ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 338/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 338/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Prin

acțiunea înregistrată la 8 ianuarie 2008 la Tribunalul Dâmbovița,

reclamanta A.V.A.S. a solicitat obligarea pârâtei SC P. SA Petrești la

plata sumei de 129.850 lei datorată în baza Convențiilor nr. 53 din

11 noiembrie 1993, și 89 din 9 decembrie 1993, 40 din 14 februarie 1994,

299 din 16 iunie 1995 și 907 din 18 octombrie 1996 prin care s-a pus la dispoziția

societății, în baza art. 26 lit. b) din Legea nr. 58/1991, mai multe

sume de bani destinate restructurării financiare în vederea

reabilitării și creării condițiilor pentru trecerea la

privatizare, sume care trebuiau restituite eșalonat.

Pe cale reconvențională, pârâta a invocat

nulitatea clauzei 8.6 din contractul de vânzare-cumpărare din 16 iunie

2000, conform art. 127 din Legea nr. 31/1990, întrucât afectează

exercițiul liber al dreptului la vot, impunând A.G.A. să voteze în

sensul distribuirii la dividende și nu al repartizării rezultatelor

financiare pe destinații potrivite interesului societății.

Prin sentința nr. 831 din 3 iulie 2008

Tribunalul Dâmbovița a respins excepția prematurității

acțiunii introdusă de A.V.A.S., a admis în parte excepția

prescripției dreptului la acțiune și în consecință a

respins ca tardivă acțiunea pentru obligarea pârâtei la plata sumei

de 660.250.000 rol.

De asemenea, a admis cererea

reconvențională, în sensul constatării nulității

absolute a clauzei 8.6 din contractul de vânzare cumpărare și a

respins acțiunea reclamantei pentru obligarea pârâtei la plata

diferenței de 638.250 lei.

În ceea ce privește excepția prescrierii în

parte a dreptului la acțiune al reclamantei, tribunalul a admis-o

avându-se în vedere data de 28 decembrie 2007 a expedierii prin poștă

a acțiunii și în raport de prevederile art. 1 și art. 3 din

Decretul nr. 167/1959.

Tribunalul a reținut că nici restul sumei

de bani neprescrisă nu se datorează de către pârâtă, în

raport de nulitatea clauzei 8.6 din contract care a fost reținută, pe

considerentul că stabilește cu anticipație un anume mod de a

vota în adunarea generală, în considerarea convențiilor în litigiu,

care au stabilit pentru pârâtă obligații de diligență

și nu de rezultat.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei

sentințe a fost admis prin decizia nr. 6 din 16 ianuarie 2009 a

Curții de Apel Ploiești, cu consecința schimbării acesteia

în parte, în sensul respingerii ca prescrisă a acțiunii de obligarea

pârâtei la plata ratelor devenite scadente în perioada 1 ianuarie 2002 – 30

iunie 2004, în sumă de 64.925 lei; admiterii acțiunii pentru ratele

devenite scadente în perioada 1 iulie 2004 – 31 decembrie 2006 în sumă de

64.925 lei; respingerii cererii reconvenționale, cu menținerea celorlalte

dispoziții ale sentinței.

În considerentele deciziei din apel s-au reținut

următoarele:

Contrar celor reținute de prima

instanță, clauza 8.6 din contractul de vânzare-cumpărare

stabilește obligația cumpărătoarei SC C.P.M. SRL de a

asigura plata drepturilor cuvenite reprezentantului F.P.S. în A.G.A., în

perioada până la data privatizării societății,

obligație prevăzută de lege în sarcina societății care

se privatizează.

Astfel, în mod greșit prima instanță a

considerat că această clauză e contrară art. 127 din Legea nr.

31/1990.

Nici celelalte obligații stabilite în sarcina

cumpărătoarei prin dispozițiile art. 8.6 nu pot fi considerate

ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 127 din Legea nr. 31/1990,

având în vedere că acestea se referă la plata unor datorii ale

societății pârâte către F.P.S. și reprezentantul acesteia.

Din aceste motive, Curtea a reținut că

cererea reconvențională este neîntemeiată.

S-a mai arătat că, în mod legal a fost

respinsă acțiunea ca prescrisă, pentru ratele scadente până

la 30 iunie 2004, conform art. 1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958,

raportat la art. 3 lit. c) și art. 2 lit. c) din Convenția nr. 907

din 18 octombrie 2006.

De asemenea, s-a reținut că acțiunea

este întemeiată pentru ratele devenite scadente în perioada 1 iulie 2004 –

31 decembrie 2006, respectiv pentru 5 rate semestriale de 12.985 lei fiecare,

în valoare totală de 64.925 lei.

