ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2687/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prima instanță Prin acțiunea formulată la Tribunalul Brașov, secția conflicte de muncă și litigii de muncă, reclamantul G.O.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății Publice, constatarea nulității tuturor documentelor oficiale care au stat la baza organizării concursului desfășurat în luna noiembrie 2006 de către Comisia Regională de Concurs Târgu Mureș la solicitarea intimatului Ministerul Sănătății Publice București, în scopul ocupării funcției de salariat cu funcție de conducere persoană fizică, din Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, având denumirea asimilată de „manager". În subsidiar, a solicitat anularea rezultatului concursului desfășurat în luna noiembrie 2006 de către Comisia Regională de Concurs Târgu Mureș la solicitarea intimatului Ministerul Sănătății Publice București, în scopul ocupării funcției susmenționate.

La data de 07 mai 2007, reclamantul a solicitat repunerea acestuia în situația anterioară apariției litigiului, respectiv în funcția de conducător și reprezentant legal al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov; obligarea intimatului la plata unei despăgubiri reprezentând salariile indexate, majorate și reactualizate, la care să se adauge celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de salariat cu funcția de conducere pusă în discuție, despăgubire care să fie stabilită de către instanță; obligarea intimatului la plata de daune morale de 1 RON. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a ocupat legal, în baza unui contract de muncă, funcția de director general, contractul fiind declarat valabil și este în vigoare printr-o sentință definitivă și irevocabilă a Tribunalului Brașov.

A mai precizat reclamantul că nu se poate invoca legal argumentul că denumirea funcției pentru care se organizează concursul este în prezent Manager al spitalului și nu Director general al spitalului, atâta timp cât conform prevederilor art. 249 din Legea nr. 53/2004 (C. muncii), denumirea de manager este doar o denumire asimilată a funcției de Director general, explicit precizată în lege pentru salariații cu funcție de conducere. În cauză, reclamantul a făcut dovada formulării plângerii prealabile, cu copia contestației formulate la 12 noiembrie 2006, către Comisia Regională de Concurs Târgu Mureș, cu copia tichetului de recomandare cu confirmare de primire și cu copia Notei de inventar a actelor atașate la contestație.

Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 162/ F/ CA/ 2007, a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul G.O.D. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății Publice, Comisia Regională de Concurs Târgu Mureș și Comisia Centrală de Concurs București și a anulat în parte Ordinul nr. 1212 din 05 octombrie 2006 emis de Ministrul Sănătății Publice, precum și actele subsecvente emise de pârâți pentru ocuparea acestei funcții.

A obligat pârâtul Ministerul Sănătății Publice să plătească reclamantului, despăgubiri civile reprezentând salariile indexate, majorate, reactualizate stabilite prin contractul de administrare valabil și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitatea sa de salariat cu funcție de conducere, drepturi calculate începând cu 01 iunie 2006 -30 noiembrie 2006 și respectiv 01 decembrie 2006 și până la data pronunțării sentinței, 12 decembrie 2007. A respins despăgubirile solicitate pe perioada cuprinsă între data pronunțării – 12 decembrie 2007și până la 31 mai 2008. A r espins cererea de daune morale solicitate de reclamant prin precizarea de acțiune.

Pârâtul Ministerul Sănătății Publice, a promovat recurs împotriva acestei sentințe criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,iar prin decizia nr. 1909 din data de 14 mai 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza-spre rejudecarea la aceeași instanță. Înalta Curte, a reținut, în esență, următoarele: dezbaterile, în complet format din doi judecători au avut loc în ședința publică din 05 noiembrie 2007 când în temeiul art. 146 C. proc. civ. raportat la art. 260 alin. (1) din același cod s-a amânat pronunțarea la data de 17 noiembrie 2007. Instanța de recurs a constat că nu s-au respectat dispozițiile art. 257 alin. (2) și (3) din C. proc.

