ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4284/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4284/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra cauzei penale de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 19

decembrie 2009, Curtea de Apel Brașov a admis propunerea formulată de Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – Serviciul Teritorial

Brașov și, în baza art. 143, art. 148 lit. f), art. 149 și art. 149

1

C. proc. pen., a arestat preventiv pe inculpatul K.A., fiul lui I. și A., cetățean

român, studii superioare, rezervist-ofițer, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, fără antecedente penale, pentru o perioadă de 30 de

zile, începând cu data de 19 decembrie 2009 și până la 17 ianuarie 2010,

inclusiv.

S-a dispus emiterea mandatului de arestare

preventivă pe numele inculpatului K.A.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 149

1

C. proc. pen. pentru a se dispune arestarea preventivă a inculpatului, în

sensul că există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută

de legea penală, în sensul dispozițiilor art. 143 C. proc. pen., fiind incident

și unul din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen., respectiv cel

prevăzut de lit. f) C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal a

declarat recurs inculpatul K.A., solicitând ca urmare a admiterii recursului,

casarea încheierii, respingerea propunerii de arestare preventivă și înlocuirea

acesteia cu una dintre măsurile prevăzute de art. 136 C. proc. pen., având în

vedere că nu este cunoscut cu antecedente penale, că a obținut în decursul

activității desfășurate rezultate deosebite în lupta împotriva corupției, că în

prezent este pensionat, iar măsura arestării preventive nu are eficiență,

nefiind oportună și regretă profund săvârșirea faptei.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând

recursul inculpatului K.A. prin prisma motivelor invocate și din oficiu,

conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., îl consideră nefondat

pentru următoarele considerente:

Prin rezoluția motivată a procurorului din 17

decembrie 2009 în temeiul art. 228 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus începerea

urmăririi penale față de K.A. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită

prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr.

78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale).

Din actele premergătoare efectuate în cauză a

rezultat că, prin rechizitoriul nr. 139/P/2008, din data de 03 iunie 2009,

procurorul K.A. a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S.K. pentru

săvârșirea mai multor infracțiuni, între care și nerespectarea regimului

armelor și munițiilor, prevăzută de art. 279 alin. (3) lit. b) C. proc. pen.,

obiectul material al infracțiunii fiind reprezentat de un număr de 7 săbii tip

samurai și 16 cuțite, pumnale și baionete.

Întrucât mijloacele materiale de probă

precizate nu au fost înaintate instanței de judecată odată cu rechizitoriul,

rămânând în camera de corpuri delicte de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, la data de 09 decembrie 2009, K.A. i-a restituit

martorului denunțător S.K. două dintre săbiile aflate în custodie, pe care le-a

înlocuit cu altele asemănătoare, în schimbul acestui serviciu pretinzându-i

suma de 2.000 lei.

În data de 15 decembrie 2009, a primit suma

convenită, cei doi stabilind o nouă întâlnire la care trebuia să-i restituie

încă o sabie și un cuțit militar contra sumei de 2.000 lei.

Conform înțelegerii, în seara zilei de 18

decembrie 2009, S.K. s-a prezentat la ora convenită în biroul procurorului K.A.,

au înlocuit obiectele solicitate, iar martorul denunțător i-a dat inculpatului

suma de 2.000 lei.

Cu ocazia flagrantului organizat, în biroul

lui K.A. a fost identificată suma de 1.900 lei, compusă din bancnotele inseriate

și tratate criminalistic.

Ulterior, s-a stabilit că din cei 2.000 lei,

100 lei a fost dată de inculpatul K.A. martorului S.S., informatician la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna.

Prin ordonanța motivată a procurorului din

data de 19 decembrie 2009, împotriva învinuitului K.A., în temeiul art. 235 C.

proc. pen., a fost pusă în mișcare acțiunea penală sub aspectul săvârșirii de

către acesta a infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C.

pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. (2 acte materiale).

Pentru a se dispune luarea măsurii arestării

preventive a unei persoane trebuie să fie îndeplinite cumulativ condițiile

prevăzute de art. 143 C. proc. pen. și una din condițiile prevăzute de art. 148

lit. a) – f) C. proc. pen. În raport de aceste criterii, Înalta Curte apreciază

că măsura arestării a fost legală și justificată. Măsurile preventive își

găsesc temeiul în nevoile create de interesul superior al realizării scopului

procesului penal, iar reglementarea în cadrul tuturor codurilor de procedură

penală constituie încă un argument privind necesitatea acestor instituții,

chiar dacă între principiile fundamentale ale procesului penal se înscrie și

prezumția de nevinovăție.