Împotriva deciziei reclamanta a declarat recurs,

solicitând admiterea acțiunii, modificarea în parte a hotărârii,

admiterea apelului, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 64.925

lei reprezentând sume datorate conform convențiilor încheiate cu pârâta

pentru ratele scadente până la 30 iunie 2004.

În motivarea recursului se invocă incidența

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătându-se următoarele:

Instanța de apel a interpretat greșit atât

dispozițiile art. 3 lit. c), cât și cele ale art. 2 lit. c) din

Convenția nr. 907/1996.

Astfel, deoarece societatea nu a realizat dividende

suplimentare necesare recuperării fondurilor de restructurare, iar, pe de

altă parte, valoarea convențiilor nu a fost recuperată din

prețul acțiunilor, reclamanta a înțeles să recupereze

aceste sume conform art. 3 lit. c), în rate semestriale egale.

De aceea, apreciază că nu poate fi vorba de

incidența prescripției dreptului material la acțiune, acest

drept începând să curgă de la data scadentă ultimei rate

stabilită prin convenție în art. 3 lit. c), respectiv data de 31

decembrie 2006.

Împotriva deciziei a declarat recurs și pârâta SC

P. SA, care a solicitat casarea acesteia conform art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,

pe motivul de instanța s-a pronunțat cu încălcarea dreptului la

apărare și a principiului contradictorialității.

Astfel, invocă necitarea în apel la sediul ales,

respectiv la Cabinetul de avocatură al reprezentantului ales.

De asemenea, recurenta-pârâtă invocă

nelegalitatea deciziei, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

pe considerentul că s-a pronunțat cu încălcarea art. 127 din

Legea nr. 31/1990, a art. 969 C. civ. art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (1)

și art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.

Sub acest aspect, recurenta susține că

soluția pronunțată asupra cererii reconvenționale, de

respingere, este greșită.

Astfel, potrivit clauzelor celor șapte convenții

încheiate cu reclamanta, sumele de bani reclamate urmau să fie restituite

în două ipoteze: una cu titlu de sancțiune, atunci când în urma inspecțiilor

creditorului se constată nereguli, iar cealaltă, la

scadență, însă din rezultatele financiare sau din dividende.

Ori, de vreme ce stabilirea profitului net de

repartizat sub forma dividendului aparține votului A.G.A. este cert

că această clauză le dictează acționarilor cum să

voteze, fiind nulă absolut.

Recurenta mai susține faptul că, deși

în considerente instanța reține că s-a prescris dreptul material

la acțiune pentru ratele scadente până la data de 30 iunie 2004

inclusiv, admite acțiunea pentru creanțe legitimate de convenții

cu privire la creanțe a căror scadență se plasează

anterior aceste date.

Astfel, susține că, Convențiile nr. 53/1993,

nr. 89/1993, nr. 40/1994, nr. 237/1994, nr. 528/1994 și nr. 299/1995

legitimează creanțe a căror scadență este anterioară

datei de referință a considerentelor, astfel că singura

convenție rămasă în discuție este cea din 1996,

încheiată în 18 octombrie 1996.

Deoarece nu s-au înregistrat dividende, pentru a fi

preluate, cu titlu de „dividente suplimentare cuvenite F.P.S.”, conform

graficului anexa 3, acesta rămâne fără eficiență

și se aplică clauza de rambursare de la art. 3 lit. c).

Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate

se vor reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 18 decembrie

2007, reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pârâta SC P. SA, solicitând

obligarea acesteia la plata sumei de 129.850 lei (ron) reprezentând sume

datorate conform Convențiilor nr. 53 din 11 noiembrie 1993, 89 din 9

decembrie 1993, 40 din 14 februarie 1994, 299 din 16 iunie 1995 și 907 din

18 octombrie 1996.

Reclamanta a susținut că în baza acestor

convenții, pârâta a primit de la F.P.S. suma totală de 129.850 lei,

iar prin art. 3 lit. c) din ultima convenție s-a stabilit că

restituirea sumelor acordate pentru fiecare din convenție să se

facă eșalonat, în perioada 2002-2006, în rate semestriale egale, cel

mai târziu la datele de 30 iunie și 31 decembrie ale fiecărui an,

pârâta neîndeplinindu-și această obligație.

Prin cerere reconvențională, pârâta a

solicitat să se constate nulitatea absolută a clauzei 8.6 din

contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 16 iunie 2000 conform art.

