ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2861/2004

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2861/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

P.C. a chemat în judecată pe P.S.,

P.G., G.N., B.I. și B.P. solicitând anularea certificatului de moștenitor nr.

37 din 17 ianuarie 1991 eliberat de Notariatul de Stat local Găiești privind

succesiunea autoarei P.I. decedată la 15 iulie 1990 pe considerentul că imobilul

inclus în masa succesorală în cotă de ½, respectiv casa cu două camere,

grajd, bucătărie de vară din comuna Morteni județul Dîmbovița constituia

proprietatea reclamantului.

De asemenea, a cerut să i se

recunoască dreptul de superficie în legătură cu imobilul menționat, ceea ce

implica și folosința unei suprafețe de 1000 mp din terenul pe care a fost

edificată construcția și care a aparținut părinților săi ce și-au dat acordul

pentru ridicarea casei.

A mai precizat reclamantul că în

ipoteză în care se va reține și contribuția defuncților săi părinți la

construcția casei, urma să se dispună partajarea acesteia.

Totodată a cerut și anularea

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 981 din 26 aprilie 1991

de Notariatul de stat local Găiești prin care autorul P.F. a înstrinat fiicei

sale G.N., sora reclamantului, cota de 10/16 din casa în litigiu și terenul de

1000 mp pe care era amplasată, deși ambii cunoșteau că bunul nu le aparținea.

În subsidiar, reclamantul a precizat că în situația în care se va stabili că

imobilul a fost construit și cu contribuția părinților săi, atunci urma a se

reține că vânzarea s-a perfectat sub condiție rezolutorie. Reclamantul a

invocat și dispozițiile art. 1303 C. civ., respectiv desființarea convenției

pentru preț nesincer.

În fine, P.C. a cerut și ieșirea din

indiviziune cu privire la bunurile ce formau masa succesorală a părinților săi

P.I. decedată la 15 iulie 1990 și P.F. decedat în 1994, învederând că au

vocație succesorală alături de reclamant și pârâții în calitate de descendenți,

cu precizarea că B.I. și B.P. erau nepoții de fiică ai defuncților, mama lor și

fiica autorilor, respectiv B.G. fiind de asemenea decedată.

Prin încheierea din 8 iunie 2000

Judecătoria Găiești a admis în parte și în principiu acțiunea.

A respins cererea privind anularea

certificatului de moștenitor nr. 37/1991 privind succesiunea autoarei P.I.

A respins cererea privind

constatarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilelor.

A respins cererea privind dreptul de

superficie.

A respins cererea privind anularea

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 981/1991.

A constatat deschisă succesiunea

autoarei P.I. la 15 iulie 1990, masa succesorală fiind compusă din cota de

½ din casa cu 2 camere din cărămidă acoperită cu țiglă, un grajd din

pământ în lați și o bucătărie de vară din paiantă acoperită cu țiglă,

construcții amplasate pe o suprafață de 1000 mp teren.

S-a reținut calitatea de moștenitori

acceptanți a soțului supraviețuitor la acea dată P.F. ulterior decedat, cu o

cotă de 2/8, cotă ideală pe care a vândut-o pârâtei G.N. prin contractul

autentificat sub nr. 981/1991, G.N., fiică, și P.C., fiu cu cota de ¾

împreună (fiecare câte 3/8).

S-a constatat contribuția personală

a reclamantului la edificarea construcției constând în lemn de construcție și

400 bucăți cărămidă.

S-a constatat deschisă succesiune

autorului P.F. și s-a reținut că de pe urma acestuia nu au rămas bunuri.

S-a dispus efectuarea unei expertize

de evaluare și lotizare.

Aceeași instanță, prin sentința

civilă nr. 1434 din 14 noiembrie 2000 a admis în parte acțiunea și a reiterat

dispozițiile încheierii din 8 iunie 2000 în ceea ce privește capete de cerere

formulate de reclamant.

De asemenea, a partajat bunurile

succesorale prin formare și atribuire de loturi conform variantei I din

raportul de expertiză tehnică cu obligarea pârâtei G.N. căreia i s-a atribuit

imobilul succesoral la o sultă de 4.762.210 lei cât și la 1.703.000 lei

c/valoarea contribuției personale a reclamantului la edificarea imobilului.

A respins acțiunea față de pârâții

P.S., P.G., B.I. și B.P. pentru lipsa calității procesuale pasive.

