat autorizarea acestei

modificări, așa cum li s-a comunicat.

Contrar celor reținute de

instanță, această hotărâre nu este atestată de avocat,

iar pentru a fi opozabile terților, hotărârile adunării generale

vor fi depuse la oficiul registrului comerțului, în termen de 15 zile,

spre a fi menționate în registru și a fi publicate în M. Of., Partea

a IV-a. Or, tocmai în această etapă intervine rolul C.S.S.P.P. de

autorizare prealabilă a modificărilor actului constitutiv, conform

art. 80, coroborat cu art. 75 lit. f) din Legea nr. 411/2004.

să cunoască această procedură, fiind prevăzută de

legislația primară în domeniu și, mai mult, chiar urmată de

aceasta în perioada anterioară.

Instanța de fond nu a

reținut cazuistica înregistrată la C.S.S.P.P., conform căreia

alte entități au procedat conform prevederilor legale, solicitând în

prealabil Comisiei aprobarea pentru modificările aduse actului constitutiv

privind denumirea societății, deși în probatoriul administrat au

fost depuse documentele care relevă aceste aspecte.

privind lipsa pericolului social în speța dată este eronată, întrucât

gradul de pericol social al unei fapte este determinat de importanța

și rolul relațiilor sociale care au fost prejudiciate, trebuind

să fie apreciat într-un context dat de mai mulți factori, inclusiv a

celor prin care se aduce atingere ordinii de drept.

Monitorizarea prudențială

se realizează de către C.S.S.P.P. sau oricare dintre

autoritățile de supraveghere în domeniile specifice, prin măsuri

și decizii ferme, astfel încât valorile sociale de interes public major pe

care le apără să nu fie prejudiciate.

Or, în pofida cerințelor clare

și a solicitărilor imperative transmise reclamantei, aceasta

și-a arogat dreptul de a transmite documentele după propria

voință, fără a ține cont de actele Comisiei, ceea ce denotă

un comportament neconform, în care este vădită intenția de

încălcare a respectivelor acte.

Examinând actele dosarului,

hotărârea atacată și motivul de nelegalitate invocat, prin

prisma prevederilor legale incidente în materia supusă controlului

judiciar, Înalta Curte reține că recursul nu este fondat, în

considerarea argumentelor ce succed.

Prin hotărârea atacată nu

au fost contestate competențele C.S.S.P.P. de a sancționa abaterile de

la prevederile legale aplicabile în domeniul său de activitate,

concluzionându-se însă, în mod corect, pe baza probatoriului administrat

în cauză și în raport cu prevederile legale incidente în materie,

că societatea nu putea fi sancționată contravențional,

întrucât nu au fost încălcate prevederile legale indicate în decizia contestată.

Astfel, prin decizia nr. 67 din 22

ianuarie 2009, emisă în temeiul art. 141 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 204/2006,

Comisia a decis sancționarea societății reclamante cu

avertisment scris pentru nerespectarea prevederilor art. 80 din Legea nr. 411/2004,

privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu

modificările și completările ulterioare și ale art. 12 din

Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, reținând că aceasta

nu a solicitat aprobarea schimbării denumirii societății,

conform prevederilor Legii nr. 208, obstrucționând posibilitatea de

verificare în prealabil de către C.S.S.P.P. a respectării de

către entitate a prevederilor art. 75 lit. f) din Legea nr. 411/2004

și ale art. 7 lit. e) din Legea nr. 204/2006, fiind nerespectate totodată

și dispozițiile date prin actele Comisiei.

În conformitate cu prevederile art. 80

alin. (1) din Legea nr. 411/2004, modificarea conținutului documentelor

care au stat la baza autorizației de administrare trebuie aprobată

prealabil de Comisie cu excepția cazului în care o astfel de modificare

este în afara controlului administratorului.

Comisia analizează

modificările în conformitate cu prevederile art. 75 și aprobă sau

respinge cererea, așa cum dispune același text de lege prin alin. (2).

Pentru aprobarea cererii de

autorizare a de constituire, legiuitorul a impus, prin art. 75 lit. f),

condiția ca denumirea administratorului să nu fie de natură

să inducă în eroare participanții, potențialii

participanți sau alte persoane.

Dispoziții similare conțin

și art. 12 și 7 lit. e) din Legea nr. 204/2006, pretins

încălcate de reclamantă.

Rezultă din aceste prevederi

legale, pe de o parte, că a fost instituită o excepție de la

obligația de aprobare prealabilă a conținutului documentelor

care au stat la baza autorizației de administrare, iar pe de altă

parte, faptul că, în privința denumirii administratorului, Comisia este

abilitată să analizeze doar dacă acesta este sau nu de

natură să inducă în eroare participanții, potențialii

participanți sau alte persoane.

Cadrul legal special în materie a

fost modificat și completat prin O.U.G. nr. 112/2007, aprobată la

rândul său, cu modificări și completări prin Legea nr. 201/2008

(M. Of., nr. 728/28.10.2008), în urma acestor modificări art. 14 din Legea

nr. 204/2006 având următorul cuprins: „(1) Denumirea societății

de pensii care obține autorizație de administrare, în conformitate cu

prevederile prezentei legi și cu cele ale Legii nr. 411/2004 privind

fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările

și completările ulterioare, va conține sintagma societate de

administrare a fondurilor de pensii private; (2) Sintagma prevăzută

la alin. (1) se utilizează numai în denumirea administratorilor care

dețin o autorizație de administrare în conformitate cu prevederile prezentei

legi și/sau cu cele ale Legii nr. 411/20004”.

În aceste condiții, este

evident că pentru modificarea denumirii astfel încât aceasta să

conțină sintagma impusă de legiuitor, societatea reclamantă

s-a aflat în situația de excepție reglementată prin art. 80 alin.

(1) din Legea nr. 411/2004 și art. 12 din Legea nr. 204/2006, astfel încât

nu era obligatorie aprobarea prealabilă a respectivei modificări de

către Comisie.

În situația dată,

schimbarea denumirii a constituit o obligație legală,

prevăzută într-o dispoziție imperativă a legii, pentru a

cărei îndeplinire nu era admisibilă impunerea condiției

aprobării prealabile, cu nesocotirea acestor prevederi legale.

Ca atare, emiterea de către

Comisie a unor dispoziții prin care se adaugă la lege, prin invocarea

atribuțiilor de supraveghere prudențială a sistemului de pensii

private, nu putea constitui temeiul legal al stabilirii răspunderii

contravenționale în sarcina societății reclamante.

În considerarea caracterului decisiv

al acestor aspecte pentru corecta soluționare a cauzei, analiza

detaliată a celorlalte susțineri ale recurentei este superfluă.

Față de cele expuse,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul,

ca nefondat, obligând recurenta, parte căzută în pretenții în

sensul art. 274 C. proc. civ., să-i plătească intimatei suma de

4998 lei, reprezentând cheltuielile de judecată suportate în această

etapă procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.S.S.P.P.

împotriva Sentinței Civile nr. 3238 din 13 octombrie 2009 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenta - pârâtă C.S.S.P.P.

la plata sumei de 4998 lei cheltuieli de judecată către intimata - reclamantă

SC A.T.P.P. – S.A.F.P.P.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 22 iunie 2010.