ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 699/2004

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr.1329 din 12 octombrie 2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, a fost admisă în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul B.V. în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului București și B.A. și a fost anulat certificatul de urbanism nr. 34 B/559/5975 din 9 martie 2001 emis de această autoritate publică. Totodată, Primăria Municipiului București, prin primarul general, a fost obligată să elibereze certificat de urbanism cu un regim tehnic având C.U.T. = 4, pentru terenul situat în București, sectorul 1, pârâții fiind obligați în solidar la plata sumei de 293.000 USD și a fost respins capătul de cerere privind daunele morale.

În considerentele hotărârii s-a reținut că prin eliberarea certificatului de urbanism a fost vătămat dreptul de proprietate al reclamantului prin aceea că, din moment ce planul urbanistic zonal (P.U.Z.) pentru zona respectivă prevede un procentaj de ocupare a terenului de 80% și un coeficient de utilizare a terenului (C.U.T.) de 4, stabilirea prin certificatul de urbanism a unui C.U.T. de numai 2,8, aceasta reprezintă o afectare a dreptului de proprietate. Prin decizia nr.138 din 21 ianuarie 2003 Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ a respins ca tardiv recursul declarat de pârâtul B.A. împotriva sentinței civile nr. 3129 din 12 octombrie 2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

La cererea Ministrului Justiției, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, la 12 decembrie 2002, a declarat recurs în anulare împotriva sentinței civile nr. 1329 din 12 octombrie 2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ pentru motivul prevăzut de art. 330 pct. 2 C. proc. civ., susținând că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii. A susținut, în esență, că instanța de fond a dispus în mod nelegal anularea certificatului de urbanism, care nu este un act administrativ, aplicând în mod greșit prevederile art. 1 din Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ. A argumentat că certificatul de urbanism este un act pregătitor, necesar eliberării autorizației de construire, care este actul administrativ, împreună cu care poate fi atacat și certificatul de urbanism, iar nu separat, ca în cauza de față.

La data de 23 decembrie 2003, cu adresa nr. 31556 procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și-a retras recursul în anulare, în condițiile art. 330 4 C. proc. civ. , motivând că, în realitate, certificatul de urbanism dă naștere unui raport juridic de drept administrativ, între autoritatea administrativă emitentă și cel căruia îi este adresat, putând fi, deci, atacat în mod separat în condițiile art. 1 din Legea nr.29/1990 privind contenciosul administrativ. Prin cererea depusă la 10 februarie 2004 la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, intimatul-reclamant B.V. a precizat că nu cere continuarea judecății, solicitând să se ia act de retragerea recursului în anulare.

Intimatul-pârât B.A. a cerut, prin avocatul său, continuarea procesului în condițiile art.330 4 din Codul de procedură civilă. Față de cele de mai sus urmează a se lua act de retragerea recursului în anulare, iar cererea de continuare a judecății formulate de intimatul-pârât Bold Adrian va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge cererea de continuare a judecății formulată de intimatul-pârât B.A. Ia act de retragerea recursului în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței nr.1329 din 12 octombrie 2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2004.