În motivarea soluției instanța a

reținut că reclamantul a edificat construcțiile în litigiu împreună cu părinții

săi și a avut o contribuție personală stabilită prin expertiză, că terenul pe

care acestea au fost edificate a constituit proprietatea autorului P.F. și prin

urmare putea fi înstrăinat pârâtei G.N. alături de cota sa succesorală din

construcție și că nu s-a evidențiat vreun motiv de anulare a contractului de

vânzare cumpărare, prețul vânzării fiind, în raport de anul încheierii

contractului, corespunzător valorii imobilului.

Tribunalul Dâmbovița, secția civilă,

prin încheierea din 5 septembrie 2001 a admis în principiu apelul declarat de

reclamantul P.C. împotriva sentinței civile nr. 1434 din 14 noiembrie 2000 a

Judecătoriei Găiești și a încheierii de admitere în principiu din 8 iunie 2000

pronunțată de aceeași instanță și a schimbat încheierea menționată, în sensul

că a admis cererea privind anularea certificatului de moștenitor nr. 37 din 17

ianuarie 1991 eliberat de Notariatul de stat Găiești și a constatat că

apelantul reclamant este proprietarul imobilului, construcții, cuprins în

acesta.

A admis cererea de instituire a unui

drept de superficie pe terenul proprietatea pârâtei intimate G.N. pentru buna

folosință a imobilelor.

A admis în parte cererea de anulare

(nulitate) a contractului de vânzare-cumpărare nr. 981 din 26 aprilie 1991

încheiat între autorul P.F. și pârâta intimată G.N. cu privire la cota de

½ din construcțiile înstrăinate.

A respins cererea de partaj ca

rămasă fără obiect.

Același tribunal, prin decizia

civilă nr. 1643 din 12 decembrie 2001 a admis în fond apelul declarat de P.C.

împotriva sentinței civile nr. 1434 din 14 noiembrie 2000 a Judecătoriei

Găiești pe care a schimbat-o, în sensul că a admis acțiunea conform încheierii

de admitere în principiu pronunțată de tribunal la 5 septembrie 2001 și a

raportului de expertiză M.C., pentru dreptul de superficie astfel: admite cererea

privind anularea certificatului de moștenitor nr. 37 din 17 ianuarie 1991

eliberat de Notariatul de stat local Găiești și constată că apelantul reclamant

este proprietarul imobilului, construcții, cuprins în acesta.

Admite cererea de instituire a unui

drept de superficie pe terenul proprietatea intimatei pârâte G.N. pentru buna

folosință a imobilelor, în suprafață de 522 mp.

Admite în parte cererea de anulare

(nulitate) a contractului de vânzare-cumpărare nr. 981 din 26 aprilie 1991

încheiat între autorul P.F. și pârâta G.N. cu privire la cota de ½ din

construcțiile înstrăinate.

Respinge cererea de partaj (ieșire

din indiviziune) ca rămasă fără obiect.

Instanța de apel a reținut că

reclamantul era proprietarul exclusiv al construcțiilor edificate pe terenul

proprietatea tatălui său P.F. și prin urmare acestea au fost incluse greșit în

masa succesorală și trecute în certificatul de moștenitor. Pe cale de

consecință și contractul de vânzare-cumpărare în discuție a fost încheiat în

frauda reclamantului, având o cauză ilicită, întrucât părțile cunoșteau că

imobilul, construcție, era proprietatea exclusivă a acestuia.

Curtea de Apel Ploiești, secția

civilă, prin decizia nr. 390 din 26 februarie 2002, a respins recursurile

declarate de reclamantul P.C. și respectiv G.N. împotriva deciziei nr. 1643 din

12 decembrie 2001 a Tribunalului Dâmbovița, secția civilă, ca nefondate.

Împotriva hotărârilor pronunțate în

cauză, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., procurorul general al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a declarat recurs

în anulare pe motiv că acestea au fost pronunțate cu încălcarea esențială a

legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a pricinii pe fond.

Astfel, s-a susținut că între

aceleași părți a mai existat un litigiu cu același obiect și cauză juridică ce

a format dosarul nr. 2119/1998 al Judecătoriei Găiești finalizat prin sentința

civilă nr. 229 din 14 februarie 1999 prin care s-a respins acțiunea

reclamantului P.C. Sentința a rămas irevocabilă prin decizia nr. 4332 din 28

decembrie 1999 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Pe cale de consecință, în cel de al

doilea litigiu, instanța trebuia să invoce chiar din oficiu, excepția

autorității de lucru judecat față de împrejurarea că în primul dosar, cererile

reclamantului P.C. pentru anularea certificatului de moștenitor nr. 37 din 17

ianuarie 1991 și respectiv a contractului de vânzare-cumpărare nr. 981 din 26

aprilie 1991 (pentru cauză ilicită) au fost respinse prin încheierea de

admitere în principiu din 17 decembrie 1998 a Judecătoriei Găiești, soluție

rămasă irevocabilă prin decizia nr. 4332 din 28 decembrie 1999 a Curții de Apel

Ploiești, secția civilă.