Recunoașterea prezumției de nevinovăție nu

exclude luarea măsurii preventive, ci garantează că acestea nu vor fi luate

decât în cadrul și în condițiile riguros prevăzute de normele constituționale

și de dispozițiile procedurii penale.

Concilierea dintre existența și aplicarea

măsurilor preventive privative de libertate și recunoașterea și prezența

perpetuă a prezumției de nevinovăție pe tot parcursul procesului penal se

realizează prin observarea dinamicii acesteia din urmă, a modului în care,

dintr-o noțiune abstractă cu valoare de garanție a drepturilor fundamentale ale

individului, aceasta capătă substanță pe măsura derulării procesului penal.

În cursul procesului penal, forța prezumției

de nevinovăție scade sau crește, în funcție de probatoriul efectuat, ajungând,

în final, la stadiul de certitudine a nevinovăției sau, dimpotrivă, la negarea

sa completă.

Art. 5 lit. c) din C.E.D.O. condiționează

legalitatea privării de libertate de existența unor motive verosimile,

temeinice că s-a săvârșit sau că se va săvârși o infracțiune sau autorul va

fugi după săvârșirea unei infracțiuni.

Noțiunea de motive verosimile a fost

interpretată de Curtea Europeană în sensul existenței unor date, informații,

care să convingă un observator obiectiv că e posibil ca persoana respectivă să

fi săvârșit infracțiunea ce face obiectul judecății. Aceste date nu trebuie să

aibă aceeași forță cu cele necesare pentru a justifica o condamnare sau pentru

a formula acuzarea.

În cauză presupunerea rezonabilă că persoana

față de care a fost pusă în mișcare acțiunea penală ar fi comis faptele de care

este acuzată, rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, constatate

prin procesul verbal întocmit la 17 decembrie 2009.

În privința actului material săvârșit la 15

decembrie 2009 denunțul și declarațiile martorului denunțător S.K. (f. 55-58)

se coroborează cu mențiunile procesului verbal întocmit de procuror la data de

15 decembrie 2009, cu ocazia identificării la locuința denunțătorului a 2 săbii

tip samurai (f. 195-207), cu planșele fotografice privind principalele momente

ale întâlnirii celor doi din data de 15 decembrie 2009 (f. 218-223), precum și

cu convorbirile purtate de aceștia în mediul ambiental, interceptate, în mod

legal, în baza autorizației nr. 18 din 14 decembrie 2009, emisă de Curtea de

Apel Brașov, transcrise prin interpret autorizat și certificate de procuror (f.

308-312).

Pentru actul material pretins a fi comis la 18

decembrie 2009, există, de asemenea, indicii temeinice ale săvârșirii sale,

rezultate din declarațiile martorului denunțător S.K. (f. 59-61), procesul

verbal întocmit de procuror în data de 18 decembrie 2009 cu ocazia prezentării

de către denunțător a săbiei tip samurai și a unui cuțit militar pe care

intenționa să le predea lui K.A. în schimbul bunurilor originale (f. 228-239),

procesul verbal de înseriere și marcare criminalistică a bancnotelor ce compun

suma de 2.000 lei, întocmit la data de 18 decembrie 2009 (f. 241-250), procesul

verbal de constatare a infracțiunii flagrante din data de 18 decembrie 2009 (f.

251-264), declarațiile martorilor asistenți la flagrant, C.I. și S.F. (f. 66-71),

declarația martorului S.S., cel căruia inculpatul i-a dat o bancnotă de 100

lei, dintre cele primite de la denunțător (f. 62-65). Toate aceste probe se

coroborează și cu planșele fotografice privind principalele momente ale

întâlnirii celor doi din data de 18 decembrie 2009 (f. 265-272), precum și cu

convorbirile purtate de aceștia în mediul ambiental, interceptate, în mod

legal, în baza aceleiași autorizații, transcrise prin interpret autorizat și

certificate de procuror (f. 322-327).

Probele se coroborează cu declarațiile

inculpatului date atât în fața procurorului, cât și în fața judecătorului

instanței de fond, cât și al instanței de recurs.

