ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 377/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 258/F din 9 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a II-a, dispus - în temeiul art. 300 alin. (2) coroborat cu art. 317 alin. (1) C. proc. pen. - restituirea cauzei privind pe inculpatul R.D.C. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție în vederea refacerii actului de sesizare a instanței (rechizitoriul). Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului R.D.C.

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată. Prin același rechizitoriu, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de denunțătorul M.G.C. sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunilor prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 republicată și modificată. În fapt, în actul de sesizare s-au reținut următoarele: La data de 20 decembrie 2007, numitul M.G.C., manager al Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia", a formulat un denunț din care rezultă că, în aceeași lună, inculpatul R.D.C. i-a pretins bani, urmând să i se comunice ulterior cuantumul sumei, pentru a fi soluționat favorabil un dosar existent la D.N.A.

privind activitatea desfășurată de el în calitate de manager al spitalului. În declarația dată în aceeași zi, numitul M.G.C. a mai arătat că îl cunoaște pe inculpatul R.D.C. de aproximativ doi ani, iar în cursul aceleiași zile urmează să se întâlnească cu acesta pentru a i se comunica cuantumul sumei pretinse în scopul menționat anterior. Având în vedere denunțul lui M.G.C. au fost efectuate demersuri pentru constatarea infracțiunii în flagrant. Astfel, în data de 20 decembrie 2007, în jurul orelor 19,34 martorul denunțător M.G.C. s-a întâlnit cu inculpatul R.D.C. într-o stație de distribuție carburant OMV, situată în București ocazie cu care inculpatul i-a dat acestuia de înțeles că la nivelul Direcției Generale Anticorupție ar exista un dosar privind activitatea sa de manager general al Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof.

Dr. Alexandru Obregia", dosar ce s-ar afla la unul din colegii săi, fără a menționa numele colegului. Inculpatul R.D.C. i-a dat de înțeles lui M.G.C. că faptele ce fac obiectul verificărilor la Direcția Generală Anticorupție sunt grave, iar lucrarea se află în lucru la un coleg de-al său care i-a permis, până în acel moment, să studieze lucrarea, dar care ar putea ridica pretenții. În seara zilei de 18 februarie 2008, inculpatul R.D.C. s-a întâlnit din nou cu martorul M.G.C. la Piața Rosetti din București, unde au purtat discuții în autoturismul condus de inculpat - marca BMW, de culoare neagră. De această dată, inculpatul i-a spus martorului denunțător M.G.C. că dacă datele și informațiile deținute la nivelul M.A.I - D.N.A.

ar ajunge la Direcția Națională Anticorupție s-ar forma un dosar penal în care ar fi cercetat inclusiv M.G.C. Adoptând aceeași atitudine de indiferență, pentru a-i crea martorului denunțător senzația că el este complet dezinteresat, dar „colegul său" este cel dispus să soluționeze favorabil dosarul contra unei sume de bani, inculpatul i-a dat mai multe explicații cu privire la stadiul lucrării și asigurarea că lucrarea va fi soluționată favorabil, suma pretinsă de „coleg" în acest scop fiind de 10.000. Deși din discuție rezultă că suma de 10.000 ar fi „lei", din atitudinea inculpatului și a martorului cu ocazia discuției ambientale, se constată că cuvântul „lei" este spus într-o formă ironică, în realitate fiind Euro, astfel cum martorul M.G.C.

a și declarat ulterior. De asemenea, inculpatul i-a comunicat și modalitatea în care urma să primească în zilele următoare suma de 10.000 Euro, în scopul arătat mai sus, întrucât există posibilitatea ca „colegul" său să nu dorească să se întâlnească personal cu M.G.C. și l-a asigurat cu privire la faptul că dacă dosarul s-ar fi aflat la el în lucru l-ar fi soluționat favorabil fără a pretinde vreo sumă de bani. Astfel, cei doi urmau să se întâlnească în momentul în care M.G.C. ar fi avut suma de bani pretinsă și ar fi trebuit să i-o remită inculpatului. După această ultimă întâlnire, inculpatul nu a purtat nicio discuție cu martorul denunțător, iar actul material al remiterii banilor pretinși de inculpat nu a mai avut loc, dar fapta de luare de mită subzistă prin existența actului material al pretinderii banilor.

