ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7916/2009

Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1124 din 9 mai 2007, Judecătoria Pașcani a admis excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei privind pe reclamantul N.M. și a declinat competența în favoarea Tribunalului Iași. Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr. 2035 din 31 octombrie 2007 a respins acțiunea reclamantului M.N. în contradictoriu cu pârâta Agenția Domeniilor Statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut, în esență că, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Agenția Domeniilor Statului să îi restituie în deplină proprietate și posesie următoarele suprafețe de teren situate în satul Crivești, comuna Strunga, județul Iași: - 289 ha + 29 ha teren arabil, 5,7 ha fânețe, 30 ha izlaz și fânețe, 5 ha grădini care au aparținut autorului său M.D.; 275 ha teren arabil, 6 ha fânețe, 51 ha izlaz fânețe și 10 ha grădini care au aparținut autorului său M.E. Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480-481 C. civ. Instanța a învederat că pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile cu destinație agricolă sunt incidente dispozițiile legilor speciale de la care nu se poate deroga, respectiv Legea nr. 18/1991, cu modificările completările ulterioare, Legea nr. 1/2000 cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 247/2005.

S-a reținut că ansamblul acestor acte normative reglementează modalitatea și condițiile prin care se pot restitui suprafețele de teren preluate în mod abuziv de către stat. Art. 480 C. civ. stabilește regula generală de dobândire a proprietății, iar legile fondului funciar sunt acte normative speciale care reglementează redobândirea sau dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole, instituind o anumită procedură administrativă și fiind emise cu scopul reparării nedreptăților înfăptuite până în anul 1989. Acțiunea reclamantului a fost privită ca nefondată, deoarece a beneficiat de prevederile legilor speciale privind fondul funciar, fiind emise titlurile de proprietate nr. 139459 din 6 martie 2001 pentru 5 ha teren agricol și titlul de proprietate nr. 139458 din 6 martie 2001 pentru suprafața de 90 ha teren agricol.

Prin apelul declarat de reclamant s-a criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, învederându-se că a fost pronunțată „în disprețul absolut al prevederilor legale aplicabile (dispoziții constituționale și ale CEDO), care garantează și ocrotesc dreptul de proprietate, dreptul la un proces echitabil și accesul liber la justiție, precum și cu ignorarea probelor administrate în cauză" și a pronunțărilor cu privire la dezlegarea excepțiilor invocate în cursul procesului. Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin decizia nr. 155 din 10 octombrie 2008 a admis apelul reclamantului împotriva sentinței civile nr. 2035 din 31 octombrie 2007 a Tribunalului Iași, pe care a schimbat-o în tot și a respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale active a reclamantului.

Instanța de apel pronunțându-se cu prioritate asupra excepțiilor invocate conform art. 137 C. proc. civ. a reținut că reclamantul-apelant nu și-a legitimat calitatea procesuală activă în cauză. S-a avut în vedere că prin cererea cu care a investit instanța de fond, reclamantul, în calitate de moștenitor al defuncților M.D. și M.E. a revendicat în contradictoriu cu Agenția Domeniilor Statului suprafețele de teren enumerate mai sus. Reclamantul a susținut că în anul 1945, terenurile autorilor săi au fost preluate abuziv și fără titlu valabil de către statul comunist, printr-un act arbitrar, în disprețul absolut al reglementărilor legale în vigoare și că legile speciale privind retrocedarea terenurilor agricole limitează dreptul de proprietate în ceea ce privește suprafețele de teren retrocedate.

Raportat la cererea de chemare în judecată, s-a reținut că instanța de fond a fost investită cu o acțiune în revendicare pe calea dreptului comun. Acțiunea în revendicare este o acțiune reală, deoarece poate fi promovată împotriva oricărei persoane care încalcă dreptul de proprietate și are un caracter petitoriu, deoarece pune în discuție chiar existența dreptului de proprietate. Aceasta înseamnă că cel care revendică un bun trebuie să facă dovada dreptului său de proprietate. S-a apreciat că, indiferent dacă dreptul de proprietate provine dintr-un act juridic (vânzare, donație, etc.) sau dintr-un fapt juridic (uzucapiunea, ocupațiunea, etc.) și conform art. 1169 C. civ. sarcina probei revine reclamantului.

