ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 358/2011

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată, la data de 4 septembrie 2006, pe rolul Tribunalului Argeș, reclamantul O.G.L. a chemat în judecată pe pârâții P.M. Pitești și C.L.M. Pitești și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea dispoziției nr. 2667 din 18 august 2006 emisă de pârâtul P.M. Pitești și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în terenul în suprafață de 220 m.p., aflat în vecinătatea proprietății sale și atribuirea unui teren viran în suprafață de 1800 m.p. situat pe strada S.N., fostă A.R. Cererea a fost precizară la data de 10 noiembrie 2006, în sensul indicării terenurilor solicitate în echivalent, respectiv un teren de 220 m.p.

și celălalt de 1848 m.p., situate ca amplasament în apropierea fostei proprietăți a reclamantului din str. Brădet și pentru care a solicitat măsuri reparatorii în procedura Legii nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 278 din 11 octombrie 2007, Tribunalul Argeș a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului, apreciind că, deși în cauză sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în raport de probele administrate în cauză, unica modalitate de reparație o constituie cea adoptată de unitatea administrativ locală, respectiv de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent dispuse prin dispoziția atacată. Împotriva acestei hotărâri reclamantul O.G.L. a declarat apel, iar prin decizia civilă nr. 103/ A din 18 aprilie 2008, Curtea de Apel Pitești a respins apelul ca nefondat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că terenul în suprafață de 249 m.p. este afectat de o lucrare de utilitate publică, conducta de canalizare și cele trei cămine de vizitare, iar terenul în suprafață de 1800 m.p. nu se mai află la dispoziția primăriei, fiind atribuit în perioada 1992 – 1995, prin ordine ale prefectului, altor persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 2842 din 11 martie 2009, a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza la aceeași instanță pentru rejudecare, reținând că, prin „amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale”, astfel cum prevăd dispozițiile pct. 10.3 din H.G.

nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, se înțeleg suprafețele de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, textul subliniind prin repetarea sintagmelor „publice”, „comunitate” necesitatea ca respectiva amenajare să folosească unei comunități, un grup semnificativ de persoane. În speță, din expertiza efectuată în cauză rezultă că pe terenul de 249 m.p. se află 3 cămine de vizitare și 2 conducte, o conductă de alimentare cu apă a locuinței reclamantului și o conductă de canalizare ce traversează terenul solicitat și terenul vecinului, terenul fiind închis și ocupat de reclamant cu destinație de curte a imobilului acestuia.

S-a apreciat că era necesar ca, în vederea determinării cu certitudine a impedimentului la restituire, instanțele să aprofundeze probațiunea și, în acord cu prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., să administreze toate probele ce întrunesc cerințele art. 167 C. proc. civ., inclusiv a unei completări la lucrarea tehnică de specialitate menționată, în scopul lămuririi pe deplin a situației de fapt și a justei soluționări a cauzei. Aceleași considerente au fost avute în vedere și în ceea ce privește celălalt teren solicitat în compensare și pentru care au fost depuse doar niște adeverințe de punere în posesie, fără valoare juridică după adoptarea Legii nr. 169/1997 de modificare și completare a Legii fondului funciar, ele nefiind urmate, astfel cum rezultă din actele dosarului, de emiterea ridurilor de proprietate corespunzătoare.

Rejudecând cauza, prin decizia nr. 31/ A din 11 martie 2010, Curtea de Apel Pitești a respins apelul reclamantului, ca nefondat. Instanța de apel, cu ocazia rejudecării cauzei, a suplimentat probatoriul administrat, potrivit îndrumărilor instanței de casare și cererilor de probatorii formulate de părți, dispunând administrarea probei cu înscrisuri și expertiză tehnică. S-a reținut că, potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat la prima instanță și confirmat prin expertiza din apel, terenul în suprafață de 249 m.p. solicitat de apelant este subtraversat de o conductă de alimentare cu apă și de o rețea de canalizare, evidențiate în schița anexă la raportul de expertiza, la care sunt racordate 10 gospodării.

