ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1991/2010

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin încheierea din 13 mai 2010 pronunțată în Dosarul nr. 4244/2/2010 (1234/2010), Curtea de Apel București, secția I penală a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 din Legea nr. 317/2004, invocată de inculpatul C.N., prin apărătorul ales. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Textul de lege a cărui neconstituționalitate se invocă are următorul cuprins: Art. 42 (1) Secția pentru judecători a C.S.M. încuviințează percheziția, reținerea sau arestarea preventivă a judecătorilor și a magistraților asistenți.

(2) Secția pentru procurori a C.S.M. încuviințează percheziția, reținerea sau arestarea preventivă a procurorilor. (3) Dispozițiile prevăzute la alin. (1) și (2) privind percheziția și reținerea nu se aplică în caz de infracțiune flagrantă. În susținerea excepției, inculpatul, prin apărătorul său, a arătat că dispozițiile art. 42 din Legea nr. 317/2004 condiționează două din cele patru măsuri preventive și o măsură procesuală, percheziția, de avizul C.S.M., când, practic, avizul ar trebui acordat pentru discutarea măsurii preventive, așa încât inculpatul nu mai are vocație la celelalte măsuri preventive - obligarea de a păsări localitatea sau țara - instanțele de judecată neputând decât să admită sau să respingă o propunere de luare a măsurii arestării preventive, ceea ce constituie o discriminare față de alte categorii de cetățeni.

În egală măsură, tot ca o discriminare, orice cetățean are dreptul la apărare, inclusiv cel statuat prin art. 126 alin. (6) din Constituția României, potrivit căruia orice act, cu excepția raporturilor cu Parlamentul și a celor pe timp de război, poate fi dedus judecății. Or, conform dispozițiilor Legii nr. 317/2004, cu excepția hotărârilor disciplinare, celelalte hotărâri ale C.S.M. sunt scoase de sub controlul instanțelor judecătorești, fie că este vorba despre un act administrativ, fie de un act procesual - penal.

Așadar, dispozițiile legale criticate - art. 42 din Legea 317/2004, nu cuprind o procedură referitoare la modul cum se ajunge la o hotărâre de acordare a avizului privind luarea măsurii arestării preventive, nici o cale de atac, situație în care apreciază că justiția nu este egală pentru toți, discriminând magistratul, cu atât mai mult cu cât o altă categorie socio-profesională pentru care este necesar un aviz pentru luarea măsurii arestării preventive - parlamentarii - își pot exercita, în comisii, dreptul la apărare, în mod direct sau asistați, în vreme ce, în fața C.S.M., magistrați nu își pot face apărări, fiind o procedură necontradictorie, purtându-se discuții asupra referatului întocmit de procurorul anchetator.

În atare condiții, deși dreptul la apărare este garantat de Constituția României, el nu poate fi exercitat de un magistrat. Pe de altă parte, încuviințarea de către C.S.M. a luării măsurii arestării preventive a unui magistrat știrbește multe atribute ale justiției, care trebuie să fie unică și imparțială, egală pentru toți, întrucât, așa cum reiese din prevederile art. 133-134 din Constituția României, C.S.M. este garantul independenței justiției, totuși avizul său este solicitat înainte de a fi pusă în discuție luarea măsurii arestării preventive, ceea ce ar putea știrbi, din punct de vedere teoretic, imparțialitatea judecătorului chemat să se pronunțe asupra unei astfel de cereri. În același timp, este de observat faptul că, așa cum se statuează în capitolul referitor la autoritatea judecătorească, C.S.M.

are atât atribuții care țin de puterea judecătorească, dar și atribuții ce țin de puterea executivă, Președintele României prezidează ședințele la care participă. Așadar, chiar dacă o astfel de ingerință este permisă de Constituția României, nu se mai poate susține că C.S.M. este un organ al magistraților, ci un organ al puterii executive, chemat să încuviințeze luarea măsurii arestării preventive. Un alt aspect de remarcat este faptul că, așa cum statuează art. 126 alin. (5) din Constituția României, este interzisă înființarea de instanțe extraordinare, iar art. 42 din Legea nr. 317/2004 constituie chiar o instanță specială care încuviințează arestarea preventivă, mai firesc fiind să încuviințeze luarea în discuție a măsurii arestării preventive, singura autoritate care are competența de a încuviințarea luarea acestei măsuri fiind instanța de judecată.

În consecință, solicitând sesizarea Curții Constituționale, inculpatul a învederat că instanța - investită cu cererea de prelungire a duratei măsurii arestării preventive - nu poate lua în discuție acest aspect câtă vreme măsura arestării preventive a fost dispusă în baza unui text neconstituțional, iar analizarea propunerii presupune, implicit, analizarea temeiurilor de la momentul hotărârii măsurii arestării preventive. Curtea de Apel București a apreciat că soluționarea excepției de neconstituționalitate a articolului criticat (secția pentru procurori a C.S.M. încuviințează percheziția, reținerea sau arestarea preventivă procurorilor) nu ține de soluționarea fondului cauzei. La momentul examinării unei cereri de prelungire a duratei măsurii arestării preventive, Curtea analizează, așa cum și apărarea a învederat, elemente care țin de legalitatea luării măsurii arestării preventive.