In speță, reclamantul a dovedit că este moștenitorul testamentar al defunctului M.D. conform certificatului de moștenitor nr.850/1974, eliberat de fostul Notariat de Stat local al sectorului 3 București și moștenitor legal al defuncților M.M. și M.O., conform certificatului de moștenitor nr. 104/1997. Declarația extrajudiciară a martorilor C.V. și T.I. a atestat faptul că M.M. a fost una și aceeași persoană cu M.E., împrejurarea necontestată de pârâta-intimată. Certificatul nr. 2196 din 24 aprilie 1993 eliberat de Ministerul de Interne, Direcția Generală a Arhivelor Statului, a atestat că în dosarul nr. 3/1945 „Tabelul cu suprafața moșiilor proprietăți mari din comuna Strunga" la nr. crt. 2 figurează dr.

D.M. cu suprafața de 289 ha + 79 ha teren arabil; 5,7 ha fânaț; 30 ha izlaz fânaț; 6 ha grădini; 48 ha pădure, total 457,70 ha, iar la nr. crt.3 figurează numitul M.E. din sat Crivești, cu suprafețele de 275 ha + 50 ha arabil, 6 ha fânaț, 51 ha izlaz fânaț, 4-10 grădini și 96 ha păduri. Extrasele legalizate din „Tabelul cuprinzând proprietarii din județul Roman care au avut la data exproprierii peste 50 ha" au certificat împrejurarea că D.M. a avut înainte de reforma agrară suprafața totală de 409 ha, din care s-au expropriat 359 ha și au rămas în proprietate 50 ha, iar M.E. a avut 356 ha din care i s-a expropriat suprafața de 305 ha, iar 50 ha i-au rămas în proprietate. Din conținutul adresei 2821 din 19 octombrie 2007 emisă reclamantului de Primăria comunei Strunga, județul Iași rezultă că, în evidențele acesteia nu există documente care să ateste amplasamentul suprafețelor ce au aparținut defuncților D.M.

și E.M., dar acest aspect s-a clarificat cu martori, care au menționat amplasamentul în zona după linia CFR, care se află pe raza comunei Costești. În raport de aceste aspecte, instanța de apel a reținut că reclamantul nu a dovedit dreptul de proprietate al autorilor săi asupra terenurilor printr-un mod originar de dobândire sau printr-un titlu. S-a mai reținut că, proba deplină și absolută a dreptului de proprietate o constituie modurile originare de dobândire a proprietății, în timp ce titlurile constituie numai mijloacele relative de probă.

Susținerea apelantului referitoare la faptul că modalitatea de probă a dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate de regimul anterior este reglementată prin legislația în vigoare (art. 6 din Legea nr. 1/2000, art. 11 din Legea nr. 18/1991 și art. 24 din Legea nr. 10/2001) nu a fost luată în vedere, deoarece prevederile legale menționate se aplică numai în cadrul procedurilor speciale de retrocedare a imobilelor preluate abuziv de Statul Român, nu și în cadrul procedurilor angajate pe calea dreptului comun.

Împrejurarea că instanța de fond și cea de apel au constatat că demersul judiciar întreprins de reclamant este scutit de taxa de timbru și de timbru judiciar conform art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, nu a dus la concluzia că acesta și-a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului pretins a fi preluat abuziv de către Statul Român, în condițiile în care potrivit art.20 din aceeași lege taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar temeiul de drept al scutirii de plată a fost stabilit în raport de motivele de fapt invocate.

Instanța a mai reținut că în cadrul procedurii speciale instituite de Legea nr. 18/1991 s-a reconstituit reclamantului dreptul de proprietate pentru 95 ha teren pe teritoriul comunei Strunga, județul Iași, dar aceasta nu înseamnă că pârâtei- intimate din cauză i s-a recunoscut dreptul de proprietate și pentru terenul revendicat pe calea dreptului comun, câtă vreme terenul ce formează obiectul revendicării nu a putut fi individualizat și nu s-a stabilit modalitatea de dobândire.

Nu a putut fi primită nici susținerea apelantului-reclamant referitoare la încălcarea art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului care garantează dreptul la un proces echitabil, deoarece legiuitorul național are competența exclusivă de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, conform art.125 alin.3 din Constituția României, astfel că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru prestabilit de legislația națională, cu respectarea anumitor exigențe, între care și obligația reclamantului de a-și proba pretențiile conform disp. art. 129 C. proc. civ.