Aceasta nu poate fi restituită în natură dată fiind afectațiunea publică constând în deservirea nevoilor comunității, respectiv ale unui număr de zece familii, prima instanță interpretând corect prevederile art. 10 alin. (2) teza a II-a și art. 11 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001. Prin cea de-a doua critică, apelantul a susținut ca terenul de 1800 m.p. este liber și poate fi acordat în compensare, deoarece nu au fost produse probe din care să rezulte un alt regim juridic al terenului. Instanța de apel a reținut că, din transpunerea actelor de proprietate depuse la dosar, a rezultat că întreaga suprafață de 1800 m.p., este deținută de persoane cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 18/1991, astfel încât terenul solicitat în compensare nu se mai află la dispoziția intimatei, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs reclamantul O.G.L. Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate: Hotărârea pronunțată în cauză are o motivare necorespunzătoare și contradictorie. Cauza fiind în rejudecare, așa cum a hotărât Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța avea obligația să completeze probele, inclusiv expertiza, pentru a se stabili regimul juridic al terenurilor în litigiu. Cerințele Înaltei Curți nu au fost aduse la îndeplinire, deoarece nu s-a făcut dovada că suprafața de 249 m.p. de pe str. Sever Niculescu face parte din domeniul public al localității, iar completarea raportului de expertiză a menținut constatările și concluziile din vechiul raport de expertiză.

Faptul că în subteranul acestui teren se află o conductă de apă și una de canal de calibru mic, iar la suprafață trei cămine de vizitare, nu constituie un impediment la atribuire, deoarece va servi doar pentru lărgirea curții recurentului, putând fi vizitat de serviciile de specialitate de câte ori va fi nevoie. Motivele de recurs au fost întemeiate în drept pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Niciuna din criticile dezvoltate de recurent nu poate fi circumscrisă dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Deși invocă „motivarea necorespunzătoare și contradictorie” a deciziei recurate și indică prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul nu argumentează susținerile formulate. Or, față de dispozițiile art. 302 1 C. proc. civ., simpla menționare a unei caz dintre cele cuprinse în art. 304 C. proc. civ., de casare sau de modificare a unei hotărâri, nu învestește instanța cu efectuarea controlului judiciar de legalitate. De aceea, Înalta Curte va analiza decizia recurată numai din perspectiva criticilor prin care se susține nelegalitatea hotărârii pentru (1) nerespectarea prevederilor art. 315 C. proc. civ. și (2) încălcarea dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea 10/2001 sub aspectul restituirii în natură a terenului în suprafață de 249 m.p.

(1) Critica formulată este nefondată. Potrivit art. 315 C. proc. civ., hotărârea instanței de recurs este obligatorie sub două aspecte: asupra modului în care instanța de recurs a dezlegat problema de drept în cauză și asupra necesității de a se administra anumite probe. În consecință, starea de fapt urmează a fi stabilită de instanța de trimitere care își păstrează dreptul de apreciere asupra probelor pe care le administrează. Prin decizia de casare nr. 2842 din 11 martie 2009, Înalta Curte nu a dezlegat o problemă de drept în cauză, ci numai a stabilit pentru instanța de apel obligația ca, în rejudecare, să lămurească situația de fapt prin „administrarea tuturor probelor ce întrunesc cerințele art. 167 C. proc.

civ., inclusiv a unei completări la lucrarea tehnică de specialitate”. Împrejurarea că, după completarea probatoriului, instanța de apel a reținut aceeași situație de fapt nu reprezintă, pentru considerentele anterior arătate, o încălcare a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. (2) Nici criticile vizând greșita interpretarea a prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu sunt fondate. Potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 „în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent”.

Pct. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. României nr. 250/07 martie 2007, prevede că sintagma „amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale” are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, amenajări de spații verzi, precum și grădini publice, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servituțile legale cât și documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism. Din perspectiva acestor norme legale, prezența unei conducte de alimentare cu apă și a rețelei de canalizare care preia apa menajeră de la zece proprietăți face imposibilă restituirea în natură a suprafeței solicitate, constituindu-se în utilități publice care, în condițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, înlătură posibilitatea restituirii în natură a terenului în suprafață de 248 m.p.

Constatând că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în raport de situația de fapt reținută, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat. Față de actul de dispoziție al recurentului care, cu ocazia dezbaterilor, a arătat că nu mai susține criticile cu privire la hotărârea pronunțată de instanța de apel în legătură cu terenul în suprafață de 1800 m.p., și având în vedere principiul disponibilității care guvernează desfășurarea procesului civil, Înalta Curte nu va mai analiza motivele de recurs sub menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul O.G.L. împotriva deciziei nr. 31/ A din 11 martie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2011.