ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7537/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7537/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 13245 din

20 decembrie 2010 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, pronunțată

în fond după casarea cu trimitere dispusă prin decizia nr. 3045 din 24

noiembrie 2009 a I.C.C.J., secția comercială, s-a respins cererea precizată formulată

de reclamantele SC A.T.I. SRL și SC S.G.P. SRL în contradictoriu cu pârâta R.A.T.B.,

ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut

că, în fond după casare, prin cererea precizatoare depusă la data de 18

octombrie 2010, reclamantele au solicitat obligarea pârâtei la încetarea oricărei

activități ilegale de transport public interjudețean de persoane pe traseele: București

- S.S.; București-M.M.; București – V.; București - S.; București - C.; București

–C.A.; București - C.C.

Prin urmare, reclamantele au învestit instanța

cu o acțiune în realizare negativă, solicitând obligarea pârâtei să înceteze o faptă

pretins a fi ilicită, respectiv transport public pe traseele menționate în acțiune.

Pentru a verifica existența faptei ilicite,

tribunalul a apreciat că se impune să analizeze legea pretins a fi încălcată de

către pârâtă, sens în care a reținut următoarele:

În cauză, dreptul invocat de reclamante

constă în posibilitatea acestora de a desfășura activități de transport public interjudețean

de persoane pe traseele indicate, în conformitate cu licențe ce le-au fost acordate.

Prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului

București nr. 50/2006 s-a aprobat protocolul de înființare, organizare, reglementare

și control a prestației de transport public de călători desfășurat între Municipiul

București și localități ale județului I..

Începând cu 17 martie 2006, R.A.T.B. a

desfășurat activitate de transport București - I. în temeiul protocolului încheiat

la 17 martie 2006 între C.G.M.B. și Consiliul Județean I. Conform art. 5, protocolul

a fost încheiat pe o perioadă de 1 an, cu posibilitatea prelungirii sale dacă nu

era denunțat de nicio parte.

Așadar, în anul 2007, pârâta R.A.T.B. era

obligată să presteze serviciul de transport public de călători între București și

I. în baza actelor administrative sus menționate.

Reclamantele au invocat încălcarea de către

pârâtă a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 92/2007.

Este de necontestat că aceste dispoziții

edictează principiile care trebuie să guverneze organizarea serviciului de transport

public local de persoane și de mărfuri, numai că respectivele principii se impun

a fi respectate de către activitatea administrației publice locale, persoană în

competența căreia se află organizarea serviciului de transport public. R.A.T.B.

a fost înființată prin Decizia nr. 1179/1990 a Primăriei Municipiului București,

fiind o regie autonomă al cărui principal obiect de activitate constă în desfășurarea

transportului public. Așadar, pârâta nu este autoritatea care organizează această

activitate.

Prin urmare, nu se poate reține că pârâta

încalcă principiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 92/2007, cât timp aceste principii

se impun a fi respectate de activitatea administrației publice locale.

Contrar celor susținute de reclamante,

conform art. 1din Legea nr. 92/2007, serviciul de transport public local de persoane

se realizează de autoritățile administrației publice locale.

Mai mult, conform art. 16 alin. (5) din

Legea nr. 92/2007, unitățile administrativ-teritoriale se pot asocia între ele,

conform legii, în vederea asigurării și dezvoltării serviciilor de transport public

local de persoane prin curse regulate, precum și pentru exploatarea în interes comun

„sistemului de transport public local de persoane prin curse regulate în condițiile

legii".

C.G.M.B. a înființat R.A.T.B. pentru realizarea

transportului public, pârâtei nefiindu-i aplicabile dispozițiile privind licențe

de transport și traseu. Tot municipalitatea s-a asociat cu Consiliul Județean I.

