ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 377/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 377/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 258/F din 9 octombrie 2009, Curtea

de Apel București, secția a II-a, dispus - în temeiul art. 300 alin. (2)

coroborat cu art. 317 alin. (1) C. proc. pen. - restituirea cauzei privind pe

inculpatul R.D.C. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- Direcția Națională Anticorupție în vederea refacerii actului de sesizare a

instanței (rechizitoriul).

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut

următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - D.N.A. s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și

trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului R.D.C. pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6

și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată.

Prin același rechizitoriu, s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de denunțătorul M.G.C. sub aspectul săvârșirii de către acesta a

infracțiunilor prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art.

7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 republicată și modificată.

În fapt, în actul de sesizare s-au reținut următoarele:

La data de 20 decembrie 2007, numitul M.G.C., manager al

Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia", a formulat

un denunț din care rezultă că, în aceeași lună, inculpatul R.D.C. i-a pretins

bani, urmând să i se comunice ulterior cuantumul sumei, pentru a fi soluționat

favorabil un dosar existent la D.N.A. privind activitatea desfășurată de el în

calitate de manager al spitalului.

În declarația dată în aceeași zi, numitul M.G.C. a mai

arătat că îl cunoaște pe inculpatul R.D.C. de aproximativ doi ani, iar în

cursul aceleiași zile urmează să se întâlnească cu acesta pentru a i se

comunica cuantumul sumei pretinse în scopul menționat anterior.

Având în vedere denunțul lui M.G.C. au fost efectuate

demersuri pentru constatarea infracțiunii în flagrant.

Astfel, în data de 20 decembrie 2007, în jurul orelor 19,34

martorul denunțător M.G.C. s-a întâlnit cu inculpatul R.D.C. într-o stație de

distribuție carburant OMV, situată în București ocazie cu care inculpatul i-a

dat acestuia de înțeles că la nivelul Direcției Generale Anticorupție ar exista

un dosar privind activitatea sa de manager general al Spitalului Clinic de

Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia", dosar ce s-ar afla la unul din

colegii săi, fără a menționa numele colegului.

Inculpatul R.D.C. i-a dat de înțeles lui M.G.C. că faptele

ce fac obiectul verificărilor la Direcția Generală Anticorupție sunt grave, iar

lucrarea se află în lucru la un coleg de-al său care i-a permis, până în acel

moment, să studieze lucrarea, dar care ar putea ridica pretenții.

În seara zilei de 18 februarie 2008, inculpatul R.D.C. s-a

întâlnit din nou cu martorul M.G.C. la Piața Rosetti din București, unde au

purtat discuții în autoturismul condus de inculpat - marca BMW, de culoare

neagră. De această dată, inculpatul i-a spus martorului denunțător M.G.C. că

dacă datele și informațiile deținute la nivelul M.A.I - D.N.A. ar ajunge la Direcția

Națională Anticorupție s-ar forma un dosar penal în care ar fi cercetat

inclusiv M.G.C.

Adoptând aceeași atitudine de indiferență, pentru a-i crea

martorului denunțător senzația că el este complet dezinteresat, dar „colegul

său" este cel dispus să soluționeze favorabil dosarul contra unei sume de

bani, inculpatul i-a dat mai multe explicații cu privire la stadiul lucrării și

asigurarea că lucrarea va fi soluționată favorabil, suma pretinsă de

„coleg" în acest scop fiind de 10.000. Deși din discuție rezultă că suma

de 10.000 ar fi „lei", din atitudinea inculpatului și a martorului cu

ocazia discuției ambientale, se constată că cuvântul „lei" este spus

într-o formă ironică, în realitate fiind Euro, astfel cum martorul M.G.C. a și

declarat ulterior.

De asemenea, inculpatul i-a comunicat și modalitatea în care

urma să primească în zilele următoare suma de 10.000 Euro, în scopul arătat mai

sus, întrucât există posibilitatea ca „colegul" său să nu dorească să se

întâlnească personal cu M.G.C. și l-a asigurat cu privire la faptul că dacă

dosarul s-ar fi aflat la el în lucru l-ar fi soluționat favorabil fără a

pretinde vreo sumă de bani. Astfel, cei doi urmau să se întâlnească în momentul

în care M.G.C. ar fi avut suma de bani pretinsă și ar fi trebuit să i-o remită

inculpatului.

După această ultimă întâlnire, inculpatul nu a purtat nicio

discuție cu martorul denunțător, iar actul material al remiterii banilor

pretinși de inculpat nu a mai avut loc, dar fapta de luare de mită subzistă

prin existența actului material al pretinderii banilor.

Ulterior, la data de 19 februarie 2008, inculpatul R.D.C. a

întocmit un raport cu nr. S/407.569/9/ 1 în care a arătat că a obținut date și

informații despre posibila implicare în săvârșirea unor fapte de corupție a

martorului denunțător M.G.C. - manager general la Spitalul Clinic de Psihiatrie

Prof. Dr. Alexandru Obregia", conform adresei M.A.I. - D.G.A. nr. 898195

/S.D.I. din 05 decembrie 2008 (fila 205).

