ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3751/2004

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 32 din3 mai 2004, pronunțată în dosarul nr. 2404/2004, Curtea de Apel Ploiești a respins plângerea formulată potrivit art. 278 1 C. proc. pen., de partea vătămată A.A. și a menținut soluția din Rezoluția nr. 751/II/2/2003 din 15 aprilie 2003, dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, și Rezoluția nr. 90/P/2003 din 27 ianuarie 2003 dată de procuror din cadrul aceluiași parchet, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public P.M.S. sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 289, infracțiune care nu a fost comisă de aceasta. Împotriva acestei sentințe, petenta persoană vătămată a declarat recurs, considerând că sentința este nelegală și contrară probelor dosarului.

Astfel, a arătat că notarul public P.M.S. este vinovat de săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., întrucât în cele două contracte de vânzare autentificate nu s-a stipulat titlurile de proprietate ale vânzătorilor F.Șt. și F.I. Cumpărătorul V.C.D., folosindu-se de această omisiune, a ocupat o parte din terenul grădinii petiționarei. De asemenea, a arătat că adresele menționate în contracte nu corespund realității, iar la fântâna cu apă situată pe terenul atribuit moștenitorilor F.Șt. au drept de servitute toți moștenitorii. A mai considerat că notarul era obligat să treacă în contractul autentificat, înafara deciziei civile nr. 1266/1994, și completarea expertizei tehnice judiciare a inginerului A.L., precum și alte acte (procesul verbal de executare al executorului judecătoresc privind punerea în posesie a moștenitorilor, certificatele fiscale ale vânzătorilor, documentația de la cadastru).

Neprocedând legal, notarul a săvârșit, în opinia petiționarei, infracțiunea de fals intelectual. Examinând recursul declarat de petiționara persoană vătămată, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu este fondat, pentru motivele ce urmează: Potrivit art. 43 alin. (3) din Legea nr. 36/1995, înscrisurile referitoare la actele notariale se redactează potrivit voinței părților și în condițiile prevăzute de lege. Conform art. 45 alin. (2) din aceeași lege, notarul trebuie să ceară părților, ori de câte ori este cazul, documentele justificative și autorizațiile necesare încheierii actului. La data de 22 aprilie 1999, notarul public M.S.

a autentificat, prin încheierea nr. 320 contractul de vânzare cumpărarea intervenit între F.Șt., prin mandatar I.G., în calitate de vânzător și V.C.D., în calitate de cumpărător, obiectul tranzacției constituindu-l lotul II (teren și casă) moștenit de la părinții săi, atribuit prin decizia nr. 1266 din 13 iunie 1994 a Tribunalului Prahova, secția civilă, rămasă definitivă. La data de 16 iunie 1999, același notar a autentificat contractul de vânzare cumpărare intervenit între F.I., în calitate de vânzător, și același cumpărător V.C.D., obiectul vânzării constituindu-l lotul nr. 3 atribuit vânzătorului prin decizia menționată mai sus. Prin decizia de partaj nr. 1266/1994, Tribunalul Prahova, secția civilă, a dispus partajul dintre moștenitori (printre care se află A.A., precum și F.I.

și F.Șt.), conform încheierii de admitere în principiu din 11 noiembrie 1993 și variantei unice din raportul de expertiză L.A., completare. Or, indicându-se în cele două contracte de vânzare cumpărare autentificate de notar această decizie care constituie titlu de proprietate pentru toți moștenitorii, nu s-a încălcat nici o dispoziție legală și nici un drept de proprietate, ori servitute, care rezultă din cuprinsul hotărârii. Potrivit art. 289 C. pen., constituie infracțiunea de fals intelectual, falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omiterea cu știință de a însera unele date sau împrejurări.

Înalta Curte constată că nici una dintre aceste fapte nu a fost comisă de intimata P.M.S., așa cum, legal, au constatat procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești prin rezoluțiile împotriva cărora petenta a formulat plângere conform art. 278 1 C. proc. pen. Prin urmare, Înalta Curte reține că sentința atacată cu recurs de petentă, prin care s-a menținut soluția de neîncepere a urmăririi penale împotriva intimatei, este conformă legii și justificată, întrucât aceasta nu a săvârșit infracțiunea de fals intelectual reclamată de A.A. Încălcarea de către cumpărător a unui drept real consfințit printr-o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat nu este imputabilă notarului, aceasta situație îndreptățind, doar, pe partea vătămată să se adreseze instanței civile pentru restabilirea drepturilor recunoscute prin decizia menționată.

În consecință, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta A.A. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara persoană vătămată A.A. prin mandatar A.A. împotriva sentinței penale nr. 32 din 3 mai 2004 a Curții de Apel Ploiești. Obligă pe recurentă la plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 iulie 2004.