în condițiile art. 16 alin. (5) din Legea nr. 92/2007. Conform art. 17 din Legea

nr. 92/2007, consiliile locale, consiliile județene și Consiliul General al Municipiului

București au printre atribuții: asocierea intercomunitară în condițiile legii, în

vederea realizării unor investiții de interes comun în domeniul infrastructurii

tehnico-edilitare aferente sistemului de transport public local, precum și administrarea

acestuia.

Mai mult, prin O.U.G. nr. 6/2006 a fost

modificat art. 23 din O.G. nr. 86/2001, arătându-se că, în cazul Județului I., C.G.M.B.,

de comun acord sau în asociere cu Consiliul Județean I., poate să înființeze, să

organizeze, să reglementeze, să coordoneze și să controleze prestarea serviciului

de transport public de călători desfășurat între București și I.

Contrar celor susținute de reclamante,

atâta timp cât actul administrativ reprezentat de hotărârea C.G.M.B., în temeiul

căruia pârâta a prestat serviciul de transport, nu a fost desființat, nu se poate

reține nelegalitatea sa.

De asemenea, protocolul din data de 17

martie 2006 este un act administrativ care nu a fost desființat în contencios administrativ,

astfel încât efectele juridice produse de acest protocol sunt perfect legale.

Reclamantele au invocat și art. 32 din

Legea nr. 102/2006, respectiv art. 34 din P.U.G. nr. 109/2005, conform căruia „Transportul

rutier public de persoane prin servicii regulate pe un traseu județean sau interjudețean

se poate efectua de către operatorii de transport rutier numai pe baza licenței

de traseu eliberate de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului,

perioada de valabilitate a acesteia fiind limitată de perioada de valabilitate a

programului de transport. (2) Licența de traseu pentru transportul rutier public

în trafic interjudețean se eliberează pentru fiecare cursă, iar în trafic județean,

pentru fiecare traseu. (3) Transportul rutier public de persoane prin servicii regulate

în trafic județean și interjudețean se efectuează pe baza programelor de transport,

perioada de valabilitate a acestora fiind de 3 ani."

Art. 32 din Legea nr. 32/2006 nu este,

însă, aplicabil în cauză deoarece nu ne aflăm în ipoteza acestei norme, iar pârâta

nu necesită licențele prevăzute de aceste dispoziții, activitatea de transport fiind

autorizată de C.G.M.B. Pin urmare, nu se poate reține săvârșirea de către pârâtă

a unei fapte ilicite.

Chiar dacă O.U.G. nr. 6/2006 a fost abrogată

în 21 martie 2007, această împrejurare nu afectează validitatea protocolului de

asociere încheiat între autoritățile publice București - I.

Privitor la incidența dispozițiilor O.U.G.

nr. 109/2005, Tribunalul a constatat că, așa cum rezultă din dispozițiile art. 3

pct. 40, transportul public de persoane între Municipiul București și Județul I.

este considerat transport local, iar conform art. 2

1

, transportul public

local se reglementează prin legi speciale, nu prin O.U.G. nr. 109. Cum aceste dispoziții

legale nu își găsesc aplicabilitatea în cauză, nu se poate reține săvârșirea de

către pârâtă a unei fapte ilicite.

Deoarece pârâta a desfășurat activitatea

de transport de persoane în temeiul unor dispoziții emise de autoritățile administrației

publice locale, persoane în competența cărora se află organizarea serviciului de

transport public, nu se impunea participarea pârâtei la licitațiile câștigate de

reclamante. Astfel, nu se poate reține încălcarea de către pârâtă a Legii nr. 284/2002.

În prezent, R.A.T.B. nu desfășoară activități

de transport pe traseele menționate în acțiune (reclamanta, căreia îi incumba sarcina

faptului pozitiv, nu a dovedit contrariul), astfel încât instanța nu o poate obliga

să înceteze activitatea de transport. Totodată, reclamantele nu fac dovada că, în

prezent, dețin licențe de traseu pentru transport rutier în trafic național, licențele

expirând la 30 iunie 2008.