Din cuprinsul aceleiași adrese, mai rezultă următoarele:

Anterior datei de 19 februarie 2008, inculpatul nu a deschis

și nu a înregistrat alte lucrări privitoare la speța în cauză sau care să îl

privească pe M.G.C.

De asemenea, la nivelul M.A.I. - Direcția Generală

Anticorupție, niciun alt lucrător nu a mai obținut date de interes operativ cu

privire la relațiile comerciale derulate de către la Spitalul Clinic de

Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia" cu societățile comerciale SC L.C.

SRL și SC S.S. SRL sau cu privire la managerul general al spitalului, M.G.C.

În baza raportului S/407.569/9/1 din 19 februarie 2008, R.D.C.

a desfășurat activități de dezvoltarea informațiilor în - lucrarea I.P.S.

„Managerul" nr. 0905598 deschisă la data de 19 martie 2008, cu privire la

posibila implicare în săvârșirea unor fapte de corupție a lui M.G.C.

La data de 07 aprilie 2008, prin nota de sarcini nr.

0905759, inculpatul a propus informarea Direcției Naționale Anticoruptie cu

privire la datele și informațiile obținute. În aceeași zi, acesta a întocmit și

adresa nr. 0905760 de înaintare către Direcția Națională Anticoruptie a

rezultatelor verificărilor efectuate în lucrarea I.P.S. „Managerul" nr. 0905598.

La data de 12 iunie 2008, inculpatul a întocmit un raport cu

propunere de închidere a lucrării I.P.S. „Managerul" nr. 0905598.

Informațiile transmise Direcției Naționale Anticoruptie de

către M.A.I. - Direcția Generală Anticoruptie prin adresa nr. 0905760 din 07

aprilie 2008 au făcut obiectul procesului-verbal de sesizare din oficiu al

procurorilor Direcției Naționale Anticoruptie - Secția de combatere a corupției

din data de 05 mai 2008 ce a fost înregistrat inițial la dosarul nr. 262/P/2007

și a făcut, ulterior, obiectul dosarului nr. 186/P/2008 al Direcției Naționale

Anticoruptie - Secția de combatere a corupției, format ca urmare a disjungerii

dispuse în dosarul nr. 262/P/2007.

În sensul celor de mai sus, din denunțul penal, precum și

din celelalte declarații ale martorului-denunțător, respectiv mijloace de

probă, rezultă că inculpatul obținuse date și informații cu privire la posibile

fapte de corupție ce ar fi fost săvârșite de către martorul-denunțător M.G.C.

în calitatea sa de manager general al Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof.

Dr. Alexandru Obregia".

Astfel, inculpatul i-a comunicat martorului-denunțător

faptul că deține date și informații care, dacă ar fi direcționale către

Direcția Națională Anticoruptie, ar duce la formarea unui dosar penal și

implicit la cercetarea penală a martorului-denunțător M.G.C.

După înregistrarea dosarului pe rolul instanței, la termenul

de judecată de la 29 septembrie 2009, instanța de fond a pus în discuția

părților regularitatea actului de sesizare în conformitate cu dispozițiile art.

300 alin. (1) C. proc. pen.

Inculpatul, prin apărătorul său ales, a

solicitat ca în baza art.300 alin. (2) C. proc. pen. să se constate că

sesizarea instanței nu a fost făcuta potrivit legii, că neregularitatea nu

poate fi înlăturată de îndată si nici prin acordarea unui termen in acest scop

și, in consecința, să se dispună restituirea dosarului Direcției Naționale

Anticoruptie in vederea refacerii actului de sesizare.

Î

n motivarea excepției neregularității actului

de sesizare a instanței, apărătorul inculpatului a susținut, în esență, că prin

ordonanța din 24 iunie 2008, data de aceeași Direcție Naționala Anticoruptie,

în același dosar, s-a dispus neînceperea urmăririi penale fata de R.D.C. pentru

infracțiunea de luare de mita prevăzuta de art. 254 rap. la art. 6 din Legea

nr. 78/2000 in baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. și s-a disjuns cauza cu

privire la același inculpat pentru tentativa la infracțiunea de înșelăciune

prevăzuta de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) si (2) C. pen. si a

fost declinata competenta de soluționare a acesteia in favoarea Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel București.

Prin rezoluția din 02 iulie 2008, data in

dosarul nr. 1086/P/2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus

neînceperea urmăririi penale față de R.D.C. pentru tentativa la infracțiunea de

înșelăciune, prevăzuta de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) si (2) C.

pen., in temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. cu motivarea ca nu

sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, niciuna dintre

persoane nefiind de buna credință.