Ulterior, la data de 19 februarie 2008, inculpatul R.D.C. a întocmit un raport cu nr. S/407.569/9/ 1 în care a arătat că a obținut date și informații despre posibila implicare în săvârșirea unor fapte de corupție a martorului denunțător M.G.C. - manager general la Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia", conform adresei M.A.I. - D.G.A. nr. 898195 /S.D.I. din 05 decembrie 2008 (fila 205). Din cuprinsul aceleiași adrese, mai rezultă următoarele: Anterior datei de 19 februarie 2008, inculpatul nu a deschis și nu a înregistrat alte lucrări privitoare la speța în cauză sau care să îl privească pe M.G.C. De asemenea, la nivelul M.A.I. - Direcția Generală Anticorupție, niciun alt lucrător nu a mai obținut date de interes operativ cu privire la relațiile comerciale derulate de către la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof.

Dr. Alexandru Obregia" cu societățile comerciale SC L.C. SRL și SC S.S. SRL sau cu privire la managerul general al spitalului, M.G.C. În baza raportului S/407.569/9/1 din 19 februarie 2008, R.D.C. a desfășurat activități de dezvoltarea informațiilor în - lucrarea I.P.S. „Managerul" nr. 0905598 deschisă la data de 19 martie 2008, cu privire la posibila implicare în săvârșirea unor fapte de corupție a lui M.G.C. La data de 07 aprilie 2008, prin nota de sarcini nr. 0905759, inculpatul a propus informarea Direcției Naționale Anticoruptie cu privire la datele și informațiile obținute. În aceeași zi, acesta a întocmit și adresa nr. 0905760 de înaintare către Direcția Națională Anticoruptie a rezultatelor verificărilor efectuate în lucrarea I.P.S.

„Managerul" nr. 0905598. La data de 12 iunie 2008, inculpatul a întocmit un raport cu propunere de închidere a lucrării I.P.S. „Managerul" nr. 0905598. Informațiile transmise Direcției Naționale Anticoruptie de către M.A.I. - Direcția Generală Anticoruptie prin adresa nr. 0905760 din 07 aprilie 2008 au făcut obiectul procesului-verbal de sesizare din oficiu al procurorilor Direcției Naționale Anticoruptie - Secția de combatere a corupției din data de 05 mai 2008 ce a fost înregistrat inițial la dosarul nr. 262/P/2007 și a făcut, ulterior, obiectul dosarului nr. 186/P/2008 al Direcției Naționale Anticoruptie - Secția de combatere a corupției, format ca urmare a disjungerii dispuse în dosarul nr. 262/P/2007.

În sensul celor de mai sus, din denunțul penal, precum și din celelalte declarații ale martorului-denunțător, respectiv mijloace de probă, rezultă că inculpatul obținuse date și informații cu privire la posibile fapte de corupție ce ar fi fost săvârșite de către martorul-denunțător M.G.C. în calitatea sa de manager general al Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia". Astfel, inculpatul i-a comunicat martorului-denunțător faptul că deține date și informații care, dacă ar fi direcționale către Direcția Națională Anticoruptie, ar duce la formarea unui dosar penal și implicit la cercetarea penală a martorului-denunțător M.G.C. După înregistrarea dosarului pe rolul instanței, la termenul de judecată de la 29 septembrie 2009, instanța de fond a pus în discuția părților regularitatea actului de sesizare în conformitate cu dispozițiile art. 300 alin. (1) C. proc.

pen. Inculpatul, prin apărătorul său ales, a solicitat ca în baza art.300 alin. (2) C. proc. pen. să se constate că sesizarea instanței nu a fost făcuta potrivit legii, că neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată si nici prin acordarea unui termen in acest scop și, in consecința, să se dispună restituirea dosarului Direcției Naționale Anticoruptie in vederea refacerii actului de sesizare. Î n motivarea excepției neregularității actului de sesizare a instanței, apărătorul inculpatului a susținut, în esență, că prin ordonanța din 24 iunie 2008, data de aceeași Direcție Naționala Anticoruptie, în același dosar, s-a dispus neînceperea urmăririi penale fata de R.D.C. pentru infracțiunea de luare de mita prevăzuta de art. 254 rap.

la art. 6 din Legea nr. 78/2000 in baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. și s-a disjuns cauza cu privire la același inculpat pentru tentativa la infracțiunea de înșelăciune prevăzuta de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) si (2) C. pen. si a fost declinata competenta de soluționare a acesteia in favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Prin rezoluția din 02 iulie 2008, data in dosarul nr. 1086/P/2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale față de R.D.C. pentru tentativa la infracțiunea de înșelăciune, prevăzuta de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) si (2) C. pen., in temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. cu motivarea ca nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, niciuna dintre persoane nefiind de buna credință.

