ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1145/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul V.I. a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj anularea Hotărârii nr. 5705 din 16 aprilie 2009 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamantul V.I. a arătat că în cursul lunii august a anului 1940 a fost nevoit să se refugieze împreună cu familia sa din localitatea Plopiș-Făget, județul Sălaj în localitatea Turda, ca urmare a cedării Ardealului de Nord în urma Dictatului de la Viena.

A mai arătat reclamantul că în cursul lunii martie a anului 1945 s-a reîntors din refugiu în localitatea Plopiș-Făget. Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, nefiind dovedită persecuția. Prin sentința civilă nr. 421 din 29 septembrie 2009, Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea formulată de reclamantul V.I. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul nu a prezentat probe din care să rezulte cu certitudine faptul că acesta împreună cu părinții săi, din motive etnice, s-au refugiat din localitatea de domiciliu în localitatea Turda. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul V.I. pentru nelegalitate și netemeinicie pe motiv că dovada refugiului a făcut-o cu declarațiile martorilor, G.I.

și N.D., date în fața „Biroului Notarilor Publici Asociați J. și T.” din care rezultă că în anul 1940 a fost nevoit să se refugieze împreună cu familia sa din localitatea Plopiș-Făget, județul Sălaj în Localitatea Turda, ca urmare a cedării Ardealului de Nord în urma Dictatului de la Viena. Examinând cauza și sentința atacată, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice. Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Recurentul V.I. a încercat să-și dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale cu martori. Așa cum rezultă din actele existente la dosarul cauzei, martorii G.I. și N.D. au fost audiați în fața „Biroului Notarilor Publici Asociați J. și T.” nu și în fața instanței de judecată. Curtea de Apel Cluj în exercitarea atribuțiilor și prerogativelor instituite de dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. a dispus audierea martorilor menționați, însă deși legal citați nu s-au prezentat la instanță pentru audierea nemijlocită, după cum nici reclamantul nu s-a prezentat. În scopul emiterii eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puțin unul dintre martori să dovedească cu acte că s-a aflat în aceeași situație cu reclamantul.

Or, simplele declarații ale martorilor, date în fața notarului din care rezultă că aceștia cunosc situația recurentului V.I. doar din spusele acestuia, nu pot fi luate în considerare mai ales că niciunul dintre aceștia nu a probat afirmațiile cu acte oficiale. Simpla mutare a recurentului, dintr-o localitate în alta, nu poate fi considerată refugiu cauzat de persecuții etnice. Așa fiind, cum recurentul-reclamant nu a făcut dovada în nici un fel că ar fi fost refugiat din localitatea de domiciliu în localitatea Turda și că acest lucru ar fi fost consecința unor persecuții din motive etnice, în mod corect, instanța de fond, a dispus respingerea acțiunii ca nefondată. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc.

civ. recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de V.I. împotriva sentinței nr. 421 din 29 septembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2010.