ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1145/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

reclamantul V.I. a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de

Pensii Cluj anularea Hotărârii nr. 5705 din 16 aprilie 2009 emisă de

pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască și să-i

acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul V.I.

a arătat că în cursul lunii august a anului 1940 a fost nevoit să se refugieze împreună cu familia sa din localitatea

Plopiș-Făget, județul Sălaj în localitatea Turda, ca urmare

a cedării Ardealului de Nord în urma Dictatului de la Viena.

A mai arătat reclamantul că în

cursul lunii martie a anului 1945 s-a reîntors din refugiu în localitatea

Plopiș-Făget.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea

acțiunii, nefiind dovedită persecuția.

Prin sentința civilă nr. 421 din

29 septembrie 2009, Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea formulată

de reclamantul V.I.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul

nu a prezentat probe din care să rezulte cu certitudine faptul că

acesta împreună cu părinții săi, din motive etnice, s-au

refugiat din localitatea de domiciliu în localitatea Turda.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs reclamantul V.I. pentru nelegalitate și netemeinicie pe motiv

că dovada refugiului a făcut-o cu declarațiile martorilor, G.I.

și N.D., date în fața „Biroului Notarilor Publici Asociați J.

și T.” din care rezultă că în anul 1940 a fost nevoit să se refugieze împreună cu familia sa din localitatea

Plopiș-Făget, județul Sălaj în Localitatea Turda, ca urmare

a cedării Ardealului de Nord în urma Dictatului de la Viena.

Examinând cauza și sentința

atacată, Curtea constată că recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui

act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor

instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații expres

prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost

strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate

se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată

să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde

drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau

au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr.

105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act

normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în

situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face

cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta

nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Recurentul V.I. a încercat

să-și dovedească calitatea de persoană refugiată prin

intermediul probei testimoniale cu martori.

Așa cum rezultă din actele

existente la dosarul cauzei, martorii G.I. și N.D. au fost audiați în

fața „Biroului Notarilor Publici Asociați J. și T.” nu și

în fața instanței de judecată.

Curtea de Apel Cluj în exercitarea

atribuțiilor și prerogativelor instituite de dispozițiile art. 129

alin. (5) C. proc. civ. a dispus audierea martorilor menționați,

însă deși legal citați nu s-au prezentat la instanță

pentru audierea nemijlocită, după cum nici reclamantul nu s-a

prezentat.

În scopul emiterii eventualelor abuzuri

în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este

necesar, ca cel puțin unul dintre martori să dovedească cu acte

că s-a aflat în aceeași situație cu reclamantul.

Or, simplele declarații ale

martorilor, date în fața notarului din care rezultă că

aceștia cunosc situația recurentului V.I. doar din spusele acestuia,

nu pot fi luate în considerare mai ales că niciunul dintre aceștia nu

a probat afirmațiile cu acte oficiale.

Simpla mutare a recurentului, dintr-o

localitate în alta, nu poate fi considerată refugiu cauzat de persecuții

etnice.

Așa fiind, cum recurentul-reclamant

nu a făcut dovada în nici un fel că ar fi fost refugiat din

localitatea de domiciliu în localitatea Turda și că acest lucru ar fi

fost consecința unor persecuții din motive etnice, în mod corect,

instanța de fond, a dispus respingerea acțiunii ca nefondată.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C.

proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința

atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de V.I. împotriva sentinței

nr. 421 din 29 septembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 2 martie 2010.