Decizia I.C.C.J. obligă instanța să analizeze

dacă în perioada în care reclamantele au deținut licența de transport, pârâta a

desfășurat activități de transport.

Tribunalul a reținut că pârâta a desfășurat

activitate de transport, dar în baza unor acte emise de autoritățile administrației

publice, producătoare de efecte juridice, nedesființate, astfel încât nu se poate

reține că pârâta a săvârșit o faptă ilicită.

Totodată, din licențele prezentate de către

reclamante nu a rezultat că acestea au un drept exclusiv de exploatare a traseelor

indicate, în condițiile stipulate în licențele de traseu.

împotriva sentinței susmenționate au declarat

apel reclamantele.

Prin decizia comercială nr. 397 din 19

septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins excepția

tardivității apelului, invocată de intimata-pârâtă, ca nefondată, precum și apelul

declarat de reclamante, ca nefondat.

Pentru a respinge excepția tardivității

apelului, curtea a reținut că reclamantelor nu le-a fost comunicată sentința ce

face obiectul apelului cu respectarea dispozițiilor legale.

Pentru a respinge, pe fond, apelul reclamantelor,

curtea a reținut, în esență, următoarele:

Prin primul motiv de apel s-au contestat

aprecierile instanței de fond privind desfășurarea de către pârâtă a activităților

de transport în baza unor acte emise de autoritățile administrației publice, producătoare

de efecte juridice, nedesființate. Apelantele au subliniat că actul ce a stat la

baza motivării respingerii cererii, protocolul încheiat la 17 martie 2006, a fost

revocat în data de 01 iulie 2008 chiar de către semnatarii acestuia, conform notificării

aflate la dosarul de fond și comunicatului de presă emis de Primăria Municipiului

București, probe ce nu au fost luate în considerare de către instanță.

Cu referire la aceste susțineri, Curtea

a remarcat că acțiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București

la data de 09 iunie 2008; reclamantele au contestat dreptul pârâtei R.A.T.B. de

a desfășura activități de transport public de persoane pe traseele pentru care cele

două societăți comerciale dețineau licențe de traseu. Pe calea cererii precizatoare

depuse în ședința din 15 septembrie 2008, în cadrul primului ciclu procesual, dar

și prin răspunsul la prima întrebare din interogatoriu, pârâta R.A.T.B. a recunoscut

că a exercitat activități de transport pe aceste trasee în perioada 20 martie 2006-01

iulie 2008, în baza Protocolului încheiat la data de 17 martie 2006, și în perioada

26 noiembrie 2008-15 iunie 2010, în baza Protocolului încheiat la data de 26

noiembrie 2008, în temeiul O.U.G. nr. 74 din 11 iunie 2008.

Drept urmare, probele administrate în cauză,

coroborate cu poziția procesuală a pârâtei R.A.T.B., determină concluzia potrivit

căreia activitatea de transport a intimatei, desfășurată în baza Protocolului încheiat

la data de 17 martie 2006, a încetat la 01 iulie 2008, reclamantele neadministrând

dovezi care să susțină contrariul.

În opinia Curții, revocarea unilaterală

a Protocolului, invocată ca motiv de apel de către reclamante, nu are relevanță

în cauză, atât timp cât după data revocării – 01 iulie 2008, pârâta nu a mai desfășurat

activități de transport în baza acestui act administrativ.

Activitățile ulterioare, recunoscute de

către intimata R.A.T.B., au avut loc în perioada 26 noiembrie 2008-15 iunie 2010,

însă în baza unui alt act al autorităților publice locale, respectiv Protocolul

încheiat la data de 26 noiembrie, emis în baza hotărârilor Consiliului Județean

I. și a Consiliului General al Municipiului București, acte ce nu au fost anulate,

retrase, revocate ori desființate. în consecință, această critică nu este de natură

a atrage schimbarea hotărârii instanței de fond.

