ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 338/2010

Prin acțiunea înregistrată la 8 ianuarie 2008 la Tribunalul Dâmbovița, reclamanta A.V.A.S. a solicitat obligarea pârâtei SC P. SA Petrești la plata sumei de 129.850 lei datorată în baza Convențiilor nr. 53 din 11 noiembrie 1993, și 89 din 9 decembrie 1993, 40 din 14 februarie 1994, 299 din 16 iunie 1995 și 907 din 18 octombrie 1996 prin care s-a pus la dispoziția societății, în baza art. 26 lit. b) din Legea nr. 58/1991, mai multe sume de bani destinate restructurării financiare în vederea reabilitării și creării condițiilor pentru trecerea la privatizare, sume care trebuiau restituite eșalonat. Pe cale reconvențională, pârâta a invocat nulitatea clauzei 8.6 din contractul de vânzare-cumpărare din 16 iunie 2000, conform art. 127 din Legea nr. 31/1990, întrucât afectează exercițiul liber al dreptului la vot, impunând A.G.A.

să voteze în sensul distribuirii la dividende și nu al repartizării rezultatelor financiare pe destinații potrivite interesului societății. Prin sentința nr. 831 din 3 iulie 2008 Tribunalul Dâmbovița a respins excepția prematurității acțiunii introdusă de A.V.A.S., a admis în parte excepția prescripției dreptului la acțiune și în consecință a respins ca tardivă acțiunea pentru obligarea pârâtei la plata sumei de 660.250.000 rol. De asemenea, a admis cererea reconvențională, în sensul constatării nulității absolute a clauzei 8.6 din contractul de vânzare cumpărare și a respins acțiunea reclamantei pentru obligarea pârâtei la plata diferenței de 638.250 lei. În ceea ce privește excepția prescrierii în parte a dreptului la acțiune al reclamantei, tribunalul a admis-o avându-se în vedere data de 28 decembrie 2007 a expedierii prin poștă a acțiunii și în raport de prevederile art. 1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1959.

Tribunalul a reținut că nici restul sumei de bani neprescrisă nu se datorează de către pârâtă, în raport de nulitatea clauzei 8.6 din contract care a fost reținută, pe considerentul că stabilește cu anticipație un anume mod de a vota în adunarea generală, în considerarea convențiilor în litigiu, care au stabilit pentru pârâtă obligații de diligență și nu de rezultat. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 6 din 16 ianuarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, cu consecința schimbării acesteia în parte, în sensul respingerii ca prescrisă a acțiunii de obligarea pârâtei la plata ratelor devenite scadente în perioada 1 ianuarie 2002 – 30 iunie 2004, în sumă de 64.925 lei; admiterii acțiunii pentru ratele devenite scadente în perioada 1 iulie 2004 – 31 decembrie 2006 în sumă de 64.925 lei; respingerii cererii reconvenționale, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței.

În considerentele deciziei din apel s-au reținut următoarele: Contrar celor reținute de prima instanță, clauza 8.6 din contractul de vânzare-cumpărare stabilește obligația cumpărătoarei SC C.P.M. SRL de a asigura plata drepturilor cuvenite reprezentantului F.P.S. în A.G.A., în perioada până la data privatizării societății, obligație prevăzută de lege în sarcina societății care se privatizează. Astfel, în mod greșit prima instanță a considerat că această clauză e contrară art. 127 din Legea nr. 31/1990. Nici celelalte obligații stabilite în sarcina cumpărătoarei prin dispozițiile art. 8.6 nu pot fi considerate ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 127 din Legea nr. 31/1990, având în vedere că acestea se referă la plata unor datorii ale societății pârâte către F.P.S.