Prin ordonanța din 11 august 2008 data de către Procurorul șef adjunct al Direcției Naționale Anticorupție a fost infirmata ordonanța din 24 iunie 2008 prin care se dispusese scoaterea de sub urmărire penala pentru infracțiunea de luare de mita și, după completarea cercetărilor, s-a emis rechizitoriul prin care inculpatul a fost trimis în judecată Susține apărătorul inculpatului că analiza tuturor actelor procesuale întocmite in cauză conduce la concluzia că, in prezent, in legătura cu aceeași faptă reținută in sarcina inculpatului R.D.C. au fost date doua soluții contrare si, anume, una de neîncepere a urmăririi penale (rezoluția din 02 iulie 2008 data in dosarul nr. 1086/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care este definitivă) si una de trimitere in judecata (rechizitoriul care face obiectul prezentei judecați).

Î n concluzie, se susține că instanța nu poate să procedeze la judecarea cauzei in condițiile in care, in conformitate cu art. 317 C. proc. pen., "Judecata se mărginește la fapta si la persoana arătate in actul de sesizare a instanței..." iar fapta cu care a fost sesizata este una si aceeași cu aceea pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale chiar dacă încadrările juridice vizează texte diferite. Verificând regularitatea actului de sesizare în conformitate cu dispozițiile art. 300 alin. (1) C. proc. pen., pe baza actelor și lucrărilor dosarului de urmărire penală și în raport cu susținerile formulate de inculpatul R.D.C., prin apărătorul său ales curtea de apel - ca instanță de fond - a constatat că excepția invocată este întemeiată.

Mai întâi, instanța de fond a menționat faptul că - în opinia sa - verificarea legalității sesizării, conform art. 300 C. proc. pen., nu presupune numai verificarea rechizitoriului prin prisma respectării dispozițiilor art. 263 și art. 264 C. proc. pen., ci obligă instanța și la verificarea legalității actelor de urmărire penală care au precedat întocmirea rechizitoriului Astfel, instanța de fond a reținut că prin ordonanța din 24 iunie 2008 emisă în dosarul nr. 262/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Direcția Naționala Anticorupție - Serviciul de Combatere a Corupției s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de R.D.C. pentru infracțiunea de luare de mita prevăzuta de art. 254 rap.

la art. 6 din Legea nr. 78/2000 in baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. Prin aceeași ordonanță, s-a disjuns cauza cu privire la același acuzat pentru tentativa la infracțiunea de înșelăciune prevăzuta de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) si (2) C. pen. si a fost declinata competenta de soluționare a acesteia in favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Se menționează că în considerentele ordonanței s-au reținut următoarele: La data de 20 decembrie 2007, numitul M.G.C., manager al Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia", a sesizat Direcția Națională Anticorupție cu privire la faptul că subcomisarul R.D.C. i-a pretins o sumă de bani, sumă pe care urma să i-o comunice în cursul zilei de 20 decembrie 2007, pentru a „mușamaliza" un dosar aflat la D.N.A.

în care acesta ar fi cercetat împreună cu L.C., reprezentantul SC L.C. și M.I., reprezentantul SC S.S. SRL, privind activitatea desfășurată de el în calitate de manager al spitalului. A mai arătat denunțătorul că R.C.D. i-a spus că dosarul se referă la o sumă de bani aflată în litigiu între cele două societăți comerciale. Suma în litigiu, de cea.50.000 Euro, ar fi provenit din efectuarea unor lucrări de construcție la Spitalul Alexandru Obregia. Licitația pentru efectuarea acestor lucrări a fost câștigată de SC S.S. SRL care, ulterior, a subcontractat lucrările firmei SC L.C. SRL. în urma unor neînțelegeri între cele două societăți SC L.C. SRL a abandonat executarea lucrărilor. Denunțătorul a mai menționat că R.D.C.

i-ar fi spus că lucrarea nu este înregistrată la Direcția Națională Anticorupție și că de existența acesteia știe doar el, lucrătorul care se ocupă de cercetări și șeful lor direct. Se mai reține în cuprinsul ordonanței că la data de 20 decembrie 2007 a avut loc o întâlnire între denunțătorul M.G.C. și R.C.D. în incinta unei benzinării unde au discutat în legătură cu cele menționate mai sus, convorbirea fiind înregistrată în baza autorizației de interceptare provizorie nr. 22 din 20 decembrie 2007 emise în dosarul nr. 262 /P/ 2007 al Secției de combatere a corupției. În seara zilei de 18 februarie 2008, denunțătorul M.G.C. s-a întâlnit din nou cu R.D.C. și au reluat discuția cu privire la presupusul dosar pe care denunțătorul l-ar fi avut la D.G.A.