civ. în sensul motivării părerilor divergente ale judecătorilor. Necesitatea motivării în scris a părerilor divergente, atunci când divergenta nu se judecă în ziua în care s-a ivit, fiind reglementată de art. 257 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că dezbaterile sunt reluate asupra punctelor de divergență, fiecare dinte judecători poate reveni asupra părerilor sale, completul care a judecat înainte de ivirea ei, format din doi judecători, va continua judecarea pricinii și numai dacă divergența ivită este în legătură cu situația în întregul ei, cauza va fi soluționată în fond de completul de divergență format din trei judecători. În fond după casare, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 134/F, din 02 noiembrie 2009, a admis în parte acțiunea reclamantului G.O.D.

formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, în sensul că a anulat în parte Ordinul nr. 1212 din 05 octombrie 2006 emis de Ministrul sănătății Publice, a anulat Ordinul nr. 1449 din 13 decembrie 2006 al Ministerului Sănătății Publice, de numire în funcția de manager pe o perioadă de trei ani la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov; a anulat contractul de management încheiat cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov; a obligat pârâtul la plata către reclamant la despăgubiri civile reprezentând salarii indexate, majorate, reactualizate, stabilite prin contractul de administrare valabil și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul în calitatea sa de salariat cu funcție de conducere, drepturi calculate pentru perioadele 01 decembrie 2006- 31 mai 2008; A respins restul pretențiilor reclamantului pentru a se pronunța astfel, instanța , a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele: Ordinul ministrului sănătății prin care s-a dispus revocarea de drept a mandatului de director a fost declarat nelegal prin hotărâre judecătorească.

Astfel, instanța a constat că Legea nr. 95 /2006 nu conține nicio prevedere expresă pentru încetarea imediată de drept a contractelor preexistente pentru conducerea spitalelor publice. Mai mult a arătat instanța, în cauză nu este vorba numai de un contract de director general valabil, dar și de o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. A mai reținut instanța că reclamantul a formulat plângere prealabilă la data de 06 noiembrie 2006, adresată pârâtului, parcurgând astfel procedura prealabilă la care nu a primit efectiv nici un răspuns.

Instanța de fond a avut în vedere că prevederile din Ordinul Ministerul Sănătății Publice privind scoaterea la concurs a postului pentru Spitalul Clinic de Urgență Județean Brașov, cât și actele Comisiilor privind selecționarea candidatului pentru postul de manager la acest spital, Ordinul nr. 1449 din 03 decembrie 2006 al Ministrului Sănătății Publice, de numire în funcție de manager pe o perioadă de trei ani la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, precum și contractul de management la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, ordinul privind organizarea și conducerea spitalului inclusiv anexele sunt nelegale precum și Ordinul nr. 1212/2006.

În ceea ce privește obligarea pârâtului la plata despăgubirilor, instanța a arătat că în situația în care contractul este valabil pârâtul are obligația de a achita reclamantului drepturile salariale și celelalte drepturi cuvenite, reclamantul neputând să-și exercite atribuțiile specifice funcției de conducere ,dar nu mai târziu de data expirării mandatului de director general. În privința cuantumului despăgubirilor, Curtea de Apel a apreciat că, deși acestea nu au fost cuantificate, se cuvin reclamantului, așa cum s-a precizat în acțiune. În ceea ce privește capătul de cerere referitor la acordarea daunelor morale, s-a constatat că nu le-a susținut pe întreg parcursul judecății de fond, sens în care le-a respins ca atare.

Instanța de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal, pârâtul Ministerul Sănătății invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivele de recurs s-a arătat că prima instanță a omis să se pronunțe asupra excepțiilor invocate prin întâmpinare. Au fost aduse critici și asupra fondului soluției. Referitor la modul de soluționare a excepțiilor s-a arătat că judecătorul fondului a considerat că acestea au fost soluționate prin încheierile din 09 iulie 2007 și 05 noiembrie 2007, ori aceste încheieri s-au pronunțat în primul ciclu procesual, și întrucât hotărârea a fost casată, încheierile premergătoare sunt supuse aceluiași regim juridic. Înalta Curte, examinând recursul îl găsește fondat, pentru următoarele motive: Recurentul-pârât Ministerul Sănătății Publice a invocat prin Întâmpinare excepția lipsei procedurii prealabile.