În consecință, sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 143 C. proc. pen., dar și cele prevăzute de art. 5 alin. (1) lit.

c) din C.E.D.O., în sensul existenței acelor motive verosimile de a bănui că

inculpatul a comis o infracțiune, care în jurisprudența C.E.D.O. (cazul F., C. și

H. contra Regatului Unit) au fost definite ca acele fapte și informații care ar

indica unui observator obiectiv că persoana respectivă ar fi putut săvârși

infracțiunea.

Referitor la temeiul prevăzut de art. 148 lit.

f) C. proc. pen., Înalta Curte a reținut că și acesta este îndeplinit. Legea

prevede pentru infracțiunea de care este acuzat inculpatul pedeapsa mai mare de

4 ani (limitele de pedeapsă fiind de la 3 la 15 ani închisoare) și există probe

că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În ceea ce privește condiția pericolului

concret pentru ordinea publică și aceasta este îndeplinită și rezultă din

analiza probelor existente la dosar, după cum urmează:

Inculpatul, în calitatea pe care a avut-o, de

persoană obligată să vegheze la respectarea și aplicarea legii, a comis fapte

prevăzute de legea penală, folosindu-se tocmai de această calitate.

Starea de pericol pentru ordinea publică în

cazul său presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul

comunității locale asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la

nivelul întregii ordini sociale, într-un context în care imaginea justiției

este afectată de acuzațiile de corupție tot mai frecvente, în legătură cu care

se așteaptă o reacție cât mai promptă și eficientă a organelor judiciare.

Astfel, în speță, săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată,

prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr.

78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. implicând un reprezentant al M.P.,

cu precădere prin natura relațiilor socio-profesionale afectate, face ca

lăsarea în libertate a inculpatului să constituie un pericol pentru ordinea

publică, C.E.D.O. a acceptat, în cauza Letellier contra Franței, că, în

circumstanțe excepționale, prin gravitatea lor deosebită și prin reacția

publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare

socială de natură să justifice detenția înainte de proces, cel puțin pentru un

timp.

În situația de față se impune o astfel de reacție

a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea

justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului pentru

ordinea publică, pentru crearea unui echilibru firesc și a unei stări de

securitate socială.

Așadar, față de modalitatea în care s-a comis

fapta, natura relațiilor socio-profesionale analizate mai sus impun concluzia

că lăsarea în libertate a inculpatului generează o stare de insecuritate

socială, prezentând un pericol concret pentru ordinea publică, probele de la

dosar constituind probe certe în acest sens. Măsura preventivă dispusă este pe

deplin conformă condițiilor legale, neimpunându-se luarea altei măsuri

preventive. Ori de câte ori asupra unui magistrat există suspiciune rezonabilă,

luarea de îndată a celei mai severe măsuri preventive se justifică, fiind o

necesitate.

Măsurile luate împotriva persoanelor care sunt

acuzate și față de care există indicii rezonabile că au comis infracțiuni de

corupție trebuie să reflecte nu doar din punct de vedere penal

măsura/sancțiunea, dar trebuie să reflecte și mesajul social transmis prin

intermediul sistemului judiciar.

Toate acestea demonstrează îndeplinirea

condițiilor prevăzute de art. 143 C. proc. pen., dar și cele prevăzute de art.

5 parag. 1 lit. c) C.E.D.O., măsura arestării preventive fiind justificată.

Circumstanțele personale ale inculpatului, în

mod evident favorabile (lipsa antecedentelor penale, studiile, caracterizările

bune de la locul de muncă, provenința din familii organizate) nu pot fi evaluate

sub aspectul măsurilor preventive, decât în contextul gravității concrete a

faptelor și scopului urmărit prin luarea unei astfel de măsuri, după cum prevăd

dispozițiile art. 136 alin. (8) C. proc. pen.

De asemenea, bolile de care suferă inculpatul

nu constituie un impediment la luarea măsurii arestării, ulterior, inculpatul

poate solicita aplicarea dispozițiilor art. 139

1

C. proc. pen.

Față de aceste considerente, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, va respinge

ca nefondat recursul inculpatului K.A.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul K.A. împotriva încheierii nr. 4 din 19 decembrie 2009 a

Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul

nr. 963/64/2009.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 125 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 decembrie 2009.