Cel de-al doilea motiv de apel critică

o greșită aplicare și interpretare de către instanța fondului a dispozițiilor legale

incidente cauzei. Se susține de către apelantele-reclamante că legislația aplicabilă

speței o reprezintă Legea nr. 102/2006, Legea nr. 92/2007 și O.U.G. nr. 109/2005,

acte normative de care instanța de fond a făcut abstracție.

Contrar susținerilor apelantelor, instanța

fondului a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii, argumentele judecătorului

valorificând norme legale invocate de apelante.

Curtea a analizat acest motiv de apel prin

raportare la legislația în vigoare după data 01 iulie 2007, dată de la care reclamatele-apelante

s-au aflat în posesia licențelor de traseu pe care își susțin temeinicia cererii

de chemare în judecată.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 3

pct. 40 și pct. 48 din O.U.G. nr. 109/2005, transportul public de persoane între

Municipiul București și Județul I., deci și transportul desfășurat de R.A.T.B. și

a cărui legalitate este contestată de către cele două societăți comerciale, este

considerat transport local, desfășurat pe traseu local, iar nu pe traseu interjudețean;

totodată, art. 2

1

din O.U.G. nr. 109/2005 stabilește că transportul public

local se reglementează prin legi speciale.

În materia transportului public local,

norma specială este Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007 care,

prin dispozițiile art. 1, consacră legal competența autorităților publice locale

de organizare a serviciului public local de persoane; conform art. 3 alin. (1) din

această lege, serviciile de transport public local fac parte din sfera serviciilor

comunitare de utilitate publică și cuprind totalitatea acțiunilor și activităților

de utilitate publică și de interes economic și social general desfășurate la nivelul

unităților administrativ teritoriale, sub controlul, conducerea sau coordonarea

autorităților administrative publice locale, în scopul asigurării transportului

public local, precum și a transportului public județean de persoane. Totodată, dispozițiile

art. 16 din Legea nr. 92/2007 reglementează posibilitatea unităților administrativ

teritoriale de a se asocia între ele, conform legii, în vederea asigurării și dezvoltării

serviciilor de transport public local de persoane prin curse regulate.

Valorificarea competentelor recunoscute

de lege autorităților publice locale se face prin adoptarea de hotărâri sau emiterea

de dispoziții, în aplicarea prevederilor art. 17 alin. (2) și (3) din Legea nr.

92/2007, potrivit cărora, în exercitarea atribuțiilor ce le revin, autoritățile

administrației publice locale adoptă hotărâri sau emit dispoziții, după caz. împotriva

hotărârilor sau dispozițiilor autorităților administrației publice locale, persoanele

fizice sau juridice interesate se pot adresa instanței de contencios administrativ.

Intrarea în vigoare a Legii nr. 92/2007 la data de 22 aprilie 2007 și abrogarea

O.U.G. nr. 6/2006 la data de 21 martie 2007 nu au fost de natură a înlătura efectele

Protocolului de asociere încheiat între autoritățile publice București și I. în

baza Hotărârii C.G.M.B., cu atât mai mult cu cât chiar dispozițiile art. 17 din

Legea nr. 92/2007 consacră dreptul autorităților publice locale de a organiza serviciul

public de transport local prin emiterea unor acte de natură administrativă. Drept

urmare, legalitatea activității de transport a R.A.T.B. pe aceste trasee derivă

din exercitarea lor în temeiul dispozițiilor emise de autoritățile administrației

publice locale, persoane juridice în competența cărora se află și organizarea serviciului

public, fără a fi condiționată de deținerea unor licențe de traseu.

Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor

art. 37 pct. 9 și 10 din Legea nr. 92/2007, licențele de traseu pentru transportul

public local de persoane realizat prin curse regulate se eliberează de către autoritatea

de autorizare pe baza hotărârii consiliului local, consiliului județean sau Consiliului

General al Municipiului București, după caz, de dare în administrare sau a hotărârii

de atribuire în gestiune delegată a serviciului de transport public local fără licitație,

precum și a deciziei de acordare a gestiunii delegate realizate în urma licitațiilor.