Prin ordonanța din 11 august 2008 data de

către Procurorul șef adjunct al Direcției Naționale Anticorupție a fost

infirmata ordonanța din 24 iunie 2008 prin care se dispusese scoaterea de sub

urmărire penala pentru infracțiunea de luare de mita și, după completarea

cercetărilor, s-a emis rechizitoriul prin care inculpatul a fost trimis în

judecată

Susține apărătorul inculpatului că analiza

tuturor actelor procesuale întocmite in cauză conduce la concluzia că, in

prezent, in legătura cu aceeași faptă reținută in sarcina

inculpatului

R.D.C. au fost date doua soluții contrare si, anume, una de neîncepere a

urmăririi penale (rezoluția din 02 iulie 2008 data in dosarul nr. 1086/P/2008

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care este definitivă) si

una de trimitere in judecata (rechizitoriul care face obiectul prezentei

judecați).

Î

n concluzie, se susține că instanța nu poate

să procedeze la judecarea cauzei in condițiile in care, in conformitate cu art.

317 C. proc. pen., "Judecata se mărginește la fapta si la persoana arătate

in actul de sesizare a instanței..." iar fapta cu care a fost sesizata

este una si aceeași cu aceea pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi

penale chiar dacă încadrările juridice vizează texte diferite.

Verificând regularitatea actului de sesizare

în conformitate cu dispozițiile art. 300 alin. (1) C. proc. pen., pe baza

actelor și lucrărilor dosarului de urmărire penală și în raport cu susținerile

formulate de inculpatul R.D.C., prin apărătorul său ales curtea de apel - ca

instanță de fond - a constatat că excepția invocată este întemeiată.

Mai întâi, instanța de fond a menționat

faptul că - în opinia sa - verificarea legalității sesizării, conform art. 300 C.

proc. pen., nu presupune numai verificarea rechizitoriului prin prisma

respectării dispozițiilor art. 263 și art. 264 C. proc. pen., ci obligă

instanța și la verificarea legalității actelor de urmărire penală care au

precedat întocmirea rechizitoriului

Astfel, instanța de fond a reținut că prin

ordonanța din 24 iunie 2008 emisă în dosarul nr. 262/P/2007 al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Direcția Naționala Anticorupție -

Serviciul de Combatere a Corupției s-a dispus neînceperea urmăririi penale față

de R.D.C. pentru infracțiunea de luare de mita prevăzuta de art. 254 rap. la

art. 6 din Legea nr. 78/2000 in baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Prin aceeași ordonanță, s-a disjuns cauza cu

privire la același acuzat pentru tentativa la infracțiunea de înșelăciune

prevăzuta de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) si (2) C. pen. si a

fost declinata competenta de soluționare a acesteia in favoarea Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel București.

Se menționează că în considerentele

ordonanței s-au reținut următoarele:

La data de 20 decembrie 2007, numitul M.G.C.,

manager al Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia",

a sesizat Direcția Națională Anticorupție cu privire la faptul că subcomisarul R.D.C.

i-a pretins o sumă de bani, sumă pe care urma să i-o comunice în cursul zilei

de 20 decembrie 2007, pentru a „mușamaliza" un dosar aflat la D.N.A. în

care acesta ar fi cercetat împreună cu L.C., reprezentantul SC L.C. și M.I.,

reprezentantul SC S.S. SRL, privind activitatea desfășurată de el în calitate

de manager al spitalului.

A mai arătat denunțătorul că R.C.D. i-a spus

că dosarul se referă la o sumă de bani aflată în litigiu între cele două

societăți comerciale. Suma în litigiu, de cea.50.000 Euro, ar fi provenit din

efectuarea unor lucrări de construcție la Spitalul Alexandru Obregia. Licitația

pentru efectuarea acestor lucrări a fost câștigată de SC S.S. SRL care,

ulterior, a subcontractat lucrările firmei SC L.C. SRL. în urma unor

neînțelegeri între cele două societăți SC L.C. SRL a abandonat executarea

lucrărilor. Denunțătorul a mai menționat că R.D.C. i-ar fi spus că lucrarea nu

este înregistrată la Direcția Națională Anticorupție și că de existența

acesteia știe doar el, lucrătorul care se ocupă de cercetări și șeful lor

direct.

Se mai reține în

cuprinsul ordonanței că la data de 20 decembrie 2007 a avut loc o întâlnire

între denunțătorul M.G.C. și R.C.D. în incinta unei benzinării unde au discutat

în legătură cu cele menționate mai sus, convorbirea fiind înregistrată în baza

autorizației de interceptare provizorie nr. 22 din 20 decembrie 2007 emise în

dosarul nr. 262 /P/ 2007 al Secției de combatere a corupției.

În seara zilei de 18

februarie 2008, denunțătorul M.G.C. s-a întâlnit din nou cu R.D.C. și au reluat

discuția cu privire la presupusul dosar pe care denunțătorul l-ar fi avut la

D.G.A. Cu această ocazie, se reține că R.D.C. i-a comunicat denunțătorului că

pentru a-i „rezolva dosarul" colegul său, pe care nu-1 nominalizează, îi

cere 10.000 Euro.