S-a mai susținut că independent de

acest aspect, instanțele de apel și recurs au admis greșit cererea reclamantului

pentru anularea certificatului de moștenitor menționat, capăt de cerere de care

depindea și soluționarea celorlalte petițe din acțiune, ignorând prevederile

imperative ale art. 3, art. 9 și art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958

privind prescripția extinctivă.

În adevăr, solicitând anularea

certificatului de moștenitor nr. 37 din 17 ianuarie 1991 pe motiv că imobilul

construcție inclus în masa partajabilă constituia de fapt proprietatea sa

exclusivă, reclamantul P.C. a invocat un motiv de nulitate relativă, astfel

încât, acțiunea sa era prescriptibilă în termenul general de 3 ani prevăzută de

art. 3 și 9 din Decretul nr. 167/1958 care în speță începe să curgă de la data

emiterii lui, reclamantul fiind prezent la procedura succesorală, semnând

încheierea finală din 17 ianuarie 1991. Or, acțiunea a fost promovată la 2

martie 2000, peste termenul general de prescripție de 3 ani, iar existența

litigiului anterior nu constituia o cauză de întrerupere a prescripției

dreptului la acțiune, întrucât acesta s-a finalizat, așa cum deja s-a relevat

prin respingerea acțiunii.

Astfel fiind, s-a solicitat casarea

hotărârilor pronunțate în prezentul litigiu și trimiterea cauzei spre

rejudecare la instanța de fond pentru soluționarea capătului de cerere privind

ieșirea din indiviziune asupra bunurilor succesorale.

Recursul în anulare este fondat

pentru motivele ce succed.

Potrivit certificatului de

moștenitor nr. 37 din 17 ianuarie 1991 emis de Notariatul de stat local Găiești

la 17 ianuarie 1991 de pe urma autoarei P.I. decedată la 15 septembrie 1990

masa succesorală era compusă din cota de ½ din casa de cărămidă

acoperită cu țiglă, cu două camere, un grajd din paiantă acoperit cu țiglă și o

bucătărie de vară din paiantă acoperită cu țiglă situate în comuna Morteni, pe

terenul soțului supraviețuitor în suprafață de 1000 mp cu vecinătățile

precizate în act. De asemenea, s-a făcut mențiunea că bunurile au fost

dobândite în timpul căsătoriei și că restul de ½ parte din avere

formează cota de bun comun al soțului supraviețuitor.

În ceea ce privește moștenitorii

acceptanți, în certificat au fost indicați P.F., soțul supraviețuitor la acea

dată cu o cotă de 2/8, G.N. și P.C., descendenți cu cote egale de câte 3/8. S-a

consemnat renunțarea expresă la succesiune de către descendenta B.G., conform

declarației nr. 336/1990 și s-a luat act că sunt străini de succesiune prin

neacceptare descendenții P.S. și P.G.

Reclamantul a recunoscut la

interogator că a fost prezent la notariat când s-a dezbătut succesiunea mamei

sale împrejurare ce rezultă și din încheierea din 8 mai 1990 a Notariatului de

stat local Găiești când s-a consemnat masa succesorală, încheiere pe care

reclamantul a semnat-o ca de altfel și încheierea finală din 17 ianuarie 1991

când a fost de acord cu eliberarea certificatului de moștenitor.

Din cele expuse rezultă că

reclamantul, prezent în fața notarului de stat ca și pârâta G.N., a consimțit

la mențiunile din cuprinsul certificatului de moștenitor privitoare la

calitatea de succesori, întinderea drepturilor succesorale și alcătuirea masei,

ceea ce însemnează că aceștia și-au recunoscut reciproc drepturile, între ei

realizându-se implicit un acord de voință cu privire la aspectele înserate în

menționatul certificat.

Astfel fiind, dacă succesorul

prezent în fața notarului consideră că voința sa exprimată referitor la

mențiunile cuprinse în certificatul de moștenitor, a fost viciată, el poate să

solicite anularea acestuia în condițiile dreptului comun, privind anularea sau

nulitatea unei convenții.

În speță, reclamantul a cerut

anularea certificatului de moștenitor nr. 37/1991, deoarece construcțiile

incluse în masa succesorală constituiau proprietatea sa exclusivă fiind

edificate din resurse proprii pe terenul aparținând tatălui său.

Reclamantul nu a indicat temeiul

juridic al cererii sale, însă din modul de formulare a acesteia rezultă că nu a

invocat un motiv de nulitate absolută, astfel încât acțiunea sa era

prescriptibilă, vizând motive de nulitate relativă (eventual eroarea).