și reprezentantul acesteia. Din aceste motive, Curtea a reținut că cererea reconvențională este neîntemeiată. S-a mai arătat că, în mod legal a fost respinsă acțiunea ca prescrisă, pentru ratele scadente până la 30 iunie 2004, conform art. 1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958, raportat la art. 3 lit. c) și art. 2 lit. c) din Convenția nr. 907 din 18 octombrie 2006. De asemenea, s-a reținut că acțiunea este întemeiată pentru ratele devenite scadente în perioada 1 iulie 2004 – 31 decembrie 2006, respectiv pentru 5 rate semestriale de 12.985 lei fiecare, în valoare totală de 64.925 lei. Împotriva deciziei reclamanta a declarat recurs, solicitând admiterea acțiunii, modificarea în parte a hotărârii, admiterea apelului, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 64.925 lei reprezentând sume datorate conform convențiilor încheiate cu pârâta pentru ratele scadente până la 30 iunie 2004. În motivarea recursului se invocă incidența art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., arătându-se următoarele: Instanța de apel a interpretat greșit atât dispozițiile art. 3 lit. c), cât și cele ale art. 2 lit. c) din Convenția nr. 907/1996. Astfel, deoarece societatea nu a realizat dividende suplimentare necesare recuperării fondurilor de restructurare, iar, pe de altă parte, valoarea convențiilor nu a fost recuperată din prețul acțiunilor, reclamanta a înțeles să recupereze aceste sume conform art. 3 lit. c), în rate semestriale egale. De aceea, apreciază că nu poate fi vorba de incidența prescripției dreptului material la acțiune, acest drept începând să curgă de la data scadentă ultimei rate stabilită prin convenție în art. 3 lit. c), respectiv data de 31 decembrie 2006. Împotriva deciziei a declarat recurs și pârâta SC P. SA, care a solicitat casarea acesteia conform art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., pe motivul de instanța s-a pronunțat cu încălcarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității. Astfel, invocă necitarea în apel la sediul ales, respectiv la Cabinetul de avocatură al reprezentantului ales. De asemenea, recurenta-pârâtă invocă nelegalitatea deciziei, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pe considerentul că s-a pronunțat cu încălcarea art. 127 din Legea nr. 31/1990, a art. 969 C. civ. art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (1) și art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă. Sub acest aspect, recurenta susține că soluția pronunțată asupra cererii reconvenționale, de respingere, este greșită.

Astfel, potrivit clauzelor celor șapte convenții încheiate cu reclamanta, sumele de bani reclamate urmau să fie restituite în două ipoteze: una cu titlu de sancțiune, atunci când în urma inspecțiilor creditorului se constată nereguli, iar cealaltă, la scadență, însă din rezultatele financiare sau din dividende. Ori, de vreme ce stabilirea profitului net de repartizat sub forma dividendului aparține votului A.G.A. este cert că această clauză le dictează acționarilor cum să voteze, fiind nulă absolut. Recurenta mai susține faptul că, deși în considerente instanța reține că s-a prescris dreptul material la acțiune pentru ratele scadente până la data de 30 iunie 2004 inclusiv, admite acțiunea pentru creanțe legitimate de convenții cu privire la creanțe a căror scadență se plasează anterior aceste date.

Astfel, susține că, Convențiile nr. 53/1993, nr. 89/1993, nr. 40/1994, nr. 237/1994, nr. 528/1994 și nr. 299/1995 legitimează creanțe a căror scadență este anterioară datei de referință a considerentelor, astfel că singura convenție rămasă în discuție este cea din 1996, încheiată în 18 octombrie 1996. Deoarece nu s-au înregistrat dividende, pentru a fi preluate, cu titlu de „dividente suplimentare cuvenite F.P.S.”, conform graficului anexa 3, acesta rămâne fără eficiență și se aplică clauza de rambursare de la art. 3 lit. c). Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate se vor reține următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 18 decembrie 2007, reclamanta A.V.A.S.

a chemat în judecată pârâta SC P. SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 129.850 lei (ron) reprezentând sume datorate conform Convențiilor nr. 53 din 11 noiembrie 1993, 89 din 9 decembrie 1993, 40 din 14 februarie 1994, 299 din 16 iunie 1995 și 907 din 18 octombrie 1996. Reclamanta a susținut că în baza acestor convenții, pârâta a primit de la F.P.S. suma totală de 129.850 lei, iar prin art. 3 lit. c) din ultima convenție s-a stabilit că restituirea sumelor acordate pentru fiecare din convenție să se facă eșalonat, în perioada 2002-2006, în rate semestriale egale, cel mai târziu la datele de 30 iunie și 31 decembrie ale fiecărui an, pârâta neîndeplinindu-și această obligație. Prin cerere reconvențională, pârâta a solicitat să se constate nulitatea absolută a clauzei 8.6 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 16 iunie 2000 conform art. 127 din Legea nr. 31/1990, întrucât afectează exercițiul liber al dreptului de vot, impunând A.G.A.

