ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2687/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prima instanță

Prin acțiunea formulată

la Tribunalul Brașov, secția conflicte de muncă și litigii de muncă, reclamantul

G.O.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății Publice, constatarea

nulității tuturor documentelor oficiale care au stat la baza organizării concursului

desfășurat în luna noiembrie 2006 de către Comisia Regională de Concurs Târgu Mureș

la solicitarea intimatului Ministerul Sănătății Publice București, în scopul ocupării

funcției de salariat cu funcție de conducere persoană fizică, din Spitalul Clinic

Județean de Urgență Brașov, având denumirea asimilată de „manager".

În subsidiar, a solicitat

anularea rezultatului concursului desfășurat în luna noiembrie 2006 de către Comisia

Regională de Concurs Târgu Mureș la solicitarea intimatului Ministerul Sănătății

Publice București, în scopul ocupării funcției susmenționate.

La data de 07 mai 2007,

reclamantul a solicitat repunerea acestuia în situația anterioară apariției litigiului,

respectiv în funcția de conducător și reprezentant legal al Spitalului Clinic Județean

de Urgență Brașov; obligarea intimatului la plata unei despăgubiri reprezentând

salariile indexate, majorate și reactualizate, la care să se adauge celelalte drepturi

de care ar fi beneficiat în calitate de salariat cu funcția de conducere pusă în

discuție, despăgubire care să fie stabilită de către instanță; obligarea intimatului

la plata de daune morale de 1 RON.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că a ocupat legal, în baza unui contract de muncă, funcția

de director general, contractul fiind declarat valabil și este în vigoare printr-o

sentință definitivă și irevocabilă a Tribunalului Brașov.

A mai precizat reclamantul

că nu se poate invoca legal argumentul că denumirea funcției pentru care se organizează

concursul este în prezent Manager al spitalului și nu Director general al spitalului,

atâta timp cât conform prevederilor art. 249 din Legea nr. 53/2004 (C. muncii),

denumirea de manager este doar o denumire asimilată a funcției de Director general,

explicit precizată în lege pentru salariații cu funcție de conducere.

În cauză, reclamantul

a făcut dovada formulării plângerii prealabile, cu copia contestației formulate

la 12 noiembrie 2006, către Comisia Regională de Concurs Târgu Mureș, cu copia tichetului

de recomandare cu confirmare de primire și cu copia Notei de inventar a actelor

atașate la contestație.

Curtea de Apel Brașov,

secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 162/ F/ CA/

2007, a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul G.O.D. în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății Publice, Comisia Regională de Concurs

Târgu Mureș și Comisia Centrală de Concurs București și a anulat în parte Ordinul

nr. 1212 din 05 octombrie 2006 emis de Ministrul Sănătății Publice, precum și actele

subsecvente emise de pârâți pentru ocuparea acestei funcții. A obligat pârâtul Ministerul

Sănătății Publice să plătească reclamantului, despăgubiri civile reprezentând salariile

indexate, majorate, reactualizate stabilite prin contractul de administrare valabil

și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitatea sa de salariat cu funcție

de conducere, drepturi calculate începând cu 01 iunie 2006 -30 noiembrie 2006 și

respectiv 01 decembrie 2006 și până la data pronunțării sentinței, 12 decembrie

– 12 decembrie 2007și până la 31 mai 2008.

A r

espins cererea de daune

morale solicitate de reclamant prin precizarea de acțiune.

Pârâtul Ministerul Sănătății

Publice, a promovat recurs împotriva acestei sentințe criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie,iar prin decizia nr. 1909 din data de 14 mai 2008, Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul,

a casat sentința atacată și a trimis cauza-spre rejudecarea la aceeași instanță.

Înalta Curte, a reținut,

în esență, următoarele:

dezbaterile, în complet

format din doi judecători au avut loc în ședința publică din 05 noiembrie 2007 când

în temeiul art. 146 C. proc. civ. raportat la art. 260 alin. (1) din același cod

s-a amânat pronunțarea la data de 17 noiembrie 2007.

Instanța de recurs a constat

că nu s-au respectat dispozițiile art. 257 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. în

sensul motivării părerilor divergente ale judecătorilor.