Cei doi au stabilit

și modul în care R.D.C. ar fi urmat să intre în posesia banilor. Ulterior,

aceștia nu s-au mai întâlnit pentru remiterea sumei de bani.

A doua zi după

întâlnire, pentru a face dovada existenței unui dosar aflat în lucru la

Direcția Generală Anticorupție, R.D.C. a întocmit un raport informativ

referitor la o presupusă activitate infracțională a denunțătorului

Analizând actele

premergătoare efectuate în cauză procurorul a apreciat că nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mita prevăzuta de art. 254

C. pen. dat fiind inexistenta unei lucrări înregistrata la Direcția Generala

Anticorupție astfel că inculpatul nu avea cum sa îndeplinească, sa nu

îndeplinească sau sa întârzie îndeplinirea unui act privitor la îndeplinirea

îndatoririlor actelor sale de serviciu.

De asemenea,

neexistând la momentul comiterii faptei o lucrare referitoare la M.G.C., scms. R.D.C.

nu putea fi complice la o presupusă infracțiune de luare de mită comisă de unul

din colegii de la

d.g.a.

S-a apreciat că fapta

scms. R.D.C. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă

la înșelăciune, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) C. pen.

întrucât acesta l-a indus în eroare pe M.G.C. pentru a-i solicita fără drept

suma de 10.000 Euro, respectiv cu privire la existența unui dosar (care se

referea la denunțător), ce s-ar fi aflat la unul dintre colegii săi de

serviciu, coleg care ar fi pretins suma de bani menționată anterior pentru a nu

continua investigațiile în respectiva cauză.

Prin rezoluția din 02

iulie 2008 emisă în dosarul nr. 1086/P/2008 Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale fata de R.D.C. pentru

tentativa la infracțiunea de înșelăciune, prevăzuta de art. 20 C. pen. rap. la

art. 215 alin. (1) si (2) C. pen., in temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C.

proc. pen.

Pentru a adopta

această soluție, procurorul a reținut că înțelegerea intervenită între numiții R.D.C.

și M.G.C. a constat în promisiunea numitului R.D.C. de a nu da curs unor

investigații cu privire la numitul M.G.C. și alte persoane, inclusiv prin

neînregistrarea acestei lucrări la Direcția Generală Anticorupție, acesta fiind

de altfel, scopul pretinderii sumei de bani, subcomisarul R.D.C. având

potrivit fișei postului ca atribuții de serviciu culegerea, dezvoltarea,

gestionarea, analizarea, verificarea datelor și informațiilor referitoare la

acte sau fapte de corupție, în cauză nerezultând indicii privind întrebuințarea

de mijloace frauduloase pentru a-1 determina pe numitul M.G.C. de a remite

această sumă de bani.

În aceste condiții,

procurorul a constat că înțelegerea dintre părți a avut un caracter ilicit din

moment ce niciuna dintre părți nu a fost de buna credința iar pentru existenta

infracțiunii de înșelăciune se cere ca persoana care remite sume de bani sau

alte foloase sa fie de bună credință.

Instanța de fond a

constatat că ulterior emiterii rezoluției susmenționate, la data de 11 august 2008,

procurorul șef adjunct al Direcției Naționale Anticorupție, prin ordonanța nr. 210/Cl/2008,

a infirmat ordonanța nr. 262/P/2007 din 24 iunie 2008 și a dispus trimiterea

dosarului la Secția de combatere a corupției în vederea completării

cercetărilor. Din conținutul acestei ordonanțe rezultă că procurorul șef a

apreciat că soluția de neîncepere a urmăririi penale împotriva scms. R.D.C.

pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 art. 1 C.

pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 dispusă prin ordonanța nr. 262/P/2007

din 24 iunie 2008 a Secției de combatere a corupție este nelegală întrucât se

bazează pe acte premergătoare insuficiente. S-a reținut că se impune clarificarea

tuturor împrejurărilor cauzei, stabilirea clară, cronologic și detaliat a

tuturor situațiilor care au creat posibilitatea lui R.D.C. de a solicita

foloase materiale managerului Spitalului „Alexandru Obregia" pentru ca

acesta să nu facă obiectul unor cercetări penale legate de unele achiziții

publice.

Prin rezoluția din 17

februarie 2009 dată în dosarul nr.262/P/2007 Direcția Generală Anticorupție -

Secția de combatere a corupției a dispus începerea urmăririi penale față de R.D.C.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin.

(1) C. pen. rap. la art.6 din Legea nr. 78/2000 iar prin rechizitoriul

nr.262/P/2007 din 02 iulie 2009 al Secției de combatere a corupției din cadrul

Direcției Generale Anticorupție a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a

dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru aceeași infracțiune,

situația de fapt fiind expusă pe larg în considerentele hotărârii.