Potrivit jurisprudenței CEDO, pentru ca dreptul reclamantului să fie protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție este necesar ca bunul să fie actual, iar calitatea de titular al dreptului să fie recunoscută printr-o hotărâre judecătorească sau pe calea unor măsuri legislative de restituire, concretizând în patrimoniul părții existența unei speranțe legitime de redobândire a bunului în materialitatea sa. Împotriva deciziei nr. 155 din 10 octombrie 2000 a Curții de Apel Iași, secția civilă, a declarat recurs reclamantul M.N., pe care a criticat-o pentru nelegalitate, hotărâre pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, prin interpretarea greșită a actului dedus judecății și care cuprinde motive contradictorii, invocând ca temei de drept disp.

art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ. Inițial, recurentul, prin cererea de recurs, analizează criticile invocate prin prisma motivelor invocate în drept. Ulterior, invocă în conformitate cu disp. art. 306 C. proc. civ. un motiv de ordine publică, constând în faptul că instanța de apel a încălcat dispozițiile imperative ale art. 296 Teza a II-a C. proc. civ. Potrivit acestui text „instanța de apel poate păstra ori schimba, în tot sau în parte hotărârea atacată. Apelantului nu i se poate însă crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată. Trebuie observat că în speță, prima instanță a analizat pe fond cererea reclamantului și s-a pronunțat prin respingerea acțiunii ca nefondată.

Î n apelul declarat de reclamant, soluția a fost modificată, în sensul că admițându-se calea de atac exercitată a fost schimbată în tot hotărârea instanței de fond și acțiunea reclamantului a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale active. Conform art. 296 C. proc. civ., ca urmare exercitării căii de atac, instanța de apel poate să păstreze ori să schimbe în tot sau în parte hotărârea instanței de fond. în raport de aceste aspecte, totuși, apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată. Aceste norme sunt imperative, de la care nu se poate deroga. Cu toate că reclamantul M.N. a fost cel care a declarat apelul, calea de atac a fost admisă, iar hotărârea instanței de fond s-a schimbat în tot, în sensul că acțiunea în revendicare respinsă inițial ca nefondată, a fost respinsă de această dată pentru lipsa calității procesuale active.

Procedând astfel, instanța de apel a îngreunat situația reclamantului în propria sa cale de atac, în condițiile în care intimata-pârâtă nu a declarat apel, astfel încât, instanța a îndeplinit un act de procedură cu nerespectarea normelor legale, fiind incidente disp. art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Conform acestui text „actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale (...) se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor". Sintagma „neobservarea formelor legale'' semnifică nu numai condițiile referitoare la forma exterioară a actelor de procedură, ci toate condițiile necesare pentru desfășurarea procesului civil. Printre acestea, un loc important îl deține principiul consacrat prin lege privind neagravarea situației în propria cale de atac.

O altă interpretare este de natură să contravină flagrant legii și duce în mod direct la o încălcare a drepturilor procesuale. Aceasta cauzează o vătămare care, așa cum prevede art. 105 alin. (2) C. proc. civ. nu se poate înlătura decât prin anularea hotărârii recurate. La momentul în care instanța de fond a hotărât respingerea acțiunii în revendicare ca nefondată, a analizat anterior aspectele legate de calitățile procesuale activă și pasivă ale părților, reținând că reclamantul a dovedit calitatea procesuală activă în cadrul procesului de față. Instanța de recurs constată că în cauză se poate reține incidența art. 304 pct. 5 C. proc. civ., text ce impune admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.

In această situație, analizarea celorlalte motive invocate de reclamant în cauză devine inutilă, acestea urmând a fi avute în vedere de către instanță cu ocazia rejudecării. Cu ocazia rejudecării, instanța va avea în vedere în primul rând soluționarea eventualelor excepții incidente în cauză și va administra noi probe prin care să fie tranșată problema titlului de proprietate în raport de imobilul revendicat. Pentru considerentele expuse, urmează ca recursul declarat de reclamant să fie admis, să se caseze decizia recurată și cauza să fie trimisă spre rejudecare instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de reclamantul M.N. împotriva deciziei nr. 155 din 10 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 octombrie 2009.