ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3045/2009

Prin decizia comercială nr. 116 din 10 martie

2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantele SC

A.T.I. SRL Săftica și SC S.G.P. SRL București împotriva

sentinței comerciale nr. 10.466 din 13 octombrie 2008 a Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, în contradictoriu cu pârâta

R.A.T.B.

Pentru a pronunța

această soluție Curtea a reținut că primul capăt de

cerere prin care reclamantele au solicitat să se constate faptul că

pârâta desfășoară ilegal activități de transport

public interjudețean de persoane este inadmisibil în raport de temeiul de

drept invocat, art. 111 C. proc. civ.

Al doilea capăt de

cerere constând în obligația de a nu face are caracter subsidiar potrivit

cererii precizatoare din 15 septembrie 2008 și este totodată

lipsită de interes deoarece din probe rezultă că pârâta a

încetat activitățile de transport preorășenesc.

În opinia Curții, nu

prezintă relevanță juridică faptul că după

pronunțarea sentinței în primă instanță pârâta a

reluat această activitate, în condițiile în care reclamantele nu au

dovedit caracterul ilicit al prestației respective, pârâta

desfășurând această activitate în baza protocolului intervenit

între autoritățile administrației publice și a cărui

legalitate nu a fost infirmată.

Împotriva acestei

hotărâri reclamantele au declarat recurs, bazat în drept pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În motivare se susține

că primul capăt de cerere a fost greșit respins, prin aplicarea

eronată a art. 111 C. proc. civ. deoarece acest capăt nu

reprezintă altceva decât motivarea celui de-al doilea, instanțele

trebuind că analizeze legalitatea activității de transport

independent de existența sau nu a unui capăt de cerere distinct.

Practic, instanța nu putea pronunța o hotărâre de admitere până

nu constata ilegalitatea activității de transport.

Cu privire la al doilea

capăt de cerere se arată că în mod nelegal a fost respins ca

lipsit de interes, deși pârâta nu a făcut dovada retragerii

autovehiculelor de pe traseele câștigate de reclamante prin

licitație.

Pe de altă parte, se

arată că, în cazul acțiunilor având ca obiect obligația de

„a nu face” instanțele trebuie să analizeze activitatea ca fiind

ilegală și să dispună pentru viitor căci altfel toate

asemenea acțiuni ar putea fi respinse ca lipsite de interes dacă la

primul termen pârâții se prezintă și afirmă că au

încetat activitățile ilegale, urmând ca acestea să fie reluate a

doua zi după pronunțarea instanței.

Intimata R.A.T.B. a formulat

concluzii scrise solicitând respingerea recursului reclamantelor și

menținerea deciziei din apel.

În apărare,

susține inadmisibilitatea primului capăt al acțiunii, lipsa

interesului pentru cel de-al doilea, arătând totodată că

încetarea activităților de transport la 1 iulie 2008 a fost

efectivă și adusă la cunoștința publicului prin

comunicate de presă. Faptul că în prezent transportul a fost reluat

nu are legătură cu acțiunea prezentă, ci cu

solicitările cetățenilor și încheierea unui nou protocol

între Municipiul București și Consiliul Județean Ilfov, în baza

O.U.G. nr. 109/2005.

Analizând recursul Înalta

Curte reține următoarele.

Prin cererea de chemare în

judecată reclamantele au solicitat pronunțarea unei sentințe

prin care să se constate că pârâta desfășoară în mod

ilegal activități de transport public interjudețean de persoane

pe anumite trasee descrise și să fie obligată pârâta la

încetarea acestor activități pe motiv că reclamantele dețin

pentru acele trasee licențe de transport obținute prin licitație

în procedura de atribuire desfășurată în baza Legii nr. 284/2007,

O.U.G. nr. 102/2006 și Legea nr. 92/2007.

În raport de finalitatea

demersului judiciar, scopul urmărit de reclamante a fost acela de a

obține o hotărâre judecătorească care să oblige pârâta

să înceteze activitățile de transport public de persoane interjudețean,

constatând ilegalitatea săvârșirii acestora.

Prin urmare, așa-zisa

„acțiune în constatare” este una atipică, și nu se circumscrie

prevederilor art. 111 C. proc. civ., deși prin acțiune au fost

invocate ca temei juridic, în mod greșit.

Această calificare nu

încalcă principiul disponibilității; la regulă – așa

cum s-a menționat – din analiza finalității urmărită

de inițiatoarele procedurii judiciare, instanțele nefiind, cum se

știe, ținute de temeiul juridic, conform art. 129 C. proc. civ.

Nici chiar precizarea

cererii de chemare în judecată în dosarul primei instanțe nu

contrazice cele de mai sus, chiar dacă reclamantele arată la punctul

b) că formulează o cerere subsidiară pentru obligarea pârâtei la

încetarea oricăror activități ilegale de transport public.

În acest caz, termenul

„subsidiar”, care înseamnă „alternativ” este impropriu utilizat.

În fapt, reclamantele nu au

o cerere „alternativă” în măsura în care prima, cea principală,

nu ar primi o rezolvare pozitivă.

Dimpotrivă, așa

cum se arată în scris la pct. b) se solicită de către reclamante

ca, în măsura în care instanța constată că pârâta

exercită nelegal activități de transport, să fie

obligată la încetarea acestora. Cele 2 petite se puteau constitui într-un

singur enunț, cererea, astfel privită, fiind una în realizare, având

ca obiect obligația de „a nu face”.

În ceea ce privește

interesul, acesta subzistă pe întreaga perioadă de valabilitate a

licențelor de transport ale reclamantelor.

În speță,

activitățile similare de transport și pe aceleași trasee a

efectuat și pârâta, în perioada de valabilitate a licențelor,

așa încât, până la expirarea acestora, reclamantele au tot interesul,

deci și pentru viitor, la protejarea drepturilor conferite de

licențele respective, împotriva acțiunilor nelegale

desfășurate pe aceeași piață, de alți operatori.

În baza acestor considerente

se va reține că instanțele au rezolvat în mod greșit

litigiul pe excepție, prin aplicarea și interpretarea eronată a

dispozițiilor art. 111 și art. 129 C. proc. civ.

Urmează ca, în baza art.

312 C. proc. civ. să se dispună casarea deciziei pronunțată

în apel, cu consecința admiterii apelului, în sensul sentinței

pronunțate de prima instanță și trimiterea cauzei spre

rejudecare, pe fond, la Tribunalul București.

Calificarea acțiunii

fiind una în realizare se va cerceta în ce măsură pârâta

desfășoară activități similare, pe aceeași

piață și în aceeași perioadă de valabilitate a

licențelor reclamantelor, dacă aceste activități sunt

nelegale și încalcă drepturi de care beneficiază reclamantele,

precum și orice alte împrejurări necesare rezolvării pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC

A.T.I. SRL Săftica și SC S.G.P. SRL București împotriva deciziei

nr. 116 din 10 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VI-a comercială.

Casează decizia

atacată și sentința nr. 10466 din 13 octombrie 2008 a

Tribunalului București și trimite cauza pentru rejudecarea pe fond la

Tribunalul București.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2009.