127 din Legea nr. 31/1990, întrucât afectează exercițiul liber al

dreptului de vot, impunând A.G.A. să voteze în sensul distribuirii de

dividende și nu al repartizării rezultatelor financiare pe

destinații, potrivit interesului societății.

În primă instanță, s-a respins ca

prescrisă acțiunea pentru suma de 66.025 lei, s-a admis cererea

reconvențională și în consecință s-a respins

acțiunea și pentru diferența de 63.825 lei.

Împotriva sentinței reclamantei A.V.A.S. a

declarat apel.

În această fază procesuală, pârâta a

fost citată la sediul indicat prin acțiune, în comuna Petrești,

Județul Dâmbovița, adresă la care i-a fost comunicată

și decizia pronunțată în apel.

Pentru primul termen de judecată, intimata SC P.

SA a formulat prin reprezentantul ales în prima instanță, avocat V.F.,

o cerere de amânare a judecății pentru comunicarea motivelor de apel,

depuse ulterior declarației de apel.

Întrucât intimata nu și-a ales domiciliul

procedural în altă parte decât sediul social, cererea i-a fost

încuviințată prin încheierea din 14 noiembrie 2008 și s-a dispus

citarea pentru noul termen din 5 decembrie 2008, la aceeași adresă,

de unde procedura de citare s-a întors neîndeplinită, cu mențiunea

agentului procedural „societate necunoscută la adresă”.

Intimata a reiterat prima cerere, prin același

mandatar, la data de 4 decembrie 2008 și pentru pregătirea apărării.

Constatând lipsa de procedură la termenul din 5

decembrie 2008, instanța de apel a dispus prin încheierea de

ședință citarea intimatei la ușa instanței, cât

și la sediu.

Pentru termenul nou fixat la 16 ianuarie 2009, procedura

de citare cu intimata s-a îndeplinit conform art. 95 alin. (2) C. proc. civ.

prin publicitate la ușa instanței, fiind neîndeplinită la sediu,

cu aceleași mențiuni ale agentului procedural.

Reținând procedura ca fiind legal

îndeplinită, instanța de apel a rămas în pronunțare și

a pronunțat decizia nr. 6 din 16 ianuarie 2009, criticată în recurs,

deși la aceeași dată și anterior pronunțării,

intimata a expediat prin fax o nouă cerere pentru comunicarea motivelor de

apel societatea solicitând expres ca acestea să-i fie comunicate prin fax

ori prin serviciile poștale, la cabinetul avocatului ales, același

din judecata în primă instanță, în Târgoviște.

Potrivit art. 85 C. proc. civ. „Judecătorul nu

poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau

înfățișarea părților afară numai dacă legea

nu dispune altfel”.

Art. 86 alin. (1) prevede: „Comunicarea cererilor

și a tuturor actelor de procedură se va face, din oficiu, prin

agenții procedurali ai instanței sau prin orice alt salariat al

acesteia…”, iar conform art. 89 „Citația, sub pedeapsa

nulității, va fi înmânată părții cu cel puțin 5

zile înaintea termenului de judecată”.

La art. 90 alin. (1) se prevede că „înmânarea

citației și a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul

sau reședința celui citat”, iar conform art. 93 C. proc. civ., „în

caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana

însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea

acestora se va face la acea persoană…”.

Totodată, conform art. 98 C. proc. civ.,

schimbarea domiciliului uneia din părți în timpul judecății

trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la

cunoștința instanței prin petiție la dosar.

Pentru a evita aplicarea sancțiunii este

suficientă comunicarea noii adrese instanței, doar aceasta putând lua

măsuri cu privire la citare.

Soluționând apelul cu încălcarea art. 93 C.

proc. civ. și aplicarea greșită a art. 95 C. proc. civ.,

raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel i-a

pricinuit intimatei o vătămare, lipsind partea de posibilitatea

apărării și încălcând principiul

contradictorialității procesului civil, motiv de casare a deciziei,

conform art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

În consecință, fiind fondat, recursul

pârâtei se va admite, iar pentru o judecată unitară, pentru

considerentele expuse și pentru a nu priva părțile de gradele de

jurisdicție pe care legea le conferă în speță, se va admite

și recursul declarat de reclamantă, dispunându-se casarea deciziei și

trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului declarat de A.V.A.S.,

aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta A.V.A.S. București

și de pârâta SC P. SA Comuna Petrești împotriva deciziei nr. 6 din 16

ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială, contencios, administrativ și fiscal.

Casează decizia atacată și trimite cauza

aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului reclamantei A.V.A.S. București

declarat împotriva sentinței nr. 831 din 3 iulie 2008 a Tribunalului

Dâmbovița.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 februarie 2010.