Cu această ocazie, se reține că R.D.C. i-a comunicat denunțătorului că pentru a-i „rezolva dosarul" colegul său, pe care nu-1 nominalizează, îi cere 10.000 Euro. Cei doi au stabilit și modul în care R.D.C. ar fi urmat să intre în posesia banilor. Ulterior, aceștia nu s-au mai întâlnit pentru remiterea sumei de bani. A doua zi după întâlnire, pentru a face dovada existenței unui dosar aflat în lucru la Direcția Generală Anticorupție, R.D.C. a întocmit un raport informativ referitor la o presupusă activitate infracțională a denunțătorului Analizând actele premergătoare efectuate în cauză procurorul a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mita prevăzuta de art. 254 C. pen.

dat fiind inexistenta unei lucrări înregistrata la Direcția Generala Anticorupție astfel că inculpatul nu avea cum sa îndeplinească, sa nu îndeplinească sau sa întârzie îndeplinirea unui act privitor la îndeplinirea îndatoririlor actelor sale de serviciu. De asemenea, neexistând la momentul comiterii faptei o lucrare referitoare la M.G.C., scms. R.D.C. nu putea fi complice la o presupusă infracțiune de luare de mită comisă de unul din colegii de la d.g.a. S-a apreciat că fapta scms. R.D.C. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la înșelăciune, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) C. pen. întrucât acesta l-a indus în eroare pe M.G.C.

pentru a-i solicita fără drept suma de 10.000 Euro, respectiv cu privire la existența unui dosar (care se referea la denunțător), ce s-ar fi aflat la unul dintre colegii săi de serviciu, coleg care ar fi pretins suma de bani menționată anterior pentru a nu continua investigațiile în respectiva cauză. Prin rezoluția din 02 iulie 2008 emisă în dosarul nr. 1086/P/2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale fata de R.D.C. pentru tentativa la infracțiunea de înșelăciune, prevăzuta de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) si (2) C. pen., in temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. Pentru a adopta această soluție, procurorul a reținut că înțelegerea intervenită între numiții R.D.C.

și M.G.C. a constat în promisiunea numitului R.D.C. de a nu da curs unor investigații cu privire la numitul M.G.C. și alte persoane, inclusiv prin neînregistrarea acestei lucrări la Direcția Generală Anticorupție, acesta fiind de altfel, scopul pretinderii sumei de bani, subcomisarul R.D.C. având potrivit fișei postului ca atribuții de serviciu culegerea, dezvoltarea, gestionarea, analizarea, verificarea datelor și informațiilor referitoare la acte sau fapte de corupție, în cauză nerezultând indicii privind întrebuințarea de mijloace frauduloase pentru a-1 determina pe numitul M.G.C. de a remite această sumă de bani. În aceste condiții, procurorul a constat că înțelegerea dintre părți a avut un caracter ilicit din moment ce niciuna dintre părți nu a fost de buna credința iar pentru existenta infracțiunii de înșelăciune se cere ca persoana care remite sume de bani sau alte foloase sa fie de bună credință.

Instanța de fond a constatat că ulterior emiterii rezoluției susmenționate, la data de 11 august 2008, procurorul șef adjunct al Direcției Naționale Anticorupție, prin ordonanța nr. 210/Cl/2008, a infirmat ordonanța nr. 262/P/2007 din 24 iunie 2008 și a dispus trimiterea dosarului la Secția de combatere a corupției în vederea completării cercetărilor. Din conținutul acestei ordonanțe rezultă că procurorul șef a apreciat că soluția de neîncepere a urmăririi penale împotriva scms. R.D.C. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 art. 1 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 dispusă prin ordonanța nr. 262/P/2007 din 24 iunie 2008 a Secției de combatere a corupție este nelegală întrucât se bazează pe acte premergătoare insuficiente.

S-a reținut că se impune clarificarea tuturor împrejurărilor cauzei, stabilirea clară, cronologic și detaliat a tuturor situațiilor care au creat posibilitatea lui R.D.C. de a solicita foloase materiale managerului Spitalului „Alexandru Obregia" pentru ca acesta să nu facă obiectul unor cercetări penale legate de unele achiziții publice. Prin rezoluția din 17 februarie 2009 dată în dosarul nr.262/P/2007 Direcția Generală Anticorupție - Secția de combatere a corupției a dispus începerea urmăririi penale față de R.D.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art.6 din Legea nr. 78/2000 iar prin rechizitoriul nr.262/P/2007 din 02 iulie 2009 al Secției de combatere a corupției din cadrul Direcției Generale Anticorupție a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru aceeași infracțiune, situația de fapt fiind expusă pe larg în considerentele hotărârii.