să voteze în sensul distribuirii de dividende și nu al repartizării rezultatelor financiare pe destinații, potrivit interesului societății. În primă instanță, s-a respins ca prescrisă acțiunea pentru suma de 66.025 lei, s-a admis cererea reconvențională și în consecință s-a respins acțiunea și pentru diferența de 63.825 lei. Împotriva sentinței reclamantei A.V.A.S. a declarat apel. În această fază procesuală, pârâta a fost citată la sediul indicat prin acțiune, în comuna Petrești, Județul Dâmbovița, adresă la care i-a fost comunicată și decizia pronunțată în apel. Pentru primul termen de judecată, intimata SC P. SA a formulat prin reprezentantul ales în prima instanță, avocat V.F., o cerere de amânare a judecății pentru comunicarea motivelor de apel, depuse ulterior declarației de apel.

Întrucât intimata nu și-a ales domiciliul procedural în altă parte decât sediul social, cererea i-a fost încuviințată prin încheierea din 14 noiembrie 2008 și s-a dispus citarea pentru noul termen din 5 decembrie 2008, la aceeași adresă, de unde procedura de citare s-a întors neîndeplinită, cu mențiunea agentului procedural „societate necunoscută la adresă”. Intimata a reiterat prima cerere, prin același mandatar, la data de 4 decembrie 2008 și pentru pregătirea apărării. Constatând lipsa de procedură la termenul din 5 decembrie 2008, instanța de apel a dispus prin încheierea de ședință citarea intimatei la ușa instanței, cât și la sediu. Pentru termenul nou fixat la 16 ianuarie 2009, procedura de citare cu intimata s-a îndeplinit conform art. 95 alin. (2) C. proc.

civ. prin publicitate la ușa instanței, fiind neîndeplinită la sediu, cu aceleași mențiuni ale agentului procedural. Reținând procedura ca fiind legal îndeplinită, instanța de apel a rămas în pronunțare și a pronunțat decizia nr. 6 din 16 ianuarie 2009, criticată în recurs, deși la aceeași dată și anterior pronunțării, intimata a expediat prin fax o nouă cerere pentru comunicarea motivelor de apel societatea solicitând expres ca acestea să-i fie comunicate prin fax ori prin serviciile poștale, la cabinetul avocatului ales, același din judecata în primă instanță, în Târgoviște. Potrivit art. 85 C. proc. civ. „Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților afară numai dacă legea nu dispune altfel”.

Art. 86 alin. (1) prevede: „Comunicarea cererilor și a tuturor actelor de procedură se va face, din oficiu, prin agenții procedurali ai instanței sau prin orice alt salariat al acesteia…”, iar conform art. 89 „Citația, sub pedeapsa nulității, va fi înmânată părții cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată”. La art. 90 alin. (1) se prevede că „înmânarea citației și a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul sau reședința celui citat”, iar conform art. 93 C. proc. civ., „în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană…”. Totodată, conform art. 98 C. proc. civ., schimbarea domiciliului uneia din părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar.

Pentru a evita aplicarea sancțiunii este suficientă comunicarea noii adrese instanței, doar aceasta putând lua măsuri cu privire la citare. Soluționând apelul cu încălcarea art. 93 C. proc. civ. și aplicarea greșită a art. 95 C. proc. civ., raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel i-a pricinuit intimatei o vătămare, lipsind partea de posibilitatea apărării și încălcând principiul contradictorialității procesului civil, motiv de casare a deciziei, conform art. 304 pct. 5 C. proc. civ. În consecință, fiind fondat, recursul pârâtei se va admite, iar pentru o judecată unitară, pentru considerentele expuse și pentru a nu priva părțile de gradele de jurisdicție pe care legea le conferă în speță, se va admite și recursul declarat de reclamantă, dispunându-se casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului declarat de A.V.A.S., aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanta A.V.A.S. București și de pârâta SC P. SA Comuna Petrești împotriva deciziei nr. 6 din 16 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios, administrativ și fiscal. Casează decizia atacată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului reclamantei A.V.A.S. București declarat împotriva sentinței nr. 831 din 3 iulie 2008 a Tribunalului Dâmbovița. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2010.