Necesitatea motivării

în scris a părerilor divergente, atunci când divergenta nu se judecă în ziua în

care s-a ivit, fiind reglementată de art. 257 alin. (2) C. proc. civ., în sensul

că dezbaterile sunt reluate asupra punctelor de divergență, fiecare dinte judecători

poate reveni asupra părerilor sale, completul care a judecat înainte de ivirea ei,

format din doi judecători, va continua judecarea pricinii și numai dacă divergența

ivită este în legătură cu situația în întregul ei, cauza va fi soluționată în fond

de completul de divergență format din trei judecători.

În fond după casare, Curtea

de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 134/F,

din 02 noiembrie 2009, a admis în parte acțiunea reclamantului G.O.D. formulată

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, în sensul că a anulat în parte

Ordinul nr. 1212 din 05 octombrie 2006 emis de Ministrul sănătății Publice, a anulat

Ordinul nr. 1449 din 13 decembrie 2006 al Ministerului Sănătății Publice, de numire

în funcția de manager pe o perioadă de trei ani la Spitalul Clinic Județean de Urgență

Brașov; a anulat contractul de management încheiat cu Spitalul Clinic Județean de

Urgență Brașov; a obligat pârâtul la plata către reclamant la despăgubiri civile

reprezentând salarii indexate, majorate, reactualizate, stabilite prin contractul

de administrare valabil și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul

în calitatea sa de salariat cu funcție de conducere, drepturi calculate pentru perioadele

01 decembrie 2006- 31 mai 2008; A respins restul pretențiilor reclamantului pentru

a se pronunța astfel, instanța , a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele

sentinței, următoarele:

Ordinul ministrului sănătății

prin care s-a dispus revocarea de drept a mandatului de director a fost declarat

nelegal prin hotărâre judecătorească.

Astfel, instanța a constat

că Legea nr. 95 /2006 nu conține nicio prevedere expresă pentru încetarea imediată

de drept a contractelor preexistente pentru conducerea spitalelor publice. Mai mult

a arătat instanța, în cauză nu este vorba numai de un contract de director general

valabil, dar și de o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

A mai reținut instanța

că reclamantul a formulat plângere prealabilă la data de 06 noiembrie 2006, adresată

pârâtului, parcurgând astfel procedura prealabilă la care nu a primit efectiv nici

un răspuns.

Instanța de fond a avut

în vedere că prevederile din Ordinul Ministerul Sănătății Publice privind scoaterea

la concurs a postului pentru Spitalul Clinic de Urgență Județean Brașov, cât și

actele Comisiilor privind selecționarea candidatului pentru postul de manager la

acest spital, Ordinul nr. 1449 din 03 decembrie 2006 al Ministrului Sănătății Publice,

de numire în funcție de manager pe o perioadă de trei ani la Spitalul Clinic Județean

de Urgență Brașov, precum și contractul de management la Spitalul Clinic Județean

de Urgență Brașov, ordinul privind organizarea și conducerea spitalului inclusiv

anexele sunt nelegale precum și Ordinul nr. 1212/2006.

În ceea ce privește obligarea

pârâtului la plata despăgubirilor, instanța a arătat că în situația în care contractul

este valabil pârâtul are obligația de a achita reclamantului drepturile salariale

și celelalte drepturi cuvenite, reclamantul neputând să-și exercite atribuțiile

specifice funcției de conducere ,dar nu mai târziu de data expirării mandatului

de director general.

În privința cuantumului

despăgubirilor, Curtea de Apel a apreciat că, deși acestea nu au fost cuantificate,

se cuvin reclamantului, așa cum s-a precizat în acțiune.

În ceea ce privește capătul

de cerere referitor la acordarea daunelor morale, s-a constatat că nu le-a susținut

pe întreg parcursul judecății de fond, sens în care le-a respins ca atare.

Instanța de recurs

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs în termen legal, pârâtul Ministerul Sănătății invocând în drept

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivele de recurs

s-a arătat că prima instanță a omis să se pronunțe asupra excepțiilor invocate prin

întâmpinare.

Au fost aduse critici

și asupra fondului soluției.

Referitor la modul de

soluționare a excepțiilor s-a arătat că judecătorul fondului a considerat că acestea

au fost soluționate prin încheierile din 09 iulie 2007 și 05 noiembrie 2007, ori

aceste încheieri s-au pronunțat în primul ciclu procesual, și întrucât hotărârea

a fost casată, încheierile premergătoare sunt supuse aceluiași regim juridic.

