ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3045/2009

Prin decizia comercială nr. 116 din 10 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantele SC A.T.I. SRL Săftica și SC S.G.P. SRL București împotriva sentinței comerciale nr. 10.466 din 13 octombrie 2008 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, în contradictoriu cu pârâta R.A.T.B. Pentru a pronunța această soluție Curtea a reținut că primul capăt de cerere prin care reclamantele au solicitat să se constate faptul că pârâta desfășoară ilegal activități de transport public interjudețean de persoane este inadmisibil în raport de temeiul de drept invocat, art. 111 C. proc. civ. Al doilea capăt de cerere constând în obligația de a nu face are caracter subsidiar potrivit cererii precizatoare din 15 septembrie 2008 și este totodată lipsită de interes deoarece din probe rezultă că pârâta a încetat activitățile de transport preorășenesc.

În opinia Curții, nu prezintă relevanță juridică faptul că după pronunțarea sentinței în primă instanță pârâta a reluat această activitate, în condițiile în care reclamantele nu au dovedit caracterul ilicit al prestației respective, pârâta desfășurând această activitate în baza protocolului intervenit între autoritățile administrației publice și a cărui legalitate nu a fost infirmată. Împotriva acestei hotărâri reclamantele au declarat recurs, bazat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În motivare se susține că primul capăt de cerere a fost greșit respins, prin aplicarea eronată a art. 111 C. proc. civ. deoarece acest capăt nu reprezintă altceva decât motivarea celui de-al doilea, instanțele trebuind că analizeze legalitatea activității de transport independent de existența sau nu a unui capăt de cerere distinct.

Practic, instanța nu putea pronunța o hotărâre de admitere până nu constata ilegalitatea activității de transport. Cu privire la al doilea capăt de cerere se arată că în mod nelegal a fost respins ca lipsit de interes, deși pârâta nu a făcut dovada retragerii autovehiculelor de pe traseele câștigate de reclamante prin licitație. Pe de altă parte, se arată că, în cazul acțiunilor având ca obiect obligația de „a nu face” instanțele trebuie să analizeze activitatea ca fiind ilegală și să dispună pentru viitor căci altfel toate asemenea acțiuni ar putea fi respinse ca lipsite de interes dacă la primul termen pârâții se prezintă și afirmă că au încetat activitățile ilegale, urmând ca acestea să fie reluate a doua zi după pronunțarea instanței.

Intimata R.A.T.B. a formulat concluzii scrise solicitând respingerea recursului reclamantelor și menținerea deciziei din apel. În apărare, susține inadmisibilitatea primului capăt al acțiunii, lipsa interesului pentru cel de-al doilea, arătând totodată că încetarea activităților de transport la 1 iulie 2008 a fost efectivă și adusă la cunoștința publicului prin comunicate de presă. Faptul că în prezent transportul a fost reluat nu are legătură cu acțiunea prezentă, ci cu solicitările cetățenilor și încheierea unui nou protocol între Municipiul București și Consiliul Județean Ilfov, în baza O.U.G. nr. 109/2005. Analizând recursul Înalta Curte reține următoarele.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantele au solicitat pronunțarea unei sentințe prin care să se constate că pârâta desfășoară în mod ilegal activități de transport public interjudețean de persoane pe anumite trasee descrise și să fie obligată pârâta la încetarea acestor activități pe motiv că reclamantele dețin pentru acele trasee licențe de transport obținute prin licitație în procedura de atribuire desfășurată în baza Legii nr. 284/2007, O.U.G. nr. 102/2006 și Legea nr. 92/2007. În raport de finalitatea demersului judiciar, scopul urmărit de reclamante a fost acela de a obține o hotărâre judecătorească care să oblige pârâta să înceteze activitățile de transport public de persoane interjudețean, constatând ilegalitatea săvârșirii acestora.

Prin urmare, așa-zisa „acțiune în constatare” este una atipică, și nu se circumscrie prevederilor art. 111 C. proc. civ., deși prin acțiune au fost invocate ca temei juridic, în mod greșit. Această calificare nu încalcă principiul disponibilității; la regulă – așa cum s-a menționat – din analiza finalității urmărită de inițiatoarele procedurii judiciare, instanțele nefiind, cum se știe, ținute de temeiul juridic, conform art. 129 C. proc. civ. Nici chiar precizarea cererii de chemare în judecată în dosarul primei instanțe nu contrazice cele de mai sus, chiar dacă reclamantele arată la punctul b) că formulează o cerere subsidiară pentru obligarea pârâtei la încetarea oricăror activități ilegale de transport public.

În acest caz, termenul „subsidiar”, care înseamnă „alternativ” este impropriu utilizat. În fapt, reclamantele nu au o cerere „alternativă” în măsura în care prima, cea principală, nu ar primi o rezolvare pozitivă. Dimpotrivă, așa cum se arată în scris la pct. b) se solicită de către reclamante ca, în măsura în care instanța constată că pârâta exercită nelegal activități de transport, să fie obligată la încetarea acestora. Cele 2 petite se puteau constitui într-un singur enunț, cererea, astfel privită, fiind una în realizare, având ca obiect obligația de „a nu face”. În ceea ce privește interesul, acesta subzistă pe întreaga perioadă de valabilitate a licențelor de transport ale reclamantelor.

În speță, activitățile similare de transport și pe aceleași trasee a efectuat și pârâta, în perioada de valabilitate a licențelor, așa încât, până la expirarea acestora, reclamantele au tot interesul, deci și pentru viitor, la protejarea drepturilor conferite de licențele respective, împotriva acțiunilor nelegale desfășurate pe aceeași piață, de alți operatori. În baza acestor considerente se va reține că instanțele au rezolvat în mod greșit litigiul pe excepție, prin aplicarea și interpretarea eronată a dispozițiilor art. 111 și art. 129 C. proc. civ. Urmează ca, în baza art. 312 C. proc. civ. să se dispună casarea deciziei pronunțată în apel, cu consecința admiterii apelului, în sensul sentinței pronunțate de prima instanță și trimiterea cauzei spre rejudecare, pe fond, la Tribunalul București.

Calificarea acțiunii fiind una în realizare se va cerceta în ce măsură pârâta desfășoară activități similare, pe aceeași piață și în aceeași perioadă de valabilitate a licențelor reclamantelor, dacă aceste activități sunt nelegale și încalcă drepturi de care beneficiază reclamantele, precum și orice alte împrejurări necesare rezolvării pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC A.T.I. SRL Săftica și SC S.G.P. SRL București împotriva deciziei nr. 116 din 10 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Casează decizia atacată și sentința nr. 10466 din 13 octombrie 2008 a Tribunalului București și trimite cauza pentru rejudecarea pe fond la Tribunalul București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2009.