În opinia primei instanțe, din situația de fapt expusă în cele patru acte procesuale emise de procuror în dosarul de urmărire penală - ordonanța din 24 iunie 2008 a Secției de combatere a corupției din cadrul DNA data in dosarul 262/P/2007, rezoluția din 02 iulie 2008 data in dosarul nr. 1086/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, ordonanța din 11 august 2008 data de către procurorul șef adjunct al Direcției Naționale Anticorupție si rechizitoriul cu care a fost sesizata instanța - se poare observa cu ușurință că acestea descriu în mod identic fapta inculpatului R.D.C., reținând în esență, că acesta a pretins suma de 10.000 Euro de la martorul denunțător, invocând existența unei lucrări la MAI - Direcția Generală Anticorupție privind fapte săvârșite de M.G.C.

în calitate de manager al Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia", lucrare ce ar fi urmat să fie soluționată favorabil (prin nesesizarea D.N.A) Instanța de fond a apreciat că procurorul care a emis ordonanța din 24 iunie 2008 a Secției de combatere a corupției din cadrul D.N.A. în dosarul 262/P/2007, a procedat în mod greșit arunci când a pronunțat o soluție pe fond asupra faptei reclamate de denunțătorul M.G.C., aceea de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată și în același timp a disjuns cauza și a declinat competența în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București pentru efectuarea de cercetări sub aspectul aceleiași fapte dar sub o altă încadrare juridică.

Modalitatea în care a procedat DNA, pronunțând mai multe soluții cu privire la aceeași faptă, este în afara dispozițiilor procesual penale (nici un articol din cele prevăzute de Titlul I Partea specială cap. I-VIII C. proc. pen. nu prevede o atare rezolvare a situației procedurale ivite).

A apreciat instanța de fond că motivarea ordonanței din 24 iunie 2008 nu justifică pronunțarea unei soluții de neîncepere a urmăririi penale pentru că, în realitate, procurorul a constatat că fapta cu care a fost sesizat nu poate fi încadrată în dispozițiile art. 254 C. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mita dat fiind inexistenta unei lucrări înregistrata la Direcția Generala Anticorupție astfel că inculpatul nu avea cum sa îndeplinească, sa nu îndeplinească sau sa întârzie îndeplinirea unui act privitor la îndeplinirea îndatoririlor actelor sale de serviciu și s-a apreciat că fapta constituie infracțiunea de tentativă la înșelăciune prev. de art. 20 rap.

la art. 215 alin. (1), (2) C. pen. În opinia instanței de fond, soluțiile pronunțate de procuror sunt corespunzătoare celor pronunțate de instanța de judecată cu ocazia soluționării fondului cauzei. Atunci când instanța constată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni însă fapta îmbracă elementele constitutive ale altei infracțiuni nicidecum nu pronunță două soluții, una de achitare și alta de condamnare ci, conform art. 334 C. proc. pen. - care are corespondent art. 238 C. proc. pen. - schimbă încadrarea juridică.

În speță, apreciază instanța de fond, întrucât la data de 24 iunie 2008 când a fost adoptată ordonanța în discuție nu era începută urmărirea penală și nici nu se pusese în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului pentru săvârșirea unei anumite infracțiuni, procurorul, sesizat cu fapta și nu cu încadrarea juridică dată de denunțător, ar fi trebuit să se limiteze la a constata că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită ci ale infracțiunii de tentativă la înșelăciune și să dispună declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București față de încadrarea juridică dată, fără a dispune și neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 C. pen.

Mai reține instanța de fond că rezoluția din 02 iulie 2008 data in dosarul nr. 1086/P/2008 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale fata de R.D.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2) C. pen. nu a fost infirmată conform legii iar ordonanța din 11 august 2008 data de către Procurorul șef adjunct al Direcției Naționale Anticorupție prin care s-a infirmat soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru aceeași faptă, dar sub încadrarea prevăzută de art. 254 C. pen., nu putea să producă efecte asupra acelei rezoluții, întrucât procurorul din cadrul D.N.A. nu era competent sa infirme un act procedural al unui procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, cele două structuri fiind diferite.