În opinia primei

instanțe, din situația de fapt expusă în cele patru acte procesuale emise de

procuror în dosarul de urmărire penală - ordonanța din 24 iunie 2008 a Secției

de combatere a corupției din cadrul DNA data in dosarul 262/P/2007, rezoluția

din 02 iulie 2008 data in dosarul nr. 1086/P/2008 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București, ordonanța din 11 august 2008 data de către procurorul

șef adjunct al Direcției Naționale Anticorupție si rechizitoriul cu care a fost

sesizata instanța - se poare observa cu ușurință că acestea descriu în mod

identic fapta inculpatului R.D.C., reținând în esență, că acesta a pretins suma

de 10.000 Euro de la martorul denunțător, invocând existența unei lucrări la

MAI - Direcția Generală Anticorupție privind fapte săvârșite de M.G.C. în

calitate de manager al Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru

Obregia", lucrare ce ar fi urmat să fie soluționată favorabil (prin nesesizarea

D.N.A)

Instanța de fond a

apreciat că procurorul care a emis ordonanța din 24 iunie 2008 a Secției de

combatere a corupției din cadrul D.N.A. în dosarul 262/P/2007, a procedat în

mod greșit arunci când a pronunțat o soluție pe fond asupra faptei reclamate de

denunțătorul M.G.C., aceea de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C.

pen. raportat la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată și în

același timp a disjuns cauza și a declinat competența în favoarea Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București pentru efectuarea de cercetări sub

aspectul aceleiași fapte dar sub o altă încadrare juridică. Modalitatea în care

a procedat DNA, pronunțând mai multe soluții cu privire la aceeași faptă, este

în afara dispozițiilor procesual penale (nici un articol din cele prevăzute de

Titlul

I

Partea specială cap. I-VIII C. proc. pen. nu prevede

o atare rezolvare a situației procedurale ivite).

A apreciat instanța

de fond că motivarea ordonanței din 24 iunie 2008 nu justifică pronunțarea unei

soluții de neîncepere a urmăririi penale pentru că, în realitate, procurorul a

constatat că fapta cu care a fost sesizat nu poate fi încadrată în dispozițiile

art. 254 C. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de

luare de mita dat fiind inexistenta unei lucrări înregistrata la Direcția

Generala Anticorupție astfel că inculpatul nu avea cum sa îndeplinească,

sa nu îndeplinească sau sa întârzie îndeplinirea unui act privitor la

îndeplinirea îndatoririlor actelor sale de serviciu și s-a apreciat că fapta

constituie infracțiunea de tentativă la înșelăciune prev. de art. 20 rap. la art.

215 alin. (1), (2) C. pen.

În opinia instanței

de fond, soluțiile pronunțate de procuror sunt corespunzătoare celor pronunțate

de instanța de judecată cu ocazia soluționării fondului cauzei. Atunci când

instanța constată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei

infracțiuni însă fapta îmbracă elementele constitutive ale altei infracțiuni

nicidecum nu pronunță două soluții, una de achitare și alta de condamnare ci,

conform art. 334 C. proc. pen. - care are corespondent art. 238 C. proc. pen. -

schimbă încadrarea juridică.

În speță, apreciază

instanța de fond, întrucât la data de 24 iunie 2008 când a fost adoptată

ordonanța în discuție nu era începută urmărirea penală și nici nu se pusese în

mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului pentru săvârșirea unei anumite

infracțiuni, procurorul, sesizat cu fapta și nu cu încadrarea juridică dată de

denunțător, ar fi trebuit să se limiteze la a constata că fapta nu întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită ci ale infracțiunii

de tentativă la înșelăciune și să dispună declinarea competenței în favoarea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București față de încadrarea juridică

dată, fără a dispune și neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea

prevăzută de art. 254 C. pen.

Mai reține instanța

de fond că rezoluția din 02 iulie 2008 data in dosarul nr. 1086/P/2008 prin

care s-a dispus neînceperea urmăririi penale fata de R.D.C. sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2) C.

pen. nu a fost infirmată conform legii iar ordonanța din 11 august 2008 data de

către Procurorul șef adjunct al Direcției Naționale Anticorupție prin care s-a

infirmat soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru aceeași faptă, dar sub

încadrarea prevăzută de art. 254 C. pen., nu putea să producă efecte asupra

acelei rezoluții, întrucât procurorul din cadrul D.N.A. nu era competent sa

infirme un act procedural al unui procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București, cele două structuri fiind diferite.

Prin urmare, se

conchide că în mod inacceptabil, în prezent, inculpatul este beneficiarul unei

soluții de neîncepere a urmăririi penale, neinfirmată potrivit legii și, în

același timp,

este trimis în judecată pentru aceeași faptă,

în materialitatea ei, dar cu o altă încadrare juridică. Așa cum este descrisă

fapta de către procuror este exclusă existența unui concurs ideal, prevăzut de

art. 33 lit. b) C. pen., între infracțiunea de luare de mita si infracțiunea de

înșelăciune, singura situație în care se puteau accepta soluțiile adoptate de

procuror, una de neîncepere a urmăririi penale pentru una dintre infracțiuni și

alta de trimitere în judecată pentru cealaltă infracțiune.