Legalitatea luării măsurii arestării preventiv a intrat în putere de lucru judecat în momentul în care încheierea de ședință prin care măsura preventivă a fost luată a fost cenzurată de o instanță de control judiciar, iar aceasta a considerată că măsura arestării preventive dispusă de prima instanță este legală și temeinică. Totodată, Curtea a constatat că în cauză lipsește interesul născut și actual al părții în raport de care se poate aprecia că, în mod real, soluționarea aspectului neconstituțional al textelor de lege ar conduce la respectarea dreptului părții în conformitate cu dispozițiile Constituției.

Or, în cauză s-au invocat: - încălcarea egalității în fața legii chiar de către partea care a beneficiat de protecția suplimentară oferită de legea de organizare a C.S.M., iar nu de o parte care ar fi fost discriminată în raport de lipsa unei dispoziții similare; - încălcarea independenței justiției, precum și a principiului conform căruia justiția se îndeplinește de către instanțe, iar nu de către secția de procurori a C.S.M., de către partea care a fost judecată în fond și recurs cu privire la luarea măsurii preventive; - încălcarea unor principii constituționale în legătură cu o fază a procesului intrată în autoritate de lucru judecat. În consecință, instanța a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 din Legea nr. 317/2004.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub două aspecte: - al respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția invocată; - al soluționării, prin aceeași încheiere, a propunerii de prelungire a duratei arestării preventive a inculpatului. S-a susținut că instanța trebuia să sesizeze Înalta Curte în vederea soluționării recursului declarat de inculpat, iar nu să procedeze la dispunerea prelungirii măsurii arestării preventive, Cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată, s-a susținut că aceasta are legătură cu fondul cauzei, iar partea care o invocă are un interes incontestabil în cauză.

Neverificarea constituționalității textului de lege criticat poate conduce la prelungirea unei măsuri care se bazează pe o dispoziție neconstituțională. Judecătorul investit cu cerere de prelungire a duratei măsurii arestării preventive trebuie să examineze și încuviințarea care stă la baza adoptării măsurii privative de libertate. Acest aviz al secției de procurori a C.S.M. reprezintă o imixtiune în independența judecătorului, o substituire în autoritatea magistratului competent să dispună măsura preventivă. Prin prevederea de încuviințare a arestării preventive a procurorilor de către C.S.M. se creează o discriminare evidentă față de alte categorii de persoane (cea a parlamentarilor), condiționându-se excesiv și nepermis judecătorul care trebuie să aibă în vedere acest aviz al superiorilor săi.

A solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe fond, admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată. Verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este legală și temeinică. Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 57/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepțiile ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Curtea de Apel București, în Dosarul nr. 4244/2/2010, a fost investită cu judecarea propunerii de prelungire a duratei măsurii arestării preventive a inculpaților C.N. și Z.A.R. pentru o perioadă de 30 de zile, formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. în Dosarul de urmărire penală nr. 63/P/2010. Excepția de neconstituționalitate invocată se referă la o chestiune de procedibilitate, situată anterior luării măsurii arestării preventive și a cărei îndeplinire a fost verificată la momentul dispunerii măsurii privative de libertate, intrând în autoritatea de lucru judecat.

Pe de altă parte, judecătorul investit cu propunerea de arestare preventivă a dispus măsura privativă de libertate pe baza unor dispoziții legale care nu au nici o legătură cu prevederile art. 42 din Legea nr. 317/2004 și, dacă ar fi constatat că aceste dispoziții legale nu sunt îndeplinite, nu putea dispune arestarea preventivă, nefiind ținut în nici un fel de încuviințarea dată de C.S.M. În cadrul obiectului pricinii cu care a fost investită - prelungirea duratei arestării în cursul urmăririi penale - Curtea de Apel București trebuie să verifice temeiurile care au determinat arestarea inițială, adică tocmai acele dispoziții legale care i-au conferit judecătorului totala autoritate și independență în a hotărî dacă poate dispune ori nu măsura privativă de libertate.

Instanța trebuie să examineze îndeplinirea cerințelor art. 136, 143, 148, 149 din C. proc. pen., soluționarea pricinii depinzând de dispozițiile incidente C. proc. pen., iar nu de avizul de încuviințare a arestării preventive emis de C.S.M. care nu are caracterul unei dispoziții penale ori procesual penale. Rezultă de aici că textul de lege a cărei neconstituționalitate se invocă nu are legătură cu soluționarea cauzei. Întrucât norma prevăzută de art. 42 din Legea nr. 317/2004 nu urma a fi folosită în soluționarea pricinii, în mod corect instanța a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Cât privește critica referitoare la soluționarea propunerii de prelungire a duratei arestării preventive prin aceeași hotărâre cu pronunțarea asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, Înalta Curte constată că instanța a procedat în mod legal și temeinic soluționând cauza cu care a fost investită, fără a dispune suspendarea acesteia până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, având în vedere natura acesteia și dispozițiile art. 303 alin. (6) raportat la art. 300 2 C. proc. pen. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.N., dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Văzând și dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.N. împotriva încheierii din 13 mai 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 4244/2/2010 (1234/2010). Obligă recurentul inculpat la 160 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 mai 2010.