Prin urmare, se conchide că în mod inacceptabil, în prezent, inculpatul este beneficiarul unei soluții de neîncepere a urmăririi penale, neinfirmată potrivit legii și, în același timp, este trimis în judecată pentru aceeași faptă, în materialitatea ei, dar cu o altă încadrare juridică. Așa cum este descrisă fapta de către procuror este exclusă existența unui concurs ideal, prevăzut de art. 33 lit. b) C. pen., între infracțiunea de luare de mita si infracțiunea de înșelăciune, singura situație în care se puteau accepta soluțiile adoptate de procuror, una de neîncepere a urmăririi penale pentru una dintre infracțiuni și alta de trimitere în judecată pentru cealaltă infracțiune. Potrivit art. 317 C. proc.

pen. "Judecata se mărginește la fapta si la persoana arătate in actul de sesizare a instanței..." Prima instanță a apreciat că în prezenta cauză fapta cu a cărei judecată a fost învestită, așa cum este ea descrisă în rechizitoriu, este aceeași faptă, în materialitatea ei, cu privire la care s-a dispus neînceperea urmăririi penale prin rezoluția din 02 iulie 2008 data in dosarul nr. 1086/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București chiar dacă încadrările juridice date sunt diferite, și - deci - a considerat că nu este legal sesizată și, în consecință, nu poate proceda la judecarea cauzei. În consecință, în baza art. 300 alin. (2) C. proc. pen. corob. cu art. 317 alin. (1) C. proc.

pen. prima instanță a dispus restituirea dosarului la procuror în vederea refacerii actului de sesizare a instanței, după înlăturarea contradicțiilor existente între soluțiile adoptate în cauză cu privire la fapta pentru care s-a dispus trimiterea în judecată. Împotriva sentinței, DIRECȚIA NAȚIONALĂ A NTICORUPTIE a declarat prezentul recurs. în motivele scrise de recurs, expuse și cu ocazia dezbaterilor, sentința a fost criticată sub următoarele aspecte: Hotărârea este nelegală pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 300 alin. (2) C. proc. pen., cu consecința admiterii excepției neregularității actului de sesizare, invocată de inculpat și de restituire a cauzei la parchet, în vederea refacerii actului de sesizare.

Pentru a pronunța hotărârea în cauză, instanța a apreciat că „fapta cu a cărei judecată a fost învestită, așa cum e ea descrisă în rechizitoriu, este aceeași faptă, în materialitatea ei, cu privire la care s-a dispus neînceperea urmăririi penale prin rezoluția din 02 iulie 2008, dată în dosarul nr. 1086/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, chiar dacă încadrările juridice sunt diferite..." În mod profund ilegal, încălcând dispozițiile art. 300 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 263 C. proc. pen. și art. 264 C. proc. pen., pe baza motivării prezentate, instanța a apreciat că nu a fost legal sesizată. Astfel, potrivit art. 300 alin. (1) C. proc. pen.

„Instanța este datoare să verifice din oficiu, la prima zi de înfățișare, regularitatea actului de sesizare ". Această procedură presupune, în raport de dispozițiile menționate, verificarea actului procedural scris, a rechizitoriului, în care este consemnat actul de dispoziție al procurorului de trimitere în judecată. Prin urmare, în opinia Ministerului Public, instanța de fond trebuia să se rezume la a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 263-264 C. proc. pen., referitoare la limitele și conținutul rechizitoriului și nu să „compare", la modul general și nepermis de lege, în raport cu momentul procesual, fapta descrisă în actul de sesizare, cu o altă faptă care a făcut obiectul unui alt dosar, respectiv dosarul nr. 1086/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, format în urma disjungerii dispuse prin Rezoluția din 24 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr. 262/P/2007 al Direcției Naționale Anticorupție.

În opinia Ministerului Public, aspectele invocate de instanță, în motivarea soluției pronunțate, nu prezintă relevanță și pentru următoarele considerente: - trimiterea în judecată a inculpatului R.D.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus în mod legal, rechizitoriul în cauză fiind consecința infirmării dispuse de procurorul șef adjunct al Direcției Naționale Anticorupție prin Ordonanța nr. 210/CI/2008 din 11 august 2008 (filele 2 și 3 dosar de urmărire penală) a soluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror prin rezoluția nr. 262/P/2007 din 24 iunie 2008, cu privire la aceeași persoană și aceeași faptă; - refacerea actului de sesizare, ca urmare a restituirii cauzei în temeiul art. 300 alin. (2) C. proc.

pen., se justifică doar în condițiile încălcării art. 263-264 C. proc. pen., ceea ce în prezenta cauză nu este valabil, iar critica reținută de instanța de judecată, nu poate avea o astfel de consecință. Recursul DIRECȚIEI NAȚIONALE ANTICORUPTIE va fi admis pentru motivele ce se vor arăta. Restituirea cauzei la procuror, „de lege lata", se poate dispune pe două temeiuri: - restituirea în vederea refacerii rechizitoriului [art. 300 alin. (2) C. proc. pen.]; - restituirea pentru refacerea urmăririi penale (art.332 C. proc. pen.). Conform art. 300 alin. (1) C. proc. pen., instanța este datoare să verifice, din oficiu, la prima înfățișare, regularitatea actului de sesizare. Potrivit art. 264 alin. (1) C. proc.