Potrivit art. 317 C.

proc. pen. "Judecata se mărginește la fapta si la persoana arătate in

actul de sesizare a instanței..."

Prima instanță a

apreciat că în prezenta cauză fapta cu a cărei judecată a fost învestită, așa

cum este ea descrisă în rechizitoriu, este aceeași faptă, în materialitatea ei,

cu privire la care s-a dispus neînceperea urmăririi penale prin rezoluția din

02 iulie 2008 data in dosarul nr. 1086/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București chiar dacă încadrările juridice date sunt diferite, și - deci

- a considerat că nu este legal sesizată și, în consecință, nu poate proceda la

judecarea cauzei.

În consecință, în

baza art. 300 alin. (2) C. proc. pen. corob. cu art. 317 alin. (1) C. proc.

pen. prima instanță a dispus restituirea dosarului la procuror în vederea

refacerii actului de sesizare a instanței, după înlăturarea contradicțiilor

existente între soluțiile adoptate în cauză cu privire la fapta pentru care s-a

dispus trimiterea în judecată.

Împotriva sentinței,

DIRECȚIA

NAȚIONALĂ

A

NTICORUPTIE

a declarat prezentul recurs.

în motivele scrise de recurs, expuse și cu

ocazia dezbaterilor, sentința a fost criticată sub următoarele aspecte:

Hotărârea este

nelegală pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 300 alin. (2) C. proc.

pen., cu consecința admiterii excepției neregularității actului de sesizare,

invocată de inculpat și de restituire a cauzei la parchet, în vederea refacerii

actului de sesizare.

Pentru a pronunța

hotărârea în cauză, instanța a apreciat că „fapta cu a cărei judecată a fost

învestită, așa cum e ea descrisă în rechizitoriu, este aceeași faptă, în

materialitatea ei, cu privire la care s-a dispus neînceperea urmăririi penale

prin rezoluția din 02 iulie 2008, dată în dosarul nr. 1086/P/2008 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, chiar dacă încadrările

juridice sunt diferite..."

În mod profund

ilegal, încălcând dispozițiile art. 300 alin. (1) C. proc. pen. raportat la

art. 263 C. proc. pen. și art. 264 C. proc. pen., pe baza motivării prezentate,

instanța a apreciat că nu a fost legal sesizată.

Astfel, potrivit art.

300 alin. (1) C. proc. pen. „Instanța este datoare să verifice din oficiu, la

prima zi de înfățișare, regularitatea actului de sesizare ".

Această procedură

presupune, în raport de dispozițiile menționate, verificarea actului procedural

scris, a rechizitoriului, în care este consemnat actul de dispoziție al

procurorului de trimitere în judecată.

Prin urmare, în

opinia Ministerului Public, instanța de fond trebuia să se rezume la a verifica

dacă sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 263-264 C. proc. pen., referitoare

la limitele și conținutul rechizitoriului și nu să „compare", la modul

general și nepermis de lege, în raport cu momentul procesual, fapta descrisă în

actul de sesizare, cu o altă faptă care a făcut obiectul unui alt dosar,

respectiv dosarul nr. 1086/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București, format în urma disjungerii dispuse prin Rezoluția din 24 iunie 2008

pronunțată în dosarul nr. 262/P/2007 al Direcției Naționale Anticorupție.

În opinia

Ministerului Public, aspectele invocate de instanță, în motivarea soluției

pronunțate, nu prezintă relevanță și pentru următoarele considerente:

-

trimiterea în judecată a inculpatului R.D.C. pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la

art. 6 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus în mod legal, rechizitoriul în cauză

fiind consecința infirmării dispuse de procurorul șef adjunct al Direcției

Naționale Anticorupție prin Ordonanța nr. 210/CI/2008 din 11 august 2008

(filele 2 și 3 dosar de urmărire penală) a soluției de neîncepere a urmăririi

penale dispusă de procuror prin rezoluția nr. 262/P/2007 din 24 iunie 2008, cu

privire la aceeași persoană și aceeași faptă;

- refacerea actului

de sesizare, ca urmare a restituirii cauzei în temeiul art. 300 alin. (2) C.

proc. pen., se justifică doar în condițiile încălcării art. 263-264 C. proc.

pen., ceea ce în prezenta cauză nu este valabil, iar critica reținută de

instanța de judecată, nu poate avea o astfel de consecință.

Recursul DIRECȚIEI

NAȚIONALE ANTICORUPTIE va fi admis pentru motivele ce se vor arăta.

Restituirea cauzei la

procuror, „de lege lata", se poate dispune pe două temeiuri:

- restituirea în

vederea refacerii rechizitoriului [art. 300 alin. (2) C. proc. pen.];

- restituirea pentru

refacerea urmăririi penale (art.332 C. proc. pen.).

Conform art. 300 alin.

(1) C. proc. pen., instanța este datoare să verifice, din oficiu, la prima

înfățișare, regularitatea actului de sesizare.

Potrivit art. 264 alin.

(1) C. proc. pen., „rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanței de

judecată".