Valabilitatea licențelor de traseu este de maximum 3 ani. În cazul transportului

public județean de persoane realizat prin curse regulate, licența de traseu se atribuie

pe baza hotărârii comisiei paritare formate din reprezentanții consiliului județean

și reprezentanții agenției A.R.R. din județul respectiv și se emite de către agenția

A.R.R. Prin urmare, legea specială impune ca în cazul în care sunt atribuite licențe

de traseu, acestea să fie eliberate solicitanților în baza unor acte

ale

autorității publice locale, licențele fiind acte cu caracter subsecvent hotărârii

autorităților unității administrativ teritoriale.

În susținerea atribuțiilor și competențelor

autorităților publice locale sunt și dispozițiilor art. 9 alin. (2) lit. e) din

Legea nr. 51/2006.

Cu referire la incidența dispozițiilor

art. 34 din O.U.G. nr. 109/2005, este de observat că acestea au în vedere condițiile

de desfășurare a transportului rutier public de persoane prin servicii regulate

pe un traseu județean sau interjudețean. Or, așa cum s-a arătat în considerentele

anterior expuse, aceeași ordonanță califică prin art. 3 pct. 40 și pct. 48 transportul

dintre Municipiul București și județul I. ca fiind transport local, iar nu transport

pe traseu județean sau interjudețean.

Decizia Curții de Apel a fost atacată cu

recurs, în termen legal, de către reclamante,

care au invocat, în drept, dispozițiile art. 304

1

pct. 7 și 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici:

Instanța de apel a interpretat greșit prevederile

Legii nr. 92/2007, făcând abstracție de art. 1-4 și 37 din respectivul act normativ,

precum și de faptul că Legea nr. 92/2007 este o lege cadru ce se coroborează cu

prevederile legilor speciale din domeniul transporturilor, și anume Legea nr. 102/2006

și O.U.G. nr. 109/2005.

Instanța de apel nu a arătat care act normativ

scutește R.A.T.B. de a deține licențe de traseu, textele citate de instanță prevăzând

în mod expres obligativitatea deținerii licențelor de traseu de către transportatori.

Instanța de apel a formulat o motivare

contradictorie, afirmând, pe de o parte, faptul că R.A.T.B. exercită în mod legal

activități de transport fără a deține licențe de traseu, iar, pe de altă parte,

a citat în susținerea argumentației dispozițiile art. 37 pct. 9 și 10 din Legea

nr. 92/2007, conform cărora „Licențele de Traseu se eliberează pe baza hotărârii

consiliului local...", text care prevede în mod clar obligativitatea deținerii

licențelor de traseu.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare,

prin care a invocat excepția nulității

recursului și excepția autorității de lucru judecat.

Prima excepție a fost motivată pe împrejurarea

că recurentele și-au întemeiat recursul pe un text de lege inexistent, respectiv

art. 304

1

pct. 7 și 9 C. proc. civ., susținându-se că indicarea unui

temei legal inexistent echivalează cu nemotivarea în drept a recursului, situație

în care, potrivit art. 306 C. proc. civ., recursul este nul.

În motivarea celei de-a doua excepții,

s-a arătat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ., cât timp

o cerere cu același obiect și cauză și între aceleași părți ca cele din prezentul

litigiu, ce a format obiectul dosarului nr. 19881/3/2009 înregistrat în primă instanță

la Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost soluționată pe fond prin

hotărâre judecătorească irevocabilă, respectiv decizia comercială nr. 84A din 15

februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, rămasă irevocabilă

prin respingerea recursului reclamantelor de către instanța supremă.

În concluzie, intimata a solicitat admiterea

excepției autorității de lucru judecat și, drept consecință, respingerea recursului

ca nefondat, întrucât conform art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ., o nouă

judecare a unei acțiuni având același obiect, aceeași cauză juridică și între aceleași

părți nu mai este posibilă.