pen., „rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanței de judecată". Jurisprudența și doctrina sunt, într-o covârșitoare majoritate, în sensul opiniei că verificările instanței, conform art. 300 alin. (1) C. proc. pen., poartă asupra actului propriu-zis (rechizitoriului), asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege în ceea ce privește conținutul actului de sesizare și respectării art. 264 alin. (3) C. proc. pen. În principiu, examinarea eventualelor nulități din cursul urmăririi penale (încălcarea unor norme care reglementează faza urmăririi penale), este o activitate distinctă de examinarea regularității actului de sesizare, și rezultă din existența, distinctă, a art. 300 C. proc.

pen., respectiv, a art. 332 C. proc. pen. În măsura în care se constată nulități ale urmăririi penale, care presupun restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii acesteia, ca o consecință firească se impune, evident, și refacerea rechizitoriului. Această observație trebuie însă corelată cu alte principii în materia efectelor nulității, astfel cum sunt acceptate în doctrină (izolarea efectului nulității și efectul extensiv al nulității), susținându-se constant - în doctrină - că în reglementarea Codului de procedură penală român actual nu sunt dispoziții exprese în ceea ce privește efectul extensiv al nulității, urmând ca propagarea acestui efect să fie apreciată în fiecare caz concret de către organele judiciare în raport cu relația ce există între actul lovit de nulitate și celelalte acte procesuale întocmite.

Neobservarea unor dispoziții care reglementează urmărirea penală nu atrage, în toate cazurile, nulitatea absolută și, respectiv, restituirea cauzei la procuror. Distinct, încălcarea unor dispoziții din faza urmăririi penale pot atrage - în condițiile legale - nulitatea relativă, iar nu nulitatea absolută. „De lege lata" această concepție a legiuitorului este reflectată de dispozițiile art. 197 alin. (1) și (2)-(3) C. proc. pen., art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen. respectiv, art. 332 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Revenind la aspectele de drept ale prezentei cauze, respectiv la recursul MINISTERULUI PUBLIC, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit actualului Cod de procedură penală, noțiunea juridică de „excepții" - în sensul propriu-zis al acesteia - se referă la aspectele privind competența organelor judiciare, iar nu la nulități („excepția nulității"). Modalitatea juridică prin care procurorul sau părțile pot invoca necompetență organelor judiciare este „excepția de necompetență", aceasta realizându-se prin formularea unei cereri prin care se „ridică excepția de necompetență" (în acest sens fiind art. 39 C. proc. pen.). Potrivit Codului de procedură penală, „nulitatea" nu este o excepție, ci o sancțiune procedurală care intervine în cazul încălcării dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal (art. 197 C. proc.

pen.). Invocarea eventualelor încălcări ale legii în activitatea de urmărire penală se face, uneori din oficiu, dar de regulă prin formularea de către procuror sau partea interesată a unei cereri [art. 197 alin. (4) C. proc. pen.]. Distinct de „excepții", „cereri", și „chestiuni prealabile" - astfel cum sunt reglementate de Codul de procedură penală - pentru verificarea anumitor acte ale fazei urmăririi penale au fost instituite proceduri juridice specifice (speciale) care trebuie aplicate de judecător. Astfel, pentru verificarea actului de sesizare (rechizitoriului) legiuitorul a instituit o procedură specifică, cea reglementată în art. 300 C. proc. pen. Potrivit art. 300 alin. (2) C. proc.

pen., în cazul când se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată și nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare în vederea refacerii acestuia. În doctrină și jurisprudență se apreciază că nerespectarea dispozițiilor privitoare la „sesizarea instanței" are în vedere încălcarea dispozițiilor privitoare la „sesizarea primară" (sesizarea prin rechizitoriu), „sesizarea suplimentară" (extinderea acțiunii penale, extinderea procesului penal) și „sesizarea de trimitere" (casarea cu trimitere, declinarea competenței, regulatorul de competență, strămutarea). Așa cum s-a menționat anterior, jurisprudență și doctrina sunt, într-o covârșitoare majoritate, în sensul opiniei că verificările instanței, conform art 300 alin. (1) C. proc.

pen., poartă asupra actului propriu-zis (rechizitoriului), asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege în ceea ce privește conținutul actului de sesizare și respectării art. 264 alin. (3) C. proc. pen. Or, din examinarea rechizitoriului nr. 262/P/2007 din 02 iulie 2009 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Înalta Curte constată că nu există, la acest moment procesual, temeiuri pentru a concluziona că nu au fost respectate „dispozițiile privitoare la sesizarea instanței", aceasta fiind făcută prin rechizitoriu întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 262, art. 263 și art. 264 C. proc. pen. (condiții de formă și de conținut).