Or, potrivit art. 3 și 9 din Decretul

nr. 167/1958, dreptul la acțiune în anularea unui act juridic se prescrie în

termenul general de 3 ani, care în speță începe să curgă de la data emiterii

certificatului de moștenitor, respectiv 17 ianuarie 1991.

Întrucât reclamantul a sesizat

instanța de judecată la 2 martie 2000 rezultă că dreptul la acțiune al acestuia

pentru anularea certificatului de moștenitor în discuție, era prescris.

Este adevărat că între părțile din

prezentul dosar a mai existat un litigiu pentru partajarea averii rămase de la

autoarea P.I., anularea certificatului de moștenitor nr. 37 din 17 ianuarie

1991 eliberat de Notariatul de stat local Găiești și a contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 981 din 26 aprilie 1991 de către același

notariat în această cauză figurând și autorul P.F., tatăl reclamantului, în

calitate de pârât.

După mai multe cicluri procesuale,

prin sentința civilă nr. 229 din 19 februarie 1999 Judecătoria Găiești a

respins acțiunea, soluție menținută prin decizia nr. 1963 din 23 septembrie

1999 a Tribunalului Dâmbovița, secția civilă și devenită irevocabilă prin

decizia nr. 433 din 28 decembrie 1999 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă,

reținându-se că reclamantul P.C. a refuzat să achite onorariul pentru

expertizele încuviințate de instanța de fond, după pronunțarea încheierii de

admitere în principiu, în vederea evaluării masei succesorale, a lotizării și a

determinării aportului reclamantului la edificarea imobilului succesoral.

Apreciindu-se că nesoluționarea

cauzei este imputabilă reclamantului s-a conchis că părțile au posibilitatea de

a formula o nouă acțiune de partaj succesoral, fără a se putea invoca

autoritatea de lucru judecat, iar încheierea de admitere în principiu din 17

decembrie 1998 a Judecătoriei Găiești putând fi folosită ca mijloc de

probațiune.

Astfel fiind, și întrucât prima

acțiune promovată de P.C. la 9 iulie 1991 a fost respinsă de instanțe, nu

există vreo cauză de întrerupere a prescripției dreptului la acțiune așa cum

prevăd dispozițiile art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.

Prin urmare în prezentul litigiu

dreptul reclamantului de a solicita anularea certificatului de moștenitor nr.

37/1991, era prescris.

Din această perspectivă, recunoscând

reclamantului un drept subiectiv prescris, instanțele au încălcat dispozițiile

imperative ale art. 3 și 9 din Decretul nr. 167/1998, precum și cele prevăzute

de art. 136 și art. 137 C. proc. civ., întrucât deși aveau obligația, nu au pus

în discuția părților, din oficiu, prescripția dreptului la acțiune.

Cu ocazia rejudecării urmează a se

examina incidența prevederilor art. 3 și 9 din Decretul nr. 167/1958 și în ceea

ce privește capătul de cerere vizând anularea contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 981 din 26 aprilie 1991 de Notariatul de stat local Găiești,

de existența căruia reclamantul a luat cunoștință cel târziu la 7 iulie 1991

când a formulat prima acțiune prin care a solicitat desființarea lui.

Referitor la motivul din recursul în

anulare vizând incidența dispozițiilor art. 1201 C. civ., în raport de litigiul

anterior promovat de reclamant la 9 iulie 1991 ce a format inițial obiectul

dosarului nr. 1925/1991 al Judecătoriei Găiești, acesta nu poate fi primit cât

timp pe de o parte instanțele nu s-au pronunțat în ceea ce privește fondul

cauzei, acțiunea fiind respinsă, așa cum deja s-a relevat, pentru că

reclamantul P.C. a refuzat să achite onorariul de expert și prin urmare nu s-a

putut finaliza partajul succesoral.

Pe de altă parte, prezentul litigiu

vizează și succesiune autorului P.F. care în cauza anterioară a figurat ca

pârât.

Astfel fiind, recursul în anulare

urmează a fi admis, a casa hotărârile atacate și a trimite cauza spre

rejudecare la Judecătoria Găiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva sentinței civile nr. 1434 din 14 noiembrie 2000 a

Judecătoriei Găești, a deciziei nr. 1643 din 12 decembrie 2001 a Tribunalului

Dâmbovița, secția civilă și a deciziei nr. 390 din 26 februarie 2002 a Curții

de Apel Ploiești, secția civilă, pe care le casează și trimite cauza la

Judecătoria Găești pentru soluționarea pe fond.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 aprilie 2004.