Înalta Curte, examinând

recursul îl găsește fondat, pentru următoarele motive:

Recurentul-pârât Ministerul

Sănătății Publice a invocat prin Întâmpinare excepția lipsei procedurii prealabile.

În primul ciclu procesual

această excepție a fost pusă în dezbaterea părților în ședința publică de la 02

iulie 2007, pronunțarea fiind făcută în ședința din 09 iulie 2007, în sensul respingerii

excepției lipsei procedurii prealabile.

Prin sentința nr. 162/F/CA/2007

s-a soluționat pe fond cauza, însă această sentință a fost casată de instanța de

control judiciar.

Ca urmare, în baza art.

315 C. proc. civ., după casare instanța de fond va judeca din nou, ținând seama

de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

Astfel fiind, trebuia

să fie soluționate excepțiile ridicate prin întâmpinare de pârât.

Soluția care a fost dată

asupra excepției lipsei procedurii prealabile, în primul ciclu procesual este lipsită

de efecte, judecătorul fondului, după casare, având obligația legală de a se pronunța

asupra excepțiilor.

Neprocedând în acest mod,

prima instanță a pronunțat o soluție nelegală.

Înalta Curte are în vedere

că potrivit art. 20 din Legea nr. 554/2004 care reglementează recursul în materia

contenciosului administrativ, instanța de recurs poate casa cauza cu trimitere numai

în caz de nepronunțare asupra fondului, nu și în caz de nesoluționare a excepțiilor,

pe care le va soluționa ea însăși.

În baza art. 137 C.

proc. civ., urmează că Înalta Curte să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor

invocate care fac inutilă cercetarea fondului, fiind analizată cu prioritate excepția

lipsei procedurii prealabile.

Excepția lipsei procedurii

prealabile face parte din categoria excepțiilor de fond, adică a acelor excepții

care privesc lipsuri referitoare la exercițiul dreptului la acțiune, având efect

peremptoriu.

Obiectul principal al

acțiunii îl constituie anularea a două acte administrative de autoritate, respectiv

anularea Ordinul nr. 1212/2006 emis de Ministerul Sănătății Publice și a Ordinului

nr. 1449/2006 emis de același pârât.

În speță, reclamantul

nu a formulat plângere prealabilă cu privire la actele a căror anulare a solicitat-o.

În cadrul Dosarului

nr. 3683/64/2006, se află o cerere redactată la 07 iunie 2006 prin care reclamantul-intimat

solicita executarea sentinței pronunțate de instanța de litigii de muncă.

Ordinele a căror anulare

s-a solicitat în prezentul litigiu au fost emise la 05 octombrie 2006 și respectiv

13 decembrie 2006, deci cu mult după data formulării cererii care s-a apreciat că

ar reprezenta plângerea prealabilă.

Contestația aflată Dosar

nr. 368/64/2007 se referă la sistarea organizării concursului și nicidecum la revocarea

Ordinului nr. 1212/2006, iar pentru Ordinul nr. 1449/2009 nu există cerere de revocare

a acestuia.

Îndeplinirea procedurii

prealabile în materia contenciosului administrativ, constituie o condiție de exercitare

a acțiunii, respectiv o regulă specială de procedură, a cărei neîndeplinire este

sancționată cu inadmisibilitatea acțiunii.

Procedura prealabilă este

reglementată în cuprinsul art. 7 din Legea nr. 554/2004, în sensul că legiuitorul

a prevăzut ca înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, persoana

care se consideră vătămată într-un drept sau interes al său recunoscut de lege printr-un

act administrativ unilateral individual sau normativ trebuie să solicite autorității

emitente revocarea în tot sau în parte a acestuia.

În cauză, nu s-a îndeplinit

această cerință legală imperativă, astfel că lipsește una dintre condițiile referitoare

la exercitarea dreptului la acțiune, sancționată cu inadmisibilitatea acțiunii.

Întrucât această excepție

are caracter peremptoriu, nu se vor mai analiza celelalte excepții invocate și nici

fondul litigiului.

Din considerentele prezentei

decizii rezultă că motivul de recurs privind excepția neîndeplinirii procedurii

prealabile este fondat, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va

admite, se va modifica sentința atacată în sensul că se va respinge acțiunea reclamantului

ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâtul Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 134/F din 02 noiembrie

2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge acțiunea reclamantului ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea

procedurii prealabile.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 20 mai 2010.