La întâmpinare au fost anexate cererea

de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a

comercială sub nr. 19881/3/2009, decizia comercială nr. 84A din 15 februarie 2011

a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială și extrase de pe portalul instanțelor

privind soluțiile pronunțate în primă instanță, în apel și în recurs în Dosarul

nr. 19881/3/2009.

Asupra excepțiilor invocate prin întâmpinare

și asupra recursului, supuse dezbaterii contradictorii a părților în ședința publică

din 26 noiembrie 2012, Înalta Curte reține următoarele:

pe ideea inexistenței textului legal indicat prin cererea de recurs ca temei de

drept al căii de atac, nu poate fi primită.

Este adevărat că prin cererea de recurs

s-au invocat, în drept, dispozițiile „art. 304

1

pct. 7 și 9 C. proc.

civ.", fiind însă evidentă eroarea materială constând în menționarea indicelui

1 la art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., cât timp din dezvoltarea motivelor de recurs

rezultă că recurentele se plâng de motivarea contradictorie a hotărârii recurate,

respectiv de pronunțarea acesteia cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, ceea

ce configurează ipotezele motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9

C. proc. civ.

În consecință, recursul fiind motivat în

drept prin raportare la cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., așa cum prevede art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., sancțiunea

nulității căii de atac prevăzută de acest text, raportat la art. 306 alin. (3) C.

proc. civ., nu este operantă în speță.

invocată prin raportare la decizia comercială nr. 84A din 15 februarie 2011 a Curții

de Apel București, secția a VI-a comercială, este fondată, potrivit celor ce succed.

Art. 1201 din vechiul C. civ., text în

vigoare și în prezent, potrivit art. 230 alin. (1) lit. a) teza a doua din Legea

nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului C. civ., statuează că „Este lucru

judecat atunci când a doua cerere în justiție are același obiect, este întemeiată

pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în

aceeași calitate".

Prin urmare, autoritatea de lucru judecat

este condiționată de existența unei triple identități - de obiect, cauză și părți

- între prima cerere în judecată, rezolvată în mod irevocabil, și cea de-a doua,

pendinte pe rolul instanței.

Această triplă identitate se regăsește

între cererea ce a făcut obiectul Dosarului nr. 19881/3/2009, înregistrat în primă

instanță pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, soluționată

prin hotărâre judecătorească irevocabilă, și cererea ce face obiectul prezentului

litigiu.

Astfel, din examinarea deciziei comerciale

nr. 84A din 15 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială,

pronunțată în faza apelului în Dosarul nr. 19881/3/2009, reiese că în primul proces

reclamantele SC A.T.I. SRL și SC S.G.P. SRL au chemat în judecată pe pârâta R.A.T.B.,

solicitând obligarea acesteia la încetarea oricărei activități ilegale de transport

public interjudețean de persoane pe traseele: București - S.S.; București - M. -M.A.A.;

București - V.; București - S.; București - C.; București - C.A.; București -C.C.,

deoarece aceste activități le creează grave prejudicii materiale, fiind desfășurate

în mod ilegal, cu încălcarea normelor privind autorizațiile necesare efectuării

transportului public, precum și cu încălcarea principiului concurenței loiale.

În drept, reclamantele au invocat Legea nr. 102/2006, Legea nr. 92/2007, Legea

nr. 284/2002 și O.U.G. nr. 109/2005.

Prin decizia comercială nr. 84A din 15

februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, urmare a admiterii

apelului declarat de pârâtă, sentința de fond a fost schimbată în sensul respingerii

acțiunii reclamantelor, ca neîntemeiată. Această decizie a rămas irevocabilă, recursul

exercitat împotriva sa de reclamante fiind respins, ca nefondat, prin decizia

nr. 2985 din 01 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a

civilă.