Jurisprudența și

doctrina sunt, într-o covârșitoare majoritate, în sensul opiniei că

verificările instanței, conform art. 300 alin. (1) C. proc. pen., poartă asupra

actului propriu-zis (rechizitoriului), asupra îndeplinirii condițiilor

prevăzute de lege în ceea ce privește conținutul actului de sesizare și

respectării art. 264 alin. (3) C. proc. pen.

În principiu,

examinarea eventualelor nulități din cursul urmăririi penale (încălcarea unor

norme care reglementează faza urmăririi penale), este o activitate distinctă de

examinarea regularității actului de sesizare, și rezultă din existența,

distinctă, a art. 300 C. proc. pen., respectiv, a art. 332 C. proc. pen.

În măsura în care se

constată nulități ale urmăririi penale, care presupun restituirea cauzei la

procuror în vederea refacerii acesteia, ca o consecință firească se impune,

evident, și refacerea rechizitoriului. Această observație trebuie însă corelată

cu alte principii în materia efectelor nulității, astfel cum sunt acceptate în

doctrină (izolarea efectului nulității și efectul extensiv al nulității),

susținându-se constant - în doctrină - că în reglementarea Codului de procedură

penală român actual nu sunt dispoziții exprese în ceea ce privește efectul

extensiv al nulității, urmând ca propagarea acestui efect să fie apreciată în

fiecare caz concret de către organele judiciare în raport cu relația ce există

între actul lovit de nulitate și celelalte acte procesuale întocmite.

Neobservarea unor

dispoziții care reglementează urmărirea penală nu atrage, în toate cazurile,

nulitatea absolută și, respectiv, restituirea cauzei la procuror. Distinct,

încălcarea unor dispoziții din faza urmăririi penale pot atrage - în condițiile

legale - nulitatea relativă, iar nu nulitatea absolută.

„De lege lata"

această concepție a legiuitorului este reflectată de dispozițiile art. 197 alin.

(1) și (2)-(3) C. proc. pen., art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen.

respectiv, art. 332 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Revenind la aspectele

de drept ale prezentei cauze, respectiv la recursul MINISTERULUI PUBLIC, Înalta

Curte constată următoarele:

Potrivit actualului

Cod de procedură penală, noțiunea juridică de „excepții" - în sensul

propriu-zis al acesteia - se referă la aspectele privind competența organelor judiciare,

iar nu la nulități („excepția nulității").

Modalitatea juridică

prin care procurorul sau părțile pot invoca necompetență organelor judiciare

este „excepția de necompetență", aceasta realizându-se prin formularea

unei cereri prin care se „ridică excepția de necompetență" (în acest sens

fiind art. 39 C. proc. pen.).

Potrivit Codului de

procedură penală, „nulitatea" nu este o excepție, ci o sancțiune

procedurală care intervine în cazul încălcării dispozițiilor legale care

reglementează desfășurarea procesului penal (art. 197 C. proc. pen.).

Invocarea

eventualelor încălcări ale legii în activitatea de urmărire penală se face,

uneori din oficiu, dar de regulă prin formularea de către procuror sau partea

interesată a unei cereri [art. 197 alin. (4) C. proc. pen.].

Distinct de

„excepții", „cereri", și „chestiuni prealabile" - astfel cum

sunt reglementate de Codul de procedură penală - pentru verificarea anumitor

acte ale fazei urmăririi penale au fost instituite proceduri juridice specifice

(speciale) care trebuie aplicate de judecător.

Astfel, pentru

verificarea actului de sesizare (rechizitoriului) legiuitorul a instituit o

procedură specifică, cea reglementată în art. 300 C. proc. pen.

Potrivit art. 300 alin.

(2) C. proc. pen., în cazul când se constată că sesizarea nu este făcută

potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată și nici

prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a

întocmit actul de sesizare în vederea refacerii acestuia.

În doctrină și

jurisprudență se apreciază că nerespectarea dispozițiilor privitoare la

„sesizarea instanței" are în vedere încălcarea dispozițiilor privitoare la

„sesizarea primară" (sesizarea prin rechizitoriu), „sesizarea

suplimentară" (extinderea acțiunii penale, extinderea procesului penal) și

„sesizarea de trimitere" (casarea cu trimitere, declinarea

competenței, regulatorul de competență, strămutarea).

Așa cum s-a menționat

anterior, jurisprudență și doctrina sunt, într-o covârșitoare majoritate, în

sensul opiniei că verificările instanței, conform art 300 alin. (1) C. proc.

pen., poartă asupra actului propriu-zis (rechizitoriului), asupra îndeplinirii

condițiilor prevăzute de lege în ceea ce privește conținutul actului de

sesizare și respectării art. 264 alin. (3) C. proc. pen.