în realitate, apărarea a invocat nerespectarea unor dispoziții legale cu privire la modul în care a fost efectuată urmărirea penală (dispunerea în cauză a unor soluții, infirmarea unor soluțiilor anterioare, disjungeri ale cauzei, contrarietatea între soluțiile anterior dispuse anterior și, respectiv, soluția dispusă prin rechizitoriu). S-a susținut, iar prima instanță a achiesat la acest punct de vedere, că soluțiile de netrimitere în judecată dispuse de procuror sunt definitive și, deci, ar avea prioritate în raport cu soluția de trimitere în judecată prin rechizitoriu. Această opinie nu este întemeiată. Soluțiile de netrimitere în judecată (dispuse, după caz, prin rezoluții ori ordonanțe ale procurorului) nu se bucură de „autoritatea de lucru judecat", aceasta fiind recunoscută exclusiv hotărârilor judecătorești.

În cauză trebuie observate dispozițiile art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, din Titlul III „Ministerul Public". Cu privire la infirmarea actelor de urmărire penală, Înalta Curte observă și prevederile art. 220 C. proc. pen., precum cele ale art. 62, art. 64 și art. 65 din Legea nr. 304/2004 referitoare principiul controlului ierarhic în cadrul Ministerului Public. Înalta Curte mai reține, cu referire la înțelegerea din perspectiva constituțională a principiilor organizării și funcționării Ministerului Public, și decizia nr. 1058/2007 a Curții Constituționale, publicată în M.Of. nr. 810 din 28 noiembrie 2007. Ministerul Public este caracterizat prin unicitate, Direcția Națională Anticorupție făcând parte integrantă din Ministerul Public (D.N.A.

fiind parte integrantă a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție). Că soluțiile de netrimitere în judecată emise de procuror (prin rezoluții sau ordonanțe) nu au caracter irevocabil, definitiv, că nu se bucură de autoritate de lucru judecat, rezultă și din observarea dispozițiilor privind „reluarea în caz de redeschidere a urmăririi penale" cuprinse în art. 273 C. proc. pen. alin. (1), alin. (1/1) și alin. (2) C. proc. pen. Un alt argument, în același sens, este cel oferit de dispozițiile art. 278/1 alin. (11) C. proc. pen. care au în vedere chiar și situația în care judecătorul s-a pronunțat prin hotărâre definitivă, hotărâre prin care a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală.

în consecință, Înalta Curte constată că nu este întemeiată susținerea apărării, însușită de prima instanță, potrivit căreia nu se poate trece la judecarea pe fond a cauzei deoarece ar exista, după caz, fie o soluție definitivă de netrimitere în judecată dispusă de procuror, fie o contrarietate între soluții: de netrimitere în judecată și, respectiv, de trimitere în judecată. în final, câteva mențiuni referitoare la corelația dintre art. 300 alin. (2) și art. 317 C. proc. pen.: Potrivit art. 263 alin. (1) C. proc. pen. „rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală...și trebuie să cuprindă...fapta reținută în sarcina sa, încadrarea juridică...". Înalta Curte constată că rechizitoriul din dosar respectă acest cuprins prevăzut de art. 263 alin. (1) C. proc.

pen. Conform art. 317 C. proc. pen., Judecata se mărginește la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare a instanței...". Față de argumentele expuse și examinând rechizitoriul din perspectiva acestor 2 texte legale, Înalta Curte constată ca neîntemeiată concluzia existenței unor „neregularități" ale actului de sesizare în sensul că nu se poate trece la judecarea faptei și persoanei trimisă în judecată, cu încadrarea juridică respectivă. Nu în ultimul rând, Înalta Curte mai constată și că, „de lege lata", nu există reglementat un control judecătoresc asupra actelor prin care procurorul reia urmărirea penală, inclusiv prin infirmarea soluțiilor de netrimitere în judecată. Pentru reluarea urmăririi penale după suspendare sau în caz de redeschidere a urmăririi, legea impune, în ambele situații, ca aceasta să se dispună prin ordonanță.

Față de cele arătate, Înalta Curte va admite recursul MINISTERULUI PUBLIC, va casa sentința atacată și va trimite cauza pentru continuarea judecății la Curtea de Apel București. Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție București împotriva sentinței penale nr. 258/F din 9 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpatul R.D.C. Casează sentința penală menționată și trimite cauza pentru continuarea judecății la Curtea de Apel București. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 2 februarie 2010.