Rezultă că, primul proces dintre părți

a fost soluționat în mod irevocabil pe fond, acțiunea reclamantelor fiind respinsă,

ca neîntemeiată.

În litigiul pendinte, acțiunea este formulată

de reclamantele SC A.T.I. SRL și SC S.G.P. SRL împotriva pârâtei R.A.T.B. Obiectul

acțiunii, cu care instanța a rămas învestită în urma precizării formulate de reclamante

la data de 18 octombrie 2010, constă în obligarea pârâtei la încetarea oricărei

activități ilegale de transport public interjudețean de persoane pe traseele: București

- S.S.; București-M.M.; București - V.; București - S.; București - C.; București

-C.A.; București - C.C. În justificarea acestor pretenții, reclamantele au invocat

prin cererea precizatoare menționată că activitățile de transport desfășurate de

pârâtă le creează grave pagube materiale, fiind desfășurate în mod ilegal, cu încălcarea

normelor privind autorizațiile necesare efectuării transportului public, precum

și cu încălcarea principiului concurenței loiale. Temeiul de drept invocat de reclamante

prin cererea introductivă de instanță, nemodificat pe parcursul procesului, rezidă

în Legea nr. 102/2006, Legea nr. 92/2007, Legea nr. 284/2002 și O.U.G. nr. 109/2005.

Comparând elementele cererilor de chemare

în judecată din cele două procese, se constată că între acestea există identitate

de părți, obiect și cauză. Astfel, atât în primul proces, cât și în cel pendinte

reclamante figurează SC A.T.I. SRL și SC S.G.P. SRL, pârâtă fiind R.A.T.B., iar

obiectul este identic, acesta vizând în ambele procese obligarea pârâtei la încetarea

oricărei activități ilegale de transport public interjudețean de persoane pe aceleași

trasee. În ceea ce privește cauza juridică, înțeleasă ca fundament (act sau fapt

juridic ori material) pe care se sprijină dreptul a cărui valorificare se urmărește

prin intermediul acțiunii, și aceasta este identică în ambele litigii, constând

într-un fapt ilicit cauzator de prejudicii - pretinsa efectuare de activități de

transport cu încălcarea normelor privind autorizațiile necesare efectuării transportului

public și a principiului concurenței loiale.

În concluzie, urmează a se reține că, în

raport de decizia comercială nr. 84A din 15 februarie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VI-a comercială, rămasă irevocabilă prin decizia din 01 iunie 2012 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin care s-a soluționat

pe fond o primă acțiune între aceleași părți, având același obiect și aceeași cauză

ca în litigiul pendinte, în speță sunt îndeplinite condițiile autorității de lucru

judecat prevăzute de art. 1201 C. civ., ceea ce se opune la reluarea judecății pe

fond, în litigiul pendinte, a aceleiași cereri.

Excepția autorității de lucru judecat se

impune astfel a fi admisă, cu consecința că soluția de respingere a acțiunii, pronunțată

în cauză în primă instanță și menținută în apel, se justifică în considerarea acestei

excepții, cu substituirea motivării în sensul celor reținute în precedent.

Față de funcția extinctivă (negativă) a

excepției autorității de lucru judecat, care împiedică o nouă judecată în fond atunci

când există identitatea elementelor acțiunii, în speță nu mai este posibilă analizarea

fondului litigiului, motiv pentru care criticile de fond din recursul reclamantelor

nu pot fi primite.

Pe cale de consecință, recursul reclamantelor,

vizând aspecte de fond ale litigiului, apare ca nefondat în raport de admiterea

excepției autorității de lucru judecat, urmând a fi respins ca atare, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția autorității de lucru judecat

în raport de decizia comercială nr. 84 A din 15 februarie 2011 a Curții de Apel

București, secția a-IV-a comercială, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2985 din

1 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamantele SC A.T.I. SRL și SC S.G.P. SRL împotriva

deciziei comerciale nr. 397 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a Vl-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2012.