Or, din examinarea

rechizitoriului nr. 262/P/2007 din 02 iulie 2009 emis de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Înalta Curte

constată că nu există, la acest moment procesual, temeiuri pentru a concluziona

că nu au fost respectate „dispozițiile privitoare la sesizarea instanței",

aceasta fiind făcută prin rechizitoriu întocmit cu respectarea dispozițiilor

art. 262, art. 263 și art. 264 C. proc. pen. (condiții de formă și de

conținut). în realitate, apărarea a invocat nerespectarea unor dispoziții

legale cu privire la modul în care a fost efectuată urmărirea penală

(dispunerea în cauză a unor soluții, infirmarea unor soluțiilor anterioare,

disjungeri ale cauzei, contrarietatea între soluțiile anterior dispuse anterior

și, respectiv, soluția dispusă prin rechizitoriu).

S-a susținut, iar

prima instanță a achiesat la acest punct de vedere, că soluțiile de netrimitere

în judecată dispuse de procuror sunt definitive și, deci, ar avea prioritate în

raport cu soluția de trimitere în judecată prin rechizitoriu. Această opinie nu

este întemeiată.

Soluțiile de

netrimitere în judecată (dispuse, după caz, prin rezoluții ori ordonanțe ale

procurorului) nu se bucură de „autoritatea de lucru judecat", aceasta

fiind recunoscută exclusiv hotărârilor judecătorești.

În cauză trebuie

observate dispozițiile art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, din Titlul III

„Ministerul Public".

Cu privire la

infirmarea actelor de urmărire penală, Înalta Curte observă și prevederile art.

220 C. proc. pen., precum cele ale art. 62, art. 64 și art. 65 din Legea nr. 304/2004

referitoare principiul controlului ierarhic în cadrul Ministerului Public.

Înalta Curte mai

reține, cu referire la înțelegerea din perspectiva constituțională a

principiilor organizării și funcționării Ministerului Public, și decizia nr.

1058/2007 a Curții Constituționale, publicată în M.Of. nr. 810 din 28 noiembrie

2007.

Ministerul Public

este caracterizat prin unicitate, Direcția Națională Anticorupție făcând parte

integrantă din Ministerul Public (D.N.A. fiind parte integrantă a Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție).

Că soluțiile de

netrimitere în judecată emise de procuror (prin rezoluții sau ordonanțe) nu au

caracter irevocabil, definitiv, că nu se bucură de autoritate de lucru judecat,

rezultă și din observarea dispozițiilor privind „reluarea în caz de

redeschidere a urmăririi penale" cuprinse în art. 273 C. proc. pen. alin.

(1), alin. (1/1) și alin. (2) C. proc. pen.

Un alt argument, în

același sens, este cel oferit de dispozițiile art. 278/1 alin. (11) C. proc.

pen. care au în vedere chiar și situația în care judecătorul s-a pronunțat prin

hotărâre definitivă, hotărâre prin care a decis că nu este cazul să se înceapă

ori să se redeschidă urmărirea penală.

în consecință, Înalta Curte

constată că nu este întemeiată susținerea apărării, însușită de prima instanță,

potrivit căreia nu se poate trece la judecarea pe fond a cauzei deoarece ar

exista, după caz, fie o soluție definitivă de netrimitere în judecată dispusă

de procuror, fie o contrarietate între soluții: de netrimitere în judecată și,

respectiv, de trimitere în judecată. în final, câteva mențiuni referitoare la

corelația dintre art. 300 alin. (2) și art. 317 C. proc. pen.:

Potrivit art. 263 alin. (1) C. proc. pen.

„rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta și persoana pentru care s-a

efectuat urmărirea penală...și trebuie să cuprindă...fapta reținută în sarcina

sa, încadrarea juridică...".

Înalta Curte constată că rechizitoriul din dosar

respectă acest cuprins prevăzut de art. 263 alin. (1) C. proc. pen.

Conform art. 317 C.

proc. pen., Judecata se mărginește la fapta și la persoana arătată în actul de

sesizare a instanței...".

Față de argumentele expuse și examinând rechizitoriul

din perspectiva acestor 2 texte legale, Înalta Curte constată ca neîntemeiată

concluzia existenței unor „neregularități" ale actului de sesizare în

sensul că nu se poate trece la judecarea faptei și persoanei trimisă în

judecată, cu încadrarea juridică respectivă.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte mai constată și că,

„de lege lata", nu există reglementat un control judecătoresc asupra

actelor prin care procurorul reia urmărirea penală, inclusiv prin infirmarea

soluțiilor de netrimitere în judecată. Pentru reluarea urmăririi penale după

suspendare sau în caz

de redeschidere a urmăririi, legea impune, în

ambele situații, ca aceasta să se dispună prin ordonanță.

Față de cele arătate, Înalta Curte va admite recursul

MINISTERULUI PUBLIC, va casa sentința atacată și va trimite cauza pentru

continuarea judecății la Curtea de Apel București.

Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția Națională Anticorupție București împotriva sentinței penale nr. 258/F

din 9 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie, privind pe inculpatul R.D.C.

Casează sentința penală menționată și trimite cauza

pentru continuarea judecății la Curtea de Apel București.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă

de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților

Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 2 februarie 2010.