În primul ciclu procesual această excepție a fost pusă în dezbaterea părților în ședința publică de la 02 iulie 2007, pronunțarea fiind făcută în ședința din 09 iulie 2007, în sensul respingerii excepției lipsei procedurii prealabile. Prin sentința nr. 162/F/CA/2007 s-a soluționat pe fond cauza, însă această sentință a fost casată de instanța de control judiciar. Ca urmare, în baza art. 315 C. proc. civ., după casare instanța de fond va judeca din nou, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată. Astfel fiind, trebuia să fie soluționate excepțiile ridicate prin întâmpinare de pârât. Soluția care a fost dată asupra excepției lipsei procedurii prealabile, în primul ciclu procesual este lipsită de efecte, judecătorul fondului, după casare, având obligația legală de a se pronunța asupra excepțiilor.

Neprocedând în acest mod, prima instanță a pronunțat o soluție nelegală. Înalta Curte are în vedere că potrivit art. 20 din Legea nr. 554/2004 care reglementează recursul în materia contenciosului administrativ, instanța de recurs poate casa cauza cu trimitere numai în caz de nepronunțare asupra fondului, nu și în caz de nesoluționare a excepțiilor, pe care le va soluționa ea însăși. În baza art. 137 C. proc. civ., urmează că Înalta Curte să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor invocate care fac inutilă cercetarea fondului, fiind analizată cu prioritate excepția lipsei procedurii prealabile. Excepția lipsei procedurii prealabile face parte din categoria excepțiilor de fond, adică a acelor excepții care privesc lipsuri referitoare la exercițiul dreptului la acțiune, având efect peremptoriu.

Obiectul principal al acțiunii îl constituie anularea a două acte administrative de autoritate, respectiv anularea Ordinul nr. 1212/2006 emis de Ministerul Sănătății Publice și a Ordinului nr. 1449/2006 emis de același pârât. În speță, reclamantul nu a formulat plângere prealabilă cu privire la actele a căror anulare a solicitat-o. În cadrul Dosarului nr. 3683/64/2006, se află o cerere redactată la 07 iunie 2006 prin care reclamantul-intimat solicita executarea sentinței pronunțate de instanța de litigii de muncă. Ordinele a căror anulare s-a solicitat în prezentul litigiu au fost emise la 05 octombrie 2006 și respectiv 13 decembrie 2006, deci cu mult după data formulării cererii care s-a apreciat că ar reprezenta plângerea prealabilă.

Contestația aflată Dosar nr. 368/64/2007 se referă la sistarea organizării concursului și nicidecum la revocarea Ordinului nr. 1212/2006, iar pentru Ordinul nr. 1449/2009 nu există cerere de revocare a acestuia. Îndeplinirea procedurii prealabile în materia contenciosului administrativ, constituie o condiție de exercitare a acțiunii, respectiv o regulă specială de procedură, a cărei neîndeplinire este sancționată cu inadmisibilitatea acțiunii. Procedura prealabilă este reglementată în cuprinsul art. 7 din Legea nr. 554/2004, în sensul că legiuitorul a prevăzut ca înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept sau interes al său recunoscut de lege printr-un act administrativ unilateral individual sau normativ trebuie să solicite autorității emitente revocarea în tot sau în parte a acestuia.

În cauză, nu s-a îndeplinit această cerință legală imperativă, astfel că lipsește una dintre condițiile referitoare la exercitarea dreptului la acțiune, sancționată cu inadmisibilitatea acțiunii. Întrucât această excepție are caracter peremptoriu, nu se vor mai analiza celelalte excepții invocate și nici fondul litigiului. Din considerentele prezentei decizii rezultă că motivul de recurs privind excepția neîndeplinirii procedurii prealabile este fondat, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va admite, se va modifica sentința atacată în sensul că se va respinge acțiunea reclamantului ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 134/F din 02 noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 mai 2010.