ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3751/2004

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 32 din3 mai

2004, pronunțată în dosarul nr. 2404/2004, Curtea de Apel Ploiești a respins

plângerea formulată potrivit art. 278

1

C. proc. pen., de partea

vătămată A.A. și a menținut soluția din Rezoluția nr. 751/II/2/2003 din 15

aprilie 2003, dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Ploiești, și Rezoluția nr. 90/P/2003 din 27 ianuarie 2003 dată de procuror

din cadrul aceluiași parchet, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale

față de notarul public P.M.S. sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 289,

infracțiune care nu a fost comisă de aceasta.

Împotriva acestei sentințe, petenta

persoană vătămată a declarat recurs, considerând că sentința este nelegală și

contrară probelor dosarului.

Astfel, a arătat că notarul public

P.M.S. este vinovat de săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută

de art. 289 C. pen., întrucât în cele două contracte de vânzare autentificate

nu s-a stipulat titlurile de proprietate ale vânzătorilor F.Șt. și F.I.

Cumpărătorul V.C.D., folosindu-se de această omisiune, a ocupat o parte din

terenul grădinii petiționarei. De asemenea, a arătat că adresele menționate în

contracte nu corespund realității, iar la fântâna cu apă situată pe terenul

atribuit moștenitorilor F.Șt. au drept de servitute toți moștenitorii. A mai

considerat că notarul era obligat să treacă în contractul autentificat, înafara

deciziei civile nr. 1266/1994, și completarea expertizei tehnice judiciare a

inginerului A.L., precum și alte acte (procesul verbal de executare al

executorului judecătoresc privind punerea în posesie a moștenitorilor,

certificatele fiscale ale vânzătorilor, documentația de la cadastru).

Neprocedând legal, notarul a săvârșit, în opinia petiționarei, infracțiunea de

fals intelectual.

Examinând recursul declarat de

petiționara persoană vătămată, în raport cu actele și lucrările dosarului,

Înalta Curte constată că nu este fondat, pentru motivele ce urmează:

Potrivit art. 43 alin. (3) din Legea

nr. 36/1995, înscrisurile referitoare la actele notariale se redactează potrivit

voinței părților și în condițiile prevăzute de lege.

Conform art. 45 alin. (2) din

aceeași lege, notarul trebuie să ceară părților, ori de câte ori este cazul,

documentele justificative și autorizațiile necesare încheierii actului.

La data de 22 aprilie 1999, notarul

public M.S. a autentificat, prin încheierea nr. 320 contractul de vânzare

cumpărarea intervenit între F.Șt., prin mandatar I.G., în calitate de vânzător

și V.C.D., în calitate de cumpărător, obiectul tranzacției constituindu-l lotul

II (teren și casă) moștenit de la părinții săi, atribuit prin decizia nr. 1266

din 13 iunie 1994 a Tribunalului Prahova, secția civilă, rămasă definitivă.

La data de 16 iunie 1999, același

notar a autentificat contractul de vânzare cumpărare intervenit între F.I., în

calitate de vânzător, și același cumpărător V.C.D., obiectul vânzării

constituindu-l lotul nr. 3 atribuit vânzătorului prin decizia menționată mai

sus.

Prin decizia de partaj nr.

1266/1994, Tribunalul Prahova, secția civilă, a dispus partajul dintre

moștenitori (printre care se află A.A., precum și F.I. și F.Șt.), conform

încheierii de admitere în principiu din 11 noiembrie 1993 și variantei unice

din raportul de expertiză L.A., completare.

Or, indicându-se în cele două

contracte de vânzare cumpărare autentificate de notar această decizie care

constituie titlu de proprietate pentru toți moștenitorii, nu s-a încălcat nici

o dispoziție legală și nici un drept de proprietate, ori servitute, care

rezultă din cuprinsul hotărârii.

Potrivit art. 289 C. pen.,

constituie infracțiunea de fals intelectual, falsificarea unui înscris oficial

cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar aflat în exercițiul

atribuțiilor de serviciu prin atestarea unor fapte sau împrejurări

necorespunzătoare adevărului ori prin omiterea cu știință de a însera unele

date sau împrejurări.

Înalta Curte constată că nici una

dintre aceste fapte nu a fost comisă de intimata P.M.S., așa cum, legal, au

constatat procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

prin rezoluțiile împotriva cărora petenta a formulat plângere conform art. 278

1

C. proc. pen.

Prin urmare, Înalta Curte reține că

sentința atacată cu recurs de petentă, prin care s-a menținut soluția de

neîncepere a urmăririi penale împotriva intimatei, este conformă legii și

justificată, întrucât aceasta nu a săvârșit infracțiunea de fals intelectual

reclamată de A.A.

Încălcarea de către cumpărător a unui drept real

consfințit printr-o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat

nu este imputabilă notarului, aceasta situație îndreptățind, doar, pe partea

vătămată să se adreseze instanței civile pentru restabilirea drepturilor

recunoscute prin decizia menționată.

În consecință, Înalta Curte va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta A.A.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în

sumă de 600.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționara persoană vătămată A.A. prin mandatar A.A. împotriva

sentinței penale nr. 32 din 3 mai 2004 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă pe recurentă la plata sumei

de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

iulie 2004.